Definire si caracterizare psihologica - reprezentari

Definire si caracterizare psihologica - reprezentari

In limbajul cotidian termenul de reprezentare are variate intelesuri si este utilizat in multe domenii ale stiintei si tehnicii. Indiferent de nuantele utilizarii termenului esential este ca reprezentarea desemneaza substituirea a ceva prin altceva, intrucat este un proces care se produce ulterior altui proces. Re-prezentarea sugereaza prezentarea a ceva dupa ce s-a produs un anumit fenomen. Rezulta ca reprezentarea este un proces secundar intrucat se petrece in urma unei experiente perceptive anterioare. La baza reprezentarii stau mecanisme ale memoriei si ale perceptiei. Daca reprezentarea are astazi un loc bine delimitat in psihologie si o pozitie privilegiata datorata psihologiei cognitive, nu astfel au stat lucrurile la inceputurile psihologiei.

Perspective in abordarea reprezentarii. Ebbinghaus in lucrarea sa "Despre memorie" (1885) comparand perceptia cu reprezentarea sublinia ca reprezentarea este palida si acorporala, foarte saraca in insusiri si lacunara, instabila si inconsistenta, intrucat nu persista decat un timp foarte scurt si isi schimba mereu forma. Mai apoi reprezentantii introspectionismului experimental au incercat sa demonstreze existenta unei gandiri fara imagini. Ei au insistat asupra faptului ca gandirea se desfasoara intr-un plan abstract total lipsita de imagini concret-intuitive. In acest scop au solicitat subiectii sa descrie secventele rezolvarii unor situatii problematice sperand ca acestia o vor face fara sa implice descrieri si imagini ci doar secvente abstracte. S-a constatat insa ca subiectii deseori utilizau imagini, descrieri chiar pentru procese abstracte.Scoala de la Berlin, curentul gestaltist desi s-a ocupat primordial de perceptie are contributii substantiale si in privinta reprezentarii. Imaginile manifesta o anumita consistenta si continuitate datorita prioritatii intregului si mai ales a schemei relatiilor spatio-temporale. Initial nu se opera o distinctie neta intre perceptie si reprezentare propunandu-se mai de graba o fuziune a acestora. Cu toate acestea, Wertheimer sugera ca imaginea secundara ar rezulta dintr-o reactualizare a schemei, a structurii, a gestaltului. Acest proces implica o restructurare a imaginii dupa o noua ierarhie.Teoria actiunilor mintale a condus la recuperarea reprezentarilor pentru psihologie intrucat a demonstrat legatura reprezentarilor cu actiunile mintale. Joacobson demonstra in 1931 ca reprezentare mintala a unei miscari este insotita de schitarea ei corespunzatoare prin microcontractii musculare. Este fenomenul de ideomotricitate demonstrat de catre Rey, in 1948, care a dovedit ca blocarea coardelor vocale prin anestezie locala afecteaza procesul de constructie mentala a structurilor verbale si imagistice. Mai apoi, s-a demonstrat rolul micromiscarilor oculare in elaborarea reprezentarilor vizuale. Teoria actionala insista asupra faptului ca reprezentarea este rezultatul unui proces de interiorizare a schemelor perceptive si de elaborare a unor scheme mentale ce reproduc intr-o maniera mult mai saraca in continut imaginea si experienta perceptiva dar, dupa cum vom vedea, acest caracter schematic este un factor de superioritate al reprezentarilor in raport cu perceptiile.Un    alt reprezentant al scolii actionale, H. Wallon sublinia ca la baza reprezentarilor se afla actiuni imitative interiorizate. La copil modelarea posturala si gestica a unor acte si a unor lucruri constituie sursa reprezentarilor. In acest context imitatia, gesticulatia, mimica, dansul, desenul, imitarea vocala sunt mecanisme ale genezei reprezentarilor. Dupa cum sublinia P. Popescu-Neveanu (1976) geneza reprezentarii se integreaza in geneza functiei de simbolizare si comunicare.Contributia decisiva la elaborarea unui model interpretativ explicativ asupra reprezentarilor o are J. Piaget. Acesta a interpretat reprezentarea din perspectiva evolutiei structurilor inteligentei. In acest context, reprezentarea apare ca un substitut al imaginii perceptive, ca un simbol, inlocuind sau simbolizand alte obiecte si actiuni. Functia de simbol a imaginii are un caracter intuitiv, reprezentarea constituind o extrapolare sau decodificare a semnelor prin care se codifica experienta intr-o forma sau alta. Piaget ajunge la concluzia ca reprezentarea este o reconstituire activa a experientei perceptive.

P. Popescu-Neveanu (1976), pornind de la cercetari proprii sublinia ca inainte de constituirea conceptului figural, in gandirea copilului intervine o alta strategie interpretativa ce corespunde unei imagini sau figuri conceptuale. Astfel, conceptul deriva din figura care il influenteaza. Considerand reprezentarile ca element al gandirii acestea nu se mai subordoneaza doar exigentelor memoriei ci si normelor de constructie logica si semantica. Se contureaza trei tipuri de strategii in structurarea reprezentarilor: reproductiv-mnezica, constructiv-logica si anticipativ-fantezista. Aceste strategii nu sugereaza reducerea reprezentarii la memorie, gandire sau imaginatie ci subliniaza mecanismele procesului reprezentarii.Perspectiva cognitivista asupra reprezentarii sugereaza ca reprezentarea prezinta o realitate fizica sub forma unui cod simbolic la nivel cortical. Dupa cum arata M. Golu (2002) simbolurile au o realitate atat fizica dar si semantica iar procesarea simbolica este conditionata de realitatea semantica. Activitatea si procesarea simbolica implica operarea cu realitatea fizica si semantica a reprezentarilor. Elaborarea reprezentarilor se realizeaza in baza mecanismelor de engramare prin activarea diferitelor semnale din mediul intern sau extern si, pe de alta parte, in baza unui proces de invatare. Dupa cum remarca M. Zlate (1999), psihologia cognitiva largeste sfera notiunii de reprezentare, referindu-se mai ales la rolul ei in functionarea cognitiva generala si mai putin la natura ei psihologica. Psihologia cognitiva a renuntat la sensul traditional al notiunii de reprezentare ca imagine schematica a unui obiect in absenta actiunii acestuia asupra organelor de simt si propune termenul de imagine mintala. Imaginea mintala se refera la acele productii imagistice cu care opereaza sistemul cognitiv in absenta actiunii unor stimuli vizuali asupra organelor de simt (M. Miclea, 1994).Neuropsihologia aduce argumente experimentale asupra mecanismelor reprezentarii si legaturii acesteia cu perceptia. Imagistica mentala este asemanatoare cu perceptia fiind mediate de aceeasi zona cerebrala (Rita Atkinson si colab., 2002). Cercetari efectuate pe subiecti ce au suferit traumatisme cerebrale in zona emisferului drept au aratat ca pacientii manifesta omisiuni vizuale in partea stanga a campului perceptiv. Aceste persoane nu reusesc sa perceapa obiectele situate in partea stanga a campului vizual. Acest gen de afectiune se regaseste si in elaborarea imaginii mentale si descrierii continutului acesteia. Pacientii descriu doar obiectele plasate in partea dreapta a imaginii mentale. Utilizand tehnicile moderne de imagerie corticala (rezonanta magneto-nucleara, RMN) s-a demonstrat un nivel mai ridicat al circulatiei sanguine in cadrul cortexului vizual in timpul rezolvarii unor sarcini imagistice comparativ cu cel din timpul rezolvarii unor sarcini aritmetice. De asemenea, s-a constatat ca modificarile de circulatie sanguina inregistrate in timpul sarcinii imagistice sunt similare celor care au loc in timpul sarcinilor perceptuale.

Geneza reprezentarii poate fi abordata din doua perspective: onotogenetic si procesual.

Din punct de vedere onotogenetic, geneza reprezentarii, a fost abordata si demonstrata experimental prin cercetarile intreprinse de catre J. Piaget. In contextul modelului sau evolutiv-genetic reprezentarea apare la copil spre sfarsitul primului an de viata o data cu sistematizarea experientei perceptive. Pana pe la varsta de 8-9 luni experientele perceptive ale copilului sunt repetitive. Obiectul pierdut din campul perceptiv dispare pentru totdeauna si nu mai este solicitat. Cu alte cuvinte, copilul nu conserva experienta perceptiva. Dar pe masura ce se dezvolta si se sistematizeaza experienta perceptiva cu obiectul in aceeasi masura se constituie si se conserva treptat un invariant perceptiv al obiectului. Astfel, se conserva o serie de insusiri concret-intuitive ce tin de forma, volum, greutate, culoare cu pot fi atribuite mai multor obiecte. Piaget denumeste acest moment crucial in dezvoltarea intelectuala a copilului drept conservare a obiectului permanent sau conservarea permanentei obiectului. Acest lucru permite copilului sa opereze in plan mintal cu imaginea obiectului dincolo de particularitatile sale concret-intuitive. Daca pana in acel moment obiectul disparut din campul perceptiv nu mai era revendicat, o data cu dezvoltarea acestei capacitati de conservare a permanentei obiectului, obiectul disparut din campul perceptiv este cautat sau solicitat sau, si mai mult, copilul se deplaseaza pentru a recupera acel obiect. Schematic obiectul din punctul A ajunge in punctul B si copilul recuperand obiectul realizeaza o schema reversibila. Reversibilitatea este, dupa J. Piaget, operatia fundamentala a inteligentei. Prin reversibilitate o operatie se cupleaza cu inversa ei dupa schema +1-1 = 0. Reversibilitatea este fundamentul achizitiei invariantilor perceptivi si apoi al notiunilor stiintifice. Deplasarea A B, B A sugereaza anularea efectului initial, este ca si cum nimic nu s-a intamplat. Aceasta reversibilitate a deplasarilor este punctul de pornire al elaborarii imaginilor mintale. Mai apoi, spre sfarsitul stadiului inteligentei senzorio-motorii se constituie una dintre functiile fundamentale ale intelectului denumita de catre Piaget functia simbolic-reprezentativa. Imaginile mintale ca substitut al obiectelor se asociaza cu cuvintele ca substitut atat al obiectelor cat si al imaginii obiectelor. In ultima instanta, esenta inteligentei o constituie capacitatea de a opera in plan mintal cu aceste gen de substitute, capacitatea de a intui o transformare, de a reface drumul transformarii si de a surprinde ceea ce este invariabil intr-o transformare. Expansiunea reprezentarilor se va produce in stadiul inteligentei preoperationale. Prin jocul simbolic copilul va substitui realitatea inconjuratoare cu ajutorul imaginii a unor simboluri, a unor reprezentari. Copilul se va juca "de-a soferul, de-a vatmanul, de-a doctorul, de-a bucatarul, de-a educatoare, de-a tata, de-a mama", transpunand in plan mental realitatea obiectiva si operand asupra ei cu un grad din ce in ce mai ridicat de autonomie. Dupa cum arata Piaget, din acest moment, reprezentarile se integreaza firesc activitatii cognitive fiind in permanenta solicitate de catre gandire in elaborarea unor imagini tot mai schematice si mai abstracte.

Din punct de vedere procesual, geneza reprezentarilor trebuie cautata in activitatea cognitiva obisnuita a oamenilor. In acest context reprezentarea nu trebuie sa fie vazuta ca o simpla evocare din memorie a unor imagini. Ea rezulta in baza unui proces de acumulare, sistematizare, condensare, structurare, restructurare a experientei perceptive. Constatam din acest punct de vedere ca mecanismele genezei reprezentarii sunt puternic influentate de particularitati socio-culturale proprii unei anumite populatii si unui anumit spatiu geografic. Spre exemplu, daca vom solicita unor persoane care locuiesc in zona de influenta a culturii europene, nord-americane sa-si reprezinte un obiect (casa, cabana, munte, oras etc.) vom constata similitudini izbitoare. In acest caz este si efectul utilizarii prototipurilor in gandire si in reprezentare.

Specificul reprezentarii ca proces. Reprezentarea constituie primul proces care sugereaza un anumit nivel de autonomie mintala si spirituala. Reprezentarea se detaseaza de realitatea concreta, de particularitatile raportului hic et nunc pe directia elaborarii unui spatiu mintal autonom, distinct si dinamic. Reprezentarea este dependenta de experienta perceptiva dar se desfasoara cu un anumit grad de autonomie datorita faptului ca ea nu mai este declansata doar de fenomenele concrete, directe ale lumii externe ci, mai mult, de dinamica lumii interne subiective. Reprezentarile pot fi declansate de trebuintele noastre, motivatiile, interesele, preocuparile dar si de emotiile, sentimentele pe care le traim. Mai mult decat atat, reprezentarea poate sa fie declansata si sustinuta intr-o maniera voluntara in raport cu cerintele activitatii intelectuale.

Psihologia cognitiva aduce si o perspectiva noua asupra modului in care este procesata informatia in elaborarea imaginii mintale. Se vorbeste astfel despre o procesare directa, dirijata de datele perceptive ca si despre o procesare indirecta dirijata de mecanismele cognitive. Cele doua directii de procesare se intrepatrund in procesul de elaborare a imaginii mintale. Acest lucru se vadeste cel mai bine in analiza mecanismelor reprezentarii.

Definirea reprezentarii. Reprezentarea este procesul de elaborare a imaginii unui obiect in conditiile absentei acestuia din campul perceptiv, in baza unei experiente perceptive anterioare.

Dupa cum rezulta din aceasta definitie, reprezentarea este un proces secundar intrucat se bazeaza pe exploatarea unor informatii perceptive anterioare. Reprezentarea este simultan proces si produs. Ca proces, reprezentarea, realizeaza o sistematizare a experientei perceptive anterioare, o structurare a acesteia, o reorganizare, schematizare ce are drept rezultat o imagine mintala secundara. Produsul reprezentarii este tocmai aceasta imagine mintala care la randul ei este caracterizata printr-o serie de particularitati: este o imagine concret-intuitiva, schematica, figurativa.