Conformismul superior de sine

Conformismul superior de sine

Plecand de la efectele de conformism si presiune uniformizatoare din compararea sociala, asa cum este ea teoretizata de Festinger, Codol (1975) introduce intr-un ansamblu de cercetari si efectul diferentierii. Se naste astfel fenomenul numit "conformism superior de sine", cunoscut si sub numele de "efectul P.I.P." (Primus Inter Pares, semnificand primul dintre egali). Daca la Festinger ideea principala era ca individul recurge la compararea cu celalalt intr-o situatie de incertitudine, Codol inainteaza urmatorul punct de vedere: subiectii nu se compara in functie de aceasta incertitudine, ci in functie de normele sociale aflate in vigoare intr-o situatie la momentul in care individul si un celalalt sunt simultan implicati. Transcriem principala afirmatie a lui Codol: "pentru un ansamblu definit de indivizi, exista in general o tendinta a fiecaruia dea afirma ca el personal este mai conform cu normele aflate in vigoare in acest ansamblu (asa cum sunt percepute sau traite aceste norme) decat ceilalti participanti in general. Aceasta tendinta este cu atat mai ridicata cu cat gradul de normativitate a acestor norme este ridicat." (Codol,1975, cit in Senkowska E. D., 1996, p.150). Autorul realizeaza in plus o inventariere a dimensiunilor continute in ideea de norma, analizand si gradul de normativitate a unei caracteristici. Defineste norma de fapt: F ca o stare obisnuita de lucruri: ceea ce este ordinar, curent, in conformitate cu cea mai mare parte a cazurilor dintr-un grup sau o situatie data. Astfel, se pot distinge doua tipuri de comportamente sau caracteristici in cazul unei norme de fapt: cand o caracteristica este prezenta in mod obisnuit intr-o situatie, ea este normativa (F+ ), iar cand ea lipseste de obicei ea este non-normativa (F0). Autorul mai afirma ca norma poate fi si un ideal, un scop sau un model valorizat social si o denumeste norma dezirabila:D. Rezulta ca orice caracteristica sau comportament considerate dezirabile intr-o situatie vor fi normative (Ds), cu mentiunea ca pot exista norme care se refera la un ideal ce depaseste cu mult o situatie particulara (Dg). Ca si in cazul normei de fapt, norma dezirabila poate fi in raport cu o situatie data de trei feluri: efectiv dezirabila (Ds+ sau Dg+), neutra din acest punct de vedere, adica non-normativa (Ds0 sau Dg0), sau indezirabila (Ds- sau Dg-), fiind vorba de o contra norma.

In lucrarea Psihologie Sociala Experimentala, autoarea E. D. Senkowska apreciaza ca fenomenul conformismului superior de sine s-ar caracteriza prin faptul ca "individul ar avea tendinta de a se valoriza in raport cu normele aflate in vigoare intr-un ansamblu social, atribuindu-si caracteristice valorizate social, ceea ce revine la o simpla valorizare de sine, dar si valorizandu-se in raport cu ceilalti, descriindu-se mai conform decat ceilalti"(1999, p. 152) Se poate vedea ca notiunea insasi de comparatie ramane esentiala intr-un asemenea model. Explicatia efectului P.I.P. implica interventia unui conflict intre doua tendinte: dorinta de a placea, care duce la un anumit conformism social si vointa de salvare a eului, care duce la o anumita vointa de diferentiere sociala. Este o concluzie fireasca faptul ca acest conflict nu poate fi rezolvat decat apeland la fenomenul de conformism superior de sine. Individul se racordeaza la normele ansamblului social, satisfacandu-si nevoia de afiliere, dar in acelasi timp se diferentiaza de ceilalti indivizi prin perceptia unei superioritati a aderarii la aceste norme. Autorul defineste si un fenomen de conformism superior al propriului grup, demonstrat printr-o serie de experimente cu clase de elevi. Referindu-se ulterior si la situatia unui conflict de norme, autorul conchide ca: "in adoptarea unui comportament de conformism superior de sine, subiectii se refera la normele cele mai pregnante la un moment dat".(Codol, 1975, p.473,cit in Senkowska E. D., 1996, p.153).

Avand ca suport ultima afirmatie demonstrata experimental de catre autor, putem sa raspundem unei critici ce a fost formulata in legatura cu anumite cercetari ale lui Codol. Aceasta critica facea referire la faptul ca normele definite de un subiect ar putea fi o proiectie a caracteristicilor pe care si le atribuie si nu perceptia normelor existente intr-un ansamblu. Daca subiectul defineste normele in functie de propria imagine despre sine, inevitabil se va prezenta pe sine drept mai conform normelor decat una altul. Or, in experimentul care a demonstrat ca subiectul declara un conformism superior de sine referitor la normele cele mai pregnante, experimentatorul insusi a definit si a introdus normele dezirabile in situatie, iar trairea subiectilor in situatie le-e indicat norma de fapt. Se remarca ca in primul caz este o norma introdusa din exterior, iar in cel de-al doilea, o norma descoperita prin confruntarea cu situatia, deci nu o norma perceputa de catre subiect, care ar fi putut fi proiectia unor caracteristici de personalitate proprii individului. Or, efectul P.I.P. se manifesta, ca si atunci cand subiectii insisi definesc norma uneia dintre entitatile sociale de apartenenta.

Daca la Festinger, tendinta de a se compara cu celalalt varia invers proportional cu distanta dintre sine si acest celalalt, la Codol, distanta psihologica sau perceputa intre sine si celalalt limiteaza aparitia fenomenului de conformism superior de sine. Cu alte cuvinte, pentru persoanele mai indepartate de norma decat alti indivizi implicati intr-un acelasi ansamblu social, conformismul superior de sine nu apare. " Se pare intr-adevar ca exista limite dincolo de care efectul P.I.P. are putine sanse de aparitie. El pare sa se manifeste numai atunci cand circumstantele compararii sociale nu confrunta evidenta brutala a unei realitati indubitabile cu auto-perceptia subiectilor". (Codol, 1975, 483, cit in Senkowska E. D., 1996, p.154). Concluzionand, am putea afirma ca indivizii implicati intr-un ansamblu social, similari in privinta caracteristicilor care definesc acest ansamblu, cauta prin intermediul compararii sociale atat disparitatea si diferentierea, cat si omogenitatea si similitudinea. Cu alte cuvinte, compararea sociala poate duce la un anume conformism, dar in acelasi timp si la comportamente de diferentiere care se actualizeaza in ceea ce se cheama "conformismul superior de sine".