Comportamentul prosocial

Comportamentul prosocial

Ce este comportamentul prosocial?

In legatura cu comportamentul prosocial, cele mai importante probleme privesc ipotezele explicative. Validarea ipotezelor ar fi un pas important in stimularea si optimizarea relatiilor interumane.

In scoala, asistam zilnic la asemenea manifestari. Elevii sar in ajutorul colegilor fara a urmari obtinerea unui castig, profesorii isi dedica o parte importanta a timpului, fara a fi recompensati, pentru a tine consultatii sau pentru a-i incuraja pe copii, atunci cand percep o situatie de criza. Ce motiveaza asemenea comportamente? Dintre explicatiile date prin valorificarea cercetarilor aplicative, vom retine cateva (figura 6.6).

Figura 6.6. Determinantii comportamentului prosocial (dupa Baron)

Ipoteza empatie-altruism

Ipoteza empatie-altruism sugereaza ca atunci cand intalnim o persoana ce necesita ajutor, ajungem sa experimentam empatia ne punem in situatia acelei persoane si astfel, ii intelegem mai bine problemele, nevoile, trairile ceea ce ne motiveaza in acordarea ajutorului. Avem de-a face aici, cu o motivatie lipsita de egoism si cu o actiune de acelasi tip. Este cazul elevului sau studentului care se transpune mental in situatia unui coleg    si astfel ajunge sa-i ofere un sprijin dezinteresat, punandu-si nevoile personale, deocamdata, pe al doilea plan.

Ipoteza diminuarii starilor negative

Ipoteza diminuarii starilor negative porneste de la constatarea ca perceperea nevoii de ajutor a unei persoane creeaza trairi afective negative. Pentru reducerea lor sau pentru a ne elibera de povara lor, ii acordam ajutor. Deci, motivul nu mai este intelegerea problemelor celuilalt, ci starea de disconfort psihic pe care ne-o creeaza perceperea nevoii de ajutor. Pentru diminuarea acestei stari negative ce ne apartine noua, il ajutam. De fapt, il ajutam nu pentru ca are nevoie, ci pentru a diminua starea negativa, pentru a ne simti din nou bine. Promovam un student la un examen de restanta pentru a nu-l mai vedea, pentru a ne reduce starea negativa, de iritare, provocata de nevoia lui de ajutor.

Ipoteza determinismului genetic

Ipoteza determinismului genetic subliniaza ca ajutorul se acorda, cu prioritate, celor asemanatori cu noi, care au o ereditate similara. Ajutorul oferit rudelor de sange se explica din perspectiva sociobiologiei in perspectiva mostenirii genetice comune. Selectia rudelor in acordarea ajutorului este mai evidenta in situatii de viata si de moarte decat in situatii obisnuite.

Ipoteza empatie-altruism pare a fi cel mai important motiv al comportamentului prosocial. Cercetarile sustin ca experimentarea empatiei este insotita de un mai mare sens al apropierii dintre noi si celalalt, tinzand spre fuziunea cu celalalt. Astfel, atunci cand il ajutam, de fapt, ne ajutam pe noi insine (figura 6.7). Ajutorul acordat unei persoane in dificultate poate avea la baza raspunsuri emotionale si motive opuse: empatie-altruism vs. distres personal-egoism.

Influente asupra comportamentului prosocial

Comportamentul social poate fi influentat de mai multi factori. Dintre acestia ne vom referi, in continuare la efectul spectatorului sau al martorului si la efectul starilor afective.

Figura 6.7. Motivatia comportamentului prosocial

Efectul spectatorului

Multe lucrari evoca, pentru a ilustra acest efect, tragicul eveniment petrecut in urma cu cateva decenii, al atacarii si uciderii unei femei in New York City, la care au asistat nu mai putin de treizeci si opt de persoane, in spatele ferestrelor inchise, fara ca vreunul sa intervina sau sa anunte politia, exceptie facand un singur martor care, in prealabil s-a consultat telefonic cu un prieten. Intamplarea nu este iesita din comun.

Oamenii sunt atacati sub privirile indiferente ale multor trecatori sau vecini, fara ca cineva sa schiteze un gest de ajutor. In scoala, copiii sunt batuti in asistenta colegilor si nimeni nu intervine.

S-a explicat indiferenta sau apatia martorilor astfel: fiecare din ei gandeste ca altul ar trebui sau ar dori sa intervina; responsabilitatea se imparte, se difuzeaza, asemenea sentimentelor de vinovatie, intre spectatori. Mergand pe acest traseu explicativ, se poate adauga ca, in caz de pericol, sansele de salvare sau ajutor nu se amplifica odata cu numarul martorilor sau ca, victima ar fi mai norocoasa, daca, in preajma ei s-ar afla un singur martor, nu mai multi.

De aceea, intr-un mediu prea aglomerat, cu o densitate sporita a populatiei sau intr-un oras prea mare, in care sansele de a cunoaste victima sau agresorul sunt nesemnificative, efectul spectacolului este atat de puternic si comportamentului prosocial atat de redus.

Procesarea informatiei sociale este si aici, esentiala, pentru ca interventia martorului depinde de capacitatea sa de identificare si interpretare adecvata a situatiei, a relatiilor dintre agresori si victima, a pozitiei celorlalti martori, pozitie care se imita intr-o masura incredibila.

In scoala, sub ochii colegilor, un baiat agreseaza o fata, fara ca cineva sa o apere; primii spectatori cred ca intre ei exista ceva si conform educatiei primite, nu se amesteca in asemenea relatii, ori cred ca fata isi merita pedeapsa, iar colegii care apar intre timp, tind sa adopte sau sa imite reactia primilor martori. Situatii similare se intalnesc si in alte locuri publice, pe strada, in baruri, in discoteci.

Efectul starilor afective

Dispozitiile afective obisnuite pot influenta comportamentul prosocial, mai mult decat se crede, de obicei, dar nu in maniera in care se crede (figura 6.8). Buna dispozitie este insotita de dorinta mentinerii pe de o parte si de gandul si expectante pozitive pe de alta parte. Fiecare dintre aceste consecinte poate duce la accentuarea comportamentului prosocial.

La prima vedere, suntem inclinati, sa spunem ca buna dispozitie are efecte stimulative asupra comportamentului prosocial, ca atunci cand traim starea de bine suntem mai saritori, mai dispusi sa-i ajutam pe altii, decat atunci cand, dispozitia noastra este negativa. Deci, indispozitia sau faptul de a fi rau dispus, va avea efecte inhibitorii asupra conduitei prosociale.

Cercetarile in legatura cu efectul starilor afective aduc dovezi contradictorii. Daca ajutorarea unei persoane ar strica buna dispozitie a individului, acesta nu ar mai acorda ajutor. Sa presupunem ca un student se afla in situatia comoda de a fi promovat examenul practic, ceea ce alaturi de alti factori, ii creeaza o buna dispozitie. Ramas in sala, el poate sa-si ajute colegul aflat intr-o situatie dificila, fara a se expune pericolului de fi vazut de profesor. Daca profesorul isi da seama de situatie si ameninta cu anularea examenului intregii grupe, daca se mai continua cu "ajutorarea", sprijinul initial pe care-l putem considera dezinteresat, inceteaza, pentru ca poate deteriora starea de bine a celui promovat.

Figura 6.8. Efectele bunei dispozitii asupra comportamentului prosocial (Watson et al)

Daca cineva este indispus si este centrat numai pe propriile probleme, va sari mai greu in ajutorul altei persoane, fata de un om care in acel moment nu experimenteaza o asemenea stare negativa. Suntem indignati cand vedem in diferite locuri publice copii sau tineri stand pe scaune si persoane in varsta sau cu disabilitati fizice, abia tinandu-se in picioare. Daca i-am cunoaste pe tineri, am ajunge la concluzia ca nu sunt cu totii lipsiti de educatie sau de bun simt, ca unii au dureri si necazuri care-i absorb atat de tare, incat, nu mai pot vibra la suferinta nimanui.

Cercetarile arata ca posibilitatea de a schimba dispozitia negativa prin ajutorarea altei persoane, face sa creasca comportamentul prosocial al individului. Un profesor care se afla intr-una din perioadele mai dificile ale vietii, vazand dificultatile - mai mari in care se zbate un student - ii ofera ajutorul, il incurajeaza, simtind astfel, ca devine util pentru cineva. Aceasta face sa se simta mai bine.

Influente interpersonale

Insusirile receptorului

Atractivitatea persoanei aflata in dificultate este un factor care favorizeaza comportamentul prosocial. Atractivitatea inseamna si infatisare fizica dar si anumite insusiri de personalitate. Intre acestea, mai des evocata, este carisma.

Cei ce solicita ajutor si cei ce incearca sa obtina ajutor au sanse mai mari sa-l obtina. In medie, femeile primesc mai mult ajutor decat barbatii iar acestia ofera mai mult ajutor decat femeile.

Daca receptorul este considerat responsabil pentru situatia sa dificila, el nu mai este privit cu simpatie, iar sansa de a fi ajutat este scazuta. Atunci cand atribuirea cauzala a dificultatii este externa, sansele ajutorului cresc. Atribuirea depinde de observator astfel incat, aceeasi situatie, aceeasi persoana in dificultate, este perceputa diferit de catre persoane diferite.

Similaritatea

Toate formele de asemanare cresc disponibilitatea pentru acordarea ajutorului. Similaritatea creste atractivitatea si perceptia atractivitatii creste altruismul. In mod similar, empatia este pusa in legatura cu intensificarea comportamentului prosocial.

Exponentii aceleiasi rase, etnii sau categorii socio-demografice se ajuta mai degraba unii pe altii decat pe reprezentantii ex-grupurilor.

Ajutorarea poate fi un semn de compasiune dar poate reprezenta si un semn de superioritate fata de persoana care are nevoie de ajutor. In raporturile interculturale comportamentul prosocial nu este perceput intotdeauna ca expresie a unor atitudini egalitare.

Reactia fata de persoanele apropiate

Cercetarile au demonstrat ca exista doua modalitati de raspuns diferite la performantele superioare ale unor persoane semnificative.

Daca realizarile apar in domenii nerelevante pentru subiect, ele pot fi privite cu intelegere, cu simpatie, iar daca apar in domenii semnificative pentru Eul subiectului el dezvolta resentimente fata de persoanele semnificative.

Atunci cand intr-o sarcina comuna, nesemnificativa pentru valoarea subiectiva a Eului, apar dificultati, suntem predispusi sa acordam ajutor prietenilor, mai degraba decat persoanelor straine. Cand sarcina este semnificativa pentru stima de sine, pentru valoarea subiectiva a Eului nu suntem dispusi sa ne ajutam prietenii, ci mai degraba ii ajutam pe straini.

Influenta situatiilor

Observarea modelelor altruiste poate duce la intensificarea reactiilor de ajutorare a altora. Mai mult observarea recompensarii comportamentului prosocial, creste probabilitate imitarii acestuia si ofera date relevante despre standardele de conduita.

In societatea functioneaza o serie de reguli generale de conduita, numite norme sociale. Ele se refera la standardele comportamentului aprobat social sau dezaprobat si se invata prin ceea ce fac sau spun cei din jur, persoanele de referinta. In zilele noastre media, in special televiziunea exercita o influenta uriasa in prezentarea expectantelor normative.

Exista doua seturi de norme care influenteaza comportamentul prosocial. Normele de reciprocitate stabilesc tranzactii aprobate social. De obicei ii ajutam pe cei ce ne ajuta, mai ales cand ajutorul initial a fost oferit voluntar. Normele echitatii stabilesc ca cei ce obtin rezultate mai mari decat cheltuielile ar trebui sa-i ajute pe cei ce au rezultate mai mici decat cheltuielile.

Comportamentul prosocial este influentat si de normele personale care reprezinta standardele de conduita specifice individului derivate probabil din modelele parentale. De asemenea imaginea de sine, in mod deosebit nivelul stimei de sine este asociat comportamentului prosocial.

Reactii la primirea ajutorului

Reactia la primirea ajutorului depinde de mai multi factori (figura 6.9). Modelul descrie reactia oamenilor la primirea ajutorului. Atunci cand ajutorul este perceput ca suportiv rezulta raspunsuri emotionale pozitive, iar cand este perceput ca amenintator se ajunge la raspunsuri emotionale negative. In consecinta, probabilitatea cautarii ajutorului difera in functie de perceptia asupra controlului evenimentelor pe de o parte si in functie de natura raspunsului emotional.

In primul rand persoana care primeste ajutor, il percepe fie ca un pericol, ca o amenintare, cand se simte inferior si dependent fata de cel care i-l acorda, fie ca un autentic sprijin. Daca primitorul percepe in mod pozitiv ajutorul, traieste o stare de bine, accepta ajutorul, ii poarta recunostinta celuilalt. Daca se simte amenintat traieste, o stare afectiva negativa si in consecinta, evalueaza nefavorabil si ajutorul primit si persoana care i-l acorda.

Perceperea ajutorului ca un semn de amenintare, depinde de nivelul stimei de sine a primitorului. Daca aceasta are valori inalte, exista tendinta ca primitorul sa reactioneze negativ. Similitudinea inalta intre primitor si persoana care ofera ajutorul amplifica contrastul, iar primitorul se simte pus in inferioritate. Reactia la primirea ajutorului depinde si de domeniul in care acesta este acordat, de semnificatia activitatii pentru stima de sine a primitorului.

Exceptii de la aceste reactii fac persoanele apropiate intre ele. Chiar daca au stima de sine inalta ei nu reactioneaza negativ la ajutorul primit de la persoanele similare (frati, prieteni, parteneri). In astfel de relatii sentimentele de inferioritate apar mai putin, intrucat, fiecare poate primi sau acorda ajutor. Reciprocitatea face ca primirea ajutorului sa nu fie perceputa ca un pericol, chiar daca domeniul de activitate este semnificativ pentru stima de sine.

Figura 6.9. Relatia dintre nivelul stimei de sine si reactia la primirea ajutorului (dupa Brehm si Kassin)

Intrebari de verificare

1. Cum se explica comportamentul prosocial?

In ce consta efectul spectatorului?