Sternberg si Davidson au elaborat in anul 1995 o teorie privind creativitatea, sustinand ca procesul creatiei este echivalent cu fenomenul insight-ului (inspiratie, iluminare), insight care poate fi de doua feluri: convergent si divergent. In cazul insight-ului convergent se face legatura intre fenomene fara legatura aparenta, insight-ul divergent se manifesta atunci cand se gasesc mai multe explicatii la un fenomen. Retinem faptul ca insight-ul este cea mai importanta componenta a creatiei.

C. Rogers si Rollo May considera ca baza procesului creatiei o constituie nevoia, tendinta individului de a se autorealiza. Deci, in viziunea acestor doi autori, la baza creatiei sta motivatia. Exista doua tipuri de motivatie:

intrinseca - reala, autentica, este considerata motorul creatiei.

extrinseca - mai putin spontana, neautentica.

Teoria neurobiopsihologica sustine existenta unor zone cerebrale diferite ce sunt raspunzatoare (favorizante) pentru creativitate. In procesul creatiei sunt implicate: gandirea impreuna cu operatiile ei, cuvantul (limbajul), imaginatia, memoria, trairile afective si vointa in ceea ce priveste capacitatea de efort.

S-a vehiculat modelul 3D al creierului care presupune existenta a trei tipuri de creier:

Creierul reptilian, prezent atat la animale cat si la oameni. Aici este sediul instinctelor - foame, sete etc.

Sistemul limbic - este sediul emotiilor, sediul neexprimarii verbale, are legatura cu afectivitatea si cu memoria, mai ales cu cea de lunga durata. Aici sunt inregistrate actiunile imediate, neplanificate.

Cortexul - la nivelul cortexului apare limbajul, este sediul recunoasterii fiintelor, lucrurilor, aici isi au sediul operatiile gandirii.

Aceasta este specializarea pe verticala a creierului. Intalnim si o specializare pe orizontala, la om aceasta se intalneste la nivelul cortexului. Ea presupune impartirea creierului in doua emisfere cerebrale. Fiecare emisfera are o organizare in patru lobi: frontal, parietal, occipital si temporal. Aici sunt sediile raspunzatoare de functiile senzoriale, distribuite astfel: simt vizual - lobul occipital, simt auditiv - lobul temporal, simt tactil - intre lobii frontal si parietal. Tot aici se gasesc si sediile pentru ariile motrice, centrul pentru miscare fiind lobul frontal. In acesti lobi exista o zona primara, mai multe zone secundare si unele arii de asociatie (lobul frontal este raspunzator de perceptie si de gandire, intre lobii parietal si occipital se afla aria raspunzatoare de memorie).

Multa vreme se considera ca emisfera fundamentala, nobila a omului este cea stanga. Ulterior aceasta consideratie a fost infirmata. Nu putem spune ca o anumita emisfera este superioara celeilalte. Intalnim in acest sens notiunea de emisfericitate, termen ce se refera la specializarea functionala a fiecarei emisfere in parte. Din punct de vedere senzorio-motor, fiecare emisfera comanda partea opusa a corpului. Intalnim trei tipuri de emisfericitate:

emisfericitate de executie, deoarece omul a repetat o anumita activitate, si-a dezvoltat emisfera corespunzatoare.

emisfericitate individuala, este tipica individului si o gasim la fiecare individ in parte.

emisfericitate culturala, datorita apartenentei la o anumita cultu-ra s-a dezvoltat o anumita emisfericitate.

Intalnim si modelul creierului total, atunci cand se intersecteaza specializarea pe verticala cu cea pe orizontala. Din categoria persoanelor care folosesc cu preponderenta emisfera stanga se numara inginerii, matematicienii. Printre cei care folosesc predo-minant emisfera dreapta se numara artistii, psihologii.

Teoriile neuropsihanalitice au ca punct central considerarea complexelor ca sursa a creativitatii sau considera complexul respectiv ca piedica pentru creativitate. Complexul este un conflict afectiv pe care persoana il traieste dramatic si este constant prezent si neintegrat complet de individ. Complexul este de asemenea o sursa de indispozitie pentru individ si il determina pe acesta sa ia pozitie. Complexele sunt de doua feluri:

necompensate - apar indiferent de vointa individului, apar intr-o situatie tip si sunt declansate automat. Situatia tip reprezinta factorul declansator. Aceste complexe sunt traumatice si deci constituie sursa de inhibatie.

compensate - avand acest tip de complex, individul reuseste sa-si integreze complexul uzand de mecanisme de aparare. In acest caz complexul devine motivator, stimulant pentru creatie.

R. Mucchelli distinge urmatoarele tipuri de complexe:

complexul de abandon (parasire). Se manifesta prin teama individului ca nu va mai gasi sprijin la persoanele pe care le apreciaza, teama ca va pierde afectiunea celor dragi. Persoana reactioneaza izolandu-se, devine timid, agasant, revendicativ. Formele acestui complex: negarea complexului, forma sublimata, forma intelectualizata si forma supracompensata (individul incepe sa activeze intens, participand la tot felul de actiuni pentru a-si demonstra ca nu sufera de acest complex).

rivalitatea fraterna (de intruziune sau complexul lui Cain) se manifesta prin gelozia copilului fata de aparitia fratelui sau a surorii.

complexul de insecuritate (nesiguranta), individul se confrunta cu impresia permanenta de pericol ce nu poate fi depasit, dublata de o hiperemotivitate a individului si lipsa de neancredere in sine si in ceilalti. Acest complex are urmatoarele forme:

forma curenta, se manifesta prin stare de teama fata de lucruri banale.

forma superioara se manifesta atunci cand persoana respectiva are fobii.

forma sublimata

forma supracompensata (negata) se manifesta atunci cand individul sfideaza ideea de moarte.

Acest complex se poate instala in primii trei ani de viata sau pe la cinci - opt ani cand copilul ia mai puternic contact cu viata.

complexul castrarii se manifesta prin dificultatea individului de a se afirma in plan sexual din cauza mediului castrator (intalnit in special la parinti). Formele acestui complex sunt:

incapacitatea subiectului de a-si asuma identitatea sexuala.

negarea sexualitatii.

forma compensata, adica atunci cand individul devine autoritar.

forma supercompensata, individul putand ajunge la forme de sadism.

Acest complex se manifesta preponderent in perioada adolscenta.

complexul de vinovatie - reprezinta incapacitatea individului de a-si asuma o responsabilitate reala. Acest tip de complex are urmatoarele forme:

forma usoara - individul are teama de greseli si esec. Pot aparea forme de masochism.

forma grava - individul simte rusine fata de sine si are fobie de esec.

forma idealizata si sublimata - individul considera ca pacatele umanitatii trebuiesc rascumparate prin sacrificiu de sine.

forma supracompensata - persoana nu isi cunoaste complexul si devine agresiva fata de ceilalti.

complexul de inferioritate, persoana ce sufera de acest tip de complex manifesta sensibilitate exacerbata si teama de a nu fi ridicol. Individul are o permanenta dorinta de a se ascunde, de a trece neobservat, increderea in sine este extrem de redusa si simte un fel de jena sociala. Acest tip de complex are urmatoarele forme:

din cauza unui defect persoana doreste sa treaca neobservata.

forma obsesiva.

forma compensata, este atunci cand individul incearca sa compenseze acest complex, activand cu eficacitate in alte domenii.

forma supercompensata, este atunci cand individul trece la complexe de superioritate, de inteligenta sau are complexe speculare.

Acest tip de complex se manifesta cu precadere in perioada de varsta cuprinsa intre 6 - 12 ani.

Curs 03 (29.10.2001)

Definitiile creativitatii din perspectiva lui Gollan

Gollan distinge patru criterii de definire a creativitatii:

creativitatea ca produs - a fi creativ inseamna a obiectiva acest potential, a obtine un produs.

creativitatea ca proces - presupune considerarea creativitatii ca avand caracter stadial, deoarece niciodata nu putem spune ca creativitatea este instantanee.

creativitatea ca potentialitate general umana - abordand creativitatea din aceasta perspectiva deducem faptul ca orice om este creativ in plan potential. Asta nu inseamna ca el este intotdeauna creativ, desi nu exista oameni necreativi.

creativitatea ca expresie complexa a personalitatii - in procesul creativ intervin toate palierele vietii psihice.

Produsul si procesul creativ ca apartinand persoanei - pro-dusul si procesul creativ apartin persoanei si nivelurilor in care se integreaza persoana (grup, organizatie, mediu).

In psihologia romaneasca, creativitatea este expresia intregului sistem psihic uman. Modelul bifactorial al creativitatii sustine ca vorbim de creativitate cand se intersecteaza doua categorii de factori: vectorii si operatiile, mai exact vectorii creativi si operatiile generative. Vectorii reprezinta tendinta, dorinta starilor, dispozitiilor energetice ale persoanei care o incita la actiune. Exemple de vectori: trebuinte, dorinte, aspiratii, convingeri, idealuri, adica factori dinamizatori. Toti acesti vectori declanseaza operatiile. Operatiile se refera la operatiile gandirii (strategiile de tip euristic), ale imaginatiei.

Vectorii creativi sunt:

trebuinte: trebuinte de autorealizare si de autocunoastere.

motivatie: motivatia intrinseca.

aspiratii: aspiratiile superioare.

atitudine nonconformista: nonconformism epistemic, nonconfor-mism pragmatic.

Atitudinile creative importante sunt: incredere in forte proprii, atitudine antirutiniera, interes pentru cunoastere, perseverenta in a cauta noi si noi solutii, curaj in a adopta solutii ce la prima vedere par imposibile, simt valoric crescut, capacitate de concentrare, spirit fantezist, capacitate de problematizare, receptivitate la nou, toleranta la schimbare, toleranta la ambiguitate, autonomie, independenta.

Stadiile creativitatii: Mihaela Roco distinge intre mai multe stadii de crestere si dezvoltare personala:

stadiul normativ.

stadiul formativ.

stadiul integrativ.

stadiul transformational.

Stadiile si nu sunt fertile pentru creatie intrucat au ca unic scop sa ajute la cristalizarea eu-lui si inteligentei persoanei in cauza. Stadiile si au ca scop dobandirea de catre persoana a sentimentului unicitatii si a nevoii de exprimare in ceva nou.

Stadiile procesului creativ: Wallas distinge patru stadii ale procesului creativ:

prepararea (stadiul pregatitor) - acest stadiu presupune documentare serioasa. Dezavantajul acestei etape este acela ca dureaza foarte mult, fiind consumatoare de timp, de energie fizica si psihica. In acest stadiu se pune la incercare rezistenta individului. Se poate lucra si in echipa. Pentru a avea eficienta sunt necesare: experienta de viata, cultura, trasaturi de personalitate bine formate.

incubatia - este momentul sedimentarii, al selectiei ideilor, procesul creativ realizandu-se la nivel inconstient.

iluminarea (insight-ul) - persoana respectiva gaseste solutia, problema pare a se rezolva de la sine.

elaborarea (verificarea) - reprezinta punerea in practica, aplicarea solutiei.

Orice proces creativ presupune parcurgerea acestor etape. Ele se manifesta in mod diferit, insa, de la o persoana la alta.

Nivelurile creativitatii in viziunea lui Taylor:

creativitatea de expresie - reprezinta exprimarea in conduita a creativitatii persoanei respective.

creativitatea procesuala - este modul in care se personalizeaza procesele psihice.

creativitatea inovativa - presupune recombinarea, eliminarea sau adaugarea de elemente in cazul unei structuri existente.

creativitatea inventiva - inseamna producerea a ceva nou care nu a mai existat pana atunci.

creativitatea emergenta - producerea a ceva revolutionar pentru domeniul respectiv.

Formele creativitatii:

in functie de numarul de persoane care iau parte la actul de creatie, distingem:

a)        creatia individuala.

b)        creatia de grup.

in functie de domeniul in care se manifesta creativitatea avem:

a)        creativitate generala - implica creativitate in toate domeniile.

b)        creativitate specifica - reprezinta manifestarea potentialului creativ spre un anumit domeniu.

Factorii ce intervin in sfera creativitatii:

factori interiori, structurali (psihici) - sunt factorii ce tin de persoana.

factori exteriori (conjucturali) - sunt factorii socio-culturali.

factori psiho-sociali - sunt factorii ce tin de interactiunea persoanei cu mediul.

factori socio-educationali.

Factorii interiori sunt de trei feluri: factori intelectuali, factori motivationali - afectivi si factori de personalitate.

Factorii intelectuali sunt reprezentati de:

a)         Gandirea creativa - gandirea, in formele ei divergenta si convergenta este utila pentru creatie. Guillford aprecia ca gandirea divergenta influenteaza procesul creatiei prin patru caracteristici: fluiditate (bogatia si rapiditatea debitului asociativ), flexibilitate (restructurarea rapida si adaptata a traiectoriei gandirii), originalitatea (capacitatea de a da raspunsuri neuzuale) si elaborarea (punerea in practica si caracterul inedit al ideilor). Pentru procesul creativ este necesara stimularea gandirii mixte, care presupune combinarea si interactiunea dintre cele doua forme ale gandirii.

b)        Imaginatia - in viziunea lui Osbourn, imaginatia are doua forme: creativa si necreativa. Formele necreative sunt cele reproductive, orientate spre trecut. Acestea au un caracter spontan (ex: visul, reeveria). Aceste forme sunt in general necontrolate, dar daca persoana este constienta, atunci ele pot fi si controlate. In opozitie cu acestea se afla formele creative ale imaginatiei. Acestea sunt: imaginatia anticipativa (se proiecteaza viitorul, se formuleaza o ipoteza), imaginatia expectativa (presupune schitarea asteptarilor pe care le avem de la o solutie, o persoana, de la viitor). Aceste forme au doua functii fundamentale in procesul creativitatii:

declanseaza procesul de cautare a ideilor.

ne permit sa schimbam ceea ce exista.

Mecanismele operationale ale imaginatiei sunt:

combinarea si recombinarea.

analogiile - in viziunea lui Gordon acestea sunt de patru tipuri: analogia personala (presupune empatia cu un obiect sau cu o fiinta), analogia directa, analogia simbolica (evitarea verbalizarii), analogia prin fantezie (porneste de la premisa ca totul este pe dos, imaginandu-se apoi situatia diametral opusa).

Procedeele imaginatiei creative in viziunea lui Osbourn:

procedee bazate pe interogatie si vizualizare - avem urmatoarele tipuri:

adaptarea (a prelua din teorie si a adapta in practica).

modificarea (a schimba ceva).

restructurarea (modificarea elementelor structurii).

substituirea (inlocuirea unui element cu altul).

procedee bazate operatii aritmetice:

augumentarea (a exagera, a amplifica un element, o dimensiune, o caracteristica).

multiplicarea (repetarea unui element).

diminuarea (miniaturizarea unui element).

aditionarea (adaugarea a ceva in plus).

omisiunea (are o forma aparte - schematizarea).

diviziunea.

procedee impartite in modul in care se realizeaza operatiile din analiza matematica:

rearanjarea.

inversarea (schimbarea a doua elemente succesive).

combinarea.

aglutinarea (alaturarea de parti din obiecte diferite ce nu au legatura unul cu altul).

procedee bazate pe empatie si analogie:

transpozitia (transpunerea in pielea unei fiinte, obiect etc).

c)         Inteligenta - este un fenomen spontan. Se realizeaza in special prin intuitie, cunoastere instinctuala, fler.

Factorii motivationali - afectivi se refera la motivatia creatoare, respectiv la motivatia intrinseca. Aceasta are caracter ofensiv, de crestere, are caracter neperiodic si divergent. Reabiliteaza rolul motivatiei extrinseci. In ceea ce priveste afectivitatea, creativitatea poate fi definita ca inteligenta + afectivitate.

Factorii de personalitate se refera la: factori atitudinali, factori aptitudinali, factori temperamentali si factori caracteriali.

Curs 04 (05.11.2001)

Curs 05 (12.11.2001)

Mihaela Roco clasifica pe trei nivele blocajele creativitatii:

blocaje la nivel individual, manifestate in plan perceptual, atitudinal.

blocaje la nivel interactional - provin din ponderea prea mare a relatiilor neprofesionale sau din tipul de relatii preferentiale.

blocaje la nivel organizational - provin din marimea prea mare a grupului, din stilul de conducere al liderului, din tipul de recompensa promovat de lider sau de organizatie. Aceste cauze provocatoare de bruiaje afecteaza mai mult emisfera stanga.

Alti autori identifica alte cauze generatoare de blocaje la nivelul creativitatii: varsta (se considera ca intervalul optim de manifestare a potentialului creativ este de 25 - 45 ani), sexul, starea de sanatate, mostenirea genetica etc.

Stimularea creativitatii

Factorii stimulatori pentru creativitate: A stimula creativitatea inseamna a identifica blocajele si de a gasi solutii practice de depasire a lor. O alta cale de stimulare este stimularea propriu-zisa a creativitatii prin formarea de atitudini creative.

Cei mai multi cercetatori s-au axat pe descoperirea trasaturilor ce tin de personalitate, realizand un profil teoretic al persoanei creative si au incercat formarea acestor trasaturi la subiecti prin antrenament creativ. Aceasta abordare este fragmentara si deci ineficienta.

Martin Covington a introdus conceptul de "copil creator", caruia i-a gasit urmatoarele caracteristici tipice:

nevoia permanenta de explorare.

placerea copilului de a risca.

punerea frecventa de intrebari.

El propune creativitatea ca disciplina de studiu ce ar trebui sa fie predata in scoli. Aceasta disciplina a creativitatii are urmatoarele principii:

copilul este invatat sa recunoasca ca in toate informatiile pe care le primeste exista lacune.

copilul este invatat sa formuleze intrebari cat mai concrete.

copilul este invatat sa sesizeze cerintele clare ale unei sarcini.

Prin realizarea acestor trei obiective se formeaza un mod de gandire creator care insa nu poate functiona daca nu exista un mediu creativ.

M. Covington face doua mari recomandari: elevilor trebuie sa li se ofere cat mai multe ocazii de invatare creativa si predarea creativitatii trebuie sa se faca prin explicarea strategiilor creative.

In predarea creativitatii, intervin urmatoarele tipuri de sarcini:

sarcini de tip ipotetic, constau in prezentarea unei probleme sub forma de situatii absurde.

sarcini de tip durabil, constau in oferirea ca exemple a diferitelor fenomene, intamplari valabile in orice moment temporar.

Mihaela Roco considera ca in orice antrenament creativ trebuie depistata faza in care se gaseste individul (ne referim la faza de crestere si dezvoltare psiho-intelectuala a individului) pentru a reusi sa intervenim in momentul optim.

Metode pentru stimularea creativitatii:

Metoda Brainstorming - este o metoda de stimulare a creativitatiiin grup ce are la baza principiul "Cantitatea genereaza calitatea" in sensul ca se urmareste obtinerea de cat mai multe idei cu putinta. Principiile acestei metode sunt:

conducatorul grupului de brainstorming le explica membrilor acestui grup sa nu fie preocupati de calitatea ci de cantitatea ideilor lor.

in momentul in care cineva spune o idee, oricat de absurda ar fi ea, este interzisa criticarea ei.

se accepta orice fel de idee.

se poate porni in asociere de la orice idee venita din grup.

imaginatia libera este extrem de stimulata.

tema poate fi propusa fie de catre grup, fie de cel care conduce grupul.

Metoda checklistingurilor - se dau liste de termeni la care subiectul trebuie sa gaseasca tot felul de asociatii.

Metoda analogiilor.

Metoda sinecticii - este o metoda tot de grup, dar acesta este mai mic decat in cazul brainstormingului, avand maxim 5-6 persoane. Daca la brainstorming o singura persoana conducea sedinta, acum exista doi animatori - o persoana care organizeaza sedinta si alta care coordoneaza cursul discutiilor. Durata sedintei este mult mai mare decat la brainstorming.

Principii: Aceasta tehnica apartine lui Gordon care porneste de la doua principii fundamentale:

transformarea strainului, a nefamiliarului in familiar, in cunoscut.

transformarea cunoscutului in necunoscut.

Etapele sedintei de sinectica

PAG ("problem is given" - problema este data). Animatorul prezinta problema asa cum este ea data de situatia respectiva, incercandu-se eliminarea tuturor prejudecatilor inerente existentei.

PAU - consta in redefinirea problemei, in intelegerea particulara a ei.

regandirea problemei, a familiarului.

etapa gasirii unei solutii la problema si formularea ei in termeni familiari pentru ceilalti.

Metoda identificarii.

Metoda matricei de indepartare creativa

Grigore Nicola este de parere ca un climat creativ trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

utilizarea de intrebari generatoare de alte intrebari (idei). Eficiente sunt intrebarile care sa vizeze simplificarea situatiilor (gandire convergenta).

in situatii concrete se ofera strategii de invatare creativa. Ele presupun invingerea mai multor blocaje ale creativitatii. Nicola gaseste trei categorii de blocaje:

blocaje perceptuale - dificultati de a face distinctie intre cauza si efect, incapacitatea de a stabili relatii intre fenomene.

blocaje culturale - suprageneralizarile, rigiditatea.

blocaje emotionale - teama de a gresi, de a vorbi in public.

prin exercitii il educam pe individ in a accepta ca orice individ este creativ. Acest lucru se realizeaza prin tehnici de stimulare a creativitatii si prin educarea increderii de sine.

In literatura de specialitate straina se vorbeste despre elaborarea de manuale de creativitate (care sa fie predate nu numai elevilor), manuale care sa contina mai multe teme:

situatia de invatare - orice situatie de invatare din clasa trebuie gandita astfel incat copilul sa fie antrenat in predare. O alta modalitate o reprezinta antrenarea individului in a gasi cat mai multe solutii la o problema.

pozitia celui care preda (profesor, lider, conducator de grup) trebuie sa fie orientata spre stimularea creativitatii, nu doar spre predare.

metoda de invatare - trebuie sa fie o metoda care sa permita multa libertate de gandire si imaginatie din partea elevului.

procedurile variate ale celui care preda - se impune folosirea succesiva a cat mai multor proceduri (analogii, metafore etc).

sustinerea permanenta a copilului - se urmareste crearea la copil a sentimentului de securitate psihica.

dezvoltarea personalitatii copilului.

formarea disciplinei in comportament si in modul de a gandi.

Alexandru Rosca este de parere ca in orice demers de stimulare a creativitatii urmarim doua obiective:

dezvoltarea flexibilitatii gandirii.

invatarea cuiva sa gandeasca cu inteles.

Urmand aceste doua obiective inseamna a invata euristic. Alexandru Rosca propune cateva cai de invatare euristica:

invatarea pe baza de probleme (problematizarea informatiei).

invatarea prin descoperire, scopul final fiind necunoscut in acest caz.

invatarea de tip cercetare.

Tipul de invatare euristica este opus tipului de invatare traditional, acesta din urma avand un caracter expozitiv, mecanic, deductiv si este caracterizat prin conformism si rigiditate, ducand in final la plafonarea si uniformizarea potentialului. Invatarea euristica are nevoie de un climat care sa nu fie dezaprobator, climat care sa fie deschis la sugestii, coordonat. In astfel de mediu, mediatorul stimuleaza creativitatea si are urmatoarele roluri: ofera permanent prilejul de a se confrunta cu realitatea si ofera posibilitatea de a sistematiza toata informatia primita.

Jocurile creative constituie alte situatii de stimulare a creativitatii. Ele sunt benefice deoarece creaza o ambianta de umor, educand ambele emisfere.

Anca Munteanu intelege prin stimularea creativitatii inlaturarea unor "reguli de aur" ale invatamantului romanesc, reguli care promoveaza cultul elevului mediu, etichetarea ca elev model a elevului care invata si reproduce mecanic, obsesia profesorilor in urmarirea exacta a programei scolare, supraestimarea rolului notelor (luate ca indici relevatori 100% pentru valoarea elevului), preaslavirea ratiunii si a memoriei in detrimentul imaginatiei. Sunt propuse astfel anumite conditii pentru stimularea creativitatii:

democratizarea raportului elev - profesor.

cresterea permisivitatii atmosferei din clasa.

restructurarea programelor scolare.

predarea creativitatii ca materie de sine statatoare printr-o abordare neutra.

gandirea fiecarei materii din planul de invatamant de a fi predata creativ.

Curs 06 (19.11.2001)

Relatiile creativitatii cu celelalte procese psihice

Relatia creativitatii cu perceptia - perceptia este relativa fiind data de expectanta pe care o are individul, de dorintele si interesele lui precum si de prejudecati. In functie de aceste interese, dorinte, omul isi mobilizeaza anumite instrumente care uneori pot fi inadecvate. Un astfel de instrument este spiritul de observatie. Contributia perceptiei la procesul creatiei consta in spiritul de observatie.

Relatia creativitatii cu motivatia - exista anumite motive specifice pentru creatie, cum ar fi: pasiunea pentru munca, satisfactia in munca, traire emotionala extrem de intensa, dorinta omului de contacte sociale, dorinta (curiozitatea) pentru cunoastere. Motivatia creatoare are anumite caracteristci:

are caracter neperiodic.

are caracter direct (extensional / intrinsec).

motivatia creatoare este orientata spre continutul actiunii si nu spre mediul inconjurator.

motivatia creatoare are scopuri multiple.

Alexandru Rosca spune ca motivatia intrinseca este fundamentala pentru creatie. Optima pentru creatie nu este valoarea maxima a motivatiei ci o valoare situata sub nivelul maxim. Tereza Amabile sustine si ea ideea motivatiei intrinseci pe care o considera componenta a modelului creativitatii. Modelul componential al creativitatii, propus de autoarea amintita mai sus cuprinde:

motivatia intrinseca.

aptitudinea pentru un anumit domeniu sau o anumita activitate.

aptitudini specifice (generale) pentru creativitate.

Tereza Amabile sustine ca si motivatia extrinseca este utila, dar nu de una singura ci doar combinata cu cea intrinseca.

Un rol important in creativitate il au metamotivele (metamotivatia) despre care vorbeste Maslow. Ele consta intr-un impuls, trebuinta, nevoie de a iubi.

Relatia creativitatii cu inteligenta - s-a crezut multa vreme ca a fi creativ inseamna a fi inteligent. Guilford are meritul de a fi eliberat partial creativitatea de sub tutela inteligentei, pentru ca ulterior sa fie considerata ca entitate de sine statatoare, independenta fata de inteligenta si ca reprezentand o orientare generala a intregului nostru sistem psihic uman. Insa pentru a fi creativ este necesar un nivel mediu de inteligenta.

Relatia creativitatii imaginatia - in procesul creatiei se utilizeaza tipul de gandire divergenta ce se gaseste in stransa legatura cu imaginatia. In conceptia lui Osbourn imaginatia poate fi creativa (imaginatia anticipativa si expectativa creatoare) si necreativa. Osbourn da urmatoarea formula de calcul a creativitatii:

Creativitate = Imaginatie + Intentie + Efort

Creativitatea are legaturi stranse cu intreaga personalitate, produsul creativ purtand amprenta persoanei respective.

Creativitatea de grup

Creativitatea de grup presupune generarea noului prin interactiune in cadrul unui grup de persoane. Rezultatele obtinute ca urmare a acestei creativitati de grup constau in: inovatii, inventii, solutii complexe la probleme, proiecte care vizeaza soarta mai multor persoane.

Metode de stimulare a creativitatii de grup:

Brainstormingul este o metoda initiata de Alex Osbourn ce consta in alcatuirea unui grup format de regula din 6 - 10 persoane. Se lucreaza mai bine cu grupuri alcatuite omogen. Se incurajeaza cantitatea mare de idei si nu calitatea acestora.

Sinectica.

Metoda Delphi - este o metoda intuitiva de stimulare a creativitatii care se bazeaza pe prelucrarea unui numar foarte mare de informatii si cunostiinte apartinand unor experti. Metoda combina principiile discutiei in grup cu independenta pe care o au participantii fata de propriile pareri. Se stabileste un numar fix de intrebari referitoare la o problema anume, intrebari ce se includ intr-un chestionar. Se alege un numar de experti in problema si se aleg unul sau mai multi coordonatori. Procedeul se desfasoara in patru etape:

a)      se trimite chestionarul fiecarui expert in parte, urmand a fi completat de acestia dupa care chestionarele sunt returnate. Urmeaza prelucrarea desfasurata in urmatoarele moduri: coordonatorul da diferite ponderi diferitelor raspunsuri primite de la experti in raport cu competenta fiecaruia. De asemenea expertii isi pot autoevalua raspunsurile sau acest lucru este facut de catre coordonatori, fara insa sa se acorde ponderi.

b)      punerea de intrebari cu privire la aparitia unor evenimente, fenomene legate de problema respectiva.

c)      informarea expertilor cu privire la rezultatele rundelor precedente. Sunt selectati expertii a caror opinie difera complet fata de solutia care a fost aleasa in urma prelucrarii datelor.

d)      crearea unui consens cu privire la solutia adoptata.

Tehnica de grup nominal - se formeaza un grup de 7 - 10 persoane. Acestea se aseaza in jurul unei mese, avand posibilitatea de contact vizual. Spre deosebire de metoda brainstorming, persoanele din grup nu isi vorbesc. Fiecare lucreaza individual si isi scrie ideile pe o foaie de hartie. Fiecare isi prezinta in grup toate ideile pe care le-a scris. Pe o tabla se inregistreaza toate ideile. Se ia apoi fiecare solutie si se discuta, fiecare idee primind atentia cuvenita. Aceasta metoda are unele dezavantaje: dureaza prea mult si este mare consumatoare de energie. Exista insa si avantaje: structurarea mare a ideilor si evitarea conformismului grupului.

Tehnica Phillips 69 este aplicata atunci cand o problema ce trebuie studiata se intrezareste ca are mai multe solutii sau cand vrem sa abordam o problema din mai multe puncte de vedere sau in cazul ierarhizarilor, atunci cand lipsesc criteriile. Aceasta metoda da ocazia unui numar foarte mare de persoane sa participe la discutii, tehnica inconjurand foarte mult concurenta. Metoda consta in alcatuirea de grupulete, fiecare grup alegadu-si un lider. Fiecare grup incearca sa solutioneze problema lucrand in acelasi timp, fara sa se consulte cu alte grupuri. Se realizeaza apoi o reuniune a liderilor de grup care prezinta solutiile obtinute, urmand discutarea si evaluarea solutiilor.

Discutia in panel - consta in divizarea grupului de subiecti in doua: un grup panel (juriu) si un grup auditoriu. Juriul este alcatuit din 5 - 7 experti care trebuie sa gaseasca solutii la problema. Auditoriul este alcatuit din restul grupului. Sarcina auditoriului este aceea de a cenzura si critica ideile propuse de juriu.

Curs 07 (26.11.2001)

Supradotare, talent, geniu

Supradotarea - Se considera ca o persoana este supradotata daca are o evidenta superioritate in privinta uneia sau a mai multor capacitati, fara sa stim exact, din pacate, care sunt acestea, care sunt cauzele supradotarii si fara sa stim in ce masura sunt dezvoltate aceste abilitati.

De-a lungul timpului s-a considerat ca supradotarea reprezinta o dezvoltare excedentara a inteligentei. Treptat insa s-a mers pe o abordare pluralista a supradotarii, care considera ca supradotarea este o suma bazata pe interactiunea componentelor intre capacitati intelectuale dezvoltate peste medie la care se adauga si alte abilitati superior dezvoltate.

Tipuri de definitii ale supradotarii:

Definitia pedagogica - supradotarea se refera la existenta la copil a unei capacitati peste medie de a invata rapid si cu usurinta volumul de cunostiinte propus grupului de copii de aceeasi varsta din care el face parte.

Definitia psihologica - considera ca supradotarea o intalnim la persoana care are varsta mentala superioara celei cronologice (biologice).

Definitia sociala - supradotarea presupune obtinerea unor rezultate speciale, deosebite, utile social pe care persoana le poate obtine in urma unei educatii speciale.

Definitia biologica - supradotarea presupune existenta la persoana considerata a fi supradotata a unui sistem nervos central ale carui structura si functionare sa fie astfel dezvoltate incat sa-l faca apt pe individul respectiv sa memoreze, sa invete, sa rationeze peste media populatiei.

Aceste definitii se refera fie la aspectul calitativ, fie la cel cantitativ al supradotarii. Definitiile de tip calitativ presupun ca a fi supradotat inseamna a avea profunzime, a vea un grad ridicat de abstractizare a gandirii, trasaturi de personalitate, creativitate cu mult peste media omului obisnuit. Definitiile de tip cantitativ sustin ca oamenii - cei supradotati si cei obisnuiti - nu se diferentiaza prin abilitati diferite ci prin cantitatea acestor abilitati.

Supradotarea presupune nu doar existenta unor abilitati foarte bine dezvoltate ci presupune si persistenta lor pe o lunga durata de timp.

Definitiile supradotarii se pot clasifica in functie de mai multi termeni, adica in functie de mai multe criterii de evaluare a supradotarii:

Criterii de tip comparativ - putem aprecia o persoana ca fiind supradotata comparand-o cu alte persoane.

Criterii de tip psihologic - este cel mai frecvent folosit. Are ca baza de apreciere a supradotarii prezenta unui coeficient de inteligenta ridicat (peste 130).

Criterii de tip cantitativ - se refera la rezultatele obtinute concret de catre persoana respectiva.

Criterii de tip componential - sunt diferite oarecum de cele cantitative, referindu-se la gradul de exceptie al rezultatelor.

Criterii de tip creativ - presupune ca persoanele supradotate dau dovada de originalitate foarte mare, originalitate manifestata chiar si in cele mai banale activitati.

Criterii referitoare la dotarea naturala - supradotarea presupune o inzestrare ereditara deosebita, mai ales in plan intelectual, care este responsabila de posibilele performante viitoare ale individului in conditiile actiunii favorabile a mediului.

In determinarea gradului de supradotare a unei populatii se urmareste stabilirea procentului de persoane supradotate din populatia generala si evidentierea domeniilor in care aceste persoane sunt supradotate. Se ridica doua mari intrebari: ce poate si ce ar trebui sa faca sistemul de invatamant pentru aceste persoane supradotate. Ar trebui sa le ofere posibilitati diferite, dar de cele mai multe ori acestea masuri nu sunt oferite.

Exista doua dimensiuni de baza in abordarea supradotarii:

dimensiunea de preconditionare - supradotarea este cumva conditionata de caracteristici somatice, de existenta unor abilitati intelectuale (aptitudini) care il ajuta pe individ sa se manifeste ca un om cu supradotare

dimensiunea de activare - apare pe fundalul de preconditionare. Este reprezentata de motivatie sau personalitate in sine cu laturile ei.

In SUA termenul de "dotat" in cele mai multe studii este considerat a fi sinonim cu un coeficient de inteligenta de peste 130.

Talentul - termenul de "talent" presupune existenta unor aptitudini deosebite pentru o anumita disciplina de studiu. Talentul este o directionare pe o singura fasie de performanta sau pentru un anumit domeniu de activitate.

Sternberg era de parere ca supradotarea presupune prezenta obligatorie a creativitatii si a capacitatilor de adaptabilitate. Gardner vorbeste de existenta unei inteligente multiple: inteligenta matematica, muzicala, lingvistica, spatiala, interpersonala. Un alt autor - Tannembaum sustine ca sunt necesare abilitati intelectuale, dar factorul fundamental pentru supradotare ii este inteligibil individului, acesta fiind sansa - acea variabila de mediu ce interactioneaza pozitiv sau negativ cu abilitatile copilului supradotat si conditioneaza realizarea sau nu a potentialului.

Exista doua modele de baza ale supradotarii:

Modelul Renzulli - vorbeste despre un model tridimensional al supradotarii, cele trei dimensiuni fiind: aptitudini generale peste medie, implicarea automotivata in sarcina, creativitatea, aceasta din urma ocupand locul central.

Modelul Gagn - este modelul diferential al supradotarii avand componentele: domeniile in care se exprima talentul sau supradotarea, aptitudini - catalizatori interpersonali (motivatia, interesele, stari afective de o anumita intensitate si durata, creativitate), catalizatori externi (mediul): familie, scoala. Autorul face distinctie intre supradotare si talent sustinand ca supradotarea reprezinta perfectionarea (competenta) peste medie in una sau mai multe aptitudini in timp ce talentul presupune perfectionari peste medie, dar in activitati umane.

Supradotarea este diferita de geniu, deoarece supradotarea reprezinta perfectionarea peste medie in una sau mai multe sfere iar geniul presupune obtinerea unor performante exceptionale in orice domeniu de activitate. Galton sustinea ca geniul este ereditar. Altii il contrazic, spunand ca geniul este determinat de mediu si de educatie. Geniul apare la intersectia a trei factori: datul natural (zestrea ereditara), mediul optim de stimulare si statutul istoric al domeniului.

Definirea geniuluil se face in termeni de creativitate (cu mult peste medie) si a unor caracteristici individuale aparte - anumite trasaturi emotionale, socioemotionale (loialitatea), trasaturi sociale (responsabilitatea, constinciozitatea), trasaturi de personalitate foarte dezvoltate (incredere in sine, autostima).

Geniul se diferentiaza de omul obisnuit prin anumite trasaturi caracteriale ce ii confera persoanei respective un profil puternic de personalitate, fie ca era sau nu armonios construita, dar in toate cazurile puternic motivata.

Domeniile supradotarii: in Anglia, supradotarea a fost detaliata pe mai multe ramuri: domeniul tehnic (mecanic), domeniul literar sau abstract si domeniul practic (concret).

La primul congres "Emotalent" de la Barcelona (1989) au fost relevate domeniile de manifestare asupra dotarii:

aptitudini intelectuale.

aptitudini academice sprecifice.

gandire creativa.

aptitudini de lider.

aptitudini pentru arte vizuale.

aptitudini psihomotorii.

Din punctul de vedere al educatiei, avem urmatoarele domenii:

domeniul simbolic (formele de comunicare).

domeniul empiric.

domeniul estetic.

domeniul sinoetic (cunoastere psihologica subiectiva a propriei persoane si a celorlalti).

domeniul etic (al moralei).

Tannembaum gaseste urmatoarele categorii de talente:

talente extrem de rare.

talente excedentare.

talente in limite normale.

talente neobisnuite - se remarca prin unicitatea aptitudinilor sau a rezultatelor obtinute (ex: persoane care trag la tinta foarte precis).

In viziunea lui Taylor exista mai multe tipuri de talent:

talentul academic.

talentul creativ - productiv.

talentul pentru planificare si organizare.

La copiii supradotati intalnim un fenomen paradoxal - discronia. Acesta este de doua feluri:

discronie interna - presupune existenta unei dezvoltari eterogene a copilului, adica o dezvoltare peste medie a nivelului intelectual si a altor abilitati legate de invatare (mai ales de lectura), copilul ramanand insa in urma cu scrisul. Se remarca o dezvoltare inegala a mentalului cu planul motor.

discronie sociala - se refera la faptul ca copilul este inadaptat scolar, avand probleme de relationare si integrare.