STRUCTURA GENERALA A UNEI ORGANIZATII (PREZENTATI SCHEMA)

STRUCTURA GENERALA A UNEI ORGANIZATII (PREZENTATI SCHEMA)

2.Structura si dinamica organizatiilor

Abordarea teoretica si experimentala a organizatiilor, intelese ca sisteme sociale care indeplinesc functii determinate, se poate face pe doua directii principale: a) o directie structuralista, in care accentul este pus pe identificarea si analiza elementelor componente si a relatiilor dintre acestea; b) o directie functionalista, in care prevaleaza relevarea si analiza functiilor specifice fiecarui subsistem, precum si a modalitatilor de realizare a acestora in conditii interne si externe determinate. Intre cele doua principale modalitati de abordare exista evidente raporturi de complementaritate, o functie neputandu-se realiza decat prin intermediul unei structuri specifice, dupa cum orice structura isi are ratiunea de a fi in indeplinirea unor functii care sa o promoveze ca entitate sociala distincta si cu un rol bine definit in cadrul sistemului supraordonat.

Analiza structural-functionala a organizatiilor

Dupa cum a rezultat din numeroase observatii si cercetari experimentale, procesele si fenomenele psihosociale specifice oricarui sistem organizational sunt strans determinate de configuratia structural-functionala a acestuia. In consecinta, determinarea acestei configuratii trebuie sa preceada atat analizele diagnostic-prognostice ale unei organizatii date, in ceea ce priveste performanta si dinamica, cat si cercetarea fenomenologiei psihosociale subiacente. Acest demers presupune urmatoarele etape:

Evidentierea si caracterizarea elementelor si subsistemelor componente: persoane, grupuri, ateliere, sectii si sectoare, pe de o poate; spatii, dotari si tehnologii, pe de alta poate.

Relevarea relatiilor dintre elementele si subsistemele componente, relatii care pot fi: de natura materiala, energetica sau informationala; structurale sau functionale; sincronice sau diacronice; temporare sau permanente;

a)Evidentierea si caracterizarea elementelor si subsistemelor componente: personale, grupuri, ateliere, sectii si sectoare, pe de o parte; spatii, dotari si tehnologii, pe de alta parte.

b)Relevarea relatiilor dintre elementele si subsistemele componente, relatii care pot fi: de natura materiala, energetica sau informationala; structurale sau functionale; sincronice sau diacronice; temporare sau permanente; pozitive (functionale) sau negative (disfunctionale); cauzale sau conditionale; principale sau secundare etc.

c) Identificarea functiilor (rolurilor) indeplinite de fiecare dintre componentele sistemului organizational. Acestea, la randul lor, pot fi: principale sau secundare; de realizare a obiectivelor constitutive ale organizatiei, de mentinere a limitelor acesteia sau de satisfacere a trebuintelor psihosociale ale membrilor; temporare sau permanente s.a.

d) Evidentierea si analiza mecanismelor de planificare, coordonare si control a activitatilor specifice organizatiei respective.

e) Identificarea si caracterizarea mecanismelor de instituire si exercitare a puterii in cadrul organizatiei si in afara acesteia, corelativ cu analiza stilului general de conducere.

f)Analiza mecanismelor de automentinere si autocorectie, atat la nivelul sistemului organizational global, cat si la nivelul subsistemelor componente. In conditiile in care orice organizatie constituie un sistem deschis si dinamic, in care relatiile cu alte sisteme externe se desfasoara atat la nivel general (raporturi inter-organizationale si inter-institutionale), cat si intre diferite subsisteme apartinand unor organizatii diferite, se poate usor observa ca o asemenea analiza, deosebit de complexa, trebuie sa porneasca de la un model general, care sa evidentieze intregul sistem de interactiuni intra- si interorganizationale (vezi schema 7.2.).

Prima concluzie care se desprinde din analiza acestui model se refera la interactiunea profunda dintre diferitele planuri structurale si functionale ale unei organizatii. Caracteristicile si obiectivele fundamentale ale sistemului macrosocial, asa cum se regasesc acestea la nivelul subsistemelor politic, economic, juridic, cultural sau educational, ofera cadrele generale de existenta ale organizatiei, fixand principiile generale de relationare interumana, modele de comportament organizational si de praxis social. Insa, aceste elemente de ordin suprastructural, cu un pronuntat caracter formal, se obiectiveaza in elemente psihosociale operationale numai la nivelul microgrupurilor care formeaza sistemul organizational.

Institutiile si organizatiile sociale, actionand intr-un domeniu limitat al spatiului social, preiau anumite functii specifice subsistemelor amintite, formuland obiectivele concrete corespunzatoare respectivelor functii, paralel cu elaborarea modalitatilor practice de realizare a acestora. In acest context, functiile microgrupurilor in cadrul organizatiilor se manifesta pe doua directii principale: a) preiau si realizeaza nemijlocit obiectivele generale ale organizatiilor, pe coordonatele formale si metodologice fixate de acestea; b) asigura cadrul necesar modelarii personalitatii si integrarii psihosociale a membrilor organizatiei, pe fondul satisfacerii trebuintelor acestora: de securitate, relationare interpersonala, recunoastere si valorizare sociala etc. In consecinta, problematica psihosociala a microgrupurilor este implicata profund in ansamblul proceselor si fenomenelor psihosociale care au loc in cadrul organizatiilor, insa pe coordonatele determinate de actiunea convergenta a noi determinatii.

Este vorba de o serie complexa de factori si anume: factorii rezultati din relatiile suprastructurale dintre organizatie si mediul extern; factorii tinand de relatiile dintre diferitele unitati structurale si functionale care compun organizatia data; factori derivati din ansamblul relatiilor interpersonale dezvoltate in context grupal si organizational, pe de o poate, si dintre fiecare membru si unitatile structurale si functionale care compun organizatia, pe de alta poate; factorii psihosociali rezultati din raporturile membrilor si grupurilor unei organizatii, cu membrii si grupurile altor organizatii.

Structura interna a organizatiilor. Analiza actiunilor specifice si a interdependentelor dintre multitudinea factorilor mentionati mai sus are ca punct de pornire evidentierea configuratiei structurale si funclionale a organizatiei, configuratie vazuta ca sistem psihosocial. Indiferent de natura si marimea sa, orice organizatie presupune existenta a doua categorii de unitati componente: a) unitati structurale de natura psihosociala, constand din persoane, grupuri primare si secundare, pe de o poate, si configuratii interpersonale diadice sau poliadice, pe de alta poate; b) unitati functionale; constand din ateliere, sectii, sectoare si servicii. Dupa cum arata numeroase observatii practice, cele mai multe dintre fenomenele psihosociale specifice organizatiilor rezulta pe fondul unor raporturi specifice dintre unitatile structurale si functionale, raporturi care au de cele mai multe ori o dinamica proprie, care va influenta decisiv dinamica generala a sistemului organizational.

Pentru a putea racorda problematica microgrupurilor sociale la cea a organizatiilor este necesar sa se introduca un concept nou, cu o deosebita valoare operationala, si anume acela de conexitate (48, 27). In cadrul organizatiilor, delimitarile microgrupurilor care activeaza in cadrul unor sectii, sectoare sau servicii sunt foarte dificile, datorita numeroaselor relatii formale sau informale existente intre acestea. Insa, experimental, se constata ca cele mai importante particularitati psihosociale ale proceselor organizationale deriva din chiar modul cum se configureaza relatiile dintre unitatile structurale (grupuri, persoane) si cele functionale (sectii, sectoare, servicii).

In majoritatea activitatilor organizationale grupurile formale interactioneaza permanent sau temporar pe parcursul realizarii sarcinii. Interactiunea are loc in principal prin intermediul unora dintre membri, acestia capatand astfel un statut socioprofesional special.

G 1 - GS sunt microgrupuri (grupuri primare) aflate in interactiune in cadrul activitatii desfasurate in cadrul unei organizatii economice, in acest caz. Prin (*) se marcheaza membrii grupurilor prin care se realizeaza conexarea functionala a grupurilor primare, ceea ce conduce la formarea unui grup secundar Gs = (G1+G₂+G₃+G₄+G₅). Sagetile marcheaza relatiile functionale pe care membriipuncte de articulatie le au in cadrul grupurilor conexate prin intermediul lor. Astfel, grupul secundar format din G_I+G_Z este definit functional prin numarul punctelor de articulatie a (1, in exemplul de mai sus), si indicele de conexitate, dat de numarul legaturilor functionale la nivelul punctelor de articulatie (6, in cazul grupului secundar G1+G₂); in cazul grupului secundar format din G_Z+G₃, numarul -punctelor de articulatie este 2, insa indicele de conexitate este de numai 4. Calculul se poate realiza la nivelul intregului grup secundar Gs, rezultand o serie de indicatori operationali cu o mare valoare diagnostica si prognostica asupra aparitiei si evolutiei unor fenomene psihosociale din cadrul organizatiei respective.

Iata cateva fenomene psihosociale interesante care apar in legatura cu indicatorii de conexitate. In cazul grupurilor, secundare cu un numar redus de puncte de articulatie si indici scazuti de conexitate, procesele de autoreglare si corectie sunt dificile, depinzand fundamental de calitatea socioprofesionala a membrilor care au calitatea de puncte de articulatie, acestia capatand astfel o mai mare ascendenta in cadrul grupurilor de apartenenta. Daca un singur membru realizeaza conexarea functionala a doua grupuri, acestia are tendinta de a-si extinde sfera atributiilor, intrand frecvent in conflict cu liderii formali ai grupurilor. In situatia in care exista numeroase puncte de articulatie, cu indici superiori de conexitate, exista tendinta aparitiei unor conflicte intre liderii formali ai grupurilor, sferele lor de competenta fiind relativ difuze.

In ceea ce priveste structura functionala a organizatiilor, aceasta poate fi foarte diferita, in stransa dependenta de natura obiectivelor constitutive si de tipologia generala a sistemului organizational. Natura activitatilor desfasurate impune o puternica diferentiere a statutelor si atributiilor profesionale, o anumita conexiune intre posturile de lucru si un anumit sistem de luare a deciziilor sau de efectuare a controlului. Cu toata aceasta variabilitate, se poate elabora totusi un modul al unei structuri functionale care sa aiba un mare grad de generalitate. Pentru fiecare caz in poate, acest modul capata forma concreta a organigramei, care precizeaza compartimentele organizatiei, pozitiile statutare din cadrul acestora, relatiile functionale cu celelalte compartimente si atributiile care devin fiecarei pozitii din cadrul respectivei structuri. In forma sa cea mai generala, structura functionala a unei organizatii implica urmatoarele componente principale: sistemul de conducere; compartimentele de servicii tehnice, financiare si administrative; compartimentele activitatilor de baza.

Pornind de la aceasta schema generala, modul de structurare si functionare al diferitelor compartimente va fi diferit in cazul unei organizatii structurate pe verticala, cu subordonari ierarhice precise (ca in cazul institutiilor militare, de pilda) , in raport cu organizatiile structurate preponderent pe orizontala, in care prevaleaza raporturile de coordonare si colaborare, si in care functiile de conducere sunt distribuite sau emerg direct de la nivelul diferitelor sectoare (ca in cazul organizatiilor civice sau ecologiste, de exemplu).