Psihologia sanatatii

Psihologia sanatatii

Modelul biomedical, Modelul psihologic, Modelul biopsihosocial. Interrelatiile intre societate si bolnav: punctul de vedere al medicului.

Introducere

in medicina exista trei modele complementare:

Modelul biomedical;

Modelul psihologic;

Modelul biopsihosocial.

Modelul biomedical procedeaza prin aplicarea in medicina a metodei analitice a stiintelor exacte.

Modelul psihologic se bazeaza pe ansamblul cunostintelor fundamentale ale psihologiei aplicate in vederea intelegerii sanatatii si bolii.

Modelul biopsihosocial tine seama de interrelatiile intre aspectele biologice, psihologice si sociale ale bolii.

Evolutia clinica a bolnavilor este determinata nu numai de factorii biologici, ci si de formulele de viata ale colectivitatilor si de evenimentele psihosociale care sunt elemente constitutive ale vietii individului, precum si de structurile si valorile care caracterizeaza comunitatea.

Atentionarea asupra dimensiunii biopsihosociale trebuie sa faca parte integranta din rationamentul clinic si, in sens mai larg, din modul de a gandi medicina.

Modelul biomedical

Paradigma biomedicala ramane dominanta in invatamantul facultatii de medicina ! Medicul format in aceasta traditie pare a fi insa interesat numai de demersul stiintific al medicinei. in realitate, in practica, medicul isi da seama ca stiinta, in sensul strict, si respectiv metodele stiintifice (fara de care subliniem ca nu se poate practica o medicina de varf, competitiva !) sunt in relatie cu intelegerea, diagnosticul si tratamentul bolii si nu cu pacientul si asistenta sa.

Modelul biomedical procedeaza, asa cum s-a amintit, la aplicarea in medicina a metodei analitice a stiintelor clasice ale naturii.

Importul modelului analitic in medicina se insoteste de o decizie initiala care poate fi ilustrata in mod foarte schematic prin urmatorii termeni: "a fi bolnav' (a avea o stare de rau, a te simti rau) se reduce la "a avea o boala', o entitate morbida in organism, existand riscul reducerii corpului uman la un obiect sau la un agregat de organe si functii, amputat de raportul sau cu lumea si de modalitatile concrete ale vietii.

Modelul biomedical, desi constituie o problema de baza, "neinnobilat' poate contine o eroare in sensul neincluderii pacientului si a atributelor sale ca persoana. Ca sa aiba valoare el trebuie umanizat.

A promova o stiinta a omului in medicina inseamna a promova adaugarea elementelor de psihologie, sociologie si ale altor stiinte umane la stiintele exacte ce compun medicina. Aceasta inseamna reinoirea paradigmei stiintifice de a cunoaste si de a practica medicina.

O paradigma stiintifica trebuie sa defineasca campul de extindere al cunostintelor si metoda utilizata, raportata la acest camp, in sensul cunoasterii si a puterii de a-1 modifica.

Formarea unei paradigme stiintifice in medicina implica o prima decizie relativ la cunoasterea "obiectului' propriu rnedicinei:

organul sau functia perturbata ?

functionarea corpului in ansamblul sau ?

omul ca individ 'psihofizic' ?

omul ca membru al unei colectivitati ?

Metoda implica o decizie atat ca mod de abordare a acestui obiect specific, cat si ca ingrijire (asistenta).

Apropierea de omul bolnav si nu numai de boala, pretinde o modificare a paradigmei stiintifice in medicina, ceea ce inseamna o revizuire critica a cunostiintelor de delimitare a campului propriu rnedicinei si a metodelor elaborate pentru a-1 cunoaste si a putea interveni asupra sa.

Modelul psihologic

Psihologia sanatatii consta in studiul factorilor si a proceselor psihologice care joaca un rol in aparitia bolilor si care pot accelera sau incetini evolutia lor.

Exista in plus in cadrul acestei discipline 3 obiective importante, legate intre ele:

promovarea comportamentelor si stilurilor sanatoase de viata;

preventia si tratamentul bolilor;

ameliorarea 'preluarii' si asistentei pacientilor.

Actualmente, psihologia sanatatii este definita la modul general ca studiul factorilor psihosociali care pot juca un rol in comportamentele si in cunostiintele legate de sanatate si de boala.

in cautarea identificarii diferitilor factori de influenta si a interactiunilor lor, este vorba de a intelege mai bine aparitia si evolutia bolii si de a propune interventiile adecvate.

Psihologia sanatatii dateaza din anii '70. Dezvoltarea acestei discipline se datoreaza urmatorilor 3 factori:

Cauzele mortalitatii (in general): acestea sunt azi cu totul altele. Daca imediat

dupa 1900 cauzele de mortalitate au fost, in primul rand, bolile infectioase; ulterior, mai cu seama in tarile civilizate, bolile cronice (cardiace, canceroase, vasculare cerebrale, ale plamanilor, ale ficatului, rinichilor, digestive) treptat, treptat au dominat.

in timp, s-au precizat factorii de risc care pot 'induce' aceasta patologie: hipercolesterolemia, obezitatea sau malnutritia, tabagismul, lipsa exercitiului fizic, alcoolul, stresul, etc. Acesti factori sunt la randul lor legati de anumite comportamente.

Conform datelor Ministerului Sanatatii din SUA (si din alte statistici), jumatate din decese este legata de factorii de risc puternic influentati de comportamentul indivizilor.

Unii factori economici, cum ar fi aplicarea si dezvoltarea conceptului conform

caruia este mult mai util si mai ieftin de a preveni, decat a vindeca o boala. A preveni, inseamna a diminua actiunea factorilor de risc si astfel se actioneaza asupra comportamentelor asociate acestor factori. Dezvoltarea psihologiei a contribuit la nasterea psihologiei sanatatii.

Domeniile psihologiei sanatatii sunt:

Comportamentele, care pot avea consecinte fiziologice si care influenteaza

sanatatea, in situatia stresului, de exemplu;

Modul nostru de a trai, obiceiurile, care pot avea efecte nocive asupra sanatatii,

cum este, de exemplu, tabagismul si lipsa exercitiului fizic;

Modul de comportare fata de boala, ceea ce are influenta foarte importanta

asupra sanatatii ulterioare.

Modelul biopsihosociai

inca din 1977 s-a propus o noua conceptualizare a bolii, integrand si aspectele psihologice si sociale ale acesteia. Un ansamblu de date sustine ca in domeniul sanatatii trebuie acordate o importanta si o atentie majore acestui concept integralist, nu numai pentru o mai buna intelegere a pacientului, ci si pentru strategiile asistentei, pentru luarea unor masuri sociale mai adaptate si mai putin costisitoare.

O problema foarte importanta este de a cunoaste modul in care dimensiunile biologice, psihologice si sociale ale bolii se articuleaza unele cu altele.

Un prim nivel de elaborare al problemei consta in a investiga si in a analiza diferitele tipuri de efecte care se produc prin interactiunea acestor dimensiuni.

Ideea de baza a paradigmei sistemice aplicata stiintelor vietii este aceea conform careia regnul vietuitoarelor nu exista in stare izolata, intreaga unitate care traieste (celula, persoana):

este un sistem complex care integreaza sub-sisteme

ea insasi este un component al unei notiuni mai 'largi': mediul.

Astfel, oricare nivel al "realitatii vii' (de exemplu un organ al corpului uman) comporta o 'identitate' si o 'organizare' proprii, specifice prin natura componentelor (molecule, celule, tesuturi) si prin modalitatile regulilor lor de schimb. Dar orice nivel al "realitatii care traieste' intretine, de asemenea, in functionarea sa de ansamblu o articulatie dinamica cu 'suprasistemele' in care el se inscrie si care formeaza ansamblul mediului sau (sistem nervos, persoana, familie, comunitate).

in medicina exista exigenta conform caruia trebuie luata in consideratie articulatia diferitelor nivele constitutive ale subiectului care traieste.

in medicina, 'nivelul de sistem' care serveste ca punct de referinta este pacientul, adica subiectul uman.

Paradigma biopsihosociaia este un model stiintific destinat intelegerii interrelafiilor complexe care exista intre diferitele dimensiuni ale vietii si a putea, astfel, in asistenta, in ingrijirea pacientului si in tratamentul bolii sa tinem seama de efectele stabilizatoare sau destabilizatoare pe care aceste diferite nivele de organizare le exercita unele asupra altora.

in timp ce, in modelul biomedical clasic, datele relative la mediul uman al pacientului raman in afara campului stiintei si in afara anchetei critice, modelul biopsihosocial postuleaza importanta apropierii de aspectele personale, interpersonale si sociale ale vietii cu aceeasi rigoare si acuitate critica aplicate fenomenelor biologice.

in practica, aceasta inseamna ca medicul identifica si evalueaza potentialul stabilizant sau destabilizant al evenimentelor si relatiilor care apartin mediului social al pacientului si, mai ales, el nu neglijeaza modul in care efectele destabilizante pe care boala pacientilor le exercita asupra apropiatilor lor si care pot exersa la randul lor o influenta si mai destabilizatoare asupra pacientului.

Boala se poate defini ca un proces specific prin care subiectul sufera un 'rau' al propriului sau corp, modificarile putand surveni la nivel de celule, tesuturi, organe, sisteme organice sau chiar la nivelul sistemului nervos, dar boala nu devine fenomen real decat in momentul in care persoana este implicata, respectiv din clipa in care ea are experienta unei stari 'de rau' sau a 'unei insuficiente' sau manifesta un comportament care poate fi interpretat ca indicand o boala.

Boala, in acest sens, nu este niciodata un fenomen pur biologic; ea intereseaza un organism care, inainte de a putea fi calificat ca un 'corp fizic', este un corp propriu al unei persoane, un 'corp locuit'.

Boala modifica raportul individului cu ei insusi, dar si raporturile sale cu lumea. Este vorba, in fond, de a intelege trasatura conditiei umane, mult mai semnificativa si complicata in medicina.

Boala este un eveniment care intereseaza un corp viu locuit de un subiect, dar, de asemenea, un corp care traieste social.

Acest ultim element este foarte important de retinut, deoarece: . boala, perturband functiile biologice, perturba omul, dar aceasta are relatii cu partenerii mediului sau;

evolutia bolii este sensibil legata de ceea ce se intampla intre pacient si

anturajul sau uman.

Caracteristica bolii este un punct de intersectie dureroasa intre factorii biologici, psihologici si sociali. A fi bolnav inseamna o 'modificare' a lumii noastre.

Boala transforma deschiderea bolnavului fata de ceilalti si o reduce intr-un sens care ar putea fi rezumat, in mod foarte schematic, in acesti termeni: 'ajutati-ma sau lasati-ma'!

Daca boala poate produce o ruptura dureroasa a relatiilor pacientului cu mediul sau, ea induce, de asemenea, si aceasta cel mai adesea, o 'regrupare' protectoare stimuland la cei apropiati (dar si la altii ) comportamente solidare de

grija.

in contextul bolii, trei intrebari detin o functie 'organizatorica' importanta:

Ce optica are medicul in incadrarea suferintei pacientului pentru a-1 face sa

recurga la sistemul de ingrijiri si sa colaboreze cu acesta cat mai bine ?

in ce mod, in cazul unei boli nevindecabile, medicul isi va finaliza munca sa de

ingrijire a bolnavului ?

Cine se va mai implica dupa momentul efectuarii diagnosticului in gestiunea prognosticului, in alegerea celui mai bun tratament, in elaborarea unui proiect de ingrijiri pe termen lung ?

La aceste intrebari raspund din unghiuri diferite, dar vizand binele bolnavului, nu numai stiintele comportamentului, ci toate celelalte stiinte conexe.

Insistam insa asupra necesitatii integrarii in mod sistematic, in urmarirea pacientilor, a anturajului familial - orizont de resurse - esential pentru pacient dar si a locului in care se 'desfasoara' o parte importanta a suferintei legata de boala.

Interrelatiile intre societate si bolnav

Omul este totdeauna situat intr-o colectivitate, chiar si atunci cand este izolat sau sufera fenomenul de dezinsertie sociala.

Colectivitatea in sanul careia multiplele relatii se nasc, se dezvolta sau se destrama, formeaza o trama in miscare, innodata de o legatura vitala.

Medicina, stiinta despre sanatatea omului, trebuie sa tina seama de traiectul definitor ai individului, ceea ce se poate numi simplu - situatia sa sociala.

In mod cert, componenta sociala a bolii este un subiect controversat si nu intotdeauna exact inteles. Astfel, precaritatea socio-economica, pauperismui, somajul, trebuie considerate ca factori producatori de boala ? Ei nu produc in mod direct boala, dar pot contribui, in grade diferite, in a-1 face pe individ mai mult sau mai putin vulnerabil sau ii diminua acestuia aptitudinile de a face fata bolii.

Lucrari mai vechi (anii '80) aratau deja ca unele conditii sociale, economice, de mediu si chiar culturale pot avea, per se, consecinte morbide.

Dupa 1990, o serie de lucrari analizeaza rolul somajului in acest sens, aratand ca:

somajul pune in evidenta pregnant problemele sanatatii si, intr-o masura dificil

de evoluat, contribuie in a le face mai acute;

problemele de sanatate puse in evidenta prin criza lipsei locurilor de munca se

intind la un public mult mai mare ca numar decat la cel format din care pretind munca;

factorii de natura individuala sau sociala pot reduce efectele 'patogene' ale

somajului sau invers sa le exacerbeze.

Sunt date care arata ca somajul creste cu 1/3 probabilitatea ca persoanele sa moara in urmatorii 10 ani care urmeaza intrarii in somaj, printre cauzele decesului dominand suicidul, moartea violenta, tuberculoza, cancerul.

Modul exact prin care somajul omoara nu este foarte clar, dar este cert ca saracia si stresul au efecte devastatoare asupra sanatatii in general, asupra sanatatii mentale si asupra adoptarii unor comportamente defavorabile sanatatii.

A insista pe dimensiunea sociala a bolii nu inseamna a afirma ca aceasta ar fi determinata doar de o singura cauza, cea sociala ! Aceasta nu inseamna nici pledoarie pentru o noua clasa de bolnavi pe care o asezam langa grupa tulburarilor somatice 'pure', cea a tulburarilor 'psihosomatice' sau 'psihogene'.

Prin cele mentionate pana aici se vrea doar a promova principiul integrarii in medicina, respectiv cunoasterea axului social al bolii, insistand pe importanta intrebarilor care trebuie sa ni le punem in fata oricarui pacient:

in ce masura existenta sa impreuna cu altii si intr-o comunitate specifica au

putut contribui la aparitia suferintei, respectiv a bolii pe care o prezinta ?!

in ce masura aceasta dimensiune sociala poate fi mobilizata pentru a promova

o stare de mai bine ?!

Este important ca medicul sa reflecteze asupra conceptului de ora, care inspira proiectul sau de grija sau asistenta a omului bolnav, ca el sa se intrebe asupra conceptului de comunitate, ceea ce-1 determina sa intervina in problemele de sanatate a unui om care este caracterizat printr-un a fi social.

O astfel de gandire a medicului il determina sa aiba o reflexie etica si pragmatica asupra contractului social, care in domeniul sanitar, ar putea lega individul de societate si societatea de subiectul singur (uneori insingurat).

In concluzie, se poate postula ca medicul adevarat trebuie sa tina seama de repercursiunile multiple pe care boala le exercita asupra mediului familial si social al pacientului si sa previna, invers, efectele destabilizatoare pe care o gestiune familiala sau comunitara disfunctionala a bolii poate sa o exercite asupra pacientului.

Este important, in acest sens, ca medicii sa evalueze modurile in care acorda cel mai bine asistenta unui pacient, nu numai strict din punct de vedere

medical, ci si al principiului solidaritatii, necesar mentinerii si dezvoltarii vietii

comunitare in complexitatea sa.