Cresterea si dezvoltarea psihicaa copilului de varsta prescolara (3 - 6,7 ani)

Cresterea si dezvoltarea psihicaa copilului de varsta prescolara (3 - 6,7 ani)

Prescolaritatea aduce schimbari importante atat in planul dezvoltarii somatice, a celei psihice, cat si in planul vietii relationale.

Apar diferente de solicitari fata de cele ale mediului familial, din partea invatamantului prescolar, diferente ce presupun noi condiuite de adaptare, precum si adancirea contradictiilor dintre solicitarile externe si posibilitatile interne ale copilului de a le satisface.

Jocul, desi reprezinta activitatea dominanta, incepe sa se coreleze si cu sarcini instructiv - educative.

Aceasta va conduce la complicarea si adancirea proceselor de cunoastere, la schimbarea atitudinii fata de mediul inconjurator.

Daca anteprescolaritatea a fost perioada expansiunii subiective, prescolaritatea este varsta descoperirii realitatii, a realitatii fizice, umane si, mai ales, a autodescoperirii.

Daca in perioada anterioara traia intr-un univers instabil, modificat, dupa dorinte adeseori, acum copilul descopera ca exista o realitate externa care nu depinde de el si de care trebuie sa tina cont daca vrea sa obtina ceea ce doreste.

In acest sens, Paul Osterrieth spunea ' unei lumi in care e de ajuns sa doresti sau sa mimezi pentru a fi satisfacut ii urmeaza treptat o lume in care treabuie sa respecti regula jocului, in care trebuie sa faci ce este necesar'.

Adultii ii 'impun' un anumit mod de a se comporta, 'il obliga' la diverse reguli de folosire a obiectelor, mimarea unei actiuni (se facea ca scrie la 3 ani) este inlocuita cu invatarea, cu atitudinea mult mai realista (invata sa scrie).

Realitatea isi face aparitia pe toate planurile, nu numai fizic. Astfel, in plan uman, daca pana acum el se confunda cu alte persoane, mai ales cu mama sa, acum incepe sa-i recunoasca acesteia o individualitate proprie.

Extinderea cadrului relational cu obiectele, cu altii, cu sinele constituie o premisa pentru dezvoltarea psihica pe toate planurile. Se contureaza germenii constiintei morale, iar dobandirea unor diverse categorii de deprinderi sporeste gradul de autonomie. Daca aceasta tendinta ii este refuzata apar conduite de opozitie sau de rivalitate; de asemenea, daca exista diferente de solicitari din partea gradinitei si a familiei poate apare dedublarea comportamentului.

Aspecte ale dezvoltarii psihice

Motricitatea

Miscarile bruste, necoordonate de la 3 ani sunt treptat inlocuite de miscari tot mai bine armonizate. Pe prim plan trece incarcatura psihologica a miscarii, raportarea ei la obiecte, imagini, intentii. Prescolarul simte o adevarata placere sa imite adultii, sa-si exprime trairile emotionale prin gestica, mimica si pantomimica. Din acest motiv, prescolaritatea a mai fost denumita si varsta gratiei. Gratia se dezvolta si pentru ca prescolarului ii place sa fie in centrul atentiei, sa fie admirat si laudat. Cu timpul, gratia incepe se devina tot mai palida, locul ei fiind luat de rigoare, de precizie, acestea devenind principalele caracteristici ale moticitatii copilului.

Este perioada in care prin stereotipizare, miscarile duc la formarea deprinderilor, la imbogatirea conduitelor. Nevoia de actiune, traita prin executarea miscarilor, sta la baza dezvoltarii psihice; perceptia se formeaza in cursul actiunii cu obiectele, ea se corecteaza, se verifica numai astfel. De aceea, se recomanda largirea posibilitatilor de actiune cu obiectele. Impreuna cu motricitatea, actiunea cu obiectele, sprijina nu numai imbogatirea planului cognitiv, ci si dezvoltarea personalitatii.

Senzorialitatea

Spatiul in care se deplaseaza copilul se extinde considerabil; de la interiorul casei la cel al gradinitei, al strazilor parcurse pentru a ajunge la aceasta, dar si pentu a se juca in fata blocului. Se dezvolta numeroase trebuinte, dintre care cea de cunoastere, de investigare este prezenta. Prin sensibilitatea vizuala si cea auditiva se capteaza cele mai multe informatii. Incep sa diferentieze si sa denumeasca culorile, diferite tipuri de activitati, de unelte, semne de circulatie. Sensibilitatea auditiva devine de doua ori mai fina in aceasta perioada iar cea tactila se subordoneaza vazului si auzului ca modalitati de sustinere a lor si de control. Se dezvolta mult auzul verbal si cel muzical, fapt care-i va da posibilitatea recunoasterii obiectelor dupa sunetele provocate de atingere, lovire, etc. Desi incarcate afectiv si situational, senzatiile vor fi integrate perceptiilor, surprinzand caracteristicile reale. Apar noi forme de perceptie cum este observatia ca perceptie orientata catre scop, organizata si planificata.

Perceptia marimii obiectelor, ca si a constantei de marime sunt deficitare. Doua cutii de aceeasi forma, culoare, dar diferite ca marime sunt diferentiate nu atat dupa marime cat dupa asezarea lor spatiala.

Perceptia distantei, a orientarii in raport cu anumite repere: sus, jos, stanga, dreapta se face treptat, pe masura implicarii in diferite activitati. Incep sa apara si forme ale perceptiei succesiunii timpului. Desprinderea unor insusiri mai importante ale obiectelor, intarirea lor prin cuvinte constituie premisa formarii reprezentarilor care, la aceasta varsta, sunt incarcate de insusiri concrete si situationale. Are un rol imens in viata copilului, pentru ca, pe de o parte, il ajuta sa cunoasca obiectele in absenta lor (animale, plante), iar pe de alta, sa-si reactualizeze experienta si s-o integreze. Incep sa-si dezvolte atat reprezentari bazate pe memorie cat si pe imaginatie (prezentarea personajelor din diferite basme).

Caracteristicile intelectuale

Intelectul, formatiune psihica deosebit de complexa, cuprinde procese si activitati psihice variate si dificile precum: gandire, memorie, limbaj, imaginatie, atentie care il ajuta sa se desprinda de stimulul concret, sa depaseasca exprienta senzoriala. Desi inca in formare, intelectul, in periada prescolara, inregistreaza importante restructurari.

Gandirea

Copilul opereaza cu o serie de constructe, care nu sunt nici notiuni individualizate, dar nici notiuni generale, ceea ce inseamna ca are un caracter preconceptual, cvasiconceptual.

Cu ajutorul cuvantului, care este un simbol, preconceptele castiga in generalitate si precizie si, treptat, se ajunge la construirea claselor logice. Totusi, gandirea are un caracter intuitiv, ramane tributara caracteristicilor concrete, senzoriale, este strans legata de perceptii, de imagine. Insusirile perceptive sunt considerate ca absolute, nu sunt puse in relatie unele cu altele. Copilul gandeste ceea ce vede, rationamentul lui are inca un curs aderent la sensul unic al perceptiei si nu o organizare de ansamblu.

Gandirea preconceptuala si intuitiva este o gandire egocentrica si magica, nereusind sa faca distinctie intre realitatea obiectiva si cea personala, genereaza egocentrismul, prescolarul crezandu-se centrul universului. Confuzia dintre Eu si lume duce la caracterul animist al gandirii, prin atribuirea de calitati umane, obiectelor.

Din egocentrism deriva o alta caracteristica si anume artificialismul, convingerea ca totul este fabricat de om. Treptat, gandirea incepe sa se desprinda de egocentrism, prin compararea cu gandirea altuia, trece la analiza mai obiectiva a realittaii, incepe sa imita lucrurile reale, sa tina cont de partenerul de joc. Totusi, ramane la o gandire sincretica, bazata pe relationarea la intamplare a insusirilor obiectelor, face confuzii intre parte si intreg. Aceasta caracteristica se explica prin caracterul inconsistent al reprezentarilor si slaba dezvoltare a capacitatii de a rationa. O alta caracteristica, la fel de importanta, este conturarea primelor operatii si organizarea structurilor operative ale gandirii. J. Piaget considera ca este perioada preoperatorie a gandirii, baza pentru aparitia notiunilor empririce. Copilului ii este greu sa treaca peste aspectele de forma, culoare, nu surprinde relatii privind permanenta, invarianta. De ce-urile copilului arata existenta precauzalitatii intermediare intre cauza eficienta si cauza finala; cauta o relatie, procesele fizice sunt asimilate la actiunile proprii.

Trepat, precauzalitatea nu se mai asimileaza cu actiunile proprii, ci cu operatiile, acestea fiind coordonari generale ale actiunilor. Prescolarul intimpina, de asemenea, dificultati in ceea ce priveste aprecierea ordinii directe si inverse.

J. Piaget considera ca prescolaritatea este o perioada de organizare si pregatire a dezvoltarii gandirii, abia intre 7 si 8 ani si apoi intre 11 si 12 ani are loc desavarsirea operatiilor concrete.

Limbajul

Limbajul prescolarului se deosebeste de cel al adultului prin:

-pronuntarea este imperfecta, mai ales la inceputul prescolaritatii; sunt posibile omisiuni, substituiri, inversiuni de sunete;

-privind structura gramaticala, in utilizarea verbelor, cel mai bine se fixeaza timpul prezent, care se extinde si asupra altor timpuri. Numarul erorilor scade treptat si isi insuseste morfologia si sintaxa in practica vorbirii.

In ceea ce priveste structura limbajului, inca mai domina limbajul situativ din faza anteprescolara care are caracter concret, este legat de situatiile particulare la care participa cei implicati. Treptat, se face trecerea spre limbajul contextual. Cele doua forme coexista, desi ca o tendinta generala trebuie semnalata diminuarea caracterului situativ odata cu intrarea in prescolaritatea mare.

Din limbajul monologat apare treptat, la inceputul prescolaritatii, limbajul interior care are un rol mare in ordonarea, proiectarea si reglarea actiunilor. Sub raport cantitativ, vocabularul se imbogateste substantial. De la 5-10 cuvinte pronuntate de copil la un an, la 300 - 400 de cuvinte pronuntate la 2 ani, 800 - 1000 de cuvinte pronuntate la 3 ani, 1600-2000 de cuvinte la 4 ani, 3000 la 5 ani, ajunge pana la 3500 de cuvinte la 6 - 7 ani, desi semnificatiile cuvintelor nu sunt precise.

O alta caracteristica este si formarea independenta a cuvintelor, inventarea lor pe baza cresterii capacitatii de generalizare a unor relatii gramaticale deja insusite corespunzator formarii simtului limbii.

Memoria

Daca la varsta anteprescolara, memoria are un caracter spontan, in prescolaritate, datorita dezvoltarii gandirii si, mai ales, a limbajului interior, alaturi de memoria mecanica se dezvolta memoria logica, alaturi de cea neintentionata apare cea intentionata. Aceasta din urma se dezvolta mai ales atunci cand informatiile au semnificatie pentru copil si in stransa legatura cu sarcinile de joc.

Datorita dezvoltarii progresive a limbajului, memoria incepe sa capete anumite caracteristici, devenind o memorie pe baza verbala. Atat in planul fixarii, pastrarii, recunoasterii si reproducerii actiunilor (memorie motorie), cat si al impresiilor (memorie afectiva) si al situatiilor (amintirea), memoria prescolarului progreseaza mult si se caracterizeaza prin cresterea trainiciei asociatiilor, indeosebi prin contiguitate.

Jocul, activitatea fundamentala a prescolarului, creeaza atmosfera si conditiile in care se activeaza capacitatea de fixare, pastrare, recunoastere si reproducere. Fixarea si pastrarea au un larg suport afectiv. Reproducerea este mult mai dezvoltata, bazata pe amanunte si detalii.

Predomina memoria involuntara, caracterizata de asociatii de moment si nu comparativ-analitice. Conditiile activitatii. in general si jocul, in special, creeaza necesitatea cautarii si utilizarii unor procedee de reproducere a incercarii active a prescolarului de a-si aminti.

Memoria este strans legata de interesele copilului. Continutul memoriei este foarte bogat: miscari, stari afective, imagini, cuvinte, idei. Este semnificativa cresterea intervalului de timp in care devine posibila recunoasterea unui material dupa o singura perceptie.

Totusi, memoria copilului ramane difuza, incoerenta, nesistematizata.

Imaginatia

Ceea ce ne impresioneaza este amploarea vietii imaginative a copilului, usurinta cu care el trece in orice moment din planul realitatii in cel al fictiunii. Se apreciaza ca, daca afectivitatea este motorul activitatii copilului, imaginatia este calea, mijlocul, metoda de realizare a ei. Imaginatia este prezenta in activitatea creatoare regasita in joc, in desen, dar si cand reproduce o poezie, un cantec.

In interpretarea realitatii copilul manifesta animism si artificialism, si una si alta sunt opera imaginatiei infantile.

Confuzia si nediferentierea perceptiilor, saturatia emotionala il fac pe copil sa nu diferentieze precis planul realitatii de cel al inchipuirii, ceea ce doreste sa aiba de ceea ce are. De asemenea, imaginatia copilului este mai activa, mai libera decat a adultului care este mai controlata de realitate, mai disciplinata. Imaginatia indeplineste la copil un rol de echilibrare sufleteasca; rezolva contradictia dintre dorintele si posibilitatile copilului.

Pe langa imaginatia pasiva, involuntara sub forma visului din timpul somnului, se manifesta imaginatia creatoare si imaginatia reproductiva implicata in procesul de intelegere a ceea ce i se povesteste.

Imaginatia creatoare cunoaste o larga dezvoltare pe linia unui context tot mai larg, logic, in produsele activitatii. Perioada prescolara este perioada in care se manifesta, pentru prima data, capacitatea de creatie artistica la copil.

Atentia

Atentia este capacitatea de orientare, focalizare si concentrare asupra obiectelor si fenomenelor in vederea reflectarii lor adecvate. In prescolaritate incepe, sub influenta gandirii si a limbajului, organizarea atentiei voluntare; sporeste capacitatea de concentrare ca si stabilitatea prin activitate. De asemenea, se mareste volumul atentiei care capata un caracter tot mai selectiv.

Totusi, in prescolaritate, predomina atentia involuntara, de aceea pot fi usor distrasi de la sarcinile de indeplinit. Se pun doua probleme: atragerea atentiei involuntare si mentinerea atentiei voluntare pentru o perioada cat mai mare.

Orientarea si investigatia constituie elementele componente centrale ale atentiei involuntare declansata de o serie de insusiri ale obiectelor si fenomenelor ca: intensitatea, semnificatia, durata, noutatea etc. Ca urmare a dezvoltarii trebuintelor de cunoastere, a curiozitatii, a unor preferinte si inclinatii deosebite, se manifesta si forme de atentie voluntara; activitatea de joc creaza conditii si cerinte pentru dezvoltarea atentiei si a insusirilor acesteia: stabilitatea, concentrarea, mobilitatea, volumul atentiei.

Educarea atentiei prescolarului este necesar sa urmareasca dezvoltarea unei mobilitati diferite de instabilitatea specifica atentiei copilului mic, precum si cresterea caracterului voluntar al atentiei.

Afectivitatea

Cunoaste expansiune, modificari, reorganizari generate de:

-patrunderea copilului intr-un nou mediu institutionalizat unde cunoaste persoane noi, de varste diferite;

-contradictiile dintre dorintele copilului de a-l satisface pe adult, pe care-l iubeste, apoi de autonomie si de restrictiile impuse.

Se produc fenomene de transfer afectiv si de identificare afectiva. Copilul isi transfera dragostea si atentia catre educatoare cu care se si identifica, fiind pentru el, pentru o perioada de timp, un substitut al mamei. Identificarea se realizeaza cu modelele umane cele mai apropiate. Aceasta incepe inca din anteprescolaritate prin adoptarea unor conduite, gesturi si atribute urmarind modelul. Cand cei doi parinti sunt admirati, copilul se straduiste sa se identifice cu ambii. Apar stari afective de vinovatie (la 3 ani), de mandrie (la 4 ani) .

Este perioada dezvoltarii, ca urmare a noului tip de relatii, a sentimentelor superioare: morale, intelectuale, estetice.

Din categoria sentimentelor morale cel mai timpuriu este sentimentul de rusine, apoi sentimentul de multumire, de prietenie, tovarasie, al colectivitatii. Din categoria sentimentelor intelectuale se structureaza sentimentul de multumire ce apare in legatura cu satisfacerea trebuintei de cunoastere si sentimentul de mirare declansat de contactul cu diferite fenomene noi. Apar si sentimentele estetice generate de contactul cu frumosul din obiecte, povestiri, muzica, miscari, din natura.

Prescolarul isi dezvolta si capacitatea de a-si dirija in mod constient expresiile emotionale, acestea devenind mijloace de comunicare cu celelalte persoane.

Formarea si dezvoltarea personalitatii prescolarului

Prescolaritatea este perioada formarii initiale a personalitatii, a aparitiei primelor relatii si atitudini care constituie un nivel superior de organizare a vietii psihice.

Organizarea si relativa stabilizare a comportamentelor sunt posibile datorita modificarilor esentiale care se produc in structura activitatii psihice. Cele mai semnificative elemente ale activitatii care suporta modificari sunt motivele, dar ele inca nu sunt constientizate si ierarhizate in motive esentiale si neesentiale, mai ales la varsta prescolara mica.

Treptat, se supun unui proces de ierarhizare, astfel el poate efectua chiar o activitate neinteresanta daca i se cere, daca i se ofera jucaria dorita.

Desfasurarea activitatii pe baza unor motive corelate, care se intaresc reciproc, ierarhizarea si stabilizarea lor constituie conditia esentiala a formarii personalitatii copilului. Cu privire la Eu, in prescolaritate simtul corporal devine mai profund (toate partile corpului au importanta pentru el); inceputurile de reciprocitate il ajuta sa inteleaga parerile celorlalti; creste respectul fata de sine prin dorinta de a lucra singur.

G. Allport adauga doua aspecte importante care sporesc individualitatea copilului: existenta Eu-lui si imaginea Eu-lui. Primul aspect este legat de aparitia simtului de proprietate, considera ca ii apartin foarte multe lucruri, persoane (,,tatal meu'', ,,mingea mea''); al doilea aspect se caracterizeaza printr-un inceput de constiinta a copilului care incepe sa sesizeze ce cer adultii de la el.

O alta dimensiune este constiinta morala care include unele elemente (reprezentari, notiuni) si unele ceva mai complexe (sentimente, obisnuinte). Specific pentru constiinta morala sunt urmatoarele particularitati:

are un caracter situativ;

conduitele morale pozitive sunt mult mai apreciate decat cele negative;

conduitele morale ale altora sunt mai apreciate decat cele proprii;

adeziunea la normele morale este mai mult afectiva decat cea rationala; aprecierile sunt dihotomice.

J. Piaget considera ca exista un paralelism logic intre constituirea constiintei logice si cea a constiintei morale. Astfel, daca in dezvoltarea gandirii exista o perioada de egocentism si apoi de realism, la fel si in dezvoltarea constiintei morale exista faza comportamentului egocentric si faza realismului moral. In constituirea constiintei morale, relatiile de cooperare bazate pe respect mutual, pe confruntarea punctelor de vedere sunt superioare celor constrangatoare, care promoveaza respectul unilateral. Primele genereaza independenta, spiritului si autonomia morala, celelalte un egoism moral. Se apreciaza ca la prescolari intalnim o constiinta morala primitiva marcata, mai ales, de sentimente si nu de sisteme de valori.