Psihologia cognitiva si stiintele cognitive

Psihologia cognitiva si stiintele cognitive

Desi nu avem inca de-a face cu o stiinta cognitiva unificata ci cu un corp de discipline care interactioneaza si penetreaza reciproc, apar tot mai vadite tendinte de unificare.

Chiar la nivel terminologic se utilizeaza tot mai mult singularul - stiinta cognitiva - in loc de stiinte cognitive.

Ca stiinta cognitiva ea insasi sau ca o componenta a unei viitoare stiinte cognitive unificate, psihologia cognitiva a fost puternic contaminata de interactiunea cu celelalte stiinte cognitive. Impactul acestor interactiuni este vizibil sub cel putin trei aspecte:

1. Nivelul de analiza a fenomenelor cognitive;
2. Aparatul conceptual utilizat;
3. Instrumentarul metodologic folosit.

Preluand o distinctie facuta de Kelley putem spune ca psihologia traditionala a realizat o analiza molara a proceselor cognitive, pe cand psihologia cognitiva intreprinde o analiza moleculara a acestor fenomene.

Ex: Memoria in mod traditional era vazuta ca o facultate psihica unitara guvernata de cateva legi generale - legile memoriei si care putea fi masurata prin teste de recunoastere si reproducere. Analiza minutioasa a memoriei cu instrumentarul tehnic si conceptual al psihologiei cognitive a infirmat si teza caracterului unitar al memoriei si pretinsa universalitate a reproducerii si recunoasterii ca metode de evaluare a acesteia. Subiectul uman nu dispune de un singur sistem mnezic, ci de mai multe memorii, iar testele de reproducere si recunoastere sunt metode de estimare a memoriei explicite nu si a memoriei implicite. In locul unei facultati psihice unitare, psihologia cognitiva a pus in evidenta existenta mai multor sisteme mnezice diferite: memorii senzoriale, memorie semantica, memorie proceduala, memorie implicita, memorie explicita etc. Subiectul uman dispune de memorii diferite, fiecare cu legitati si mecanisme proprii si cu corelate neurobiologice specifice. Termenul de memorie se utilizeaza acum doar ca eticheta generala, ca un concept umbrela care nu are referent in sistemul neuropsihic, ci eticheteaza o populatie heterogena de structuri si procese cognitive.

Optiunea pentru analiza detaliata, moleculara a proceselor cognitive este, in mare masura rezultanta a doua presiuni care s-au executat asupra psihologiei cognitive.

Presiunea de sus , din partea specialistilor in inteligenta artificiala, care in tentativa lor de constituire a sistemelor inteligente si-au declarat totala insatisfactie fata de oferta psihologiei traditionale.

Ei au considerat conceptele clasice, facultationiste ca fiind "comice si naive", incapabile sa ofere solutii lucrative pentru constructia sistemelor artificiale inteligente. Numai o analiza mult mai detaliata, componentiala, putea fi relevanta pentru constructia unor programe capabile sa realizeze performante cognitive similare cu ale subiectului uman.

Presiunea de jos a venit din partea neurostiintelor. Ultimele doua decenii au marcat o adevarata revolutie silentioasa in neurostiinte. Descoperirea neurotransmitatorilor, a neuromodulatorilor si neurohormonilor, a sinapselor electrice, utilizarea tomografiei computerizate, magnetoencefalografia etc. sunt numai cateva din roadele acestei revolutii, aflate in plin proces de desfasurare. Ca o consecinta a acestor descoperiri, s-a creat un decalaj enorm intre nivelul de analiza infracelular, extrem de detaliat, practicat de neurostiinte si analiza molara, in termeni facultationosti, practicata de psihologi. Frustrati de lipsa de corespondenta dintre datele neurobiologice si cele psihologice, specialistii din neurostiinte au somat psihologii sa-si rafineze aparatul conceptual si nivelul de analiza al proceselor psihice, altfel vor fi nevoiti sa reinventeze psihologia.

Presiunile de sus (inteligenta artificiala) si de jos (neurostiinte) au fost resimtite puternic de psihologie ca urmare a integrarii ei in corpul stiintelor cognitive. Intensitatea acestor presiuni ar fi fost mai redusa cel putin din spre partea inteligentei artificiale daca psihologia cognitiva s-ar fi dezvoltat independent de celelalte stiinte cognitive. Oricum, inteligenta artificiala si neurostiintele au fortat psihologii cognitivisti sa recurga la o analiza componentiala a proceselor cognitive, analiza a carei rezultate sa poata fi relevante atat pentru constructia de software inteligent cat si pentru stabilirea unor corespondente adecvate cu procesele neurobiologice. S-a ajuns astfel la o teoretizare explicita a principalelor nivele de analiza la care poate fi supus sistemul cognitiv.

Plasarea psihologiei cognitive in corpul stiintelor cognitive, limbajul reclamat de noul nivel de analiza a sistemului cognitiv, au dus la dezvoltarea unui nou aparat conceptual. Citam cateva dintre conceptele intrate definitiv in jargonul psihologiei cognitive: "spatiul problemei, mediul problemei, proces modular, geon, reprezentarea cunostintelor, analiza ascendenta, retele semantice, regula propagarii erorii, prelucrari distribuite etc."

Noul cadru conceptual, implicit noua terminologie, reclama un glosar special menit sa decodifice rapid semnificatiile limbajului cognitivist. Nu suntem in fata unei simple modificari de limbaj cognitivist la moda, este vorba de o mutatie conceptuala, care a permis ea insasi abordarea sistemului cognitiv uman dintr-o noua perspectiva si la un nou nivel de analiza. Rezultatele acestei mutatii s-au validat prin relevanta lor pentru inteligenta artificiala, pe de-o parte, pentru neurostiinte pe de alta parte.

Repertoriul conceptual utilizat de psihologia cognitiva variaza intr-o masura in functie de cele doua paradigme in cadrele carora se realizeaza investigarea sistemului cognitiv uman:

paradigma clasic - simbolica;

paradigma neoconexionista.

O alta caracteristica a psihologiei cognitive ca stiinta cognitiva vizeaza instrumentarul metodologic utilizat.

Experimentul ca metoda de producere si de validare de noi cunostinte a ramas axa metodologica principala pentru psihologia cognitiva ca si pentru celelalte ramuri ale psihologie in general.

Concomitent insa, psihologii cognitivi recurg in mod curent si la alta axa metodologica formata din tripletul modelare - formalizare - simulare pe calculator.

Un model este o constructie teoretica ce specifica componentele suficiente ale unu mecanism, care genereaza output-uri specifice din procesarea unor input-uri specifice.

Ex: Un model de detectare a contururilor trebuie sa specifice prelucrarile suficiente care fac posibila obtinerea contururilor unui obiect (output-ul) din input (variatiile de luminozitate ale stimulului). Ulterior aceste procesari odata specificate sunt formalizate , adica transcrise intr-un limbaj logico-matematic sau de programare. Odata formalizat, procesul cognitiv este implementat pe calculator . Daca modelarea si formalizarea au fost corecte, atunci calculatorul va simula procesul respectiv, adica va avea aceleasi performante ca si subiectul uman.

Cele doua axe metodologice - experimentul pe de-o parte, modelarea-formalizarea-simularea, pe de alta parte, nu epuizeaza repertoriul metodologic la care recurge psihologia cognitiva. Analiza protocolului cu voce tare, inregistrarea miscarilor oculare, ascultarea dihotomica etc. sunt alte metode ale psihologiei cognitive. Nota specifica, insa a psihologiei cognitive ca stiinta cognitiva o reprezinta modelarea, formalizarea si simularea pe calculator.

In ceea ce priveste status-ul si rolul psihologiei in interiorul celorlalte stiinte psihologice, vom remarca faptul ca in masura in care acestea sunt interesate de modul in care personalitatea umana proceseaza informatia, toate sau aproape toate ramurile psihologiei sunt marcate de psihologia cognitiva.

Ex: Psihologia clinica nu se poate priva de cercetarile asupra prelucrarii informatiei, in cazul depresiei, anxietatii, fobiilor, schizofreniei etc.

La randul sau psihologia industriala si organizationala profita din plin de cercetarile cognitive asupra luarii deciziei, reprezentarii cunostintelor, rezolvarii de probleme etc.

Psihologia educatiei recurge tot mai mult la cercetarile asupra memoriei de lucru, strategiilor rezolutive, reprezentarii cunostintelor etc. Mai mult decat atat, penetrarea psihologiei cognitive a dus la aparitia de noi directii de specializare in interiorul acestor ramuri psihologice: psihoterapia cognitiva - in cadrul psihologiei clinice, proiectarea inferentei om-calculator - in psihologia industriala etc.

Intrucat prelucrarea informatiei este o dimensiune importanta a oricarui fenomen psihologic cercetat de diverse ramuri ale psihologiei, psihologia cognitiva formeaza un cuplu metodologic cu aproape fiecare dintre aceste ramuri.

Oriunde modul de procesare a informatiei are un impact asupra fenomenului investigat de psiholog, apelul la psihologia cognitiva se dovedeste deosebit de util.

Pe de alta parte, desi componenta informationala este deosebit de importanta, comportamentul uman precum si multe alte fenomene psihice interne nu sunt reductibile la procesarea informatiei.

Componenta cognitiva, oricat de importanta, nu epuizeaza complexitatea fenomenelor psihice.

Influenta contingentelor (a intaririlor pozitive sau negative) asupra comportamentului, expresivitatea emotiilor, trebuintele (motivatia in general), relatiile interpersonale etc. nu pot fi reduse integral la structuri si prelucrari cognitive.

Ex: Creativitatea Factorii cognitivi joaca un rol esential in procesul de creatie. Este o eroare insa sa reducem creatia la mecanismele de prelucrare a informatiei. Motivatia subiectului influenteaza masiv atat performanta cat si capacitatea sa creativa. Placerea de descoperi sau inventa, curiozitatea sunt considerati a fi vectorii principali ai creatiei. De asemenea, nu se poate face abstractie nici de climatul creativ, de relatiile interpersonale, de influenta profesorilor , de capacitatea creatorului de a suporta lipsa solutiei sau ambiguitatea.

Daca intreaga varietate de fenomene psiho-comportamentale nu se poate rezuma la procesari de informatie, atunci nici psihologia cognitiva nu se pate substitui psihologiei.

Psihologia cognitiva cauta sa satisfaca un dublu standard:

de a oferi modele formalizate si impermeabile pe calculator;

de a construi modele valide si relevante pentru comportamentul uman.

Prima constrangere este impusa de pretentiile si expectantele celorlalte stiinte cognitive, iar cea de-a doua reflecta pretentiile comunitatii psihologice.