STRUCTURI, PROCESE SI FENOMENE PSIHOSOCIALE DE GRUP; DEFINIREA CONCEPTELOR SI RELEVAREA RELATIILOR DINTRE STRUCTURI, PROCESE SI FENOMENE PSIHOSOCIALE DE GRUP

Microgrupurile sociale se constituie ca sisteme dinamice cu autoreglare in urma dezvoltarii unui ansamblu de relatii determinate intre membri, pe fondul desfasurarii unor activitati comune. Desfasurarea in timp a acestor relatii definesc procesele psihosociale de grup (aspectul diacronic al raporturilor interpersonale), iar modul de configurare a relatiilor la un moment dat definesc structurile psihosociale (aspectul sincronic al raporturilor interpersonale). Cele doua aspecte au caracter dialectic si complementar, procesele conducand la configurarea structurilor, iar acestea - la randul lor - constituie baza desfasurarii proceselor psihosociale de grup. Modul cum se manifesta in plan observational interactiunile dintre procese si Structuri reprezinta fenomenologia psihosociala de grup, cea de a treia dimensiune esentiala a dinamicii grupurilor sociale.

Cercetarile teoretice si experimentale evidentiaza existenta a patru categorii principale de structura (respectiv procese) psihosociale de grup: structura socioafectiva (procesele preferentiale), structura comunicatiei (procesele de comunicatie), structura puterii (procesele de influenta) si structura activitatii (procesele de realizare a sarcinii). La acestea adaugam alte doua categorii care, desi aparent secundare, au o importanta majora asupra formarii si evolutiei grupului ca sistem social: structura motivational-atitudinala si structura participativ-axiologica (48, 31). Dintre acestea, structurile comunicatiei, influentei si activitatii pot avea atat un caracter formal, determinate fiind de normele constitutive ale grupurilor institutionale, cat si un caracter informal, generate spontan in contextul interactiunii membrilor, in cadrul oricarei categorii de grupuri. Celelalte categorii de structura (socioafectiva, motivationala si participativ-axiologica) au preponderent un caracter informal, cu manifestari in cadrul oricarui tip de grup, chiar daca anumite aspecte ale structurilor formale le pot influenta modul de configurare si de manifestare.

Structura socioafectiva a grupului

Unul dintre cei mai importanti factori ai dinamicii de grup il reprezinta relatiile socioafective care se dezvolta intre membri, inca din primele momente ale intalnirii lor. Structurile afective ale grupului, sau "matricea sociometrica"- in terminologia lui Moreno, reprezinta elementul de fond in functie de care se vor dezvolta si manifesta toate Celelalte structura. Totodata, raporturile afective constituie un factor dinamogen atat pentru integrarea membrilor in viata de grup, cat si pentru dezvoltarea individuala a acestora. Din acest punct de vedere grupul poate fi considerat nu numai ca un sistem generator de relatii, ci si un cadru care asigura dezvoltarea emotionala, cognitiva si relationala a membrilor sai, ca o conditie a propriei sale maturizari, functionari si supravietuiri sociale. Afectivitatea de grup are semnificatia unui fundal in care se insereaza toate Celelalte forme ale trairilor emotionale.

Microgrupul social ofera conditiile necesare unei structurari complexe a relatiilor afective ale membrilor sai, structurare care se realizeaza in doua planuri principale, fiecare implicand la randul sau doua forme relativ distincte de manifestare:

1) In plan intragrupal, procesele afective imbraca atat forma relatiilor preferentiale interpersonale, cat si pe aceea a trairilor afective fata de grup ca intreg. Intre cele doua forme ale afectivitatii intragrupale exista stranse interconditionari, prima gasindu-si expresia in matricea sociometrica a grupului, iar cea de a doua la nivelul coeziunii, climatului psihosocial si performantei. Aceste categorii de structuri socioafective au constituit obiectul a numeroase cercetari experimentale, reprezentand una dintre temele principale ale psihosociologiei microgrupurilor .

In plan extragrupal, procesele afective se structureaza atat in raport cu alte grupuri cu care se afla in raporturi de conexitate, cat si in raport cu mediul social in care isi desfasoara activitatea, mediu constituit din organizatiile, institutiile si conditiile sociale generale care au incidenta asupra vietii de grup. Probleme legate de aceste categorii de structuri socioafective sunt abordate cel mai adesea in cercetarile privind psihosociologia organizatiilor si psihologia multimilor.

Structura socioafectiva a grupului consta in modul de configurare a relatiilor preferentiale dintre membri la un moment dat, relatii care pot imbraca forma atractiei, respingerii sau indiferentei sociometrice. Aceste relatii au un caracter propensiv, cu o conditionare complexa, neputandu-se identifica decat prin simplificare cu relatiile de simpatie, antipatie sau indiferenta dezvoltate in contextul relatiilor interpersonale extragrupale (v. 157; 110).

Fundamentarea teoretica si experimentala a problematicii relatiilor socioafective este nemijlocit legata de numele lui J.L. Moreno, intemeietorului sociometriei. Nascut la Bucuresti in anul 1892, emigreaza in SUA unde, impreuna cu o serie de colaboratori, dezvolta cercetari sistematice privind relatiile afective in cadrul grupurilor mici. Conform conceptiei sale, "universul social" are trei dimensiuni, aflate intr-o stransa interdependenta: "societatea externa", 'matricea sociometrica" si "realitatea sociala". Societatea externa reprezinta aspectul macroscopic al vietii sociale, format din totalitatea grupurilor umane reale si vizibile, indiferent de marime: familia, grupurile din ateliere, scoala, armata si alte institutii. Matricea sociometrica constituie aspectul microscopic si intim al vietii sociale, rezultat al interactiunilor afective dintre membrii grupurilor, interactiuni evidentiate prin tehnica analizei sociometrice elaborata de Moreno. "Societatea externa" si "matricea sociometrica" se conditioneaza reciproc, unitatea lor dialectica constituind "realitatea sociala", ca forma de compromis dintre primele doua. Matricea sociometrica , sau realitatea "intima a vietii sociale" este considerata drept factorul major al dezvoltarii sociale, la acest nivel manifestandu-se predispozitia nativa si esentiala a fiintei umane, aceea de a dezvolta relatii afective cu cei din jur. Teleelementul este unitatea de baza a matricii sociometrice, fiind format din legatura preferentiala (simpatetica) dintre oameni, dintre ei si rolurile lor si dintre ei si anumite obiecte. Singura conditie a manifestarii teleelementului este 'intalnirea", adica contactul psihologic complex si contradictoriu dintre doua persoane; in acest context, preferinta afectiva se va manifesta 'spontan" si 'creator", capatand forma alegerilor, respingerilor si indiferentelor (v.157; 149).

Tehnica analizei sociometrice a fost perfectionata de numerosi alti cercetatori, introducandu-se elemente din teoria grafurilor, analiza matriceala si calcul probabilistic. Principala carenta a sociometriei clasice, aceea de a evidentia exclusiv aspectele sincronice ale realitatii relatiilor preferentiale, a fost depasita prin elaborarea tehnicilor "panelului sociometric", prin care se pot analiza aspectele diacronice si de prognoza a evolutiei raporturilor socioafective din cadrul microgrupurilor sociale (36; 72).

Factorii care conditioneaza alegerile sociometrice. Incercarea de a identifica factorii care intervin in structurarea relatiilor socioafective in cadrul grupurilor s-a dovedit deosebit de dificila, datorita numeroaselor conditionari existente in acest proces, precum si datorita complexitatii relatiilor dintre diferite categorii de factori implicati: primari sau secundari, de determinare sau conditionare, individuali, de grup sau socioculturali, structurali sau functionali, sincronici sau diacronici etc.

Una dintre cele mai interesante deschideri teoretice in legatura cu aceasta problema este oferita de A. Mihu, care - in stransa legatura cu orientarile axiologic-culturologice ale lui T. Vianu, L. Blaga s.a.- considera alegerea sociometrica ca fiind fundamental conditionata de continutul axiologic al relatiilor interpersonale . Din aceasta perspectiva, orice "intalnire" sociala are un caracter implicit evaluator si valorizator, grila de valori individuale, grupale si culturale fiind cea care conditioneaza aparitia "afinitatilor elective". Observatiile si cercetarile noastre confirma aceasta ipoteza, cu urmatoarea mentiune; grilele si criteriile valorice care intervin cu o anumita pondere in structurarea relatiilor afective sunt la randul lor conditionate de o serie complexa de factori motivationali, cognitivi si conjunctural-existentiali. Grila axiologica care sta la baza alegerilor sociometrice are o "coloratura" foarte personala, sintetizand in fapt o multitudine de factori psihoindividuali, psihosociali si socioculturali.

Unele cercetari evidentiaza o stransa legatura intre alegerile sociometrice si efortul unui anumit membru pentru consolidarea si afirmarea grupului. Aceasta corelatie se explica prin semnificatia pe care grupul ca intreg o are pentru fiecare dintre membri sai, in urma realizarii functiei de satisfacere diferentiata a trebuintelor individuale, a valorizarii membrilor in plan social si crearii unui cadru indispensabil manifestarii personalitatilor. In acest context, orice efort de consolidare a grupului este convergent cu o importanta serie de factori motivationali individuali si colectivi, ceea ce faciliteaza formarea unor relatii preferentiale pozitive fata de cei ce contribuie implicit la satisfacerea respectivilor vectori motivationali.

Dintr-o larga serie de factori care conditioneaza formarea si structurarea relatiilor preferentiale in cadrul grupurilor, urmatorii sunt considerati ca cei mai semnificativi: inteligenta sociala, capacitatea de comunicare interpersonala, farmecul personal, prestigiul intra- si extra-grupal, altruismul si disponibilitatea de intrajutorare, competenta si implicarea in rezolvarea problemelor cu care se confrunta grupul, statutul recunoscut in plan formal si informal.

In functie de natura si compozitia grupului, tipul sarcinii ce urmeaza a fi realizata si contextul sociocultural general in care functioneaza grupul, configuratia factorilor care mediaza raporturile preferentiale poate prezenta variatii considerabile. Insa, de fiecare data va putea fi identificat un factor care poate fi considerat "strict afectiv', adica tinand de acea zona de mister si inefabil care caracterizeaza formarea afinitatilor elective in conceptia lui Gheote, Maisonneuve sau Pavelcu. De fapt, fiecare dintre factorii generativi mentionati produc anumite "ecouri afective", din a caror integrare rezulta optiunea sociometrica.

Relevarea structurii socioafective a grupurilor. Una dintre principalele contributii practice ale sociometriei consta in elaborarea unei tehnici simple si eficiente de evidentiere si analiza cantitativa a structurilor preferentiale din cadrul grupurilor, indiferent de natura acestora. Prin aplicarea testelor sociometrice, intocmirea sociogramelor si calcularea unei serii de indicatori se poate realiza o veritabila "radiografiere" a relatiilor preferentiale dintre membrii grupului, dublata de relevarea unor aspecte calitative privind raporturile interpersonale intragrupale, precum si a caracteristicilor proceselor psihosociale pe baza carora acestea se dezvolta: procesele de cunoastere si deschidere interpersonala, de elaborare a reprezentarilor relationale si de implicare motivationala in actul interpersonal s.a,

Tehnica sociometrica permite analiza cuantificata a doua dintre dimensiunile principale ale structurilor de grup: a) dimensiunea socioafectiva, care reflecta modul de distribuire a potentialului afectiv intre membrii grupului sub forma de alegeri, respingeri si indiferente sociometrice; b) dimensiunea expresivcognitiva, care exprima atat "vizibilitatea' preferintelor interpersonale pentru terte persoane (transparenta), cat si capacitatea membrilor de a percepe corect natura preferintelor interpersonale reale din cadrul grupului din care fac poate (transpatrundere), ( 95; 96; 132).

Pentru obtinerea datelor sociometrice necesare analizelor mai sus mentionate se procedeaza in felul urmator:

Se identifica exact obiectivele sau problemele a caror rezolvare presupune o analiza a structurilor sociometrice. Acestea pot viza dificultati reale cu care se confrunta grupul, dorinta de optimizare a unei situatii prezente, nevoia de optimizare a climatului psihosocial si performantelor de grup, stimularea creativitatii, eliminarea sau reducerea conflictelor intra sau extragrupale, identificarea cauzelor unor situatii disfunctionale conjuncturale, realizarea unor prognoze privind evolutia ulterioara a grupului ca intreg sau a unor raporturi interpersonale semnificative din cadrul acestuia, raporturile tensionale dintre unele subgrupuri, pregatirea grupului pentru confruntarea cu anumite situatii deosebite etc.

Pe aceasta baza se elaboreaza un chestionar in care se solicita membrilor grupului mai multe categorii de informatii: a) Preferintele interpersonale (atractii si respingeri) formulate pe baza unui criteriu bine precizat (desfasurarea activitatii curente, rezolvarea unor probleme deosebite, petrecerea timpului liber s.a.); de regula, se solicita formularea preferintelor (alegeri, respingeri) pentru cca. 1/3 dintre membri grupului, cealalta treime intrand in zona indiferentei sociometrice. b) Presupunerile individuale asupra modului cum au fost formulate alegerile si respingerile sociometrice in cadrul respectivului grup. Transparenta raporturilor preferentiale rezulta din proportia estimarilor corecte privind natura optiunilor exprimate la nivelul intregului grup. Transpatrunderea , care este un indicator complementar transparentei, este data de capacitatea fiecarui membru de a intui exact, pe baza unei "transpuneri empatice', a preferintelor formulate de catre toti ceilalti membri. Transparenta este rezultatul "vizibilitatii' si calitatilor expresive ale relatiilor interpersonale, asa cum acestea se dezvolta si se manifesta in cadrul unui anumit grup, in timp ce transpatrunderea exprima capacitatea de perceptie si cunoastere interpersonala a membrilor respectivului grup. Cele doua sunt aspecte complementare ale procesului mai larg de perceptie interpersonala. Pregatirea psihologica pentru aplicarea chestionarului sociometric. Desi chestionarul are o structura foarte simpla si este usor de elaborat, aplicarea sa ridica numeroase probleme stiintifice, metodologice si deontologice care pot fi depasite numai printr-o buna pregatire a membrilor grupului pentru acceptarea si implicarea in desfasurarea probei. Inducerea increderii fata de experimentator, cointeresarea membrilor, asigurarea confidentialitatii rezultatelor, eliminarea oricaror suspiciuni privind scopul urmarit prin aplicarea chestionarului s.a. sunt numai cateva dintre aspectele care trebuie avute in vedere de psiholog. O pregatire psihologica incorecta nu numai ca poate vicia sensibil rezultatele obtinute, dar poate activa relatii negative si tensionale aflate pana atunci in stare latenta (48 ).

Prelucrarea rezultatelor, elaborarea sociogramei si matricilor sociometrice, calcularea indicatorilor structurii socioafective a grupului. In functie de obiectivele urmarite se pot determina urmatorii parametri: statutul socioafectiv individual, aria socioafectiva pozitiva si negativa, coeziunea si gradul de structurare a grupului, transparenta, transpatrunderea s.a. Acesti indicatori releva sincronicitatea structurilor socioafective ale grupului.

Pentru determinarea parametrilor privind dinamica si evolutia grupului, chestionarele sociometrice se aplica la anumite intervale de timp (intervale de schimbare), ceea ce permite folosirea tehnicii panelului sociometric, cu o relevanta mult mai mare in ceea ce priveste viata afectiva a grupurilor (36).

Structura comunicatiei

Dupa cum s-a aratat, atat constituirea grupului ca sistem dinamic cu autoreglare cat si desfasurarea activitatilor care ii sunt specifice presupun un ansamblu de interactiuni sistematice intre membri, interactiuni care au loc pe , fondul unui proces continuu de comunicare interpersonala. In diferite forme si la diferite niveluri calitative de desfasurare, comunicarea reprezinta conditia esentiala a functionarii oricarui sistem social si a desfasurarii activitatilor prin care se realizeaza sarcina constitutiva.

Aspectele teoretice si practice ale comunicarii in grup constituie una dintre problemele centrale ale psihosociologiei microgrupurilor sociale, constituind obiectul a numeroase cercetari, incepand cu cele efectuate de K Lewin, A. Baveles, H. Leavitt, C. Flament s.a. (78; 88; 130). Principalele aspecte abordate se refera la structura si dinamica activitatii de comunicare in cadrul grupurilor, sursele de blocaj sau distorsionare a comunicarii, caracteristicile retelelor de comunicatie si influenta acestora asupra activitatii grupale, functiile comunicarii in viata de grup si efectele sale asupra relatiilor interpersonale etc.

Clasificarea formelor de comunicare intragrupala se poate face dupa mai multe criterii: (a) In functie de directia pe care se realizeaza, comunicarea se poate desfasoara pe orizontala, intre membri aflati la acelasi nivel al structurilor formale, sau pe verticala, intre membri aflati pe paliere diferite ale structurilor formale de autoritate ale grupului. (b) Dupa modul de implicare a participantilor in actul comunicarii, aceasta poate fi unilaterala, cand aceasta se desfasoara unilateral intre sursa si receptor, sau bilaterala, cand rolurile de emitator si receptor sunt indeplinite succesiv de membri participanti la actul comunicarii.

(c) In functie de obiectivele propuse si modul de utilizare a informatiei vehiculate, comunicatia poate fi instrumentala, cand informatia transmisa este destinata desfasurarii si coordonarii activitatilor de grup, sau de consum, in cazul unei comunicari interpersonale spontane, prin care se realizeaza contactul psihologic dintre membri, fara o finalitate explicita. (d) Dupa numarul persoanelor implicate, comunicarea poate % biunivoca, cand se desfasoara intre doi membri, sau multivoca, atunci cand se desfasoara in grup, cu participarea cvasi-simultana a mai multor membri. (e) Dupa modalitatile folosite pentru codificarea si transmiterea informatiei, comunicarea poate fi verbala, orala sau in scris, sau nonverbala, prin folosirea semnelor, gesturilor, mimicii, posturii sa.

De remarcat ca in cadrul unor grupuri superior structurate si in urma unei traditii consolidate in timp, comunicarea capata deseori forme si modalitati specifice de desfasurare, prin simplificare, abreviere, folosirea unor semne particulare etc. Frecvent vom intalni limbaje (jargoane) specifice anumitor tipuri de grupuri: scolare, de munca, militare sau de divertisment. In cazul bandelor de adolescenti sau "gangurilor' din lumea interlopa, limbajele folosite capata forma unor 'jargoane' in care componenta nonverbala ocupa o pondere cu totul deosebita, si cu functii extinse in zona unor reprezentari simbolice a unor sentimente, intentii, relatii sau actiuni. Analiza psihologica si semantica a acestor limbaje ofera o cale extrem de eficienta de patrundere in intimitatea vietii de grup si a universului simbolic care fundamenteaza modul particular de existenta si manifestare a acestor colectivitati restranse.

Functiile comunicarii in cadrul grupurilor sociale. Comunicarea interpersonala in cadrul grupurilor indeplineste o multitudine de functii, in mare poate legate de functiile generale ale grupului ca sistem. Dintre acestea, cele mai importante sunt urmatoarele:

(a) Asigura organizarea grupului, coordonarea activitatilor de realizare a sarcinilor si rezolvarea problemelor curente.

(b) Mijloceste realizarea contactului psihologic dintre membri grupului, conditie a satisfacerii trebuintelor psihologice ale acestora (de afiliere, comunicare, afectiune, manifestare a personalitatii etc.).

(c) Conditioneaza constituirea si manifestarea coeziunii, prin uniformizarea valorilor, normelor, opiniilor, credintelor si atitudinilor care fundamenteaza viata de grup.

(d) Fundamenteaza formarea palierului simbolic al vietii de grup, prin care grupul se obiectiveaza, se justifica si se manifesta in plan intergrupal, organizational si sociocultural.

(e) Faciliteaza realizarea integrarii sociale si influentei formative a grupului asupra membrilor sai, precum si a influentei acestora asupra grupului, conditie a constituirii ansamblelor interactionale care dau unitate structurala si functionala sistemului grupal.

In concluzie, comunicarea fundamenteaza dinamica generala a oricarui sistem social, atat prin asigurarea functionalitatii lor interne, cat si prin asigurarea racordarii informationale, functionale si actionale la viata si activitatea altor grupuri, organizatii si institutii.

Retelele de comunicare. Totalitatea legaturilor stabile prin intermediul carora se transmit informatiile intre membri definesc reteaua de comunicatie a unui grup. Reteaua poate avea caracter formal sau informal, permanent sau temporar, activ sau latent. Numeroase cercetari au evidentiat o puternica relatie intre tipul retelelor de comunicare, pe de o poate, si performanta grupului, satisfactia membrilor, creativitate, eficienta leadership-ului si climatul psihosocial, pe de alta parte (Leavitt, 1949; Bavelas, 1950; Smith, 1950; Luce, 1953; Flament, 1963; Anzieu , 1968, 1976)

Desi in functie de numarul de membri pot fi imaginate o mare varietate de retele, acestea pot fi reduse la cateva tipuri generale: lant, cerc, stea, ramificata, mixta si completa. Fiecare retea este caracterizata printr-o serie de indicatori, prin intermediul carora se evalueaza unele aspecte cantitative si calitative ale sistemului de comunicatie aferent. Dintre acestia amintim:

Distanta (d) reprezinta numarul de verigi pe care informatia trebuie sa le parcurga pentru a ajunge de la un membru (sursa) la un alt membru (destinatar). Pentru calcularea distantei totale (D) se insumeaza valoarea distantelor pentru fiecare membru al grupului. Deci: D = E d. Distanta este un indicator important care arata pozitia unui anumit membru in structura retelei, viteza cu care poate circula informatia, care depinde si de numarul de verigi care trebuie parcurse, precum si numarul posibilelor surse de distorsionare a informatiei, fiecare veriga putand constitui o astfel de sursa.

Centralitatea (C) reprezinta raportul dintre distanta totala (D) si distanta individuala (d), valoare normalizata prin raportare la numarul de membri ai grupului (N). Deci: C = D/N.d

Gradul de conexitate (Gc) este defmit ca numarul minim de verigi a caror eliminare duce la intreruperea (fragmentarea) retelei de comunicatie.

Gradul de completitudine (sau de saturatie - Gs) este dat de raportul dintre numarul real de conexiuni intre membru unui grup (n) si numarul maxim posibil: Gs = 2.n/N(N-1). Gradul de completitudine arata masura in care o retea reala se apropie de reteaua ideala, in care exista verigi de comunicatie intre toti membru grupului, care au deci acelasi indice de centralitate.

Parametru retelelor de comunicatie influenteaza sensibil procesele psihosociale care se desfasoara in cadrul microgrupurilor, in special cele care sunt implicare in rezolvarea sarcinii. Astfel, cu cat distantele sunt mai reduse, cu atat desfasurarea activitatii este mai facila, reducandu-se posibilitatea aparitiei unor blocaje sau distorsionari ale mesajelor. Retelele centralizate se dovedesc mai eficiente in rezolvarea unor sarcini care presupun o coordonare riguroasa a activitatii membrilor, insa sunt mai putin adecvate pentru activitati de creatie sau rezolvare de probleme. Totodata, se constata o stransa corelatie intre pozitia unui membru in structura retelei de comunicatie si satisfactia obtinuta in urma participarii la viata de grup: cu cat pozitia este mai centrala, cu atat influenta asupra celorlalti membri este mai ridicata, iar satisfactia personala mai mare, paralel cu tendinta de implicare mai profunda in activitatea grupului; deci, indicele personal de centralitate este un indicator implicit de prognoza, care permite sa anticipam cat de profunda este tendinta unui membru de implicare in rezolvarea sarcinii, asumarea responsabilitatilor si participarea la unele aspecte colaterale ale vietii de grup. Retelele cu un grad redus de conexitate sunt foarte vulnerabile la aparitia blocajelor, disfunctionalitatile aparute la nivelul unei singure verigi putand paraliza sau fragmenta activitatea grupului; cu cat indicele de saturatie in legaturi directe de comunicatie este mai mare, cu atat reteaua este mai putin sensibila la aceste fenomene. Insa, in acest ultim caz se constata o coordonare mai dificila a activitatilor care solicita o decizie prompta, cu o inalta asumare a responsabilitatii (ca in grupurile militare, de exemplu).

In functie de obiectivele urmarite, se pot alege acele relele de comunicatie care sa conduca fie la o mare eficienta in activitatea de rezolvare a sarcinii, fie la crearea unui climat pozitiv sau gasirea unor solutii creatoare referitoare la problemele cu care se confrunta grupul. Strategia optima consta in elaborarea unor relele de comunicatie flexibile, care sa fie folosite in mod diferentiat in functie de natura sarcinii pe care o are de rezolvat grupul. De asemenea, este foarte utila constituirea unor relele duble, una structurata preponderent pe caracteristicile sarcinii (comunicatie functionala), iar cealalta pe nevoile psihosociale ale membrilor grupului (comunicatie de consum).

Structura autoritatii

Membrii unui grup se diferentiaza si dupa capacitatea de care dispun de a influenta activitatea colectiva si comportamentul celorlalti membri. Structura autoritatii exprima ierarhizarea formala sau informala a membrilor unui grup in functie de aceasta capacitate, care este conditionata de o serie complexa de factori psihoindividuali, psihosociali si situationali.

Structura autoritatii formale (sau a puterii institutionale) corespunde organigramei institutiei careia ii apartine grupul, atributiile diferitelor pozitii fiind exercitate cu grade diferite de competenta, experienta si autoritate de catre cei care le ocupa. Mentionam distinctia care trebuie facuta si in acest caz intre putere si autoritate: puterea exprima accesul unei persoane asupra mijloacelor de control si determinare a comportamentului celor din subordine, in timp ce autoritatea reflecta recunoasterea ascendentei unei persoane in cadrul unei colectivitati, recunoastere datorita mai ales calitatilor persoane care valorizeaza o pozitie sociala in consens cu aspiratiile celor asupra carora se exercita.

Cel mai important aspect care tine de exercitarea puterii si autoritatii in cadrul grupurilor se refera la raportul dintre structurile formale si cele informale ale acestora. Aceste raporturi pot fi de convergenta, divergenta, complementaritate, competitie sau conflict, cu grade diferite de intensitate si nuante in forma de manifestare.

Cei mai importanti factori psihosociali care determina gradul de autoritate al unui membru sunt considerati urmatorii:

(1) Statutul sociometric: raportul dintre alegerile si respingerile socioafective pe care le realizeaza in cadrul grupului; acest parametru este esential in cadrul grupurilor informale.

(2) Competenta profesionala: capacitatea de rezolvare a problemelor tehnice care deriva din contextul activitatii de realizare a sarcinii; acest parametru are o pondere cu atat mai mare cu cat sarcina este mai importanta si mai dificila pentru grup si pentru membrii sai.

(3) Pozitia formala in ierarhia grupului: statutul ocupat in organigrama organizatiei sau institutiei careia ii apartine grupul si puterea cu care este investit de nivelul ierarhic superior.

(4) Statutul socioeconomic extragrupal: pozitia ocupata in mediul social careia ii apartine (prin familie, instructie, sistem de relatii extragrupale, situatie materiala, domiciliu etc.).

(5) Nivelul de cultura generala: este vorba mai ales de acele zone ale culturii generale care interfereaza cu activitatea grupului, precum si cu trebuintele si sensibilitatile culturale ale membrilor sai.

(6) Accesul la informatie, initiativa si capacitatea de asumare a riscului.

Cercetarile noastre pe cele mai variate categorii de microgrupuri au evidentiat tendinta generala de dezvoltare a unei structuri de Influenta informala, paralel sau in opozitie cu structurile puterii formale. Principalii factori care determina aceasta tendinta spre dedublare sunt de natura motivationala si afectiva. Atunci cand structurile formale au capacitatea de a satisface acesti vectori, tendinta aparitiei unor structuri informale se reduce considerabil, pe fondul dezvoltarii unui climat deosebit de favorabil si a cresterii coeziunii grupului. Totodata insa, grupul devine rezistent la influente externe, iar performanta devine "controlata" de normele stabilite de grup.

In cazul anumitor tipuri de sarcini, cand competitia poate avea un rol pozitiv, si cand controlul exterior trebuie mentinut ca o conditie a bunei functionari a organizatiei, stimularea aparitiei unor structuri informale se poate dovedi foarte utila. Situatia ideala este a dezvoltarii unor structuri complementare, in care structura informala este orientata spre satisfacerea trebuintelor psihoindividuale ale membrilor, iar structura formala este centrata pe realizarea sarcinii (48, 146).

Structura sarcinii

Sarcina reprezinta principalul factor care orienteaza si structureaza activitatea grupului si in raport cu care se apreciaza performanta. Sarcina este definita ca un ansamblu obiectiv de cerinte, conditii si modele actionale elaborate si validate social, impuse din exterior sau adoptate prin consimtamant. Prin structura sarcinii vom intelege totalitatea relatiilor functionale dintre membrii grupului, relatii impuse de desfasurarea optima a activitatii de realizare a obiectivului propus. Configuratia tipica a relatiilor functionale va desemna tipul sarcinii: aditiva, complementara, convergenta, conjunctiva, disjunctiva si compensatorie (v. cap. 7). Pe langa dimensiunea tipologica, Sarcina mai poate fi caracterizata prin: gradul de structurare, care exprima existenta modelelor, informatiilor si strategiilor explicite de realizare practica; modul de conexare cu sarcinile altor grupuri; complexitatea durata de realizare integrala etc.

Tipul sarcinii, gradul de structurare si modul de conexare la sarcinile altor grupuri sunt principalii factori care vor regla interactiunile de baza ale membrilor grupului. De aceea, analiza celorlalte structuri (comunicationale, socioafective si de influenta) va necesita o raportare continua la structura sarcinii; compatibilizarea si armonizarea acestor structuri constituie calea cea mai sigura pentru cresterea performantelor de grup, pe fondul pozitivarii climatului si relatiilor interpersonale.

Dupa cum a rezultat din cele expuse anterior, structurile psihosociale ale grupului pot fi reprezentate prin grafuri carora le pot fi asociate matricele corespondente. Astfel se deschide calea analizei logico-formale a structurilor de grup, avand ca obiectiv optimizarea anumitor parametri structurali si functionali: performanta, climatul psihosocial, coeziunea, leadership-ul, gradul de conflictualitate, relatiile interpersonale, raporturile intergrupale s.a. (v. 48).

In acest scop am introdus conceptul de congruenta a structurilor de grup, indicator care exprima gradul de compatibilitate functionala dintre doua sau mai multe structuri psihosociale de grup: structura sarcinii, comunicatiei, influentei si socioafectiva . Conceptul a fost elaborat pe notiunea matematica de "distanta" si s-a dovedit extrem de relevant din punct de vedere teoretic, si util din punct de vedere practic in proiectarea, controlarea si corectarea dinamicii microgrupurilor sociale, in special a celor industriale, militare si "de proiect"(v. 48, 68).Cu cat un grup are un indice mai mare de congruenta a structurilor sale functionale cu atat performanta sa este mai buna, climatul psihosocial mai favorabil, tendinta generala a unui astfel de grup fiind de evolutie pozitiva. Dimpotriva, o congruenta scazuta indica disfunctionalitati active sau latente la nivelul compatibilitatilor dintre structurile grupului. Performanta grupului va fi scazuta, tendinta generala va fi de inrautatire a climatului psihosocial si de alterare si mai accentuata a relatiilor interpersonale. Principalele tipuri de sarcini, diferentiate dupa configuratia relatiilor functionale pe care le presupun, vor fi prezentate intr-un capitol urmator (v. cap. 7.2.).

Analiza structurii sarcinii reprezinta una dintre cele mai importante etape in activitatea psihosociologului de 'proiectare' a grupurilor, precum si in cea de diagnoza, prognoza si optimizare a dinamicii microgrupurilor sociale. Toate celelalte structuri, ale comunicatiei si influentei trebuie sa fie structurate astfel incat sa rezulta un indice maxim de congruenta, care este o premisa esentiala pentru obtinerea unei performante superioare.

Rezolvarea sarcinii presupune un ansamblu de relatii intre membrii grupului, dintre care cele strict functionale reprezinta numai o parte. Astfel, in urma unor cercetari sistematice asupra grupurilor de discutie, R. F. Bales evidentiaza un numar de 12 categorii de interactiuni, fiecare avand un continut specific, dupa cum rezulta din tabelul de mai jos (122).

Alte categorii de structuri psihosociale ale grupului

Pe langa structurile de baza mai sus prezentate, inca alte doua tipuri de configurari structurale detin un rol important in dinamica microgrupurilor.

Structura motivational-atitudinala. Cercetarile noastre evidentiaza faptul ca inca din faza initiala de constituire a grupului incepe sa se manifesta o structura motivational-atitudinala, care va cunoaste o evolutie foarte rapida (48, 31).

Este evident ca fiecare membru al grupului poseda o anumita configuratie proprie a factorilor motivationali si atitudinali care, in contextul interactiunilor sistematice din cadrul grupului in formare, se vor ajusta si influenta reciproc. Are loc un proces de polarizare, vectorizare si organizare a respectivilor factori pe criterii de convergenta, complementaritate sau divergenta, rezultand - in final - o structura motivalionala de grup. De altfel, nici nu este posibila intelegerea modului de functionare a grupului ca sistem fara a lua in considerare articularea si armonizarea factorilor motivationali si atitudinali individuali in cadrul unei structuri globale relativ stabila, in raport cu care grupul isi indeplineste una dintre functiile sale de baza: satisfacerea trebuintelor membrilor sai.

Corelativ vectorilor motivationali care ii anima, se vor manifesta si atitudinile interpersonale, precum si atitudinile membrilor grupului fata de elementele semnificative ale ambiantei fizice si sociale, fata de sarcina de indeplinit, precum si fata de grup ca intreg. Astfel, in faza de maturizare a grupurilor se poate vorbi de o structura motivational-atitudinala stabila si coerenta, care va reflecta unele dintre cele mai subtile relatii dintre membri: acelea prin intermediul carora isi gasesc implinirea aspiratiile si trebuintele care ii determina sa participe la viata si activitatea respectivului grup. Particularitatile acestei structuri reflecta cu mare fidelitate raporturile profunde dintre membri, pe de o parte, si dintre acestia si grup, pe de alta poate. Este structura care evidentiaza cel mai bine fondul si potentialul energetico-dinamogen al grupului.

Structura normativ-axiologica. In cadrul grupului apar si se dezvolta si o serie de procese cognitiv-axiologice, prin intermediul carora membrii grupului evalueaza, ierarhizeaza si valorizeaza elementele si aspectele esentiale ale vietii de grup. Ca si in cazul celorlalte tipuri de structuri, cunoasterea interpersonala constituie un element conditional de fond, care va conduce progresiv la configurarea tuturor tipurilor de relatii dintre membrii unui grup: relatii afective, de comunicare, de influenta interpersonala, motivationale sau co-actionale. Mai ales in prima etapa dupa constituire, cand membrii grupului iau contact reciproc, procesele de perceptie, cunoastere si evaluare interpersonala ocupa o pondere aparte, prevaland asupra celorlalte categorii de procese psihosociale. Procesele evaluative prin intermediul unor modele si criterii de natura psihosociala si socioculturala vizeaza urmatoarele aspecte principale: sarcina si conditiile realizarii sale; coordonatele organizational-formale ale grupului; relatiile existente intre membri si intre acestia si lider; influentele externe care se exercita asupra grupului; conditiile de mediu in care se desfasoara activitatea.

Procesele cognitiv-evaluative care conduc la formarea structurii valorilor si normelor de grup nu se limiteaza in timp la faza constituirii obiectivului, implicarea lor in dinamica grupului realizandu-se pe tot parcursul functionarii acestuia, constituind baza coordonarilor reciproce dintre membri.

3.Fenomene psihosociale de grup

Dinamica interactiunilor si proceselor psihosociale amintite se manifesta sub forma unor fenomene care sunt specifice realitatii microgrupurilor sociale. Dintre acestea, cele mai importante sunt urmatoarele: coeziunea, presiunea spre conformism si deviationismul; leadership-ul; climatul psihosocial; starile conflictuale intra si intergrupale; performanta grupului. La nivelul fenomenelor psihosociale mentionate se obiectiveaza particularitatile proceselor interactionale, aici putand fi observate, identificate si corectate acele elemente structurale si functionale care afecteaza intr-un sens negativ viata de grup, cu efecte emergente si asupra macromediului social.