PSIHODIAGNOZA LA VARSTELE MICI SI FOARTE MICI

PSIHODIAGNOZA LA VARSTELE MICI SI FOARTE MICI

Cerinte privind personalitatea psihologului

In testarea copilului mic se cer anumite caracteristici psihologului care aplica testele, precum: alegerea unor mijloace corespunzatoare de testare; pregatirea in domeniul masurarii copiilor; experienta practica; organizarea materialelor; revederea itemilor testului si delimitarea sectiunilor de interes in testarea respectiva; stabilirea si mentinerea raportului cu subiectul testat (este una dintre cele mai semnificative aspecte si cere rabdare, familiarizarea anterioara a copilului pentru a se simti confortabil, utilizarea unor jucarii adecvate); flexibilitate comportamentala.

Psihologul trebuie sa tina seama de conduita obisnuita a copilului (nu se programeaza sedinta imediat dupa-amiaza cand de obicei copilul doarme); de motivatia copilului fata de materialele testului si chiar fata de persoana care il examineaza; problemele de sanatate; specificul instalarii oboselii; timpul de reactie diferit a diferiti copiii; reactiile de respingere posibile.

Testele tip screening (triere): Testul screening Denver

Scopul testelor de tip screening este de a identifica copii ce prezinta riscuri in dezvoltarea psiho-comportamentala, sau chiar anumite handicapuri. Scopul depistarii este posibilitatea de a construi programe speciale de interventie educational - terapeutica. Testarea screening se realizeaza de obicei la nivelul comunitatii, selectand copiii care necesita evaluari extensive suplimentare pentru    precizarea necesitatilor de interventie educational-terapeutica.

Testele tip screening sunt utilizare de obicei in cadrul unui program comprehensiv de evaluare si masurare a copiilor.

Exemplificare: Testul screening Denver

Proba urmareste evidentierea achizitiilor de dezvoltare si este introdusa si experimentata in Romania de echipa condusa de N. Mitrofan in 1993 - 199

Originea ideilor testarii este in Tabelele de dezvoltare Gessel. Cuprinde 105 itemi de 4 tipuri: comportamentul social, comportamentul de adaptare; comportamentul verbal; comportamentul motor. Pentru fiecare domeniu sunt diferentiate comportamentele principale care definesc domeniul respectiv si care au o evolutie progresiva cu varsta.

Componentele celor 4 domenii pentru aprecierea dezvoltarii neuropsihice sunt:

Comportamentul motor: motricitate in decubit dorsal (cap, trunchi, membre); motricitate in decubit ventral; pozitie sezand, posturi de echilibru; ortostatism, mers, alergare; control, vertical, deplasare pe verticala (urcat - coborat scari); motricitatea fina a maini.

Comportamentul cognitiv: receptivitate generala la stimuli; perceptia si reprezentarea; memoria verbala (recunoastere, denumire de imagini); activitatea de constructie; activitatea de reproducere grafica; caracteristici calitative de varsta.

Comportamentul verbal gangurit (vocale, consoane); pronuntia de silabe; limbajul pasiv; limbajul activ; structura gramaticala a limbajului vorbit.

Comportamentul socio-afectiv: diferentierea reactiilor afective; imitatia si comunicativitatea afectiva; activitatea de joc cu copii si adultii; manifestari de independenta (preferinte active, opozitie) si autoservirea (deprinderi de hranire, imbracare, igiena.

Metoda permite aprecierea gradului de dezvoltare atat global, cat si pe componente si ofera posibilitatea de a urmari dezvoltarea in dinamica. Dinamica se reflecta atat prin atingerea cotei normale a varstei, cat si prin surprinderea avansurilor sau retardului fata de varsta cronologica. Aparitia retardului atrage atentia asupra necesitatii cunoasterii cauzelor care au determinat situatia, pentru a gasi modalitatile individuale de ameliorare si recuperare care sa asigure normalitatea.

Scale de dezvoltare

Testele de masurare a dezvoltarii presupun compararea achizitiilor psiho-comportamentale ale copilului cu obiectivele instructionale. Acest tip de obiective - ca si criterii - pot fi diferite de la un instrument la altul, de la o comunitate educationala la alta.

Exemplificare: Scalele Bayley pentru dezvoltarea copilului

Testul este publicat in 1969 si revizuit 1993, este dedicat masurarii dezvoltarii copiilor pe directia cognitiv-mentala si cea motorie. Este dedicat copiilor intre 1 luna si 42 de luni.

Cuprinde mai multe scale cu obiective specifice: scala mentala, scala motorie, scala de evaluare a comportamentului. Scala mentala este dedicata masurarii unor abilitati, precum: achizitii senzorial-perceptuale, achizitionarea constantei obiectului, memorarea, invatarea si rezolvarea de probleme, vocalizarea si comunicarea verbala, evidenta timpurie a gandiri abstracte, habituarea, reprezentarea mentala, limbajul complex si formarea conceptului matematic. Scala motrica masoara: nivelul controlului corporal, coordonarea musculara, controlul metric final mainilor si degetelor, miscarea dinamica, praxis-ul dinamic, imitarea posturala. Scala de evaluare a comportamentului are 30 itemi, cuprinde evaluari ale atentiei, orientarii, reglarii emotionale si calitatilor motricitatii.

Itemii sunt aranjati in ordinea varstelor, respectiv varsta la care 50% din copiii testati reusesc la un anume item.

Sistemul se aplica pe grupuri mari de copii si presupune cooperarea mai multor persoane si specialitati: psihologi, parinti, cadre didactice, terapeuti. Scopul testarii porneste de la conceptia ca depistarea timpurie a unor deficiente ale copilului determina luarea unor masuri imediate de tratament educational si terapeutic-recuperator, prevenind instalarea unor abateri grave. Depistarea nivelului real de dezvoltare a copilului, precum si depistarea cauzelor unor deficiente pot conduce la adecvarea masurilor de interventie.

Pasii unui astfel de program complex includ:

trierea - depistarea copiilor din comunitatea data care se situeaza in afara nivelelor normale ale dezvoltarii psiho-comportamentale;

determinarea nevoilor de servicii educationale speciale - prin instrumente specializate se precizeaza disabilitatile sau nivelul de intarziere in dezvoltare;

planificarea unui program de actiune educationala si terapeutica ce include masurarea deprinderilor si achizitiilor si stabilirea nivelului la care poate incepe interventia, utilizand instrumente psihodiagnostice raportate la criterii, teste de masurare a dezvoltarii, liste de control, observatii;

monitorizarea progresului, prin verificarea si testarea repetata si, la ne-voie, introducerea unor modificari ale diferitelor componente ale programului;

evaluarea programului.