Inteligenta

Inteligenta

Capacitatea de a anticipa solutiile posibile pe baza restructurarii permanente a conduitelor invatate, este esenta inteligentei. Inteligenta nu este un proces psihic, dar se serveste de acestea, mai ales de cele cognitive, pentru a infaptui adaptarea: de gandire, de memorie, de limbaj, de imaginatie, de perceptie. Realizarea conduitei inteligente presupune convergenta proceselor, a functiilor psihice spre o structura cognitiva unitara si dinamica, diferita de la un individ, la altul.

Evaluarea inteligentei altora sau autoevaluarea inteligentei este o preocupare prioritara pentru ca ea este implicata in toate aspectele comportamentului: reusita in activitatea scolara, succesul in activitatile sociale, randamentul in solutionarea noilor sarcini, depasirea celorlalti, succesul in cariera sau in relatiile interpersonale. Nu este, deci, intamplatoare, atentia acordata in cercetarea psihologica, naturii, originii sau formelor inteligentei, sau preocuparile privind evaluarea nivelului intelectual si predictia asupra evolutiei intelectuale, sau corelatia dintre nivelul actual al inteligentei si reusita in diferite tipuri de activitati.

Pentru o definitie de lucru, propunem pe baza unor recente asertiuni ale expertilor sa intelegem prin inteligenta, abilitatile:

de intelegere a ideilor complexe;

de adaptare eficienta la mediu;

de invatare din experienta;

de a angajare in diferite forme de solutionare a problemelor;

de depasire a obstacolele cu succes.

Studii asupra inteligentei

Cercetarea inteligentei in unitate cu preocuparile legate de evaluarea si masurarea ei, asemenea altor probleme ale psihologiei, genereaza controverse, al caror efect in practica educationala nu poate fi neglijat. Sunt si astazi actuale preocuparile legate de influentele mostenirii genetice sau de consecintele stimularilor ambientale.

Spearman (1927), considera ca performantele in toate sarcinile cognitive depind de un factor general primar, prezent in toate (denumit factorul g) si de unul sau mai multi factori particulari, prezenti numai in anumite tipuri de sarcini. Factorul g, in conceptia lui Spearman reprezinta inteligenta. Toate sarcinile cognitive impuse de scoala, solicita acelasi factor, ceea ce ar explica existenta unor elevi sau studenti buni la toate materiile, in aceeasi masura sau a celor slabi la toate disciplinele scolare.

Thurstone (1938), crede ca inteligenta este compusa din mai multe abilitati primare:

verbala - intelegerea cuvintelor si a semnificatiei ideilor;

numerica - viteza si corectitudinea operarii cu numere;

spatiala - abilitatea de reprezentare tridimensionala a obiectelor.

Aceste abilitati opereaza mai mult sau mai putin independent. Unele componente se afla la nivele ridicate, altele mai scazute, la acelasi subiect. Ca atare, unii vor fi mai buni la literatura, la limbi straine, la filosofie, altii la algebra ori la geometrie ori la desen tehnic; aceiasi elevi care exceleaza la unele discipline scolare, dau rezultate mediocre sau scazute la altele.

Piaget (1998), considera inteligenta din perspectiva echilibrului dinamic, in care se impletesc procesele de asimilare (introducerea noilor date in schemele mentale elaborate pe baza celor existente) si acomodare (restructurarea cadrelor mentale in functie de noile achizitii). Activitatea inteligenta, manifestata prin cunoastere, intelegere si inventie isi schimba continutul si structura de la o varsta la alta, in schimb, proprietatile functionale generale ale procesului adaptativ, raman.

Hebb (1972), face distinctie intre inteligenta de tip A si cea de tip B. Prima se refera la posibilitatile innascute ale dezvoltarii mentale, iar a doua reprezinta nivelul efectiv al inteligentei ca rezultat al interactiunii dintre inteligenta de tip A si influentele modelatoare ale mediului. Inteligenta de tip A nu poate fi masurata prin nici una din metodele de care dispune psihologia, iar nivelul inteligentei B, mai accesibil evaluarii psihometrice, nu reprezinta un indicator relevant al inteligentei innascute.

Gardner (1983), completeaza viziunea multifactoriala a inteligentei cu urmatoarele componente:

inteligenta muzicala - abilitatea de a reproduce o piesa muzicala dupa prima auditie;

inteligenta kinestezica corporala - adecvarea si precizia miscarilor in functie de situatia concreta;

inteligenta interpersonala - abilitatea de a intelege alte persoane si de a te intelege bine cu altii.

Sternberg (1995-1997), elaboreaza pe baza unor studii efectuate de-a lungul unei perioade mai lungi de timp, teoria triarhica a inteligentei. Teoria analizeaza trei tipuri de baza ale inteligentei umane:

Inteligenta componentiala sau analitica, implica abilitatea de a gandi critic si analitic, de a opera cu notiuni, concepte, definitii si idei abstracte. Nivelul ei inalt ii face pe cei in cauza sa exceleze in activitati scolare, in probe ce masoara potentialul academic si sa fie foarte buni elevi, studenti, cercetatori sau profesori universitari.

Inteligenta creativa sau experimentala se refera la abilitatea de a formula idei noi. Cei ce poseda un grad ridicat al acestei dimensiuni, se vor remarca in domenii in care informatia este decisiva pentru situatia data, in combinarea inedita a unor aspecte, in procesele de imbinare a unor elemente neobisnuite. Inteligenta creativa este specifica marilor genii din domeniul stiintei sau marilor inventatori, deschizatorilor de drumuri, cum ar fi Freud in psihologie.

Inteligenta contextuala sau practica este esentiala in situatiile cotidiene, in solutionarea problemelor vietii de fiecare zi. Abilitatea de a solutiona acest tip de probleme inseamna operarea cu asa numitele cunostinte tacite. Ele difera de cele scolare, academice, formale care implica memorarea definitiilor, a formulelor, a teoriilor, a ideilor abstracte si operatii cu acestea. Cunostintele tacite sunt orientate spre actiune. Aceste cunostinte tacite sunt utile in practica, ajutandu-i pe oameni sa-si atinga scopurile. Asemenea cunostinte pot fi exprimate verbal mai greu, ele sunt achizitii sau valori pentru cel in cauza, iar comunicarea lor este dificila, uneori imposibila. Fiind componentele de baza ale inteligentei practice, cunostintele tacite reprezinta un predictor relevant al succesului in viata, comparabil ca predictor al succesului in cariera cu anii de scoala sau cu experienta in activitate.

Inteligenta emotionala - Goleman (1995)

Inteligenta emotionala consta intr-un grup de trasaturi sau abilitati legate de latura emotionala a vietii:

cunoasterea propriilor stari emotionale, constientizarea emotiilor, ori a gandurilor legate de trairile afective;

dirijarea emotiilor sau autocontrolul emotiilor, reglarea intensitatii emotiilor si a dispozitiilor negative: anxietate, depresie, furie;

motivarea Eului reprezinta abilitatea de a ne motiva pentru a duce la bun sfarsit activitati grele sau activitati ce necesita timp indelungat, pastrarea optimismului, a entuziasmului pana la terminarea activitatii, abilitatea de a amana recompensa, de a renunta la micile premii sau laude de moment, pentru a obtine mai tarziu, altele, mai semnificative;

recunoasterea emotiilor altor persoane, reprezinta abilitatea de a descifra expresiile emotionale sau limbajul nonverbal ca prima modalitate de comunicare a trairilor afective. Este foarte importanta in multe imprejurari de viata pentru ca nu putem sa ne relationam eficient cu altii, fara a avea indicii legate de sentimentele, de trairile lor actuale;

controlul relatiilor interpersonale se refera la abilitatea de a coordona eforturile oamenilor cu care subiectul intra in interactiune, de a forma cu usurinta relatii cu alti oameni, de a negocia solutii pentru probleme interpersonale complicate

Aceste componente sunt importante pentru succesul personal si constituie factori de diferentiere interindividuala.

Masurarea inteligentei

Se stie ca inteligenta nu poate fi masurata in stare pura. Ceea ce se poate masura este un esantion de comportament, pe care autorii testelor il considera reprezentativ pentru a exprima inteligenta. Pe baza rezultatelor numerice obtinute in etapele de validare a testului, se fac o serie de transformari, rezultand un etalon numit conventional, coeficient de inteligenta C.I. sau IQ dupa initialele termenului in limba engleza (Intelligence Quotient). La acest etalon se vor raporta rezultatele persoanelor ce vor fi ulterior testate si astfel, vor putea fi incadrate intr-un anumit nivel al inteligentei.

Rezultatul obtinut la testele de inteligenta corelat cu varsta cronologica a subiectului permite calcularea coeficientului de inteligenta. Valoarea IQ ne da indicii asupra nivelului inteligentei subiectului, raportat la persoanele de varsta lui. Spre exemplu, daca se situeaza in jur de 100, se apreciaza un nivel normal (mediu) al inteligentei.

In practica, valoarea IQ este semnificativa pentru a identifica mai ales persoanele aflate la extremele scalei inteligentei: cei cu retard mintal sau supradotatii. Retardul mental se stabileste prin valorificarea a cel putin doua surse de date: rezultatele la testele de inteligenta si modul de functionare in diferite activitati.

Persoanele supradotate, al caror IQ depaseste 130, experimenteaza in general nivele inalte al reusitei la nivel academic, statut ocupational, nivelul veniturilor, adaptare sociala, adaptare generala la mediu, stare de sanatate, longevitate. Aceste cercetari vin in contradictie cu datele simtului comun, credintele comune, conform carora, supradotatii, sub aspect social si emotional au nivele reduse de reusita.

Scara Metrica a Inteligentei, Binet-Simon. La inceputul secolului, nevoia utilizarii unei metode obiective care sa identifice copiii cu retard mental, i-a determinat pe Alfred Binet si pe Thedore Simon sa construiasca o proba alcatuita din doua categorii de itemi: prima categorie, sa fie atat de neobisnuiti, incat, nici unui copil sa nu-i fie familiari, iar a doua, atat de uzuali, incat, orice copil sa fi avut contact cu ei. Ulterior, proba a fost dezvoltata pentru a masura variatia inteligentei tuturor copiilor intre 3 si 15 ani sau diferentele intelectuale existente intre copii, fie ca sunt retardati sau normali.

La baza alcatuirii scalei Binet-Simon, a stat ideea ca nivelul inteligentei copilului creste in fiecare an, el devenind capabil sa rezolve probleme din ce in ce mai dificile si sa-si imbogateasca, in acelasi timp, cunostintele extrascolare. Din cei 87 itemi conceputi pentru diagnosticarea inteligentei predominant verbale, unii se adreseaza mai mult, capacitatii perceptive, (distingerea figurilor geometrice), altii memoriei verbale de scurta durata (repetarea unor propozitii) sau memoriei mecanice imediate (repetarea unor cifre), memoriei logice (repetarea unor probleme), memoriei intuitive (desenarea unor figuri geometrice, din memorie). Exista itemi care implica gandirea (stabilirea asemanarilor si a deosebirilor, intelegerea, identificarea frazelor absurde), spiritul de observatie, reprezentarea spatiala etc.

Testul Binet-Simon a fost adaptat in multe tari. Spre exemplu, in SUA se utilizeaza varianta Binet-Standford, adaptata de Terman, pentru determinarea nivelului inteligentei printr-un scor unic.

Variantelor Binet li se reproseaza faptul ca sunt in primul rand verbale. Ca atare, rezultatele obtinute prin aplicarea unor asemenea probe saturate in factorul verbal, nu pot avea valoare predictiva semnificativa pentru toate activitatile umane.

Scalele Wechsler. Pentru a depasi limitele variantelor Binet, D. Wechsler a elaborat si construit seturi de itemi nonverbali, obtinand scoruri separate la cele doua componente ale inteligentei, cea verbala si cea nonverbala. Exista variante ale probei care se aplica in functie de criteriul varstei: W.A.I.S., Wechsler Adult Intelligence Scale (Scala Inteligentei pentru Adulti, Wechsler), W.I.S.C., Wechsler Intelligence Scale for Children, (Scala Inteligentei pentru Copii, Wechsler) care se aplica intre 5 si 15 ani precum si o varianta pentru copiii cuprinsi intre 4 ani si 6 ani si jumatate.

Spre deosebire de scara Binet-Simon, subprobele cuprinse in fiecare test sunt aranjate in ordinea dificultatii lor crescande. Scara verbala cuprinde probe de vocabular, aritmetica, intelegere, stabilirea asemanarilor, iar scara de performanta contine teste de completare a imaginilor lacunare, reproducerea unor modele bidimensionale prin manevrarea cuburilor colorate, aranjarea de imagini in functie de recunoasterea relatiilor dintre elemente si in final, un test care masoara rapiditatea psihomotorie generala si coordonarea psihomotorie. Unele probe par a fi relevante pentru diagnosticul tulburarilor de invatare. Rezultatele dau posibilitatea determinarii IQ verbal, IQ de performanta si apoi, a unui IQ total.

Scalele Wechsler se bucura de cea mai larga utilizare in categoria testelor individuale de inteligenta. Mentionam ca la W.A.I.S., se calculeaza, dupa stabilirea nivelului intelectual si a structurii functionale a inteligentei, un indice al deteriorarii mentale, care exprima in procente, gradul declinului mintal al subiectului. Acest calcul este necesar, deoarece, se stie, exista functii mentale care raman relativ constante, pe masura inaintarii in varsta si functii care se deterioreaza. La probele constante (testele de cunostinte, de intelegere, de aritmetica, de asamblare a obiectelor) performantele ar releva nivelul inteligentei din perioada ei maxima si ar fi relativ stabile; randamentele la probele inconstante (memorarea cifrelor, aranjarea imaginilor, proba cuburilor, rapiditatea si coordonarea psihomotorie) ar fi in scadere pe masura cresterii varstei. Daca deteriorarea mentala semnalizata pe baza probelor Wechsler este prea mare in raport cu grupul de varsta, poate fi vorba de stare patologica.

Matricile progresive Raven. Elaborarea testului a pornit de la premisa, sugerata de analiza factoriala, a existentei unor functii mentale saturate in inteligenta generala; masurand performantele lor se pot trage concluzii privind nivelul acesteia. Testul Matricile Progresive Raven are caracter omogen, spre deosebire de scalele Wechsler sau de scalele Binet.

Matricile progresive standard sunt astfel elaborate incat sa acopere nivele variate ale abilitatilor mentale, sa fie aplicabile la toate varstele si in toate mediile socio-culturale. Matricile progresive colorate sunt destinate examinarii copiilor intre 5 si 11 ani si batranilor de peste 65 ani. Pentru a raspunde necesitatii de masurare fidela si sensibila a inteligentei generale in cazul persoanelor cu inzestrare superioara si pentru a le diferentia corect, Raven a creat Matricile progresive avansate care pot fi aplicate dupa varsta de 11 ani.

Testele sunt alcatuite din imagini structurate, din care lipseste un element. Acesta trebuie identificat dintr-o serie de figuri particulare asezate sub model, ceea ce presupune intelegerea de catre subiect a structurii modelului, descoperirea principiilor care stau la baza aranjarii figurii in interiorul acesteia si evaluarea gradului de corespondenta a celor 6 sau 8 figuri, din care trebuie sa aleaga, o configuratie.

Figura 3.5. Item din matricile progresive Raven

Performanta subiectilor permite fixarea lor intr-unul din nivelele inteligentei. Cota totala poate fi interpretata in termeni de IQ pe baza unor tabele care dau marimea acestuia in functie de cota bruta si de varsta cronologica a subiectului. La persoanele cuprinse intre 35-60 ani, IQ se calculeaza cu ajutorul unei formule de corectie, intrucat, nivelul reusitei este foarte sensibil la factorul varsta.

Intrebari de verificare

1. Care sunt componentele inteligentei emotionale?

2. Cum se masoara inteligenta?