Interventia orala - A lua cuvântul - o artă - A asculta înainte de a vorbi - A alege cel mai bun moment

Interventia orala  - A lua cuvântul - o artă - A asculta înainte de a vorbi - A alege cel mai bun moment

I. Principii

1. A lua cuvântul - o artă

Fie că este vorba de o reuniune ori de lucrul într-un grup, pentru a fi ascultati, trebuie să ne luăm câteva măsuri de precautie, suficiente cel mai adesea pentru a elabora o strategie simplă, eficace si rezonabilă.

1.1. A asculta înainte de a vorbi. În cadrul unei interventii / reuniuni, desi ne concentrăm îndeosebi asupra a aceea ce va trebui să spunem, se dovedeste foarte important să asculăm cu atentie - ascultare activă! Este o calitate indispensabilă unei bune derulări a dezbaterii, pentru că ea asigură coerenta permitând să se emită si să se recepteze argumente, evitarea alunecării în digresiuni. Instrument intelectual, ascultarea este de asemenea o formă de respect care, prin reciprocitate, încurajează  concentrarea atentiei celuilalt asupra propriilor argumente si garantează, în acest mod, o atmosferă optimă. Trebuie, prin urmare, să luăm cuvântul nu pentru plăcerea de a ne face aascultati ori remarcati, ci în momentul în care ideea pe care dorim să o emitem se inserează cel mai bine în dezbatere (există o etică a dialogului, fără un minim acord asupra acestei dimensiuni relationale nu vom fi eficienti).

1.2. A evita orice agresivitate. Deseori discutiile lasă impresia unui exces de pasiune, tradus prin tonul utilizat. Două ratiuni explică acest fenomen: 1. dorinta de a-l domina pe celălalt de o manieră elementară (forta) si 2. a te impune, nu neapărat a-ti demonstra punctul de vedere. Atentie! Dorinta de superioritate cu orice pret nu face decât să suscite dorinta de revansă si acrimonie (causticitate), contrară unei colaborări eficiente. Si a-ti impune punctul de vedere este o dovadă de slăbiciune pentru că se traduce prin imposibilitatea de a demonstra validitatea propriilor conceptii. Prin urmare, evită orice agresiune si caută să convingi prin demonstratii logice, deci adresează-te inteligentei.

1.3. A alege cel mai bun moment. Pentru a fi ascultată, o interventie trebuie să retină atentia - alegerea momentului în care începi să vorbesti nu este lipsită de importantă. Două situatii sunt, în acest context, favorabile: 1. când grupul reflectează, nu găseste rezolvarea problemei, ceea ce conduce câteodată la o scădere a ritmului interventiilor si chiar la o tăcere pasageră; 2. în cazul schimburilor dinamice de replici, când interlocutorul tău atacă faza finală a rationamentului său- trebuie să fii însă foarte concentrat, să faci proba rapiditătii pentru a înlăntui propriile fraze de cele ale interlocutorului.

2. Interventia spontană: obiective

Atunci când ia cuvântul, locutorul trebuie să stie de ce parte se pozitionează prin raport cu dezbaterea în curs si să indice clar intentiile sale fată de subiectul dezbătut. Iată câteva atitudini curente si turnuri ce îi pot servi ca suport:

2.1. A aproba sensul discursului precedent, a-l completa

- Sunt de acord cu ceea ce credeti despre nu pot decât să subscriu la ideea că aprob fără ezitare remarca după care/ Doresc să adaug la ceea ce ati spus Permiteti-mi să semnalez în legătură cu acest subiect că s.a.m.d.

2.1. A introduce o nuantă ori o remarcă usor diferită

- Fără să contest propunerile dumneavoastră doresc să revin asupra permiteti-mi o simplă remarcă pentru a preciza că

2.3. A pune o întrebare destinată să clarifice o situatie

- Ar fi posibil să ne oferiti precizări despre? Mai exact, ce sustineti dv? O simplă întrebare a propos de definirea Îmi place să înteleg bine ce doriti să spuneti? As dori să vă adresez o întrebare în legătură cu

2.4. A respinge o teză

- Dacă am înteles bine, estimati că dar cum explicati atunci că? E posibil ca prin urmare nu pot fi de acord cu ideea că

3. Tipologia întrebarilor

Când se ia cuvântul în cadrul unui grup ori se doreste să se animeze o reuniune, orice persoană care intervine trebuie să stie să manipuleze întrebările cu suplete, pentru a fi în măsură să varieze abordările, să suscite răspunsuri diverse, să stimuleze lucrul în comun. Iată câteva tipuri de întrebări utilizabile cu succes:

3.1. Întrebarea închisă. Interlocutorul nu are decât să aleagă dintre răspunsurile sugerate printr-o întrebare, deci dintre două variante: da sau nu (fată de răspunsul cu alegeri multiple). Foarte precis, ea cere adesea un răspuns scurt, dar cvasiobligatoriu. În consecintă, acest tip de întrebare va fi utilizat mai ales atunci când răspunsul nu poate fi obtinut altfel (subiect dificil, participanti timizi ) sau la începutul reuniunii, în faza de nesigurantă a grupului, pentru că animatorul trebuie să stimuleze dialogul.

3.2. Întrebarea deschisă. Cu conditia de a nu fi prea vagă, poate favoriza exprimarea spontană a participantilor, ale căror răspunsuri nu sunt în nici-un caz sugerate. Este cazul problemelor de reflectie, când dorim să conducem grupul spre a atinge un anumit grad de autonomie.

3.3. Întrebarea - oglindă. Constă în a-i trimite emitătorului propria întrebare; un bun mod de a-l obliga să se clarifice el însusi prin raport cu problema, să-si clarifice pozitia - vezi situatia întrebărilor confuze.

3.4. Întrebarea - releu. Constă în a lua ca punct de plecare o remarcă formulată de un alt orator si a extrage o problematică pe care o trimiti/adresezi ansamblului grupului (Sunteti de acord cu dl. X, care estimează că?). Acest tip de întrebare animează grupul - îi face să intervină nu numai pe cei care cunosc problema si /sau aduc noi cunostinte.

3.5. Întrebarea - relansare. Atunci când o întrebare a rămas fără răspuns, după un anumit timp de gândire, ar fi inutil să o punem a doua oară, în aceiasi termeni. Este de preferat să se reformuleze, mai ales dacă ne-am dat seama că nu era suficient de clară ori să schimbăm unghiul de abordare a problemei pentru a facilita întelegerea acesteia.

3.6. Întrebarea - test. Are rolul de a verifica nivelul cunostintelor unui / unor interlocutori (Stiti cu precizie ce semnificatie are notiunea X?).

3.7. Dilema. Această modalitate, atât de des întâlnită la jurnalisti, constă în a propune interlocutorului, prin intermediul unei întrebări închise, să aleagă între două optiuni, una mai jenantă decât alta, dacă este posibil. Răspunsurile la acest tip de întrebări sunt rareori sincere. Cel mai adesea interlocutorul refuză să răspundă, fie sub pretextul că ambele optiuni sunt valide, fie că nici una nici alta nu este justă, fie propunând o a treia alternativă la care emitătorul nu se gândise ori nu dorise să se gândească (Există o altă posibilitate pe care nu ati indicat-o?), fie respingând întrebarea (Nu cred că este o bună manieră de a pune problema).

3.8. Contra - întrebarea. După anticul principiu militar care spune că cel mai bună apărare este atacul, un receptor poate replica la o întrebare punându-si el însusi o întrebare. După caz, acest procedeu poate avea semnificatie de fugă, de mijloc de evitare a unui răspuns franc la un atac ori ca un truc psihologic ce îi permite celui aflat în defensivă să ia initiativa.