PERIOADA PRENATALA

"NASTEREA INTRAUTERINA"

La nivelul speciei umane, noua forma de viata se naste in momentul fecundatiei. Fecundatia reprezinta procesul prin care ovulul se uneste cu spermatozoidul, generand aparitia zigotului. (orice femeie poseda, inca de la nastere aproximativ 500.000 de ovule, iar in fiecare luna, dupa pubertate, pana la menopauza, se elimina un ovul din ovar in trompa uterina, unde este capabil de a fi fecundat de un spermatozoid - in zilele 12 - 16 ale ciclului. Daca nu este fecundat, el este eliminat la aproximativ 14 zile de la coborarea in uter, sub forma menstruatiei. Barbatul poseda miliarde de spermatozoizi, marea majoritate fiind distrusi.)

Ovulul contine 23 de cromozomi (cromozomii sunt formati din gene, gene reprezentand segmente de A.D.N.; totalitatea genelor alcatuiesc materialul genetic - codul genetic ) care se combina cu cei 23 de cromozomi ai spermatozoidului. La aproximativ 3 ore de la fecundatie, noul ou incepe sa se divida in 2, in 4, in 8 si inainteaza spre uter. Dupa aproximativ 3 zile ajunge in uter, cand o parte a celulelor sale (foarte diversificate ca si structura, functionalitate in trei zile) vor fi "utilizate" ca suport de fixare, iar celelalte vor determina formarea embrionului uman. Prin celulele de fixare, se asigura jonctiunea cu vasele sangvine din uter, prin care embrionul se va hrani.

In dezvoltarea intrauterina a oului pana la stadiul de fat matur, se disting mai multe etape:

Etapa germinala (din momentul fecundatiei pana la fixarea oului in uter) - are loc cresterea in volum de aproximativ 8000 de ori;

Etapa fetala timpurie (sau embrionara care se deruleaza din momentul fixarii oului in uter pana la 8 saptamani) - se caracterizeaza prin formarea celor trei straturi celulare (ectodermul, mezodermul si endodermul) din care se vor dezvolta partile, componentele noului organism, dupa cum urmeaza:

Ectodermul - duce la formarea celulelor pielii, sistemului glandular, parului, unghiilor, organelor senzoriale si a sistemului nervos;

Mezodermul - duce la formarea sistemului muscular, osos, a stratului adipos, sistemului circulator si a celui excretor;

Endodermul - duce la formarea plamanilor, ficatului, pancreasului, intestinelor, glandelor salivare, etc.

Tot in aceasta perioada, se dezvolta intens placenta (din celulele de fixatie) care are un rol foarte important in cresterea embrionului, prin functiile sale de hranire, oxigenare si protectie.

Perioada fetala tarzie (sau de fetus, fat, incepe din saptamana a 9 si tine pana in saptamana 38    - aproximativ, in conditii de dezvoltare normala - cand intervine expulzarea fatului, adica nasterea) - este o etapa de diferentiere a celorlalte organe si de maturizare a celor existente. Dupa 28 de saptamani, fatul este suficient de bine dezvoltat, incat poate supravietui in cazul unei nasteri premature.

Dezvoltarea embrionara si intrauterina se prezinta dupa cum urmeaza:[1]

Etapa de dezvoltare intrauterina este hotaratoare pentru dezvoltarea normala, armonioasa a viitorului copil. Tocmai de aceea, o trecere in revista a cauzelor care pot determina patologii, prematuritate sau imaturitate la nivelul fatului se impune. Principalele cauze care sunt responsabile de aceste fenomene sunt:[2]

DEZVOLTAREA PSIHICA INTRAUTERINA

Dezvoltarea psihica in mediul intern, intrauterin, respecta criteriul progresiei constante, cu achizitii usoare in primele doua etape, ca in ultima etapa a dezvoltarii sa se inregistreze un ritm alert, pe linia dezvoltarii calitative a coordonatelor psihologice ale viitorului nou - nascut. Principalele paliere ale dezvoltarii psihologice vizeaza:

a) Dezvoltarea motricitatii: primele achizitii motorii apar in jurul varstei de 5 saptamani, sub forma miscarilor reflexe simple. Primele miscari vizibile, sesizabile la ecograf apar in jurul varstei de 7 saptamani sub forma extensiei coloanei vertebrale si miscarea celor patru membre. Initial, aceste miscari sunt haotice, intamplatoare si dezorganizate, ca, odata cu inaintarea in varsta ele sa devina din ce in ce mai fin coordonate, in consens cu starea de ansamblu al organismului. De exemplu, miscarile fatului vor deveni mai ample si mai frecvente daca apar factori stresori, cum ar fi, senzatia de foame, prezenta substantelor toxice sau stresul mamei resimtit de fat. Pe langa miscarile membrelor, "fatul poate sa-si indoaie corpul, sa loveasca cu membrele, sa se intoarca dintr-o pozitie in lata, sa inghita, sa-si suga degetul si sa sughite"[3]. De asemenea, dupa 10 saptamani apar primele reactii respiratorii, iar dupa 17 saptamani mimica devine mobila, apar grimase si incruntarea sprancenelor. Cercetarile arata ca intre 25 si 28 saptamani, fatul este activ motor in proportie de 14% din 24 de ore.

b) Dezvoltarea senzoriala: cunoaste acelasi ritm al dezvoltarii graduale a sensibilitatii, in acord cu maturizarea organica a organelor aferente.

La nivelul simtului vizual, odata cu formarea si dezvoltarea aparatului vizual, copilul incepe sa aiba reactii motorii puternice daca asupra abdomenului matern se actioneaza cu o sursa puternica de lumina. Teoretic, dupa 7 luni, copilul poate vedea, dar acest lucru este putin exersat datorita mediului lichid si opac din abdomen. La nivelul simtului tactic, copilul este foarte sensibil, actionand virulent daca asupra lui se realizeaza miscari bruste de apasare sau pipaire puternice. La nivelul simtului gustativ, fatul devine capabil, dupa 5 luni, sa reactioneze in functie de substantele ingerate de mama. De asemenea, poate deosebi dulcele de amar, manifestandu-si preferinta fata de substantele dulci si adversitatea fata de cele amare. La nivelul simtului auditiv, fatul este foarte sensibil reactionand pozitiv sau negativ in functie de natura sunetelor receptate. Mai ales dupa patru luni, cand aparatul este constituit, urmand sa se maturizeze in jurul varstei de 7 luni. (De analizat la seminarii experimentele legate de simtul auditiv al copilului!)

In ultimul timp se sustine ideea existentei, inca din perioada intrauterina a memoriei dupa 6 luni. Anca Muntean[4] trece in revista cercetari realizate de psihologii de orientare psihanalitica si mai ales de cercetatorii psihologiei transpersonale. Conform transpersonalistului S. Grof, inconstientul uman prezinta trei staturi, cel de-al doilea fiind "populat" cu amintiri achizitionate de copil in perioada intrauterina. Explorarea acestui stat este posibil cu ajutorul unor tehnici speciale, dintre care amintim regresa hipnotica, stimularea electrica a lobului temporal, utilizarea de substante psihedelice.

Cert este ca perioada intrauterina a dezvoltarii reprezinta o etapa esentiala in "construirea" noii vieti, o etapa cruciala in destinul a ceea ce poate sa fie noua viata care e pe cale sa apara. In functie de dezvoltarea fiziologica, psihologica a fatului, a conditiilor in care acesta se dezvolta, a climatului afectiv - comunicational care se stabileste intre fat si mama, fat - parinti in general, putem prezice viitorul omului matur de maine.

NASTEREA COPILULUI

PROCESUL NASTERII

In conditiile dezvoltarii normale a fatului si a sanatatii fizice si psihice a mamei, nasterea se instaleaza la aproximativ 280 de zile de la momentul conceptiei intrauterine. Durata nasterii este de obicei de 13 ore mergand pana la 20 de ore. Pe parcursul nasterii, a travaliului, se pot de limita patru faze principale:

a) Prima faza incepe din momentul regularizarii contractiilor (acestea nu mai sunt sporadice si au o intensitate sustinuta, resimtita de mama) si dilatarea cervixului (aproximativ 10 cm.), orientarea fatului in canalul dilatat, de obicei cu capul inainte. Contractiile pot avea o frecventa foarte mare (apar la aproximativ 30 - 40 de secunde) sau pot fi la intervale mai mari de timp (15 - 20 de minute).

b) A doua faza vizeaza nasterea propriu - zisa, la finalul ei copilul este expulzat in mediul extrauterin.

c) A treia faza consta in separarea fatului de placenta (taierea cordonului ombilical) si eliminarea din uterul mamei a placentei ( in aproximativ o ora de la expulzarea fatului).

d) A patra faza se materializeaza prin aparitia contractiilor post - nastere, contractii superficiale sau profunde la nivelul abdomenului mamei (aceste contractii apar ca urmare a re-adaptarii mediului intern al organismului la noile conditii - contractarea tuturor muschilor, in timp, la dimensiunile dinaintea sarcinii).

In momentul declansarii nasterii, pozitia copilului poate fi:

a) Pozitia normala, cu capul inainte, angajat pe canalul uterin dilatat. De obicei, aceasta pozitie nu determina probleme, asigurand o nastere normala mai ales daca canalul uterin este bine dilatat. Daca canalul este insuficient dilatat, nasterea poate fi foarte dificila, cu consecinte negative atat asupra fatului (pericol de lezare a cutiei craniene, si implicit afectarea creierului), cat si asupra mamei (nevoia de a interveni chirurgical - taieturi vaginale).

b) Pozitia transversa, in jumatate, copilul este angajat de aceasta daca pe canalul uterin cu fesele inainte. Aceasta pozitie determina o nastere foarte dificila si trebuie intervenit, fie prin intoarcerea copilului, fie prin recurgerea la operatia cezariana. Aceasta pozitie poate fi acompaniata    de invartirea cordonului ombilical in jurul gatului, de sufocarea sau chiar moartea fatului.

c) Pozitia inversa, cu picioarele inainte. De obicei, in cazul acestei pozitionari a fatului, se intervine ca si in cazul precedent. Daca se incerca nasterea in aceasta pozitie, poate aparea asfixierea sau, datorita expulzarii copilului prin tragerea de picioare, pot aparea anomalii la nivelul aparatului locomotor inferior.

TESTAREA NORMALITATII COPILULUI NOU - NASCUT

Imediat dupa nastere, nou - nascutul este supus primelor testari medicale. Astazi, modalitatea de identificare a modului de adaptare a functiilor vitale ale organismului copilului la conditiile de viata extrauterina, poarta denumirea de scorul Apgar (stabilit de Virginia Apgar in SUA, in anul 1953). Indicii medicali urmariti in cadrul acestei tehnici sunt: culoarea pielii, functia respiratorie, tonusul muscular, reflexivitatea, bataile inimii. Aceasta tehnica se aplica timp de 1 minut ( la copiii cu dificultati se poate aplica timp de 10 minute, in functie de evolutia indicilor urmariti), iar fiecare indice primeste o nota, de la 0 la 2.

Dupa testarea fiecarui indice, se face suma totala si se interpreteaza astfel:

Un scor cuprins intre 8 - 10 semnifica un copil perfect sanatos si foarte bine adaptat la noul mediu de viata;

Un scor cuprins intre 5 - 7 semnifica o stare buna a copilului, dar poate necesita, in unele cazuri, interventia prin asigurarea si aplicarea respiratiei artificiale sau alte manevre medicale;

Un scor de 5 sau mai mic semnifica o stare grava de sanatate a noului nascut si presupune interventia imediata a cadrelor medicale.

La nastere, nou - nascutul are o greutate medie de 3.250 g. (3.500 pentru baieti, 3.000pentru fete) si o inaltime medie de 50 cm. (50-55 pentru baieti, 48 - 50 pentru fete). Prima reactie a nou nascutului este cea de tipat care este determinata de intrarea "fortata" in functiune a sistemului respirator pe calea aerului si de resimtirea de catre copil, a noului mediu de viata, ca fiind unul strain si ostil. Tocmai de aceea, studiile de specialitate sustin ideea nedespartirii nou - nascutului de mama in primele 2 -3 zile, pentru ca aceasta sa-I favorizeze adaptarea mai usoara la noul mediu (mama fiind in acest caz, elementul de legatura, cea care in permite intrarea in noul mediu de viata).

De asemenea, studiile in domeniul nou - nascutilor arata existenta unei "personalitati" unice a copilului inca din momentul nasterii. Astfel, studiile realizate de S. Chess si A. Thomas[5] arata diferentieri comportamentale fine intre nou nascuti pe urmatoarele dimensiuni.

Nivelul activitatii (copii energici, agitati, tacuti, etc);

Ritmicitatea unor functii de baza (foamea, raportul somn - veghe);

Natura raspunsului la un stimul nou (de apropiere, de retragere, de indiferenta);

Gradul de adaptabilitate la schimbarile mediului;

Intensitatea reactiilor emotionale;

Calitatea afectelor (si polarizarea lor la polul pozitiv sau la polul negativ), etc.

In directia asigurarii unei sanse mai mari a normalitatii biologice si psihologice a nou - nascutului, un rol important, chiar vital il are pregatirea gravidei pentru noua sa responsabilitate, pentru noul rol pe care il va avea de indeplinit chiar din timpul graviditatii. Astazi sunt cunoscute si aplicate (mai ales in tarile occidentale, cu un nivel stabil al dezvoltarii) mai multe tehnici, metode si strategii in domeniul graviditatii si a pregatirii pentru nastere si maternitate.

a) Inca de la inceputul sarcinii, viitoarea mama trebuie sa cunoasca: cat dureaza o sarcina, care sunt parametrii normalitatii perioadei de sarcina, cine va fi medicul cu care va naste, cat de frecvent trebuie sa realizeze consultatii medicale, prin ce metoda va naste, etc.

b) Realizarea si frecventarea cursurilor de pregatire pentru nastere, atat a gravidelor, cat si a partenerilor acestora.

c) Realizarea gimnasticii medicale.

d) Insusirea tehnicilor respiratorii specifice pentru o nastere usoara.

e) Insusirea unui regim de viata sanatos atat pentru femeia gravida, cat si pentru cuplul din care face parte gravida etc.

Cateva metode impuse si verificate in practica graviditatii sunt:

a)      Metoda Dick - Read consta in educarea femeii gravide in ceea ce priveste reactivitatea motorie din timpul travaliului (ce trebuie sa faca, cum trebuie sa respire, ce miscari sunt utile, ce miscari trebuie evitate).

b)      Metoda Lamaze - considera femeia gravida ca factor principal si activ in timpul nasterii. Femeia gravida impune ritmul actiunilor, in functie de structura proprie. Si in cadrul acestei metode se invata tehnici de respiratie si de control a emotiilor negative.

c)      Metoda Bradley - accentueaza dimensiunea psihologica a nasterii. Important este ca mama sa priveasca nasterea ca pe un fenomen natural, plin de bucurie, fiind inconjurata de dragoste si pretuire.

d)      Metoda Leboyer - pe particularizeaza prin asigurarea unui climat special in timpul nasterii: lumina difuza, discreta, fond sonor linistitor. Imediat dupa expulzare, nou - nascutul este asezat la pieptul mamei ( tehnica "piele la piele"), iar abia dupa 4 - 5 minute copilul se ia, se taie cordonul ombilical, se spala si se infasa.

e)      Metoda Ceakovski sau nasterea sub apa. Ideea acestei metode este aceea de a atenua "socul" trecerii copilului din mediul apos in cel aerat.

f)       Sunt si alte tehnici care pot favoriza nasterea fara dureri, cum ar fi practicarea diverselor tehnici de inspiratie yogina, controlul mental sau sofrologia[6] - adica, obtinerea armoniei depline intre trup psihic, spirit.

PRIMUL AN DE VIATA

CARACTERIZARE GENERALA

Nou - nascutul, normal dezvoltat din punct de vedere biologic, are la nastere forma pliata (pozitia embrionara), pielea pliata si rosiatica, cu falduri, capul este mare, ocupand din lungimea totala a corpului, iar membrele sunt scurte. La nivelul greutatii corporale (3.000 - 3.500 g.), in primele 3 - 5 zile are loc o scadere fiziologica din greutatea initiala (datorata "stresului" si adaptarii organismului la noul mediu de viata) cu 150 - 300 g., recuperandu-se ulterior in 4 - 5 zile (daca nu, copilul este supus interventiilor medicale specializate).

Cresterea organismului noului nascut este foarte intensa dupa nastere, in primele 6 luni cresterea greutatii organismului urmareste algoritmul: nr. luni 600g + greutatea initiala, iar in urmatoarele 6 luni, greutatea se calculeaza dupa formula: nr. luni     500g. + greutatea initiala. In ceea ce priveste lungimea corpului, pe parcursul primului an de viata, copilul adauga aproximativ 25 - 30 cm (25 cm la fete si 30 cm la baieti), atingand lungimea de 75 - 80 cm. Perimetrul cranian ajunge de la 34.5 cm cat are la nastere la 45 cm., iar toracele de la 32 cm la 45 cm.

Din punct de vedere al trebuintelor fiziologice de baza (alimentatie, somn, veghe, mictiune, defecare) acestea urmeaza criteriul ordonarii, ritmicizarii si coordonarii. Daca la nastere alimentatia copilului este haotica (la aproximativ 2 ore), la un an de zile aceasta ajunge sa se stabilizeze la 6 mese, renuntandu-se la masele din timpul noptii. Ritmicitatea alimentatiei determina si organizarea ritmului de viata, la un an de zile diferentiindu-se clar perioadele de veghe (care devin foarte active, ocupate cu activitati de informare, socializare, dezvoltare psihomotorie, afectiva, intelectuala) de perioadele de somn (care devine din ce in ce mai profund si stabil). Daca alimentatia la nastere este bazata pe un singur aliment (laptele matern, de obicei), la un an copilul se hraneste foarte diversificat, primind majoritatea tipurilor de alimente (lactate, carne, legume, fructe fierte sau in stare naturala). De asemenea, trebuintele de eliminare se ordoneaza, daca la nastere sunt 3 - 4 scaune pe zi, la 2 luni se stabilizeaza la 2 pe zi, ca la varsta de 1 an sa existe doar unul singur. Dificultati mai mari apar in stabilizarea si ordonarea activitatii de mictiune, mai ales pe timpul noptii, aceasta urmand a se "maturiza" in stadiul urmator al dezvoltarii.

Dezvoltarea psihomotorie este foarte densa si variata in primul an de viata, punctul culminant fiind atins in achizitionarea mersului biped, posibilitatea articularii catorva cuvinte mono si bisilabice, dezvoltarea capacitatii de socializare si stabilirea primelor relatii afective specifice.

Pe linia comunicarii, aceasta se face initial prin intermediul non - verbalului, ca apoi sa se instaureze comunicarea paralela prin intermediul rostirii verbale. La 2 luni copilul poate intrerupe suptul pentru a zambi ca raspuns la afectivitatea oferita de mama, aparand apoi reactiile de vocalizare sau gangurit. La 3 - 4 luni, zambetul indeplineste rolul de "raspuns" la stimulii din mediu si pe acela de mentinere a contactului vizual, in special cu mama. La 4 - 5 saptamani copilul poate "decodifica" aspectele din mimica adultului; de asemenea, incepe comunicarea prin gestica mainilor (apropiere, respingerea persoanelor din apropiere), agatatul de corpul mamei, intinderea mainilor pentru a fi luat in brate sau pentru a fi luat in seama. Se delimiteaza acum si prezenta conduitelor de abandon: tacerea, imbufnarea, geamatul, oftatul, tipatul, leganatul. Aceste comportamente non - verbale se diferentiaza si se specializeaza tot mai mult o data cu cresterea si achizitionarea de noi informatii despre el si despre mediul inconjurator. In ceea ce priveste comunicarea verbala, prima faza de manifestare a vorbirii este ganguritul, diferentiindu-se treptat sunetele "a", "e", "o", "I", "u". Dupa 4 luni se realizeaza articularea vocalelor cu consoanele "m", "n", "p", "t", "b", "d". La 5 luni se instaleaza faza lalatiei (repetarea de silabe), ca la varsta de 10 luni copilul sa poata rosti cuvinte cu sens: mama, tata, papa.

Din punct de vedere cognitiv, conform teoriei elaborate de J.Piaget[7] copilul nou nascut traverseaza etapa dezvoltarii senzorio-motorii (de la nastere la 2 ani), caracterizata prin: functionarea cognitiva in absenta limbajului articulat, caracterul pragmatic al actiunilor sale - urmareste de obicei satisfacerea unei dorinte, actiunea vizeaza cotidianul apropiat, mediul cunoscut, actiunile sunt egocentrice, raportate las propria corporalitate, actiunile au la baza informatiile procurate de perceptii si asocierea acestora cu anumite miscari "invatate" prin imitatie. Primul stadiu, de la nastere la 1 luna este cel al reflexelor innascute care pe parcursul exersarii se perfectioneaza si diferentieaza. A doua etapa, de la 1 luna la 4 luni, este etapa primelor priceperi si deprinderi sub forma suptului sistematic al degetului, intoarcerea capului catre o sursa sonora, urmarirea unui obiect din campul sau vizual. A treia etapa ,de la 4 luni la 8/9 luni, este cea a reactiilor circulare secundare si se individualizeaza prin capacitatea copilului de a "reproduce' activ o reusita intamplatoare. De exemplu, copilul trage de un snur pentru a canta o jucarie. A patra etapa, de la 8/9 luni la 12 luni, este etapa inteligentei practice, copilul facand distinctia clara dintre mijloc si scop. De exemplu, acum poate gasi cu usurinta, prin comportamentul de cautare, un obiect anume. A cincea etapa si a sasea etapa a inteligentei senzorio - motorii se intinde in ciclul urmator al dezvoltarii, si anume, in perioada anteprescolara. ( A cincea etapa este cea a reactiilor primare tertiere, caracteristica varstei de 12 - 18 luni si consta in "cautarea activa" de noi mijloace pentru satisfacerea unei dorinte. A sasea etapa este cea a combinatoricii mentale, caracteristica varstei de la 18 la 24 luni. Specific acestei etape este interiorizarea anumitor actiuni pozitive, care se dovedesc a avea succes in rezolvarea anumitor probleme si combinarea acestora la nivel mental, ceea ce determina in planul exterior noi modalitati de explorare si valorificare a mediului inconjurator). Toata etapa gandirii senzorio - motorii este acompaniata cu vizibile achizitii la nivelul tuturor proceselor cognitive, astfel ca in jurul varstei de 2 ani copilul detine o adevarata comoara informationala. De asemenea, prezenta este curiozitatea exploratorie ceea ce faciliteaza diversificarea cunostintelor si abilitatilor de a "stapani" mediul inconjurator.

Pe linia dezvoltarii structurii afective, ceea ce caracterizeaza nou - nascutul este dezvoltarea primelor forme de atasament, de la faza de preatasament (0 -3 luni), la faza decrestere si dezvoltare a atasamentului (4 -8 luni - caracterizata prin prezenta unei atitudini preferentiale fata de anumite persoane, de obicei mama) pana la faza atasamentului propriu zis ( in jurul varstei de 1 an caracterizat printr-o exprimare clara a preferintei in raport cu anturajul. Pe linia exprimarii emotionalitatii, prima forma de manifestare ea forma surasului (1 - 2 luni), ca la 3 luni comportamentul expresiv sa devina foarte plastic si variat. La sfarsitul acestui stadiu, copilul este capabil de a mima plansul sau de a evita privirea celui care l-a certat. De asemenea, dupa a 6 luni, privirea copilului poate imbraca trei forme: privirea - revolta , privirea - abandon, privirea - apatica.

Pentru o mai buna sistematizare si retinere a dezvoltarii specifice nou - nascutului in primul an de viata, prezentam in continuare evolutia de luni de viata, stiut fiind faptul ca, in acest stadiu achizitiile sunt foarte variate si se produc intr-un ritm foarte alert.

CARACTERIZAREA ANALITICA A NOU - NASCUTULUI PE CRITERIUL VARSTEI

1 LUNA:

Alimentatia: se realizeaza prin alaptare, are un ritm haotic la inceput ca treptat sa se organizeze in functie de etapele de somn si veghe.

Cresterea: copilul ia in greutate aproximativ 600 g. si creste in lungime 2 - 3 cm. Din punct de vederemotor, miscarile sunt haotice, tendinta corpului este de a sta pliat ca in abdomenul matern. Din punct de vedere senzorial, isi recunoaste mama dupa miros, iar la sfarsitul lunii identifica ochii fetei umane ( datorita procesului de mielinizare de la nivelul scoartei cerebrale). Comunicare se realizeaza prin intermediul grimaselor faciale, a miscarilor corporale si a plansului. Din punct de vedere cognitiv, se afla in stadiul reflexelor ( dupa Piaget).

2 LUNI:

Alimentatia: daca la 1 luna, intervalul de alaptare este de 2-3 ore, spre varsta de 5 - 6 saptamani, acesta tinde sa se situeze la o distanta de 4 - 5 ore. Majoritatea sugarilor au nevoie sa fie alaptati si noaptea, ceea ce determina segmentarea foarte mare a ritmului de viata si mentinerea unui program dezorganizat. Spre varsta de 8 saptamani, se renunta treptat la masa cea mai tarzie situata in jurul orei 23, mentinandu-se o singura masa nocturna, la ora 02. Sugarul are nevoie de aproximativ 650 - 8oo ml. lapte (se poate da si ceai anticolici intre mese). Se recomanda alimentarea sugarului exclusiv cu lapte matern; in situatia in care mama nu are suficient lapte, se completeaza cu lapte praf, recomandat de medicul pediatru!

Cresterea: in decursul lunii a 2 - a, sugarul creste in greutate cu aproximativ 800 - 900 de grame, respectiv 25g. pe zi. In lungime creste aproximativ 3 cm.

Dezvoltarea psihomotorie:

Dezvoltarea motorie: odata cu intrarea in luna a doua de viata, sugarul incepe sa aiba mai mult control asupra muschilor, miscarile devin mai coordonate. Progresele motorii urmaresc linia ascendente de la muschii capului la extremitati. Culcat pe spate are tendinta de a sta inca indoit, cu picioarele asude mult in fata. Inaintand spre varsta de 8 saptamani, sugarul poate sta din ce in ce mai intins pe spate, pedaland picioarele concomitent ( in prima luna pedalarea este asimetrica, cand un picior, cand celalalt). Asezat pe burta, are posibilitatea de a sta cu toracele intins, cu capul usor ridicat in sus, bratele intinse, dar nu stabile (le misca usor). Daca in prima luna de viata pumnii sunt in permanenta inchisi, odata cu intrarea in luna a doua pumnii se desfac putand in jurul varstei de 8 saptamani sa fie aproape in permanenta desfacuti in stare de veghe.

Dezvoltarea psihica: fata sugarului devine din ce in ce mai expresiva, reactioneaza in functie de cum i se vorbeste (tonalitate, ritm, intensitate). Din punct de vedere al simtului vizual, daca la o luna sugarul nu poate "prinde" un obiect decat daca acesta este situat in fata lui la o distanta de aproximativ 20 - 30 cm, spre 8 - 9 saptamani sugarul poate urmari obiectele situate in campul lui vizual, preferand fetele umane in raport cu obiectele. Din punct de vedere cognitiv se afla in stadiul primelor deprinderi si perceptii, iar din punct de vedere afectiv, in stadiul preatasamentului.

Somnul si veghea: somnul ocupa 17 - 18 ore din 24 de ore, in reprize de 5 - 6 ore fara intrerupere. In timpul somnului, vocile obisnuite nu-l deranjeaza, dar lumina puternica il poate trezi. De aceea, trebuie sa se asigure o luminozitate slaba, iar pe timpul noptii este recomandat sa nu existe sursa de lumina (pentru a favoriza stabilizarea bioritmului). Daca in primele saptamani adormirea se realizeaza aproape instantaneu, dupa 8 saptamani, pana a adormi sugarul "vorbeste de unul singur". In perioadele de veghe, copilul este activ, isi "ocupa" timpul explorand mediul inconjurator si socializand cu persoanele din jur (iar acestea asigura nevoile fiziologice - hranit, spalat, imbracat si psihologice ale sugarului). In aceasta luna trebuie sa se diversifice mediul uman, prezenta tatalui fiind absolut necesara.

3 LUNI:

Alimentatia: sugarul primeste cinci mese pe zi si are nevoie de aproximativ 850 ml. lapte. Se recomanda alimentarea numai pe baza de lapte matern (care contine toate substantele cresterii armonioase a sugarului). Nu se recomanda introducerea in aceasta luna a sucurilor de fructe, datorita fragilitatii sistemului digestiv.

Cresterea: sugarul ia in greutate 25g /zi si aproximativ 900g/ luna, astfel ca daca la nastere a avut 3.200g. la sfarsitul lunii va avea aproximativ 5.400 g. In lungime se adauga, fata de lungimea de la nastere aproximativ 10 cm.

Dezvoltarea psihomotorie: apare tendinta de a intoarce capul in ambele parti din pozitia culcat cu fata in sus; mainile "intra" in campul vizual si sunt "explorate"; isi musca degetele, iar daca i se pune in mana un obiect il tine strans cat vrea - incepe astfel coordonarea dintre simtul tactil si cel vizual; poate, de asemenea sa apuce singur un obiect din campul lui vizual, dupa care in da brusc drumul; ridicat de sub axile, poate sa isi ridice capul; in timpul somnului da din picioare. Treptat se afirma ca o mica personalitate care isi ordoneaza singur nevoile, placerile si dorintele.

Somnul: in aceasta luna, sugarul are pe timpul zilei patru reprize de somn. Perioadele de veghe devin mai lungi si mai active. De obicei, noaptea trezirea nu mai are ca si cauza nevoie de hrana.

4 LUNI:

Alimentatia: daca este hranit la timp si cu o cantitate suficienta de lapte, in alimentatia sugarului nu intervin modificari privind ratia de lapte. Daca mama nu are suficient lapte, se recomanda suplimentarea cu lapte recomandat de pediatru, in nici un caz nu se va apela la laptele de vaca (care poate fi toxic pentru organismul sugarului si determina, de cele mai multe ori, colici si diaree). In aceasta luna apare diversificarea alimentatiei, pe baza sucurilor de fructe si a supelor de zarzavat. Sucul de zarzavat (morcov) sau cel de fructe (mere, piersici, fructe de padure) trebuie sa fie introdus treptat 4 - 12 - 18 lingurite, inainte de masa a 2-a si a 4 - a. Nu este recomandat sucul de capsuni (alergic) sau cel de cirese, prune, pere, struguri (laxativ puternic pentru organismul copilului).

Cresterea: cresterea incepe sa incetineze in raport cu lunile anterioare, copilul adaugand in greutate aproximativ 600g, iar in lungime 2-3 cm.

Dezvoltarea psihomotorie:

Dezvoltarea motorie continua sa progreseze de la cap la extremitati. Sugarul isi tine capul si il intoarce dintr-o parte in alta. El se poate tine singur de mama atunci cand este purtat in brate. La sfarsitul lunii, poate sta in sezut, usor sprijinit pe un umar. De asemenea, in aceasta perioada, are tendinta de schimbare brusca a pozitiei. Continua explorarea mainilor si joaca cu degetele. Asezat pe burta, sugarul se sprijina pe antebratele fixate in fata, inalta capul fara efort si priveste inainte sau lateral. Schiteaza miscari de tarare, iar daca este luat in sus, de sub brate, are tendinta de pedalare.

Dezvoltarea psihica: sugarul devine foarte atent la zgomote, incepe sa le deosebeasca si isi manifesta preferinta pentru unele dintre ele, cum ar fi: cantecele, vocea mamei. La nivelul perceptiei vizuale, poate fixa cu privirea un obiect si il poate urmari chiar daca nu mai este pe linia mediana (in dreptul capului). Miscarile globilor oculari sunt coordonate, de exemplu, daca mama se plimba in fata lui cu un obiect lucios la o distanta de aproximativ 20 - 30 cm., il urmareste cu privirea in toate directiile: sus, jos, stanga, dreapta. Incepe sa obtina ce vrea prin plans (formarea reflexelor conditionate) si poate sa-si moduleze vocea in functie de ceea ce simte sau ce nevoi are. Personalitatea sugarului se individualizeaza tot mai mult, are mai multe contacte sociale si reactioneaza afectiv la atitudinile celor din jur; de exemplu, daca este mangaiat, reactioneaza prin zambet sau "chicotit". Isi manifesta bucuria, nerabdarea in prezenta mamei care desfasoara anumite activitati indreptate in folosul lui. Face diferenta intre persoanele cunoscute si cele straine. In aceasta etapa, prezenta tatalui trebuie sa fie mai mare, in vederea socializarii, in activitati precum: plimbatul, baia, hranitul, schimbatul.

5 LUNI

Alimentatia: se mentin 5 mese pe zi si se continua, in principal, alimentatia fiind asemanatoare cu cea de la 4 luni.

Cresterea: se dubleaza greutatea de la nastere, iar in lungime adauga aproximativ 13 -15 cm la lungimea initiala.

Dezvoltarea psihomotorie:

Dezvoltarea motorie: la sfarsitul lunii, se poate intoarce bine de pe o parte in alta. In pozitia culcat pe spate isi pipaie propriul corp, se sprijina de cap si talpi pentru a-si ridica sezutul. Are tendinta de a pedala permanent, ridica mainile si picioarele simultan. In pozitia sezut capata multa stabilitate. Se dezvolta motricitatea fina, astfel ca poate apuca orice obiect mic cu ambele maini, intinde mana pentru a apuca o anumita jucarie. Tot acum, gura devine organ de cunoastere avand tendinta de a duce la gura orice obiect apucat cu mainile.

Dezvoltarea psihica: Sugarul de 5 luni aude bine si intoarce capul in directia de producere a unui sunet, deosebeste calitatea sunetelor. La nivelul limbajului, se instaleaza etapa ganguritului, emite silabe simple - da, de, gu. Rade in hohote si se opreste din plans daca aude muzica. Are reactii de bucurie, manie, placere in contact cu persoanele din jur. Tot acum, apr evidente anumite caracteristici psihologice ale viitorului adult: vesel, lenes, activ, sensibil, visator etc.

Ingrijiri speciale: in a cincia luna se administreaza sugarului mai multe tipuri de vaccinuri: contra difteriei, antitetanos, tuse convulsiva, vaccinul antipoliomelitic, antivirusul hepatitei B.

6 LUNI:

Alimentatia: laptele continua sa fie alimentul de baza, dar se recomanda ca masa a 2- a si a 4 - a sa se bazeze pe fructe (amestecate cu fainoase) sau legume fierte.

Cresterea: in greutate ia 500g. La 6 - 7 luni apare primul dinte (care determina agitatie, intreruperea somnului, apetit alimentar scazut, nervozitate, febra, crampe, plans convulsiv).

Dezvoltarea psihomotorie:

Dezvoltarea motorie: se poate sprijini pe oricare din segmentele membrelor superioare, isi indoaie spatele, ridica capul sus si-l intoarce pe toate partile pentru a vedea ceea ce este in jurul lui. Asezat pe un plan solid, incearca sa se deplaseze (schitand mersul de-a busilea).

Dezvoltarea psihica: Continua dezvoltarea capacitatii comunicationale, in aceasta etapa sugarul "povesteste" in permanenta, chiar si cand este singur. Poate pronunta bine silabele da, ee, dee, ghe, oo, goa si are tendinta de a le repeta: da - da - da.

7 LUNI:

Alimentatia: in 24 de ore are nevoie de aproximativ 400 - 600 ml. lapte. Se introduce in alimentatia sugarului carnea de pasare de 4 ori pe saptamana (ficat de pui) sau galbenusul de ou de 2 - 3 ori pe saptamana.

Cresterea: ca in luna precedenta.

Dezvoltarea psihomotorie:

Dezvoltarea motorie: continua exersarea mersului de-a busilea, iar sustinut de sub brate, pune picioarele pe pamant incercand primii pasi.

Dezvoltarea psihica: pronunta primele cuvinte cu sens. Ma-ma, ta - ta. Diferentiaza foarte bin persoanele familiare de cele straine si reactioneaza afectiv in functie de acest criteriu. Zambetul devine foarte fin si diferentiat.

8 LUNI

Alimentatia: ca in luna precedenta.

Cresterea: ca in luna precedenta.

Dezvoltarea psihomotorie:

Dezvoltarea motorie: sugarul poate sa se prinda cu mainile de gratiile patutului si sa se ridice in picioare; apuca si arunca un obiect pe jos de nenumarate ori, fara se se plictiseasca; se joaca mult cu mainile si picioarele; pipaie si atinge obiectele si reactioneaza afectiv la senzatiile tactile obtinute.

Dezvoltarea psihica: incepe sa aiba perceptia timpului (reactioneaza la nevoile fiziologice proprii la aproximativ aceleasi ore); pronunta bine cuvintele bisilabice - mama, tata, papa si continua activitatea de "povestire"; se diversifica reactiile afective prin privire, zambet, emiterea de sunete; isi manifesta preferinta pentru anumite persoane; reactioneaza la interdictii sau aprecierile afirmative primite din jur; este foarte curios si in face placere sa exploreze mediul camerei; este fericit cand i se ofera ajutor in materializarea dorintelor; se mentine teama fata de straini (sugarul va zambi si va vorbi cu persoanele straine, daca acestea nu-i incalca spatiul personal, pastrand distanta).

9 LUNI:

Alimentati: se diversifica si mai mult modul de administrare a alimentelor;

Cresterea: ia in greutate aproximativ 300g.

Dezvoltarea psihomotorie: Devine din ce in ce mai activ; se taraste pe toate partile, se agata de marginea patului si incearca sa se deplaseze; invata sa mestece alimentele; recunoaste pregatirile ce se fac pentru diverse activitati in care el este implicat (plimbare, spalat, hranit) si reactioneaza afectiv pozitiv sau negativ, in functie de experienta personala; insista sa arate cu aratatorul obiectele dorite; intelege intrebarile simple; reactioneaza la interdictii (nu) si la aprobari (da).

10 LUNI:

Alimentatia: incepe sa nu in mai placa laptele; de aceea, se introduc mai ales produsele lactate - iaurt, branza, lapte sub forma de budinci, lapte cu fulgi. Acum apare dorinta de a manca singur.

Dezvoltarea psihomotorie: merge de-a lungul patului in pozitia sprijinit. Se dezvolta in continuare limbajul si comunicarea afectiv - sociala. In aceasta luna se poate incerca punerea sugarului la olita, daca refuza nu trebuie insistat, ci revenit dupa cel putin 3 saptamani.

11 LUNI:

Alimentatia: ca la 10 luni.

Dezvoltarea personalitatii: are nevoie in permanenta de companie; vrea sa se joace cu persoanele din jur, poate sta in picioare foarte bine si reactioneaza afectiv la acest castig; poate sa se deplaseze cu ajutorul sustinerii de maini; vocea se moduleaza, poate vorbi incet, tare, soptit; se joaca cu limba si cu saliva pentru a produce zgomot, iar acest lucru il distreaza foarte mult.

12 LUNI:

Alimentatia: poate manca aproape orice mananca cei din jur (fara alimente condimentate, afumate, grase si legume toxice pentru ei - fasole, muraturi).

Cresterea: greutatea la sfarsitul primului an de viata se tripleaza (aproximativ 9.500g) iar inaltimea ajunge la aproximativ 75 cm. Are 6 dinti, 4 sus si 2 jos.

Dezvoltarea psihomotorie: castigul fundamental al primului an de viata este achizitionarea mersului biped si capacitatea de a comunica despre el, ceea ce usureaza foarte mult activitatile desfasurate de aceste. Personalitatea copilului de 1 an se afirma din ce in ce mai mult, devenind un adevarat campion al propriilor cuceriri.

PERIOADA ANTEPRESCOLARA (1-3 ANI)

1. CARACTERIZARE GENERALA:

Etapa anteprescolara este prima care implica marile diferentieri care marcheaza specificul epocii, al tarii, al regiunii, al limbii materne. Este etapa constituirii sociale coerente, a trairii experientei de viata curente.

Experienta de viata devine impregnata de invatarea comunicarii verbale. Daca la inceputul acestei perioade vorbirea copilului este rudimentara, inconsistenta si incarcata de mari dificultati de pronuntie, la varsta de 3 ani copilul ajunge sa vorbeasca fluent, in propozitii simple inteligibile, dispunand de un limbaj situational bogat. Astfel, prin intermediul comunicarii verbale, lumea devine un spectacol in care copilului ii place sa asistat de comunicarea cu altul. Copilul este angajat in cautarea mijloacelor pentru consolidarea autonomiei, prin perfectionarea deplasarii si "maturizarea" deprinderilor privind manuirea obiectelor. Emanciparea relativa de sub tutela mamei este mai evidenta in planul actiunilor decat in cel afectiv. Pe acest plan se constituie adevarate inflatii de dorinte si intentii, moderate doar de teama de a nu pierde afectiunea si atentia adultului.

In contextul intregii dezvoltari din prima copilarie pot fi delimitate trei sub-etape:

12 - 18 luni: caracteristica este consolidarea mersului si, concomitent, o mai buna percepere a mediului inconjurator. La 15 luni copilul devine foarte nestatornic, instabil, atras de toate reperele campului vizual, fiind stimulat de cerintele exterioare. Deplasarea ii ofera conditiile prielnice de a explora mediul inconjurator din cadrul limitata al locuintei.

18 - 28 luni: caracteristica este dezvoltarea accentuata a comunicarii verbale si folosirea de solutii noi in rezolvarea diferitelor situatii de viata. Deplasarea motorie devine facila si se subordoneaza finalizarii unor intentii supuse cerintelor interne.

28 - 36 luni: se dezvolta o mai larga conciliere cu adultii, un echilibru usor mediativ - copilul este preocupat de aspectele evaluative ale actiunilor si demersurilor sale, devine sensibil fata de cei din jur, se antreneaza in jocuri, uneori cu un partener.

2. DEZVOLTAREA SOMATO - FIZIOLOGICA:

Se continua ritmul intens al dezvoltarii inceput in perioada anterioara, pe indici obtinandu-se urmatoarele variabile:[8]

De asemenea, marimea capului reprezinta din lungimea totala a corpului, iar perimetrul toracic depaseste cu 2 cm. pe cel cranian. Se continua procesul de osificare la nivelul coloanei vertebrale, al cutiei craniene si la nivelul dentitiei (se completeaza dentitia provizorie alcatuita din 20 de dinti).

3. DEZVOLTAREA MOTRICITATII:

Ceea ce caracterizeaza varsta anteprescolara din punct de vedere al motricitatii este activismul intens al copilului orientat spre descoperirea si explorarea realitatii inconjuratoare si al propriului eu (in aceasta directie fiind favorizat si de curiozitatea excesiva ce il transforma intr-un "mic cuceritor"). In perfectionarea mersului biped, dupa F. Dolto, citata de A. Munteanu, parintii trebuie sa respecte urmatoarele cerinte:

• Sa-i fie un partener de nadejde copilului;
• Sa-i incurajeze dorinta de a experimenta;
• Sa-i asigure securitatea deplasarii sau a staticismului, mai ales atunci cand ramane singur intr-o incapere.

Din punct de vedere al comportamentului alimentar, la varsta de 18 luni poate duce singur o lingurita plina cu lichid la gura (varsand o parte din continutul ei), incepe sa mestece alimentele solide; dupa varsta de 20 de luni poate tine o cana cu apa cu ambele maini, poate bea din aceasta; la varsta de 3 ani foloseste furculita, servetelul nazal. In privinta controlului sficterial, la varsta de 2 ani copilul poate sa se tina cateva minute pana a ajunge la o toaleta, iar dupa varsta de 28 de luni copiii isi pot controla mictiunea si merg la toaleta destul de des, reusind sa nu se ude.

In privinta miscarilor fine se poate observa o adevarata explozie a acestora inca de la varsta de 22 de luni cand copilul este tentat sa deschida sertare, sa scoata obiecte si sa culeaga firmituri de pe jos. La 28 de luni poate rasfoi paginile unei carti pe povesti colorate, coloreaza imagini simple desenate pe coli mari de hartie, manuieste butoanele unei telecomenzi TV. La 3 ani poate turna apa dintr-o cana in alta, poate taia drept hartia cu foarfecele, poate merge cu tricicleta.

4. DEZVOLTAREA COGNITIVA:

Cunoasterea senzorial - perceptiva: perioada anteprescolara este impregnata de experienta, de miscare ceea ce determina imbogatirea activitatii senzoriale, mai ales a celei tactil - vizuale si de miscare. Canalele de informatii de la distanta incep sa le controleze pe cele de contact, fapt ce determina o evidenta decentrare perceptiva, in care se perfectioneaza perceptia spatiului, a distantelor.

Odata cu diversificarea activitatilor, a mediului social in care exista si traieste copilul, structura intelectuala se dezvolta si se structureaza, astfel incat la sfarsitul acestui ciclu copilul beneficiind de un bogat repertoriu cognitiv. La nivelul reprezentarilor, acestea au un puternic caracter intuitiv, subordonandu-se treptat legaturilor informationale stabile intre imagini si sonoritatile cu sens. De exemplu, copilul poate pronunta un cuvant pentru a primi un anumit obiect (si invers, un obiect perceput de copil determina pronuntarea unui cuvant).

La nivelul memoriei dezvoltarea este progresiva, urmand sensul involuntar, mecanic si afectogen in directia aparitiei memorarii voluntare. Ceea ce este caracteristic memoriei in aceasta etapa a dezvoltarii este memorarea pe baza asociatiilor de contiguitate (stimul - raspuns, obiect - cuvant) datorita imitarii actiunilor realizate de persoanele din jur.

La nivelul dezvoltarii gandirii, conform teoriei psiho - genetice elaborata de Jean Piaget, anteprescolarul se situeaza din ce in ce mai mult in etapa gandirii intuitive (preoperatorii) care se extinde pana la varsta de 7 ani. Caracteristic gandirii anteprescolarului este inteligenta practica, adica desfasurarea anumitor actiuni externe, cu scopuri precise si imediate (satisfacerea dorintelor) care treptat se internalizeaza, ceea ce ofera "sansa" utilizarilor lor viitoare cu noi actiuni, ceea ce duce la o mare varietate de posibilitati actionale. Tot in aceasta perioada se manifesta gandirea simbolica preoperationala: specificul ei consta in capacitatea de copilului de a-si insusi si utiliza simbolul in actiunile sale (simbolul inteles ca substitut al obiectelor) ceea ce determina posibilitatea rezolvarii a numeroase probleme, mai ales in situatiile in care obiectele dorintelor copilului nu se afla la indemana lor.

De asemenea, gandirea copilului se individualizeaza prin caracterul egocentric (centrarea pe sine), rationamentul transductiv (operarea intr-o singura directie: ex: Mihai ai un frate? Da, pe Mihai! Dar Mihai are frate? Nu!) si utilizarea analogiilor ( Ex: Ud catelul ca sa creasca la fel ca florile).

Pe linia dezvoltarii limbajului, la debutul acestei etape copilul poate pronunta aproximativ 100de cuvinte, dar intr-un mod deficitar ajungand la varsta de 3 ani de dispuna de un vocabular de aproximativ 1000 de cuvinte.

Copilul incepe sa-si transforme "foamea de experienta senzoriala" pe planul interogatiei verbale. El incepe sa-si exprime verbal dorintele, vointa, dificultatile, sentimentele. Astfel, dorinta de comunicare devine intensa, copilul straduindu-se sa povesteasca din ce in ce mai mult ceea ce i s-a intamplat sau ar fi voit sa i se intample.

Capacitatea de intelegere se largeste foarte mult, inclusiv pe planul motivelor actiunilor. Copilul intelege ce inseamna in mod diferentiat determinari ca: pe, in, spate, sub, in fata, jos, sus, langa etc. Capacitatea de intelegere imbraca si alte caracteristici: copilului ii place sa asculte mici povesti si prefera ca acestea "sa se termine cu bine". Dupa 18 luni copilul intelege povestiri cu doua personaje, de aproximativ 30 de propozitii. La 28 de luni poate intelege povestiri cu trei personaje daca acestea sunt plasate in ambiante familiare. In jurul varstei de trei ani intelege povestiri compuse din aproximativ 50 de propozitii scurte cu trei personaje.

Capacitatea de repovestire se dezvolta in jurul varstei de doi ani, copilul folosind 3 - 4 propozitii scurte pentru relatarea unei povestiri de 30 de propozitii cu doua personaje. La 3 ani aceeasi povestire capata un aspect practic si se axeaza pe personajul principal si poate ajunge la 7 - 8 propozitii scurte.

In privinta pronuntiei cuvintelor, doua sunt principiile care ghideaza acest comportament. Primul este principiul economiei (evident in numeroasele eliziuni ce neutralizeaza cuvintele mai lungi, dar si inlocuirea articulatiilor dificile cu articulatii mai simple si mai usor de pronuntat. Al doilea principiu este principiul tendintei de repetitie, evident in tendinta de repetitie a silabei accentuate a cuvintelor in situatia in care urmeaza silabe mai complexe.

In perioada anteprescolara, limbajul indeplineste urmatoarele functii:[9]

De a desemna obiectele si fenomenele prezente in campul perceptiv;

De a actualiza fapte, fenomene din experienta trecuta;

De a evoca fapte din experienta adultului la care nu a participat, dar despre care i s-a relatat.

In privinta disfunctionalitatilor limbajului, se inregistreaza urmatoarele fenomene:

Eliziunea, omiterea de silabe, sunete (cusu pentru catelusul);

Preferinta pentru constructiile simple (la-la pentru a canta un cantecel);

Substitutia intre sunete apropiate (r/l);

Metateza (schimbarea sunetelor si silabelor in interiorul cuvantului);

Dublarea unor silabe;

Tot acum se poate instala si probleme mai grave de vorbire, cum este balbaiala si care trebuie corectate cu ajutorul logopedului.

5. DEZVOLTAREA AFECTIVITATII

Desi dupa varsta de 1 an dispozitia generala a copilului este din ce in ce mai buna, planul afectiv este instabil, copilul supunandu-se legii celei mai tari tentatii.

La 18 luni, rezonanta afectiva creste, copilul este impresionabil si intuieste dispozitia afectiva a mamei, reactioneaza la o melodie trista, ceea ce pune in evidenta prezenta starii afective ce se denumeste prin termenii de "lirism", "melancolie", etc. La aceasta varsta, atasamentul fata de mama devine acaparant prin manifestarea geloziei daca mama nu ii acorda atentie sau i-o acorda altei persoane.

Dupa varsta de 2 ani, copilul devine instabil, impulsiv si neintelegator. Tendintele ostile fata de adult cresc, deoarece creste campul frustrarilor. Se manifesta in aceasta perioada negativismul primar, adica copilul plange, tipa daca i se ia un obiect oarecare (de obicei, o jucarie), iar daca i se da il arunca. Tot vehementa este reactia in cazul in care copilul nu poate sau nu este lasat sa faca ceva, desi este evidenta incapacitatea acestuia de a realiza ceea ce isi doreste. Astfel, se poate considera ca la varsta de 2 ani cucerirea propriei identitati se realizeaza prin opozitia manifesta fata de ceilalti.

Deosebit de pregnant se manifesta la copiii anteprescolari atasamentul. Atasamentul este diferit fata de dragostea de parinti - care se manifesta in jurul varstei de 3 ani. Atasamentul se exprima ca o dorinta de conservare a unei apropieri emotionale cu o persoana data. Desi atasamentul vizeaza in primul rand relatiile stabile ale copilului cu parintii, dupa varsta de 2- 3 ani acesta se poate construi si fata de o persoana necunoscuta, prin "garantii" verbale, adica prin declaratii din partea mamei sau a persoanei care il ingrijeste ca persoana in cauza este buna si se poate juca sau plimba impreuna.

Pe linia dezvoltarii afectivitatii in perioada anteprescolara este semnalat si fenomenul anxietatii. Se considera ca in prima copilarie timpurie, exista doua feluri de anxietate: anxietatea fata de persoane si situatii straine si anxietatea de separatie. Treptat, se constituie si anxietatea morala ca teama de pedeapsa si trairea sentimentului de vinovatie.

La unii copii de 12 - 14 luni, anxietatea fata de persoanele straine este foarte intensa. Dar, cu toate acestea, unii copii de 15 - 16 luni, alearga pe strada spre persoane straine care au ceva familiar, aratandu-le simpatia. Teama de persoanele straine se diminueaza spre varsta de 3 ani. In schimb, anxietatea de acest tip se conserva fata de situatiile necunoscute, straine.

Anxietatea de separatie, mai ales fata de mama, imbraca in jurul varstei de 2 ani forme dramatice, mai ales daca copilul este obisnuit ca mama sa fie tot timpul cu el sau daca persoana care ii tine locul mamei nu reuseste sa-i trezeasca copilului reactii afective pozitive.

Dupa varsta de 2 ani, cerinta afectiva creste si se rafineaza. Timid fata de persoanele straine, manifesta dorinta de a le castiga, de a fi simpatizat, se lauda, vrea sa fie mangaiat. Uneori copilul doreste ceva si este refuzat sau neluat in seama, alteori este pus in situatia de a sesiza alternativele, mai ales cele impuse de adulti, dar nu intotdeauna preferate de el. Din aceasta cauza, la varsta de 2 ani, actul deliberativ este foarte incarcat afectiv si relativ nesigur. La varsta de 3 ani, conduitele se organizeaza strategic, strategiile de evaziune constituindu-se din teama de a nu fi pedepsit de catre adulti.

6. ACTIVITATEA ANTEPRESCOLARULUI:

Jocul reprezinta activitatea principala a copilului in toate etapele acestuia de dezvoltare pana la intrarea in ciclul primar, cand, activitatea fundamentala pe care va trebui sa o realizeze va fi cea de invatare, secundata de cea a jocului. Dupa J. Piaget, exista trei categorii de jocuri:

a) Jocuri de exercitiu - de manipulare, explorare, distragere - caracteristice perioadei pana la 2 ani, jocuri care au la baza fenomenul imitatiei ( datorita dorintei de a imita adultul copilul incearca si reuseste sa articuleze cuvinte, de exemplu);

b) Jocuri simbolice - caracteristice perioadei de varsta 2/3 - 6 ani. Principala functie a acestui tip de joc consta in acumularea de noi experiente necesare copilului in vederea adaptarii la conditiile tot mai variate ale mediului social in care isi exercita existenta;

c) Jocuri bazate pe reguli, specifice varstei de 5 - 6 ani si care se pot extinde pe toata perioada vietii, ca modalitati de relaxare, refulare.

Jocurile de imitatie incep din al doilea an de viata, la inceput sub forma jocului elementar de a se imita pe sine insusi (ex: sa ne jucam de-a dormitul), apoi sub forma jocului imitativ al socialului inconjurator, de obicei a adultilor sau al fratilor mai mari, atat in prezenta acestora, cat si in absenta lor (se pregateste viitorul joc simbolic). Dupa varsta de 2 ani se instituie jocul diferentiat in functie de sex, datorita obiectelor cu care este inconjurat copilul si directivelor educative exercitate de parinti asupra acestuia. Astfel, fetitele vor prefera jocurile cu papusi, obiecte care imita vesela din bucatarie. Dar, indiferent de preferinte, copiii anteprescolari practica un joc egocentric, de unul singur. Aceasta caracteristica este determinata de imposibilitatile cognitive de a urmari, a retine actiunile desfasurate in acelasi timp, de mai multe persoane. De aceea, pusi impreuna, copiii se spioneaza in asa fel incat sa fie pregatiti pentru a intra in joc, de unul singur, cu o jucarie a altui copil. Abia in perioada prescolara, odata cu dezvoltarea calitativa a sistemului psihic, va aparea posibilitatea psihologica si informationala de a se exersa jocul in colectiv.

7. DEZVOLTAREA CONSTIINTEI DE SINE

La 1 an de zile, caracteristic copilului pe linia constiintei de sine este formarea schemei corporale (pe baza informatiilor acumulate cu ajutorul perceptiilor externe - perceperea elementelor componente ale corpului si a perceptiilor interne - de exemplu, constientizarea durerilor interne ca fiind ale lui si reactia pe care o are la aparitia acestor dureri). De asemenea, copilul este capabil sa identifice partile componente ale propriului corp sau ale celor din jur, daca este directionat cu ajutorul limbajului de catre adulti in aceasta directie.

Achizitia fundamentala din stadiul anteprescolar pe linia dezvoltarii constiintei de sine este recunoasterea in oglinda, adica identificarea propriei imagini a eului.

Sintetizand cercetarile efectuate in domeniul dezvoltarii constiintei de sine ( J. Lacan, A. Gesell, R. zazzo) A Munteanu[10] enumera urmatoarele dimensiuni esentiale in domeniul fenomenului avut in vedere:

a) la 12 luni copilul face deosebirea dintre imaginea lui in oglinda si cea a fratelui geaman aflat in spatele unui geam;

b) la 18 luni recunoaste pata de culoare pusa pe propriul nas, avand tendinta de a o indeparta cu mana;

c) la 24 de luni nu mai evita oglinda, ci o cauta activ pentru a se privi (fenomenul narcisismului infantil);

d) la 3 ani se recunoaste in fotografie sau in casetele video.

La sfarsitul etapei anteprescolare, personalitatea copilului devine din ce in ce mai bine conturata, atat la nivelul manifestarilor exterioare (raportul copil - mediul inconjurator), cat si la nivelul propriei imagini de sine. Copilul are constiinta eului corporal (stie cum arata si isi controleaza unele reactii corporale, cel mai important fiind controlul sfincterial), constiinta eului psihologic (apar primele dorinte, interese, sentimente pe care si le manifesta uneori foarte zgomotos si repetitiv), constiinta eului social (stie cine este prin atribuirea numelui propriu, are constiinta existentei a altor persoane diferite de el, relationeaza eficient cu multe persoane de aceeasi varsta sau cu anturajul adult).

VARSTA PRESCOLARA (3-6/7 ANI)

Denumita si "varsta de aur" a copilariei, perioada prescolara se caracterizeaza printr-o mare diversitate a achizitiilor pe linia socializarii, a explorarii sistematice a realitatii in cadrul organizat al programelor din cadrul gradinitei, a dezvoltarii personalitatii, a cresterii gradului de incredere in fortele proprii si, nu in ultimul rand a elaborarii primelor conduite constiente privind relationarea si functionarea sa social - familiala. In mod clasic, urmarind principalele achizitii care se implementeaza de la un an la altul la nivelul prescolarului, aceasta perioada cunoaste urmatoarele sub-etape:

Prescolarul mic (3- 4 ani);

Prescolarul mijlociu (4 ani);

Prescolarul mare (5 - 6/7 ani).[11]

DEZVOLTAREA BIOLOGICA SI FIZIOLOGICA

In perioada prescolara, organismul copilului cunoaste o crestere in greutate de la aproximativ 14 kg la 22 kg, iar in lungime cresterea este de la aproximativ 92 cm la 116 cm. Concomitent cu achizitiile corporale vizibile, se realizeaza si dezvoltarea structurii musculare, scaderea ponderii tesutului adipos, osificarea continua a sistemului osos (care capata mai multa rezistenta la efort si diverse traume fizice); de asemenea, sistemul epitelial se perfectioneaza, astfel incat pielea capata un aspect fin si elastic. Organismul in intregul lui devine mai elastic, miscarile sunt mai suple si mai fine mai ales datorita exersarii sistematice a acestora in cadrul orelor de educatia fizica sau, in functie de caz, datorita implicarii copiilor in diferite si diverse activitati care solicita motricitatea generala si fina a prescolarului.

Din punct de vedere functional, se perfectioneaza activitatile care concura la dobandirea si asigurarea autonomiei personale (formarea comportamentelor de baza - comportamentele alimentare, de imbracare si igiena corporala). Comportamentele alimentare se culturalizeaza in sensul asocierii acestora cu sisteme de reguli si conduite care se cer a fi respectate si aplicate atat in cadrul familiei cat si in cadrul mai larg social (de exemplu, in cadrul programelor prelungite de la nivelul gradinitei). Prescolarul invata asezare si tinuta la masa, utilizare tacamurilor (lingurita, furculita, cutitul) ca si a altor accesorii - solnita, servetelul de masa si invatarea utilitatii acestora in cadrul comportamentului alimentar. De asemenea, sunt invatate diverse conduite asociate comportamentului alimentar, cum sunt cele verbale: a multumi, a cere, ca in timp acestea sa fie extrapolate la nivelul conduitelor civilizate din cadrul larg social.

Tendintele de culturalizare sunt evidente si la nivelul comportamentelor legate de imbracare si igiena personala. Prescolarul isi insuseste numeroase deprinderi si competente legate de alegerea hainelor in functie de o serie de factori sezonieri sau ai zilei (apar categoriile haine de zi si haine pentru noapte). De asemenea, in functie de modelele sociale avute in jur, copilul poate sa achizitioneze deprinderile de a fi ordonat, curat, chiar cochet.

In privinta igienei personale, copilul invata comportamentul spalatului pe maini inainte si dupa masa, dupa folosirea toaletei. De asemenea, intelege utilitatea comportamentelor privind taierea unghiilor, pieptanatul, spalarea dintilor, folosirea hartiei igienice, a batistelor nazale.

Rezulta de aici ca perioada "celor 7 ani de acasa" reprezinta un amplu proces de constituire a deprinderilor alimentare, vestimentare, igienice, cu ecou asupra personalitatii adulte de mai tarziu. Aceste deprinderi bazale reprezinta si un suport de responsabilitate pentru propria persoana si de autonomie reala, contribuind la structurarea constiintei de sine si a eu-lui personal(corporal si psihic).

DEZVOLTAREA PSIHOLOGICA

Ceea ce caracterizeaza perioada prescolara este imensa contradictie care exista intre posibilitatile interne ale copilului si diversificarea accentuata a solicitarilor externe, mai ales odata cu intrarea acestuia in cadrul organizat al gradinitei. Contradictiile resimtite de copil reprezinta "puncte de plecare pentru dezvoltarea exploziva a comportamentelor, a conduitelor sociale diferentiate, a castigarii de modalitati diverse de activitati, a dobandirii de abilitati inscrise in programele gradinitelor. Comunicativitatea si sociabilitatea copilului cresc in aceste conditii."[12]

Perioada prescolara mica (3-4 ani) se caracterizeaza printr-o diversificare a intereselor, a aspiratiilor, a aptitudinilor implicate in satisfacerea imediata a placerii de a explora ceea ce in ofera mediul inconjurator. Adaptarea impusa de trecerea la noul mediu social - cel al gradinitei - poate determina fenomenul anxietatii ( asa numita anxietate de abandon, desprinderea de mediul familial), reflectat in agitatia psihomotorie, egocentrismul, comportamentul violent in raport cu semenii sau cu adultii, refuzul de a comunica, de a se alimenta, aparitia "regresiei" in varsta prin manifestarea comportamentelor de enurezis, suptul degetului mare etc.

Prescolarul mic este instabil, trece de la o dispozitie afectiva la alta intr-un timp foarte scurt, este foarte impresionabil, irascibil, poate avea crize de plans cu convulsii. Sper varsta de 4 ani, copilul devine mai echilibrat datorita adaptarii la noul mediu social. Totodata, devine si mai "neastamparat" datorita tendintelor exploratorii care se manifesta in orice situatie apreciata ca nou, atractiva.

In perioada prescolara mijlocie (4 ani) evidenta este dezvoltarea autonomiei personale datorita progreselor ce se realizeaza in planul deprinderilor alimentare, vestimentare si de igiena, dezvoltarea constiintei de sine in raport cu constiinta de altul, fapt de ce materializeaza prin aparitia comportamentelor de opozitie, de atragere a atentiei asupra sa. Jocul reprezinta activitatea de baza prin intermediul caruia isi imbogateste experienta de viata si isi "traieste" viata. Se nuanteaza intelegerea utilitatii anumitor conduite in functie de mediul social in care traieste ( familie versus gradinita).

Perioada prescolara mare (5 - 6/7 ani) se caracterizeaza printr-o dezvoltare sustinuta a tuturor proceselor cognitive si reglatorii, prin conturarea mai fidela a personalitatii, prin posibilitatea de a interactiona sistematic cu diferite medii sociale, prin formarea primelor relatii sociale stabile in afara familiei.

a) Dezvoltarea cognitiva Din punct de vedere senzorial, se consolideaza coordonarea simturilor tactic - vizual - auditiv, ceea ce ofera copilului prescolar posibilitatea de a-si diversifica actiunile; astfel, un obiect poate si recunoscut doar prin simpla palpare, o persoana din anturaj poate fi identificata doar prin receptarea auditiva a acesteia. Din punct de vedere perceptiv, se face trecerea de la perceptia primara, elementara ( perceperea unui obiect aflat in campul perceptiv), la perceptia dirijata, discriminatorie, altfel spus, la posibilitatea de a observa obiectele.

Activitatea perceptiva, la varsta prescolara, dupa A. Munteanu[13], se caracterizeaza prin: existenta unei mari incarcaturi afective; posibilitatea de a reflecta culoare si forma in defavoarea volumului; existenta dificultatilor de a percepe corect relatia dintre intreg si parte; cresterea capacitatii de verbalizare a unor insusiri perceptive spatiale (aproape, departe, sus, jos) si temporale (acum, atunci, dupa, incet); folosirea corecta, spre varsta prescolara mare, a celor trei timpuri principale ale verbelor -trecut, prezent, viitor; perceperea si invatarea corecta a zilelor saptamanii si a fazelor specifice unei zile -dimineata, pranz, seara, noaptea.

In privinta reprezentarilor, se inregistreaza salturi calitative si cantitative prin structurarea reprezentarilor de evocare, de completare, de anticipare, de proiectare imaginativ - fantastica. In legatura cu reprezentarile de evocare si cele fantastice apare problema diferentierii dintre real si posibil la varsta prescolara. Pentru copilul mic de 2- 3 ani, posibilul si imposibilul se suprapun, orice putand fi atribuit ca functii pentru orice. Astfel, daca la 3 ani fantasticul este considerat ca existent, realitatea ca impregnata de el, la 5 ani fantasticul este acceptat ca o conventie de joc, ceea ce contribuie la formarea imaginatiei ca proces psihic cognitiv complex, utilizat in rezolvarea marilor probleme ale vietii de mai tarziu.

Dupa varsta de 4 ani, memoria devine din ce in ce mai activa si mai productiva, fiind mediata si favorizata de achizitiile din planul limbajului verbal. Referindu-se la memorie, o serie de autori (Leontiev, Piaget) au sustinut activismul acestei in cadrul activitatilor de joc. In joc, copilul intuieste cerinta fixarii si conservarii sarcinilor care I se traseaza: copilul invata poezii si le reproduce. Reproducerea are insa unele aspecte care evidentiaza o oarecare rigiditate cognitiva. Astfel, copilul nu poate continua recitarea unei poezii daca este intrerupt si trebuie reluata poezia de la inceput. De asemenea, memoria prescolarului are o puternica amprenta afectogena (retinand cu mai multa usurinta evenimentelor care l-au emotionat pozitiv sau negativ) si un caracter concret - intuitiv (specific stadiului cognitiv in care se afla).

Gandirea: Conform teoriei psiho-genetice (elaborata de Jean Piaget), prescolarul, la nivelul dezvoltarii gandirii, se afla in stadiul preoperational concret-intuitiv. In cadrul acestui stadiu, se diferentiaza sub raportul functionalitatii, doua sub-stadii:

a)      Stadiul gandirii preoperational simbolice (3 - 4ani), caracterizat prin:

Egocentrismul (totul este raportat doar la propriul punct de vedere, la propria judecata; imposibilitatea de "a vedea" si o alta perspectiva in abordarea problemelor; altfel spus, avem de-a face cu gandirea unidirectionala);

Sincretismul (luarea in considerare a intregului in defavoarea partilor; imposibilitatea de a discrimina elementele componente ale unui obiect complex);

Animismul (tendinta de a insufleti obiectele realitatii);

Realismul nominal (considerarea denumirii obiectelor ca o insusire a acestora);

Caracterul practic - situational (judecatile realizate de copii sub strict determinate de experientele concrete pe care le poseda la un moment dat).

b)      Stadiul gandirii preoperational intuitive (4 - 7 ani), caracterizat prin:

Caracterul practic - acumularile cognitive au la baza experientele proprii;

Caracterul imediat - gandirea este utilizata in rezolvarea problemelor prezente "aici si acum";

Spre varsta de 7 ani, achizitiile cognitive permit aparitia primelor generalizari concrete, ceea ce determina posibilitatea insusirii scris - cititului si a cifrelor (a operatiilor de gradul intai cu cifrele - adunarea si scaderea, operatii care vor fi sedimentate in etapa ulterioara a dezvoltarii, odata cu intrarea in ciclul primar).

In legatura in dezvoltarea cognitiva, intereseaza si procesul adaptarii prescolarului la noul mediu social in care el este inserat. Adaptarea este conditionata de de socializarea timpurie din cadrul restrans al familiei, de insusirea deprinderilor comportamentale de baza, de dezvoltarea capacitatilor cognitive - dezvoltarea comunicarii verbale, a atentiei, a memoriei, a activitatilor intelectuale. Conform U. Schiopu[14], care citeaza o cercetare realizata pe 500 de prescolari (3 - 6 ani), adaptarea la mediul gradinitei poate imbraca urmatoarele forme:

a)      Adaptarea foarte buna - nu apar reactii negative la desprinderea de persoana cunoscuta, socializarea rapida cu copiii de aceeasi varsta si cu personalul adult, orientarea exploratorie in noul mediu de viata;

b)      Adaptarea buna - copiii caracterizati de acest fenomen au in minus fata de cei cu adaptarea foarte buna, refuzul de a se implica in activitatile curente din cadrul gradinitei;

c)      Adaptarea dificila - caracterizata prin nervozitate, prinderea de persoana cunoscuta, schimbarea rapida a dispozitiei afective, nesiguranta. Apare si curiozitatea fata de mediul ambiental;

d)      Adaptarea tensionala continua - caracterizata prin nervozitate continua, refuzul de a socializa cu persoanele din jur, aparitia conduitei de abandon (suptul degetului mare, leganatul, enurezisul etc);

e)      Adaptarea dificila - se manifesta prin refuzul copilului de a se dezlipi pe persoana insotitoare, instalarea "mutismului", lipsa curiozitatii, blocarea cognitiva, impulsivitate tensionala;

f)       Neadaptarea - se manifesta prin refuzul activ al copilului de a se desparti de persoana insotitoare, negativism violent, crize isterice de plans.

O capacitate mult solicitata in noul mediu in care prescolarul isi desfasoara activitatilor zilnice este comunicarea. In privinta vocabularului, la 3 ani copilul detine in medie 700 de cuvinte, ca la varsta de 6 ani vocabularul sa fie in medie de 2000 de cuvinte. Incep sa fie utilizate numeroase adjective, structuri comparative si de evaluare, stabilirea acordurilor personale; de asemenea, propozitiile devin extensive trecandu-se de la exprimarea in doua - trei cuvinte la adevarate "avalanse" verbale.

Sub aspect calitativ progresele comunicationale verbale vizeaza:

Trecerea de la limbajul situational (bazat pe emiterea de propozitii simple, eliptice, pline de inversiuni, interjectii, pronuntii defectuoase) la limbajul contextual;

Imbunatatirea evidenta spre varsta prescolara mijlocie a corectitudinii pronuntiei si a expresivitatii vorbirii;

Folosirea si (auto) - corectarea acordului gramatical;

Limbajul verbal devine foarte plastic si nuantat in raport cu persoanele familiare si reverentios in raport cu persoanele adulte straine ( folosirea pronumelui de politete "dumneavoastra");

Apare caracterul generativ al vorbirii - capacitatea de a construi cuvinte noi;

La varsta de 4 ani apare limbajul de alternanta - adica posibilitatea copilului de a interpreta alternativ mai multe roluri;

In jurul varstei de 4 ani debuteaza perioada de - ce-urilor sau perioada interogativa, care are la baza curiozitatea exploratorie ce caracterizeaza gandirea prescolarului.

In perioada contemporana, un fenomen extins, privind dezvoltarea limbajului, este si acela al bilingvismului. Dupa A. J. Elliot[15], bilingvismul poate fi: simultan - copilul invata in acelasi timp doua limbi si succesiv (succesiv aditiv - cumulativ: copilul invata a doua limba, fara ca prima sa-si piarda din importanta; succesiv - substractiv: copilul isi insuseste cea de-a doua limba, fiind limba oficiala a tarii in care locuieste).

In perioada prescolara, evidente sunt si fenomenele logopatice (defectele de vorbire), unele privind acutizarea celor existente in perioada anteprescolara, altele avandu-si cauza in ritmul dezvoltarii cognitiv - sociale a comunicarii verbale in noua etapa de viata. Defectele de vorbire pot prezenta urmatoarele forme:

a)      Defecte de vorbire functionale (fiziologice

Rotacismul - pronuntarea gresita a sunetului "r";

Sigmatismul - pronuntarea gresita a sunetului "s".

Aceste fenomene sunt datorate imaturitatii rezonatorilor verbali sau a auzului fonematic, imitatia vorbirii incorecte din mediul ambiental, afectiuni ale aparatului fonator.

b)      Defecte de vorbire patologice:

Disfonii (tulburari ale debitului si ritmului de vorbire);

Disfrazii (imposibilitatea de a construi fraze logice);

Afonia (vorbirea in soapta);

Alte fenomene: logofobia, balbaiala, mutismul, persistenta formelor rudimentare de limbaj).

b) Dezvoltarea afectiva: Integrarea copilului in noul mediu socio - cultural al gradinitei determina, potenteaza diversificarea structurii afective considerata drept "musculatura vietii de relatie".[16] Ceea ce caracterizeaza afectivitatea copilului la debutul prescolaritatii este instabilitatea si explozivitatea ca, treptat, aceasta sa se normalizeze, devenind mult mai stabila, in functie, fireste de factorii determinanti, cum ar fi: structura temperamentala a copilului, sistemul educational in care se dezvolta. Ca achizitii importante pe linia afectivitatii sunt semnalate: la varsta de 3 ani apare sentimentul de vinovatie si pudoare (mai ales in mediul social largit); la 4 ani apare sentimentul de mandrie ca urmare a recompenselor pozitive pe care copilul le primeste, atat pentru reusita unor activitati realizate, cat si pentru anumite calitati personale care i se atribuie; la 5 ani apare, conform U. Schiopu, sindromul bomboanei amare - starea afectiva asociata unei recompense primite, interpretata ca nemeritata; la 6 ani se manifesta criza de prestigiu manifestata atunci cand copilul este mustrat in mediul public.

Problema afectivitatii la varsta prescolara este analizata si din perspectiva procesului de identificare . Conform U. Schiopu, identificarea prescolarului se realizeaza conform a patru modalitati: a) identificarea cu ajutorul perceperii unor similitudini de infatisare cu modelele parentale (caracteristici fizice); b) identificarea cu ajutorul perceperii unor similitudini psihologice (ex.: este la fel de calm ca mama); c) adoptarea unor conduite specifice modelelor parentale; d) implementarea la nivelul propriului comportament a conduitelor specifice modelelor parentale.

Identificarea cu parintii incepe in jurul varstei de 3 ani, asa cum precizeaza si S. Freud in a sa stadialitate psihosexuala a dezvoltarii psihice. De la identificarea fizica se ajunge treptat la identificarea sexuala cu parintele de acelasi gen. Odata cu socializarea realizata prin intermediul gradinitei, identificarea se diversifica, in sensul largirii registrului comportamental in functie de modelele adulte care i se ofera sau in functie de continuturi tematice cu care prescolarul ea contact in cadrul activitatilor instructiv - educative.

Pe linia procesului de identificare, perioada prescolara determina dezvoltarea vietii interioare, copilul considerandu-se treptat o individualitate bine conturata si diferentiata in raport cu ceilalti (aspect surprins si in cercetarile realizate de Gordon Allport[17], atunci cand analizeaza notiunea de proprium - considerand ca in jurul varstei de 5 ani se diferentiaza net constiinta de eu prin raportare la constiinta de altul), avand propriile nevoi, dorinte, asteptari, dar si propriile responsabilitati, atat in viata privata, cat si in cadrul vietii sociale.

ROLUL JOCULUI IN DEZVOLTAREA PERSONALITATII PRESCOLARULUI:

Bazele personalitatii viitorului adult prind contur in perioada prescolara, etapa marcata de "avansarea" unicitatii copilului prin felul de a fi, de a actiona, de a interactiona social, de a simti. Avand o anumita structura temperamentala, completata de achizitiile proprii varstei de pana la 3 ani, la nivelul personalitatii copilului se contureaza primele trasaturi caracteriale determinate de implicarea activa in joc, care reprezinta activitatea psihica principala de actiune constructiva in munca elaborarii se sine. La aceasta varsta pot fi constatate insusiri precum: initiativa, independenta, harnicia, stapanirea de sine.

Jean Piaget a analizat, pe langa dezvoltarea cognitiva a copilului, si procesul achizitionarii trasaturilor caracteriale morale, pozitive. Initial, copilul interiorizeaza regulile admise si practicate in cadrul restrans al familiei (atat pozitive, cat si negative), reguli completate ulterior cu cele provenind din mediul socio - cultural. Insusirea regulilor moral - sociale favorizeaza construirea "respectului de sine", a altruismului, generozitatii, a sentimentelor de cooperare sau competitie. Construirea respectului de sine poate determina si aparitia manifestarilor negative de caracter, atunci cand copilul se considera pedepsit pe nedrept, mai ales in cadrul social largit. Astfel, pot aparea acum primele manifestari caracteriale negative, cum ar fi agresivitatea, brutalitatea, minciuna (fara a avea constiinta falsitatii celor relatate), suspiciunea, negativismul etc. Dintre acestea, cele mai frecvente sunt negativismul si minciuna infantila.

Negativismul se poate manifesta ca forma de dezadaptare sociala sau ca forma de inadaptare sociala. Negativismul dezadaptativ apare ca reactie a neconcordantei dintre "inflatia dorintelor personale" si multitudinea situatiilor de frustrare si interdictie venite din partea adultilor, in special. "Inflatia dorintelor" reprezinta expresia expansiunii personalitatii in formare, expansiune favorizata de multitudinea stimulilor externi cu care prescolarul interactioneaza. Interactiunea cu mediul actual social - cultural declanseaza o exacerbare a individualitatii proprii, in sensul dorintei stringente a copilului de a detine tot ceea ce mediul extern ii ofera ca posibilitate existentiala. In manifestarea uneori zgomotoasa a copilului de a-i fi indeplinite toate dorintele "aici si acum", adultii recurg la constrangeri, uneori bruste si neintelese de catre copil. Acest fapt nu determina linistirea, aplanare dorintelor, ci activeaza reactii comportamentale negative, de genul crizelor de plans, incapatinare, refuzul de a mai comunica.

Negativismul de inadaptare este mai putin zgomotos si se manifesta ca dificultate de a participa la activitatile didactice din alt mediu decat in cel din cadrul familiei. Uneori, obligati fiind sa participe la activitatile impuse din cadrul gradinitei, copiii recurg la fuga din gradinita, ascunderea din vizorul adultilor educatori, refuzul total si hotarat de a se implice in orice fel de activitate.

Minciuna la varsta prescolara este favorizata de interactiunea defectuoasa adulti - copiii. Conform lui A. Berge[18], exista mai multe tipuri de minciuni, in functie de mobilul care le genereaza si de scopul urmarit de catre copil:

Minciuna de aparare - apare din teama copilului de a nu fi pedepsit pentru unele actiuni intreprinse, avand constiinta unor actiuni asemanatoare in urma carora a primit coercitii, corectii negative din partea adultilor fara explicatii. De aceea, este necesar ca parintele sa aiba dialoguri educative cu copiii pentru a elimina din comportamentul acestora actiunile care duc la consecinte negative, atat pentru el ca persoana, cat si pentru persoanele din jur.

Minciuna de independenta - apare in situatiile in care copilul ascunde adevarul pentru a-si proteja secretele, libertatea personala. Din specificul acestei minciuni reiese nevoia copilului de intimitate si necesitatea ca adultii sa le ofera copiilor sansa de a o avea si cultiva.

Minciuna de compensatie - este determinata de dorinta copilului de a "scapa" dintr-o situatie problema (de exemplu, izolarea lui de catre ceilalti copii din gradinita). De aceea, el isi va atribui fata de parinti sau alte persoane performante, calitati care nu ii apartin.

Minciuna de seductie - cu scopul de a face impresie pozitiva sau pentru a atrage afectiunea celorlalti cu orice pret. Acest gen de minciuna apare frecvent la copiii care provin din familii dezorganizate, cu parinti divortati, acesta povestind fiecarui parinte in parte fapte inventate, fabuloase din dorinta de a primi dragoste, intelegere, valorizare.

Minciuna de agresivitate - este menita sa polarizeze catre sine atentia si afectiunea parentala. De obicei, acest tip de minciuna se instaleaza la nivelul personalitatii copilului cand mai apare in cadrul familiei un alt copil, provocand copilului mai mare sentimente de marginalizare si abandon.

Minciuna mai poate aparea si ca o consecinta a minciunii practicate de parinti. Astfel, ei invata ca este normal sa minti atunci cand vrei pentru a obtine beneficii personale.

Asa cum am precizat anterior, jocul la varsta prescolara reprezinta principala activitate de formare a personalitatii prescolarului. Interesul pentru joc este generator de numeroase activitati care duc la diversificarea orizontului cunoasterii, la modelarea plasticitatii comportamentale, afective, volitive si motivationale. Jocul are numeroase functii particulare: de relaxare, de adaptare la ambianta, de umanizare, de rezolvare a conflictelor, de catharsis. La varsta prescolara, se identifica registrul cel mai diversificat de jocuri din intreaga copilarie. Jocurile de constructii, jocurile cu reguli, jocurile de miscare reprezinta tot atatea modalitati de exprimare a personalitatii, de impunere pe scena vietii sociale ca actor al propriei deveniri.

Principalele tipuri de joc care se regasesc ca specifice acestei perioade a dezvoltarii sunt:

Jocurile cu reguli - care sunt, dupa opinia lui J. Henriot[19] "o institutie, implica cooperare, suscita o obligatie". Jocul cu reguli (ex. de-a ascunselea) cunoaste urmatoarea procesualitate: prescolarul mic nu e capabil sa-si insuseasca corect regulile jocului respectiv si considera ca este suficient sa-si ascunda capul si sa ramana in pozitia respectiva un moment ca apoi sa se prezinte in fata partenerilor de joaca; prescolarul mijlociu asimileaza corect regulile jocului, dar din dorinta de a nu fi gasit pierde, de obicei, mult timp pentru alegerea locului ascuns, ceea ce poate determina pierderea timpului avut la dispozitie pentru ascundere; prescolarul mare reuseste sa-si insuseasca foarte bine regulile jocului si sa le respecte atata timp cat este nevoie;

Jocul cu subiect - sau jocul cu personaje implica, asemenea jocului simbolic, atribuirea partenerilor de joaca alte identitati decat cele reale; reprezentativ pentru acest tip de joc este "jocul de-a familia";

Jocul de miscare - sau cu ajutorul diverselor obiecte (minge, tricicleta, coarda de sarit) contribuie in mod semnificativ la dezvoltarea abilitatilor motrice, pe de o parte, si la dezvoltarea capacitatii de coordonare eficienta intre diferiti stimuli (realizarea miscarilor pe fond muzical etc);

Jocul de constructii;

Jocul de creatie - care se instaleaza, de obicei, dupa producerea unui eveniment important la care copilul a asistat;

Jocul dramatic - consta in punerea in act a diferitelor povesti, basme cu ajutorul manevrarii papusilor.

Jocul prescolarilor are un rol important si in directia socializarii. Astfel, in jurul varstei de 4 ani apare nevoia partenerului de joaca, nevoie care se amplifica odata cu inaintarea in varsta. Daca partenerul fizic de joaca lipseste, prescolarul isi creeaza un partener imaginar, punand in act jocul de alternanta - care consta in interpretarea succesiva a doua roluri diferite.

O activitate complementara jocului este desenul care, din perspectiva psihologica, reprezinta un veritabil instrument de diagnosticare a dezvoltarii psihice a copiilor. In general, desenul prescolarului mic este confuz, monocolor si incapabil de a corespunde intentiilor sale; la prescolarul mijlociu, desenul se organizeaza treptat, dar nu se respecta proportiile obiectului intentionat de a fi redat iar paleta coloristica este foarte mare; la prescolarul mare, apare desenul tip cliseu (casa, om, copac), cu proiectarea unor detalii inedite.

VARSTA SCOLARA MICA (6/7 - 10/11 ANI)

CARACTERIZARE GENERALA:

Perioada scolara mica sau "copilaria adulta"[20] este interpretata ca un sfarsit al copilariei datorita fenomenului de demitizare care ofera o perspectiva mai realista asupra vietii.

Noul context social (scoala, clasa scolara) in care copilul trebuie sa traiasca, pe langa cele existente in etapele anterioare, determina semnificative progrese psihologice, acompaniate de progrese sociale si culturale. In cadrul scolii, activitatea psihica principala la care trebuie sa se adapteze copilul devine invatarea - factor hotarator in dezvoltarea armonioasa a personalitatii. Achizitionarea scris - cititului si a calculului matematic reprezinta conditii de baza pentru largirea orizontului social si cultural, pentru cultivarea personalitatii pe toate dimensiunile acesteia, pentru devenirea lui ulterioara in plan personal, social si profesional. Dupa U. Schiopu ".scoala creeaza capacitati si strategii de invatare pentru toata viata si contribuie la dezvoltarea planului deliberativ avertizat al vietii interioare, la structurile identitatii si ale capacitatilor proprii, la dezvoltarea de aspiratii, la descoperirea vietii sociale."[21]

Asigurand o educatie institutionalizata si obligatorie, scoala egalizeaza sansa accesului la cultura si la formarea, la nivelul personalitatii copilului, a unui set de cunostinte, aspiratii care se ii faciliteze formarea lui viitoare. De asemenea, scoala contribuie la complicarea relatiilor sociale, oferind copilului modele de viata, consolidarea sentimentelor sociale, formarea capacitatii de activitate, respectul fata de munca, disciplina si responsabilitatea ca trasaturi psihice active.

Pentru scolarul mic, caracteristica cea mai semnificativa pe care o intalneste in noul context social, consta in neutralitatea (egalitatea) afectiva, fapt ce creeaza conditia cerintei de a-si castiga in mod independent un statut in colectivitatea clasei. Nu mai sunt luate in seama manifestarile de afectiune si farmec pe care copilul le poseda, ci el trebuie sa se manifeste ca membru al unei colectivitati in care conteaza mai ales aspectul rational al relatiilor sociale. "Treptat, activitatea scolara imprima modificari in universul interior. Se destrama mitul copilariei si se dezvolta realismul conceptiei despre lume si viata in care actioneaza modele noi sociale de a gandi, simti, aspira si tendintele de identificare cu acestea capata consistenta."[22]

CRESTEREA SI DEZVOLTAREA SOMATO - FIZIOLOGICA:

Procesul cresterii cunoaste o scadere a ritmului la debutul scolaritatii mici, el intensificandu-se la sfarsitul ciclului primar. Din punct de vedere al greutatii corporale, se inregistreaza o crestere de aproximativ 10kg., copilul de 10 ani avand o greutate aproximativa de 30 kg. Din punct de vedere al inaltimii, cresterea este de aproximativ 20 cm, copilul de 10 ani avand o inaltime de 130 - 132 cm.

Dentitia provizorie incepe sa fie inlocuita cu dentitia permanenta (cei 20 de dinti de lapte sunt inlocuiti cu cei 32 de dinti definitivi) pe fondul general al intensificarii procesului de osificare (care este mai intens la nivelul toracelui, al claviculelor, al mainilor, al coloanei vertebrale). De asemenea, se inregistreaza cresterea masei musculare generale si a musculaturii fine a mainilor. In ceea ce priveste indemanarea, creste forta musculara si se accentueaza caracterul de ambidextru, dar si extremele de stangaci sau dreptaci se pun in evidenta, creand probleme in procesul scrierii. Pe fondul general al dezvoltarii somatice a organismului din aceasta perioada, pozitiile gresite din bancile scolii sau ghiozdanele prea grele si pozitionale incorect, pot determina deformari ale sistemului osos, mai ales la nivelul coloanei vertebrale.

Se inregistreaza si o dezvoltare semnificativa a sistemului nervos. La 7 ani creierul cantareste aproximativ 1200g. Se inregistreaza, de asemenea, o crestere a functionalitatii neuronale pe fondul stimularii sistemului nervos in cadrul activitatilor de invatare.

Din punct de vedere al sanatatii, se inregistreaza o crestere a rezistentei organismului in fata bolilor in comparatie cu perioada prescolara, dar sunt inca frecvente amigdalitele, alergiile si bolile virale.

Din punct de vedere al igienei corporale, aceasta se intensifica, scolarul se spala singur, foloseste periuta de dinti in mod constant, este mai atent la schimbarea lenjeriei intime. De asemenea, igiena corporala este acompaniata de folosirea produselor de parfumerie, mai ales in cazul fetelor.

DEZVOLTAREA PSIHICA GENERALA.

DEZVOLTAREA SENZORIAL - PERCEPTIVA: activitatea fundamentala care solicita intens procesele senzorial - perceptive este aceea a achizitionarii scris - cititului, activitate complexa care solicita coordonarea de la nivelul simturilor tactic, vizual, auditiv, pe de o parte si coordonare a dintre simturi si cerintele intelectuale, pe de alta parte.

Din punct de vedere senzorial, se inregistreaza o evolutie calitativa vizibila la nivelul tuturor simturilor. Creste capacitatea de a vedea la distanta si posibilitatea de a aprecia distantele; se imbunatateste mobilitatea oculara, insusire solicitata intens in cadrul activitatii de citit. Vederea, auzul ating performante importante la varsta de 9 - 10 ani deoarece, pe de o parte, activitatea scolara (scris, cititul, desenul) solicita discriminarea fina a stimulilor si interpretarea rapida a acestora, iar pe de alta parte, capacitatile senzoriale sunt antrenate in activitati si jocuri de performanta, cum ar fi trasul cu arcul, la tinta. Pentru simtul auditiv se creeaza o sensibilitate discriminativa formativa, adica capacitatea de a identifica sunetele componente ale unui cuvant si posibilitatea de a asocia sunetele auzite cu caracterele grafologice specifice si a le reda in scris. Apare astfel coordonarea complexa dintre simturile vizual, auditiv si tactil. Sub raport tactil, se inregistreaza o imbunatatire semnificativa a chinesteziei mainii prin scris, desen si alte activitati practice. De asemenea, motricitatea generala se imbunatateste prin complicarea activitatilor fizice in care copilul este antrenat, mai ales prin cele realizate in cadrul orele de educatie sportiva.

Din punct de vedere perceptiv, cea mai semnificativa modificare fata de perioada anterioara consta in caracterul investigativ si comprehensiv al perceptiei si observatiei ca instrumente de cunoastere.

Importante aspecte discriminative se dezvolta la copiii scolari mici in legatura cu spatiul mic. Orientarea spatiala pe foaia de hartie, perceptia spatiului, decodificarea prin diferentiere a grafemelor (literele scrise) antreneaza o extrem de fina activitate perceptiva. Alfabetizarea determina antrenarea tuturor functiilor psihice cognitive - a memoriei, a atentiei, a inteligentei - care au la baza activitatea perceptiva.

In insusirea scris - cititului se identifica urmatoarele etape:

a) Identificarea sunetelor (literelor) ca elemente componente ale cuvintelor prin operatie de despartire a cuvintelor in silabe. Despartirea in silabe se dovedeste utila pana in momentul in care situatia de despartire devine o capacitate curenta a scolarului mic. Concomitent se face si o pregatire a capacitatii de scriere, prin exersarea bastonaselor, a carligaselor - elemente componente ale viitoarelor litere. Aceasta epata este intens perceptiva, desi sunt antrenate si celelalte functii psihice cognitive.

b) Diferentierea sunetelor si identificarea formelor grafice corespunzatoare - marcheaza alfabetizarea activa (sau etapa abecedara). Identificarea grafica a sunetelor si scrierea lor creeaza copilului conditia diferentierii literelor mari de tipar si de mana de cele mici, proces relativ dificil, in care citirea propriei scrieri este mai incet perfectibila decat cea a textelor tiparite. In a doua parte a primului an scolar, copilul isi consolideaza capacitatile de insusire a simbolisticii implicate in alfabet si in scrierea si citirea cifrelor.

c) Consolidarea scris - cititului care se realizeaza pe parcursul primilor doi ani de scoala.

In procesul insusirii scris - cititului se diferentiaza, conform U. Schiopu, patru situatii de invatare:

a)      Copii care citesc cu mari dificultati si greseli, retinand putin din ceea ce citesc, neavand posibilitatea de a sesiza sensul propozitiei citite sau al textului in totalitatea lui;

b)      Copii care citesc greoi, dar retin bine sensul celor citite. In acest caz perceptia grafemelor este inca deficitara si se afla in decalaj de dezvoltare cu capacitatea de intelegere a sensului;

c)      Copii care citesc usor dar nu retin ceea ce au citit. In acest caz, identificarea grafemelor acapareaza intreg campul constiintei, nemailasand posibilitatea asimilarii sensurilor acestora;

d)      Copii care citesc usor si retin in intregime sensul celor citite

Alfabetizarea si programele scolare antreneaza dezvoltarea perceptiei pe linia stabilirii mai de finete a marimii, a proportiei, copiii insusindu-si notiuni legate de instrumentele masurarii distantei, a greutatii, aprecierea aproximativa a spatiului existential inconjurator.

Organizarea spatiului se realizeaza si ca distanta psiho - afectiva. In acest sens, spatiul intim este spatiul in care intensitatea relatiilor interpersonale ajunge la un fel de culminatie in care se admit doar persoanele apropiate. Spatiul personal se refera la structura distantelor psihologice si spatiale cu colegii, in care apar situatii de cooperare si competitie sau de informare. Spatiul existential sau fizic se refera la realitatea inconjuratoare in care o persoana exista sau despre care stie ca exista (cartier, localitate, tara, continent etc).

In privinta perceperii timpului, datorita implicarii copilului in diverse activitati scolare care presupun respectarea unui orar, se dezvolta capacitatea acestuia de a percepe si a aprecia corect durata de desfasurare a evenimentelor. De asemenea, se achizitioneaza capacitatea de citire corecta a ceasului, posibilitatea de cunoastere a succesiunii anotimpurilor, a lunilor anului si a zilelor saptamanii. De asemenea, in perceptia timpului este evidenta si influenta factorilor psihologici personali, activitatile fiind considerare lungi, scurte si in functie de rezonanta afectiva a acestora.

DEZVOLTAREA LIMBAJULUI: intrarea copilului in ciclul primar favorizeaza o imbogatire semnificativa a capacitatilor comunicationale pe linia insusirii intr-un mediu formal si organizat a limbii literare.

Daca la intrarea in ciclul primar copilul detine un vocabular de aproximativ 2000 de cuvinte, la sfarsitul ciclului primar el ajunge sa se dubleze, atingand un volum de aproximativ 4000 - 4500 de cuvinte, din care 1500 reprezinta vocabularul activ. Dupa diversi autori, fondul principal de cuvinte al limbii romane este de 1000 - 1500 de cuvinte, ceea ce inseamna ca scolarizarea mica favorizeaza acumularea in intregime a acestuia.

Din punct de vedere calitativ, se inregistreaza urmatoarele achizitii semnificative[23]:

Exprimarea se rafineaza si nuanteaza odata cu patrunderea in vocabularul sau activ si a unor cuvinte specifice diverselor discipline scolare: aritmetica, gramatica, istoria, geografia etc;

Se amelioreaza pronuntia odata cu dezvoltarea auzului fonematic;

Pe masura insusirii bazelor gramaticii se imbunatateste corectarea gramaticala a limbajului;

Copilul invata sinonime, antonime, omonime;

Copilul invata exprimarea in scris a cuvantului rostit;

Cuvantul este utilizat ca suport de exprimare a gandurilor, trairilor, dorintelor, mai ales prin punerea in act a capacitatilor creatoare(copiii incep sa dezvolte adevarate "opere de arta" prin intermediul elaborarii poeziilor, a compunerilor cu tema data sau la libera alegere).

DEZVOLTAREA GANDIRII

Ceea ce caracterizeaza dezvoltarea gandirii scolarului mic este posibilitatea acestuia de a opera concret - intuitiv, conform teoriei lui Jean Piaget, determinand formarea unei conceptii realist - naturaliste asupra realitatii. Acum se realizeaza trecerea de la cunoasterea intuitiva, nemijlocita a realitatii (cu ajutorul perceptiilor si reprezentarilor) la cunoasterea logica, mijlocita (cu ajutorul notiunilor, judecatilor si rationamentelor).

Daca pana la varsta de 6 ani copilul opera cognitiv cu ajutorul imaginilor si a schemelor, odata cu scolarizarea se achizitioneaza alte doua categorii cognitive, si anume, simbolurile si conceptele. Simbolurile sunt cai de exprimare a evenimentelor concrete si evidentiaza caracteristicile obiectelor si ale actiunilor. Cele mai importante simboluri sunt

literele, cuvintele si numerele. Dar scolarul mic invata in aceasta perioada o gama larga de simboluri: semnele de circulatie, insemnele premiale(insigne, medalii, decoratii), simboluri de rezonanta sociala si teritoriala (drapele, steme etc). In procesul invatarii scolare, intelegerea a numeroase probleme de geografie, geometrie implica masiv tocmai achizitionarea acestor tipuri de simboluri.

Conceptele reprezinta setul comun de insusiri ce caracterizeaza un grup de obiecte sau fenomene. Principala deosebire dintre concepte si simboluri consta in faptul ca, in timp ce simbolurile se refera la evenimente specifice, singulare, conceptul reprezinta ceea ce este comun in mai multe situatii.

Conform U. Schiopu,[24] exista trei atribute ale conceptelor ce se modifica odata cu varsta:

a) Validitatea conceptelor - se refera la gradul in care intelesul ce este acordat unui concept de catre copil este acceptat ca adevarat. Astfel, intelesul acordat diferitelor cuvinte este putin asemanator la copiii de 6 ani, urmand ca la varsta de 8 - 10 ani el sa devina relativ asemanator. Studiile arata ca la sfarsitul ciclului primar copiii dispun de aproximativ 300 de cuvinte cu un inteles aproximativ asemanator.

b) Statutul conceptelor - se refera la claritatea, exactitatea si stabilitatea de folosire a conceptului in planul gandirii.

c) Accesibilitatea conceptelor - se refera la la disponibilitatea satisfacerii de informatie a gandirii in a intelege ansamblul atributelor conceptului, conform statutului lor real. Altfel spus, accesibilitatea vizeaza capacitatea de intelegere a insusirilor unui obiect, insusiri care pot fi atribuite si altor obiecte din aceeasi clasa.

Conceptele, asa cum sunt invatate in ciclul primar, se supun operatiilor de grupare. Aceste grupari operatorii sunt:

a) Grupari de sub si supraordonare categoriala (conceptul de mar este subordonat conceptului de fruct);

b) Grupari functional - relationale sau grupari de multimi avandu-se in vedere diverse criterii (utilitate, asemanare);

c) Grupari locationale (animale domestice, animale salbatice);

d) Concepte analitice care grupeaza categorii foarte diferite ce se pot reuni printr-o insusire (fiinte, lucruri).

Intorcandu-ne la caracterul operational - concret specific gandirii scolarului mic trebuie sa evidentiem faptul ca, la debutul scolaritatii operatiile gandirii au un caracter concret, deoarece copilul nu poate relationa apeland doar la propozitii verbale si, de aceea, recurge intens la actiuni de manipulare a obiectelor. Astfel, la varsta de 7 ani copilul este capabil doar de conservarea cantitatii (experimentul clasic cu plastilina!), pentru ca la varsta de 9 ani sa devina capabil sa inteleaga conservarea greutatii, iar la varsta de 10 ani sa achizitioneze conservarea volumului.

In perioada scolara mica, operativitatea gandirii avanseaza pe planurile figural, simbolic, semantic si actional, la nivelul unitatilor claselor, relatiilor si sistemelor. In acest sens, operativitatea gandirii copilului se realizeaza treptat intr-o forma specifica, cu ajutorul algoritmilor (algoritmul reprezinta un ansamblu de reguli cu ajutorul caruia sunt rezolvate diferite probleme). Algoritmii sunt sistematizati astfel:

a) Algoritmi de lucru sau de aplicare - rezolvare ( algoritmii de adunare, scadere, inmultire, impartire, regula de trei simpla etc. sunt utilizati in rezolvarea problemelor matematice);

b) Algoritmi de identificare sau de recunoastere a unor structuri, relatii, tip de fenomene (sunt specifici pentru situatiile de identificare a datelor cunoscute si necunoscute ale unei probleme aritmetice, a identificarii statutului gramatical - sintactic si morfologic - al cuvintelor, in identificarea de repere geografice pe harti);

c)Algoritmii de control care implica grupari de reversibilitati (se utilizeaza in calculele aritmetice, in activitatile intelectuale care se supun unor reguli implicite ce trebuie respectate de fiecare data si ale caror rezultate duc la relatii controlabile.

Algoritmii insusiti in perioada micii scolaritati in timpul alfabetizarii si al consolidarii acesteia, spre deosebire de algoritmii ce se vor insusi in perioadele ulterioare de dezvoltare intelectuala, au proprietatea de a fi foarte stabili. Majoritatea acestor algoritmi nu se sting in decursul vietii, fiind implicati in aproape toate activitatile curente pe care le desfasoara oamenii adulti.

In perioada scolaritatii mici, operativitatea specifica a gandirii devine tot mai complicata, continutul problemelor fiind din ce in ce mai complex, fapt ce creeaza dificultati relativ mari in rezolvarea lor. Aceste dificultati se manifesta, pe de o parte, prin cresterea continutului de mijlociri operative ale rezultatului final, ceea ce presupune operarea cu necunoscute de gradul I, II, iar pe de alta parte, dificultatea creste datorita prezentei de numere mari si mici, intregi si fractii ordinare si zecimale, care se cer transformate, evaluate, dar si datorita faptului ca unii algoritmi nu au trecut de fazele critice de constituire.

Avand in vedere aceste dificultati pe care le poate intampina scolarul mic in activitatea de invatare, educatorul, adultii din jurul copilului trebuie sa actioneze cu tact, sa intervina cu explicatii repetitive, cu exemple, sa cultive increderea in copil, sa-i ofere acestuia sansa de a demonstra ca poate rezolva, de unul singur diverse probleme, urmand traseul usor - dificil.

SOCIALIZAREA AFECTIVITATII

Conceptia despre sine se formeaza odata cu intrarea copilului in scoala prin modul in care sunt tratati copii de catre invatator si de catre colegi. Copiii care intra in mediul scolar cu o imagine de sine pozitiva tind sa considere esecul ca fiind accidental, desi ii afecteaza mai mult decat pe cei cu o imagine de sine medie. Cei cu o imagine de sine scazuta nu au incredere in fortele proprii, nu se fac intelesi, evita contactele sociale sau ideile noi.

Dupa varsta de 8 ani se constientizeaza o diferenta mai mare de evaluare intre cum se percepe micul scolar si cum e vazut de parinti, de cadrele didactice si de ceilalti copii. Treptat, copilul sesizeaza faptul ca. In mediul scolar ii sunt apreciate mai ales caracteristicile personale implicate in obtinerea de rezultate scolare.

Faptul ca imaginea de sine nu coincide cu imaginea pe care o are invatatorul despre el creeaza un spatiu de trairi complexe ale vietii si competitiei scolare. In cadrul familiei, copilul incearca sa se adapteze la estimarile parintilor despre el ca sa evite o serie de situatii resimtite ca fiind neplacute, stresante. De aceea, ei pot recurge la strategii de evitare, de evaziune sau chiar la minciuna. Pot aparea si conduitele de evaziune din mediul scolar, in speta, din cadrul clasei de elevi.

In perioada scolaritatii mici, dimensiunea afectiva a personalitatii comporta o evidenta latura sociala, cu complicarea relatiilor afective cu persoanele de aceeasi varsta sau cu persoanele adulte; creste gradul de frustrare, stres, anxietate - care fiind interpretate ca negative tind sa fie supuse controlului voluntari, cu refulari ulterioare (apar certurile din pauze, bataia, injuria etc). Anxietatea camuflata poate duce la nervozitate, tulburari de somn, diverse ticuri si chiar fobia de scoala. In viata scolara mica se formeaza insa si stari afective legate de activitatile care se desfasoara in spatiul lectiei - emotii si sentimente intelectuale, estetice si artistice, social - politice implicate in formarea identitatii sociale, de neam si tara.