Definirea, caracterizarea si clasificarea grupurilor mici

Definirea, caracterizarea si clasificarea grupurilor mici

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, accentul cercetarilor de psihologie sociala s-a mutat de la studiul institutiilor la studiul comportamentului concret. S-a dezvoltat, astfel, functia aplicativa a acestei stiinte, scazand interesul pentru generalizarile filosofice.

Specialistii din psiho-sociologie (ca si cei din sociologie, antropologie sau istorie) s-au orientat tot mai mult spre cercetarea grupurilor sociale mici. Interesul pentru aceste grupuri se justifica atat printr-o fecunditate sporita a cunoasterii, cat si prin imbogatirea tehnicilor de masurare si cuantificare a fenomenelor de psihologie sociala. Unii autori au ajuns chiar sa sustina ca daca reusim sa rezolvam problemele grupului mic, atunci problemele psiho-sociale ridicate de marea societate vor deveni mai usor de inteles si de rezolvat.

A. Definirea grupului mic. Daca vom corobora cele mai importante definitii ale grupului mic, elaborate de Klineberg, Sherif, Burges si Newcomb (1, p.437; 2, p.144; 3, cap.X; 4, p.492), putem inventaria urmatoarele trasaturi specifice ale acestuia:

q         existenta a cel putin doi indivizi;

q         delimitarea pozitiei in interiorul grupului printr-o retea de status-uri si roluri;

q         imbinarea si interactiunea acestor status-uri si roluri;

q         existenta unui sistem de norme si valori comune tuturor membrilor.

Ca entitati psiho-sociale, grupurile mici se disting prin caracterul nemijlocit al relatiilor interpersonale, care dau nastere diverselor structuri sau "retele de grup". Astfel, intr-un grup pot fi distinse:

- structura de rol (configuratia pozitiilor si functiilor formale si informare ale membrilor);

- structura de comunicare (liniile de comunicare interpersonala);

- structura cognitiva (configuratia perceptiilor interpersonale);

- structura ocupationala (specializarea sarcinilor diferitilor membri si a relatiilor functionale dintre ei);

- structura de putere (aranjamentul modalitatilor in care se iau deciziile);

- structura sociometrica (distributia relatiilor simpatetice, a afinitatilor dintre membri);

- structura locomotorie (sistemul de mijloace prin care indivizii se pot deplasa de la o pozitie la alta in cadrul grupului).

Cu adevarat interesant pentru specialistii din domeniul comunicarii sociale este modul in care aceste structuri intra in legatura si se conecteaza in configuratii definitorii pentru grup. De pilda, structura de comunicare (care exprima accesul unor membri la alti membri) este generatoare de distante sau apropieri, de pozitii de popularitate sau de impopularitate, deci de structura de rol. Dar aceasta se bazeaza fie pe relatii de subordonare, caracterizate prin bariere statutare intre membri, fie pe relatii de amicitie si de fraternitate, deci pe o structura de putere.

Modalitatile de combinare a diferitelor structuri nu sunt atat de rigide cum s-ar putea crede; acestea se pot cupla functional in momente aparent contradictorii. Altfel, in familie, relatiile parinti-copii se pot caracteriza in acelasi timp prin subordonare (ca in cadrul unui grup militar) dar si prin puternica atractie reciproca sau mare accesibilitate in comunicare (ca in cazul unei secte religioase, de pilda).

Desi se pot combina variat si atipic, aceste tipuri de structuri interfereaza, totusi, dupa anumite reguli. Astfel, accesul la comunicare se combina cu atractia pozitiva (si invers). Distanta dintre membrii grupului tinde sa se reproduca de la un tip de structura la alta: de la structura de rol la cea sociometrica, de la cea de comunicare la cea sociometrica, de la cea ocupationala la cea de comunicare si la cea sociometrica. Afirmatia specialistilor in Relatii Publice conform careia intr-o organizatie sunt mai importante traseele informale ale comunicarii interne decat organigrama - oficiala! - se bazeaza pe o realitate psiho-sociologica.

B. Particularitatile grupului mic. Analiza structurilor grupului mic ne permite intelegerea proprietatilor acestuia si a fundamentului sau. Vom prezenta doar cateva aspecte ale acestei chestiuni.

Atunci cand formeaza un sistem inchegat, grupul mic si proprietatile sale se mentin constante, desi relatiile de interactiune dintre membrii sai se pot modifica.

La crearea proprietatilor de grup contribuie decisiv modalitatile de structurare a relatiilor interpersonale. De pilda, cooperarea da nastere productivitatii ⁽²; o organizare si mai buna a raspunsurilor interpersonale genereaza, in grupurile cooperante, intimitatea.

Proprietatile grupului pot fi clasificate astfel:

q         Proprietati principale: marimea, distributia spatiala, conformitatea, consensul,

capacitatea de autoorganizare, coeziunea, eficienta (sau productivitatea) ⁽³.

q         Proprietatile secundare (derivate din primele):

- autonomia (gradul in care un grup functioneaza independent de alte grupuri);

- controlul (tendinta grupului de a regla conduita membrilor);

- stratificarea (dezvoltarea unei ierarhii a statutelor);

- permeabilitatea (masura in care grupul accepta noi membri);

- flexibilitatea (gradul de informalitate si de libertate in grup);

- omogenitatea (gradul de similitudine a caracteristicilor sociale si psihologice ale grupurilor);

- tonul hedonic (gradul in care apartenenta la grup este insotita de un sentiment de placere);

- intimitatea (masura in care membrii grupului sunt apropiati);

- forta (masura in care grupul are sens pentru membrii grupului);

- participarea (masura in care membrii grupului cheltuiesc timpul si energia in slujba indatoririlor si actiunilor de grup)

- stabilitatea (rezulta din imbinarea caracteristicilor de marime, asezare spatiala, consens, coeziune si eficienta).

Cele doua categorii de proprietati formeaza un sistem unitar de variabile interdependente, in cadrul caruia o componenta este conditionata de celelalte si conditioneaza, la randul ei, constituirea si functionarea celorlalte.

C. Clasificarea grupurilor. In ceea ce priveste clasificarea, unii autori fac distinctia intre criteriile organizarii psihologice si criteriile organizarii sociale a grupului.

1. Criteriile psihologice:

a) fiecare membru, ca si grupul intreg, trebuie sa existe in campul psihologic al fiecaruia dintre ceilalti membri ai grupului;

b) diferiti membri trebuie sa se afle in interactiune dinamica cu ceilalti.

2. Criteriile sociale:

a) produsele culturale (constructii, imbracaminte, cantece, formule ritualice etc.);

b) denumirile si simbolurile colective;

c) sistemele de credinta colectiva;

d) factorii de constrangere.

Pentru clasificarea grupurilor mici sunt mai operationale criteriile de la (1) decat cele de la (2), care sunt mai aplicabile grupurilor mari (vezi 5, p.368 s.u.).

i. O clasificare bazata pe criteriul relatiilor interpersonale propune M. H. Krout (6, pp. 226-228):

a) parazitismul (grup bazat pe relatii pradalnice, fara comunicare si fara cooperare, foarte asemanator cu ceata de animale);

b) camensemismul (asociatie fara relatii contractuale - de exemplu: locuitorii unui hotel, pacientii unui spital, pasagerii unui avion);

c) mutualismul (grup bazat pe relatii contractuale, cu beneficii mutuale);

d) sociabilitatea (grup bazat pe interdependenta si si intercomunicare intre egali - de exemplu: sotii, prietenii, colegii de munca).

Pentru psihologia comunicarii in grup sunt importante situatiile (c) si (d).

ii. Grupurile sunt primare si secundare - dupa C. H. Cooley (7, cap.III):

1. grupurile primare - familia, grupul de joaca, grupul de vecini - se bazeaza pe relatii intime, de tipul face-to-face;

2. grupurile secundare au la baza contacte mai impersonale, mai indirecte, mai putin frecvente si mai distantate in spatiu si timp (organizatii politice, statul, natiunea).

Granita dintre cele doua categorii este greu de stabilit. Clasa de elevi sau grupa de studenti sunt grupuri primare, in timp ce efectivul scolii si, respectiv, al facultatii sunt grupuri secundare. Ce fel de grup va fi, insa, anul de studii? Unde va fi granita in cadrul unei intreprinderi? Sectia de productie este grup primar sau grup secundar? Pentru a raspunde va trebui sa luam in considerare si alte criterii.

In literatura de specialitate se mai opereaza frecvent cu urmatoarele clasificari:

iii. Grupurile formale si informale, dupa masura in care se manifesta tendinta societatii de a institutionaliza (formaliza) viata de grup, de a-i imprima din exterior o anumita ordine si anumite canale de comunicare oficiala. Gradul de formalizare depinde de marimea grupului.

iv. Grupurile de apartenenta si de referinta (la care individul aspira sau se raporteaza). Aspiratia actioneaza ca un puternic factor motivational. Raportandu-se la grupul sau de referinta, individul intra intr-un proces de invatare, isi interiorizeaza normele si standardele acestui grup. Procesul nu este lipsit de conflicte, de crize si de esecuri; ele afecteaza personalitatea individului si relatiile lui cu alte persoane si cu grupul de apartenenta ⁽⁴.

v. Grupuri naturale si artificiale reprezinta categoriile unei alte clasificari a grupurilor mici; cele artificiale se constituite in vederea anumitor experimente sau, de ce nu, chiar experiente. In psihologia sociala se lucreaza mult cu grupuri artificiale, in ordine experimentala; in psihoterapie se apeleaza frcvent la grupuri artificiale, mai ales pe post de "grup-martor".

vi. Grupurile se mai clasifica dupa urmatoarele criterii:

- caracterul comun al activitatii (grupurile profesionale);

- legatura de sange (familiile, clanurile);

- similitudinea unor caracteristici fizice si psihice (grupurile de varsta si cele de sex);

- distributia spatiala (grupuri de vecini, de consateni, "gastile de cartier" etc.);

- similitudinea intereselor culturale (melomanii, pasionatii dupa lectura, pictura, sport etc. sau filatelistii, numismatii etc.).

Din orice categorie ar face parte, orice grup mic este influentat de caracteristicile profesionale, fizico-psihice, sexuale sau culturale ale indivizilor care il compun. Ei isi pun amprenta asupra vietii de grup, iar unii dintre ei o pot chiar determina. In acest context devine relevanta problematica liderului.