Evolutia psihologiei

Evolutia psihologiei

Inceputurile psihologiei ca stiinta

Radacinile psihologiei se afla in gandirea filozofica combinata cu descoperirile si metodele fiziologiei secolului XIX. Multi filozofi din acea perioada si-au indreptat atentia spre problemele legate de mintea umana: Oamenii sunt liberi sau sunt determinati in actiunile lor de forte interne ori de factori externi? Cum percepem realitatea din jurul nostru? Ce legatura este intre minte si corp, intre ganduri, sentimente, constiinta si lumea fizica? Raspunsurile date de filozofi au sugerat fie existenta unei rupturi intre minte si corp, fie influenta corpului asupra mintii, fie influenta mintii asupra corpului. Pentru a-si sustine ideile ei au folosit argumentatia rationala.

Utilizand metodele stiintelor factuale, fiziologii au cercetat sistemul nervos si organele senzoriale, demonstrand astfel modul in care semnalele electrice sunt conduse in corp (Johannes Muller), modul in care receptorii primesc si interpreteaza stimulii din lumea din jur (Hermann von Helmholtz) sau demonstrand ca perceptia stimulilor urmeaza anumite legi (Gustav Fechner). Aceste descoperiri, combinate cu convingerea filozofilor ca mintea umana poate fi studiata cu mijloace empirice, au fundamentat aparitia psihologiei ca domeniu al stiintei si au stimulat dezvoltarea sa.

In 1879 Wilhelm Wundt a pus bazele primului laborator de cercetare in psihologie la Universitatea din Leipzig. Alaturi de alte contributii, infiintarea primului laborator formal de psihologie constituie argumentele considerarii lui Wundt fondatorul psihologiei experimentale. In aceeasi perioada, filozoful Alexander Bain a fondat revista Mind (1876), a scris cateva carti de psihologie si a pregatit un mare numar de studenti in domeniul psihologiei. Unul dintre studentii lui Wundt, G. Stanley Hall (1844-1924) a infiintat primul laborator de psihologie in Statele Unite (1883), a pus bazele Asociatiei Americane de Psihologie in 1892, devenind primul presedinte al acesteia.

Controverse privind obiectul de studiu

Influenta lui Wundt asupra evolutiei psihologiei se evidentiaza si prin modul in care a argumentat ceea ce ar trebui sa studieze noua disciplina. Astfel, el a propus concentrarea asupra analizei continuturilor constiintei pentru a determina elementele sale fundamentale si relatiile dintre ele. Viziunea sa este cunoscuta prin termenul de structuralism. Identificarea structurilor de baza ale mintii umane poate fi realizata numai pe calea introspectiei. Aceasta este o metoda in care persoanele descriu in detaliu experientele lor constiente ca raspuns la anumiti stimuli prezentati in conditii controlate.

Obiectul psihologiei ar trebui sa fie nu structura constiintei, ci functionarea sa, a sustinut William James si alti psihologi. Orientarea lor numita functionalism a fost puternic influentata de teoria selectiei naturale a lui Darwin. Din moment ce constiinta este o caracteristica specific umana, ea trebuie sa serveasca unor functii umane esentiale. Cercetarile orientate spre intelegerea functiilor constiintei au adus importante contributii privind dezvoltarea copilului si efectele educatiei in acest proces.

Intentia de a inscrie psihologia in standardele stiintei a determinat behaviorismul sa argumenteze ca obiectul de studiu trebuie sa fie doar comportamentul, intrucat numai actiunile exterioare pot fi observate si masurate. Argumentele aduse de John B. Watson pentru ignorarea constiintei si a experientelor subiective au fost atat de puternice incat noua orientare a dominat psihologia timp de cateva decenii. Cel mai renumit reprezentant al behaviorismului, B. F. Skinner, a demonstrat ca starile mentale nu pot fi studiate in mod stiintific, si in consecinta ele nu trebuie incluse in domeniul psihologiei. Acesta trebuie sa se axeze doar pe raspunsurile deschise la stimuli externi.   

Perspectiva psihanalitica a fost dezvoltata de S. Freud in Europa, in timp ce in America perspectiva behaviorista castiga din ce in ce mai mult teren. Cel mai important aspect al teoriei lui Freud este accentuarea rolului determinant al inconstientului in raport comportamentul. In consecinta psihanaliza trebuie sa se concentreze asupra descoperirii continuturilor inconstientului - instincte, impulsuri, dorinte irationale, trairi refulate - analizand si interpretand manifestarile sale exterioare: vise, acte ratate, asociatii verbale libere, actiuni.

Aparuta ca reactie la reductionismul behaviorist, abordarea cognitiva va accentua ideea ca intre stimul si raspuns se interpune activitatea mentala de receptie si transformare a informatiei. Revolutia cognitiva din anii `60 a marcat schimbarea obiectului psihologiei, orientarea spre ceea ce s-a numit cognitie. Cognitia se refera la perceptie, la memorie, la gandire, la limbaj, in general la procesarea informatiei. Aceasta inseamna formarea conceptelor, operarea prin concepte, rezolvarea problemelor, luarea deciziei, elaborarea proiectelr si explorarea lumii existente sau a celei virtuale, construirea modelul mental al realului.

In viziunea reprezentantilor fenomenologiei, psihologia trebuie sa se concentreze asupra experientei subiective, asupra conceptiei personale, asupra interpretarii particulare a evenimentelor. Intelegerea fenomenelor se infaptuieste in functie de modul in care sunt experimentate de catre fiecare si nu pe baza unor idei teoretice, impuse din exterior. Cunoasterea esentei umane devine posibila prin identificarea modelului subiectiv pe care fiecare om il elaboreaza in legatura cu realitatea sa si cu propria fiinta. Fenomenologia se preocupa de intelegerea problemelor vietii si experientelor personale, de conceptul de sine, de alegere si asumarea responsabilitatii, de stima de sine sau de constiinta de sine, apropiindu-se, astfel, mai mult de literatura sau de filosofia existentialista, decat de abordarea stiintifica.

Perspectiva socio-culturala pune in evidenta existenta diferentelor comportamentale in culturi diferite sau in medii sociale diferite. In acelasi timp, va cauta sa identifice patternurile universale ale comportamentului    uman, determinate de nucleul comun a ceea ce numim cultura in opozitie cu natura. Constructia socio-culturala a perceptiei sociale, a stilului atributional, a sinelui, a inteligentei, a experientei afective, a motivatiei performantei, a orientarii spre valori, a manifestarii si evolutiei tulburarilor psihice reprezinta preocupari care au luat o amploare deosebita mai ales in ultimele decenii, ca raspuns la accelerarea interactiunilor socio-economice si culturale si a depasirii unora din dificultatile cercetarii aplicative comparative intre subiectii din culturi diferite.