PSIHOLOGIA PROCESELOR REGLATORII

PSIHOLOGIA PROCESELOR REGLATORII

In lumina solutiei idiotetice la abordarea si intelegerea personalitatii, aceasta trebuie considerata ca fiind guvernata de 3 categorii mari de legi:

Legi generale (universale) - studiate de catre psihologia generala si fiziologia generala a omului. In lumina acestui grup de legi trebuie admis ca sub anumite privinte toti oamenii sunt la fel. Deci exista in cadrul speciei umane un anumit nucleu comun tuturor indivizilor.

Legi particulare (de grup) - studiate in cadrul psihosociologiei si antropologiei culturale. In virtutea acestora, sub anumite privinte, unii oameni sunt la fel. Legile de grup introduc o diferentiere si o diversificare la nivelul generalului si universalului uman, punand in evidenta existenta a ceea ce numim tipuri umane, tipuri de personalitate.

Legi individuale - se aplica in cadrul unei arii restranse de aspecte si de fenomene. In virtutea lor, sub anumite aspecte, nici un individ nu este la fel cu celalalt. Aceste legi exprima unicitatea specifica a personalitatii. Ele sunt studiate de asa numita idiodinamica - studiul dinamicii individuale a personalitatii in situatii diferite de mediu.

In anumite cercetari particulare putem sa decupam din acest ansamblu integrat o anumita componenta si sa o studiem in mod sistematic.

Exemplu: intr-o cercetare ne putem propune sa evidentiem, pe baza unui esantion reprezentativ, anumite legi generale; intr-o alta cercetare ne propunem sa evidentiem legi particulare si sa desemnam tipuri, iar in alta sa investigam prin metode clinice biografice specifice individualitatea specifica a unei anumite personalitati. De fiecare data insa trebuie sa specificam si sa luam masuri de precautie pentru a nu absolutiza in mod unilateral concluziile si constatarile pe care le facem in cadrul unei anumite cercetari. Nu este posibila o cercetare care sa satisfaca dintr-o data toate cele 3 categorii de legi (mai ales o cercetare facuta individual nu poate fi conceputa in dimensiuni generale, atotcuprinzatoare). Orice cercetare asupra personalitatii trebuie sa aiba o anumita arie problematica relativ restransa si bine delimitata, cu obiective care vizeaza mai mult generalul, mai mult particularul sau mai mult individualul.

Definirea personalitatii a constituit una dintre problemele cele mai dificile cu care s-a confruntat aceasta disciplina.

Prin 1950 psihologul personolog american McClelland identifica existenta a peste 100 de definitii date termenului de personalitate, iar cu 10 ani mai tarziu, Allport gasea 150. Multitudinea definitiilor creeaza mari dificultati in realizarea unei abordari unitare a domeniului psihologiei personalitatii dar existenta lor este justificata de marea complexitate pe care o pune in evidenta realitatea personologica, astfel incat ea permite desprinderea diverselor laturi care pot sa fie hipostaziate ca reprezentand intregul in totalitatea lui. In lucrarea sa "Structura si dezvoltarea personalitatii" Gordon Allport a incercat sa realizeze o sistematizare a definitiilor existente in literatura de specialitate la acea vreme. El a grupat aceste definitii in 3 clase:

Definitii prin efect extern;

Definitii prin structura interna;

Definitii de tip pozitivist.

Definitiile prin efect extern determina personalitatea in functie de efectele pe care ea le produce asupra receptorilor exteriori, asupra celorlalti semeni (dupa impresiile pe care atitudinile si conduitele unei anumite persoane influenteaza starile si sentimentele celor din jur). Astfel, in mod cotidian si empiric, pe baza acestor manifestari exterioare ale cuiva se formuleaza constatarea ca respectivul individ are sau nu are personalitate, are o personalitate puternica, pregnanta, etc. Neajunsul definitiilor prin efect extern este acela ca ele multiplica profilele de personalitate, intrucat cei din jur percep diferit (fiecare in felul sau) o anumita persoana si ar rezulta ca un individ are mai multe personalitati, ori una din caracteristicile definitorii ale personalitatii trebuie sa o constituie unitatea si integralitatea ei. De aceea definitiile prin efect extern sunt considerate fenomenologice si nerelevante pentru a da raspunsul la intrebarea "ce reprezinta in sine personalitatea?".

Definitiile prin structura interna se orienteaza in definirea personalitatii pe continuturile si trasaturile interne care alcatuiesc organizarea integrala a personalitatii. Ele sunt de natura sa permita formularea unui raspuns mai adecvat si mai precis la intrebarea "ce reprezinta in sine personalitatea?". Aceste definitii au fost impartite in doua subgrupe:

a.       Definitii de tip sumativ, in care personalitatea se defineste printr-o simpla insiruire de componente sau de trasaturi (de exemplu: "personalitatea este suma globala a tuturor dispozitiilor, impulsurilor, tendintelor, dorintelor si instinctelor biologice innascute ale individului, precum si a dispozitiilor si tendintelor dobandite prin experienta");

b.      Definitii integrative sau structuraliste, care pun accentul pe conexiunile interne dintre elementele componente si pe existenta unui efect de emergenta al acestor conexiuni, din care rezulta organizarea calitativa specifica a personalitatii.

Iata 3 modele ale unor astfel de definitii:

Warren si Carmichael: "Personalitatea este intreaga organizare mentala a fiintei umane in orice stadiu al dezvoltarii sale. Ea imbratiseaza fiecare aspect al caracterului uman: intelect, temperament, abilitate, moralitate si fiecare atitudine care s-a format in cursul vietii".

Ralpf Linton, in lucrarea sa "Fundamentul cultural al personalitatii": "Personalitatea este ansamblul organizat al proceselor si starilor psihologice apartinand individului".

Lecky: "Personalitatea este o schema unificata a experientei, o organizare de valori care sunt compatibile intre ele".

Definitiile pozitiviste pornesc de la afirmatia ca personalitatea, ca organizare interna, este un mit; structura interna a personalitatii nu are cum sa fie dezvaluita, ea fiind inaccesibila cunoasterii stiintifice. Ceea ce cunoastem noi sunt doar rezultatele operatiilor noastre de masurare, iar acestea sunt supuse conceptualizarii si interpretarii teoretizante. Ca urmare, definitia personalitatii nu poate fi decat una care se circumscrie datelor masuratorilor si constatarilor concrete pe care le efectuam in cadrul unei anumite cercetari (exemplu de definitie pozitivista tipica: McClelland - "Personalitatea este conceptualizarea cea mai adecvata a comportamentului unei persoane, in toate detaliile sale, pe care omul de stiinta o poate da la un moment dat".

O varianta extrema a pozitivismului o reprezinta interpretarea behaviorista a personalitatii, care este definita ca "Ansamblul raspunsurilor individuale la multimea stimulilor externi sau ansamblul operatiilor pe care individul le efectueaza asupra situatiei externe sau asupra lui insusi pentru a se pune de acord cu aceasta situatie externa".

La capatul acestei sistematizari, Allport incearca sa depaseasca limitele inerente proprii celor 3 grupe de definitii, propunand o noua definitie, considerata mai acceptabila din punct de vedere metodologic, care sa fie punct de reper in organizarea si desfasurarea cercetarilor asupra personalitatii: " Personalitatea este organizarea dinamica in cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determina gandirea si comportamentul sau caracteristic", sau, intr-o alta formulare, "Personalitatea este acea unitate dinamica, biopsihosociala, care se constituie in procesul adaptarii indivizilor la mediu".

Exista si o definitie de tip sistemic, care arata ca personalitatea trebuie abordata si interpretata prin prisma teoriei generale a sistemelor, ea insasi trebuind considerata ca un sistem (sistem = ansamblu de componente sau de elemente aflate intr-o relatie nonintamplatoare, mai mult sau mai putin legica si stabila). Avand schema generala de clasificare a sistemelor, personalitatea poate fi incadrata succesiv intr-una sau alta din clasele posibile de sisteme si din fiecare astfel de incadrare deriva anumite cerinte si conditii de ordin metodologic in ceea ce priveste modul de abordare si de cercetare.

Definind personalitatea ca sistem, o putem incadra in cele 4 clase mari de sisteme posibile, stabilite pe baza criteriilor logico- formale oferite de teoria generala a sistemelor.

a.      Criteriul pozitiei sistemului fata de actiunea legii timpului;

b.      Criteriul relatiei sistemului cu mediul;

c.       Criteriul gradului de complexitate;

d.      Criteriul naturii functiei (legii) care leaga intrarile sistemului de iesirile lui.

a.       Dupa criteriul pozitiei sistemului fata de actiunea legii timpului exista doua clase de sisteme:

Statice - independente de actiunea legii timpului (nu-si modifica starea initiala in succesiunea momentelor temporale); asemenea clasa de sisteme nu exista in realitate;

Dinamice - se supun actiunii legii timpului (isi modifica starea in succesiunea momentelor temporale). De aici decurge urmatoarea cerinta metodologica: orice sistem real, fiind dinamic, trebuie luat ca functie de timp si starea si organizarea lui actuala trebuie interpretate tinand cont de trecutul anterior si de momentul actual de timp pe traiectoria generala a timpului in care se gaseste. Pentru notiunea de personalitate acest lucru are o importanta cu totul exceptionala, in sensul ca pentru a cunoaste si explica organizarea actuala a personalitatii, obligatoriu trebuie sa luam in considerare trecutul individului respectiv, toate imprejurarile semnificative care au marcat si cu care a fost presarata biografia individului. De aici importanta metodei biografice si istorice in studiul personalitatii. Clasa sistemelor dinamice se imparte in doua subclase:

sisteme dinamice cu organizare data (obiectele neinsufletite - masinile);

sisteme dinamice evolutive sau cu autoorganizare (cazul personalitatii umane).

Personalitatea deci nu trebuie considerata ca un dat imanent, ci ca o rezultanta a unui indelungat proces evolutiv. Pentru a intelege si explica mai bine starea actuala a personalitatii, organizarea ei ajunsa la momentele culminante sau terminale, trebuie sa cunoastem si sa urmarim procesul evolutiv pe care l-a parcurs individul pana la momentul respectiv.

b.      Relatia cu mediul pune in evidenta existenta a 3 clase de sisteme:

Inchise (nu fac nici un fel de schimburi cu mediul ambiant) - nu exista astfel de sisteme in realitate.

Semideschise (fac cu mediul schimburi de energie si informatie) - sistemele masiniste. In cadrul personalitatii intra sistemul psihic, ale carui existenta si dezvoltare se bazeaza pe schimburi de energie si informatie cu mediul (am vazut ca sistemul psihic al omului este din punct de vedere calitativ de ordin informational).

Deschise (realizeaza cu mediul ambiant toate cele 3 tipuri de schimburi posibile: informatie, energie si substanta) - toate sistemele biologice. Personalitatea este in primul rand sistem viu; pentru analiza personalitatii trebuie luate in considerare caracteristicile cantitative si calitative ale schimburilor pe care individul le realizeaza cu mediul inconjurator. Schimburile de substanta sunt importante pentru procesul de dezvoltare, crestere, maturizare biologica, fiziologica iar cele de energie si de informatie prezinta importanta esentiala pentru dezvoltarea componentei si laturii psihice a personalitatii. In cadrul schimburilor energetico-informationale trebuie sa facem o delimitare inrte cele de factura naturala, fizica si cele de ordin sociocultural cu care sistemul personalitatii realizeaza schimburi energetico-informationale.

c.       Dupa criteriul gradului de complexitate se delimiteaza: sisteme simple, complexe si foarte complexe. Gradul de complexitate este dat de numarul elementelor care alcatuiesc sistemul si de volumul conexiunilor si interactiunilor care se realizeaza intre aceste elemente componente. Dupa acest criteriu personalitatea trebuie incadrata in clasa sistemelor foarte complexe (creierul uman este considerat unul dintre cele mai complexe sisteme cunoscute in Univers). Concluzia de ordin metodologic care deriva din aceasta incadrare este aceea ca o cunoastere nemijlocita, directa, a structurilor interne ale personalitatii este imposibila (cum sustineau pozitivistii). Pentru cunoasterea personalitatii ca sistem hipercomplex trebuie adoptata strategia cunoasterii mijlocite (desprinderea si identificarea continuturilor si structurilor interne, pornind de la investigarea manifestarilor comportamentale externe ale indivizilor, in situatii bine alese, bine dozate si bine controlate).

d.      Dupa natura legii care guverneaza relatiile dintre intrarile sistemului si iesirile lui, s-au delimitat:

Sisteme de tip determinist - in cadrul carora iesirea este functie exclusiv de marimea de intrare, atunci devenind posibila predictia reactiilor sistemului la administrarea anumitor marimi la intrare (in aceasta grupa intra toate sistemele de tip mecanic, masinist, structurate pe legaturi directe intre intrare si iesire).

Sisteme probabiliste - in cadrul carora marimea de iesire este functie nu numai de marimile de intrare, ci si de o multime de marimi interne. Personalitatea umana face parte in mod evident din aceasta clasa de sisteme probabiliste. Ea se caracterizeaza printr-o mare diversitate de marimi interne de stare, fiecare dintre acetea intervenind cu specificul sau in modificarea, filtrarea, decantarea fiecarei noi influente pe care individul o receptioneaza din mediul extern.

Din incadrarea personalitatii in sistemul probabilist rezulta ca toate caracterizarile si descrierile ei trebuie sa aiba un caracter relativ. Nu se pot desprinde in urma vreunei cercetari, oricat de elaborate si sofisticate, concluzii care sa fie in mod absolut valabile si aplicabile. Cand ne propunem sa descoperim legi cu caracter mai general, trebuie obligatoriu sa ne subordonam cerintelor esantionarii reprezentative pe care le stabileste statistica psihologica.

In final definim personalitartea ca sistem dinamic evolutiv, cu autoorganizare, deschis, hipercomplex si probabilist. Acest sistem include in el 3 subsisteme principale, care au fost identificate in definitia lui Allport: biologic (bioconstitutional sau fizic), psihic si sociocultural, aflate intr-o permanenta si intima interactiune si interconditionare.

Fiecare dintre aceste trei subsisteme are componente calitative specifice, distincte si dintr-un anumit punct de vedere ele dobandesc o autonomie functionala. De aici, in planul abordarii si cercetarii personalitatii, s-au desprins si diferite orientari cu caracter metodologic, fiecare din ele incercand sa demonstreze superioritatea unui anumit subsistem in raport cu celelalte. Corespunzator celor 3 subsisteme distingem 3 mari orientari metodologice de abordarea personalitatii:

Orientarile biologiste;

Orientarile psihologiste;

Orientarile socio-culturale sau antropo-socio-culturale.

Orientarile biologiste se caracterizeaza prin tendinta dominanta de interpretare a fenomenelor si evenimentelor ce fac obiectul de studiu al personalitatii in termenii interactiunilor dintre experienta timpurie sau primara pre- si post- natala, zestrea ereditara si fondul evolutiv biologic al organismului. Comportamentul se leaga in mod direct de baza lui biologica si el trebuie considerat, ca si personalitatea, un rezultat al interactiunilor succesive dintre srtucturile biologice ale individului si situatiile existentiale.

Ceea ce retine in mod deosebit atentia in cadrul acestei orientari este unicitatea personalitatilor, care rezida din unicitatea indivizilor ca entitati biologice rezultate in urma actiunii unor legi ale hazardului. Datorita unicitatii indivizilor, ajungerea la descoperirea si formularea unor legi generale trebuie sa treaca in mod obligatoriu prin studiul unui numar mare de cazuri. In raporturile lor cu situatiile din mediu, indivizii vor fi afectati in mod diferit, fiecare in concordanta cu particularitatile lui specifice, ireductibile. Orice populatie de indivizi care se inmulteste pe cale sexuata este interpretata ca o populatie de gene. Genele alcatuiesc un ansamblu functional bazal care este denumit cod genetic. Acest cod genetic constituie fondul de variabilitate individuala intrucat in interiorul sau registrul combinatoric al genelor este practic nelimitat.

Codul genetic pune in evidenta doua laturi:

Latura ereditara, constanta, care asigura reproducerea indivizilor proprii unei specii, cu caracteristicile lor morfologice si fizice corespunzatoare;

Latura de variabilitate, care in raport cu situatiile externe, de mediu, duce la constituirea combinatiilor individuale ireductibile.

Un individ mosteneste jumatate din caracterele bioconstitutionale de la tata si jumatate de la mama, dar modul de distributie a acestor caractere difera de la un specimen la altul, ceea ce face sa nu apara doi indivizi identici din aceiasi parinti, cu exceptia (si aceasta luata cu rezerva) a cazurilor de gemeni monozigoti. Fiecare celula umana contine 46 de cromozomi si fiecare poseda aproximativ 30.000 de gene. Pentru o trasatura mostenita sunt necesare una sau mai multe gene. La un anume stadiu de dezvoltare celulele somatice sufera un proces de reducere, aparand celule cu numai 23 de cromozomi gameti, inlaturandu-se astfel multe posibilitati ereditare intrucat cromozomii poseda posibilitati de combinare diferite in cadrul diferitelor gene. Ulterior hazardul afecteaza sansa ca un anumit spermatozoid din cei 300.000 care se afla la un moment dat in vagin (fiecare din ei continand propriile gene si variante de combinatii) sa se uneasca cu un ovul dat pentru a da nastere unui individ. Astfel ca sansa de a aparea doi indivizi identici este de 1 la un miliard. Marele biolog american de origine poloneza Dobzhansky (care este unul din reprezentantii orientarii biologiste, alaturi de Williams, care a creat psihobiologia si sociobiologia) apreciaza ca numarul combinatiilor posibile de gene umane, cu mutatiile lor posibile, este mult mai mare decat numarul lui Edingtton care aproximeaza numarul atomilor din intregul univers. In mod evident, mentioneaza acest autor, numai o fractiune infima din aceste combinatii posibile de gene poate fi realizata oriunde in lume. Fiecare fiinta umana este in consecinta purtatoare a unui genotip unic. Lucrarea se numeste "Bazele biologice ale libertatii umane".

De aici rezulta ca nu exista doua fiinte umane care sa aiba acelasi potential de dezvoltare. La aceste diferente de fond biologic se adauga si diferentele existente in influentele mediului. Din corelarea celor doua tipuri de diferente, biologice si de mediu, se obtine extinderea spatiului de variabilitate interindividuala. Individualitatea genica este dublata de o individualitate biochimica. Glandele cu secretie interna exercita o influenta profunda asupra temperamentului, asupra ritmurilor de crestere si asupra structurarii motivatiei. Variatia lor in greutate si marime este considerabila, chiar in exteriorul zonei de normalitate:

Glanda pituitara variaza in greutate intre 350 - 1100 g.

Glanda tiroida variaza in greutate intre 8 - 50 g.

Glandele paratiroide variaza in greutate intre 50 - 300 mg, iar numarul lobilor care intra in alcatuirea lor variaza intre 2 si 12.

Testiculele variaza in greutate intre 10 - 45 g.

Ovarele variaza in greutate intre 2 - 10 g si contin la nastere un numar de ovule cuprins intre 30.000 si 400.000.

Glandele adrenale (adrenalinele) variaza in greutate intre 7 - 20 g.

Lucrarea din care sunt extrase aceste date, a lui Williams, se intituleaza "Individualitatea biochimica".

Exista de asemenea o mare variabilitate in plan metabolic si reactiv. Normele metabolice ale indivizilor variaza in limite foarte largi si de asemenea reactia lor (nevoia lor de apa, de K de Na, Ca, I si alte minerale) variaza intre 10% - 50%. Variaza de asemenea si cerintele de vitamine, gradul de sensibilitate la diferite boli; exista mari diferente la nivelul organelor de simt si la nivelul structural si functional al creierului. Toate acestea fac ca ritmul de crestere biologica si parametrii finali ai procesului de crestere sa difere de asemenea in limite foarte mari.

Doi cercetatori americani, Deabom si Rothney, au masurat anual ritmul de crestere la un numar de 3000 de copii. Desi toti cresteau si majoritatea lor au pus in evidenta existenta unui puseu de crestere in preadolescenta, totusi indicatorii valorici difereau atat de mult de la un copil la altul incat nu s-au gasit doua cazuri care sa aiba exact aceeasi schema de dezvoltare. Variabilitatea genetica in plan ontologic, afirma aceasta orientare, nu poate sa nu se reflecte in sfera organizarii psihologice si psihocomportamentale; nu poate sa nu se reflecte in temperament, in inteligenta, in sexualitate si nu poate sa nu aiba consecinte in planul terapiei si al educatiei.

Concluzia finala este ca, in ultima instanta, personalitatea este conditionata preponderent de fondul ereditar biologic si de variabilitatea pe care acesta o suporta in cadrul relatiei si interactiunii indivizilor cu mediul inconjurator. Intreaga suprastructura a personalitatii, psihologica si socio-culturala, este dedusa din structura fiziologica fundamentala individuala. O reprezentanta in plan psihologic a orientarii biologiste poate fi considerata Teoria freudiana a personalitatii, care acorda ponderea principala, atat in evolutia personalitatii cat si in manifestarea comportamentala, componentei inconstientului innascut, care este determinat biologic si care este alcatuit din ansamblul tendintelor, pulsiunilor, trebuintelor si instinctelor determinate si conditionate biologic. In ultima vreme orientarea biologista este preocupata de a stabili legaturi cauzale directe intre anumite gene care intra in genom si diferite trasaturi sau capacitati de ordin psihocomportamental.

Mirela Dima - grupa II

Tel: 0723239100