ANALIZA PROCESULUI DE LUARE Ã DECIZIILOR;DIMENSIUNILE PSIHOSOCIALE ALE DECIZIEI

ANALIZA PROCESULUI DE LUARE Ã DECIZIILOR;DIMENSIUNILE PSIHOSOCIALE ALE DECIZIEI

Procesul de luare a deciziilor implica o succesiune de momente distincte, cu ponderi si semnificatii care variaza in functie de o serie de factori psihoindividuali, psihosociali, organizationali si conjuncturali.

Formularea problemei. Dupa cum s-a aratat, orice decizie se ia numai intr-o situatie problematica in care exista mai multe solutii potential convenabile care trebuie evaluate si comparate; formularea precisa a problemei echivaleaza cu circumscrierea campului virtual in care trebuie cautata solutia. Se poate aprecia ca intr-o proportie de 50-60 %, deciziile gresite isi au originea intr-o necorespunzatoare formulare a situatiei problematice care se impune rezolvata.

Explorarea posibilului actional si relevarea solutiilor alternative. In functie de caracteristicile situatiei problematice, de pozitia si capacitatile actorului social si de circumstantele in care acesta actioneaza se delimiteaza spatiul potential de actiune. In mod evident, campul situatiei problematice va fi structurat pe mai multe zone: o zona a solutiilor imposibile din punct de vedere tehnic, material sau social; o zona a solutiilor posibile, dar inacceptabile din punct de vedere subiectiv in respectivul context; cea de a treia zona va fi a solutiilor posibile si acceptabile, insa cu grade diferite de adecvare la necesitatile si exigentele decidentului. Limitele dintre cele trei zone sunt destul de relative, ele putandu-se modifica pe masura ce situatia evolueaza in urma unor actiuni in desfasurare Insa, pentru o analiza diagnostica si prognostica a capacitatii decizionale a unui actor, este foarte important sa se cunoasca modul cum acesta delimiteaza (cel mai adesea implicit) campul situatiei problematice. Odata cu delimitarea zonei posibilului actional, se formuleaza si solutiile alternative, apte de a fi luate in discutie pentru rezolvarea situatiei problematice.

Analiza, evaluarea si ierarhizarea solutiilor alternative. Solutiile posibile, acceptabile din perspectiva decidentului, sunt supuse unei analize comparative, in urma careia sunt ierarhizate pe criterii de costuri, avantaje, dezavantaje, adecvare la situatia actuala si la cea de perspectiva, compatibilitatea cu alte actiuni in curs de desfasurare sau planificate pentru viitor, efectele secundare pe care le pot genera etc. Este un moment de mare dificultate, care solicita major intreaga personalitate a decidentului; datorita acestui fapt, se recomanda insistent ca in aceasta faza sa fie antrenati experti din mai multe domenii, care sa ofere criterii clare de ierarhizare a solutiilor posibile.

Luarea deciziei. Este momentul cand decidentul opteaza pentru una dintre solutiile alternative, orientandu-se univoc pe directia variantei rezolutive alese. Este esential ca in urma luarii deciziei, conducatorul sa adopte o pozitie ferma, plina de incredere, eliminand metodologic toate incertitudinile specifice fazelor anterioare, fara a-si anula insa spiritul critic in ceea ce priveste urmarirea efectelor solutiei adoptate; luarea deciziei echivaleaza cu asumarea neechivoca a responsabilitatii pentru solutia adoptata.

O data cu luarea deciziei se trece la implementarea acesteia prin masuri organizatorice, de planificare, coordonare si control, adecvare situatiei problematice, imprejurarilor concrete si solutiei rezolutive adoptate.

Evaluarea postdecizionala. Consta dintr-o analiza critica a rezultatelor si efectelor obtinute in urma implementarii deciziei, printr-o raportare continua la obiectivele urmarite, costurile solicitate si perspectivele deschise.

In cadrul organizatiilor se iau decizii de o mare varietate, in functie de nivelul ierarhic la care se adopta, natura problemei care se impune a fi rezolvata, raporturile cu alte sisteme sociale externe s.a. In primul rand trebuie facuta distinctia intre deciziile strategice, care se refera la problemele esentiale pe care le ridica functionarea unei organizatii si modalitatile generale de indeplinire a obiectivelor sale, si deciziile tactice, cu referinta la problemele secundare sau conjuncturale, pe care le ridica activitatile diferitelor compartimente ale organizatiei. Deciziile strategice formuleaza directii rezolutive formulate in campul unor situatii foarte generale, in timp ce cele deciziile tactice ofera solutii concrete la probleme concrete. In primul caz, mai important este modul cum se formuleaza intrebarile prin care circumscriem o situatie problematica, in timp ce in al doilea caz conteaza adecvarea unei solutii concrete la o situatie problematica conjuncturala.

Datorita impactului sau asupra unor categorii largi din personalul organizatiilor, activitatea decizionala implica cateva aspecte psihosociale deosebite: legitimitatea, consensualitatea si participarea.

q       Legitimitatea reflecta gradul de recunoastere formala a pozitiei si atributiilor celui care ⁱa decizia de catre restul membrilor grupului. Pozitia ocupata in structura ierarhica, relatiile cu nivelele ierarhice superioare, gradul de instruire, performantele profesionale, statutul social extraorganizational, succesele personale s.a. sunt factori care conditioneaza legitimitatea autoritatii care adopta o decizie. Deseori, se pot ivi situatii in care se manifesta discordanta intre legitimitatea recunoscuta a persoanei care ocupa o anumita pozitie si sentimentul de legitimitate in raport cu o anumita decizie adoptata de respectiva persoana. O legitimitate redusa afecteaza consensualitatea colectivului si capacitatea de polarizare a eforturilor in vederea implementarii deciziei.

q       Consensualitatea exprima gradul de convergenta a opiniilor colectivului asupra corectitudinii si adecvarii deciziei la situatia problematica. Aceasta depinde de masura in care membrii sunt informati asupra urmatoarelor aspecte: caracteristicile situatiei problematice; resursele disponibile; conditiile in care se actioneaza; scopurile urmarite pentru fiecare etapa de implementare a deciziei, motivatia alegerii unei anumite variante rezolutive s.a. Intre legitimitate si consensualitate nu exista o corelatie directa, putand intalni situatii in care decizia este considerata legitima, dar nu intruneste adeziunea membrilor.

q       Participarea releva gradul de implicare a membrilor fara functii de conducere in activitatea de luare a deciziilor. Un nivel superior de participare determina o serie de efecte pozitive: a) incurajeaza identificarea membrilor cu organizatia si obiectivele sale; b) imbunatatesc sensibil relatiile interpersonale, in special intre persoane aflate in planuri ierarhice diferite; c) satisface trebuintele de afirmare si recunoastere sociala, dar si pe cele de securitate; d) determina cresterea satisfactiei pentru activitatea desfasurata; e) induce o crestere a gradului de responsabilitate a membrilor pentru destinul organizatiei careia ii apartin. Dezvoltarea sistemelor participative de luare a deciziilor presupune o informare superioara a membrilor, actiuni persuasive sustinute asupra acestora, precum si racordarea vectorilor motivationali individuali si de grup la particularitatile activitatilor de implementare a deciziilor (206, 244).