Conceptul de grup in psihologia sociala

Conceptul de grup in psihologia sociala

Realitatea sociala se prezinta ca un sistem de grupuri (mai mari sau mai mici, formale sau informale) care construiesc norme si valori, distribuie pozitii si exercita influente.

Grupul: - joaca un rol crucial in evolutia persoanei, constituie cel mai important mijloc de socializare si integrare sociala, contribuie decisiv la transmiterea valorilor unei societati;

ofera individului securitate, dar si mijloace de afirmare;

raspunde nevoilor asociative si de apartenenta ale fiintei umane.

In fine, prin dimensiunea sa interactiva, grupul se prezinta ca un mediu si mijloc de invatare a unor roluri sociale, formeaza competente de evaluare a altora si poate contribui la dezvoltarea constiintei de sine a membrilor sai.

Termenul de grup a fost folosit, pentru prima data, ca termen tehnic in bele-arte; el vine din italiana, groppo sau gruppo desemnand mai multi indivizi, pictati sau scluptati, formand un subiect. In franceza groupe a patruns mai tarziu, adus de artistii care au studiat in Italia. Se pare ca prima aparitie a cuvantului, in limba franceza, a fost in anul 1668 in traducerea lucrarii De arta graphica a lui Du Frasnay, de catre R. De Piles. El era utilizat aici ca termen de atelier. In literatura cuvantul a fost folosit, pentru prima oara, de catre Miliere, intr-un text putin cunoscut, Poeme du Val -de -Glace(1669). In secolul XVIII acest termen desemna deja o reuniune de persoane. La acest sens el a ajuns dupa ce, la lnceput, a insemnat 'nod', 'legatura', ',reuniune', 'ansamblu', senmificand 'coeziune intre membri', 'comunicare'. Varianta 'nod', de care fost apropiat initial, a insemnat, tot mai mult, 'cerc', 'adunare de egali' (Anzieu, Martin, 1994; De Visscher, 2001). In aceeasi perioada el se impune si in gerrnana si in engleza (grupe, group). In limba romanaa cuvantul a patruns tarziu, din franceza. Au circulat insa si alti termeni, desemnand aproximativ aceesi realitate: ceata, trupa, ortacie, echipa. Ar mai trebui inregistrate sensurile arhaice (hoarda, ginta, secta) sau sernnificatiile metaforice (Turnul Babel, Curtea Miracolelor, Piata Meduzei). Inca de la. aparitie, verbul ' a grupa' a insemnat actiunea de a pune in ansamblu un set de elemente distincte, de a la lega unele de altele, intr-o solidaritate mai mult sau mai putin accentuata.

Ca unitate sociala grupul poate fi intalnit inca din preistoria umanitatii. Constructorii turnului Babel, de exemplu, au fost lipsiti de ceea ce astazi numim spirit de echipa, iar esecul ce a survenit a aratat importnata comunicatiilor in grup. Referiri la fenomene colective, la structuri si transformari, gasim in Republica lui Platon si in Politica lui Aristotel.In operele utopistilor intalnim interesante comunitatile anarhist-sentimentale care propun schimbari si proiecteaza idealuri. In societatea traditional romaneasca s-a dezvoltat o institutie a cooperarii, promovand spiritul de intrajutorare prin asociatii ca obstea taraneasca, claca, ortacia, vecinatatea sau ceata (Neculau, 1989).

Teoria grupurilor a patruns impetuos in stiintele sociale pe la mijlocul secolului trecut. Aceasta perioada a cunoscut un proces rapid de restructurare in organizarea si stilul vietii cotidiene, precum si a sistemului de valori. Schimbarile tehnice, econornice, demografice au afectat nu numai raporturile dintre oameni si obiecte (natura muncii si tipul de unitate sociala - economica), ci si relatiile dintre oameni, ca urmare a urbanizarii accelerate si a dezvoltarii mecanismelor tehnico-birocratice. Evolutia procesului de comunicare (masificarea mass-media,dezvoltarea internetului), precum si restructurarea formelor traditionale de organizare si de autoritate familiala si profesionala, au suscitat gasirea unor noi forme de integrare sociala, de amenajare a relatiilor dintre oameni. Dezvoltarea unor noi modele de solidaritate si ajutor _social au condus la explozia formelor de organizare izvorate din initiative non- guvernamentale, care-si cauta identitatea. Munca in grupuri, ca mijloc de echilibru si suport psihosocial, a devenit o modalitate de afirmare sociala.

Primul palier de analiza pe care ar trebui sa il luam in consideratie atunci cand studiem grupul este cel de categorie sociala, notiunea cu sfera cea mai larga intre cele ce ne intereseaza aici. Categoriile sociale, crede sociologul american R. Merton (1965) sunt simple agregate, reunind pozitii sociale si de status, ele presupun interactiune intre membri si de aceea nu se pot confunda cu grupurile sau colectivitatile. Categoriile, dupa De Visscher (2001) sunt constructii mentale, regrupari logice, mecanisme de organizare si nu au corespondenta in realitate. Nici masa, publicul sau chiar multimea nu pot fi incluse in specia grupurilor datorita lipsei liantului comun. Aceste ansambluri presupun o regrupare datorita comunitatii de gandire si actiune, manifestarii unei atitudini similare, dar sunt organizari efemere, adesea pentu a 'manifesta' sau 'demonstra' aderenta la o idee, polarizare pentru o optiune, fara a implica si o interactiune intre mernbri.

In sociologie, grupul social are un gens mai larg, desi nu se confunda cu cel de categorie sociala, semnificand o relatie sociala sau interindividuala, o unitate sociala, o legatura, o clasa de indivizi care au caracteristici comparabile si intretin unele relatii. Sociologul francez G. Gurvitch (.1963) distinge intre 'ansambluri sociale' largi, 'grupari partiale' (familie, clasa sociala, asociatii, comunitati) si diferite alte 'forme de sociabilitate' in care legatura sociala determina o 'reciprocitate de perspectiva'. Pornind de la modelullui Gurvitch, psihosociologul Pierre de Visscher propune denumirile de 'formatiune sociala' sau 'colectivitate': ansamblul de indivizi uniti printr-o legatura sociala, avand in comun modele culturale sau subculturale, contribuind la dezvoltarea proceselor de normalizare si uniforrnizare, dar si la redistribuirea puterii,statutelor, pozitiilor si rolurilor.

Specificitatea grupului social este aceea ca el ne apare ca: 1) un 'subsistem' indus intr-o tipologie de formatie sociala in care se pot regasi colectivitati, asociatii, organizatii; 2) dezvolta interactiuni, raporturi sociale in limitele unor reguli prestabilite; 3) se constituie intr- o entitate particulara si 4) regrupeaza membrii dupa criterii functionale si/sau complementare. Interactiunea relatiilor in cadrul grupurilor sociale presupune aderarea la valori identice (sau similare), participarea la activitati comune sau momente comemorative si existenta unui spatiu interactional, a unui mod de comunicare si de interinfluentare.

Psihologia sociala este preocupata indeosebi de grupul de dimensiuni reduse, numit adesea grup mic sau grup restrans, Aceste grupuri au fast descrise pentu prima data de Charles Cooley, in lucrarea 'Social Organization' (1909) care le-a numit grupuri primare. Caracteristica lor - scria sociologul american - este asociatia intima a membrilor, cooperarea si interactiunea directa, fata in fata. Ele contribuie decisiv la formarea naturii sociale si a idealurilor individului. Rezultatul asociatei intime, psihologice, consta intr-o anumita fuziune a individualitatilor intr-un intreg, intr-o unitate comuna, astfel incat telul fiearui membru se converteste in viata comuna a grupului, in construirea unui scop colectiv. Grupul primar promoveaza spiritul lui 'Noi' si implica acel fel de simpatie si de jdentificare mutuala pentru care 'noi' este 'expresia naturala'.Unitatea grupului primar nu este insa una de pura armonie si dragoste, se grabeste Cooley sa adauge, ci este o unitate care incurajeaza diferentierea si competitia. Supunerea la standardele comune indeamna membrii sa se angajeze in eforturi de a ocupa un loc in constiinta celorlalti, de a se situa prin raport cu valorile comune.

Cooley a descris patru tipuri de grupuri primare pe care le-a nurnit 'universale' pentru ca au apartinut tuturor timpurilor si stadiilor de dezvoltare ale omenirii: 1) familia - primul 'grup primar' pe care-l cunoaste civilizatia umana; 2) grupul de joc al copiilor. caracterizat prin spontaneitate si cooperare, prin promovare ambitiei si onoarei: 3) grupul de vecinatate, exprimand viata sociala si afectiva a ruralului (caracteristicile sale sunt autoguvernarea, generozitatea, veneratia eroilor si un acut sentiment de dreptate); 4) comunitatea de batrani, formata de indivizi care se cunosc din copilarie si adolescenta, luand adesea forma cluburilor sau societatilor in care liantul este afectiunea reciproca.

Caracteristicile principale ale grupului plimar, asa cum au fast descrise in psihologia sociala, sunt: scop comun, urmarit intr-un mod activ, relatii afective intre membri; interdependenta, solidaritate, uniune morala; constituirea de norme, credinte, coduri, ritualuri; echilibru intern si un sistem constant de relatii cu exteriorul. Principalul obiectiv al grupului primar este conservarea realitatii sale fizice si a imaginii ideale. Iar mijlocul prin care se poate obtine acest rezultat este pastrarea dimensiunii sale restranse.

Care sunt cele mai cunoscute grupuri restranse, inregistrate de cercetatorii domeniului? Chantal Leclerc (1999) de la Universitatea Laval (Canada) a inventariat urmatoarele tipuri de grupuri: a) grupul de sarcina- reunit pentru o indatorire comuna (echipa de munca, un comitet de actiune, un consiliu de administratie, o asociatie); b) grupul de formare psihosociala- are ca obiectiv cresterea sau formarea personala, (dinamica grupului), consolidarea unei echipe, sustinerea psihosociala a unei actuni, dezvoltarea unor abilitati psihosociale, dobandirea unor experiente; c) grupu de actiune comunitara- poate avea ca obiectiv dezvoltarea locala, actiunea politica pentru apararea drepturilor sociale a unor categorii de populatie, organizarea serviciilor comunitare; d) grupul format la sfarsitul unei cercetari- au o baza voluntara si reunesc indivizi care au participat la realizarea unor observatii, care au discutat impreuna rezultatele unei investigatii empirice, ajungand la reprezentarea comuna a unei realitati, care si-au confruntat reactiile si credintele. Acest tip de grup mai este cunoscut si ca grupul de cercetare -actiune; e) grupul de invatare- (clasa de elevi, grupa de studenti, grupul de formare in intreprindere sau cele de educatie populara; f) grupul de loisir - este organizat pentru diferite actuni sportive, culturale, artistice; g) grupul depersoane- dintr-o rezidenta reuneste indivizi intr-o 'unitate de viata', in interiorul unei institutii de educatie, sanatate, loisir (camin de elevi, orfelinat, casa de odihna); h) familia- este considerata primul grup de apartenenta, facilitand dobandirea celor dintai experiente sociale.

Definitii

Majoritatea definitiilor isi restrang aria la grupul mic sau restrans, punand accentul pe scopul comun al membrilor si interactiunea acestora. Examinand literatura extrem de bogata de pana la aceasta data, am identificat (Neculau, 1977) urmatoarele elemente care pot contribui la o definitie a grupului mic: un ansamblu de persoane; aflate in interactiune; in vederea atingerii unui scop; diferentiindu-se dupa functii sau sarcini. Capitolul despre grup dintr-un manual de psihologie sociala aparut in Franta (Fischer, 1990) reia aceleasi trasaturi: un numar restrans de indivizi; animati de un scop comun; avand sentimentul de interdependenta si intretinand relatii afective. In literatura de specialitate identificam alte doua defnitii, care nu largesc mult sfera trasaturilor. Landry (1995) a identificat urmatoarele caracteristici ale grupului: numar restrans de membri (3-20); interactiune directa, fata in fata; scopuri valorizate prin membri; dezvoltarea unor legaturi afective; interdependenta; diferentiere de roluri; aparitia normelor; dezvoltarea unei culturi grupale, marcata prin credinte, rituri, limbaj propriu; interactiuni constante, simbolice sau reale, intre grup si mediul sau. Johnson si Johnson (1995) nu ajung nici ei mai departe: interactiunea interpersonala; interdependenta; scopuri comune; perceptia apartenentei; motivatie de asociere; influenta mutuala interpersonala.

Doua definitii mai extinse ne pot servi drept reper pentru un model de abordare operational. Pierre de Visscher (1991) de la Universitatea din Liege, unul dintre cei mai avizati specialisti europeni in domeniu, coordonator al antologiei romanesti dedicate dinamicii grupului, defineste grupul restrans ca:

• unitate de timp si spatiu, un 'aici si acum', comportand o anumita proximitate, dar si o distanta interindividuala minimala;
• semnificatie; o ratiune de a fi si de a ramane in ansarnblu, fara a se impune obiective identice sau experiente comune;
• mod de a fi comun, impart:asirea in comun a evenimentelor sau a experientelor;
• posibilitatea perceptiei sau reprezentarii fiecarui membru de catre toti ceilalti;
• un aer de entitate unificatoare si de grupalitate a membrilor fata de exterior;
• durata suficienta de functionare, permitan un proces de institutonalizare (structura, relati stabile, aparita unor functi, roluri, norme, procese) s identificarea membrilor;

Pentru Chantal Leclerc (1999), de la Universitatea Laval din Quebec, grupul este 'un camp psihosocial dinamic, constituit dintr-un ansamblu reperabil de persoane, a caror unitate rezulta dintr-o comunitate de tip colectiv si din interdependenta stilurilor individuale. Aceste persoane, legate voluntar sau nu, sunt constiente unele de allele, interactioneaza si se interinfluenteaza direct'. Aceasta definitie pe care o propunem ca definitie de lucru, propune raportarea la trei caracteristici fundamentale:

1. grupul implica o cunoastere a apartenentei la o entitate colectiva, usor de reperat. Indivizii sunt perceputi fara dificultate, in interior si exterior, ca membri ai unitatii;

2. grupul se fondeaza pe o oarecare comunitate de tip colectiv si pe interdependenta membrilor; Aceasta se caracterizeaza prin obiective similare, ipartasite de catre ceilalti;

3. grupul permite o interactiune directa intre membrii sai.

Teorii despre grupuri

Traditia 'gandirii grupale' s-a dezvoltat in Europa rationalistp si s-a emancipat in epoca luminilor. Aparitia statelor nationale a stimulat acest tip de entitate sociala si culturala, inducand popoarelor sentimentul de apartenenta la o arie spirituala circumscrisa prin arta, religie, filozofie sau cutume. Cercetarile lui W. Wundt asupra psihologiei poporului (Volkerpsychologie) sau cele ale lui G. Le Bon asupra psihologiei multimii au intarit interesul pentru comportamentele colective. Teoria grupului ramane indatorata observatiilor lui H. Taine asupra fortei irationale si violente ce o exprima multimile, contributiilor lui G. Tarde asupra imitatiei, lui Ch. Fourier pentru inventarea mitului falansterului (o societate utopica a grupului ideal) sau lui Durkheim, promotorul ideii de solidarirate si a ipotezei constiintei colective.

Cercetarile sistematice asupra grupului s-au dezvoltat insa peste ocean. Prima contributie majora, care a impulsionat dezvoltarea domeniului, apartine lui Elton Mayo si grupului sau care, dintr-o cercetare clasica de psihologie industriala, a extras ideea importantei climatului de grnp ca mod de obtine sentimentul apartenentei si ca mijloc de schimbare a atitudinilor Kurt Lewin si colaboratorii sai au impus conceptul de cercetare - actiune, adica ideea de inteiventie asupra unui mediu natural cu mijloacele pe care le ofera grupul insusi, prin actiunile si procesele ce le dezvolta. Grupul are o dinamici tate a sa, el poate dczvolta un spirit de cautare a celei mai bune formule pentru a atinge un scop propus, el devine un spatiu al confruntarilor si invatarii reciproce. Lui Lewin si colaboratorilor sai, Lippit si White, se datoreaza notiunea de climat social (autocratic, democratic, 'laisser-faire') si propunerea expresiei dinamica grupului, ca sistern de interactune a membrilor intr-un camp social (dezvoltand scopuri, norrne, perceptii reciproce, roluri) si mijloc de schimbare sociala.

J .L. Moreno poate fi considerat si el un precursor al cercetarilor asupra dinamicii grupului. Moreno a inventat o metoda de radiografiere a relatiilor socio- afective dintr-un grup. Constatand ca in orice grup se dezvolta relatii de simpatie si antipatie si ca aceste relatii spontane exprima stereotipurile culturale ale membrilor, el constata ca grupul se constituiee din retele (lansuri) de simpatie/antipatie care se organizeaza in subgrupuri, fenomen ce poate fi redat prin scheme grafice pe care Moreno le numeste. sociograme.

C. Rogers a propus ideea considerarii grupului ca mijIoc de dezvoltare. Participarea la un grup de forrnare, dupa Rogers, apare participantilor ca 'intalnire' in care isi pot exprima sentimentele si pot invata (prin interactiune, prin experienta), care sunt comportamentele dezirabile.

Incheiem acest paragraf cu enuntarea contributiei lui Serge Moscovici la dezvoltarea teoriei grupurilor. In lucrarea Psihologia minoritatilor active (1970), Moscovici a propus notiunea de 'minoritate' pe care o considera sursa de inovatie si de schimbare sociala. El construieste un nou model de influenta sociala, dupa care aceasta se repartizeaza, intr-un grup, in mod inegal si de o maniera unilaterala. Pentru a se mentine influenta, se inventeaza mecanisme de control social, pe care promotorii le ruleaza, in vederea fondarii unor 'norme afective', generatoare de conformism. Pentru a se reduce starea de incertitudine a membrilor, se incurajeaza aparitia conflictului - factor de evolutie sociala, de inovatie si recunoastere sociala. Cercetarile lui Moscovici au condus la dezvoltarea cercetarilor influentei sociale si a schimbarii sociale prin norme de conformitate si inovatie grupala.

Cele trei dimensiuni ale grupului

La inceput, grupul a fost cercetat ca forta productiva superioara individului (rezolvarea de probleme, tratarea superioara a informatiei, luarea unor decizii eficiente, elaborarea unor proiecte). Apoi ca mediu socio- afectiv care - prin comunicare, interactiune, schimburi - da ghrupului 'personalitate relationala'. In fine, fiecare grup se prezinta ca o intalnire specifica, pplasata intr-un context personalizat. Din aceasta articulare concreta a membrilor si a acestora cu contextul social mai larg rezulta specificul muncii in grupuri, productia fiecarui grup.

Analizand evolutia dinamica a grupurilor, Chantal Leclerc (1999) a identificat trei dimensiuni specifice ale fiecarui grup: instrumentala, relationala si contextuala. Primele sunt dimensiuni 'clasice', puse in evidenta de toi analistii grupurilor care au studiat productivitatea acestora in functie de marime, sarcina, structura sau tipurile de relatii ce apar ca urmare a interactunilor. Dimensiunea instrumentala raporteaza despre coordonarea membrilor catre un scop comun si organizarea comunicarii in vederea fluidizarii infomatiilor. Dimensiunea relationala relateaza despre gestionarea obiectivelor si modul in care se articuleaza acestea cu asteptarile si disponibilitatile membrilor, contribuind la dezvoltarea unor relatii sociale care sa convina actorilor sociali implicati. Daca dimensiunea instrumentala se refera la productia grupului si continutul acesteia, cea relationala relateaza despre interactiunile socio-afective.

Aceste prime dimensiuni - realizarea unei sarcini sau interactiunea in vederea relationarii socio-afective - au fast cercetate, inca din deceniul al saselea, de mai multi exegeti, care au degajat principalele lor caracteristici. Astfel R.F. Bales (1950 a delimitat o arie a sarcinii sau socio-operatorie (oferirea de opinii si informatii, evaluare, control) si alta socio-afectiva (manifestata prin solidaritate sau agresivitate), Benne si Sheats (1948) au identificat roluri centrate pe sarcina (lansarea unei idei, solicitarea de informatii, oferirea de opinii, coordonare) si roluri de mentinere a coeziunii (incurajare, armonizare, facilitarea participarii) iar Bennis si Shepard (1956) au descris functii ale sarcinii (propunerea unor proceduri, elaborare, rezumare) si functii de mentinere (incurajare, propunerea unor norme, gestiunea conflictelor, reducerea tensiunii). Ceva mai tarziu Blake si Mouton (1978) au descris proceduri pentru productie (tipul centrat pe sarcina, autoritar) si preocupari pentru persoane (tipul club social sau regulator). .Un 'grupist' tarrziu, Saint-Armaud (1989), care a dezvoltat o teorie a grupului optimal, a delimitat o energie de productie, de energia de solidaritate (relationala, comunicationala). Toate cercetarile dovedesc ca in cazul primei dimensiuni se pune accentul pe sarcina (clasificarea obiectelor, organizare si eficacitate, cercetarea celor mai bune mijloace de a atinge telul comun). Saint-Armand a gasit o buna formula pentru a sintetiza aceasta orientare functionala a grupului: 'productia in functie de obiective si utilizarea resurselor umane'. Comunicarii intre membri, in aceasta perspectiva, i se acorda doar un rol instrumental. Dimensiunea relationala este pusa in evidenta de 'atractia' catre apartenenta la grup. Intr-o lucrare care a cunoscut mai multe editii, 'La dynamique des groupes' (1995) J. Maisonneuve a enumerat mai multe modalitati prin care membrii isi exprima interesul pentru altii: prietenie, nevoie de securitate, placerea de a face parte etc. Dimensiunea contextuala infatiseaza grupul intr-un cadru socio-istoric, intr-un context dat. Se refera la conditiile materiale, economice, juridice, institutionale, ideologice si politice in care grupul evolueaza. Grupul nu este o unitate izolata, rupta de comunitatea sau organizatia in care este plasat, ci intretine multiple legatuli cu acesta (Neculau, 1977). Un grup scolar, de exemplu, (Neculau (1983) nu poate fi analizat decat prin raportare la calitatea vietii scolare, la caracteristicile scolii ca organizatie sociala (structura organizatorica, consultarea membrilor in luarea deciziilor, comunicatia, controlul, motivarea membrilor, evaluarea acestora). Grupul, cu scopurile si mijloacele sale, nu va putea fi rupt niciodata de un mediu concret; el evolueaza, prin capitalul si resursele sale umane, materiale, financiare intr- un context social-ideologic mai larg, al comunitatii sau societatii (Leclerc, 1999).

Orice grup se plaseaza intr-o comunitate care-si imprima ideile, credintele, reprezentarile sale, el se identifica - prin statutul sau, prin apartenenta, prin raporturile reale sale simbolice - cu o directie de gandire si anumite practici sociale. Normele vietii de grup, talia grupului, caracteristicile spatio-temporale sunt impuse grupului de catre cadrul social in care acesta evolueaza. Aceasta merge de la cadrul social mai larg, pana la detalii ca buget, termene, putere formala, mijloace, competente. S-a analizat recent (Neculau, 2000) modul in care contextul social-ideologic poate fi 'construit' (=dirijat) in scopul obtinerii unor reactii controlate din partea grupurilor si actorilor.

Din cele expuse mai sus rezulta ca productia grupului (orientarea instrumentala), ca si desfasurarea socio-afectiva (relationala) a vietii de grup nu sunt neutre, rupte de sistemul social in care acesta este plasat. Dimpotriva, orientarea grupului este determinata de context si imprima membrilor anumite constrangeri pe care acestia le incorporeaza si le transforma in 'proprietati' individuale: opinii si atitudini, stiluri comportamentale, raportare la ceilalti, cadrul social-ideologic. Impartasirea indelungata a unei aceleiasi culturi de grup, a unor conditii si destine comune ancoreaza puternic pe individ la valorile sociale transmise prin intermediul grupului. Se intelege, ca insusirea acestora de catre actorii sociali va marca viata grupului, de la organizarea productiei si orientarea spre sarcina, pana la viata sociala si afectiva a grupului.

Functiile grupului

In timp, s-a inregistrat, o oarecare confuzie in incercarile de a caracteriza grupurile, de a identifica functiile, procesele, trasaturile lor.

Functiile pe care le indeplineste grupul sunt determinate de structura acestuia (formal sau informal), de sarcina si de tipul de organizare.

Printre primele incercaari de a identifica functiile grupului, cea a lui D. Krech si R.S. Crutchfield (1952) pune accentul pe satisfacerea nevoilor membrilor: a) satisfacerea

diferentiata a nevoilor membrilor, in functie de organizarea ierarhica a grupului si autoritatea recunoscuta a fiecaruia dintre acestia; b) satisfacerea nevoii de incorporare sociala si de dominare (participare, incorporare, securitate, respectarea traditiilor si ritualurilor); c) fiecare grup indeplineste o functie specifica (determinata de sarcina) si functii accesorii, determinate de aparitia unor noi nevoi; d) crearea unor noi nevoi, pe masura ce grupul evolueaza spre noi scopuri. Dupa Anne Ancelin Schtitzenberger (1971) functiile grupului sunt: de integrare, de reglementare a relatiilor inter- individuale si a celor intra-individuale, de securitate. Structura grupului si functiile pe care le indeplineste deterrnina punerea in functiune a unor procese specifice, de actualizare a acestora. Procesele ne apar ca modalitati de interactiune, punand in valoare functiile corespunzatoare (Bales). Literatura de specialitate autohtona precizeaza (Neculau,1977) urmatoarele tipuri de procese de grup, derivand din functiile indeplinite: de realizare a sarcinii, de comunicare, afectiv-apreciativ, de inf1uenta. Recent, profesoarele Verena Aebischer si Dominique Oberle, de la Universitatea Paris X (1990) reiau problema, descriind cateva functii pe care orice grup le indeplineste: de integrare, de diferentiere, de schimbare si de producere a ideilor.

Prima functie este cea de integrare sociala a individului, a nevoilor si aspiratiilor sale. Orice membru al grupului nazuieste sa se incadreze in viata de grup si sa se articuleze normelor pe care acesta le propune. El parcurge un proces adaptativ, realizand un dublu efort: de 'invatare' a semnificatiilor si regulilor grupului si de transformare a acestui mediu, pentru a-l apropia de scala sa de valori. Procesul este dificil, el implica adesea divergente, conflicte, rupturi, evolutii normale pe traseul adaptarii dintre dinamica individuala si cea sociala.

Individul este supus unui proces de socializare pana la dobandirea statutului de 'sociabil'. El suporta intai influentele normative si referentiale ale sistemului grup, incepand cu grupul familial, apoi cu cel educativ. In aceste medii el invata valori, i se dezvolta potentele intelectuale, afective, morale, aici exerseaza roluri si deprinderi de a interactiona. Invatarea sociala are regimul oricarei invatari cognitive: copi1u1 isi dezvolta dimensiunea interindividuala prin participarea la diferite tipuri de grupuri. Invatarea de roluri ii dezvolta capacitatea de a interioriza si intelege imagine altora si il ajuta in formarea constiintei de sine, prin raportarea la judecatile altora, la normele si valorile pe care grupul i le propune. Doise si Mugny (1987, 1991) au elaborat o teorie dupa care dezvoltarea cognitiva a individului este conditionata si stimulata de interactiuni intr-un grup (clasa scolara), denumit acest proces de dezvoltare sociala a inteligentei conflict socio- cognitiv. Orice demers cognitiv se desfasoara intr-un camp relatonal, prin confruntare cu altii, incluzand campul actiunii, situatia formata, contextul social.

Socializarea prin grup inseamna incorporarea unor habitusuri, notiune ce semnifica 'o dispozitie generala a spiritului' si a vointei, construirea unei stari interioare profunde care orienteaza individul pentru tot restul vietii' (E. Durkheim). Dupa P. Bourdieu (1970, 1974) habitusul nu inseamna doar conditia sociala de origine, ci mai ales traiectoria sociala a individului, determinata de 'structuri obiective' care-i pot limita pozitia. In acellasi timp socializarea inseamni si construirea sociala a realitatii prin incorporarea manierei de a fi (simti, gandi, actiona) a unui grup, a viziunii acestuia asupra lumii si a raporturi1or sale cu viitorul, a credintelor sale intime. Pentru individ grupul de origine apare o sursa de 'obiectivitate' si el raporteaza toate achizitiile ulterioare la aceasta experienta de baza (C. Dubar, 1991). Se parcurge un traseu de recunoastere reciproca individ-grup, o apropiere subiectiva a 'obiectului' strain (grup) de catre membri. Prin atasament si identificare (notiuni de inspiratie psihanalitica), candidatul la sociabilitate se identifica cu valori si purtatori de valori, individul ajunge sa impartaseasca aceleasi valori sociale cu grupul sau comunitatea pe care le frecventeaza.

Alta modalitate prin care individul incorporeaza valorile unui grup este raportarea la un grup de referinta sau exercitiul conformismului, supunerii si normalizarii..

Functia de diferentiere se manifesta prin oportunitatea ce-o ofera grupul membrilor de a beneficia de 'imaginea sa de marca', dar si de a se afirma personal. Fiecare membru al grupului are tendinta de a se compara cu ceilalti, de a pretinde recunoastere. Diferentierea sociala este modalitatea de a cauta identitatea, ocazia de a se valoriza, de a dezvolta strategii inovatoare. Strategia creerii unei stari de confruntare (chiar a conflictului) ofera posibilitatea unor minoritari din grup sa propuna noi norme si sa se afirme prin comparatie cu majoritarii. Grupul se prezinta si ca un mijloc si loc al schimbarii. Lewin prezinta grupul ca un camp dinamic in care persoana, prin interactiune, dobandeste experiente, intervine asupra evenimentelor, isi reprezinta anticipat efectele actiunilor sale, isi proiecteaza viitorul. El isi construieste un 'spatiu de viata' in interiorul caruia isi organizeaza actiunile, in functie de normele, valorile, ideologia impartasita impreuna cu ceilalti. Campul dinamic lewinian este - in realitate -campul grupului in care functioneaza diferiti factori economici, sociali, culturali si ideologici care determina relatiile cu exteriorul, care creeaza diferite canale de comunicare, norme si valori, scopuri si actiuni, in care se interpreteaza roluri si se asuma functii de conducere. Toate aceste elemente sunt interdependente, modificarea unuia antreneaza schimbarea celorlalte elemente. Daca stilul de comportament gliseaza de la stilul democratic catre cel autoritar, de pilda, consecinta este modificarea climatului de grup, aparitia unui grad de agresivitate, manifestat prin explozii frecvente. Consecinta e pierderea echilibrului grupului si cautarea unui nou echilibru. Lewin a propus modalitati strategice de introducere a schimbarii in grup, prin modificarea atitudinilor membrilor de catre expertii in schimbare.

In grup, schimbarea poate fi opera unor actori sociali minoritari. S. Moscovici (1979) a descris un alt tip de schimbare decat cea determinata printr-un responsabil sau expert. Un grup minoritar, adesea lipsit de resurse, putere, legitimitate etc. poate angaja o miscare (istorica, culturala, ideologica) impunand un nou mod de a gandi si actiona, antrenand o spargere a vechilor stereotipuri si o schimbare catre propriile con vingeri.

Exista o bogata literatura care prezinta grupul ca producator de idei, ca mediu creativ privilegiat. Interactiunile dintre membri, conversatiile interioare stimuleaza emergenta ideilor noi, elaborarea unei anumite 'gandiri sociale' (social thinking, M. Billing, 1987). Discutiile colective permit confruntarea cadrelor de referinta, uneori radicalizeaza punctele de vedere (Moscovici, Doise, 1970), dezvolta cunoasterea sociala, adesea se soldeaza cu un plus de productivitate. Grupul este contextul care stimuleaza cautarea solutiilor, produce conflict socio-cognitiv, faciliteaza cunoasterea unor cadre de referinta alternative. Perceperea in urma discutiilor, a ecartului dintre cadrele de referinta ideale (privind normele si rolurile sociale) si practicile efective ale fiecarui subiect, se prezinta ca o functie de reglare (C. Charbol, 1989), corecteaza actiunile de comunicare, elucideaza ambiguitatile, propune, intr-un cuvant, noi practici cognitive.

Tipuri de grupuri

In general, notiunea de grup este legata de ideea realizarii unei sarcini sau de cea a unui interactiuni sociale. Astfel, cele mai multe clasificari ale grupurilor tin cont de aceasta distinctie.

Fiecare organizatie si chiar societatea in ansamblul ei se sprijina pe grupuri. Deciziile pe care le ia liderul sunt deseori rezultatul unor indelungi discutii in cadrul echipei de conducere sau sunt discutate, aprobate sau validate de echipa de comitete ale actionarilor, de echipe ministeriale etc.. In acelasi timp, in pofida acestei influente de ne-contestat, chiar daca grupurile ocupa un loc important in viata fiecaruia, rareori avem timpul sa observam ce se intampla in cadrul unui grup. Care sunt comportamentele membrilor unui grup? Cum reactioneaza un grup la deciziile liderului /managerului? Cum se repartizeaza rolurile in cadrul acestuia? De ce anumite grupuri sunt mult mai eficace decat altele? In ce maniera sunt rezolvate conflictele in grup etc.?

Conceptul de leadership este intim legat de cel de grup. Asa cum am vazut, stilul de conducere nu se poate exercita decat prin raportare la un context anume, la o situatie. Elementul definitoriu al situatiei este reprezentat de grup, de ansamblul de indivizi care formeaza colectivul unui departament, al unei sectii, al unei echipe de lucru.

Clasificarea grupurilor umane dupa D. Anzieu, J.Y. Martin, 1994

Etapele evolutiei unui grup

Sub supervizarea liderului, majoritatea grupurilor, fie ca sunt grupuri de dezvoltare, grupuri de sarcina, grupuri de cercetare etc., traverseaza in existenta lor 5 etape:

1. - Formarea (sau orientarea) - Este o etapa initiala, de cunoastere, in care membrii grupului isi centreaza eforturile lor spre stabilirea obiectivelor si adoptarea procedurilor necesare pentru realizarea sarcinilor. Acesta este stadiul comportamentelor predominant relationale, a cunoasterii reciproce si a acceptarii celorlalti.

Membrii grupului

. sunt motivati usor pana la moderat;

. au asteptari in general pozitive in legatura cu rezultatele ce le vor obtine;

. manifesta o oarecare anxietate si preocupare in legatura cu cauza pentru care se afla acolo, ce vor obtine, ce inseamna pentru ei obiectivele formulate in fata grupului, ce vor face ei, ce va face managerul, la ce sunt ei competenti;

. sunt dependenti de autoritate;

Activitatea grupului se caracterizeaza prin

♦ nivel scazut pana la moderat al indeplinirii sarcinii;

♦ energia este focalizata pe definirea scopurilor, pe modul de abordare a acestora si pe abilitatile /competentele necesare;

Cu sarcini simple si usor de definit, stadiul formarii va fi scurt si distinct, cerand aproximativ 5 - 10 % din timpul total. In echipele cu scopuri si sarcini complexe, acest stadiu poate sa se intinda pana la 30 - 60 % din timpul afectat.

2. - Perturbarea (sau nemultumirea) - Este o etapa conflictuala, cand elementele consecutive stabilirii obiectivelor si procedurilor (ordinea obiectivelor, repartitia responsabilitatilor, comportamentul individual in sarcina) devin surse de negociere sau de conflict. Conflictul din aceasta etapa trebuie gestionat astfel incat energia, atitudinile angajante si revendicative sa fie dirijate in sensul trecerii la actiune pentru realizarea obiectivelor. Membrii grupului:

. simt o anumita discrepanta intre sperantele si asteptarile initiale si situatia reala;

. devin nemultumiti fata de dependenta fata de autoritate;

. adeseori au sentimente de frustrare sau de manie in legatura cu scopurile si sarcinile grupului;

. pot avea reactii negative fata de manager sau fata de alti membri ai grupului;

. adeseori au sentimente de incompetenta sau confuzie;

Activitatea grupului:

♦ poate fi intrerupta de sentimente negative;

♦ reflecta un usor progres in realizarea sarcinii si in dezvoltarea abilitatilor /competentelor;

Unele grupuri se pot bloca in acest stadiu continuand sa fie atat demoralizate cat si relativ neproductive. Se poate intampla ca unii membri sa paraseasca grupul.

3. - Normalizarea (sau rezolutia) Este o etapa centrata pe cooperare, in care comportamentele evolueaza spre furnizarea de informatii, acceptarea opiniilor diferite, eforturi pozitive pentru formularea de solutii realiste. Este etapa formarii si cresterii coeziunii grupului, a spiritului de comuniune. Sunt stabilite reguli clare de relationare si sunt intarite (feed-back pozitiv) sentimentele de responsabilitate, comportamentele de cooperare.

Membrii grupului:

. sunt mai putin nemultumiti pe masura ce modurile de cooperare devin mai clare;

. anuleaza diferentele dintre expectantele initiale si realitatea legata de scopurile, sarcinile si abilitatile personale si de grup;

. scade animozitatea fata de alti membri sau fata de manager;

. dezvolta sentimente de respect reciproc, armonie, incredere etc., care duc la cresterea coeziunii grupului;

. simt placere in realizarea sarcinii, placere care incepe sa domine asupra sentimentelor negative anterioare;

. incepe sa se simta stima de sine vizavi de calitatea de membru al grupului si de realizarea sarcinii.

Activitatea grupului:

♦ se intensifica usor, pe masura ce se dezvolta abilitatile /competentele si intelegerea

♦ este stimulata de sentimentele pozitive ale membrilor

Acest stadiu poate fi foarte scurt (aproape inexistent) sau foarte lung.

4. - Realizarea sarcinii (sau productia) - etapa centrata pe sarcina in care grupul arata daca este capabil sau nu de a realiza sarcina cu eficacitate si competenta. Existenta unor norme de grup care favorizeaza eficacitatea si competenta, alternanta optima dintre activitatea individuala si cea de grup permit perfectionarea si mentinerea grupului la un nivel de performanta inalt. Grupurile cu norme inadecvate, care defavorizeaza eficacitatea si competenta si incurajeaza comportamentele egoiste sau extremiste evolueaza spre dizolvare.

Membrii grupului

. au sentimente pozitive de satisfactie pentru apartenenta la grup;

. lucreaza bine impreuna si accepta natura relatiei lor;

se simt autonomi: nu se simt dependenti de leaderul desemnat;

. recunosc, sprijina si ies in intampinarea competentelor si realizarilor celorlalti;

. isi concentreaza energia mai degraba pe realizarea sarcinii decat pe nemultumire si rezistenta;

. se raporteaza unul la altul sau la grup in termeni de functii complementare la sarcina cat si de sprijin inter-personal

Activitatea grupului::

♦ este stimulata de recompensa lucrului bine facut si de coeziunea de grup;

♦ este mai usoara, mai eficienta si mai plina de satisfactii, cu o continua dezvoltare a abilitatilor, cunoasterii si increderii;

Acest stadiu continua, cu fluctuatii moderate in sentimentele de satisfactie, pana la stadiul final sau pana la incheierea activitatii grupului.

5. - Dizolvarea - etapa finala in care se revine de la comportamentele centrate pe sarcina la comportamentele centrate pe relatie, evoluand spre incheierea activitatii ca grup.

Eficacitatea grupului

Pe langa caracteristicile stilului de conducere exercitat de lider, factorii care afecteaza comportamentele unui grup si rezultatele sale si de care trebuie tinut cont pentru functionarea performanta a grupurilor sunt: dimensiunea grupului, rolurile, normele, obiectivele, coeziunea, conducerea.

. Dimensiunea grupului este decisa de factori cum sunt cei legati de tipul de comunicare de dorit, tipul de sarcina de realizat, timpul aflat la dispozitie pana la obtinerea unui raspuns etc. In general, se recomanda un grup format de 7 - 12 persoane, datorita faptului ca este mai usor de condus, comunicarea se face fata in fata, discutiile si negocierea solutiilor este mai rapida, diversitatea este destul de favorabila etc.

Participantii si rolurile lor pot afecta metoda de lucru in grup si rezultatele activitatii comune. In primul rand intervin stilul individual de lucru cu ideile (stil cognitiv) si/sau stilul de actiune (stil actional), care prin insumarea principalelor tendinte din cadrul unui grup pot da ca rezultanta un stil al grupului de a aborda si rezolva problemele (acesta in situatia in care diferentele de stil nu sunt prea mari ca sa determine un conflict decizional). In al doilea rand, pot exista tipuri diferite de roluri care pot fi asumate de membrii unui grup si care pot influenta randamentul grupului: coordonatorul, executantul, inovativul, criticul etc.

. Tipul conducerii unui grup mic este un factor decisiv de care poate depinde intreaga lui eficienta. Grupul poate fi condus de catre un lider formal (managerul) sau de catre un lider informal care se impune din randul membrilor grupului si este recunoscut de catre acestia. O situatie care poate fi avantajoasa pentru functionarea unui grup este de a avea mai multi lideri, asa numitii lideri de sarcina care, in functie de specificul sarcinii (organizatorica, financiara, specialitate pe domenii, etc.), sunt recunoscuti ca fiind cei mai competenti si, pe parcursul rezolvarii ei, preiau conducerea grupului. In cazul unui singur lider stilul de conducere al acestuia trebuie adaptat felului sarcinii, etapei de dezvoltare si gradului de maturitate a grupului (vezi 'Analiza comportamentului conducatorului' - Blanchard).

Obiectivele unui grup corespund rezultatelor finale pe care grupul doreste sa le atinga, atat ca grup (impreuna) cat si individual (ceea ce isi doreste sa obtina fiecare membru in nume individual). Natura obiectivelor influenteaza eficacitatea si nivelul de reusita a indivizilor, a grupurilor si a organizatiei. Adesea grupul adopta norme care sa-i ajute la atingerea obiectivelor.

. Normele de grup definesc tipurile de comportament pe care membrii unui grup le considera adecvate cu apartenenta la grup sau pe care le considera definitorii pentru membrii grupului respectiv. Normele de grup pot fi diferite de cele care sunt stabilite pe cale formala (de conducere) si deseori membrii grupului fac presiuni de respectare a acestor norme de catre noii veniti. De cele mai multe ori normele impuse de grup sunt centrate pe aspectele relationale si mai putin pe cele de realizare a sarcinii. Aceste norme comune sunt impuse de catre grup pentru ca ele:

o simplifica sau fac previzibile comportamentele din partea membrilor grupului;

o permit coordonarea eforturilor membrilor in vederea realizarii obiectivelor grupului;

o ajuta la evitarea problemelor generate de atingerea vietii private personale;

o exprima valorile esentiale ale unui grup sau subliniaza distinctivitatea fata de alte grupuri.

o contribuie la asigurarea coeziunii grupului si la apararea propriilor avantaje;

. Coeziunea de grup este forta dorintei pe care o au membrii de a ramane in cadrul grupului si de a merge impreuna cu el. Coeziunea depinde de compatibilitatea care exista intre obiectivele grupului si cele ale participantilor luati in mod individual. Coeziunea poate actiona ca o forta care mobilizeaza membrii unui grup pentru atingerea obiectivelor comune. In acelasi timp, o coeziune de grup crescuta poate produce disfunctionalitati prin influentele pe care le are asupra gandirii de grup, cum ar fi:

o iluzia de invulnerabilitate a membrilor grupului care determina un optimism excesiv si incurajeaza asumarea de riscuri extreme;

o aparitia si intretinerea de opinii stereotipe despre rivalii sau adversarii grupului, opinii care tind sa neglijeze calitatile sau forta lor reala;

o presiunea constanta spre uniformitate exercitata asupra membrilor propriului grup inhiba luarile de pozitie critice sau ideile contrare celor spiritului intregului grup;

o inhibarea spiritului creativ si cantonarea conduitelor grupului spre acte si idei stereotipe care devin pe zi ce trece tot mai depasite;

Nivelul de coeziune a grupului este important pentru ca poate afecta productivitatea participantilor. O productivitate ridicata si un feed-back eficient poate determina o crestere a coeziunii grupului si o crestere noua a productivitatii. O coeziune ridicata a grupului conduce la performanta in conditiile pastrarii unei gandiri de grup deschise, creative.

Dinamica grupului

Termenul de "dinamica" vine de la cuvantul grecesc care inseamna "forta". "Dinamica grupului" ar insemna, intr-o transpunere exacta, fortele care actioneaza in interiorul unui grup. Iar cercetarea dinamicii grupului s-ar apleca asupra acestor forte: nasterea lor, modificarile ulterioare, consecinte, etc. Tehnologia dinamicii grupului (adica aplicarea practica a acestor forte) consta, atunci, in utilizarea cunostintelor despre acest fenomen pentru atingerea unui scop oarecare. (D. Cartwright, 1969).

Desi inventarea expresiei se datoreste lui Kurt Lewin, sensul acesteia poate fi gasit in conceptiile unor inaintasi cum sunt: Compte, Simmel, Freud, Cooley. Scoala lui Lewin, insa face din dinamica grupului studiul sistematic si experimental al structurii si proceselor ce se petrec in grup si determina relatiile grupului cu exteriorul. Intr-o prima etapa, termenul determina o stiinta experimentala, practicata in laborator, asupra unor grupuri reunite artificial. Utilizand ca metodologie aparataj experimental de cuantificare a observatiilor, cercetarile asupra dinamicii grupului urmareau: functionarea grupului, coeziunea si comunicatiile, creativitatea grupului, conducerea. Intr-o etapa secunda, acelasi termen desemneaza, organizarea grupului si eforturile de schimbare ale indivizilor. Inseamna mai putin grupul de laborator si mai mult grupurile reale, grupurile constituite in sanul organizatiilor.

Astazi, dinamica grupurilor se constituie din doua mari parti:

in primul rand, ansamblul fenomenelor psiho - sociale ce se produc in grupurile primare si legile ce le reglementeaza. Aceste fenomene sunt: a). relatiile ce se stabilesc intre grupul primar si mediul sau; b). influenta exercitata de un grup primar asupra membrilor sai, pentru care constituie o realitate si o valoare, influenta generatoare a unui anumit climat psihologic; c). viata afectiva a grupului si evolutia sa in diverse circumstante; d). factorii coeziunii si disociatiei.

in al doilea rand, dinamica grupului este ansamblul metodelor de actiune asupra personalitatii prin grup si a metodelor de actiune a acestor grupuri asupra grupurilor mai largi. Aici se cuprind: a). studiul proceselor de schimbare (atitudini, sentimente, perceptii de sine si de altul), prin grup adica a tehnicilor de manipulare a grupurilor; b). utilizarea metodelor de grup pentru tratarea tulburarilor de personalitate (metode de psihoterapie prin grup); c). studiul schimbarilor sociale prin grupurile mici.

Ideea utilizarii grupului ca un camp dinamic al schimbarii sociale si individuale apartine lui Kurt Lewin, el fiind considerat intemeietorul acestei directii spectaculoase de cercetare. Acesta ]n'elegea prin cuvantul "dinamica" un ansamblu de schimbari adaptabile care se produc in structura grupului, prin actiunile intreprinse de catre o parte din grup, avand ca efect redistribuirea fortelor in interiorul acestuia si reinstalarea intr-un nou echilibru. Pentru Lewin grupul nu reprezinta o suma de forte in interactiune, ci un ansamblu complex, avand trasaturi distincte. Grupul este un tot dinamic, un camp de forta in sanul caruia se produc fenomene diferete de cele individuale promovand interdependenta membrilor; se prezinta ca un mijloc de interventie asupra participantilor, in vederea schimbarii acestora, prin dezvoltarea capacitatilor de participare la decizii, de asumare a responsabilitatilor, de aderare la idealuri democratice. Grup experimental devine un mijloc de antrenament, un mediu de formare, un for stiintific de manifestare a savantului cetatean.

Dinamica grupului si factorii de coeziune

Intre membrii unui grup se stabileste treptat un proces de influentare reciproca fapt care determina o anumita aparitia si manifestarea unei coeziuni de grup. Asa cum am vazut, aceasta coeziune poate influenta pozitiv sau negativ caracteristicile grupului si randamentul acestuia. Exista opt factori principali care influenteaza coeziunea de grup: numarul de membri, omogenitatea grupului, acordul cu privire la obiectivele grupului, comunicarea in grup, amenintarea externa, competitia inter-grupuri, succesul grupului si stabilitatea membrilor grupului.

Numarul membrilor grupului:

Un grup de talie mica, de regula este mult mai coeziv decat unul de talie mare, deoarece :

. Cu cat grupul este mai mare:

o cu atat membrii grupului sunt mai putin multumiti /satisfacuti pentru ca dificultatile de comunicare cresc in medie geometrica si participantii au mai putine sanse de a-si exprima, in mod egal, punctul lor de vedere.

o cu atat sunt mai multe sanse de a se forma sub-grupuri si 'bisericute';

o cu atat problemele datorate relatiilor inter-personale capata importanta, in detrimentul unitatii de actiune.

. Cu cat grupul este mai mic

o productivitatea grupului este mai mare, pornind de la un anumit prag (fiind in relatie inversa cu numarul membrilor unui grup)

o exprimarea dezacordului este foarte dificila si tensiunea poate creste chiar daca ea nu este exprimata.

Omogenitatea: Oamenii sunt mult mai dispusi sa faca parte dintru grup al carui membri impartasesc aceleasi interese, valori si credinte. In cadrul aceleasi organizatii si in cadrul sub-unitatilor acesteia (colectivelor) se formeaza deseori sub-grupuri de indivizi care au caracteristici comune, afinitati comune si, prin acesta, un grad mai mare de omogenitate. In scopul gestionarii eficiente a unei organizatii, este util a favoriza asocierea spontana ca rezultat al interesului pentru sarcina sau activitate profesionala si mai putin pe cea bazata pe atractia inter-personala predominant afectiva.

Moreno (1947) a elaborat o metodologie care are ca scop masurarea interactiunilor, a procesului de influenta si a modului de polarizarea a activitatii unui grup: sociograma. Pornind de la sociograma si ilustrand perceptia pe care o au membrii unui colectiv fata de colegii lor, Moreno a masurat interactiunile intre membrii unui grup si a pus in evidenta prezenta sub-grupurilor cu un coeficient mai mare de omogenitate ("clanurile" sau

"bisericutile") in grupurile formale si informale.

Acordul cu privire la obiectivele grupului. Daca membrii grupului nu reusesc sa accepte obiective comune, chiar si dupa interventia leaderului, coeziunea grupului va avea de suferit. Probabil se vor forma sub-grupuri ("bisericute") care vor opune rezistenta sau nu vor participa suficient de motivat la realizarea obiectivelor sau, in cazul unui grup informal, se poate ajunge pana la sciziunea grupului.

Comunicarea: O comunicare de calitate intre membrii grupului favorizeaza o mai mare coeziune a grupului. Cu cat numarul de interactiuni intre membrii unui grup este mai mare cu atat grupul poate fi mai coeziv.

Amenintarea externa: Ca reactie la o amenintare externa grupul are tendinta de a deveni mai coeziv, de a mobiliza membrii cu scopul de a face fata amenintarii exterioare.

Competitia inter-grupuri: Tot ca o amenintare externa, competitia exterioara favorizeaza coeziunea, fortand membrii grupului sa-si uneasca eforturile, pentru imbunatatirea parametrilor intregii activitati (productivitate, comunicare, organizare etc.).

Succesul grupului: Oailor nu le place sa se identifice cu un grup care nu are succes si, in caz de esec repetat, tind sa atribuie cauza esecului celorlalti membrii ai grupului. Coeziunea grupului se intareste, ca urmare a succesului, reusita grupului actionand asupra fiecarui membru a grupului ca o recompensa simbolica.

Stabilitatea membrilor grupului: Daca membrii unui grup sunt nemultumiti de evolutia grupului sau traiesc stari de tensiune generate de stres sau de ne-concordanta dintre obiectivele personale si cele ale grupului, atunci este posibil ca unii dintre membrii sa paraseasca grupul. Deci, putem asocia "longevitatea" membrilor unui grup in interiorul grupului cu un coeficient mare de coeziune, schimbarea membrilor unui grup afectand stabilitatea si coeziunea acestuia.

Rolurile in grup si eficacitatea grupului

Ca un grup sa fie performant el trebuie sa dea dovada de spirit de unitate si cooperare. Membrii unui grup trebuie sa lucreze impreuna ca o echipa. Constituirea unui grup centrat pe sarcina (numit si echipa de sarcina /de proiect) este etapa deosebit de importanta, o munca de conceptie in care este vorba de a gasi combinatia de persoane adecvata si combinatia de roluri care sa permita realizarea eficienta a sarcinii dorite.

Meredith Belbin a demonstrat ca, in echipele formate din persoane prea asemanatoare, rezultatele obtinute sunt deseori slabe. Ca un exemplu:

echipele de 'vizionari' care au tendinta de a se certa in ce directie sa se indrepte si nu fac mare lucru; ele au nevoie de mijloace de lua decizii, mijloace de a o urma in scopul de a putea lucra impreuna un timp limitat.

echipele de 'executanti' au probleme cu proiectele deschise care cer permanent idei noi; este vorba de oamenii care se cramponeaza de ceea ce stiu chiar daca acesta nu merge.

M. Belbin, in urma studiilor empirice in acest domeniu, identifica 9 categorii de roluri, care se pot identifica intr-o echipa, roluri care, daca sunt suplinite in mod relativ echilibrat de diferiti membri ai echipei, pot asigura performanta acesteia:

In functie de modul efectiv in care se realizeaza comunicarea in grup si de personalitatile /rolurile subordonatilor liderul trebui sa adopte conduite apte sa neutralizeze conflictele si sa directioneze spre realizarea sarcinilor. Iata un exemplu cu astfel de conduite:

Strategii de motivare a grupului/echipei

Pentru o buna eficienta a grupului /echipei, pentru ca membrii echipei sa aiba sentimentul de co-participare si de valorizare, este de dorit ca: a) rolurile sa fie asumate pe baza de voluntariat sau prin negociere in echipa, in functie de competentele, implicarea si disponibilitatile fiecaruia, b) sarcinile care decurg din rolurile asumate sa fie bine definite in echipa; c) membrii echipei trebuie sau aiba o imagine destul de clara a scopului efortului lor, a contextului si implicatiilor rezultatului sau produsului final spre care tind. In plus, membrii grupului trebuie: d) sa aiba acces la informatii relevante, sa posede cunostintele sau competentele pentru a interpreta si utiliza aceste informatii; e) sa primeasca feed-back, sa fie informati asupra rezultatelor lor si a caracteristicilor acestor rezultate; f) sa fie tratati echitabil si recompensati (moral sau material) in functie de efortul depus si rezultatele obtinute.

Pot fi utilizate insa si alte diferite "metode" sau strategii de motivare:

. metoda amenintarii comune - inseamna a pune intreaga echipa intr-o situatie dezagreabila, astfel incat dorinta de a iesi din respectiva situatie va fi cea care va motiva intreaga echipa si va cimenta coeziunea grupului. Amenintarea trebuie sa permita gasirea de solutii prin mobilizarea intregului grup si trebuie sa fie perceputa ca venind din afara.

. metoda recompensei comune - presupune, in functie de posibilitati si de aptitudinile grupului, motivarea prin anuntarea (si acordarea) unei recompense colective (care nu poate fi "impartita" individual), pentru momentul in care echipa reuseste sa atinga un obiectiv dificil intr-un termen de timp fixat.

. metoda competitiei - presupune, intr-o ambianta de valorizare posibila si acceptata, organizarea de competitii inter-echipe, situatii in care competitia si 'productiile' echipelor vor fi realizate in prezenta unui public sau a unor evaluatori externi.

. metoda motivatiei comune - inseamna a utiliza o motivatie dominanta comuna (identificata in urma discutiilor individuale sau colective), lasand grupului libertatea de a alege mijloacele, de a stabili detaliile de organizare, de gestionare a resurselor financiare si de a conduce realizarea acelei dorinte sau aspiratii comune.