Psihopatiile

Psihiatric, reprezinta un grup polimorf de dezvoltari psihopatologice ale personalitatii, caracterizate printr-o insuficienta capacitate de integrare armonioasa in mediul familial, profesional, social.

Nevrozele asimptomatice. Pentru Freud, trasaturile accentuate de caracter corespondente psihopatiilor constituie o modalitate eficienta de protectie impotriva intoarcerii refulatului. Mecanismul-cheie al psihopatiilor este formatiunea reactionala

Freud propune conceptul de nevroza de caracter. Nevroza de caracter este o tulburare in care conflictul defensiv nu produce simptome izolabile, ci trasaturi de caracter, tipuri de comportament sau o organizare patologica a personalitatii in ansamblul sau. Defensa prin trasaturi de caracter se deosebeste de defensa prin simptom prin integrarea partiala in cadrul Eului. Aceasta conduce la nerecunoasterea aspectului patologic al trasaturii de caracter. O forma de nevroza de caracter o constituie stilul nevrotic obsesional. Formatiunea reactionala este cea care predomina, dar simptomele obsesive sau compulsive sunt sporadice (corespunde aproximativ psihopatului psihastenic). Un alt exemplu il reprezinta raufacatorul din sentiment de vinovatie.

Nevroza de destin desemneaza o forma de existenta caracterizata prin revenirea unor succesiuni de evenimente cu efecte negative.

Nevroza de esec desemneaza o structura psihopatologica ce pare a fi responsabila de nenorocirea (afectiva) a subiectului. Acesta nu poate suporta sa obtina ceea ce-si doreste intens. Freud, Opere I, Cateva tipuri de caracter din practica psihanalitica, in capitolul "Cei care esueaza din cauza succesului": "Subiectul practic nu suporta satisfactia intr-un anumit domeniu. Posibilitatea oferita de realitate pentru satisfacerea dorintei este intolerabila si declanseaza o frustrare interna din cauza careia subiectul isi refuza satisfactia." Nevroza de esec constituie, pentru Freud, modalitatea de declansare a unei nevroze simptomatice.

Psihogeniile

Din punct de vedere psihiatric, reprezinta un grup polimorf de afectiuni psihice, avand drept factori etiologici principali traumele psihice. Psihogeniile se distribuie in doua categorii:

- stari reactive - reactii la stres

- reactii patologice

- nevroze.

Reactiile la stres. Stresul este inteles ca trauma psihica, soc psihic, iar evolutia tulburarii este legata de contextul traumatic. Pe masura indepartarii temporale de momentul traumatic, tulburarea diminueaza si, in cele din urma, dispare. Continutul trairilor morbide se afla in relatie cu constelatia traumatica.

Reactiile patologice se caracterizeaza printr-o intensitate mare a tulburarilor, dar o durata scurta. Acuitatea perceptiva este afectata, iar campul constiintei este alterat. Personalitatea este afectata intr-o maniera importanta, iar psihomotricitatea - dezorganizata.

Din perspectiva psihanalitica, aria psihogeniilor este ocupata de nevrozele traumatice (nevroza de razboi).

Nevroza traumatica este starea consecutiva unui soc afectiv legat de o situatie de pericol real (nu pulsional, din lumea imaginara). Ulterior socului, apare un puseu de angoasa paroxistica, insotit de o stare de agitatie, stupoare sau confuzie mentala.

Situatia traumatica generatoare se exprima prin simptom. Evenimentul traumatizant este retrait, incercandu-se in acest fel "legarea" (elaborarea) traumei. In fata afluxului de excitatie traumatic, subiectul nu poate raspunde printr-o elaborare psihica sau descarcare adecvata. Exista un raport intre situatia traumatica si predispozitie. Traumatismul se grefeaza pe o structura nevrotica preexistenta.

Exista situatii in care evenimentul traumatic conduce la realizarea unei dorinte refulate. Sunt subiecti care cauta, inconstient, traumatizanta - asa-numitii subiecti traumatofili. Acestia incearca sa repete, de fapt, un traumatism infantil, in scopul de a lega acea trauma.

(despre nevroza de razboi, in Freud, Dincolo de principiul placerii)

Nevrozele

Din punct de vedere psihiatric, reprezinta un grup de stari psihopatologice determinate psihogen, exprimate clinic printr-un complex de tulburari psihice cu rasunet somatic, traite constient si penibil de pacient. Continutul starilor psihopatogenice este inteligibil legat de istoria de viata a pacientului, dar si de contextul psihotraumatizant actual. Functiile de cunoastere si structura personalitatii sunt conservate. Bolnavul poate compara comportamentul actual cu cel anterior si se poate raporta critic la starea actuala.

Neurastenia. Se caracterizeaza in mod esential prin triada simptomatologica astenie-insomnie-cefalee. Caracteristici secundare: lipsa de putere psihica si fizica; irascibilitate si anxietate; scaderea vigilentei proceselor cognitive; relationarea este dificila si traita ca epuizanta; subdepresie.

Forme de neurastenie:

• forma simpla: debuteaza cu surmenaj, apoi se instaleaza anxietatea, labilitatea afectiva, astenie, cefalee si chiar acuze somatoforme;
• forma depresiva: predomina dispozitia subdepresiva, scaderea activitatii motorii si preocuparile hipocondriace;
• forma anxioasa: simptomul dominant este anxietatea;
• forma cenestopata: simptomul dominant il reprezinta acuzele somatoforme.

Psihastenia

Din punct de vedere psihiatric, este o entitate psihopatologica in care se combina actiunile obsesive cu cele fobice. Sunt dezvoltate asa-numitele ritualuri obsesive.

Nevroza isterica

Din punct de vedere psihiatric, se caracterizeaza printr-un complex de tulburari psihice, motorii si senzitive sub forma de crize isterice, care pot fi reproduse prin sugestie si pot disparea prin persuasiune.

Forme de manifestare ale nevrozei isterice

1. Criza isterica: o forma de manifestare paroxistica, de o mare varietate (lipotimie, crize de nervi, crize convulsive, crize de contractura in arc). Se aseamana cu "criza mare" a epilepsiei. Difera de aceasta prin faptul ca nu se desfasoara pe fondul alterat de constiinta, astfel ca subiectul detine amintirea episodului. Asa cum a descris-o Charcot, marea criza isterica parcurge urmatoarele etape:

• prodromala: caracterizata prin palpitatii, nod in gat, tulburari vizuale si caderi "asigurate";
• epileptoida: convulsii clonice, secuse generalizate;
• de contorsiune: subiectul executa o mare varietate de miscari;
• de transa: subiectul mimeaza scene erotice sau agresive;
• verbala sau terminala.

2. Tulburari cu aspect neurologic: pareze, paralizii isterice (neurologic, sunt inconsistente, pentru ca, topografic, nu corespund traseelor nervoase), tremuraturi, contracturi a diferite grupe musculare.

3. Tulburari psihosenzoriale: cecitate isterica ("orbul care nu se loveste de obiecte"); surditate isterica.

4. Tulburari viscero-vegetative: spasme respiratorii, spasme esofagiene; pseudo-apendicite, pseudociesis (pseudogravidie).

5. Tulburari psihice: tulburari de memorie, teatralism, irascibilitate, labilitate afectiva.

DSM III-R: in noile nosografii, nevroza isterica a fost dihotomizata, in cadrul tulburarii somatoforme, in: tulburarea conversiva, avand ca simptome: paralizie, afazie, crize epileptice, perturbarea coordonarii, cecitate, anestezie, voma, pseudociesis, si tulburarea disociativa, caracterizata prin perturbarea functiilor identitatii, memoriei si constiintei.

In nosografia psihanalitica, aria nevrozelor descrise psihiatric este acoperita de nevrozele simptomatice.

Nevrozele simptomatice actuale se diferentiaza de nevrozele de transfer si de cele narcisice prin faptul ca originea lor trebuie cautata in prezent, si nu in istoria infantila. Simptomele nu sunt expresii simbolice si supradeterminate, ci rezulta din inadecvarea sau absenta satisfactiei sexuale. Intre nevrozele actuale se numara: nevroza de angoasa, hipocondria, neurastenia.

Nevroza de angoasa: difera de neurastenie prin predominarea angoasei. Excitatia sexuala se transforma in simptom fara mediere psihica, este derivata direct in plan somatic.

Neurastenia. Freud o caracterizeaza in primul rand prin oboseala fizica, cefalee, constipatie. Este produsa de incapacitatea de a descarca adecvat tensiunea sexuala.

Hipocondria: o preocupare morbida legata de functionarea unui organ, determinata de descarcarea directa pe organ a excitatiei sexuale.

Nevrozele de transfer sunt caracterizate prin faptul ca libidoul este deplasat asupra obiectelor reale sau imaginare. Aceste nevroze sunt accesibile tratamentului analitic. Isi datoreaza denumirea faptului ca au permis, in cadrul relatiei analitice, actualizarea cauzei transferului. Sunt de trei tipuri:

• isteria de angoasa, avand drept simptom central fobia;
• isteria de conversie, centrata pe fenomenul conversiv;
• nevroza obsesionala, caracterizata prin idei obsesive, compulsia la comiterea unor acte indezirabile, ritualuri obsesive.

Psihozele

In nosografia psihiatrica, psihozele sunt boli psihice majore, cu etiologie predominant endogena, cu cauze insuficient cunoscute, care au drept caracteristica majora alterarea personalitatii, a proceselor ideatice si afective, a comportamentului si a discernamantului privind propria persoana si ceilalti.

Tulburarea afectiva (psihoza maniaco-depresiva)

Este o tulburare afectiva unipolara sau bipolara.

In nosografia psihanalitica, tulburarii afective ii corespunde nevroza narcisica. Aceasta se caracterizeaza prin retragerea libidoului la nivelul Eului. Pana in 1924, nevroza narcisica desemna un grup de psihoze care este restrans de Freud la afectiunile de tip melancolic.

Schizofreniile

In nosografia psihiatrica, schizofreniile sunt descrise ca psihoze caracterizate printr-o simptomatologie foarte variata, in cadrul carora predomina fenomenele de disociere si destructurare a personalitatii.

Nosografia psihanalitica: Freud arata ca, in schizofrenie, libidoul se detaseaza de lumea exterioara. Faza de agitatie halucinatorie este inteleasa de Freud ca o lupta a procesului de refulare, cu o incercare naturala de vindecare, prin care libidoul sa se redistribuie spre obiecte. Aceasta incercare de vindecare (faza de agitatie halucinatorie), inteleasa gresit ca boala, nu se foloseste de proiectie, ca in cazul paranoiei, ci de mecanismul halucinator.

In stadiul final de schizofrenie, victoria nu revine reconstructiei - ca in paranoia -, ci refularii. Freud considera ca fixatia specifica schizofreniei este mai veche decat cea din paranoia. Procesul de refulare sau dezinvestire a realitatii predomina asupra celui de restituire a realitatii.

Paranoia

In nosografia psihiatrica, paranoia reprezinta o dezvoltare insidioasa si continua de etiologie endogena a unui sistem delirant durabil, sistematizat, nehalucinator, cu conservarea completa a ordinii si claritatii in gandire, vointa si actiune. Tulburarea se dezvolta pe baza unor personalitati caracterizate prin neincredere, orgoliu, rigiditate si agresivitate.

Nosografia psihanalitica: pentru Freud, gradul de sistematizare a delirului este un criteriu functional. De aceea, pentru Freud, exista o relatie evidenta intre paranoia si schizofrenia paranoida.

Psihopatiile - perversii sexual

Din punct de vedere psihiatric, perversiunea presupune stabilitatea comportamentului sexual deviant. Psihiatric, este recunoscut faptul ca experientele care determina orientarea sexuala aberanta au loc in copilarie. In cadrul anomaliilor calitative ale sexualitatii - parafiliile - sunt grupate: homosexualitatea, transsexualismul, transvestitismul, fetisismul, voaierismul, exhibitionismul, sado-masochismul, pedofilia, gerontofilia, incestul, zoofilia, azofilia (pygmalionismul - iubire de statui), necrofilia.

Perversiunea

In nosografia psihanalitica, perversiunea este o categorie psihopatologica independenta, in care se incadreaza deviatiile de scop si deviatiile de obiect. Sexualitatea infantila este constituita din pulsiuni partiale si, de aceea, copilul are o dispozitie perversa polimorfa. Perversiunea constituie persistenta sau reaparitia unor componente partiale ale sexualitatii.

Metoda psihanalizei este fundamentata pe clinica si pe cercetare empirica. Exista patru domenii sau spatii ale psihanalizei, din perspectiva epistemologica: (1) clinica - tehnica; (2) teoria; (3) istoria psihanalizei; (4) psihanaliza aplicata.

Modelul psihanalitic al psihismului este unul rigid din punct de vedere al remanierilor teoretice, comparativ cu alte domenii ale cunoasterii (fizica etc). Modelul teoretic construit de Freud poate suporta remanieri numai in raport cu observatia clinica; orice critica a modelului trebuie sa aiba in vedere modalitatea in care a fost elaborat.

Relatia clinica - teorie

Freud s-a considerat un hipnotizator mediocru; acest lucru l-a determinat sa caute un alt model al traumei psihice. Pornind de la experimentele de sugestie posthipnotica ale lui Hyppolit Bernheim, Freud se concentreaza asupra motivelor pentru care subiectul uita evenimentele traumatice, aceasta constituind un prim moment esential in dezvoltarea practicii psihanalitice. Astfel, Freud, impreuna cu Breuer, foloseste metoda cathartica: pacientul este interogat sub hipnoza, in scopul de a gasi elementul traumatic originar si de a-l relega de afect, provocand catharsisul.

Urmatorul pas: Freud renunta la hipnoza pentru a folosi sugestia simpla, in combinatie cu presarea fruntii pacientului, in scopul de a-i permite acestuia sa regaseasca amintirea patogena. Freud practic stimuleaza amintirile pacientilor. Aceasta tehnica o foloseste cu Miss Lucy si cu Elisabeth von R., iar tehnica s-ar putea numi asociatie impusa. Asociatia impusa se foloseste si azi in numeroase tehnici: psihoterapia experientiala, programarea neurolingvistica, chiar si tehnica asocierii verbale.

Prin asociatia impusa, Freud intelege mecanismul uitarii traumei. Amintirile nu pot fi ecforate pentru ca sunt dezagreabile, dureroase sau in contradictie cu etica. Astfel, Freud descopera rezistenta. Ceea ce, in momentul traumei, determinase uitarea, acum sustine rezistenta. Elisabeth von R. este cea de la care Freud a invatat acest lucru. Discursul pacientului este deformat de catre ceea ce Freud va numi mai tarziu Eu, prin absenta legaturilor dintre idei, prin derivarea mediata a reprezentarilor refulate.

Rezistenta se manifesta in varii forme si depinde de dinamica pacientului. Spre exemplu, tacerea, dar si bavardajul sunt forme de rezistenta. Rezistenta inseamna si atunci cand pacientul relateaza intamplari si nu trairi.

Dorinta de a rememora si dorinta de a uita coexista. Din pricina fenomenului rezistentei, asociatia impusa nu mai putea fi o tehnica utila in drumul spre trauma. Freud ajunge la concluzia ca este mai bine ca pacientul sa fie lasat sa vorbeasca in mod liber. Exclamatia lui Ammy von N. (1 mai 1889) - "Nu va miscati, nu mai vorbiti, nu ma atingeti!" - a brevetat metoda asociatiei libere. Problematica atingerii trimite, in extensiunea sa, spre regula princeps a psihanalizei: Freud a trebuie sa nu mai atinga fizic pentru a intelege semnificatia atingerii mentale - atingerea a doua reprezentari.

Asociatia libera reprezinta o forma de atingere mentala. Prin asociatia libera se descopera noi elemente. Teoria traumei si a rememorarii este inlocuita cu teoria sexualitatii. In lucrarea Despre etiologia isteriei, Freud afirma: "Indiferent de la ce caz sau de la ce simptom pornim, in final ajungem pe taramul trairilor sexuale." (Astfel s-a nascut asa-zisul pansexualism freudian: pentru ca Freud a folosit asociatiile libere, care au produs teoria sexualitatii.) Conflictul se poarta acum nu intre uitare si rememorare, ci intre forte represive si forte pulsionale. De aici incolo, Freud descopera sexualitatea infantila, complexul pe care l-a denumit Oedip, fenomenul transferului si asa mai departe. Interpretarea devine instrumentul tehnic fundamental (pentru a recupera amintiri, nici metoda cathartica si nici asociatia impusa nu necesitau interpretare).

Teoria psihanalitica

Dimensiunea maximal teoretica a psihologiei freudiene este metapsihologia, care reprezinta produsul de excelenta al cunoasterii psihanalitice si este constituita dintr-un ansamblu de modele care reflecta clinica intr-o maniera speculativa, modeland aparatul psihic, cu instantele si procesele sale.

Freud arata (1915): "Odata cu admiterea sistemelor psihice, psihanaliza a facut un pas mai departe fata de psihologia constiintei, de care se deosebeste in principal printr-o conceptie dinamica a proceselor psihice." La aceasta, se adauga faptul ca ia in considerare si topica psihica.

Explicatia metapsihologica este completa numai daca fenomenul psihic este abordat sub trei aspecte: dinamic, economic si topic (structural).

Punctul de vedere dinamic

Fenomenele psihice sunt considerate ca rezultat al conflictului si interactiunii fortelor pulsionale. Conflictul este constitutiv psihismului, fie ca se desfasoara intre dorinta si defensa, intre instante psihice sau intre pulsiuni. Simptomul reprezinta prototipul complexului.

Psihanaliza se fundamenteaza pe modelele oferite de biologie. Psihismul se construieste in raport cu functiile somatice. Functionarea psihismului poate fi inteleasa dupa aceleasi legitati cu cele ale sistemului nervos - spre exemplu, modelul actului reflex: o excitare externa primita printr-un neuron senzitiv provoaca o tensiune interioara organismului, care este descarcata prin actiuni motrice.

Freud postuleaza (1895) principiul inertiei, dupa modelul actului reflex: neuronii tind sa evacueze complet energia. Modelul dinamic al organismului este ordonat de principiul echilibrului intre fortele care interactioneaza. Regasim aici modelele termodinamicii, in special cel de-al doilea principiu: in interiorul unui sistem inchis, diferentele de nivel energetic tind spre egalizare, astfel incat starea finala a sistemului este de echilibru energetic. Dar psihismul nu este un sistem inchis; Freud va aplica acest model cu riscurile de rigoare; modelul hoardei primare, dar si al organismului sunt calchiate dupa acest model termodinamic.

Aparatul psihic tinde, in dinamica sa, spre momente de echilibru. De aici a rezultat un alt principiu - cel al constantei: aparatul psihic tinde sa se mentina la un nivel cat mai scazut sau/si constant cantitatea de excitatie. In textul metapsihologic din 1920, Freud sustine principiul constantei: organismul tinde spre o stare de echilibru energetic pe care va fi dobandit-o intr-un moment al existentei sale. Insa, intrucat procesele vitale inseamna descarcare energetica pe trasee mediate, prototipul echilibrului energetic il constituie starea anorganica - starea de liniste tensionala, de zero excitativ. Este vorba de principiul Nirvana, propus de Barbara Low si acceptat de Freud: organismul tinde spre absenta completa a tensiunii psihice.

Din punct de vedere dinamic, fenomenele psihice sunt intelese ca rezultat complex al interactiunii dintre excitatie si inhibitie. Explicatia dinamica este de tip diacronic si are in vedere originea fortelor si contrafortelor psihice, in succesiunea interactiunilor lor. Punctul de vedere dinamic este fundamentat pe o perspectiva genetica, evolutionista. Freud a fost adeptul lui Darwin, Lamarck si Haeckel. Astfel, psihanaliza este o disciplina a originarului, iar conceptele ca stadiu, fixatie sau regresie ilustreaza acest lucru.

Tensiunea cere intotdeauna descarcare; ansamblul proceselor psihice care definesc individul uman ca fiinta culta se opun descarcarii imediate. Fiinta umana culturala reprezinta un produs al dinamicii pulsionale - al descarcarii, inhibitiei si retentiei.

Punctul de vedere economic

Educatia consta in structurarea proceselor retentive, de amanare a descarcarii, in functie de realitatea exterioara - societate, cultura. Forta presupune energie. Se-ul este rezervorul energetic pulsional; energia psihica nu poate fi cuantificata, insa modalitatea sa de descarcare este observabila.

Energia psihica poate fi inhibata prin opunerea de forte egale; insa poate fi si deplasata sau condensata. Energia psihica se afla in serviciul instantelor psihice. Perioadele de remaniere dinamica (pubertatea, menopauza, andropauza) ale organismului indica un anumit grad de specializare al energiei psihice. Eul este cel care are o principala forta antialeatoare, incercand sa ordoneze curentele de investitie. Elaborarea si legarea energiei psihice sunt esentiale pentru functionarea Eului si existenta starii de constiinta. Desfasurarea unor limite excitative determina alterari ale constiintei. Atunci cand Eul nu poate prelucra excitatia, starea de constiinta este suspendata. Starea de constiinta este suspendata si in cazul in care energia este descarcata imediat si masiv (furia oarba; orgasmul). Originea starii de constiinta se afla in procesele inhibitorii, care au oprit descarcarea imediata a tensiunii. Din acest punct de vedere, critica simptomului, ca nivel de structurare a simptomului, reprezinta un semn pozitiv.

Principiul constantei gestioneaza functionarea psihismului, impreuna cu principiul placerii. Cresterea tensiunii psihice genereaza neplacere, in timp ce descresterea produce placere. Insa si inversa este valabila: energia psihica poate fi descarcata controlat, sub incidenta unei functionari cursive a Eului; insa ea poate fi descarcata si exploziv, in pusee sau poate fi mentinuta intr-o stare latenta, inconstienta, prin opunerea de forte de contrainvestitie.

Punctul de vedere topic (structural)

Se refera la diferentierea aparatului psihic in subsisteme cu functii si caracteristici diferite, aflate in raporturi complexe. Joseph Breuer este cel care initiaza aceasta perspectiva in psihanaliza; Freud, la randul lui, o initiaza inca din 1895, ea incepand sa fie precizabila in 1900 (Interpretarea viselor, capitolul VII).

A doua topica este lansata in 1920. Se-ul este polul pulsional al personalitatii; contine reprezentantii psihici ai instinctelor si refulatul. Sunt continuturi ereditare, dar si dobandite in cursul psihogenezei. Eul reprezinta instanta centrala a personalitatii; este organizat in jurul constiintei, care reprezinta nucleul eului. Are drept functii controlul motricitatii si perceptiei, testarea realitatii (distingerea realitatii psihice de cea exterioara), modificarea realitatii, anticiparea, coordonarea diacronica a proceselor mentale, controlul pulsional. In patologia severa, functia de testare a realitatii este abolita.

Supraeul indeplineste urmatoarele functii: autoobservatie, constiinta morala si ideal. In patologie, delirul de observare poate fi inteles ca alterare a uneia dintre functiile Supraeului; de asemenea, in melancolie, functia constiintei morale este exacerbata. In psihopatia antisociala exista un Supraeu excesiv de sever (raufacatorii din sentiment de culpabilitate).

Conceptele de Eu ideal si ideal al Eului au fost avansate de Freud in teoria Supraeului, insa fara a le preciza explicit functiile. Pornind de la Freud, cele doua subsisteme au capatat functii diferite. S-a conturat astfel, in prima instanta, urmatoarea opozitie: pe de o parte, idealul Eului - Supraeu, opuse Eului ideal. Ulterior, acest binom s-a repolarizat si a rezultat cuplul Eu ideal - idealul Eului. Prin acest cuplu se constituie un spatiu, circuit sau camp narcisic. Astfel, campul narcisic este alcatuit din doi poli: primul, regrupat spre lumea interioara, un pol atotputernic si magic - Eul ideal; al doilea, deschis spre lumea exterioara, spre raportul cu celalalt - idealul Eului.

Eul ideal reprezinta o stare de conformism nonambivalent si nonculpabil in raport cu celalalt. Pentru Eul ideal, lucrurile se petrec ca si cum celalalt, alteritatea, nu exista. Insa apare un paradox: Eul ideal refuza alteritatea, dar nu poate exista decat daca se raporteaza la un obiect, pe care il ia drept ideal.

Modul de formare a celor trei instante (Freud, Eul si Se-ul, 1923)

Se-ul este instanta originara; Eul si Supraeul se formeaza prin telescopare, din Se. Starea narcisica primara este depasita prin exigenta Erosului, astfel incat libidoul narcisic devine libido obiectual. In perioada arhaica, in care Eul incepe sa se contureze, investirea libidinala este echivalenta cu identificarea, iar limita subiect-obiect este intermitenta. De-a lungul psihogenezei, Eul se constituie prin identificari succesive cu obiectele istoriei personale, Eul fiind un precipitat al relatiilor de obiect.

Formarea Supraeului presupune, de asemenea, un proces de identificare; initial, Freud se referea la identificarea cu tatal. Ulterior, Supraeul se considera a se constitui prin identificare directa cu Supraeul patern. Instalarea individului in cultura este realizata prin functiile Supraeului - prin sublimare, ca destin al pulsiunii, si prin idealizare, ca destin al obiectului. Evolutia culturala are drept principal resort transformarea destinului pulsional. De aceea, in primul rand sublimarea reprezinta fundamentul evolutiei culturale.

Sublimarea presupune devierea scopului sexual al pulsiunii intr-unul nonsexual, care vizeaza obiecte socialmente valorizate. Sublimarea se opune, in mod paradoxal, travaliului Erosului. Sublimarea se afla astfel in serviciul evolutiei culturale, intrucat prin sublimare, Supraeul devine dominat de "cultura pura a instinctului mortii" (Freud - Dincolo de principiul placerii). Astfel, prin sublimarea pulsiunii, Supraeul devine un rezervor al pulsiunii de moarte. Poate de aceea, cultura reprezinta o defensa in fata mortiferului.

Pe de alta parte, sublimarea se afla in serviciul pulsiunii de moarte, prin desexualizarea operata asupra obiectului introiectat. Procesul sublimator realizeaza un aliaj intre narcisic si obiectual, aliaj prin intermediul caruia individul este pus in fata alteritatii. Prin procesul de sublimare, Supraeul interiorizeaza comandamente specifice, sprijinindu-se pe oferta culturala condensata in idealul populatiei de origine.

(N.B. Freud a distrus textul despre sublimare)