CONFORMISM SI DEVIATIONISM IN CADRUL GRUPURILOR: ARACTERIZARE GENERALA SI EVIDENTIEREA FACTORILOR PSIHOSOCIALI IMPLICATI

CONFORMISM SI DEVIATIONISM IN CADRUL GRUPURILOR: ARACTERIZARE GENERALA SI EVIDENTIEREA FACTORILOR PSIHOSOCIALI IMPLICATI

Conformismul de grup. Unul dintre rezultatele directe ale coeziunii consta in aparitia unor presiuni psihosociale care tind sa uniformizeze conduitele membrilor grupului. Interactiunile sistematice dintre persoanele care formeaza un grup determina aparitia unor "uniformitati" atitudinale si comportamentale care capata treptat caracterul unor norme si modele cu valoare simbolica pentru apartenenta la un anumit grup. Nerespectarea acestor prescriptii adoptate printr-un consens tacit echivaleaza cu respingerea valorilor colective si este resimtita de membrii grupului ca o contestare, sau chiar ca un atac la principiile care stau la baza activitatii lor in comun. Reactia este proportionala cu importanta normelor care sunt incalcate, frecventa acestor incalcari si atitudinea adoptata de nonconformist la presiunile exercitate de grup. Reactia este de asemenea diferita in functie de natura grupului, tipul sarcinii ce urmeaza a fi realizata in comun, gradul de constituire a traditiilor de grup, personalitatea deviantului si imprejurarile in care se produce incalcarea sau contestarea normelor, statutul formal si informal al deviantului in cadrul grupului si in afara sa, contextul social si organizational general in care functioneaza grupul s.a.

In cadrul grupurilor formale exista doua categorii de valori, norme si modele comportamentale care au o functie prescriptiva pentru membri: (a) o prima categorie se refera la cadrul normativ oficial pe baza caruia s-a constituit grupul, cadru formulat la nivelul organizatiei sau institutiei sociale careia ii apartine grupul; (b) o a doua categorie se construieste progresiv pe parcursul functionarii grupului, avand un caracter spontan si informal. Raportul dintre componenta formala si cea informala a normelor de grup are o importanta majora atat pentru desfasurarea activitatii de realizare a sarcinii, cat si pentru dinamica generala a proceselor psihosociale care au loc in acest context. Desi in cazul grupurilor informale, aparent nu exista un cadru normativ institutional cu valoare prescriptiva pentru comportamentul membrilor, in realitate acest sistem referential exista, fiind preluat selectiv din ansamblul valorilor, normelor si modelelor sociale specifice unui anumit spa(iu cultural.

Din perspectiva psihoindividuala conformismul este resimtit ca o garantie a acceptarii de catre grup, a functionarii, supravietuirii si mentinerii unitatii acestuia in contextul presiunilor la care este supus; implicit, conformismul creeaza un sentiment de securitate individuala si colectiva, realizandu-se astfel una dintre functiile esentiale ale grupului ca sistem dinamic orientat spre realizarea unor obiective specifice.

Deviationismul reprezinta tendinta indepartarii de la prescriptiile care definesc implicit comportamentul considerat "normal" de catre grup, sau -mai grav- faptul negarii valorilor, normelor si modelelor acceptate de grup ca avand o functie constitutiva sau reprezentativa pentru existenta si activitatea sa. Deviationismul poate imbraca diferite forme si grade de intensitate, incepand cu simpla atitudine fantezista a unor membri, considerata ca un capriciu nesemnificativ pentru viata de grup, pana la comportamentul criminal, care ataca insasi fundamentele existentei individuale si sociale. Insa, raportul dintre deviationism si conformism este mult mai complex si poate evolua in functie de situa(ie. Astfel, in masura in care conformismul excesiv inseamna un conservatorism care blocheaza orice tendinta de inovare sau innoire, deviationismul poate indeplini o functie pozitiva atunci cand exprima tendinte firesti de perfectionare, evolutie sau schimbare, care se pot dovedi benefice pentru destinul social al grupului. Daca deviationistul ramane singur, fara ca atitudinea lui sa genereze prozelitism, atunci el va fi supus unor presiuni din ce in ce mai mari, va fi izolat si -in cele din urma- exclus. Momentul cel mai semnificativ in acest proces de confruntare dialectica dintre conservatorism si modernism este acela in care contestatarul polarizeaza in jurul sau mai multi membri, devenind lider al unei miscari de innoire. Odata instituite noile norme si modele, procesul natural de stabilizare va conduce la aparitia unor presiuni care impun atitudini conformisme in raport cu noile referentiale morale si comportamentale ale grupului, urmand o perioada de stabilitate in care se cristalizeaza noile coordonate ale vietii de grup.

Intr-un sens mai general, alienarea, delincventa si criminalitatea pot fi considerate forme extreme de deviationism, care sunt reprimate de societate in aproape toate imprejurarile. Acele rare situatii cand acest lucru nu se intampla se refera la o interpretare politica a unor actiuni violente, considerate forme de protest si modalitati extreme de lupta pentru obtinerea unor drepturi si eliminarea unor discriminari de ordin etnic, religios sau economic. Schimbarile violente prin revolutii sunt exemple elocvente in acest sens.

Rezistenta impotriva deviationismului este efectul direct al conformismului, dar exprima totodata o subtila relatie de conditionare reciproca dintre tendintele care se manifesta in cadrul grupului, motivatia membrilor si situatia sociala generala in care evolueaza viata de grup: o atitudine care intr-o anumita imprejurare poate fi considerata intolerabila de catre grup, promotorul ei putand suporta sanctiuni foarte severe, in alta imprejurare poate aparea ca o solutie oportuna si dezirabila pentru evolutia grupului, deviationistul fiind perceput ca un erou plin de curaj, care ofera o noua deschidere vietii colective.

Deosebit de interesant pentru viata de grup este cazul "deviationistului tolerat", insa transferat in derizoriu ca obiect de amuzament; este vorba de realizarea unei "supape psihologice" prin care se diminueaza tentatiile de manifestare nonconformista a membrilor.