MOTIVATIA - CARACTERIZAREA GENERALA A MOTIVATIEI

MOTIVATIA

I.CARACTERIZAREA GENERALA A MOTIVATIEI

Motivatia este una dintre problemele centrale ale psihologiei. Ea incearca sa explice de ce anume oamenii fac ceea ce fac, de ce prefera o activitate alteia si ce anume ii face sa treaca de la o activitate la alta. Conform lui Sillamy (1996) motivatia reuneste "ansamblul factorilor dinamici care determina conduita unui individ .sau totalitatea mobilurilor interne ale conduitei, fie ca sunt innascute sau dobandite, constientizate sau neconstientizate, simple trebuinte fiziologice sau idealuri abstracte.

Motivatia transforma fiinta umana intr-un subiect activ si selectiv, cu un determinism intern propriu in alegerea si declansarea actiunilor si comportamentelor. Posedand o structura motivationala proprie, omul se plaseaza intr-o relatie dubla fata de mediul ambiant: una de independenta -constand in capacitatea lui de a actiona pe cont propriu, in absenta unor stimuli sau solicitari externe, cealalta de depedendenta -constand in satisfacerea starilor de necesitate pe baza schimburilor substantiale, energetice si informationale cu mediul ambiant. Motivatia apare ca o cauzalitate externa transpusa in plan intern: astfel daca obiectul corespunzator satisfacerii unei trtebuinte lipseste si nu are cum sa se declanseze comportamentul corespunzator, locul sau este luat de starea de necesitate in raport cu el, actualizata spontan, in urma unor modificari de ordin fiziologic sau psihologic.

S-au elaborat mai multe teorii care incearca sa explice natura motivatiei. Astfel, la baza motivatiei ar sta un principiu din biologie, cel al homeostaziei, potrivit caruia organismele tind sa-si mentina aceeasi stare, un anume echilibru constant cu toate modificarile mediului. Cand echilibrul este perturbat, atunci fiinta vie reactioneaza in vederea restabilirii lui. Dezechilibrele se traduc pe plan psihic prin aparitia unei trebuinte: nevoia de hrana, de apa etc. Trebuinta este tocmai o traire a unei stari de dezechilibru, provocata, de obicei, de o lipsa. Dar nu tot ceea ce retinem ca o necesitate are o cauza nativa. Sunt multe trebuinte formate in cursul existentei: nevoia de a avea telefon mobil, nevoia de a merge cu automobilul, nevoia de a consuma alcool etc. Toate acestea se formeaza, fiind produsul experientei, al civilizatiei care, satisfacand unele nevoi, creeeaza si altele noi. O alta directie de cercetare a motivatiei sustine ca, la baza acesteia s-ar afla un deficit. Nici acesta ipoteza nu se verifica in practica in toate cazurile: de exemplu, experimentele arata ca daca cimpanzeilor le punem in cusca un zavor mai complicat, nu se lasa pana nu-l demontenteaza in bucati. Montandu-l din nou si repunandu-l la indemana lor, sunt in stare sa-l descompuna de nenumarate ori. In acest caz, la baza comportamentului manifest al cimpanzeilor nu se afla un deficit, ci impulsul curioritatii, tendinta de manipulare a obiectelor. Pe acesta directie se situeaza si cercetarile realizate de Charlotte Bhler: acesta, studiind copii foarte mici, a constatat la ei, pe langa motivele in relatie cu foamea, setea, nevoia de ocrotire, si un activism fara radacini homeostatice materializat prin: a)tendinta de a cunoaste, de a explora mediul inconjurator; b) impulsul spre manipularea obiectelor; c) tendinta de influentare creatoare a mediului. Astfel, inca din copilarie, se vadeste tendinta de dominare a mediului, atat de caracteristica speciei umane. Ea este efectul unui surplus de energie, nu al unui deficit. Astfel, motivatia are o dubla natura: innascuta, asa cum se manifesta ea prin intermediul instinctelor (care la om sunt supuse socializarii si culturalizarii) si dobandita ca urmare a energiei psihice care se cere a fi satisfacuta (in multitudinea formelor in care ea poate fi intalnita mai ales in cadrul speciei umane)

In cadrul SPU, motivatia se evidentiaza prin doua laturi: latura informationala, de continut si latura dinamica. Latura de continut este data de natura calitativa a semnalelor pe care le antreneaza starea interna de necesitate: de foame, de sete, de miscare, de cunoastere etc. Aceste semnale exprima existenta unei legaturi selective a subiectului cu anumite obiecte si activitati asigurand desprinderea si individualizarea pe fondul motivational general a unui anumit motiv. In plan subiectiv, atunci cand se diferentiaza si se constientizeaza aceste semnale, vorbim de existenta dorintelor. Latura dinamica este data de incarcatura energetica a semnalelor respective si de raportul tensiune / destindere care se stabileste la nivelul profilului general de stare al sistemului personalitatii. In plan subiectiv, ea se exprima prin intermediul unor stari emotionale specifice - incordare, tensiune, disconfort, insatisfactie.

Elementul constitutiv -central al motivatiei este reprezentat de motiv. Motivul este acel fenomen psihic ce are un rol esential in declansarea, orientarea si modificarea conduitei; este cauza interna a conduitei noastre. Acesta poate fi analizat dupa urmatoarele dimensiuni sau caracteristici:

Continutul: se identifica si se apreciaza pe baza starii de necesitate pe care o reflecta motivul si a valentelor obiectuale sau comportamentale pe care le reclama satisfacerea lui. Din acest punct de vedere putem diferentia: motive fiziologice (de foame, sete, odihna etc), motive psihologice ( de afiliere sociala, de acceptare sociala, de autorealizare afectiva etc), motive cognitive (de cunoastere, de explicare -interpretare) etc.

Intensitatea: exprima incarcatura energetica a motivului si se concretizeaza in forta de presiune a lui asupra mecanismelor de decizie si executie. Motivele pot fi: puternice, moderate si slabe. Intensitatea unui motiv este conditionata de: apartenenta modala    sau locul ocupat de un motiv in sistemul general -motivational. Astfel, conform lui A. Maslow, primele motive ce se cer satisfacute sunt cele bazale -motivele fiziologice -pentru ca ulterior sa poata fi satisfacute motivele superioare -cognitive, de autorealizare; intervalul de timp (durata care trece de la aparitia starii de necesitate si satisfacerea propriu -zisa a motivului). Daca are loc amanarea indelungata a satisfacerii acestora, pot aparea manifestari psihologice negative momentane sau care se pot croniciza (frustrarea, stresul, depresia, patologia instinctelor etc)

Durata: exprima timpul de mentinere in stare activa dominanta a motivului fara a fi satisfacut. Se constata ca orice motiv se activeaza si se mentine in prim plan un anumit interval de timp, atingand punctul sau maxim de intensitate si apoi, daca nu este satisfacut, slabeste treptat nemaifiind resimtit ca atare. In cazul motivatiei biologice, starea obiectiva de necesitate persista si se accentuaza pe masura amanarii momentului satisfacerii ei, avand efecte daunatoare pentru starea de echilibru a personalitatii.(Rezulta de aici necesitatea educatiei motivelor primare, fiziologice pentru a presevi tulburarile care pot dezorganiza intreaga viata psihica.)

Nivelul de integrare: se refera la posibilitatea de identificare si exprimare verbala a motivului. Exista situatii in care motivul este clar constientizat si se declanseaza activitatile semnificative pentru satisfacerea lui. Sunt si situatii in care motivele au o determinare inconstienta atat in activarea cat si in satisfacerea lor, asa cum se intampla in cazul comportamentelor aberante -lapsusuri, ticuri etc.

Ca forma concreta de manifestare si operare a motivatiei, motivul are un efect generalizat, punand intregul sistem al personalitatii intr-o ipostaza relational -functionala noua, aceea de orientare, explorare si identificare a modalitatilor de satisfacere a starii de necesitate activate. De aici rezulta si functiile indeplinite de motiv:

Functia de declansare consta in deblocarea si activarea centrilor de comanda efectori care asigura pregatirea si punerea in actiune a verigilor motorii si secretorii in vederea satisfacerii starii de necesitate, fie ca este vorba de o trebuinta biologica, fie de una de ordin spiritual. Pentru producerea acestei functii este necesar ca intensitatea motivului sa depaseasca o anumita valoare -prag. Cu cat intensitatea va fi mai mare, cu atat si forta de declansare a motivului va fi mai mare. Dar, oricat de puternica ar fi forta motivului, acesta poate fi blocat, fie prin mecanismele de aparare a eului (vezi Freud) fie prin amanare, constientizare.

Functia de orientare -directionare consta in centrarea comportamentului si activitatii pe un obiectiv anume. Pentru a-si atinge efectul sau reglator -adaptativ, actiunea specifica trebuie orientata spre un anumit scop specific; de asemenea, ea trebuie organizata in pasi specifici, implicand activ procesele cognitive si volitiv -afective.

Functia de sustinere si energizare consta in mentinerea in actualitate a comportamentului declansat pana la satisfacerea starii de necesitate. In virtutea acestei functii se asigura eliberarea de energie dincolo de momentul declansarii actiunii. Functia de sustinere -energizare a motivului se leaga atat de latura lui cantitativa (intensitatea motivului), cat si de semnificatia motivului pentru subiect. Astfel, la om, organizarea sferei motivationale se realizeaza nu numai dupa forta sau intensitatea energetica a motivelor, ci si dupa o dimensiune valorica, socio -culturala, trebuintele primare fiind subordonate celor secundare, dobandite.

II.FORME SI STRUCTURI MOTIVATIONALE

Din punct de vedere genetic: se delimiteaza doua tipuri de motivatie:

Motivatia innacuta sau primara are la baza zestrea instinctuala cu care se naste orice reprezentant al unei specii. Instinctul reprezinta baza materiala a unui comportament. Dupa H. Pieron, istinctul are urmatoarele caracteristici: a) actul instictiv e ingust, specializat la una din cerintele speciei respective (alimentara, de reproducere etc); b) modalitatile de comportament instinctive sunt inscrise in bagajul ereditar al individului, ceea ce atrage dupa sine o uniformitate deosebita a instinctului in cadrul aceleiasi specii; c) odata declansat de un stimul specific, instinctul se deruleaza ca o activitate unitara, continua. K. Lorenzo (1937) considera ca orice activitate instinctuala poate fi descompusa in doua verigi succesive si anume: a) comportamentul de apetenta -faza de cautare ce duce la gasirea declansatorului; actul consumator sau actul efector instinctiv in sens strict. Daca comportamentul animalelor este determinat intr-o mare masura de zestre instinctuala, in cazul omului comportamentul instinctual este supus controlului instantelor superioare psihice, influentelor sociale si educarii. O parte din componentele motivatiei primare sunt functionale inca de la nastere si ele incita comportamentele specifice de satisfacere ( ex. trebuintele alimentare) iar altele se activeaza in mod automat, o data cu inaintarea individului spre stadiile corespunzatoare de dezvoltare si maturizare biologica (ex. trebuintele sexuale). Satisfacerea motivelor primare devine obligatorie pentru asigurarea supravietuirii si functionarii normale a omului ca sistem viu.

Motivatia dobandita sau secundara este specifica omului si se constituie, in functie de specificul fiecarui individ, pe parcursul dezvoltarii sale ontogenetice. Doi factori sunt considerati esentiali pentru formarea acestei structuri motivationale: a) un factor de ordin intern, legat de cresterea gradului de complexitate structural -functionala a creierului care, pe de o parte, duce la inversarea raportului dintre experienta individuala si cea de specie in procesul adaptarii in favoarea celei dintai, iar pe de alta parte, asigura mecanisme apte pentru realizarea functiilor psihice de nivel superior, de tip constient prin care se asigura formularea si stabilirea de semnificatii pentru fenomenele exterioare, cat si pentru propriile conduite; b) al doilea factor este de ordin extern -are in vederea complexitatea mediului social in care traieste si se dezvolta personalitatea umana. Astfel, o data cu dezvoltarea societatii apar tot mai multe solicitari la nivelul individului, socilitari care se transforma treptat in trebuinte interioare (astfel este intru totul adevarat ca societatea creaza nevoile la nivelul omului; nu ne-am nascut cu nevoia de a avea telefon mobil, de a comunica prin mail, etc toate sunt produsul evolutiri umane). Pentru ca adaptarea si integrarea in mediul socio -cultural sa se realizeze la nivel optim, devine obligatorie restructurarea sferei motivationale, prin formularea unor noi motive care sa determine modularea comportamentelor in raport cu semnificatiile noilor situatii, exigentesi valori. Spre deosebire de motivatia primara , care devine socializata si culturalizata numai sub aspectul modului de satisfacere, motivatia secundara este socializata in insasi structura si continutul sau intern. Pe de alta parte, in timp ce motivatia primara nu-si modifica structura si formele de manifestare in cursul evolutiei istorice, motivatia secundara cunoaste un proces de permanenta evolutie, dobandind continuturi si forme noi, pe masura diversificarii continuturilor mediului socio -cultural, a tipurilor de relatii interpersonale, a formelor de activitate. In timp ce motivatia primara nu prezinta variatii semnificative de la un individ la altul, motivatia secundara devine puternic personalizata, configuratia si modul sau concret de integrare contribuind intr-o masura hotaratoare la determinarea unicitatii persoanei.

In sistemul personlitatii, integrarea motivationala se face dupa principiul ierarhizarii, potrivit caruia, nivelurile mai vechi din punct de vedere genetic se subordoneaza functional celor mai noi; astfel motivatia primara se subordoneaza prin rang si importanta motivatiei secundare. Doua clasificari ale structurilor motivationale s-au impus si sunt mai cunoscute:

Clasificarea lui H. Murray (1930): el a identificat un numar de 20 de trebuinte fundamentale:

Trebuinte de supunere -de suportare pasiva a actiunii fortelor externe, de acceptare a blamarii, criticii si de cautare si complacere in durere, pedeapsa, boala;

Trebuinta de realizare -de a invinge obstacole si de a obtine performante superioare, de a se intrece pe sine insusi si de a manipula si organiza obiecte fizice, fiinte sau idei,

Trebuinta de afiliere -de apropiere si cooperare cu ceilalti oameni, de a castiga afectiunea celor din jur;

Trebuinta de agresiune -de razbunare, de a raspunde prin forta atacurilor din exterior;

Trebuinta de a fi autonom -de a fi liber, de a nu se supune normelor impuse cu forta, de a fi nonconformist;

Trebuinta de contracarare -de a inlatura o umilire prin stoparea actiunii, de a sterge o dezonoare prin actiune;

Trebuinta de aparare -de ascundere sau justificare a greselilor, a esecurilor;

Trebuinta de deferenta -de a admira si sustine un superior, de a pretui, a onora;

Trebuinta de dominare -de a influenta si dirija conduita altora prin sugestie, seductie, persuasiune sau comanda;

Trebuinta de exhibitie -de a face impresie, de a excita, de a incanta, de a fascina, de amuza pe altii,

Trebuinta de a inlatura raul -durerea, injuria, boala;

Trebuinta de a evita situatiile neplacute -ingustarea actiunii din cauza fricii de esec;

Trebuinta de existenta sociala -de a acorda simpatie si a satisface nevoile altuia aflat in necaz;

Trebuinta de ordine -de organizare, de curatenie;

Trebuinta ludica -de cauta relaxare prin joc, glume, veselie;

Trebuinta de rejectie -de inlaturare a lucrurilor, a persoanelor;

Trebuinta de senzualitate -de a cauta placeri senzuale;

Trebuinta de sex -de a cultiva relatii erotice, de a avea contact sexual;

Trebuinta de a fi ajutat -de a avea nevoile satisfacute de altul, de a fi protejat, iubit, consolat;

Trebuinta de intelegere -interesul de a cunoaste, de a specula, de a analiza.

Clasificarea lui A. Maslow (1968): autorul propune o teorie a motivelor de deficit si a motivelor de crestere. El sustine ca in cursul dezvoltarii specifice copilariei, este important ca implusurile de baza (motivele de deficit) sa fie satisfacute astfel incat copilul sa poata fi mai tarziu liber sa adopte motive mai putin egocentrice (de crestere). Astfel, un copil care are suficienta hrana, ingrijire, securitate si dragoste nu are nevoie pe masura ce creste sa fie obsedat de trebuintele de baza. Se va simti in siguranta si de aceea va putea atinge scopuri superioare. Daca a cunoscut satisfactia impulsurilor de baza si de securitate el poate tolera ulterior in viata o frustrare a acelorasi impulsuri mult mai usor decat o persoana a carei intrega personalitate este axata pe trebuinte care nu au fost niciodata satisfacute in mod adecvat. Motivele cresterii duc la autorealizare. Acest concept are meritul de a indica individualitatea ultima a motivatiei: fiecare personalitate este diferita de toate celelalte si cauta sa-si mentina integritatea si sa -si realizeze propriul destin. Modelul motivational "piramidal" cuprinde:

Trebuinte fiziologice -nevoia de hrana, de odihna, de sexualitate;

Trebuinte de securitate -nevoia de siguranta exisistentiala, de securitate emotionala, profesionala, sociala, relationala;

Trebuinte sociale    -de apartenenta si adeziune, de identificare afectiva cu un grup sau o categorie sociala, de a fi membru a unei familii si de a avea o familie;

Trebuinte afective -de a iubi si de a fi iubit, de a fi acceptat, nevoia de autorespect si aotopretuire;

Trebuinte cognitive -nevoia de a sti, de a cunoaste, de a invata, de a explora;

Trebuinte estetice -nevoia de ordine, de simetrie, de armonie;

Trebuinte de realizare si autorealizare -de a obtine performante inalte in activitatea care face obiectul idealului sau, de a contribui in mod propriu si original la atingerea unor obiective profesionale sau sociale etc.

Maslow introduce notiunea de meta -motivatie pentru a explica mecanismele motivationale la persoanele armonioase, constiente de sine. Aceasta meta -motivatie conduce la maximalizarea potentialului propriu, la cresterea si dezvoltarea psihica. Atunci cand aceste meta -nevoi nu sunt satisfacute, apare meta -patologia:

Meta -motivatia /meta -patologia

Nevoia de adevar / neincredere, cinism, scepticism;

Bunatate / ura, repulsie, dezgust;

Frumusete / vulgaritate, lipsa de simt artistic;

Unitate, integritate / tendinta de dezintegrare a personalitatii;

Vivacitate / robotizare, lipsa emotiilor, saracia vietii psihice;

Nevoia de transcendenta / tendinta de a gandi in extreme, viziune simplista asupra vietii;

Unicitate /pierderea simtului individualitatii, a sentimentului propriului eu;

Perfectiune / pierderea sperantei;

Necesitate /haos, lipsa de predictibilitate;

Completitudine -finalitate / incetarea demersului de orientare spre scop, egoism;

Ordine / insecuritate, pierderea sperantei, tendinta de a fi permanent in garda;

Justitie, dreptate / neincredere, teama;

Simplitate / complexitate inutila, confuzie;

Bogatie interioara, totalitate /depresie, pierderea interesului pentru lume si viata;

Nevoia de usurinta /oboseala, incordare, rigiditate;

Trebuinta ludica /depresie, lipsa de umor, lipsa de entuziasm;

Auto -suficienta /tendinta de a pune responsabilitatea pe seama celorlalti;

Nevoia de semnificatie / lipsa de sens.

Dupa importanta si semnificatia reglatorie:

Motivele homeostatice sunt legate de mentinerea unor echilibre fiziologice sau psihologice, atat la nivelul unor subsisteme particulare, cat si la nivelul sistemului global al personalitatii. Cannon a folosit termenul de "homeostatic" pentru a descrie incercarile prin care organismul urmareste pastrarea echilibrului fiziologic, in ciuda tuturor schimbarilor interne sau externe. Un exemplu de motivatie homeostatica este foamea. Organismul recunoaste situatia in care, pentru a-si mentine greutatea sau pentru a supravietui, trebuie sa recurga la aportul alimentar, iar acest fapt declansaza comportamentul caracteristic: hranirea. Exista si posibilitatea de a se produce aberatii comportamentale cum sunt supra -sau subalimentatia (ducand, in cazul oamenilor la anorexie sau bulimie).

Motivele de crestere si dezvoltare sunt integrate si activate in cadrul stadiilor bio si psihogenice. Actiunea motivelor de crestere si dezvoltare are un caracter deschis, ea reinoindu-se permanent pe masura succesiunii stadiilor evolutive, pana la atingerea nivelului de maturitate. Motivele de crestere si dezvoltare sunt: biologice si psihologice. Motivele cresterii si dezvoltarii biologice au un caracter spontan, ele activandu-se si functionand la nivel inconstient, comportamentele corespunzatoare de satisfacere a lor desfasurandu-se fara ca individul sa le perceapa si sa le controleze. Motivele dezvoltarii psihologice se integreaza, de regula, la nivel constient, ele elaborandu-se cu implicarea directa a intentionalitatii, autoevaluarii si efortului voluntar. Asemenea motive sunt reprezentate de dorinta si nevoia de autorealizare, de aspiratii si idealuri care proiecteaza si sustin dinamica personalitatii pe traiectoria continuei deveniri.

Motivele pozitive sunt acelea a caror satisfacere are un efect reglator asupra echilibrului si functionalitatii personalitatii, inlaturand sau diminuand starile perturbatoare. Pozitive vor fi apreciate acele motive, a caror satisfacere, avand efect antientropic asupra propriei persoane, nu intra in conflict cu exigentele si normele morale care functioneaza la nivel social sau care, prin natura lor, genereaza comportamente si activitati indreptate spre atingerea unor scopuri sociale.

Motivele negative se caracterizeaza prin aceea ca satisfacerea lor, pe langa un efect adaptativ de moment, asociat cu reducerea tensiunii initiale si obtinerea unei doze de placere si satisfactii de moment, genereaza efecte perturbatoare, entropice, care, cumulandu-se in timp, duc la serioase dezechilibre si disfunctii in planul intern al sistemului personalitatii sau in planul relationarii individului cu mediul social. Din categoria lor fac parte trebuinta pentru alcool, pentru fumat, pentru droguri, trebuinta de acumulare exesiva de bunuri materiale, trebuinta de aventura, etc. Daca initial asemenea trebuinte se manifesta in limitele functionalitatii normale, prin suprasolicitare ele se desprind de sub controlul mecanismelor generale de reglare -control, automatizandu-se ca dominante in structura motivationala a persoanlitatii. Termenul de motiv negativ se mai ia si in sensul de evitare, de respingere sau opunere activa in raport cu anumite situatii sau valente. El se asociaza cu fenomenul de intarire, in acest caz intarirea luand forma sanctiunii. In procesul invatarii se recurge frecvent la procesul recompensei si pedepsei: intarirea pozitiva a raspunsurilor la anumiti stimuli sau situatii (motivatia pozitiva) si intarirea negativa a raspunsurilor la alti stimuli si situatii (motivatia negativa).

Motivele extrinseci se situeaza in afara structurii propriu -zise a subiectului, aceste fiind obligat in a realiza anumite activitati fara ca el sa-si doreasca initial acest lucru. (de exemplu, atunci cand elevul se incadreza in disciplina scolara, fara un interes direct pentru ceea ce se preda, ci pentru a primi, direct sau indirect, anumite recompense). Activitatea extrinsec motivata se efectueaza sub semnul unei socilitari si conditionari externe, fara o placere interioara si cu un efort intens de mobilizare voluntara. Astfel, pentru populatia scolara, putem identifica cateva motive extrinseci ale performantei:

Dorinta de afiliere, cand copilul merge la scoala si invata constiincios mai ales pentru a face placere familiei care se intereseaza de ce face la scoala (si apoi il lauda sau recompenseaza). La aceasta se adauga, cateodata, si dorinta de a corespunde asteptarilor invatatorului sau profesorului. Mai poate interveni si dorinta de a fi impreuna cu unii copii sau dorinta de a face ceea ce fac in genere cei de varsta lui.

Tendintele normative, obisnuinta de a se supune la norme, la obligatii.

Teama consecintelor neascultarii.

Ambitia dorinta de a fi printre primii, este si ea un stimulent in unele cazuri. Unele familii exagereaza pretinzand copiilor lor sa fie neaparat printre premianti. Exagerarile in acest sens pot duce la sentimente negative de concurenta, ostilitate fata de colegii rivali. Mai bine este sa se stimuleze "intrecerea cu sine", dorinta de a obtine rezultate din ce in ce mai bune in raport cu propria persoana.

Motivele intrinseci se situeaza in structura motivationala propriu zisa a subiectului. In centrul motivatiei intrinseci gasim curiozitatea. Curiozitatea are la baza un impuls nativ si e prezenta mai ales in primii ani de scoala. Curiozitatea se permanentizeaza atunci cand se imbina cu convingeri referitoare la valoarea culturii, care faciliteaza comunicarea cu ceilalti si asigura o mare bogatie de trairi, surse de satisfactie si echilibru sufletesc. Tot in acelasi cadrul motivational apare si aspiratia spre competenta, dorinta de a deveni un bun profesionst. Activitatea intrinsec motivata, avand sursa de satisfactie in ea insasi se efectueaza cu placere si cu un efort de mobilizare relativ redus.(Cum putem sa trecem de la motivatia extrinseca la cea intrinseca, avand in vedere superioritatea psihologica a acesteia din urma????)

Dupa gradul de structurare si integrare:

Pulsiunile si tendintele au un grad redus de strcturare si de integrare, cu manifestare difuza, fara o raportare obiectuala specifica. Dupa Freud, pulsiunea iti are sursa intr-o excitatie corporala (stare de tensiune), telul sau fiind de a suprima starea de presiune care constituie izvorul pulsional. In psihanaliza, pulsiunea este socotita latura energetica a instinctului sau chiar este confundata cu aceasta. In psihologia contemporana pulsiunea reprezinta componenta energetica a oricaror feluri de motive -inconstiente sau constiente, primare sau secundare (deci pulsiunea nu este motiv!).

Trebuintele propriu -zise sunt bine structurate si puternic integrate la nivel biologic sau psihologic, reflectand latura trainica si durabila a subiectului cu anumite obiecte din lumea externa si cu anumite valente ale acestora (vezi clasificatea lui A. Maslow). Satisfacerea lor are un caracter imperativ, orice amanare pe termen lung determinand dezechilibre functionale severe in sistemul personalitatii.

Interesele desemneaza orientarea selectiva si relativ constanta a persoanei spre anumite obiecte, fenomene, evenimente sau domenii de activitate. Altfel spus, interesele reprezinta acea componenta motivationala a persoanei care se exprima printr-o atitudine activa, pozitiva si persistenta fata de anumite aspecte ale realitatii. Principiul de actiune pe care-l implica interesul este utilizat frecvent de educatori in cadrul diferitelor programe de dezvoltare. Astfel, sistemul pedagogic elaborat de O. Delocroy si J. Dewey, presupune organizarea materiilor de studiu in jurul "centrelor de interes" ale elevilor. Aceste centre de interes sunt stimulate in cadrul "scolii active" care valorifica resursele mediului nemijlocit de viata sau de joc al copilului Elevul de ciclu primar, pornind de la scrierea cu creionul, ajunge sa se intereseze de natura grafitului, de felul in care el este extras, prelucrat, de modul in care el este influentat sau influenteaza alte fenomene. Masurarea interesului poate fi facuta cu ajutorul inventarelor care sunt insotite de grile de corectie; acestea permit compararea interesului unui individ cu cele ale unui grup de referinta, compus din persoane ce au reusit intr-o profesie sau o categorie de meserii. Psihologii fac distinctia intre mai multe categorii de interese: interese teoretice, interese practice, interese de marketing si management, interese politice, etc. Cunoasterea lor permite o consiliere utila a adolescentului in ceea ce priveste optiunea lui profesionala, pentru ca s-a constatat faptul ca reusita intr-o profesie depinde nu numai de aptitidinile necesare exercitarii eficiente a acesteia, ci si de interesul manifestat de persoana pentru respectiva profesie. Eficienta unui interes real, respectiv a unui interes stabilizat si puternic, se probeaza in imprejurarile in care intra in concurenta mai multe optiuni care obiectiv ar avea sanse egale de a se realiza. Daca in aceeasi unitate limitata de timp sunt in situatia de a opta intre mai multe activitati tentante, atunci factorul motivational care ne va face sa optam pentru o anume activitate in detrimentul altora este interesul pe care il avem pentru respectiva activitate. O alta particularitate interesanta a interesului consta in aceea ca energia sa sporeste pe masura ce activitatea corespunzatoare lui castiga noi valente. Astfel, interesul omului de stiinta creste pe masura ce activitatea sa de cercetare releva aspecte tot mai interesante in raport cu fenomenul investigat.

Convingerile sunt structuri motivationale complexe care imbina armonios informatiile cognitive cu interesele, aspiratiile si sentimentele profunde fata de anumite fapte, evenimente etc. Ca expresie a cumularii (intre aspectele mentionate), persona in cauza se simte puternic angajata in promovarea ideilor sale. Convingerile intra in functiune in situatiile de conflict -valoric, respectiv in situatiile care cer alegerea intre bine / rau, urat /frumos, adica intre diferite valori autentice. Convingerile autentice se impun in comportament, il motiveaza pe individ permanent, facandu-l uneori sa-si sustina punctul de vedere chiar impotriva propriului instinct de conservare. Nu intotdeauna insa, convingerile au o influenta benefica asupra persoanei sau asupra umanitatii. Astfel, convingerile rasiste care au fost impartasite de multi germani in anii 40 (secolul XX), au legitimat ororile petrecute in Germania nazista in timpul celui de-al doilea razboi mondial.

Idealul reprezinta un model de perfectiune umana, morala, estetica, sociala sau de al ordin la care subiectul sau o colectivitate adera si catre care tinde spre a-l realiza ca pe o valoare suprema. In viata tinerilor, idealul, configurat in imagine sau formulat prin idei, presupune o capitala optiune valorica si stabilirea unui program de viata in care idealul reprezinta o "stea calauzitoare".Idealul rezulta din experienta raporturilor cu oamenii, din cunoasterea vietii marilor personalitati si din meditatiile asupra vietii si a propriei persoane. Reprezentand o decisiva forta spirituala, idealul are o structura complexa in care distingem: a) sensul vietii, directia in care se orienteaza persoana; b) semnificatia vietii, insemnatatea ce i se acorda acesteia si nivelul de aspiratii, c) scopul vietii sau obiectivul intregii existente personale, d) modelul idealizat sau idealul care este urmat in mod constant si consecvent.

III.MOTIVE PRINCIPALE ALE ACTIVITATII

Foamea reprezinta un complex senzorial visceral, sistemic, semnalizand deficitul de substante alimentare in organism si dezvoltandu-se in legatura nemijlocita cu activarea trebuintelor corespunzatoare. Experienta subiectiva a foamei se materializeaza prin: senzatia de "gol" in partea superioara a abdomenului, stomacul emite tot felul de sunete, apar senzatii de slabiciune sau chiar dureri de cap etc. Senzatia de foame se implineste ca un impuls spre actiune in vederea restabilirii echilibrului. Accentuarea starii de foame duce insa, pe masura trecerii timpului, la apatie, inanitie, pasivitate.

Tulburari ale alimentatiei: obezitatea, anorexia nervoasa, bulimia:

Obezitatea are mai multe cauze:

Probleme fiziologice dobandite sau genetice (probleme de metabolism, deficiente ale sistemului endocrin etc);

Probleme psihologice

Absenta gratificarii orale (se refera la teoria freudiana, care sugereaza ca absenta perioadei de supt de la sanul mamei sau biberon in timpul primului stadiu de dezvoltare 0 -1 an, duce in periada adulta la necesitatea de a cauta gratificarea orala prin: supraalimentare, mancatul rapid etc).

Alimentul ca substitut afectiv: a) parintele se simte incapabil sa ofere afectiune copilului, si-i ofera oricand cadouri sub forma de alimente atunci cand copilul pare sa doreasca afectiune. Copilul invata cu consecventa sa raspunnda la sentimentele interne de afectiune prin a manca; b) un copil sau un adult se simte incapabil sa ofere sau sa primeasca dragoste de la altii si de aceea trebuie sa se iubeasca singuri; hrana este expresia afectiunii;

Stresul si / sau depresia: persoanele stresate si cele deprimate pot reactiona prin a manca mai mult decat de obicei, in special alimente dulci (alimente de confort). De asemenea, in timpul depresiei persoanele inceteaza sa mai aiba grija de infatisarea lor si prin urmare nu mai incearca sa-si mentina o forma placuta a corpului.

Anorexia este o problema de o periculozitate vitala si care-i afecteaza in special pe adolescenti (este de 20 de ori mai comuna la fete decat la baieti). Individul refuza sa manance sau mananca foarte putin, rezultand o pierdere severa a greutatii. Cauzele care determina anorexia sunt:

Cauze sociale: cei care sufera de anorexie incerca sa egaleze modelele, persoanele publice, vedetele etc. Pentru a semana cu un model (zvelt, subtire) adolescentele refuza sa manance cu scopul de a slabi; fiind obsedate de acest lucru, ele nu recunosc faptul ca linia corpului a trecut de la subtire la foarte slab. O alta cauza ar fi conflictul familial. Deseori se spune ca adolescenta este o perioada de razvratire impotriva valorilor sau controlului parental. Adolescentul anorexic se simte incapabil de o razvratire pe fata, dar refuzul de a consuma alimente va lua locul razvratirii.

Cauze emotionale: teoreticienii psihanalisti considera ca suferindul pune pe acelasi plan hrana cu dragostea sexuala, iar refuzul de hrana este o respingere a sexualitatii. Dorinta de a mentine un corp subtire poate fi expresia dorintei de a ramane copil. In cazurile severe de anorexie, menstruatia inceteaza, sprijinind dorinta de a reveni la copilarie si de a refuza sexualitatea.

Bulimia implica respingerea alimentatiei urmata de "chefuri", in timpul carora individul se indoapa, in mod frecvent cu un tip particular de aliment. De obicei este urmata de sentimente de vinovatie, individul in cauza provocandu-si voma si utilizand laxative in mod exagerat. Vomitatul continuu are consecinte fiziologice cum sunt leziunile intestinale si deficientele nutritionale.

Setea: organismul omului are in compozitia lui 71 -71% apa si toate procesele chimice din celule au loc in solutii apoase. De aceea, o pierdere de 12 -20% din cantitatea de apa provoaca moartea. Setea este determinata obiectiv de: cantitatea lichidului pierdut, durata lipsei de apa, uscaciunea hranei consumate si cantitatea de sare ingerata. Aspectul subiectiv al setei este determinat de uscaciunea gurii.

Tendintele de aparare -frica: frica este o emotie dar si un motiv de comportare. S. Freud deosebea trei feluri de temeri: a) frica reala de obiecte, fiinte, fenomene; b) frica morala (de supraeu) in legatura cu incalcarea regulilor; c) teama nevrotica ce isi are izvorul intr-un conflict interior, in teama de esec, ea ducand la fobii (frica cu obiect constientizat). Anxietatea este o frica de un pericol iminent, dar nedefinit, un sentiment de perpetua insecuritate. Frica puternica poate duce la activizare: fuga, ocolirea pericolului sau o puternica mobilizare fizica si psihica. Dar, poate determina si inhibitie, reducerea activitatii (reactii paradoxale).

Agresivitatea reprezinta un comportament distructiv si violent orientat spre persoane, obiecte sau spre sine. Agresivitatea cunoaste o paleta variata de manifestare: vatamarea fizica a cuiva prin diferite metode, prejudicierea morala prin injuraturi, barfa, calomnie, producerea de daune materiale prin furt, incendieri etc. In general, sunt delimitate doua forme ale agresivitatii: a) agresivitatea adaptativa, biologica, cauzata de comportarea cuiva care ne lezeaza moral sau fizic; b) agresivitatea spontana, maligna. In legatura cu originea tendintelor agresive, exista mai multe teorii explicative:

Teoria impulsului nativ , dupa care agresiunea are la baza un instinct innascut, asa cum sustinea S. Freud atunci cand vorbeste de existenta "instinctului mortii" in sinele inconstient innascut. K. Lorenz a facut cercetari riguroase in acest domeniu, demostrand existenta, la animale, a unor tendinte de agresiune intraspecifice (cand e vorba de specii diferite, tendintele agresive sunt instincte vitale). In cadrul aceleiasi specii, s-a dovedit existenta unei tendinte de aparare a teritoriului de vanatoare. De exmplu, cainii ataca viguros pe un alt individ din aceeasi specie, dar care incalca teritoriul pe care si l-au delimitat. Asa si la om exista agresarea celui care incalca o proprietate. In afara acestei forme de agresivitate care imbraca forma autoapararii, exista si o agresivitate maligna manifestata de oamenii bolnavi mintal. Exceptand cazurile patologice, la oamenii normali exista formatiuni nervoase care pot declansa agresivitatea, dar una de ordin reactiv, ca raspuns la atacurile altora, iar amploarea agresivitatii pare sa depinda mai mult de conditiile sociale si de educatie.

Teoria frustratiei cauta sa explice mecanismul agresiunilor prin aparitia unor frustrari, a unor stari de tensiune nervoasa create prin aparitia unui obstacol in calea realizarii dorintelor unei persoane.

Teoria sociala a invatarii (A. Bandura) sustine ca agresivitatea se invata ca toate celelalte comportamente, in special prin observarea unor modele. Copiii batuti de parintii lor sau asistand la acte de violenta intre parinti, devin si ei batausi.

Teoria catharsis-ului sustine ca atunci cand se asista la spectacole violente (mai ales prin mass -media) , privitorul isi consuma pe plan imaginar energia agresiva.

In afara de agresivitatea care se declanseaza in mod natural in situatiile de lezare personala, mult mai activa este agresivitatea de sorginte sociala -care consta intr-un comporatament destructiv cauzat de insatisfactii personale, carente afective, devalorozare personala, blazare, educatie negativa, in ansamblu fenomene de inadaptare sociala sau adaptare negativa manifestata prin reactii agresive sau autoagresiune. Exista modalitati pozitive de prevenire a agresititatii manifeste: a) acceptarea rationala a frustrarii; b) canalizarea agresivitatii in actiuni socialmente utile; c) implicarea in activitati sportive.

Motivatia erotica se manifesta, in cazul omului, odata cu maturizarea sexuala in jurul varstei de 11 /12 ani la fete si 13 /14 ani la baieti. Maturizarea sexuala este semnalata de aparitia caracteristicilor sexuale secundare (la fete: dezvoltarea sanilor, aparitia pilozitatii pubiene si la axile, feminizarea vocii etc, la baieti: pilozitatea fetei si pe corp, ingrosarea vocii etc). Comportamentul sexual este influentat foarte mult de societate, de conceptia existenta despre interesele si indatoririle barbatului si ale femeii. Astazi se inregistreaza o tendinta exagerata de extravertire a sexualitatii, cu efecte grave pentru sanatatea personala si sociala: astazi, realtiile sexuale incep de la o varsta din ce in ce mai frageda, sunt foarte putine persoane care ajung virgine in noaptea nuntii; multe cupluri intretin relatii sexuale de la prima intalnire, exista tendinta de a avea cat mai multi parteneri sexuali intr-un interval scurt de timp etc.

In domeniul psihologiei, S. Freud este cel care aduce in discutie problema sexualitatii intr-un timp in care sexul era considerat un domeniu tabu. Conform conceptiei acestuia, tendintele erotice ar fi prezente din primii ani de viata si ar influenta mult psihicul infantil. Ca argument in acest sens Freud propune o stadialitate a dezvoltarii -stadialitatea psihosexual: pe parcursul dezvoltarii bio - psihice libidoul (energia psihica generala de natura innascuta) se centreaza in diferite zone ale organismului pana se fixeaza, in perioada maturitatii sexuale, in zona organelor genitale. Frustrarile resimtite de copil in copilarie sunt de natura sexuala si reprezinta cauza patologiilor care apar la maturitate. (Stadiile dezvoltarii psihosexuale propuse de Freud sunt: stadiul oral: 0 -1 an- libidoul este centrat in jurul zonei bucale; stadiul anal:1 -3 ani -energia este centrata in jurul anusului; stadiul falic: 3 -6 ani -acum se manifesta complexul lui Oedip la baieti si complexul Electra la fete; perioada de latenta: 6 -11/12 ani -libidoul este difuz la nivelul intregului organism; 12/13 ani -stadiul genital -energia sexuala ajunge sa fie centrata in jurul zonele genitale iar dezvoltarea psihica inceteaza sa se mai manifeste).

Disfunctii sexuale: initial s-a considerat ca disfunctiile sexuale au drept cauza experientele timpurii din copilarie, experientele legate mai ales de anormalitatile sexualitatii infantile, cat si de interrelatiile anormale dintre parinte si copil. Disfunctiile sexuale au drept cauza atat factori fiziologici cat si psihici. Principalele disfunctii sexuale la femei sunt: a) scaderea interesului sexual (se reflecta in frecventa actelor sexuale cu partenerul, ganduri cu continut sexual, masturbare); b) activitate sexuala redusa ( reducerea raspunsurilor fiziologice normale); c) deficiente de orgasm; d) vaginism (act sexual imposibil sau extrem de dureros datorita unui spasm vaginal care impiedica penetrarea). Disfunctii sexuale la barbati: a) interes sexual scazut (poate fi consecinta unei tulburari de erectie, a dificultatilor relationale sau a depresiei); b) tulburarea de erectie (mecanismul erectiei este influentat de: factori psihologici -anxietate, expectatia performantei; factori fiziologici -diabet, probleme circulatorii, leziuni ale coloanei vertebrale; c) ejaculare precoce; d) ejaculare intarziata sau absenta.

Factori psihologici care pot contribui la disfunctiile sexuale (dupa Hawton, 1989):

Factori predispozanti:

Educatia restrictiva: atitidinea parintilor e distorsionata sau provoaca inhibitia sexuala;

Relatiile familiale perturbate, lipsa afectivitatii;

Experiente sexuale timpurii cu caracter psihotraumatizant: viol, incest;

Lipsa educatiei sexuale.

Factori precipitatori:

Relatii perturbatoare cu partenerul;

Nasterea unui copil;

Depresie, anxietate, experiente sexuale traumatizante, infidelitatea;

Disfunctii ale partenerului.

Factori care mentin problema:

Anxietatea de performanta, teama de esec;

Teama de intimitate emotionala;

Comunicare insuficienta intre parteneri, informatii insuficiente despre modul in care se realizeaza stimularea partenerului;

Culpabilitatea (eventual legata de o relatie extraconjugala).

Nivelul de aspiratie reprezinta modalitatea generala a individului de fixare a valorii scopurilor, in general, si in raport cu diferite categorii de sarcini sau domenii de activitate, in particular. Nivelul de aspiratie indica scopurile pe care subiectul isi propune sa le atinga intr-o activitate sau sfera de activitati in care este angazat profesional, social, intelectual. ( F. Robaye) Nivelul de aspiratie se impune ca un montaj cu functie anticipativ -proiectiva, cumuland atat componenta motivationala, cat si componenta cognitiv -evaluativa a personalitatii. Se poate delimita un nivel de aspiratie general, ca dimensiune dinamica a personalitatii in ansamblu, si un nivel de aspiratie actual, care este rezultatul filtrarii unei sarcini concrete prin nivelul de aspiratie general. Stabilirea nivelul de aspiratie este influentat de: resursele energetice ale persoanei; mediul familial si educatia; conditiile materiale si culturale in care se dezvolta copilul; modelele sociale; nivelul autocunoasterii etc.

Nivelul de expectatie exprima rezultatul concret pe care subiectul spera sa-l realizeze la sfarsitul unei activitati.    Important in acest caz este relatia stabilita de subiect intre dificultatea sarcinii, pe de o parte, si implicare efectiva in activitate, pe de alta parte (optim motivational: constientizarea reala a dificultatii sarcinii ce urmeaza a fi realizata si mobilizarea energetico -psihica proportionala cu dificultatea stabilita).

Nivelul de realizare exprima rezultatul sau scorul concret pe care subiectul il obtine , atat la sfarsitul rezolvarii fiecarei sarcini in parte, cat si pe ansamblul intregului set de sarcini date. Nivelul de aspiratie, nivelul de expectatie si nivelul de realizare sunt intr-o relatie complexa, dinamica, influentandu-se reciproc in practica. In activitatea curenta, aceasta dinamica este conditionata de realtia de forta sau de dominare dintre dorinta de succes si teama de esec: predominarea dorintei de succes tinde sa propulseze nivelul de aspiratie(ca factor integrator) cat mai sus, iar predominarea temei de esec tinde sa-l impinga cat mai jos.

V.BIBLIOGRAFIE:

Allport, G., Structura si dezvoltarea personalitatii, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1981;

Cosmovici, A., Psihologie generala, Ed. Polirom, Iasi, 1996;

Golu, M., Fundamentele psihologiei, Ed. Fundatiei Romania de maine, Bucuresti, 2002;

Holdevici, I., Psihoterapia tulburarilor anxioase, Ed. Ceres, Bucuresti, 1998;

Manzat, I. (coord.), Psihologia Sinelui. Un pelerinaj spre centrul fiintei, Ed. Eminescu, Bucuresti, 2000;

Mitrofan, I., Psihologia si terapia cuplului, Ed. Sper, Bucuresti, 2002.