MANIFESTARILE AFECTIVE LA SUGAR

MANIFESTARILE AFECTIVE LA SUGAR

La nou-nascut, reactiile afective sunt numai negative. Foamea, umezeala, frigul, lumina prea puternica ori nevoia de somn genereaza trairi negative, manifestate prin spasme sau tipete.

Zambetul apare mai intai in jurul varstei de 5 zile, cand exprima doar o stare de bine organica, dar nu are nici o functie de semnalizare sau de comunicare. Abia dupa varsta de 1 ½ luni, zambetul poate fi considerat ca semn al emotiei. In jurul varstei de 6 luni, zambetul se transforma in ras zgomotos, determinat de hranire, de ridicarea in brate sau de jocul cu adultul, de baie sau de gadilare.

Relatiile cu ambianta se diversifica, astfel incat, tot in jurul varstei de 6 luni apar sentimentele de suparare sau de tristete. Apar frica si anxietatea, furia, gelozia si agresivitatea. Supararea apare cand copilul cere ceva si nu i se da sau cand nu este luat in brate. Frica poate fi generata de situatii deosebite, precum aparitia de persoane necunoscute, jucariile care scot zgomote mai deosebite, schimbarea observabila pentru copil a figurii mamei. Anxietatea este in general generata de indepartarea mamei sau de prezenta unor persoane necunoscute.

Psihologii spun ca nu exista la copil spaime specifice si innascute, ereditare. Se pare ca temerile lui sunt invatate prin conditionare, prin imitatie sau prin inductie, de la cei din jurul sau. In acest fel, necunoscutul si neobisnuitul pot genera anxietate, insa hotaratoare este atitudinea parintilor fata de imprejurarile de acest fel. Se pare ca exista o stransa corelatie intre spaimele copilului si cele ale mamei. Fiind foarte legat de mama, copilul simte spaima acesteia si reactioneaza ca atare.

In jurul varstei de 8 luni apare bucuria, generata de ceea ce reuseste copilul sa faca singur, respectiv de reusita apucarii sau a apropierii unui obiect ori reusita de a determina mama sa il ia in brate. Aceasta bucurie poarta numele de reactie de triumf.

Primul an de viata este anul in care se creeaza o puternica baza primara a atasamentului copilului fata de mama. Studii efectuate pe copii internati in institutii de ocrotire au demonstrat ca lipsa ingrijirilor materne provoaca traume fizice, intelectuale, afective si sociale. De asemenea, lipsa ingrijirii in primul an de viata se rasfrange negativ asupra construirii personalitatii si a formarii comportamentelor adaptative la copil. Copiii care au trecut prin astfel de situatii sunt inclinati mai tarziu spre delincventa, au tendinta la nevroze si au mari dificultati in manifestarea increderii in oameni si in stabilirea unor bune relatii cu ceilalti.

Am putea spune, deci, ca tabloul afectivitatii sugarului este dominat de atasamentul fata de mama, care incepe chiar din perioada prenatala. Multiplicarea relatiilor cu lumea exterioara si implicarea acestora in mecanismele afectivitatii se exprima si prin posibilitatea de a provoca copilului reactii afective prin intermediul cuvantului, in sensul ca este posibil sa faci copilul sa planga daca ii spui sa planga si este posibil sa obtii de la copil, cu ajutorul cuvantului, reproducerea unor gesturi, a unor silabe ori cuvinte cu incarcatura si semnificatie afective.

Dezvoltarea limbajului

Dupa a 3-a luna de viata apare ganguritul, care este o manifestare reflexa neconditionata, expresia maturizarii functionale programate genetic. Acest lucru este demonstrat de faptul ca toti copiii din lume ganguresc la fel, indiferent ce limba vor vorbi, inclusiv cei care mai tarziu vor dovedi ca sunt surzi si nu-si vor putea insusi in mod obisnuit vorbirea. Un alt argument al programarii genetice este faptul ca sunt emise mai multe sunete in timpul ganguritului decat sunetele care corespund limbii materne.

A doua faza a dezvoltarii limbajului apare dupa varsta de 3 ½ luni si poarta numele de faza a lalatiunii, in care emisia de sunete izolate trece catre asocierile de sunete. Dupa varsta de 7 luni, copiii imita sunete pe care le pronunta cei din jur. La inceput, si cel mai bine, sunt pronuntate vocalele a si o, apoi i, u, e. Pronuntia consoanelor apare putin mai tarziu, mai intai cu consoanele surde (m, n, t, p, b), care pun mai putine probleme de pronuntie.

Conditiile favorizante pentru dezvoltarea limbajului sunt: relatia afectiva a copilului cu mama sa si marea capacitate de a imita a copilului. Prin imitarea cuvintelor simple, pronuntate de adult si prin asocierea lor cu obiecte sau situatii de satisfacere a unor trebuinte, se constituie mecanismele initiale ale comunicarii verbale. Relatiile de comunicare verbala se constituie in etape:

Etapa 1 - dureaza pana la varsta de 6-7 luni, este etapa in care relatiile de comunicare sunt de tip D-D (direct-direct), adica adultul ii ofera copilului un obiect, producand o stimulare directa a analizatorilor acestuia, iar copilul raspunde tot direct, facand gestul de apucare a obiectului.

Etapa a 2-a - dupa varsta de 7 luni relatia este de tip V-D (verbal-direct). Se realizeaza o relatie intre cuvantul pronuntat de adult si continutul sau de semnalizare, deci in momentul in care adultul spune cuvantul care desemneaza un obiect obisnuit pentru copil, acesta cauta cu privirea obiectul. In continuare, dar dupa varsta de 11-12 luni, relatia este de tip D-V (direct-verbal). Adultul arata copilului un obiect, iar acesta il denumeste sau il cere.

Etapa a 3-a - relatia V-V (verbal-verbal). Stimularea verbala provoaca raspuns, chiar daca acest raspuns este doar o repetare a cuvantului pronuntat de adult.

Achizitiile verbale pot fi caracterizate pe scurt in felul urmator:

sunt insusite in primul rand cuvintele legate de satisfacerea trebuintelor sau placerilor

cuvintele au o structura fonetica simpla, fiind in general silabe usor de articulat

cuvintele au o puternica incarcatura afectiva, fapt care explica receptivitatea sporita pentru onomatopee a copiilor

cuvintele mai complexe sunt simplificate din punct de vedere fonetic

cuvintele sunt lipsite de functie gramaticala distincta: cuvantul "papa" poate insemna ca ii este foame, ca a vazut ceva de mancare sau ca doreste un anumit aliment

reactiile verbale sunt instabile, adica chiar daca copilul se afla in relatii de tip V-V, uneori poate raspunde, alteori se poate intoarce la raspunsuri directe, fara ca aceasta sa aiba semnificatie patologica

in contextul comunicarii cu parintii, copilul achizitioneaza o experienta personala, care ii va folosi ca punct de plecare in diversificarea relatiilor, in sensul ca dupa fiecare reactie verbala, parintii il apreciaza, il mangaie, ii zambesc si ii satisfac mai repede trebuintele. Aceasta experienta incurajeaza copilul in folosirea si diversificarea limbajului.

Dezvoltarea conduitelor inteligente

Structurile inteligentei se construiesc in prelungirea si pe fundamentele reflex neconditionate pe care copilul le manifesta imediat dupa nastere. Contactul cu mediul exterior face ca impreuna cu structurile innascute sa se formeze functii psihice elementare si sa se organizeze conduitele de relationare cu ambianta. Aceste conduite constituie primul substadiu in dezvoltarea inteligentei, si anume cel al reflexului. Unul din cele mai importante reflexe neconditionate este cel al suptului, pe care copilul il manifesta imediat dupa nastere, dar care necesita o anumita exersare pentru a se desfasura in conditii optime. Reflexul suptului este insotit de alte semnale, cum ar fi atingerea obrazului in jurul gurii, care declanseaza conduite de explorare. Pe baza acestor 2 reflexe se produc asimilari progresive si se elaboreaza conduite care fac ca reflexul de supt sa apara si in alte conditii decat cele absolut specifice.

Al 2-a substadiu: asimilarea recognitiva. La aceasta varsta, asimilarea imbraca 2 forme: asimilare generalizatoare, care consta in cresterea continua a numarului de stimuli care declanseaza suptul, si asimilare recognitiva, de recunoastere practica si motorie a stimulului cel mai direct legat de satisfacerea nevoii de hrana. Este ca si cum activizarea puternica a trebuintei de hrana ar creste sensibilitatea si rapiditatea receptiei acelui stimul care este cel mai adecvat.

Al 3-lea substadiu al dezvoltarii mecanismelor inteligentei este stadiul reactiilor circulare secundare, care se instaleaza in jurul varstei de 4-5 luni, cand exista o buna coordonare intre vedere si apucare. Spre exemplu, daca deasupra leaganului de agata o sfoara cu clopotei, copilul va trage de sfoara si clopoteii vor suna, iar el va repeta miscarea care i-a oferit o satisfactie. A satisfacut atat nevoia de a vedea, cat si reflexul de orientare si investigatie. Daca o alta jucarie ar fi atarnata deasupra lui, el va cauta sfoara de care sa traga, pentru a-si produce spectacolul care-i place. Apare aici o prima reactie de diferentiere intre tinta si mijloacele prin care se atinge tinta si acesta este momentul considerat ca prag al dezvoltarii inteligentei senzorio-motorii.

In substadiul al 4-lea, reactiile circulare secundare devin mai complete, acest substadiu instalandu-se pe la varsta de 8-10 luni, cand dezvoltarea perceptiei duce la o mai buna coordonare intre spatiul vizual, tactil si bucal. Aceasta coordonare nu duce si la desprinderea relatiilor spatiale obiective, deci copilul nu poate pune in relatie obiectele unele cu altele, dar acum incep sa se combine schemele de actiune care conduc la adaptarea in fata unei situatii noi. Combinarea se face nu dupa un sistem de norme interioare, ci dupa reusita practica a schemelor, deci dupa un fel de logica a actiunii. Si in acest stadiu inteligenta are un caracter limitat, deoarece nu se inventeaza si nu se descopera mijloace noi de catre copil, ci totul se reduce la o simpla aplicare a mijloacelor cunoscute in imprejurari neprevazute si necunoscute.

Al 5-lea substadiu apare la varsta de 11-12 luni si se prelungeste pana la 1 ½ ani, fiind substadiul reactiilor circulare tertiare. In acest substadiu copilul incepe sa experimenteze activ (spre exemplu lasa sa cada ceva si asteapta sa apara rezultatele) si copilul inventeaza mijloace noi, adaptate situatiilor noi.

Pe la varsta de 10 luni se elaboreaza si schema obiectului permanent, adica daca un obiect este ascuns dupa un ecran, copilul este capabil sa dea ecranul la o parte, pentru a-l gasi.

In acest stadiu, progresul in structurile inteligente face trecerea la o noua calitate in relatiile cu fiintele umane. Se trece de la adualismul initial, in care copilul nu face distinctia intre el si ceilalti, la un dualism in care celalalt este obiect al afectivitatii sale, dar distinct de sine.

Achizitiile inteligentei senzorio-motorii presupun construirea initiala, practica, a obiectului cunoasterii, apoi construirea campului spatio-temporal practic si surprinderea relatiilor cauzale in campul perceptiv.