Psihologia umanista: A. Maslow

Psihologia umanista: A. Maslow

Fondatorul umanismului in psihologie si-a construit teoria pe baza studierii celor mai valorosi reprezentanti ai speciei umane, motivand ca numai asa se poate stabili intinderea potentialului uman. Concluzia la care a ajuns in demersul sau, este ca fiecare om se naste cu anumite nevoi ce determina cresterea, dezvoltarea si realizarea deplina a potentialului de care dispune.

Pentru explicarea personalitatii, Maslow propune un sistem ierarhic al trebuintelor innascute care activeaza si directioneaza comportamentul uman. Desi trebuintele sunt instinctive, comportamentele prin care ele sunt satisfacute se invata, de aceea, difera de la o persoana la alta. Dispunerea trebuintelor intr-o ierarhie (figura 3.2) sugereaza ca cele aflate la baza trebuie sa fie cel putin partial satisfacute, inainte ca cele de la un nivel mai inalt sa devina influente. De exemplu, oamenii flamanzi nu vor simti nici un stimul pentru a-si satisface nevoia de prestigiu social. Ei sunt obsedati de dorinta de a gasi mancare si nu de ceea ar putea gandi altii despre ei. Numai atunci cand oamenii au hrana suficienta, sunt motivati de nevoile aflate mai spre varful piramidei. Comportamentul uman nu este stimulat de toate aceste trebuinte, in acelasi timp, ci la un moment dat, numai o trebuinta este dominanta. Care din ele are influenta cea mai mare, depinde de cele care au fost deja satisfacute. Caracteristicile generale ale trebuintelor sunt prezentate de Maslow, astfel:

cu cat nevoia este mai joasa in ierarhie, cu atat mai mare este puterea, potentialul si prioritatea sa. Nevoile mai inalte sunt mai slabe;

nevoile mai inalte apar mai tarziu in cursul vietii; nevoile fiziologice si de securitate se manifesta in primul an de viata, cu prioritate, nevoile de apartenenta si stima se dezvolta in adolescenta, iar nevoia de autorealizare se dezvolta la varsta mijlocie;

pentru ca nevoile mai inalte sunt mai putin necesare supravietuirii, gratificarea lor poate fi amanata. Esecul de a satisface o nevoie mai inalta, nu produce o criza, asa cum face esecul de a satisface o nevoie mai joasa. Din acest motiv, Maslow a numit nevoile joase, nevoi de deficit sau esecul de a le satisface produce dificultati care se amplifica in timp;

desi nevoile mai inalte sunt mai putin necesare supravietuirii, ele contribuie totusi la supravietuirea si mai ales la dezvoltarea individului. Satisfacerea lor conduce la o mai buna stare de sanatate, asigura o viata mai lunga, o eficienta biologica sporita.    Maslow le-a numit nevoi de crestere;

satisfacerea nevoilor mai inalte este productiva si benefica, atat biologic, cat si psihologic. Aceasta duce la multumire, fericire si la un sens al implinirii. Gratificarea nevoilor inalte presupune circumstante externe mai favorabile;

o nevoie nu poate fi satisfacuta pe deplin, inainte ca urmatoarea trebuinta sa devina importanta in ierarhie. Maslow sugereaza un procentaj al satisfacerii fiecarei nevoi de-a lungul ierarhiei pe baza unui caz ipotetic: 85% nevoi fiziologice, 70% nevoi de securitate, 50% nevoi de apartenenta si dragoste, 40% nevoi de stima, 10% nevoi de autorealizare.

Desi ierarhia nevoilor se aplica celor mai multi, Maslow remarca mai multe exceptii: oamenii dedicati unui ideal au sacrificat totul in mod intentionat, pentru o cauza; uneori si-au sacrificat chiar viata; oamenii care au postit pentru credinta lor, si au negat astfel nevoile fiziologice si de siguranta; persoanele religioase care au abandonat bunurile lumesti pentru a implini un juramant de saracie, pot sa-si satisfaca nevoia de autorealizare, in timp ce-si pastreaza nevoile lor de baza la nivele reduse de gratificatie. In mod similar, artistii isi pot periclita sanatatea si confortul de dragul operei. O inversare mai obisnuita in ierarhie apare la acei oameni care acorda importanta mai mare nevoii de stima de sine decat dragostei, crezand ca, nevoile de apartenenta si dragoste pot fi satisfacute, numai daca se simt mai intai, ei insisi, increzatori si valorosi.

Figura 3.2. Piramida trebuintelor a lui Maslow

Maslow a accentuat rolul variabilelor innascute, personale in determinarea comportamentului, dar a recunoscut in acelasi timp si rolul variabilelor situationale. Nevoile ierarhizate se exprima in comportament in cadrul relatiilor cu oamenii si cu evenimentele din mediul de viata. Maslow a subliniat ca suntem responsabili de crearea sau de constructia mediului social si fizic in care functionam.

Impactul situatiilor in care ne gasim, depinde in mare masura, de modul in care ne percepem si de modul in care intelegem situatia in care ne aflam, astfel incat, multe din efectele unei situatii de viata sunt o functie a acestor perceptii. In concluzie, comportamentul uman este determinat de ambele variabile, trebuintele innascute si variabilele situationale sau trasaturile lumii externe. Maslow propune deci, o viziune interactionista asupra devenirii personalitatii si a comportamentului uman, inaintea declansarii controverselor pe tema persoana situatie.

Intrucat Maslow continua studiul sau despre persoanele autorealizate, ajunge la concluzia ca acestea difera in functie de motivatia lor esentiala. Pornind de aici, el dezvolta o teorie motivationala care sa explice autorealizarea, utilizand conceptul de metamotivatie. Oamenii care-si satisfac nevoia de autorealizare, sunt preocupati de implinirea potentialului lor si de intelegerea si cunoasterea mediului. In starea de metamotivatie, ei nu cauta sa reduca tensiunea, sa satisfaca o deficienta, sa lupte pentru un obiect specific. Mai degraba, telul lor este sa imbogateasca si sa largeasca aria preocuparilor, sa le amplifice, astfel, prin diverse experiente solicitante. Cei ce se autorealizeaza, functioneaza la un nivel, dincolo de lupta pentru ceva, ce va satisface o nevoie de reechilibrare, intrucat toate acestea au fost implinite.

Maslow propune o lista de metanevoi care sunt considerate nevoi de crestere, spre care evolueaza persoanele ce se autorealizeaza. Metanevoile sunt mai degraba, stari de a fi, decat scopuri specifice. Esecul de a le satisface este daunator, ca si esecul in satisfacerea altor nevoi si produce un fel de metapatologie, care impiedica persoanele sa se exprime, sa-si foloseasca si sa-si implineasca potentialul.

Cercetarile lui Maslow asupra celor mai buni reprezentanti ai umanitatii, au stat la baza teoriei sale despre personalitatea deplin realizata. Desi nu a gasit multi oameni pe care sa-i considere autorealizati - a estimat ca persoanele autorealizate reprezinta un procent sau chiar mai putin din populatie - a studiat totusi, un numar suficient dintre acestia, pentru a-si fundamenta concluziile referitoare la caracteristicile persoanelor autorealizate.

Daca nevoia de autorealizare este innascuta si prin urmare, nu trebuie invatata, se pune, firesc intrebarea: de ce nu toti oamenii ajung la realizare deplina? De ce mai putin de un procent din populatie ajunge la aceasta stare?

Un motiv al nerealizarii este acela ca, cu cat este mai inalta o nevoie in ierarhie, cu atat este mai slaba, deci, fiind cea mai inalta nevoie, autorealizarea are forta cea mai redusa, interferand usor sau fiind inhibata de alte presiuni. De asemenea, factori de opozitie se pot gasi si in realitate: un mediu emotional ostil sau respingator ce poate crea dificultati nu numai in satisfacerea nevoilor de dragoste si stima ci si in satisfacerea nevoilor de autorealizare.

La un nivel mai scazut, conditiile economice precare pot determina dificultati in satisfacerea nevoilor fiziologice si de securitate si intrucat nevoile de la baza piramidei trebuie sa fie satisfacute cu prioritate, nevoia de autorealizare ramane neimplinita. Educatia inadecvata si practicile gresite de crestere a copilului, pot, de asemenea, contrazice autorealizarea. Daca se ajunge la exagerare in protejarea copiilor carora nu li se permite manifestarea unor comportamente noi sau le este ingradita actiunea de explorare a unor noi idei sau conduite, atunci ei vor ajunge inhibati ca adulti, inabusiti in cresterea si in exprimarea activitatilor necesare pentru autorealizare. Comportamentul opus si excesiva libertate acordata de parinti, pot fi de asemenea daunatoare sau periculoase, Maslow avertizand, ca prea mult libertate in copilarie, conduce spre anxietate si insecuritate, zadarnicind satisfacerea nevoilor de aparare si ordine.

Maslow subliniaza ca dragostea acordata copilului, fara limite, este conditia esentiala a autorealizarii. De asemenea, a precizat importanta satisfacerii nevoilor fiziologice si de securitate in primii ani de viata. Fara dragoste parentala, securitate si stima in copilarie, este dificil ca adultul sa se autorealizeze.

Un alt motiv care poate determina esecul autorealizarii se refera la temerile si dubiile in legatura cu abilitatile noastre. Suntem simultan, stimulati dar si infricosati si chiar amenintati de posibilitatile noastre crescande, dar adesea, teama are intaietate.

Autorealizarea cere curaj. Chiar si atunci cand nevoile joase au fost implinite, nu putem astepta cu pasivitate ca autorealizarea si desavarsirea sa se produca de la sine. Procesul cere efort, disciplina si autocontrol. Poate parea usor si precaut sa accepti viata asa cum este, in loc sa cauti solicitari noi. Persoanele care se autorealizeaza se testeaza si se solicita de catre ele insele, abandoneaza obisnuintele si slujbele sigure, renunta la comportamentele si atitudinile familiare, se expun in mod intentionat, noului.

Intrebari de verificare

1. Care sunt caracteristcile trebuintelor in teoria lui Maslow?

2. Care sunt obstacolele in calea autorealizarii?