IMAGINATIA SI CREATIVITATEA

IMAGINATIA SI CREATIVITATEA

Caracterizare Multa vreme imaginatia a fost definita ca un proces de combinare a imaginatiilor, ceea ce se potriveste numai imaginatiei artistice. Dar procesul creator in stiinta comporta mai multe sinteze in domeniul ideilor, al abstractiunilor. De imaginatie da dovada si coregraful, ea putandu-se observa chiar in comportamentul unor sportivi. Incat azi putem defini imaginatia ca fiind acel proces psihic al carui rezultat il constituie obtinerea unor reacti, fenomene psihice noi pe plan cognitiv, afectiv sau motor.

Deci nu vorbim de imaginatie doar in pictura sau poezie, ci si in matematici sau balet. Chiar si in domeniul afectiv poetii pot aduce un sunet nou. Originalitatea unui poet, sa zicem Marin Sorescu, nu consta numai in metaforele sale, ci si in modul de a trai diferite situatii si evenimente. Intr-un fel au trait iubirea poetii romantici si altfel o simte un poet comtemporan. Ei insufla anumite atitudini care uneori devin o moda.

Dar chiar si in domeniul activitatii organizatorice am putea descifra interventia imaginatie: initiativa constituie o noutate pe planul actiunii. Marii generali au imaginat ingenioase planuri de lupta, cu care au castigat victorii rasunatoare.

Desi dezvoltarea imaginatiei la un inalt nivel e caracteristica omului, germenii ei pot fi descoperiti si in conduita unor animale suprioare. Iata un exemplu, povestit de un scriitor. Avea un caine de rasa, foarte rasfatat, caruia ii placea sa doarma intr-un fotoliu foarte comfortabil. Intr-o zi, venind din alta parte, catelul constata ca stapanul sau sta asezat tocmai in fotoliul sau preferat. Dupa ce se invarte de cateva ori nemultumit, se indreapta spre usa de iesire si scanceste pentru a i se da drumul. Scriitorul se scoala si se duce sa o deschida, dar, in acel moment, cainele se repede triumfator si se aseaza la locul sau preferat. Desigur, acest truc a fost rodul imaginatiei sale, n-avea cum sa fi fost invatat.

Creativitatea este o capacitate mai complexa. Ea face posibila crearea de produse reale sau pur mintale, constituind un progres in planul social. Componenta principala a creativitatii o constituie imaginatia, dar creatia de valoare reala mai presupune si o motivatie, dorinta de a realiza ceva nou, ceva deosebit. Si cum noutatea, azi, nu se obtine cu usurinta, o alta componenta este vointa, perseverenta in a face numeroase incercari si verificari.

Imaginatia, deci si creativitatea, presupun tei insusiri:
a) Fluiditate - posibilitatea de a ne imagina in scurt timp un mare numar de imagini, idei, situatii etc. ; sunt oameni care ne surprind prin ceea ce numim in mod obisnuit ca fiind 'bogatia' de idei, viziuni, unele complect nastrusnice, dar care noua nu ne-ar putea trece prin minte;

b) Plasticitate consta in usurinta de a schimba punctul de vedere, modul de abordare a unei probleme, cand un procedeu se dovedeste inoperant ; sunt persoane 'rigide' care greu renumta la o metoda, desi se dovedeste ineficienta ;

c) Originalitatea este expresia noutatii, a inovatiei, ea se poate constata, cand vrem sa testam posibilitatiile cuiva, prin raritatea statistica a unui raspuns, a unei idei. Neindoelnic, ne gandim la raritatea a ceva util, altfel ar trebui sa apreciem favorabil bolnavii mintal care au tot felul de idei bizare, absurde.

Fiecare dintre aceste trei insusiri are insemnatatea ei; caracteristica principala ramane originalitatea, ea garantand valoarea rezultatului muncii creatoare.

Rolul creativitatii

Despre importanta creativitatii nu e nevoie sa spunem multe: toate progresele stiintei, tehnicii si artei sunt rezultate ale spiritelor creatoare. Desigur exista mai multe trepte de creativitate; C.W. Taylor descrie cinci 'planuri' ale creativitatii.

a) Creativitatea expresiva se manifesta liber si spontan in desenele sau constructiile copiilor mici. Nu se pune problema, la acest nivel, de utilizare sau originalitate. Este insa un mijloc excelent de a cultiva aptitudinele creatoare ce se vor manifesta ulterior.

b) Planul productiv este planul crearii de obiecte, specific muncilor obisnuite. Un olar sau o tesatoare de covoare produc obiecte a caror forma se realizeaza conform unei traditii, unei tehnici consacrate, aportul personal fiind redus. Este planul la nivelul caruia accede orice om muncitor.

c) Planul inventiv este accesibil unei minoritati foarte importante. E vorba de inventatori, acele persoane ce reusesc sa aduca ameliorari partiale unei unelte, unui aparat, unei teorii controversate. Intr-o tara mare, cum este Japonia, se inregistreaza anual peste 100.000 de brevete de inventii, ceea ce asigura un progres vizibil al productiei.
d) Creativitatea inovatoare o gasim la oamenii caracterizati ca fiind 'talente'. Ei realizeaza opere a caror originalitate este remarcata cel putin pe plan national.

e) Creativitatea emergenta este caracteristica geniului, a omului care aduce schimbari radicale, revolutionare, intr-un domeniu si a carui personalitate se impune de-alungul mai multor generatii.

In afara de aceste aspecte, daca nu creativitatea, cel putin imaginatia este necesara fiecarui dintre noi in conditiile vietii obisnuite. O echipa de psihologi de la Universitatea Harvard a studiat caracteristicile psihice ale unor muncitori instabili, cei care creaza fluctuatia fortei de munca, aspect stanjenitor pentru managerii intreprinderilor. Sunt acele persoane care azi se angajeaza intr-o fabrica, dar dupa o luna-doua, pleaca in alta parte, dar nici aici nu stau mult s.a.m.d. Examinarea a aratat ca majoritatea lor erau lipsiti de imaginatie, in sensul de a nu fi capabili sa-si imagineze cum de ceilalti vad lucrurile altfel, au alte opinii alte valori. Numim aptitudinea de a te identifica cu o persoana si a vedea lumea cu ochii ei, cu mentalitatea ei - empatie. Empatia presupune putina imaginatie care insa lipsea muncitorilor amintiti mai sus si de aceea ei aveau numeroase neintelegeri, ducand fie la parasirea institutiei, fie la demiterea lor. Absenta capacitatii empatice ar explica, dupa aceiasi cercetatori si mai multe din divorturi, unii dintre cei casatoriti nefiind capabili de empatie, deci sa-si imagineze alte dorinte, alte interese decat cele personale, ceea ce devine usor sursa de conflict. Iata ca, macar sub aceasta forma, imaginatia este o insusire valoroasa, importanta pentru o convietuire armonioasa.

In ce priveste rolul inteligentei, situatia e mai putin clara, desi e evident ca in domeniul stiintei prezenta este de netagaduit. In conformitate cu experientele efectuate, relatia dintre inteligenta si creativitate e complexa. S-au aplicat, la un mare numar de subiecti, teste de inteligenta si creativitate. S-au obtinut corelatii semnificative, dar destul de modeste. Analiza rezultatelor a aratat ca printre subiectii cu note ridicate la inteligenta sunt unii avand cote slabe la creativitate.
In schimb, cei cu perforemante ridicate de creativitate aveau la inteligenta cote cel putin mijlocii, de unde concluzia necesitatii sale pentru o creativitate superioara. Totodata reiese ca in anumite tipuri de inteligenta (gandirea critica) nu e implica si spiritul creativ.

In ultima analiza, societatea are o influienta deosebit de importanta pentru inflorirea spiritiului creativ intr-un domeniu sau altul. In primul rand, intervin cerintele sociale. Stralucita epoca a Renasterii italiene, in domeniul picturii si sculpturii, se explica prin imbogatirea negustorilor, atagand dupa sine cerinta construirii de palate impodobite cu picturi si sculpturi, care a stimulat talentele existand totdeauna intr-un popor; s-au creat scoli ilusrte permitand ridicare acestor arte pe cele mai inalte culmi. In secolul nostru, dimpotriva, interesele societatii s-au indreptat spre progresul tehnicii, aceasta cunoscand o dezvoltare fara precedent.

Un alt factor determinat in stimulare creativitatii il constituie gradul de dezvoltare a stiintei, tehnicii, artei. De pilda, forta aburului era cunoscuta inca din antichitate.Existau jucarii ce se miscau datorita presiunii aburului. Apoi zeul Baai Moroen, divinizat in orientul mijlociu, era infatisat printr-o uriasa statuie de bronz.

In zilele de sarbatoare se facea un foc mare la baza acestei statui care incepea sa miste din maini si sa scoata un sunet inspaimantator. Preotii stiau ca focul incalzea puternic un recipient cu apa, si aburii apasau pe niste clapete actionand mainile. Dar totul era un secret pazit cu strasnicie. In ce priveste productia materiala, ea era efectuata de sclavi si nu exista nici o preucupare de a le inlesni munca. La inceputul secolului 18-lea, dezvoltandu-se manufactura, a aparut si diviziunea muncii. Prin simplificarea operatiilor efectuate de un muncitor s-a putut contura ideea folosirii fortei aburului pentru miscarea unor mecanisme, executand miscari simple rectilinii ori circulare. De asemenea, Einstein n-ar fi putut formula teoria sa asupra relativitatii daca, in prealabil alti savanti n-ar fi efectuat o serie de experiente al caror rezultat nu se putea explica prin legile mecanice cunoscute atunci.

Exista o puternica influenta directa exercitata de precedetori, de profesori: Socrate l-a influentat pe Platon, Hayden l-a influentat pe Beethoven. Chiar daca ulterior elevul se indeparteaza de modelele initiale, acestea au un rol deosebit in formarea tineretului.

Societatea poate avea si functia de frana in dezvoltarea cunoasterii. Sa ne amintim de persecutiile Inchizitiei si Italia sau de intoleranta stalinista, impiedicand progresul stiintelor sociale si biologice.

3 Procesele fundamentale ale imaginatiei
Imaginatia este un proces cognitiv-logic complex a unor imagini si proiecte noi pe baza combinarii si transformarii experientei. Ea presupune trei insusiri:

Fluiditate: posibilitatea de peridare intr-un timp scurt a unui numar mari de imagini, idei noi;

Plasticitate: usurinta schimbarii opiniei, modului de abordare a problemei in favoarea unei variante mai atractive.

Originalitate, care este o expresie a inovatiei, a neobisnuitului, materializata in decizii, actiuni, comportamente.

Gandirea si imaginatia in rezolvarea problemelor:

Imaginatia, precum gandirea, implica doua procese fundamentale: analiza si sinteza. Analiza realizeaza o descompunere de asociatii obisnuite, ordinare, care prin sinteza sunt legate in alt mod, formand imagini noi. Sinteza se realizeaza prin mai multe procedee ale imaginatiei: aglutinare, hiperbolizare sau diminuare, multiplicare sau omisiune, diviziune sau rearanjare, adaptare, substitutie, modificare, schematizare, tipizare, analogie, evidentiere.

Aglutinarea consta in descompunera unor obiecte, fiinte sau fenomene in parti componente, care sunt mai apoi recombinate, dand nastere unor imagini cu aspect neobisnuit - sfix, centaur, sirena,combina de bucatarie etc.

Multiplicarea consta in marirea numarului de elemente - balaurul cu teri capete, racheta cosmica cu mai multe trepte, iar omisiunea consta in reducerea lui: ciclopul, bicicleta etc.

Amplificarea duce la modificarea pozitiva a proportiilor - Setila, Sfarma-Piatra, uriasii, autocamioanele de mare tonaj; la diminuare, la reducerea lor: pitici, minicalculatoare.

Schematizarea consta in inlocuirea unui element sau a obiectului in genere cu scheme generale.

Analogia este un procedeu prezent mai ales in stiinta si tehnica.Structura atomului a fost imaginata similar cu aceea a unui sistem solar.

4.Formele imaginatiei

a) Cea mai frecventa forma de imaginatie solicitata aproape in fiecare zi si la care se face apel in mod curent in invatamant este imaginatia reproductiva. Ea consta in capacitatea noastra de a ne reprezenta diferite locuri, fenomene, intamplari numai pe baza unor relatari verbale, fara sprijinul unui material concret, intuitiv. Elevii isi pot imagina foarte bine cum arata tundra pe baza descriilor facute de profesor, chiar daca nu li se prezinta o plansa, precum batalia de la Podul-Inalt poate fi reconstituita mental, fara a avea la dispozitie nici un montaj filmat. Tot in aceasta categorie intra si povestile inflorate, exagerate, caracteristice unor pescari sau vanatori, in care realitatea este imbogatita substantial cu completari fanteziste

Cea mai importanta forma a imaginatiei este, desigur cea creatoare. Asa cum se observa mai sus, ea se manifesta in diferite feluri, fie in mod involuntar, fie in mod voluntar.

b)Visarea este puternic influentata de dorinte, sentimente ne imaginam reusita in actiuni pe care nu indraznim sa le intreprindem. Subalterul viseaza ca isi pune la punct seful abuziv, indragostitul timid se vede facand declaratii pline de curaj etc. Astfel, are un loc compensator. Gandurile, imaginatiile se succed in virtutea legilor asociatiei, dirijate de starile afective. Simtul realitatii intervine prea putin, totul decurge ca romanele de aventuri, in care intamplarile sunt foarte putin verosimile.

Visarea poate constitui totusi un sprijin in activitate cerand eforturi de lunga durata. De exemplu, violonistul nevoit sa faca zilnic cate 6 ore de exercitii, din care multe sunt plictisitoare, se viseaza obtinand mari succese in sali de concerte ale lumii, ceea ce ii sustine munca sa perseverenta. Totusi, daca visarea ocupa un loc prea mare in existenta zilnica, se pierde contactul cu realitatea si consumul exagerat de alcool sau droguri.

c) Imaginatiile hipnagogice. Denumirea vine de la hipnos (somn) si agogos (a aduce). Sunt imagini care apar in timpul adormirii. Cele hipnopompice (pompos=care intovaraseste) inetrvin la inceputul trezirii din somn. In ambele cazuri, e vorba de simple linii, figuri geometrice, stele stralucitoare; mai rar pot aparea figuri umane sau un peisaj. Sunt reprezentari statice sau care se succed fara o legatura intre ele. Nu le consideram reale, si nu participam in nici un fel la producerea lor, care isi are originea in memorie, dar oscilatiile sunt provocate de ,,petele entoptice'', adica de acele fire subtiri, fulgi si siraguri de perle transparente, puncte mobile (ca niste musculite mici) observabile cand ne uitam la un perete alb. Ele provin din impuritati existente in cristalin ori in corpul sticlos. Sunt fenomene de scurta durata.

d) Visele din timpul somnului se deosebesc net de imaginile din preajma somnului. Imaginile visului se succed intr-o stransa legatura, constituind ,,o aventura'' (in cel mai larg sens al cuvantului) la care participam afectiv, intens. Totodata o consideram reala, fie ca suntem doar spectatori, fie ca suntem actori. La unele populatii primitive de la sfirsitul secolului trecut, oamenii credeau si dupa trezire in realitatea visului. De aceea seful tribului era felicitat de supusi daca visa o vanatoare bogata. Intamplarile din vis au loc, adesea, intr-o lume ireala, neverosimila, chiar absurda, halucinatorie, ca atuncnci cand cineva viseaza cum da din maini si zboara cu usurinta, mirandu-se ca alti oameni nu reusesc sa faca la fel. Romanele lui F. Kafka transcriu cu fidelitate cosmaruri traite uneori in vis. Asadar, lipseste total controlul realitatii, totul devenind posibil. Nu sunt respectate nici principiile gandirii, de pilda principiul identitatii (intrucat pot visa un urs, dar care, de fapt, este prietenul meu).

Sau se intampla sa ma visez in miezul unei actiuni, eu fiind totusi spectator. Dupa cum pot fi simultan in doua locuri diferite.

Apoi, visul este profund afectiv, cel ce viseaza traind intens emotii de neliniste, teama ori bucurie. Legile asociatiei sunt a totputernice, de aceea se poate sari de la o scena la alta. Dintr-o data apar alte locuri, alte persoane.

O alta caracteristica este prezenta unor simboluri. Unii considera cainele negru, ce apare unepri in vis, ca fiind un dusman, altora le pare ca un sarpe mare simbolurile pot avea o semnificatie strict individuala. Totusi, in popor, circula parerea ca simbolurile ar avea o semnificatie generala; astfel, circula de secole carticica Cheia Visurilor, dand o singura semnificatie fiecarei imagini: una pentru noroi, alta pentru carne, alta pentru caine etc. In sprijinul unor asemenea pareri vin scrierile lui C. Jung, psiholog si psihiatru elvetian. El a gasit simboluri comune in miturile unor popoare foarte diferite, simboluri pe care le-a numit ,,arhetipuri'', sustinand a fi o mostenire ereditara a tuturor oamenilor, ele aparand si in vise. Avand in vedere ca toti oamenii au deasupra capului soarele si luna, au un tata, mama, frati, toti se tem de trasnete nu e surprinzator sa gasim in imaginatia tuturor simboluri similare, fara sa fie nevoie sa ne gandim la idei sau imagini innascute.

In cadrul viselor predomina imaginile vizuale (cca 90% din total), dar numai 20% din ele sunt colorate. Cele auditive sunt si ele prezente in 60% din cazuri, dar celelalte, tactile, termice, oflactive apar mult mai rar (cam in proportie de 10%). Asa cum stim, visele apar in somnul paradoxal (somnul REM) si dureza 20-25% din timpul total al somnului. 15% dintre barbati si 5% dintre femei sustin ca nu viseaza niciodata. De fapt, nu-si amintesc visele, fiindca visele par sa fie indispensabile. Trezite din somnul REM, 80% dintre persoane isi amintesc ce visau; cei treziti in afara perioadei, cu rapide miscari oculare, si care relateaza un vis nu reprezinta decat 7% din total. Desigur, ar putea sa fie amintirea unui vis din perioada REM anterioara. Totusi, somnul lent pare a fi si el intovarasit de vise, dar constand mai mult in reflectii verbale abstracte, cu slaba participare afectiva si avand multe relatii cu stare anterioara de veghe. De aceea aceasta nu impresioneaza si se retin mult mai greu.

Visele pregnate dureza intre 3 si 60 de minute, in medie 20 de minute. Se deruleaza ele mai repede sau mai incet decat evenimentele reale? Ambele situatii sunt cu putinta. In legatura cu rapiditatea posibila a unui vis e interesanta relatarea unui om de stiinta. Avand mult de lucru, a intarziat la masa de scris; facandu-i-se foame, a aprins o spirtiera si a pus un ou la fiert. Pe cand astepta, a adormit si s-a visat in timpul Revolutiei franceze, participand la lupte in potriva teroarei; are tot felul de aventuri, pana cand e capturat, inchis, are loc o judeacta cu mai multe sedinte, martori, acuzare, este condamnat la moarte, asteapta multa vreme executarea sedintei si, in fine, vine ziua decapitarii, cand este tratat pe esafod si cand actioneaza ghilotina, se trezeste. Se repede, scote oul din apa clocotita, si oul era inca moale. Deci aventurile sale, care durasera mai mult de un an, se produsera in cateva minute de vis!

e) Halucinatiile sunt imagini extrem de vii si pe care bolnavii le considera reale. Ei vad persoane, animale, obiecte acoperind parti din ceea ce percep. In afara bolilor, halucinatiile pot fi provocate de anumite substante chimice si de droguri. Un psiholog, folosind o substanta halucinogena, a descris cum a inceput sa vada soareci albastri alergand prin camera. Sunt fenomene rare si anormale.
f)Imaginatia preponderent voluntara

De obicei, manualele de psihologie vorbesc despre imaginatia voluntara. Am preferat sa precizam ,,preponderent voluntara'' deoarece, asa cum vom vedea, in procesul de creatie intervin totdeauna si asociatii din inconstient.

Vorbim despre imaginatie voluntara in sensul ca persoana isi propune in mod constient sa rezolve o anumita problema foarte dificila ori sa creeze o anumita opera artistica implicand un efort de durata. De altfel, am prezentat vointa si perseverenta ca fiind componente indispensabile creatiei autentice.

Munca de creatie parcurge mai multe etape:

Perioada de preparare, cand se aduna informatii, se fac observatii, se delimeteza scopul sau problma, se schiteza o ipoteca sau un proiect general;

Incubatia este rastimpul incercarilor sterile, cand nu se gaseste solutia, concretizarea operei e nesatisfacatoare; incubatia poate dura foarte mult, ani de zile!

Iluminarea este momentul fericit cand apare solutia, cand opera e vazuta intr-o lumina mirifica. Acest fenomen se produce uneori in mod spectaculos: i se spune inspiratie daca artistul traieste opera in mod intens, constient de toate componentele si detaliile ei; in stiinta, se vorbeste de intuinta, adica o cunoastere sintetica, integrala a demonstratiei care elucideaza toate aspectele problemei; in aceasta etapa se realizeaza in ritm rapid obiectele urmarite initial ;

Verificarea este necesara dupa conceptia initiala, pentru a a elimina eventualele erori sau lacune; artistul isi revizuieste creatia, face retusuri; sunt multe cazuri cand mari parti din opera sunt rescrise - asa facea Lev Tolstoi.

Unii prezinta actul de creatie cu trei fraze: una logica, o a doua intuitiva sau iluminarea si, a treia, etapa critica. Oricum, momentul culminant este cel al intuitiei, inspiratiei, iluminarii.

Despre acest moment de creatie s-a scris mult. H. Poincare, ilustrul matematician de la inceputul secolului nostru, a descris mai multe asemenea fenomene, subliand ca ele i-au aparut in momente de relaxare, cand nu se gandea deloc la problema respectiva. De exemplu, dupa cateva luni de stradanii in legatura cu o tema foarte complexa, neajungand nici la un rezultat, a abandonat-o. Intr-o seara, plecase la opera si, in momentul cand a pus piciorul pe scara trasurii, dintr-o data i-a venit in minte solutia: o diviziune de ansamblu asupra problemei, a organizarii si succesiunii rationamentelor. Intors acasa si transcriind totul pe hartie, si-a dat seama ca rezolvarea e fara cusur.

Evident, totul nu se poate explica decat prin rolul activ, creator al inconstientului care a continuat prelucrarea facuta in timpul incubatiei. In toate cazurile, se remarca aparitia intuitiei, inspiratiei numai dupa o perioada de efort, de cautari, de munca intensa. Ce se petrece in inconstient? Unii presupun ca semnificatiile sunt grupate in unitati complexe pe care le numesc ,,matrici''. Rigiditatea creata de limbaj si de sitemele logice impiedica aparitia unor noi relatii intre ele. In perioada de relaxare s-ar produce un recul spre o mai slaba integrare a matricilor si atunci se pot produce conexiuni neobisnuite (dupa Schlanger, jud. 1983). De aici, si tendintele ce se manifesta azi, in preconizatele metode de stimulare a creativitatii, de a realiza conditii pentru o libera manifestare a asociatiilor spontane, nestanjenite de rigorile ratiuni. Desigur, iluminarea e conditionata nu numai de munca prelabila, ci si de intreaga cultura a creatorului, de bagajul sau de cunostiinte si de varietatea lor.

Dar iluminarea nu se produce totdeauna sub aceasta forma spectaculoasa, adesea ea are loc treptat, creatorului venindu-i o idee care il face sa progreseze putin. Peste cateva zile, poate face un nou pas inainte s.a.m.d., pana la deplina rezovare a problemei sau conceperea operei in intregime. Din ceea ce se cunoaste, se pare ca exista particularitati: sunt personalitati la care intuitia suvine puternic si global., cum a fost H. Poincare, altele progreseaza treptat- asa era Albert Einstein.

Exista o chestiune insuficient precizata: creativitatea, imaginatia implicata sunt generale, aceleasi in toate domeniile, sau specifice ? Adesea, cecetatorii vorbesc despre ea ca despre o aptitudine generala. E posibil sa existe caracteristici de personalitate prezente la multe talente creatoare, asa cum se vorbeste si de o inteligenta generala, al carei nivel, am vazut, nu poate fi confundat cu potentele creatoare. Dar exista si domenii in care anumite aptitudini speciale sunt indispensabile: matematica, pictura, muzica s.a.m.d. In domeniul stiintelor, s-ar putea gasi aptitudini comune (sa spunem cele implicate atat in chimie cat si in fiziologie), dar si aici exista deosebiri ce pot fi importante (cand comparam munca unui fizician atomist si cea a unui specialist in istoria antica). E adevarat ca au existat si talente multiple, cum intalnim la mari genii ca: Leonardo da Vinci sau Goethe, insa nu si la Shakspeare sau Raphael. In ce priveste aptitudinile implicate in cercetarea stiintifica, eforturile efectuate de un elev de liceu pentru a solutiona o problema de fizica implica momente de pregatire, de incubatie , dar si asociatii salvatoarecare vin din memorie, adica din inconstient. Noi cautam o anumita lege,un anumit procedeu pentru a rezolva situatia problematica. Ea poate sa nu ne vina in minte, sau ne vine altceva, care se dovedeste nefolositor. Prelucrarea efectuata de inconstient duce uneori la sugerarea unei metode, alteori ne orienteza in alta directie, unde gasim ceea ce ne trebuie. Activitatea inconstienta colaboreza indeaproape cu eforturile deliberate, atat in creatia autentica, precum si in rezolvarea unor probleme dificile pentru noi - desi binecunoscute de specialisti. Incostientul care ne sprijina este, in mare parte, memoria semantica; pe relatiile stabilite de ea, mersul gandurilor este facilitat. E nevoie insa si de o deplasare a punctelor de vedere, o reoganizare a datelor, si o serie de analogii si transpuneri. Asadar, gandirea obisnuita nu este cu totul altceva decat reflexiunea solicitata in creatia stiintifica. Gradul de originalitate si intensitatea efortului necesar le distinge, ceea ce constituie o diferenta minora.