Interventia terapeutica

Interventia terapeutica

Se bazeaza pe reexperimentarea subiectiva care presupune sustinerea defensivului in a experimenta propriile experiente subiective, experiente care include elemente contradictorii generate de introiectii si interdictii.

Aceste introiectii si interdictii reprezinta un pericol pentru Eul ideal care este deformat prin mecanisme de negare, proiectare, refulare, etc.

Retrairea experientei trebuie sa-i permita constientizarea, asumarea si responsabilizarea acesteia, elemente care nu trebuie sa se asocieze cu sentimente de panica.

Terapeutul trebuie sa-l sustina pe client astfel incat sa se simta in siguranta ceea ce va perimte dezvoltarea unor comportamente adaptative (adaptate).

Acest lucru semnifica restabilirea independentei; intr-un sens inseamna lichidarea Eului ideal si inlocuirea acestuia cu Eul propriu.

Pentru a permite clientului sa retraiasca propria experienta, terapeutul face apel la 3 strategii - atitudini:

1. acceptarea neconditionata
2. incredere
3. empatie

a.     Acceptarea neconditionata consta in a accepta neconditionat, fara rezerve si retinere, clientul, asa cum este el.

Aceasta atitudine inseamna pentru terapeut suspendarea propriilor prejudecati, interdictii, introiectii si contratransferul; el este obligat sa accepte defensivul asa cum este, fara a-l judeca, evalua, moraliza si fara sa-l aprobe.

In cazul in care terapeutul nu reuseste o astfel de atitudine isi va reorienta clientul spre un al terapeut, deoarece terapeutul nu este judecatorul unui acuzat ci, mai degraba, eliberatorul unui autoacuzator.

Deformarile acceptarii neconditionate a clientului de catre terapeut au cauze multiple si subtile:

deformari datorate unei interpretari rationale ("nu este inteligent, capacitatile sale introspective sunt limitate si nu-si constientizeaza trairile")

deformari datorate unei interpretari culturale ("este un bigot")

deformari de tip sociologic ("sunt prea multe rezistente pentru a incepe o introspectie")

deformari datorate reciprocitatii introiectiei ("ea crede printr-un mecanism de introiectie ca o femeie trebuie sa stea acasa si sa aiba grija de copii; eu cred acelasi lucru; la ce ii serveste introspectia?").

deformari datorate contaminarii existentiale ("ea crede printr-un mecanism de introiectie ca o intrerupere de sarcina este o crima; eu am avut aceasta experienta si sunt de acord cu ea")

deformari datorate contratransferului ("el/ea ma face sa ma gandesc la tatal meu", etc.)

2. Increderea in capacitatea clientului de a se vindeca.

Terapeutul trebuie sa accepte a priori in existenta la client a resurselor care-i vor permite sa constientizeze, sa interiorizeze si sa exprime sentimente adecvate in raport cu propria experientea subiectiva deformata. "Cu toate ca introiectiile care deformeaza experienta sa subiectiva, eu sunt ferm convins ca defensivul existential dispune de toate capacitatile intrinseci necesare pentru a reexperimenta pe calea constientizarii si a introspectiei sentimentele ontologice (ale sale)".

c.      Empatia este abilitatea de a percepe cu exactitate posibila realitate intrinseca a clientului, maniera particulara in care "se misca" intre introiectii si interdictii, ca si modul in care blocheaza constientizarea realitatii subiective, ceea ce are ca urmare consolidarea trairilor deformate, defensive.

Empatia mai are un rol important in perceperea si reprezentarea posibilelor cai de urmat in deblocarea mecanismelor de aparare.

Procesul de reexperimentare subiectiva presupune (Rogers) o serie de stadii specifice:

1. refuz si comunicare superficiala
2. evocarea propriei experiente trecute in mod altruist si disociativ prin raportare la experienta prezenta
3. constientizarea partiala si restrictiva a experientei subiective deformate
4. congruenta intre constientizare, interiorizare si exprimarea sentimentelor ontologice referitoare la experienta subiectiva.

1. Refuz si comunicarea superficiala.

In primul stadiu al terapiei, clientul evita categoric sa evoce realitatea intrinseca. Aceasta realitate care este o realitate prezenta, este saturata de elemente contradictorii generate de aceleasi introiectii si interdictii.

Eul ideal este traumatizat, profund ranit, sentimentele de culpabilitate sunt blocate si nu permit verbalizarea trairilor. Ca urmare, terapeutul este perceput ca o entitate amenintatoare si clientul se opune cu incrancenare constientizarii si verbalizarii experientei subiective deformate.

Evocarea propriei experiente in mod altruist si disociativ prin raportare la experienta prezenta.

In acest stadiu clientul poate evoca relaxat experientele subiective atribuite altora si o serie de experiente proprii, dar din trecutul foarte indepartat si fara nici o legatura cu experienta prezenta.

Schemele de constientizare isi mentin opacitatea si este prezent refuzul constientizarii realitatii prezente deformate.

Constientizarea partiala si restrictiva a experientei subiective deformate.

Daca evocarile experientei proprii din trecutul indepartat nu sunt reprimate, este creata deschiderea pentru constientizarea experientei subiective deformate.

Aceasta constientizare, la inceput, este ezitanta, imperfecta si asociata cu trairi de penibil. Pentru prima data clientul se confrunta cu elemente experientiale contradictorii celor prezente la nivelul Eului ideal, ceea ce genereaza sentimente de vina, dar si de amenintare. Eul personal incepe sa-si faca loc intre diversele experiente subiective deformate.

Congruenta intre constientizare, interiorizare si exprimarea sentimentelor ontologice referitoare la experienta subiectiva.

Aceasta congruenta depinde esential de masura in care clientul se simte acceptat si inteles de terapeut. Daca aceste conditii sunt indeplinite, atunci trairile introspective sunt mai puternice astfel incat experientele deformate pot fi constientizate. Odata constientizate ele pot fi interiorizate ca fiind personale, ca apartinand propriei experiente, ceea ce va permite comportamente, reactii corespunzatoare. Acceptarea propriei experiente subiective deformate ca fiind personala, va permite dezvoltarea Eului personal, ceea ce asigura o imagine corecta asupra capacitatii sale.

Exemplu:

Un barbat alb, iubeste o femeie de culoare, divortata, fara copii, in varsta de 35 de ani. El este celibatar, locuieste impreuna cu parintii, este absolvent al unei scoli postliceale si lucreaza intr-o intreprindere privata.

El este cel care vine in terapie, de cateva luni se simte deprimat, are sentimente de angoasa si somatizeaza. Are migrene, tulburari de ritm cardiac si tulburari digestive. Este agresiv atat in familie, cat si la slujba. Aceasta agresivitate se asociaza cu nerabdare si evitabilitate, reactii care apar in mod imprevizibil si fara o motivatie serioasa.

Stadiul 1

C: "E ciudat, nu stiu de ce am venit la aceasta intalnire. Totul este ok. Cred ca am venit din curiozitate, nu am fost niciodata in cabinetul unui psiholog."

T: "Ai venit sa ma vezi pentru ca esti curios."

C: "Da, pentru ca se povestesise multe despre ce stiti sa faceti voi psihologii. Se pare ca stiti sa-i ajutati pe oameni sa-si rezolve problemele."

T: "Ce vreti sa spuneti prin probleme?"

C: "Nu stiu, o problema sexuala de exemplu. Se vorbeste foarte mult la televizor, in ziare.. Sunt asa de grave precum cum se spune? Dvs. ce spuneti?"

T: "Puteti fi mai clar?"

C: "Serile trecute s-a vorbit despre homosexualitate..mi s-a parut interesant. S-a vorbit despre faptul ca aceste persoane se simt sufera de sentimente de izolare, de marginalizare.."

In acest stadiu, clientul are o atitudine defensiva, se angajeaza in discutie intr-un mod superficial si brusc si ocoleste adevaratul motivul pentru care a venit. Terapeutul accepta neconditionat si acorda incredere pentru a-i reduce nelinistea.

Daca sedinta se finalizeaza aici, terapeutul da o tema pentru acasa.

T: "Mi-ati vorbit de probleme. Care ar fi problemele de tratat pentru un psiholog? Realizati o lista cu acestea."

Stadiul 2

T: "Tu spui ca, la acea emisiune se afirma ca homosexualii erau marginalizati si ca asta inseamna suferinta si durere pentru ei. Foarte interesant. Poti spune mai multe?"

C: "Din cauza parintilor care nu accepta homosexualitatea copilului si din cauza valorilor sociale, frica de a nu fi marginalizati ii face sa se simta vinovati si sa evolueze in acest sens. Ii face sa dezvolte comportamente agresive pentru ca nu sunt acceptati asa cum sunt. Este dureros sa traiesti o astfel de experienta."

T: "Daca am inteles bine, sa simti in acelasi timp vinovatie si agresivitate de frica de a fi rejectat este dureros."

C: "Da, imi amintesc cand eram foarte tanar, ca am trait o astfel de suferinta. La 12 ani am vrut sa fiu cercetas, parintii mei nu voiau, pentru ca pentru ei cercetasia se asocia cu parinti care nu voiau, nu puteau sa se ocupe de copii lor. Si asta m-a durut.as fi vrut sa fiu cercetas, dar nu puteam sa-i dezamagesc si ma simteam vinovat ca le-am cerut acest lucru. Ma simt foarte rau, cam asa cum ma simt in prezent din cand in cand."

Daca sedinta se finalizeaza aici, terapeutul da o tema pentru acasa.

T: "Ce alte experiente ati avut, asociate cu cele din prezent? Pot fi flashuri sau detaliate."

Stadiul 3

T: "Te simti vinovat in unele momente, acum?" (spus cu blandete) "Sunt situatii care te fac sa te simti rau?"

C: "De cateva luni sunt destul de nervos, nu pot sta locului, am insomnii.ma enervez din nimic, asa dintr-o data ma simt tensionat si nu stiu de ce."

T: "Te simti tensionat. Poti sa-mi explici mai mult?"

C: "Pare caraghios, dar ma simt vinovat si devin agresiv si nu stiu de ce. ceea ce este frustrant. S-ar putea spune ca nu ma pot controla. Chiar si in acest moment tensionat si mi-este frica.dar face sa ma simt binenumai sa va spun acest lucru."

T: "Simti ca-ti pierzi controlul si acest lucru te frustreaza. Ce inseamna acest lucru, concret? Gandeste-te, in special, la ultimele luni."

C: "Ma enervez, ma irita. Starile de iritatie apar mai frecvent in prezenta parintilor mei.stau tot timpul cu ochii pe mine. Ca urmare ma cert cu ei, si apoi.ma simt vinovat. Nu vor sa ma accepte asa cum sunt. La varsta mea este enervant, dar asa de mult mi-as dori ca ei sa fie fericiti."

T: "Mi se pare ca vrei sa spui ca parintii tai nu te accepta asa cum esti. Acest lucru te enerveaza si te face sa te simti vinovat in acelasi timp. Imi poti exemplifica? Poti fi mai clar?"

C: "Este o istorie ciudata.Acum 6 luni, am intalnit o negresa, am iesit de cateva ori cu ea. Atunci cand parintii mei au aflat a fost o drama in toata regula. In fond, nu este decat o relatie de prietenie, dar ma simt dominat de ceea ce ar putea altii sa gandeasca despre o astfel de relatie. Ca urmare, ma simt agresat si nu vreau sa-mi fac parintii sa sufere, caci ei sunt foarte buni cu mine."

In aceasta etapa constientizarea clientului este faramitata, ezitanta, dificil de realizat. Terapeutul recurge la reformulari.

Daca sedinta se finalizeaza aici, terapeutul da o tema pentru acasa.

T: "Cum crezi ca ar reactiona parintii tai daca ai fi asa cum iti doresti? Asa cum trebuie la varsta ta?"

Stadiul 4

T: "Mi se pare ca spui ca prietenia dintre tine si aceasta femeie ar crea probleme. Am inteles bine?"

C: "Sa spunem ca eu si aceasta doamna iubim aceleasi lucruri, ne place sa facem aceleasi lucruri, cand suntem impreuna ne simtim bine. Nu facem rau nimanui. In fond, este problema noastra."

T: "Te simti bine cand esti cu ea.."

C: "Da. Nu simt cand trece timpul, ma simt bine alaturi de ea, pot sta cu ea ore intregi, vorbim orice..bucatarim.ne simtim bine."

T: "Daca inteleg bine, tu nu faci decat sa fi impreuna cu ea.sa gatiti, sa va distrati, sa va amuzati impreuna."

C: "Nu chiar. Ma atrage totul la ea.ochii, surasul, parfumul, gesturile. De cate ori ne despartim doresc s-o reintalnesc.e o nebunie. Ma simt ca un copil. Atunci cand ajung acasa si sunt singur fara ea, devin angoasat."

T: "Atunci cand esti singur fara ea la tine acasa, iti spui ca nu are nici un sens ceea ce se intampla; in plus, ea este o negresa. Nu inteleg foarte bine."

C: "In fine, simt ca o iubesc. Nu am iubit niciodata pe nimeni asa. dar ea este de alta culoare.. Ce or sa spuna mama si tata? As vrea sa locuim impreuna. Imi este frica..as vrea sa ne mutam impreuna, dar ezit."

T: "Te inspaimanta ceea ce parintii tai ar putea spune si asta te face sa eziti."

C: "Este incredibil.la varsta mea sa ma tem te parinti..sa ma simt vinovat.sa vreau sa le fac pe plac.. Ori ei au avut viata lor si acum ei fac diverse lucruri care nu-mi plac si-i las in pace.. In fond relatia mea cu ea este relatia mea cu ea si o iubesc."

T: "Cum te simti cand spui ca o iubesti?"

C: "Ma simt bine. ca si cum as avea dreptul sa o iubesc si am un sentiment de libertate. Ceea ce se intampla intre noi este problema noastra si nu am de ce sa ma simt vinovat afta de parintii mei."

T: "Nu ai de ce sa te simti vinovat fata de parinti.. Ce vrei sa spui cu asta?"

C: "Ei au dreptul sa nu accepte aceasta dragoste, sa se simta tulburati.. Pot intelege acest lucru, dar este viata mea. Poate ca-si vor schimba opinia, dar nu-i vor forta. In ceea ce ma priveste eu o iubesc pe aceasta femeie si ma pot angaja intr-o relatie."

Constientizarea ajuta la interiorizare (il atrage, se simte ca un copil), responsabilizare (o iubeste, este problema lui, il priveste pe el) si este urmata de eliberarea de dependenta de parinti, de introiectii, dar fara sa dispara respectul fata de parinti (au dreptul sa nu accepte relatia, nu voi forta sa-si schimbe opinia). In acest stadiu, terapeutul a folosit 2 clarificari, 2 reformulari de continut, 2 reformulari referitoare la sentimente si 2 intrebari directe.

Aceste stadii se pot intinde pe durata a mai multor saptamani.