Probleme introductive privind psihologia copilului si adolescentului

Probleme introductive privind psihologia copilului si adolescentului

Dezvoltarea viziunii evolutive si a psihologiilor evolutive

Ca in orice stiinta, dupa delimitarea domeniului de fapte, dupa gruparea si clasificarea lor, au aparut sarcini de explicare si interpretare care au impus cercetarile evolutiei in timp a fenomenelor. Dupa intemeierea psihologiei ca stiinta, s-au dezvoltat discipline psihologice care au avut ca viziune centrala devenirea proceselor, insusirilor, structurilor psihice. Unele dintre primele stiinte evolutive au fost zoopsihologia (psihologia animala), psihologia copilului (la sfarsitul secolului XIX - inceputul secolului XX deja erau cercatari), psihologia adolescentului (s-a dezvoltat devreme: Stanley Hall, 1904, "Adolescenta"). Incepand cu jumatatea secolului XX au aparut alte psihologii evolutive: 1950 - sub conducerea lui Piaget au inceput cercetari ample ce au dus la intemeierea psihologiei genetice (stiinta care cerceteaza structurile psihice ale adultului si urmareste cercetarea lor prin investigarea dezvoltarii ontogenetice a lor).

La jumatatea secolului XX apar: psihologia batranului, tanarului, adultului si cateva descoperiri integrative: psihologia varstelor (urmareste dezvoltarea psihica si particularitatile stadiale de-a lungul vietii) si psihologia dezvoltarii (legata de autorii americani) avand 2 variante:

1. coincide cu psihologia varstelor: dupa ce sunt abordate probleme generale ale dezvoltarii psihice, sunt analizate transformarile psihice caracteristice fiecarui stadiu, stabilindu-se aspectele de continuitate si diferentiere

2. a urmaririi unei dimensiuni, plan al vietii psihice din copilarie pana la sfarsitul vietii (exemplu: dezvoltarea perceptiei de la sugar pana la batranete)

Psihologiile evolutive au impus un principiu general al abordarii fenomenelor psihice pentru a le putea explica si interpreta mai bine. In dezvoltarea acestui domeniu s-au constatat mai multe perioade pe care Maurice Debesse le-a identificat si caracterizat astfel incat putem avea o orientare in timp a evolutiei cercetarilor (in special in psihologia copilului si adolescentului)

Perioadele istorice ale dezvoltarii cercetarilor privind

evolutia vietii psihice

Maurice Debesse: 1. Preistorica (Antichitate - 1880): inca din Antichitate au aparut idei referitoare la evolutia in timp a vietii psihice (Aristotel), la stadialitatea ei, la asemanarile dintre dezvoltarea fiintelor si animalelor. Ideile s-au bazat pe observatii spontane, meditatii si deductii filosofice. La sfarsitul perioadei s-a conturat un procedeu de urmarire a dezvoltarii psihice (consemnarea frecventa a comportamentelor copiilor mici - 5/6 ani). Aceasta perioada a pregatit terenul pentru aparitia cercetarilor stiintifice propriu-zise de dupa 1880 (perioada istorica propriu-zisa)

2. Prima perioada istorica (1880-1920): caracteristicile acestei perioade sunt: - aspectele de dezvoltare psihica sunt frecvente si sistematic urmarite

- se dezvolta baza metodologiei cercetarilor prin aparitia laboratoarelor de psihologie (Europa, America) si prin formularea unor probleme speciale privind copii si adolescentii

- apar carti destinate dezvoltarii psihice

- 1909 - Congres International de Psihologie la Bruxelles (domina problema dezvoltarii psihice)

- apar cercetatori cu recunoastere: Binet, Hall

3. A doua perioada istorica (1920- prezent): caracteristici ii sunt: - cercetarile asupra dezvoltarii devin ample, sistematice

- rigoare metodologica

- controlul rezultatul cercetarilor

- intarirea spiritului stiintific in interpretarea si explicarea fenomenelor

- descoperirea noilor fapte, investigarea etapei de dinainte de nastere

- cercetarile asupra sugarului sunt extinse

- cercetari asupra copiilor si adolescentilor din culturi diferite

- Piaget, Wallon, Carmichael, Erikson

Debesse face aprecieri asupra cercetarilor din tarile mai mici: " Acesti cercetatori tind sa dispuna de abilitati de comunicare in 2 sau mai multe limbi starine si au posibilitatea de a cunoaste contributii ale autorilor din diverse tari. Nu au orgolii nemasurate si sunt receptivi si dornici sa cunoasca noutatea din aceste domenii. Ei tind sa fie mai obiectivi. Ei compara, confrunta, selecteaza ceea ce s-a confirmat pe deplin si contribuie la unificarea psihologiei ca stiinta".

Definirea psihologiei copilului, problemele si

fundamentele sale metodologice

Psihologia copilului = disciplina care cerceteaza conditiile si legile aparitiei si evolutiei vietii psihice in primul ciclu al vietii.

Probleme centrale:

1. Identificarea factorilor care contribuie la dezvoltarea psihica si urmarirea interactiunii lor.

2. Aprofundarea intelegerii relatiei ereditar - dobandit.

3. Descrierea legilor care guverneaza dezvoltarea psihica.

4. Aspectele caracteristice ale fiecarui ciclu si stadiu si inter-relatiile dintre ele.

5. Identificarea aspectelor de continuitate si a celor diferite si specifice.

6. Descoperirea de noi fapte si elaborarea de noi concepte.

Metodologie:

Psihologia copilului si adolescentului foloseste ansamblul metodelor comune disciplinelor psihologiei, numai ca ea trebuie sa le aplice tinand cont de:

- scopul central al cercetarii (referitor la dezvoltare)

- particularitatile subiectilor

- pentru fiecare stadiu trebuie sa se asigure si imbinarea specifica a metodelor si sa dea teren amplu unor procese care se potrivesc stadiului

- trebuie preferate strategiile longitudinale si comparative

Aceasta disciplina are cateva principii metodologice care o deosebesc. Unul dintre aceste principii este rezolvarea generalizarii cercetarilor anterioare si asigura orientarea in alegerea metodei si strategiei pentru cercetarile viitoare.

Pe masura ce o stiinta se dezvolta, ea isi elaboreaza principalele metode care sa dea valoare, precizie, rigoare cercetarilor. Maturizarea stiintei se exprima in elaborarea principiilor sale. Dezvoltarea presupune perfectionarea principiilor in sensul reformularii lor, a completarii, eliminarii unora, descrierea altor principii. Cu privire la acest domeniu se constata diferente intre cercetatori in ceea ce priveste numarul de principii. Unii cred ca 1,2 principii sunt suficiente, permit un spatiu mai mare pentru creativitatea cercetatorului (apare pericolul unei insuficiente orientari). Alti autori elaboreaza mai multe principii, astfel se intareste rigoarea si spiritul stiintific (apare riscul limitarii creativitatii cercetatorilor). Numarul principiilor este variabil, cu conditia respectarii lor sincrone.

Principalele principii:

1. Principiul dezvoltarii: este comun tuturor stiintelor psihologice, dar in timp ce in alte domenii se cere doar identificarea directiei generale a dezvoltarii, in psihologiile evolutive se analizeaza desfasurarea detaliata, reala, a devenirii fenomenelor psihice. Directiile principale de evolutie:

-dezordine -> ordine

-simplu -> complex

-nediferentiat -> diferentiat

-structuri simple -> structuri complexe

Cerintele de baza sunt: - dezvoltarea psihica nu e rezultatul unor adaosuri externe ci rezulta din schimbari si transformari launtrice, legate unele de altele

- orice noua schimbare trebuie vazuta in legatura cu cele anterioare

- de cate ori e cazul, trebuie relevat ca structurile psihice umane au legatura cu cele ale animalelor

- structurile psiho-comportamentale isi au inceputul in functia biologica (Piaget)

2. Principiul unitatii diferentiere-integrare:

- diferentiere = delimitarea unor componente dintr-o unitate

- integrarea = includerea in totalitate

- cerinte de baza: unitatea diferentiere - unitate

- daca se are in vedere diferentierea, cercetatorii risca sa isi formeze o parere gresita asupra dezvoltarii, ca un fel de conglomerat

- daca se are in vedere integrarea, cercetatorii ar avea o viziune amorfa a dezvoltarii psihice

- acest principiu se bazeaza pe 2 conceptii: 1.unii cred ca dezvoltarea psihica presupune alternanta a diferentierilor si integrarilor

2. altii considera ca integrarile si diferentierile trebuie sa fie complementare

- acest principiu a fost sustinut de Werner (sublinia ca dezvoltarea psihica are o dubla miscare: diferentieri progresive si permanente integrari succesive)

- acest principiu a fost formulat in stiintele biologice, apoi in psihologia evolutiva.

3. Principiul structuralitatii:

- integrarea nu se face in totalitate, ci intr-o structura psihica

- structura: = ansamblu de elemente aflate in legaturi necesare.

- ea are proprietati pe care nu le au componentele si de aceea integrarea intr-o structura poarta amprenta structurii.

- insasi felul in care se manifesta si transforma o componenta a structurii suporta influenta locului pe care acea componenta il are in cadrul acelei structuri

- principiul a fost consolidat prin contributiile lui: Werner: organismul uman este o structura in constructie

Piaget: a dezvoltat o teorie psihologica, constructivism psihogenetic integrativ, si a subliniat ca in viata psihica, structura genereaza noi componente

4. Principiul respectarii specificitatii:

- formulat pornind de la critica viziunii asupra copilariei din Evul Mediu (afirmarea unei diferente de grad copil - adult)

- principiu mai intai formulat in psihologia copilului

- Jean-Jacques Rousseau: a demonstrat ca de fapt copilul nu este un adult in miniatura

- copilul trebuie interpretat in termenii si logica lui

- Wallon: avertizeaza asupra tendintelor de adultizare, de a atribui acestuia ce e caracteristic adultului

- acest principiu a fost extins in cercetarile celorlalte stadii pentru ca s-a constatat tendinta de a interpreta stadiile in maniera adulta

Toate aceste principii trebuie respectate in aprecierea vietii psihice.

Dezvoltarea psihica

Factorii fundamentali ai dezvoltarii psihice si conceptiile cu privire la rolul lor

a. Ereditarista, organicista, maturationista

- roul fundamental il are ereditatea, minimalizeaza rolul celorlalti factori

- prima care s-a cristalizat

- s-a bazat pe cercetari de felul: aparitia unei dotari la mai multi membrii ai familiei; debutul timpuriu al unor aptitudini (puneau la indoiala rolul mediului si al educatiei)

- s-au demonstrat limitele acestei conceptii: pe baza ei nu se pot explica cazurile cand tinerii au aptitudini pe care inaintasii nu le-au avut

b. Conceptia mecanicista

- acorda rolul fundamental mediului si educatiei

- baza de fapte au fot cercetarile behavioristilor care au obtinut rzultate notabile in invatarea programata

- Watson: sustinea ca daca ar avea 20 de tineri normal dezvoltati ar putea face din ei hoti, avocati etc

- limitele au aparut pentru ca nu s-a putut explica de ce copii aceleiasi familii, care merg la aceeasi scoala, se dezvolta diferit

c. Conceptia interactionista

- se contureaza la jumatatea sec. XX

- dezvoltarea psihica este rezultatul actiunii impreuna a celor 3 factori

- are 2 variante: 1. interactionismul ca dubla determinare

2. interactionismul intrinsec (inca de la inceput actiunea factorilor e impletita)

Interactionismul nu a anulat celelalte 2 conceptii

- 1943: Gesell recomanda parintilor sa aiba in vedere directiile ereditare ale copilului

- 1979: confruntare Chomsky (ereditarism) - Piaget (interactionism)