Dezvoltarea rationamentului moral- Lawrence Kohlberg

Piaget a fost interesat si de modul in care copii elaboreaza rationamente in probleme de ordin moral, subiect care ii fascineaza in continuare pe cercetatori. Prin ce proces un copil ajunge sa stabileasca ce este rau si ce este bine, in comportamentul sau si in cel al altora ? Oricine poate ajunge intr-o situatie de acest tip. Trebuie sa dai inapoi un rest prea mare primit de la un vanzator ? Trebuie oare denuntat un coleg atunci cand l-ai surprins copiind la un examen ?

Astfel de intrebari nu apar numai la adolescenta si la varsta adulta. Copii concep si ei judecati de acest tip. Unele schimbari fundamentale in rationamentul moral par sa coincida cu momentul adolescentei sau mai precis, cu aparitia gandirii formale. Vom aborda acum acest domeniu fascinant prin teoriile si cercetarile sale.

Teoria lui Kohlberg

Desi insusi Piaget a fost primul care a propus o descriere a dezvoltarii rationamentului moral (Piaget, 1932), numele lui Lawrence Kohlberg este cel mai frecvent asociat cu aceasta teorie. Kohlberg a fost primul care a introdus o metoda de evaluare a rationamentului moral, prezentand subiectului o serie de dileme sub forma unui sir de povestiri, fiecare punand o problema morala specifica. Poate cea mai cunoscuta este "dilema lui Heinz":

Undeva in Europa, o femeie suferea de o forma rara de cancer, fiind pe moarte. Nu exista decat un singur medicament care putea sa o salveze, o forma de radiu, descoperita de un farmacist din acelasi oras. Acesta il vindea cu un pret de 10 ori mai mare decat costul de fabricatie, cerand 2000 desi el a cheltuit doar 200 pentru a-l produce. Heinz, sotul femeii bolnave, a incercat sa stranga aceasta suma, dar nu a reusit sa adune decat 1000 . El i-a cerut farmacistului sa reduca pretul la jumatate sau sa-l amane cu plata restului, pentru ca sotia lui era pe moarte. Farmacistul il refuza. Disperat, Heinz a spart intr-o noapte farmacia si a furat medicamentul.

Dupa prezentarea acestei povestiri, copilului i se pun o serie de intrebari: Heinz a procedat oare bine atunci cand a furat medicamentul ? Ce s-ar fi intamplat daca el nu si-ar fi iubit sotia, sau daca ar fi fost vorba despre un strain ? Ar fi trebuit el oare sa faca acelasi lucru?

Pe baza raspunsurilor la asemenea dileme, Kohlberg a ajuns la concluzia ca exista trei nivele principale de rationament moral, fiecare avand doua substadii:

La nivelul 1, cel al moralei preconventionale, judecatile copilului (sau adolescentului, iar uneori chiar ale adultului) se bazeaza pe sursele de autoritate din mediul sau imediat, cele care ii sunt fizic superioare, de obicei parintii. La fel cum descrierea altor persoane la aceasta varsta se face in cea mai mare parte pe baza unor criterii externe, criteriile pe care le foloseste pentru a distinge binele de rau sunt de asemenea mai degraba externe decat interne. Mai precis, acestea sunt reprezentate de consecintele actiunilor proprii.

In stadiul 1 al acestui nivel, orientarea catre pedeapsa si supunere, copilul se bazeaza pe consecintele fizice ale unei actiuni pentru a judeca daca ceea ce face este bine sau rau. Daca este pedepsit, atunci e rau, daca nu este pedepsit, e bine. El se supune adultilor pentru ca acestia sunt mai mari si mai puternici decat el.

In stadiul 2 al acestui nivel, relativismul instrumental, copilul se comporta dupa principiul: "trebuie facut ceea ce aduce recompense si evitat ceea ce aduce pedepse". Referitor la acest stadiu se vorbeste uneori despre hedonismul naiv. Daca o actiune este agreabila sau determina un rezultat placut, ea este in mod inevitabil buna. Se observa deja un inceput de preocupare fata de ceilalti, dar numai in contextul in care din aceasta preocupare pot fi extrase beneficii: "daca tu ma ajuti, si eu te voi ajuta".

Iata unele raspunsuri la variante ale dilemei lui Heinz, obisnuite de la copii si adolescenti din culturi diferite, ajunsi in stadiul 2:

"El ar trebui sa fure hrana pentru sotia lui, pentru ca daca ea moare va trebui sa plateasca multi bani pentru funeralii" (Taiwan).

Ar trebui sa fure medicamentul "pentru ca trebuie sa impiedice moartea sotiei ca sa nu-si petreaca restul vietii de unul singur" (Porto Rico)

(Daca nu ar fi sotia lui ci un prieten, ar trebui sa fure hrana ?) "Da, pentru ca intr-o buna zi, cind ii va fi foame, prietenul lui il va ajuta" (Turcia)

La nivelul 2, cel al moralei conventionale, se observa o deplasare a judecatii bazate pe consecintele externe si beneficiul personal spre judecati bazate pe reguli sau norme stabilite de grupul de apartenenta, fie acesta familia, grupul de prieteni, biserica sau natiunea. Copilul considera ca ceea ce grupul de referinta defineste a fi bine este bine si va interioriza profund aceste norme.

Stadiul 3 (primul stadiu al nivelului 2) este cel al concordantei interpersonale (numit uneori stadiul baiat bun / fata buna) Copii ajunsi in acest stadiu cred ca un comportament bun este acela care le place celorlalti. Ei valorizeaza loialitatea, increderea, respectul, recunostinta. Andy, un baietel descris de Kohlberg se exprima astfel:

"Incerc sa fac ceea ce vor parintii mei pentru ca si ei au facut ceea ce am vrut eu. Incerc sa fac tot ceea ce imi spune mama sa fac, sa ii fac placere. De exemplu, ea ar vrea sa devin medic asa ca si eu vreau asta si ea ma va ajuta sa reusesc".

Acest al treilea stadiu se caracterizeaza si prin faptul ca incep sa apar judecati referitoare nu doar la acte ci si la intentii. Daca cineva comite un act condamnabil fara a o face in mod intentionat sau considerand ca procedeaza corect, fapta sa este mai putin grava decat daca ar facut-o in mod deliberat.

In stadiul 4 (al doilea stadiu al moralei conventionale), copilul se orienteaza spre un grup social largit pentru a-si edifica normele. Kohlberg vorbeste despre stadiul constiintei sistemului social (legea si ordinea), tinand seama de preocuparea manifestata de copil de a-si face datoria, respectand regulile si legile. Copilul acorda mai putina importanta asentimentului celorlalti, punand mai degraba accentul pe aderarea la un sistem complex de reglare sociala. Totusi, fundamentul acestui sistem nu este niciodata pus in discutie.

Tranzitia spre nivelul al 3-lea, cel al principiilor morale (denumit si al moralei postconventionale) este marcata de numeroase schimbari, dintre care cea mai remarcabila este deplasarea sursei de autoritate. La primul nivel, copilul vede autoritatea ca provenind doar din exterior. La al doilea nivel, judecatile sau regulile provenite din exterior se interiorizeaza, fara a fi insa puse in discutie sau analizate. La al treilea nivel apare un nou tip de autoritate, care implica alegeri individuale si judecati personale fondate pe principii alese liber de individ.

In stadiul al 5-lea, denumit de Kohlberg orientarea spre contractul social si drepturile individuale, se observa debutul edificarii principiilor morale proprii. Regulile si legile nu sunt percepute a fi inutile: ele sunt mijloace care permit asigurarea dreptatii si a echitatii. La acest nivel insa, oamenii sunt capabili sa judece in ce moment regulile si legile trebuiesc ignorate sau amendate. Un sistem politic democratic trebuie sa cuprinda prevederi care permit modificarea legilor.

In versiunea sa originala, Kohlberg descrie un al saselea stadiu, cel al orientarii catre principiile etice universale. Subiectii ajunsi la acest stadiu isi asuma complet responsabilitatea actelor lor, acte ce se sprijina pe principii fundamentale si universale cum ar fi dreptatea si respectul persoanei. Ulterior Kohlberg si-a pus intrebari referitor la logica si necesitatea acestui stadiu final, sau chiar privind existenta lui. S-ar parea ca asemenea principii morale universale nu orienteaza rationamentul moral decat in cazul catorva indivizi iesiti din comun, cei care isi consacra intreaga viata unor cauze umanitare.

Este important de inteles faptul ca stadiul sau nivelul judecatilor morale ale unui individ nu depind de alegerile sale morale ci de tipul de logica inerenta si de sursa autoritatii pe care se bazeaza aceste alegeri. De exemplu, ambele posibilitati din dilema lui Heinz (a facut bine sau rau) pot fi argumentate in mod logic la toate nivelele. Am dat deja exemple luate din stadiul 2 pentru a legitima furtul medicamentului; iata acum o justificare a aceleiasi alegeri in stadiul 5, extrasa dintr-un studiu facut in India:

(Furtul lui Heinz ar fi justificabil daca ar fi vorba despre un animal domestic si nu despre sotia lui?)

"Daca Heinz salveaza viata unui animal, actul sau este laudabil. Utilitatea unui medicament sta in administrarea sa celui care are nevoie. Exista in mod evident o diferenta: viata umana este mult mai evoluata si ocupa o mai mare importanta in marea ordine a naturii. Totusi, viata unui animal nu este lipsita de importanta.."

Comparand acest raspuns cu cele date mai sus veti vedea ca exista o neta diferenta in forma rationamentului, desi sensul (justificarea furtului) este acelasi.

Kohlberg sustine ca aceasta secventa a rationamentului moral este universala si organizata ierarhic, la fel cum sustinea si Piaget referitor la stadiile dezvoltarii cognitive. Altfel spus, fiecare stadiu poseda o coerenta interna si il precede pe urmatorul intr-o ordine constanta. Indivizii nu se pot "intoarce" ci doar evolua in sensul acestei progresii (daca exista o evolutie). Kohlberg nu pretinde ca toti indivizii evolueaza trecand prin cele sase stadii si nici ca fiecare stadiu ar corespunde unei anumite varste; el insista insa pe caracterul universal al secventei, al ordinii.

Valoarea teoriei lui Kohlberg.

Varsta si rationament moral. Rezultatele lui Kohlberg, confirmate si de alte studii, arata ca rationamentul moral preconventional domina la elevii ciclului primar, stadiul 2 fiind inca prezent la numerosi adolescenti. Morala conventionala este intalnita la majoritatea adolescentilor si reprezinta forma cea mai frecvent intalnita la adulti. Morala postconventionala (stadiile 5 si 6) apare mult mai rar, chiar si in randul adultilor. Astfel, se estimeaza ca doar 13% dintre oamenii care au participat la un studiu amplu din SUA au prezentat rationamente morale de acest nivel. Tendinta variatiei cu varsta poate fi observata in grafic.

Secventialitatea stadiilor. Secventa propusa de Kohlberg pare sa se fi confirmat. Numeroase studii longitudinale pe termen lung, efectuate pe adolescenti (deveniti ulterior adulti) din S.U.A., Israel si Turcia arata ca modificarea rationamentului urmeaza aproape intotdeauna ordinea propusa. Subiectii nu au "sarit" peste stadii si doar 5-7% au prezentat regresii (procent ce poate exprima o eroare de masurare).

Universalitatea. Aceasta secventa a stadiilor este oare o caracteristica a culturii de tip occidental sau un proces universal ? Pana acum, variante ale dilemelor lui Kohlberg au fost utilizate pe copii apartinand a 27 de culturi distincte, occidentale si neoccidentale, industrializate si neindustrializate.

John Snarey, care a comentat si analizat aceste rezultate, constata mia multe fapte ce vin sa sustina ipoteza universalitatii: (1) in studiile efectuate pe copii se constata un progres constant al stadiului rationamentului folosit; (2) studiile longitudinale prezinta "date cu o similaritate frapanta", subiectii progresand in mod sistematic si regresand foarte rar; (3) se observa ca nivelul maxim atins nu este acelasi in toate culturile. In societatile urbane complexe (occidentale sau nu) stadiul 5 este de obicei nivelul cel mai elevat observat, in timp ce culturile denumite de Snarey "folclorice" se plafoneaza la nivelul 4. Ansamblul acestor date sugereaza universalitatea secventei stadiilor lui Kohlberg.

Critica teoriei lui Kohlberg. Teoria lui Kohlberg privind rationamentul moral a fost una dintre cele mai stimulante in psihologia dezvoltarii. Exista peste 1000 de studii care au investigat sau verificat unele aspecte ale acestei teorii, fiind propuse si unele teze concurente. Teoria initiala a rezistat insa in mod remarcabil unui asemenea flux de cercetari si comentarii. S-ar parea deci ca exista o stadialitate a dezvoltarii rationamentului moral, iar stadiile sunt universale.

Cu toate aceste au exista si numeroase critici. Unii psihologi sunt mai putin convinsi de universalitatea stadiilor (Schweder, Mahapatra si Miller, 1987). De asemenea este ingrijorator faptul ca un numar atat de redus de adolescenti si adulti ating stadiul postconventional.

Criticile cele mai virulente i-au reprosat insa ui Kohlberg faptul ca nu a investigat toate aspectele "rationamentului moral". Kohlberg insusi recunoaste in scrierile sale ulterioare: teoria sa se refera la dezvoltarea rationamentului doar in ceea ce priveste problemele de dreptate si echitate. Ar fi interesant de studiat si alte aspecte cum ar fi empatia sau relatiile interpersonale. In acest domeniu, critica cea mai cunoscuta a fost furnizata de Carol Gilligan.

Etica bunavointei dupa Gilligan. Pe langa faptul ca esantionul lui Kohlberg a fost constituit doar din baieti, Carol Gilligan ii reproseaza acestuia faptul ca pune accentul pe dreptate si echitate ca factori determinanti ai rationamentului moral. Dupa Gilligan, ar exista doua "orientari morale" distincte: dreptatea si bunavointa fata de ceilalti, fiecare avand propria sa regula fundamentala, fie aceasta sa nu te porti cu altcineva in mod inechitabil (dreptatea), fie sa nu lasi pe altcineva sa sufere (bunavointa). Atat baietii cat si fetele invata ambele principii insa, dupa Gilligan, fetele ar avea o predispozitie spre empatie si relatii interpersonale, in timp ce baietii ar avea mai curand tendinta spre echitate si dreptate. Pe baza acestei distinctii, cele doua sexe ar percepe dilemele morale in maniera diferita.

Tinand seama de datele observate privind diferentele intre sexe in ceea ce priveste stilul de interactiune si modelele de prietenie, ipoteza lui Gilligan este destul de seducatoare. Este posibil, intr-adevar ca fetele sa caute mai degraba intimitatea in relatiile lor cu ceilalti si sa utilizeze criterii diferite in evaluarea dilemelor morale. Cu toate acestea, in fapt, cercetarile asupra dilemelor morale nu au dovedit ca baietii ar fi orientati mai degraba de o grija pentru echitate sau fetele de o dorinta de a face bine altora. Mai multe studii facute pe adulti arata o asemenea tendinta, dar cele realizate pe copii nu reflecta in general o astfel de diferenta.

De exemplu, Walker (1987) a clasificat raspunsuri ale copiilor la dileme morale in functie de conceptul de echitate al lui Kohlberg si de criteriul bunavointei al lui Gilligan. El nu a evidentiat nici un fel de diferenta sexuala in raspunsurile legate de dileme ipotetice (cum ar fi cea a lui Heinz) sau de dileme extrase din viata reala a copiilor. Doar la adulti a putut fi observata o diferenta in sensul asteptarilor lui Gilligan.

Desi nu exista inca dovezi care sa sprijine modelul lui Gilligan el nu trebuie respins in mod categoric pentru ca merge in sensul unor cercetari recente referitoare la stilul de interactiune al fetelor si baietilor. Faptul ca nu pot fi observate predispozitii distincte in orientarea spre echitate sau bunavointa, nu inseamna ca o asemenea diferenta nu exista in realitate.

Judecata morala si comportament. Unii dintre criticii lui Kohlberg au invocat si faptul ca nu exista intotdeauna o corespondenta intre nivelul rationamentului moral al unei persoane si comportamentul ei. Kohlberg nu a afirmat insa niciodata ca ar exista o asemenea corespondenta exacta. Faptul ca folositi un rationament de stadiu 4 nu inseamna ca nu veti trisa niciodata sau ca veti face intotdeauna ce vrea mama. Forma de rationament pe care un tanar o aplica la problemele sale morale va influenta totusi alegerile sale in viata de zi cu zi. Pe de alta parte, Kohlberg a considerat ca, pe masura ce nivelul rationamentului moral este mai ridicat, corelatia acestuia cu comportamentul va fi mai ridicata. Astfel, adolescentii si tinerii situati la nivelul 4 si 5 ar avea mai degraba tendinta de a se conforma propriilor reguli de rationament moral decat copii situati la nivele inferioare.

Desi exista numeroase dovezi privind existenta unei legaturi intre rationamentul moral si comportament, nimeni nu a putut stabili o corespondenta perfecta. Dup cum afirma Kohlberg: "O persoana poate rationa dupa anumite principii fara a li se conforma in realitate" (1975).

Exista deci si alti factori ? Nu avem inca un raspuns la aceasta intrebare, dar unele influente apar mai evidente. In primul rand exista obisnuinta. In fiecare zi, suntem confruntati cu mici probleme morale pe care le rezolvam oarecum masinal. Uneori, aceste alegeri automatice se situeaza la un nivel de rationament inferior celor pe care le-am alege daca am reflecta. De exemplu, putem dona in fiecare an o suma de bani unei organizatii de ajutorare fara a ne intreba daca nu am putea mari donatia sau daca banii sunt utilizati asa cum trebuie.

In al doilea rand, intr-o situatie data, chiar daca o anumita actiune poate fi considerata justificata moral, ea poate sa apara ca nefiind neaparat necesara. O anumita manifestatie publica de protest, de exemplu, poate sa fie considerata justificata, fara insa a considera necesar sa participam la ea.

Al treilea element se refera la costurile unui act corect moral (a face ceva util sau a te abtine de la copiat de exemplu). Daca ajutarea cuiva nu necesita prea mult timp bani sau eforturi, majoritatea copiilor sau adultilor se vor oferi voluntari, indiferent de nivelul lor de rationament moral. Atunci insa cand apar anumite constrangeri, corelatia este mai stransa intre nivelul de rationament si comportament. Se ajunge astfel la un principiu mai general dupa care rationamentul moral influenteaza comportamentul doar in situatiile care intensifica intr-o maniera oarecare conflictele morale, de exemplu atunci cand costurile sunt mari sau cand individul este in mod direct responsabil.

In fine, unele reguli morale sau anumite motivatii contradictorii pot sa fie opuse, de exemplu influenta grupului de colegi cu dorinta de a fi protejat sau recompensat. La debutul adolescentei, de exemplu, cand influenta grupului este deosebit de puternica, se poate pronostica o influenta considerabila a grupului asupra comportamentului moral. Astfel, tanarul va avea tendinta sa fuga de acasa, sa se imbete sau sa sparga geamurile unui profesor desi simtul sau moral individual s-ar opune unor astfel de actiuni.

Deci, comportamentul moral reprezinta suma unui ansamblu complex de influente, iar rationamentul moral este doar una dintre ele. Cunostintele stiintifice pe aceasta tema au inceput sa prinda contur, ramanand insa multe de facut pentru a studia influenta grupului si a celorlalti factori care ne imping sa actionam intr-o maniera mai putin chibzuita decat gandim.