Psihanalizei freudiene, destinologiei dialectice szondiene si psihologiei analitice jungiene la edificarea psihologiei abisale

Aspecte ale contributiilor specifice ale psihanalizei freudiene, destinologiei dialectice szondiene si psihologiei analitice jungiene la edificarea psihologiei abisale.

Psiholog principal clinician

In lucrarea sa 'Analiza Eului', L. Szondi face o sinteza a curentelor si orientarilor semnificative pentru constituirea psihologiei abisale ca sistem de gandire si actiune in contextul efervescentei teoretico-metodologice din psihologie, psihiatrie, neurologie de la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX. Asistam, in aceasta perioada la aparitia si dezvoltarea principalelor conceptii in efortul de cunoastere a comportamentului uman si animal: behaviorismul watsoniam si skinnerian, reflexologia secenovian-pavloviana, asociationismul, gestaltismul, psihodinamismul levinian, organodinamismul lui H. Ey, psihiatria genetica germana, etnopsihologia si zoopsihologia, psihologia genetica piagetiana, psihometria catteliana, psihologia proiectiva, psihologia religioasa, neuropsihologia etc., constituie fundalul psihologiei profunzimilor.

Avand o formare stiintifica pluridisciplinara (medicina generala, endocrinologie, psihologie, psihiatrie, genetica, etnopsihologie etc. si o cultura filosofica, teologica si de medievalist, L. Szondi se preocupa de problema psihologiei inconstientului cu aspiratia de ordonare a principalelor contributii efective si prezinta o schema a acestora astfel:

A.PSIHANALIZA (S. FREUD) = psihologie profunzimilor ca stiinta despre inconstient.

B.ORIENTARI NUCLEARE

I.Psihologia analitica (C.G. JUNG)

II.Analiza destinului (L. SZONDI)

C.ORIENTARI ADIACENTE

I.SOCIOLOGICE SI DE CULTUROLOGIE

1.Psihologia individuala (A. ADLER)

2.Analiza culturala (K. HORNEY, E. FROMM, SULLIVAN)

II.EXISTENTIALISTE

1.Analiza existentiala (BINSWAGER)

2.Psihanaliza si sinteza existentei (CARUSO)

III.RELIGIOASE

1.Anagogica (SILBERER)

2.Prospectiva (MAEDERER)

3.Psihologia religiei (JUNG)

4.Reevaluarea psihanalizei (DAIM)

5.Ego-analiza functiei credintei (SZONDI)

Contributia lui Szondi la 'stiinta despre inconstient' consta in studiul sistematic al inconstientului familial (genealogic) - parte integranta a inconstientului, alaturi de cel individual (ontologic) freudian si de cel colectiv (arhetipal) jungian. Cu ocazia dsicutarii notiunii de pulsiune in raport cu aceea de instinct, Szondi preia observatia freudiana ca in instinct ca si in pulsiune este vorba de 'reproducerea unei stari anterioare', in instinct avand loc o reproducere 'desavarsita', inchisa, iar in pulsiune una deschisa catre o multitudine de manifestari comportamentale. Cu toate acestea, Freud a lasat fara raspuns o intrebare fundamentala, si anume: 'Care este sursa acestei reproductivitati? Freud sugereaza aceasta sursa dar nu o studiaza. Szondi arata ca sursa primara a necesitatii unei reproduceri a unor comportamente anterioare mai mult sau mai putin fixe, prestabilite, este de natura genetica. Szondi introduce notiunea de 'gena pulsionala' pe care o defineste ca fiind o particula specifica aflata in zestrea nativa a individului si alcatuita dupa principiul, deja statutat in genetica timpului, al 'aleliei multiple' cu participarea celor doi genitori in proportii diverse de homo si heterozigotism.

L. Szondi va teoretiza asa-zisa 'genetica umana duala' bazata pe principiul inalienabilitatii participatiei, al aspiratiei de 'a fi unul si acelasi' cu altul (Einsseins) regasind principiul participatiei perene (participatio perennis) din filozofia antica si medievala, in teologie, etnopsihologie ('participation mystique' ilustrata de Levy-Bruhl) si pe principiul unitatii dialectice a contrariilor (opozitelor). Dezvoltand mai departe acest rationament, Szondi ajunge la idea unei 'anancologii dialectice' (ananke [gr] = soarta, destin). Aceasta destinologie dialectica inlatura fatalismul absolut (destinul ca 'fatum'). Exista o multitudine de posibilitati de destin (Schicksalsmoglichkeiten) care se pot manifesta in viata individului, dar acestea sunt totusi limitate, pe de o parte prin apartenenta la un 'neam', la o familie (in sens genealogic), iar pe de alta parte, de optiunile effective in sistemul relatiilor individului cu lumea, in particular cu 'lumea oamenilor' (mitmenschliche Leute). De aceea, Szondi vorbeste de dialectica unui destin obligat, fortat, impus (Zwangschicksal) in opozitie cu un destin ales (Wahlschicksal). Alegerea, este astfel un mechanism destinologic, dar si un limbaj al inconstientului familial, dupa cum simptomul este limbajul inconstientului individual, iar simbolul cel al inconstientului ancestral (social, arhetipal).

Referindu-se la profunzimea observatiilor lui Goethe asupra 'afinitatilor elective', Szondi arata cum propensiunea spre alegerile in iubire (libidotropism), prietenie (sociotropism, idealotropism), cariera (ergotropism), boala (morbotropism) si moarte (thanatotropism) cu dublul ei determinism structurat dialectic, genotipic si fenotipic (genotropic si operotropic) sta la baza mersului individual in existenta. Factorii conjuncturali, 'intamplarile' nu sunt chiar indeterminanti si absolut determinanti. Factorii sociali 'exteriori' individului nu ii sunt chiar asa de straini, ei sunt intrucatva 'cautati cu lumanarea' de factori interiori greu decelabili prin observatia obisnuita sau chiar instrumentata sofisticat. Analiza genealogica (Stammbaum Analyse) furnizeaza informatii cu privire la cele cinci domenii de electie destinologica. Asa-zisele A.H.C. (antecedente heredo-colaterale din fisa de observatie clinica - atat de superficial consemnate de cliniciam si quasi-ignorate de DSM - ar trebui sa cuprinda atat indicatii de tip patologic, cat si referiri la relatiile cu caracter optional cu efecte benefice, social positive). Antinomia 'geniu-nebuinie' cuprinde sesizarea unei posibile extremizari absolute a dialecticii destinologice, dar se pot determina si contrarii normal-patologic intr-un registru mai moderat pe aceeasi axa, eventual gradate in functie de intensitatea lor axiologica intr-o taxonomie scalara, fara ignorarea clasicelor trepte nevrotic-dizarmonic-psihotic in sens negativ si comun-mediu-exceptional in sens social-pozitiv.

Analiza destinologica nu se limiteaza la investigarea analitica a refulatului conflictualitatii sexuale, a complexelor, formatiunilor reactionale, mecanismelor defensive si simptomatogenetice descrise de S. Freud si sistematizate de Anna Freud, a transferului si contratransferului, a rezistentelor si abreactiilor cathartice - desi o presupune - ci merge mai departe, spre o constientizare a dialecticii optionale pe o axa temporala mai ampla incluzand stramosii si descendentii probandului. Confruntarea cu stramosii (Konfrontation mit Ahnen) devine astfel axa destinologica depasind si asimiland confruntarea cu Sinele. In lucrarea sa 'Analiza destinului' aparuta in 1948 (ed. II) Szondi fundamenteaza teoria sa despre inconstientul familial, genetica pulsionala cu cele patru 'substante' primordiale valorificand critic gandirea clinica a lui Krapelin, Kretschmer, Janet, Freud etc., surse de genetopsihiatrie, etnologie si din alte domenii de cercetare a conditiei biologice si spirituale a omului. Spre deosebire de Freud care a folosit dialectica Eros-Thanatos extinzand-o treptat si in alte zone ale psihismului din afara sexualitatii, Szondi arata ca exista la om patru domenii pulsionale relativ independente, cu o dinamica interna a opozitelor, dar care se subsumeaza unui principiu integrator de unitate a naturii si orientarii. In editia din 1972 a manualului de diagnostic experimental al pulsiunilor (Lehrbuch der experimentellen Triebdiagnostik, II Aufl., 1972), Szondi prezinta schematic sistemul sau pulsional .

Se obsrva ca sunt luate in consideratie 4 pulsiuni sau vectori, 8 trebuinte sau factori pulsionali si 16 tendinte pulsionale. Suzanne Deri - o distinsa colaboratoare a lui Szondi aduce o contributie meritorie subliniind caracterul motivational al sistemului szondian, in concordanta (si) cu spiritual psihologiei dinamice a lui K. Lewin. In schema, sagetile indica relatiile de opozitie, iar liniile pe cele de unitate dialectica din structura unei pulsiuni. Astfel, o pulsiune este o formatiune complexa in care elementele sunt dispuse polar; exista o polaritate a celor doua tendinte, care se subsumeaza trebuintei si o polaritate a celor doua trebuinte, care se subsumeaza pulsiunii. Pulsiunile, la randul lor, desi au un grad ridicat de independenta, specificitate si sfera de actiune (asa-zisa 'atmosfera pulsionala', cum o numeste Szondi) in cadrul sistemului prezinta o alta polaritate, aceea intre centru (Mitte) si periferie (Rand).

Pulsiunea Eului (Sch) si cea paroxismala (P) formeaza 'centrul de autoreglare', iar pulsiunea sexualitatii (S) si cea de contact (C) constituie pulsiunile primare, prezente in intreg regnul animal si la rigoare, chiar si in cel vegetal, care asigura pe de o parte forta vitala (opozitia Eros-Thanatos in vectorul S, al sexualitatii) si, pe de alta parte, cadrul relational organism-mediu, subiect-obiect, individ-lume etc., in vectorul contact (C) prin opozitiile intre achizitie si consum, conservare-schimbare, atasare-detasare, fidelitate-infidelitate, cautare-fixatie etc.

In structura subsistemului central, pulsiunea paroxismala sau de surpriza este prezenta, de asemenea, si la animalele inferioare unde joaca rolul de instanta reglatorie, adaptativa si defensive - un fel de 'Eu' animal. Faptul se poate exemplifica prin multiplele 'tehnici' de adaptare-aparare in situatii de pericol precum cameleonismul (mascarea), contraatacul (zbarlirea, urletul, latratul, ragetul, racnetul), rigidizarea (reflexul motor, 'a face pe mortul', reflexul mortii la Kretschmer) sau dimpotriva, furtuna motorie (fluxul afectiv, agitatia lamentativa sau vaicareala, schelalaiala). La om, acest vector devine, dincolo de manifestarile neurovegetative simpatico-parasimpatice care insotesc lumea afectelor, instanta de reglare deonto-axiologica, etico-morala in lumea sentimentelor si pasiunilor, a normelor si valorilor general umane si de grup - pe scurt, sistemul evaluativ al raportului subiectului, motivate existential cu obiectul de satisfacere real sau imaginar. In fenomenologia acestui vector gasim vastitatea, 'universul' manifestarilor epileptoido-histeroide in normal si patologie. Acest factor fundamenteaza adevaratele maladii afective (epilepsia, isteria) in timp ce cuplul depresie-manie este in esenta de natura contactuala.

Pulsiunea (vectorul) Eului reprezinta saltul calitativ uman in organizarea personalitatii profunde. Eul pulsional devine acel 'Pontifex oppositorum', care stabileste 'punti', poduri, modalitati 'de a trece de . intre polaritatile pulsionale prin mijlocirea celor doua categorii proprii de functii polare. Astfel, 'egosistola' este Eul care ia atitudine si confrunta realitatea (factorul k) iar prin opozitie, 'egodiastola' este Eul care participa, proiecteaza, stabileste strategii de existenta, de dilatare, de expansiune de sine (factor p). Eul (Sch) realizeaza unitatea dintre realist-materialistul 'a avea' si ideal-spiritualul 'a fi'. Eul pulsional este, de asemenea, instanta defensiva suprema, care contine mecanisme ierarhizate si nuantate.

Ele sunt elaborate deductiv de catre Szondi pornind de la logica interna a functiunilor Eului spre fenomenologia comportamental-clinica si nu invers inductive si observational-clinic cum procedeaza Freud. La Freud apar zece mecanisme defensive, in timp ce Szondi stabileste sistematic o multitudine de asemenea 'tehnici' inconstiente ale Eului indicand de fiecare data continutul pulsional real al mecanismelor freudiene.