Astronomie	Biofizica	Biologie	Botanica	Carti	Chimie	Copii
Educatie civica	Fabule ghicitori	Fizica	Gramatica	Joc	Literatura romana	Logica
Matematica	Poezii	Psihologie psihiatrie	Sociologie

ETIOLOGIA HANDICAPULUI CONSECUTIV DEFICIENTEI MINTALE

Psihologie psihiatrie

+ Font mai mare | - Font mai mic

 

Aceasta este una din concluziile deosebit de importante, pentru domeniul psihopedagogiei speciale, pe care o desprindem din teoria expusa cu privire la mecanismele ereditare ale procesului dezvoltarii.

1.2.3. in contextul problematicii referitoare la etiologia starilor de handicap mintal, psihopedagogia speciala este interesata, mai ales, de problema mutatiilor genetice si a aberatiilor cromozomiale, care, asa cum se va vedea in subcapitolul urmator, stau la baza unor sindroame specifice ale deficientei mintale.

Mutatiile genetice si aberatiile cromozomiale se pot produce spontan, prin interactiunea intamplatoare dintre organism si mediu. De exemplu, asemenea fenomene pot avea loc sub influenta unor radiatii - naturale sau produse de om - sau sub influenta altor factori. Prin cunoasterea aprofundata a acestor fenomene sau a altora cu efecte similare asupra dezvoltarii, se deschide calea controlului lor intr-un context de inginerie genetica, apta, in viitor, sa-si aduca o contributie majora la prevenirea unor mutatii negative si aberatii cromozomiale generatoare de deviatii, inclusiv in dezvoltarea intelectuala a anumitor copii.

Tot pe baza cunoasterii temeinice a fenomenelor la care ne referim si in conditiile unui consult de specialitate a celor in cauza, devine posibil sfatul genetic, oferit de specialisti (medici, psihologi) tinerilor aflati in preajma momentului de a-si intemeia o familie.

1.3 Mediul, ca factor al dezvoltarii umane, este constituit din totalitatea elementelor cu care individul interactioneaza, direct sau indirect, pe parcursul dezvoltarii sale (17, p. 27).

1.3.1 Definitia de mai sus ne atrage atentia asupra caracterului complex al mediului, care influenteaza puternic procesul dezvoltarii psihice al oricarui copil, in cazul copiilor cu diferite afectiuni - inclusiv al celor cu afectarea dezvoltarii mintale - interactiunea spontana dintre mediu si particularitatile organismului afectat determina acele dereglari ale procesului de structurare a personalitatii, pe care diferiti autori le numesc abateri in dezvoltare (132) sau dizontogenii (44).

Dimpotriva, in situatiile aflate sub control, prin organizarea specifica a mediului - indeosebi a celui socio-familial si socio-scolar -instalarea formelor amintite poate fi, uneori, prevenita sau, de cele mai multe ori - atunci, cand instalarea lor s-a produs, totusi - manifestarea acestor tulburari poate fi estompata, consecintele negative, in planul adaptarii, putand fi diminuate.

Dupa Luminita Iacob (1988): desi apare ca principal furnizor al materialului ce stimuleaza potentialul ereditar, actiunea mediului, pe ansamblu aleatoare, poate fi in egala masura o sansa a dezvoltarii (un mediu favorabil), dar si o frana sau chiar un blocaj al dezvoltarii (un mediu substimulativ, ostil, insecurizant sau alienant) (17, p.29).

O asemenea situatie, cand mediul reprezinta o frana sau determina un blocaj in calea dezvoltarii, cand un eventual potential ereditar pozitiv nu este valorificat la nivelul sau real, copilul ramanand mult in urma parametrilor obisnuiti ai dezvoltarii pentru varsta data, o intalnim, frecvent, in cazul copiilor cu pseudodeficienta mintala, in astfel de situatii, datorita limitelor pe care le impune un mediu familial si/sau institutional viciat - generator de stres si frustari afective permanente -copiii respectivi nu-si valorifica suficient un posibil genotip favorabil, dezvoltarea lor fiind distorsionata si evoluand intr-o directie, mai mult sau mai putin apropiata cu cea pe care o determina o ereditate tarata si/sau o afectare patologica a sistemului nervos central.

Este foarte important de stiut ca o interventie timpurie, in sensul normalizarii conditiilor de mediu, in primul rand ale mediului socio-familial, poate determina revenirea spre o stare obisnuita si spre o adaptare eficienta a copiilor cu abateri initiale de la traseul normal al acestui proces.

1.3.2. Asa cum subliniaza Francois Tasquelles, intr-o carte aparuta in 1991, un rol hotarator in procesul dezvoltarii timpurii a copilului revine contactului permanent dintre acesta si mama sa, ca factor central, catalizator, al mediului familial. Rezumand, intr-o recenzie a acestei carti (recenzie publicata in Revista de educatie speciala nr. 2, 1992) principalele idei referitoare la aspectul mentionat, am subliniat, indeosebi, caracterul complex si sistematic al contactului multiplu intre mama si copilul sau, contact care, dupa autorul citat, pentru a fi eficient, trebuie sa se realizeze in multiple planuri:

In plan fizic - prin luarea copilului in brate, prin hranirea la san, prin sprijinirea la primii pasi si conducerea de mana, prin participarea nemijlocita la jocurile de miscare ale copilului etc. in plan verbal - prin cuvintele adresate copilului din primele zile, iar, ceva mai tarziu, prin povestirea unor istorioare accesibile, prin invatarea unor poezioare simple, prin raspunsuri la numeroasele intrebari puse de copil, prin conversatie concreta, prin dirijarea verbala a activitatii copilului etc. in plan afectiv - prin raspuns la surasul si zambetele copilului, prin tonalitatea calda a vocii, prin manifestarea corespunzatoare la adresa copilului a celor mai variate emotii si sentimente.

Mama este prezenta in viata copilului si indirect, ea fiind, de regula, personajul central in jurul caruia se cladesc relatiile de familie. Si chiar daca, in acest proces, in anturajul copilului apar - si trebuie sa apara, in perspectiva unei dezvoltari normale - o serie de alte persoane, mai ales tatal, fratii si surorile, bunicii, chiar daca cu trecerea primilor ani se produce o anumita indepartare (pur fizica), mult timp persoana mamei ramane totusi centrala, nu numai prin sine, dar si prin tot ce-l inconjura pe copil. Patul in care doarme copilul, camera sa, casa parinteasca, imprejurimile acesteia, primele deplasari mai indepartate si multe altele sunt toate strans legate de prezenta mamei, in mod obisnuit, mama revine, adesea, in prim plan si in contact direct cu copilul pe tot parcursul dezvoltarii acestuia, ea ingrijindu-l cand este bolnav, ea conducandu-l la gradinita sau, in primele zile, la scoala etc. Prin prezenta sa directa - se subliniaza in lucrarea la care ne referim - mama este cea care asigura copilului un sentiment de securitate, un echilibru afectiv (120, p.34).

Privarea copilului de contactul sistematic cu mama sa, fie din motive obiective - deces, despartire fortata - fie din motive subiective - abandon, indiferenta mamei, suprasolicitarea acesteia in activitati profesionale sau de alt gen - poate avea consecinte nefaste asupra dezvoltarii copilului in continuare. Aceasta mai ales atunci, cand, datorita unor afectiuni suferite in perioada prenatala, in momentul nasterii sau in primii ani de viata, copilul este expus pericolului unei dezvoltari anormale, in cazul in care unii copii cu deficiente, inclusiv cu deficiente mintale accentuate, sunt internati de timpuriu intr-o unitate specializata de asistenta si educatie terapeutica, lipsa influentelor pozitive exercitate de mama va duce, inevitabil, la accentuarea manifestarilor negative specifice deficientei respective.

In acest punct al dezbaterii noastre, am ajuns, de fapt, sa ne referim nemijlocit la cel de al treilea factor care influenteaza dezvoltarea si anume educatia. Practic, educatia nu poate fi izolata de conditiile de mediu, ea reprezentand elementul activ, care dinamizeaza, organizeaza si orienteaza actiunea mediului asupra individului in cauza.

Citandu-l pe E. Faure (1974), L. Iacob (1997) subliniaza ca educatia trebuie definita ca activitate specializata, specific umana, care mijloceste si diversifica raportul dintre om si mediul sau, favorizand dezvoltarea omului prin intermediul societatii si a societatii prin intermediul omului ( 17, p. 29-30). in continuare, se arata ca educatia face medierea intre ereditate, adica ceea ce s-ar putea, sub aspectul continutului, momentului, nivelului, intensitatii, duratei, formei, mijlocului etc., si mediu, adica ceea ce se ofera.

O educatie eficienta armonizeaza cererea si oferta, ceea ce nu este de loc usor pentru ca, date fiind unicitatea ereditatii si unicitatea constelatiilor de mediu, nu exista retete (17, p.30).

Desigur, autoarea se refera la retete educative, a caror eventuala existenta nu ar face decat sa uniformizeze, sa sablonizeze si sa depersonalizeze actul educativ, acesta devenind formal, ineficient, sub aspectul contributiei la stimularea dezvoltarii. Dezvoltarea are loc doar in conditiile in care se mentine un optim intre ceea ce poate, vrea, stie individul la un moment dat si ceea ce i se ofera. Oferta trebuie sa fie stimulativa, totdeauna cu un grad mai inalt decat poate, vrea, stie individul respectiv. O oferta prea ridicata, cat si una banala, pot perturba dezvoltarea psihica' (17, p.30).

Din fragmentele citate mai sus, ne retin atentia cel putin doua aspecte importante:

in primul rand, suntem avertizati ca o educatie precara - intelegand prin aceasta si o instruire prost conceputa - poate perturba activitatea psihica. Cu alte cuvinte, educatia precara, instructia conceputa in afara dezideratului diferentierii si al individualizarii, pot deveni, la un moment dat, surse complementare (daca nu chiar determinante) de handicapare. in aceasta ordine de idei, avandu-se in vedere tocmai greselile de instructie si educatie scolara, care se pot constitui in cauze ale unui esec cronic la invatatura, in literatura de specialitate se foloseste, uneori, termenul de didactogenii (70), (129).

In al doilea rand, este evident mesajul ca, in procesul educatiei, sa se actioneze la nivelul proximei dezvoltari a celui educat, adica intr-o zona care, in conceptia lui L.S. Vigotski (1934; trad. 1971), este si zona eficientei maxime, in ceea ce priveste stimularea dezvoltarii intelectuale, printr-un act de invatare formativa.

Discutia pe marginea educatiei formative, prin ajutorul acordat copilului de a se manifesta si actiona la nivelul proximei dezvoltari, ne determina sa ne amintim caracterul restrans al acestei zone proxime la deficientul mintal (dupa L.S. Vagotski), cat si instabilitatea achizitiilor sale si tendinta permanenta de recul spre reactii si comportamente proprii unor etape deja depasite in procesul dezvoltarii ontogenetice (dupa B. Inhelder).

Putem afirma, deci, ca deficientii mintal se caracterizeaza, atat prin ingustimea proximei dezvoltari, cat si printr-o zona larga a posibilului regres, ceea ce face ca obiectivele educatiei formative, la aceasta categorie de copii, sa se impleteasca strans cu obiectivele unei profilaxii si terapii complexe.

De aici rezulta ca, in activitatea cu scolarii handicapati mintal, dezideratul orientarii terapeutic-compensatorii a intregului proces educativ dobandeste valoarea unui principiu specific.

2. Clasificari ale factorilor cauzali ai deficientei mintale

Etiologia deficientei mintale este extrem de variata, agentul patogen fiind un mozaic de factori (s.n.) care determina aparitia deficientei mintale. Am preluat aceasta afirmatie dupa C. Paunescu si /. Musu (1997, p. 153), dar, intr-o forma sau alta, ea se regaseste si in alte lucrari dedicate problemei respective. Aproape fiecare autor subliniaza atat caracterul variat (de la un individ deficient la altul), cat si constelatia mozaicala (la fiecare individ) a etiologiei deficientei mintale.

De altfel, acest lucru se constata, nemijlocit, si in practica, majoritatea fiselor individuale, care insotesc copiii deficienti mintal, orientati spre institutii sau programe de educatie speciala, mentionand nu unul, ci mai multe momente pe parcursul ontogenezei, cand organismul copilului in cauza a fost supus influentei unor factori nocivi. De exemplu, dupa ce se relateaza un eveniment petrecut inainte de nastere (o stare gripala acuta a mamei in prima treime a sarcinii) se mentioneaza o dificultate in timpul nasterii (o intarziere a emiterii primului tipat, ceea ce atesta o scurta dar nociva stare de asfixie la noul nascut) pentru ca apoi, in perioada copilariei timpurii, sa se invoce alte momente, de genul : copilul a avut o temperatura foarte ridicata la sapte luni, a suferit un traumatism cerebral la doi ani etc.

Avem, astfel, imaginea unui lant cauzal, in care fiecare veriga, subrezind organismul copilului, deschide calea si inlesneste influenta negativa a urmatoarelor momente nocive, care, la randul lor, vor accentua si mai mult ineficienta mintala si adaptativa a copilului respectiv, grabind instalarea starii de handicap mintal sau accentuand-o.

Matty Chiva si Ywette Rutschmann presupun chiar un frecvent cumul de factori genetici si organici, implicati in etiologia a numeroase cazuri de deficienta mintala: Exista, desigur, unele cazuri, in care poate sa fie implicat un singur factor genetic sau un singur factor organic. Dar aceste cazuri sunt rare. Cel mai adesea, factorii se cumuleaza (14, p. 133).

Prin urmare, in cele mai multe cazuri, la baza deficientei mintale se afla, de fapt, o polietiologie, aceasta fiind si una dintre cauzele marii varietati a simptomatologiei, pe care o prezinta deficienta mintala in diferitele sale forme de manifestare.

2.1. O prima clasificare sistematica a cauzelor deficientei mintale, in literatura psihopedagogica romaneasca, ne-o ofera Mariana Rosea (1967).

2.1.1. Initial, autoarea subliniaza imprejurarile care fac dificila precizarea factorilor determinanti ai deficientei mintale, la un individ sau altul, aceste imprejurari constand in urmatoarele (102, p.21-22):

- aceiasi factori etiologici pot avea efecte diferite, in functie de momentul in care actioneaza;

- factori etiologici diferiti pot duce la aceleasi manifestari, daca actioneaza in aceeasi etapa a dezvoltarii ohtogenetice;

de cele mai multe ori, deficienta mintala reprezinta efectul insumarii mai multor cauze, care actioneaza concomitent sau succesiv;

- este greu de precizat, daca, de exemplu, o infectie suferita de mama, in timpul sarcinii, reprezinta cauza nemijlocita a deficientei mintale la viitorul copil sau este o cauza indirecta, prin alterarea organismului mamei, care nu mai poate asigura, in continuare, conditii optime pentru dezvoltarea intrauterina a fatului;

- coincidenta in timp a doi factori, intre care, de fapt, nu exista o legatura cauzala; de exemplu, la deficientii mintal, prematuritatea este mai frecventa decat in situatii obisnuite. Reprezinta, oare, prematuritatea o cauza a deficientei mintale?

Mai degraba, nu, ambele fiind consecinte ale unui factor nociv comun. Dupa parerea noastra, la fel se poate pune problema si in legatura cu o eventuala relatie cauzala intre gemelaritate si viitoarea stare de deficienta mintala la unii gemeni. Vom reveni asupra acestui aspect in paginile urmatoare, analizand cateva date de cercetare.

2.1.2. Mariana Rosca subliniaza, de asemenea, ca exista multiple clasificari ale cauzelor intarzierii mintale, si anume, in functie de natura acestor cauze (agenti infectiosi, mecanici s.a.), de relatia dintre ereditate si mediu (factori endogeni sau exogeni) sau in functie de momentul actiunii factorilor cauzativi (s.n.) - factori prenatali, perinatali si postnatali.

In lucrarea sa, autoarea prezinta doar clasificarea in functie de momentul in care actioneaza factorii cauzali. Conform acestui criteriu, exista::

cauze prenatale - cele care actioneaza in perioada intrauterina, cand dezvoltarea fatului este, nemijlocit, dependenta de starea organismului mamei, inclusiv de starea psihica a acesteia;

cauze perinatale, care actioneaza in scurta, dar plina de socuri si chiar de traumatisme pentru copil, perioada cat dureaza nasterea propriu-zisa;

cauze postnatale, care actioneaza dupa nastere, de regula in mica copilarie.

2.2. O clasificare amanuntita a factorilor etiologici ai debilitatii mintale - atat a factorilor ereditari (nespecifici, specifici si posibili), cat si a celor dobanditi (prenatali, perinatali, postnatali si psihogeni) - o gasim in capitolul publicat de M. Chiva si Y. Rutschmann in cunoscuta lucrare coordonata de R. Zazzo Debilitatile mintale tradusa in limba romana, in anul 1979, dupa originalul francez din 1969.

Inainte de a-si prezenta propria clasificare, autorii citati fac o scurta trecere in revista a unor clasificari anterioare, pe care le reproducem si noi in rezumat (dupa 14, p. 116-118):

A.F. Tredgold - folosind termenul amentia in sens de debilitate mintala sau lipsa a inteligentei - distinge:

amentia primara, datorata ereditatii si care poate fi considerata intrinseca sau endogena;

amentia secundara, datorata conditiilor de mediu si avand, deci, o origine extrinseca sau exogena;

amentia mixta, datorata atat unor cauze primare, cat si unor cauze secundare;

amentia nediferentiata, iara o cauza evidenta.

E.O. Lewis (1933) distinge, la randul sau, doua tipuri fundamentale ale deficientei mintale:

tipul subcultural - delimitat prin raportare la capacitatea intelectuala, exprimata intr-un coeficient de inteligenta si reprezentand treapta cea mai scazuta, intr-o distributie normala a indivizilor, comparati pe baza criteriului amintit;

tipul patologic - care, fara a putea fi asimilat unor mecanisme normale, se datoreaza unei leziuni organice determinate sau unei anormalitati.

Ceva mai tarziu, colaborand cu diversi autori, A. Strauss propune o clasificare, pornind tot de la doua categorii de baza:

categoria endogenilor, foarte apropiata de cea a tipului subcultural din clasificarea anterioara; autorii citati considera ca endogenitatea este determinanta pentru deficienta mintala a acelor subiecti, care nu prezinta nici un semn de prejudiciu prin leziune cerebrala;

categoria exogenilor, foarte apropiata de cea a tipului patologic.

Referitor la aceasta ultima categorie, Strauss si Lehtinen (1947) precizeaza ca exogenul este copilul care, inainte, in timpul sau dupa nastere a suportat o leziune sau a suferit de pe urma unei infectii cerebrale. Ca urmare a unor astfel de lezari organice, pot fi prezente sau absente deficite ale sistemului neuromotor; un asemenea copil poate prezenta, separat sau simultan, tulburari ale perceptiei, ale gandirii, indeosebi ale gandirii conceptuale, ale comportamentului emotional.

Aceste tulburari impiedica sau stanjenesc procesele normale de invatare' (dupa 14, p.117).

Trasatura principala, comuna atat exogenilor, cat si endogenilor o reprezinta capacitatea limitata de abstractizare si generalizare, aceasta caracteristica reprezentand, dupa M.S. Pevzner (1959) s.a., simptomul central al sindromului oligofrenic.

Consecinta majora a simptomului central o reprezinta situarea eficientei mintale a celor in cauza sub nivelul minim necesar pentru adaptarea la exigentele mediului dat. in etapa copilariei si a adolescentei este vorba, in primul rand, de exigentele scolare, carora elevii handicapati mintal - independent de etiologia deficientei fiecaruia - nu le fac fata, inregistrand un esec global de adaptare.

intre cele doua categorii etiologice exista, insa, si diferente importante, cunoasterea carora poate facilita optiunea pentru programe adecvate de instruire, educare si interventie terapeutica. Astfel, la acelasi nivel de ineficienta mintala - exprimat intr-un coeficient mintal comun sau apropiat (situat sub C.I. = 70) - performantele deficientilor endogeni par a fi, totusi, mai omogene.

Principalele lor dificultati se inregistreaza (asa cum se va vedea si in capitolul urmator, fig. 2) in domeniul limbajului, mai ales sub aspectul fluentei in exprimare, precum si al formarii deprinderilor de citire corecta si de scriere ortografica, in ceea ce-i priveste pe deficientii exogeni, pe fondul unui profil psihologic mai accidentat si al unor performante mai bune (decat ale endogenilor) in domeniul limbajului, ei prezinta cele mai mari dificultati sub aspectul reproducerii si al incadrarii in anumite ritmuri si sub aspectul eficientei psihomotorii.

2.2.4. O alta clasificare, pe care o amintesc M. Chiva si Y. Rutschann apartine autoarei citate mai sus - M.S. Pevzner, reprezentanta a scolii pavloviene, care considera debilitatea mintala ca pe o maladie intotdeauna dobandita, respingand, astfel, rolul jucat de ereditate (mai exact de ereditatea normala, poligenica, endogena), ca si influenta eventuala a factorilor socio-culturali.

Acestia din urma pot, totusi, sa determine stari de pseudodebilitate sau de intarziere temporara (dupa 14, p. 118-119).

Folosind termenul de oligofrenie, pentru a desemna deficienta mintala cu o etiologie timpurie, M.S. Pevzner (1959) distinge:

oligofrenia de baza sau primara, fara complicatii asociate si prezentand tulburari difuze, nelegate de leziuni localizate;

oligofrenia cu tulburari considerabile ale neurodinamicii corticale, cu afectarea lichidului cefalorahidian si cu tendinte spre oboseala accentuata;

oligofrenia cu tulburari ale proceselor nervoase fundamentale - excitatia si inhibitia - cu predominarea uneia dintre ele, in conditiile scaderii fortei amandurora;

oligofrenia cu afectiuni predominante in zona lobilor frontali si cu manifestarea unor tulburari motorii, emotionale si de vointa.

Este necesar sa aratam insa ca, dupa doua decenii de la expunerea acestei conceptii, intr-o noua lucrare publicata in colaborare cu K.S. Lebedinskaia, M.S. Pevzner (1979, p.35) exprima o viziune modificata asupra implicarii factorului ereditar in etiologia oligofreniei: Copiii oligofreni fara complicatii, precum si grupa de debili la care, pe fondul acestei structuri a defectului, apar simptoame usoare de astenie, pot fi, probabil, considerati ca facand parte din categoria oligofreniei de provenienta endogena. De asemenea, autoarele mentioneaza ca, nici in cazul celorlalte subcategorii, avand la baza o etiologie exogena, nu poate fi exclusa complet prezenta unor predispozitii ereditare.

Prin urmare, etiologia deficientei mintale, in aceasta viziune, poate fi mixta, avand atat o componenta endogena, cat si o componenta exogena.

De aici vor rezulta profiluri psihologice si mai complicate, cu o mare varietate de manifestari de la un individ deficient mintal la altul.

Intr-o clasificare pe care o realizeaza chiar M. Chiva si Y. Ruttschmann, prezentand-o mai intai intr-un cadru general de referinta - cadru pe care il reproducem in continuarea acestui paragraf -prima subcategorie delimitata este cea a factorilor genetici sau ereditari nespecifici (poligenici), numita in literatura de specialitate - asa cum am vazut, de altfel - in mod diferit: fie esentiala sau nediferentiata, fie aclinica sau subculturala, sau primara, fie endogena si care se datoreaza unor cauze ce actioneaza inaintea conceptiei (dupa 14, p. 134). Autorii cadrului mai numesc aceasta debilitate, de origine endogena, si debilitate normala, adica determinata prin mecanisme genetice normale, nespecifice.

CADRU GENERAL DE REFERINTA

(cu privire la factorii etiologici ai deficientei mintale, dupa M. Chiva si Y. Ruttschmann -14, p. 121-122)

I. FACTORI GENETICI SAU EREDITARI Al DEFICIENTEI MINTALE

l A Factori genetici nespecifici (poligenici):

Debilitatea endogena, sau subculturala, sau familiala. l B Factori genetici specifici:

I B -1. Sindroame datorate unei aberatii cromozomiale: l B -1 a) Aberatia unui cromozom sexual:

- sindromul lui Turner sau aplasia gonadica;

- sindromul lui Bonneville Ulrich;

- sindromul lui Klinefelter;

- hermafroditismul.

I B -1 b) Aberatia unui cromozom autosom:

- mongolismul sau sindromul lui Down.

I B - 2. Sindroame datorate unei deficiente specifice a genelor:

l B - 2 a) Ectodermoze congenitale:

- scleroza tuberoasa a lui Bourneville;

- neurofibromatoza sau boala lui Reckhlinghausen;

angiomatoza cerebrala sau boala lui Sturge-Weber-Dimitri.

I B - 2 b) Disfunctii metabolice sau dismetabolii:

1. Dislipoidoze:

idiotia amaurotica (diverse varietati: boala lui Tay Sachs, boala lui Spielmayer, Voget etc.);

- boala lui Niemann Pick;

- boala lui Gaucher;

- boala lui Hurler sau gargoilismul.

2. Disproteidoze:

- fenilcetonuria sau oligofrenia fenilpiruvica;

- sindromul lui Hartnup;

boala lui Wilson sau degenerescenta hepatolenticulara;

- boala lui Low sau boala cerebro-oculo-renala;

- boala siropului de artar.

3. Dismetaboliile hidratilor de carbon:

- galactosemia;

- hipoglicemia idiopatica.

l B - 2 c) Disendocrinii:

- hipotiroidism;

- hipoparatiroidism;

- cretinism familial cu gusa;

- diabet insipid nefrogen.

I B - 2 d) Anomalii craniene familiale:

- microcefalii;

- sindromul lui Apert;

- hidrocefalie;

I C Sindroame la care este posibila prezenta unui proces genetic:

- epilepsia.

II. FACTORI PROGENETICI

Studiul fondului genic al patrimoniului ereditar al unei populatii, precum si studiul cauzelor evolutiei sale si al influentelor mutagene la care este supus acest fond (la nivelul cuplului, al familiei, al individului).

III. FACTORI EXTRINSECI

III A Factori prenatali.

III B Factori perinatali.

III C Factori postnatali.

III D Factori psihoafectivi.

Referindu-se la proportia pe care o detine subcategoria deficientei mintale endogene in ansamblul populatiei infantile, autorii citati mentioneaza, ca cifre obtinute prin observatie reala: 0,06%, in cazul deficientilor mintal profund (idioti), 0,24%, in cazul deficientilor mintal sever (imbecili) si 2,26%, in cazul deficientilor mintal mediu si usor. De asemenea, autorii afirma: La urma urmelor, acesti debili aclinici sau endogeni sunt cei care formeaza majoritatea debilitatilor medii sau usoare (14, p.134).

Dar asa cum am mai mentionat intr-un subcapitol anterior (2.2.4.), exista autori (71), (72) care nu impartasesc ideea unei ponderi atat de mari a factorilor ereditari nespecifici in etiologia deficientei mintale.

In ceea ce priveste, insa, aportul factorilor genetici specifici, exista o cvasiunanimitate cu privire la numeroasele forme - sindroame - pe care le determina acest tip de etiologie; procentul insa, ponderea indivizilor cu astfel de sindroame este (din fericire) mai redusa.

3. Sindroame ale deficientei mintale, determinate prin mecanisme genetice specifice

Raportandu-ne la cadrul de referinta reprodus mai sus, vom descrie, in continuare, cateva sindroame determinate prin mecanisme genetice specifice, insotite de deficienta mintala, in acest scop, vom prelua unele idei atat de la cei doi autori citati sau de la altii care au abordat aceasta problema, cat si unele observatii din proprie experienta.

In ceea ce priveste sindroamele propriu-zise, ne vom referi doar la acelea care, prin specificul lor, ne permit sa evidentiem anumite concluzii cu caracter mai general, precum si la sindroamele care au o pondere ceva mai ridicata printre persoanele cu deficienta mintala.

3.1. Maladia Down - denumita dupa numele celui care a descris-o, Langdon Down - este un sindrom determinat de aberatia unui cromozom autosom, la indivizii cu aceasta anomalie aparand, in nucleul celulelor, un cromozom in plus, in perechea 21, fapt pentru care se mai numeste Trisomia 21.

In ceea ce priveste etiologia Trisomiei 21, exista parerea ca ea s-ar putea datora varstei mai inaintate a mamei, frecventa nasterilor unor astfel de copii fiind semnificativ mai ridicata la femeile in varsta de peste 45 de ani. De asemenea, uneori este incriminata si varsta inaintata a tatalui sau diferenta mare de varsta intre cei doi parinti, precum si actiunea unor factori nocivi in timpul sarcinii: oboseala intensa si de lunga durata a gravidei, stari fizice si afective traumatizante ale acesteia etc. incercand sa gasim in toate aceste situatii un element comun, care ar putea fi, eventual, considerat factor etiologic al Trisomiei 21, se pare ca ar trebui sa ne referim la slabirea functiilor reproductive ale parintilor (21, p.38); indeosebi, la extenuarea organismului mamei.

Fiind cea mai frecventa aberatie cromozomiala, care se detecteaza foarte de timpuriu, datorita unei dismorfii caracteristice, observabila chiar de la nastere, aceasta maladie marcheaza individul din momentul conceptiei si pe intregul parcurs al vietii sale, atat in ceea ce priveste caracteristicile dezvoltarii organismului, cat si in ceea ce priveste dezvoltarea psihica, mintala.

Aspectele structurale cele mai caracteristice sunt - dupa E. Verza (1998, p. 28) - craniul mic si brahicefalic, protuberanta occipitala neconturata, fantele palpebrale oblice si orientate spre exterior, limba fisurata, avand un aspect lat si hipotonic sau ingust si ascutit, buzele groase si fisurate transversal, frecvente anomalii ale maxilarelor si dintilor, degete scurte si prezentand, uneori, sindactilie etc. Autorul citat subliniaza un lucru deosebit de important si anume ca aceste caracteristici structurale sunt tipice pentru sindromul Down numai daca se gasesc in combinatie la acelasi individ; izolat, ele pot fi observate si ia persoane cu alte deficiente sau chiar la persoane cu o dezvoltare normala.

Avand o capacitate imunitara foarte scazuta, multi dintre copiii cu sindrom Down mureau de timpuriu, fiind vulnerabili mai ales la infectii. Situatia s-a schimbat, insa, semnificativ, dupa punerea la punct a tratamentelor cu antibiotice.

De asemenea, au fost elaborate programe de interventie timpurie, psihopedagogica si terapeutica, punandu-se accent pe colaborarea intre specialisti - psihologi, pedagogi, medici, lucratori sociali - si pe implicarea masiva a familiei, indeosebi, a mamei.

De regula, copiii cu maladie Down se situeaza la nivelul deficientei mintale severe si chiar al celei profunde, cazurile de deficienta mintala moderata sau usoara fiind rare. De asemenea, ei prezinta accentuate intarzieri in dezvoltarea limbajului, numeroase tulburari de pronuntie, dificultati majore in insusirea citit-scrisului, accentuate tulburari ale psihomotricitatii etc. Aceste afirmatii se refera, mai ales, la situatiile in care copiii cu maladia Down nu beneficiaza, de timpuriu, de o abordare terapeutica si educativa corespunzatoare. Experienta ultimelor decenii demonstreaza insa, ca, si la acesti copii, exista potentialitati reale de dezvoltare. Atat investigatii autohtone - la care ne-am referit intr-o alta lucrare (93) - cat si performantele deosebite inregistrate in alte tari (46) demonstreaza existenta reala a unor asemenea potentionalitati, care, valorificate de timpuriu, prin munca perseverenta, atat in familie, cat si in institutii prescolare abilitate in acest sens, deschid calea pregatirii treptate a integrarii copiilor cu maladie Down in comunitate si chiar in sistemul educatiei obisnuite.

Desigur ca baza genetica a maladiei Down nu poate fi schimbata in ontogeneza, aberatia cromozomiala - Trisomia 21 - ramanand pentru intreaga viata. Orientarea individuala si dezvoltarea intr-o directie pozitiva este insa posibila, in conditiile enumerate mai sus, dar si datorita unor particularitati de care dau dovada chiar copiii respectivi: ei sunt, de regula, afectuosi, veseli, dornici de compania altor persoane si se deprind relativ usor sa convietuiasca intr-un grup tolerant.

De aici importanta pregatirii, a educarii grupului social caruia ii apartine, la un moment dat, copilul cu maladie Down, pentru a-l accepta, a-l ajuta si a-l incuraja in manifestarile sale de apropiere si afectiune.

3.2. Sindromul lui Klinefelter face parte din categoria aberatiilor unui cromozom sexual, cariotipul majoritatii bolnavilor fiind 47 XXY (dupa 3, p.220) si afectand doar sexul masculin.

Indivizii cu acest sindrom prezinta o serie de caracteristici ale dezvoltarii fizice, dintre care amintim: in copilarie - talie inalta, testicole mici, necoborate in scrot, in timp ce, la pubertate, se accentueaza unele trasaturi de tip feminin: solduri late, musculatura slab dezvoltata, pilozitate saraca etc.

La acesti indivizi este afectata, de regula, dezvoltarea intelectuala, gravitatea afectiunii fiind in functie de numarul cromozomilor X (dupa 21, p.43): cu cat numarul acestora este mai mare, cu atat mai afectat este intelectul. Sunt prezente si unele tulburari afectiv-compor-tamentale, ca timiditate, stari accentuate de inhibitie, complexe de inferioritate, perversiuni sexuale, dupa cum pot exista si tulburari neurologice de tipul epilepsiei sau al atacsiei cerebrale.

Pe langa supravegherea medicala si tratamentele de specialitate, in cazul indivizilor cu acest sindrom sunt necesare: exercitii adecvate de educatie fizica, antrenarea sistematica a operatiilor intelectuale si a capacitatilor mnezice, consolidarea deprinderilor de comportament corect si inhibarea celor neadecvate etc.

3.3. Oligofrenia fenilpiruvica (fenilcetonuria) - maladie descrisa de Foling in 1934 - face parte din categoria dismetaboliilor determinate genetic, in speta, din subcategoria disproteidozelor, acest sindrom caracterizandu-se prin lipsa din sange a acelei enzime, care,

In situatii obisnuite, asigura transformarea fenilalaninei in tirocsina. Cand acest proces nu are loc, fenilalanina se transforma in acid fenilpiruvic, toxic pentru organism si cu influente nocive grave asupra sistemului nervos central. Faptul ca prezenta acestui acid poate fi depistata, prin analize de laborator, foarte de timpuriu, are o importanta deosebita, deoarece da posibilitatea instituirii unei diete speciale, lipsita de elementul toxic, prin aceasta prevenindu-se aparitia fenomenelor de retardare mintala accentuata. Dupa o anumita varsta - mentioneaza I.Drutu (1995) - dieta poate fi intrerupta si, cu toate ca dismetabolia se mentine, aceasta nu mai afecteaza sistemul nervos, in lipsa aplicarii dietei necesare, acesti copii prezinta o deficienta mintala grava: 65% sunt deficienti mintal profunzi, 31 % sunt deficienti mintal sever sau moderati si numai 4 % sunt deficienti mintal usor (dupa 21, p.44).

Desi in primele luni dupa nastere copilul pare normal, curand vor aparea primele semne ale bolii - iritabilitate crescuta si crize convulsive. Sunt observate, treptat, si anumite caracteristici morfologice: ochi albastri, piele fina, parul blond etc. Autorul citat mentioneaza, de asemenea, intarzierea achizitiilor psihomotrice si prezenta stereotipiilor in plan motor, rigiditatea musculara, reflexe osteotendinoase vii, manifestari convulsive, trasee EEG de tip encefalopat etc.

In cazul acestui sindrom - ca, de altfel, si in cazul altor dismetabolii - importanta hotaratoare apartine masurilor de depistare cat mai timpurie - prin analize medicale adecvate - a procesului maladiv si instituirea unui regim alimentar sever, deci a unei diete apte sa elimine intoxicarea organismului cu substante nocive, si astfel sa previna afectarea sistemului nervos central si instalarea unei deficiente mintale accentuate.

Afirmatia de mai sus este valabila si in cazul galactosemiei, maladie care face parte tot din categoria dismetaboliilor, in speta fiind determinata de perturbarea metabolismului carbonului. Absenta unei anumite enzime din sange provoca incapacitatea organismului noului nascut de a transforma corespunzator galactoza din laptele cu care este hranit copilul.

Un tratament adecvat al acestuia din primele zile de viata, in conditiile eliminarii totale a laptelui din regimul alimentar, este capabil sa previna sau sa diminueze o serie de afectiuni grave, cum sunt: insuficiente ale dezvoltarii somatice, tulburari hepato-digestive, tulburari neurologice si instalarea deficientei mintale.

3.4. Din categoria disendocriniilor - adica a sindroamelor datorate unor tulburari ale functionarii glandelor cu secretie interna -amintim doar hipotiroidismul, in cele doua variante ale sale: cretinismul endemic si cretinismul sporadic, datorate dereglarii functiei normale a glandei tiroide.

In cazul cretinismului endemic, care apare, indeosebi, in anumite zone geografice, lipsite de iod, dezvoltarea organismului este afectata inca din perioada prenatala, ca urmare a insuficientei iodului si dereglarii procesului de sinteza a hormonilor tiroidieni. in cazul cretinismului sporadic, glanda tiroida, fie ca ramane nedezvoltata, fie degenereaza, insuficienta endocrina consecutiva acestei stari afectand puternic dezvoltarea, inclusiv dezvoltarea intelectuala.

Pe acesti indivizi ii caracterizeaza: o statura mica, un craniu relativ mare, pielea uscata si galbuie, par aspru, abdomen diform si cu hernii. Psihic, ei sunt apatici, au miscari si mimica sarace, o reactivitate redusa si insuficienta intelectuala accentuata. Diagosticul foarte timpuriu si administrarea unor preparate tiroidiene, insotite de vitamina B, duc la ameliorari psihice, dar mai ales somatice (21, P-51).

3.5. Sindroamele deficientei mintale cu etiologie genetica pot fi grupate si dupa alte criterii, decat cele la care s-a facut apel in clasificarea de mai sus.

Reproducem, ca exemplu, schema utilizata in acest sens de reprezentanti ai scolii psihopedagogice clujene: M. Rosca (1967), I. Drutu (1995) s.a. (dupa 21, p. 41 -52):

Deficienta mintala, insotita de anomalii cromozomiale:

- autosomale - sindromul Dowrr,

a cromozomilor sexuali - sindromul Turner, Klinefelter si her-mafrodismul.

Deficienta mintala insotita de tulburari metabolice (eredopatii metabolice):

oligofrenia fenilpiruvica (sau fenilcetonuria - lipsa enzimei care transforma fenilalanina in tiroxina);

- sindromul Harinup:

degenerescenta hepatolenticulara (tulburarea metabolismului cuprului);

galactosemia (galactozuria - lipsa unei enzime, care asigura metabolismul galactozei);

- fructozuria;

- idiotiile amaurotice - forma Tay Sacn si forma Spielmayer-Vogt (tulburarea metabolismului lipidelor);

- maladia Niemann Pick (acumulare de lipide);

- boala Gauch (cerebrozidoza sau lipidoza cu cerebrozide);

- maladia Hurler (cantitati crescute de mucopolizaharide acide).

Formele disostozice ale deficientei mintale (sunt incluse formele deficientei mintale, insotite de anomalii evidente ale sistemului osos):

arahnodactilia (degetele lungi si subtiri, craniul ingust, cutia toracica adanca etc.);

gargoilismul (statura subnormala, gatul si membrele scurte, craniul largit etc);

- microcefalia (exogena sau endogena);

- hipertelorismul (craniu brahicefalic, ochi departati, anomalii ale boitei palatine);

sindromul Aperi sau acroencefalosindactilia (craniu-turn, nas de papagal, bolta-ogivala, polidactilia etc.);

hidrocefalia (diferite forme, cu marirea perimetrului cranian etc.).

Formele xerodermice ale deficientei mintale (displazii, neuroecto-dermice congenitale):

- sindromul Rud (piele uscata, galben-cenusie, cu placute, parul creste greu etc.);

- sindromul Sturge-Weber (pete rosiatice sau violacee pe piele);

scleroza tuberoasa Bourneville (adenoame sebacee in zona nasului, de culoare galbuie-rosiatica sau neagra).

Formele endocrine ale deficientei mintale (datorate tulburarii activitatii glandelor cu secretie interna):

- hipotiroidismul, cu cele doua forme de manifestare ale sale:

- cretinismul endemic (datorat lipsei de iod);

cretinismul sporadic (datorat nedezvoltarii sau degenerarii tiroidei)

Deficienta mintala asociata unor tulburari neurologice:

sindromul Marinescu Stogren (miscari involuntare, tremor intentional, nistagmus, tulburari de echilibru, hipotonie musculara etc.);

oligofreniile cu nedezvoltarea unor regiuni din encefal (si tulburari de conduita);

paralizia cerebrala (dezechilibru in dezvoltarea functiilor psihice).

Prezentand si aceasta enumerare schematica a sindroamelor, insotita de deficienta mintala, am tinut sa ilustram, o data in plus, faptul ca ele sunt deosebit de numeroase, in realitate numarul lor depasind cu mult cifra de 100. De asemenea, trebuie mentionat, ca, in marea lor majoritate, sindroamele enumerate reprezinta cazuri de deficienta mintala accentuata (severa si chiar profunda), inclusiv tulburari neurologice si psihice complexe. Asa insa - cum, de altfel, am mai spus - numarul indivizilor care se nasc cu aceste sindroame este relativ mic.

Datorita dificultatilor insemnate, pe care le intampina in procesul adaptarii - inclusiv in instruirea elementara - doar o mica parte dintre ei beneficiaza, in prezent, de scolarizare. Conditia fundamentala a unei eventuale reusite in terapia complexa o reprezinta abordarea cat mai de timpuriu posibil, in programe adaptate, personalizate, in care tratamentele medicale corespunzatoare - transfuzii, dieta severa, administrare de substante hormonale etc. - trebuie sa se imbine cu masuri de organizare a mediului familial si educativ terapeutic.

4. Forme ale deficientei mintale, determinate de factori extrinseci

Factorii extrinseci ai deficientei mintale cuprind toate accidentele survenite din momentul conceptiei, pe tot parcursul stadiului vietii intrauterine, ale nasterii si pana la sfarsitul primei copilarii (14, p. 128).

Asa cum s-a vazut deja, in raport de etapa ontogenetica in care actioneaza, acesti factori se subimpart in: prenatali, perinatali, postnatali si psihogeni.

4.1. Printre cauzele prenatale ale deficientei mintale, M. Rosea (103, p. 22-24) mentioneaza, in primul rand, ereditatea. Acest punct de vedere este justificat, daca ne referim strict la cronologia actiunii factorilor cauzali. Dupa acest criteriu, ereditatea este factorul etiologic premergator tuturor celorlalte cauze posibile. Se stie insa ca manifestarea consecintelor factorului ereditar poate avea loc si ulterior, in etapele mai tarzii ale ontogenezei, iar formele respective de manifestare pot reprezenta tablouri distincte ale deficientei mintale. De altfel, chiar autoarea citata subliniaza ca prin ereditate nu se transmite intarzierea mintala ca atare, ci anumite particularitati anatomo-fizio-logice, care vor influenta relatiile copilului cu mediul (103, p.23), aceasta influentare petrecandu-se, desigur, pe tot parcursul dezvoltarii ontogenetice si nu doar in perioada prenatala.

De aceea, consideram mai potrivit ca implicarea factorului ereditar in etiologia deficientei mintale sa fie tratata de sine statator, cum se procedeaza in marea majoritate a lucrarilor de specialitate si cum, de altfel, am procedat si noi descriind, intr-un subcapitol precedent, ereditatea ca factor cauzal posibil al unor forme de deficienta mintala. Totodata, insa, trebuie subliniata interrelatia stransa dintre factorii ereditari si cei ambientali, in etiologia si evolutia deficientei mintale.

De asemenea, trebuie avut in vedere si faptul ca unul si acelasi factor nociv - de exemplu, un traumatism cerebral - poate actiona asupra organismului, inclusiv asupra sistemului nervos central al copilului, devenind, astfel, o cauza posibila a instalarii deficientei mintale -dar si a altor deficiente si/sau incapacitati - in oricare din etapele amintite, atat prenatal, cat si perinatal sau postnatal. Consecintele actionarii aceluiasi factor nociv asupra dezvoltarii psihice a copilului vor putea fi, insa, foarte diferite in raport de momentul in care actioneaza asupra organismului acestuia, precum si de interactiunea cu alti factori nocivi, dar si cu mecanismele recuperatorii de care dispune organismul in cauza.

Se evidentiaza, de pilda, faptul ca factorii care actioneaza in primele 3 luni ale sarcinii - deci in prima treime a prenatalitatii - duc la consecinte dintre cele mai grave, intrucat, in aceasta perioada, apar si se diferentiaza organele separate ale fatului, iar tesuturile, inclusiv cele din care se formeaza sistemul nervos, au o vulnerabilitate crescuta (dupa 21, p.37). De asemenea, in cadrul unor investigatii asupra cazurilor de imbolnavire a viitoarelor mame, in timpul sarcinii, cu rubeola - maladie provocata de o infectie virotica - s-a constatat aparitia ulterioara a unor cazuri de retardare mintala, mai mult sau mai putin accentuata, intr-un procent de 47%, la copiii ai caror mame au suportat imbolnavirea in prima luna a sarcinii, de 20%, in luna a doua si de numai 7%, in luna a treia (dupa 103, p.24). Se mentioneaza, de asemenea, asocierea retardului mintal, in unele dintre aceste cazuri, cu instabilitatea psihomotorie, cu reactii impulsive, tulburari senzoriale (auditive), cardiace si ale cresterii, intrucat rubeola distruge rezervele de vitamina A din organismul afectat, se recomanda - desigur, de catre medicul care asista gravida bolnava de rubeola - administrarea unui tratament care include si vitamina A.

Alte forme de infectie virotica a gravidelor, infectii care pot actiona nociv asupra fatului si pot determina aparitia (dupa nastere) a unor cazuri de deficienta mintala, dar si a altor deficiente, sunt gripa infectioasa, hepatita virotica, pojarul, oreionul s.a.

O grupa de factori care actioneaza prenatal o reprezinta si infectiile de natura bacteriana. Dintre acestea sunt amintite (103, p. 25):

tuberculoza congenitala, care, daca actioneaza din primele luni ale sarcinii, poate determina, fie un avort spontan, fie afectarea dezvoltarii psihice ulterioare, inclusiv afectarea dezvoltarii mintale a copilului;

- sifilisul congenital, in care exista situatii de dezvoltare aparent normala, in primii ani de viata, pentru ca ulterior sa se produca deteriorari evidente ale capacitatii mintale si ale conduitei adaptative.

Uneori, se produc si anomalii somatice: dentitie deformata, nas in sa, keratite etc.

Infectiile cu protozoare au ca reprezentant principal toxoplasmoza congenitala, provocata de un protozor (toxoplasma) preluat de la animale. Desi pentru mama insarcinata, aceasta maladie nu prezinta pericole deosebite, desfasurarea ei putand fi confundata cu o stare gripala obisnuita (dureri de cap, temperatura), afectarea fatului cu toxoplasma are consecinte grave, cu atat mai accentuate, cu cat infectia s-a produs mai de timpuriu, deficienta mintala a copilului asociindu-se, ulterior, cu diverse afectiuni somatice, cu microcefalie sau cu hidrocefalie, alterari ale tesutului nervos, cu modificari patologice oculare etc.

Este evident ca in cazul acestei maladii, care poate fi luata de copil si dupa nastere, prin contact direct cu agentul purtator al infectiei - si atunci se desfasoara ca o encefalita - masura cea mai eficienta o reprezinta prevenirea imbolnavirii.

Alte cauze posibile ale deficientei mintale, care actioneaza, uneori, asupra fatului in perioada intrauterina, sunt:

incompatibilitatea factorului Rh, care se produce atunci cand o mama cu Rh negativ - deci a carei sange nu contine Rh - este purtatoare a unui fat cu Rh pozitiv (mostenit de la tata), in asemenea situatii, organismul mamei produce anticorpi, care pot afecta si sistemul nervos al viitorului copil;

varsta inaintata a parintilor este invocata, de asemenea, ca factor prenatal al deficientei mintale; de fapt, asa cum am mai spus, este vorba, probabil, de o pierdere prin epuizare a capacitatii de procreatie a organismului parintilor;

- iradierea mamei (cu raze X, de exemplu) in primele 5 luni de sarcina.

4.2. Factori care actioneaza perinatal. Desi este un proces fiziologic normal, absolut inevitabil la debutul vietii de sine statatoare a fiecarui individ, nasterea reprezinta, pentru copil, o schimbare radicala a conditiilor de existenta (115, p.64), schimbare ce se poate desfasura in contexte mai mult sau mai putin favorabile, marcand esential - si nu intotdeauna pozitiv - procesul dezvoltarii in continuare.

4.2.1. Pe parcursul nasterii, indeosebi in etapa sa centrala, expulzarea fatului - in prezenta anumitor conditii nefavorabile - se pot produce o serie de accidente, ca:

asfixia, prin strangulare cu cordonul ombilical, prin aspiratie de mucus, prin reflex respirator deficitar etc.;

hemoragii, petrecute la diferite niveluri ale creierului, inclusiv in cortex, si determinand formarea unor hematomi, care, sclerozandu-se, vor impiedica dezvoltarea si functionarea normala a celulelor nervoase;

traumatisme mecanice, prin forceps sau apasare puternica a capului copilului de oasele pelviene ale mamei, insotite de leziuni ale substantei nervoase etc.

4.2.2. Printre factorii patogeni care actioneaza in timpul nasterii, putand fi incriminati in etiologia unor posibile stari de deficienta mintala, trebuie amintiti, dupa I. Drutu (1995, p. 38), prematuritatea, post-maturitatea cu greutate prea mare a fatului (care face dificila expulzarea), nasterea prin cezariana s.a., toate acestea putand provoca unul sau mai multe din accidentele amintite mai sus, cu consecintele lor negative asupra dezvoltarii ulterioare.

Nu trebuie uitate insa, cele mentionate, ca nu se poate preciza cu exactitate daca prematuritatea ca atare sau cauzele care au determinat prematuritatea insasi - o imbolnavire a mamei in timpul sarcinii, un traumatism mecanic sau psihic ai acesteia s.a. - reprezinta cauza viitoarei stari de deficienta mintala a celui care se naste. Mai degraba putem considera ca, atat cauzele care au actionat prenatal, determinand nasterea prematura, cat si accidentele posibile, suferite in timpul acestei nasteri, reprezinta factori etiologici cu actiune cumulata.

Acelasi lucru se poate afirma si despre nasterile cu intarziere, in cazul carora pot avea consecinte negative cumulate, atat factorii care au provocat intarzierea nasterii si care au putut leza nemijlocit sistemul nervos al fatului, cat si faptul ca dimensiunile mai mari la care a ajuns fatul pana in momentul nasterii intarziate, au ingreunat travaliul, provocand, de asemenea, accidente perinatale.

4.2.3. Dupa parerea noastra, o problema interesanta, in ceea ce priveste etiologia prenatala si perinatala, se refera - asa cum am mai mentionat in paginile anterioare - la faptul daca sarcinile gemelare, respectiv nasterile de gemeni, pot reprezenta un factor de risc, in sensul determinarii unei aparitii mai frecvente, la copiii gemeni, a deficientei mintale.

Intr-o investigatie organizata pentru a cauta un raspuns acestei probleme, s-a constatat ca frecventa deficientei mintale printre copiii gemeni de varsta scolara este, practic, dubla in raport cu frecventa acestei deficiente printre copiii de aceeasi varsta, nascuti insa din sarcini obisnuite.

Investigatia a fost organizata - sub indrumarea noastra - de catre Claudia-Veronica Marinache, absolventa a Sectiei de Psihopedagogie Speciala a Universitatii din Bucuresti, iar datele au fost prelucrate in lucrarea sa de diploma (53). In acest scop, au fost investigati 3.461 de elevi cu handicap scolar consecutiv deficientei mintale, adica intregul efectiv cuprins in cele 12 scoli speciale ajutatoare din Capitala, in anul scolar 1998/1999, reprezentand lotul A. Printre acestia, au fost depistate 21 perechi de gemeni cu debilitate mintala si inca un geaman debil (avand un frate normal, elev in scoala obisnuita), ceea ce reprezinta un total de 43 copii gemeni cu debilitate mintala, adica 1,24 % din lotul A investigat.

Pentru comparatie, a fost constituit si un lot B, format tot din 3.461 de elevi, dar cu intelect normal, selectati aleator din 2 scoli generale obisnuite: Scoala nr. 102, din Sectorul 4 si Scoala nr. 144, din Sectorul 5 al Capitalei. Printre acesti elevi, au fost depistate 12 perechi de gemeni, deci un total de 24 copii, adica 0,69 % din lotul B investigat.

Pentru o comparatie suplimentara a fost constituit si un lot C, format, de asemenea, din 3 461 de elevi eu intelect normal, selectati aleator din alte 2 scoli obisnuite: Scoala nr. 89, din Sectorul 3 si Scoala nr. 56, din Sectorul 2 al Capitalei. Printre acestia au fost depistate 9 perechi de gemeni, deci un total de 18 copii, reprezentand 0,52 % din lotul C investigat.

Pe baza acestor date investigative, consideram indreptatita afirmatia ca sarcinile gemelare si nasterile de gemeni pot constitui conditii de favorizare sau chiar de provocare a actiunii nocive a factorilor prenatali si perinatali - traumatisme, asfixie, hemoragii etc. -care stau la baza deficientei mintale a anumitor copii, in schimb, afirmatia unor autori ca prematuritatea si gemelaritatea evolueaza intr-un procent de pana la 60 % spre deficienta mintala (16, p. 237) nu ni se pare indreptatita.

4.3. Factori care actioneaza postnatal. Printre factorii etiologici postnatali, care actioneaza asupra sistemului nervos central in mod direct sau indirect, determinand aparitia deficientei mintale, I. Drutu (1995, p. 38) enumera: neuro-infectiile (meningite, encefalite), intoxicatiile (cu CO, cu plumb etc.), leziunile cerebrale posttraumatice, accidentele vasculare cerebrale, encefalopatiile de post-imunizare, bolile organice cronice, subalimentatia, alimentatia nerationala, conditiile neigienice.

Dintre acestea, neuro-infectiile par a fi cele mai raspandite si periculoase, ele putand sa reprezinte complicatii ale oricaror boli infantile banale, ca tusea convulsiva, rujeola, scarlatina, creionul, varicela, dar si ale unor vaccinari de rutina etc. (dupa 14, p. 131). Pe langa diferite sechele neurologice, aceste maladii genereaza stari, mai mult sau mai putin accentuate, de deficienta mintala.

Gravitatea leziunilor postnatale in scoarta cerebrala depinde, mai ales, de perioada in care au actionat factorii respectivi, afectiunile timpurii fiind, de regula, mai accentuate si mai difuze, adica afectand zone mai intinse din cortex. Dupa maturizarea fibrelor nervoase, inclusiv prin mielinizare (adica aproximativ in jurul varstei de 2 ani), actiunea factorilor nocivi este, de regula, mai restransa, leziunile avand, mai degraba, un caracter localizat, de focar.

Enumerand, printre factorii postnatali ai deficientei mintale, bolile cronice, subalimentatia, alimentatia nerationala si conditiile precare de igiena, autorul citat mai sus ne atrage, de fapt, atentia asupra ponderii insemnate pe care o detin, printre factorii etiologici postnatali, conditiile de mediu, mai ales de mediu social si, in primul rand, familia copilului in cauza. Astfel se si explica, probabil, de ce o parte importanta dintre copiii cu deficienta mintala propriu-zisa, precum si marea majoritate a celor cu falsa deficienta mintala sau cu deficienta mintala functionala, cum o numesc unii autori (68) (116), provin din familii carentate, needucogene sau din institutii de ocrotire prost organizate, adica dintr-un mediu ostil copilului sau dintr-un mediu indiferent si pasiv fata de nevoile multiple ale acestuia.

Nu este mai putin adevarat, insa, ca, in numeroase cazuri, tocmai in acest tip de mediu precar, exista o mare probabilitate ca, asupra copiilor respectivi, in perioada dezvoltarii intrauterine sau in momentul nasterii, sa fi actionat si unul sau chiar cativa dintre factorii amintiti mai sus, ca factori etiologici prenatali sau perinatali ai deficientei mintale, in astfel de situatii, avem, de fapt, de-a face cu ceea ce spuneam in prima parte a acestui capitol ca reprezinta o polietiologie care, actionand in lant de-a lungul mai multor etape ale ontogenezei, determina instalarea treptata a unei deficiente mintale evidente si rezistente in fata masurilor terapeutice initiate.

4.4. Factori psihogeni. Dupa cum subliniaza E.Verza (1998, p. 35), in conturarea personalitatii handicapatului mintal se remarca rolul pe care-l joaca structurile emotional-afective, actiunea acestora contribuind, mai ales, la conturarea tabloului caracteristic unei psihopatologii marginale sau de granita, din care, dupa cum se stie, fac parte intelectul de Urnita si falsa sau pseudodeficienta mintala, in astfel de situatii, sunt usor de surprins, dupa parerea autorului citat, fenomene de emotivitate crescuta, puerilism si infantilism afectiv, sentimente de inferioritate si anxietate generala, caracterul exploziv si haotic, controlul limitat al starilor afective. Prin aceste fenomene, personalitatea handicapatului mintal se contureaza ca imatura, dizarmonica si instabila comportamental.

Exista o anumita tendinta de-a considera factorii psihogeni ai deficientei mintale ca apartinand categoriei de factori postnatali, deoarece numeroase cazuri de frustrare afectiva sau de stres psihic se produc, intr-adevar, dupa nasterea copilului, influentand procesul dezvoltarii sale in continuare. Totusi, este de preferat delimitarea factorilor etiologici psihogeni intr-o categorie aparte, din urmatoarele motive:

in primul rand, deoarece exista numeroase dovezi de influentare afectiva indirecta, dar si directa a fatului, inca in perioada prenatala. Indirect, influentarea se produce prin starea psihica si emotionala a mamei in timpul sarcinii, iar aceasta influentare poate fi nu doar negativa, ci si una pozitiva, in stransa legatura cu caracterul trairilor gravidei. Direct, influentarea se poate produce in ultima treime a sarcinii, cand fatul incepe sa receptioneze, deja nemijlocit, unii stimuli din exterior, la care raspunde prin miscari intrauterine sau chiar prin anumite emisiuni vocale, mai mult sau mai putin intense (dupa 103).

In al doilea rand, delimitarea factorilor psihogeni intr-o categorie de sine statatoare este determinata si de faptul ca, atunci cand actioneaza postnatal, ei pot diminua sau, dimpotriva, pot accentua consecintele actiunii anterioare a altor factori.

Dupa parerea noastra, acesta este, de altfel, unul dintre motivele pentru care, in familiile instabile, needucogene sau acolo unde se instaleaza o atitudine de culpabilitate fata de copilul deficient si de supra-protectie a acestuia, cat si in institutiile de asistenta si ocrotire prost organizate, copiii fiind mereu neglijati si sub-stimulati, proportia celor cu deficienta mintala manifesta este mai mare decat in familiile bine inchegate sau in institutiile de ocrotire apte sa realizeze o asistenta pozitiva, atat in plan material, cat si in plan medico-psiho-pedagogic si moral.

Situand factorii psihogeni intr-o categorie etiologica aparte, vom putea spune - impreuna cu /. Drutu (1995, p.39) - ca ei pot juca un rol nociv deosebit, mai ales atunci cand actioneaza de timpuriu si corelat cu conditii educative precare si pe o perioada mai indelungata de timp, producand veritabile tablouri de deficienta mintala.

Dar aceste tablouri se deosebesc, totusi, de deficienta mintala provocata de afectiuni organice ale sistemului nervos central, mai ales, prin perspectivele dezvoltarii in continuare. Daca actiunea altor factori nocivi (preponderent, organici, dar si functionali) nu a avut loc sau nu va interveni pe parcurs, atunci - printr-o organizare corespunzatoare si cat mai de timpuriu a mediului, prin optimizarea climatului psiho-afectiv - tablourile amintite vor putea deveni reversibile, dezechilibrele si fenomenele de dismaturatie ale personalitatii handicapate estompandu-se si compensandu-se treptat.

4.5. In literatura de specialitate sunt descrise si o serie de conditii sau factori de care depinde gravitatea starii de handicap, consecutive deficientei mintale. Reproducem, in rezumat, cateva dintre aceste conditii (dupa 51, p.23):

importanta organului afectat pentru dezvoltarea si eficienta mintala: creierul, analizatorul vizual sau cel auditiv, membrele superioare, membrele inferioare etc.;

- intensitatea sau gradul deficitului;

- dinamica alterarii - cand deficitul (pierderea) se produce brusc, consecintele in planul vietii psihice sunt mai grave;

- varsta la care s-a instalat deficitul; cu cat evenimentul se produce mai de timpuriu (inclusiv in perioada intrauterina), cu atat consecintele, in planul dezvoltarii, sunt mai grave, afectand zone mai extinse ale structurii psihice, in deosebi, ale structurii intelectuale;

momentul (varsta) la care se declanseaza actiunea psiho-pedagogica speciala - adica interventia terapeutica; cu cat acest moment este mai aproape sau coincide chiar cu etapa optima de formare a functiei (functiilor) respective in stare de normalitate, cu atat manifestarea deficitelor va fi mai putin grava;

- promptitudinea cu care se produce interventia; cu cat decalajul intre momentul aparitiei deficitului si declansarea interventiei terapeutice este mai mare, cu atat consecintele vor fi mai grave. De exemplu, nu trebuie asteptat debutul scolar pentru a corecta tulburarile specifice care ingreuneaza acest debut, cum sunt tulburarile motricitatii manuale fine, tulburarile de organizare spatiala, intarzierile in procesul lateralizarii functiilor organelor perechi etc.

Corectarea acestor tulburari trebuie inceputa inca din pre-scolaritate si trebuie sasi propuna tocmai pregatirea debutului scolar eficient;

calitatea vietii si a educatiei, atat in familia careia ii apartine copilul, cat si in institutia pe care el o frecventeaza ca prescolar sau scolar.

Constientizarea de catre psihopedagog - dar si de catre ceilalti specialisti implicati - a dependentei gravitatii diferitelor deficiente de modul in care actioneaza (de regula, comutat) conditiile si factorii enumerati - care, dupa parerea noastra, determina nu numai gravitatea, dar si evolutia (pozitiva sau negativa) a starilor de handicap -reprezinta, desigur, o premisa importanta a organizarii temeinice si a desfasurarii eficiente a procesului de profilaxie si terapie complexa a starilor respective.

Intrebari si sarcini recapitulative

Explicati sensul termenului de etiologie. Gasiti un sinonim al acestui termen.

Copiati in glosarul individual (precizand si sursa bibliografica) definitiile urmatorilor termeni:

Ereditate:.......................

Mediu:........................

Educatie:........................

Factori endogeni:.....................

Factori exogeni:.....................

Prenatale:....................

Cauze    Perinatale:....................

Postnatale:...................

Psihoafective:..................

In ce constau imprejurarile, care fac dificila precizarea factorilor etiologici ai deficientei mintale? (Cautati raspunsul la 2.1.1.).

Conditii:

Enumerati cateva sindroame specifice deficientei mintale, indicand si sub-categoria de tulburari genetice din care fac parte.

Intocmiti, in scris, o caracterizare succinta a sindromului Down (sau a altui sindrom). Indicati si sursele de informatie.

Explicati raportul intre fenomenul prematuritatii, fenomenul gemelaritatii si etiologia deficientei mintale.

In ce consta diferenta dintre deficienta mintala endogena si cea exogena, sub aspectul etiologiei? De ce este importanta, pentru psihopedagog cunoasterea temeinica a factorilor etiologici ai deficientei mintale?

	DEFICIENTA MINTALA ENDOGENA		DEFICIENTA MINTALA EXOGENA

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Vizualizari: 2248
Importanta:

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved

Distribuie URL
https://www.scrigroup.com/educatie/psihologie-psihiatrie/ETIOLOGIA-HANDICAPULUI-CONSECU13823.php

Adauga cod HTML in site
<a href="https://www.scrigroup.com/educatie/psihologie-psihiatrie/ETIOLOGIA-HANDICAPULUI-CONSECU13823.php" target="_blank" title=" - https://www.scrigroup.com/educatie/psihologie-psihiatrie/ETIOLOGIA-HANDICAPULUI-CONSECU13823.php">ETIOLOGIA HANDICAPULUI CONSECUTIV DEFICIENTEI MINTALE</a>