RELATIILE INTERPERSONALE

CLASIFICAREA RELATIILOR INTERPERSONALE

a)      Dupa durata:

a.               temporare;

b.              permanente.

sau

a.       de scurta durata;

b.      medii;

c.       de lunga durata.

b)      Dupa intentionalitate:

a.               intentionate;

b.              neintentionate.

c)      Dupa existenta sau inexistenta cadrului institutional:

a.               formale;

b.              informale.

d)      Dupa gradul de implicare a partenerilor:

a.               unilaterale (simetrice);

b.              bilaterale (asimetrice).

e)      Dupa cadrul social in care se manifesta:

a.               familiale;

b.              grupale;

c.               institutionale, organizationale.

f)        Dupa relatia dintre scopurile partenerilor:

a.               amicale;

b.              competitive;

c.               conflictuale;

d.              de colaborare.

sau

a.       convergente;

b.      divergente.

g)      Dupa pozitia sau ascendenta unui partener fata de celalalt:

a.               de ascendenta;

b.              de dependenta;

c.               de echivalenta.

h)      Dupa domeniul de manifestare:

a.               profesionale;

b.              extraprofesionale

i. conjuncturale;

ii. de convietuire.

i)        Dupa natura subsistemelor sociale generatoare:

a.               economice;

b.              juridice;

c.               educationale;

d.              ideologice;

e.               religioase;

f.                culturale etc.

j)        Dupa intensitatea manifestarilor in relatie:

a.               superficiale;

b.              profunde.

k)      Dupa continutul dominant al relatiei:

a.               socioafective;

b.              de comunicare;

c.               de influenta;

d.              coactionale.

STRUCTURA SI DINAMICA RELATIILOR INTERPERSONALE

Procesele interactionale prin care se structureaza relatiile interpersonale implica o multitudine de factori conditionali sau determinanti ce pot fi grupati in patru categorii principale:

I. Caracteristicile psihofizice ale partenerilor:

caracteristicile bioconstitutionale

i. trasaturile temperamentale;

ii. trasaturile somatice (sex, varsta, starea de sanatate);

caracteristicile cognitiv-intelectuale

i. tipul si nivelul inteligentei;

ii. stilul cognitiv;

iii. capacitatea de comunicare;

iv. experienta sociala si relationala.

caracteristicile afective

i. fondul afectiv general si specific;

ii. capacitatea de implicare afectiva si eventualele complexe personale.

caracteristicile motivationale

i. campul motivational personal;

ii. capacitatea de mobilizare motivationala;

iii. ierarhia si intensitatea factorilor motivationali.

caracteristicile relationale

i. modelul interiorizat al relatiilor primare (parinti-copii, intre frati);

ii. trasaturile caracteriale dominante;

iii. aptitudinile relationale: sociabilitatea, spontaneitatea, creativitatea, toleranta, comunicativitatea, stilul relational.

II. Caracteristicile grupului din care fac parte cei ce intra in relatie:

tipul grupului de apartenenta (formal-informal, de munca, educational etc.):

i. natura sarcinii grupului;

ii. climatul psihosocial de grup;

iii. traditia, compozitia si structura grupului;

iv. gradul de structurare a modelelor si normelor comportamentale si relationale de grup.

raporturile cu grupurile conexe (de colaborare, de conflict, de presiune, de prestigiu);

statutul individual al persoanei in interiorul grupului:

i. nivelul ierarhic la care se gaseste individul;

ii. responsabilitatile pe care le au modelele de statut in grup;

iii. relatiile cu alte statute din acelasi grup.

III. Caracteristicile mediului socio-cultural:

tipul general al societatii si structurile sale (societate industriala sau agraara, democratica sau autoritara, laica sau religioasa etc.)

normele si modelele culturale care regleaza raporturile sociale functie de sex, varsta, statut social, profesie, religie, nivel de instructie;

caracteristicile generale ale mediului socio-cultural (traditionalism, conformism, flexibilitate, creativitate sociala etc.).

IV. Caracteristicile situatiei conjuncturale:

natura situatiei (amicala, conflictuala, competitiva, intentionata-spontana etc.)

locul si ambianta fizica - caracteristicile naturale sau artificiale ale mediului;

ambianta umana

i. prezenta altor persoane, grupuri;

ii. statutul si atitudinea acestora;

iii. natura relatiilor cu aceste persoane.

DINAMICA CONSTITUIRII RELATIILOR INTERPERSONALE

Relatia interpersonala este un construct psihosocial ce presupune interactiunea a doua universuri subiective si interactiunea unui camp sociocultural de fond, cu un set de factori situationali.

Procesul constituirii unei relatii interpersonale trece prin mai multe faze:

faza de prefigurare

faza de amorsare

faza de cristalizare

faza de evolutie

faza de stabilizare dinamica

faza de declin sau destructurare

In fiecare faza intervin procesele psihoindividuale si psihosociale care determina o anumita dinamica a relatiei, si anume:

procesele cognitive care tin de perceptia si evaluarea situatiei sociale si interpersonale, precum si de stabilirea unor criterii si strategii de dezvoltare si mentinere a relatiei;

procesele afective includ atractia, respingerea sau indiferenta fata de partener si reactia emotionala fata de situatie, reactie ce creeaza un fond emotional si energetic favorabil sau nu mentinerii relatiei ori particularitatii acesteia;

procesele de comunicare interpersonala in diferitele sale forme: verbala-non-verbala, explicita-implicita, afectiva-cognitiva. Aceste procese sunt indispensabile structurarii si evolutiei relatiei interpersonale in oricare din fazele ei;

procesele psihice interpersonale, incluzand rapoartele psihice dintre parteneri: comparatia, identificarea, empatia, respingerea, influenta, conflictul.

In fiecare faza a relatiei ponderea si particularitatile acestor procese variaza, ceea ce creeaza originalitatea relatiei la care se adauga si trasaturi particulare ale personalitatii partenerilor.

Procesul constituirii relatiilor imbraca o forma generala ce include schematic mai multe etape:

prefigurarea campului relational

a.               contextul social;

b.              caracteristicile grupurilor din care fac parte cei doi;

c.               statutul social, economic, cultural si profesional al persoanelor;

d.              experienta de viata a fiecaruia.

intalnirea sau alegerea partenerilor

a.               cerintele formale;

b.              motivatia individuala;

c.               factorii cognitivi si afectivi;

d.              factorii conjuncturali.

interactiunea intre stilurile de relationare ale celor doi parrteneri. Din interactiune rezulta comportamentul interpersonal care duce, desigur, la cristalizarea, dezvoltarea si desfasurarea relatiei.

TEORIA SCHIMBULUI IN CADRUL RELATIILOR INTERPERSONALE

Notiunea de interactiune presupune o reciprocitate in sensul ca orice persoana are asteptari de la partener, oferind la randul sau o conduita considerata echivalenta. Deci fiecare da si primeste ceva in cadrul unui schimb, ce trebuie sa respecte anumite reguli de oportunitate, de echivalenta si echitate.

Termenul de "schimb" este de natura economica, dar notiunile de "cost", "profit", "echivalentasau "echitate" capata valente psihosociale exacte.

Principiile de baza ale teoriei schimbului sunt:

1) in cadrul oricarei relatii, interactiunea reala presupune un schimb in care fiecare da si primeste resurse astfel incat sa realizeze un echilibru convenabil ambelor parti. Daca echilibrul nu se realizeaza relatia devine disfunctionala si tinde sa se destrame.

2) resursele se impart in mai multe categorii: dragoste, bani, servicii, bunuri, informatie, protectie psihologica, considerare pozitiva sau valorizare. Resursele pot fi materiale si particulare sau nu. Cu cat doua actiuni sunt mai asemanatoare in materialitate si particularitate, cu atat schimbul este perceput mai echitabil. Banii si bunurile au un gard mare de materialitate, pe cand celelalte resurse (dragoste, protectie), au un grad mai mare de particularitate.

3) in orice relatie se manifesta un conflict intre dorinta de cooperare cu celalalt aparuta din necesitati psihosociale si dorinta de profit derivata din necesitati egocentrice. Acest conflict genereaza strategii de echilibrare precum cooperarea, presiunea, rezistenta sau adecvarea reciproca.

4) echitatea este o norma de reciprocitate perceputa ca factor esential al schimbului si este un parametru in special subiectiv, care din afara relatiei nu poate fi apreciat corect si care depinde:

de valoarea subiectiva a resurselor puse in joc;

de gardul de materialitate si particularitate a acestora;

de gradul de satisfacere a motivatiilor individuale;

de normele culturale ce regleaza relatiile;

de contextul psihoindividual si psihosocial in care se petrece schimbul.

Cand unul dintre parteneri considera ca investeste mai mult decat primeste, apare sentimentul profund de insatisfactie, care duce la o stare de conflictualitate latenta.

5) perceperea subiectiva a echitatii schimbului depinde de procesul socializarii, respectiv de ceea ce inseamna corect, drept, moral, de imaginea de sine si de anumite trasaturi caracteriale (egoism-altruism, egocentrism, spirit autocritic, respect pentru ceilalti). Principiile morale si juridice regleaza foarte bine interactiunile sociale, asigurand rezolvarea inechitatilor si anuland ambiguitatea din relatii.

6) cand persoanele considera schimbul inechitabil, se produc disfunctionalitati in relatie, care pot avea drept consecinte redefinirea relatiei prin fixarea unor noi reguli si criterii de schimb, resemnificarea spontana a resurselor date sau primite ori ruperea sau distorsionarea spontana sau definitiva a relatiei.

Complexitatea si multitudinea factorilor ce intervin in structurarea relatiilor interpersonale, precum si varietatea conjuncturilor in care se produc, fac aceste explicatii insuficiente pentru a acoperi toate situatiile intalnite in practica sociala.

Teoria schimbului are numeroase convergente cu teoria actiunii si teoria reglarii sistemelor sociale, precum si cu unele teze ale psihanalizei, ceea ce ii confera un grad superior de validitate.

RELATIILE PREFERENTIALE

Relatiile preferentiale reprezinta o categorie principala de raporturi interpersonale in care componenta afectiv-evolutiva detine rolul determinant in raport cu celalalte componente, respectiv de comunicare, influenta si coactiune. Relatiile profesionale au caracter de traire nemijlocita si constituie elementele de fond ale vietii personale, dar si elementele functionale, bazale ale oricarui sistem social. Relatiile profesionale se apreciaza printr-o serie de indicatori operationali:

1. Sensul orientarii afective desemneaza orinetarea pozitiva sau negativa a sentimentelor unuia dintre parteneri in raport cu celalalt. De aici relatiiile interpersonale se definesc intr-un spatiu bipolar al atractiei, respingerii, simpatie-antipatie, dragoste-ura, implicand si o stare neutra: indiferenta.

2. Profunzimea - in limite largi, de la zero la superficiala, intensa, profunda si respectiv lipsa de contact afectiv, atractie difuza, simpatie, prietenie, dragoste, pasiune.

3. Persistenta - durata in timp a relatiei putand varia intre ore si foarte multi ani, cu nivele de intensitate si simetrie variabile.

4. Fundamentarea - factorii de context individual si psihosocial care au avut rol determinant in initierea si structurarea relatiei la inceput, devenind apoi elemente de fond. Factori:

factori individuali-cognitivi;

factori afectivi;

factori motivationali;

factori atitudinali;

factori de climat social.

5. Simetria - modalitati diferentiate ale partenerilor de a se implica in relatie sub aspectul sensului preferintei, intensitatii sentimentelor, motivatiei, satisfactiilor si dinamicii relatiei sub aspectul preferintei, relatiile pot fi perfect simetrice, dar sub aspectul celorlalti indicatori, se dovedesc prin cercetari in proportie de 85% asimetrice.

Nota centrala prin care se explica preferintele interpersonale este cea de afinitate, prin care se intelege predispozitia spontana de apropiere si dezvoltare a unor relatii afective pozitive si privilegiate cu o anumita persoana. Preferintele interpersonale nu se constituie exclusiv pe factori afectivi, ci si pe factori cognitiv-evaluativi, motivationali si axiologici. Si acestia vor capata conotatie afectiva urmand sa dea relatiei o accentuata dimensiune emotionala.

In ce priveste interpsihologia afinitatilor se subliniaza niste aspecte experimentale importante:

dificultatile si incertitudinile comunicarii dintre oameni au efecte directe asupra relatiilor afective dintre acestia;

procesele dominante in dinamica asteptarilor si alegerilor au un caracter net autist si narcisist in sensul ca prezumtiile de reciprocitate si similitudine sunt o simpla iluzie in mai mult de 60% din cazuri;

exista tendinta de a idealiza pe cei ce ii preferam in raport cu cei ce ne sunt indiferenti. Evaluarea diferita a celorlalti in functie de simpatii si antipatii, afecteaza climatul de grup si functionalitatea grupurilor;

componenta emotionala specifica relatiilor preferentiale afecteaza profund toate celelalte tipuri de relatii interpersonale.

Fenomenologia aferenta relatiilor personale se poate analiza in trei planuri distincte:

palierul starilor preferentiale care vizeaza procesele interpsihice prin care se structureaza afinitatea fata de o persoana, ca si trairile subiective ale unei persoane fata de partener, in lipsa acestuia. La acest nivel se studiaza procesele cognitive, afective, motivationale, prin care se structureaza preferintele pozitive sau negative ca si dimensiunea virtuala a relatiei sub aspectul asteptarilor ce le genereaza;

palierul relatiilor preferentiale diodice implica procesele interpsihice vizand geneza, dinamica si manifestarea actiunii, comunicarii si influentei interpersonale, ca si fenomenele care se manifesta in contextul desfasurarii relatiei;

palierul structurii preferentiale, mod in care se organizeaza relatiei preferentiale in grupul social, integrand relatiei diodice dintre membrii.

TEORII PRIVIND NATURA RELATIEI AFECTIVE

Mecanismele psihologice subadiacente formarii si manifestarii relatiei afective se pot analiza prin prisma mai multor teorii psihologice, fiecare evidentiind o anumita fateta a fenomenului, intre acestea existand un raport de complementaritate.

Psihanaliza ofera o prima baza teoretica in intelegerea relatiei simpatetice, pornind de la un set de notiuni specifice: libidou, identificare, sublimare, proiectie, transfer s.a.

Libidou este considerat o energie umana primara de natura sexuala, ce asigura substratul dinamic al tuturor sentimentelor, comportamentelor si relatiilor subiectilor cu ei insisi si cu altii. Formarea si dezvoltarea sistemelor relationale, presupun o succesiune de etape care in ordine ontogenetica corespund stadiilor de decentrare afectiva a copilului, ca urmare a metamorfozarii libidoului pe fondul aparitiei mecanismelor psihologice legate de identificare si sublimare.

Identificarea este un mecanism psihologic primar cu rol constitutiv pentru om, constand in asimilarea unui aspect, unei caracteristici sau atribut al altui om, ce determina transformarea de sine pe baza modelului astfel interiorizat. In ontogeneza, procesul se diferentiaza calitativ in mod progresiv, trecand prin mai multe etape:

in prima faza a copilariei (ontogenetic): egocentrismul primar, identificarea cu cei apropiati se realizeaza pe criterii strict narcisiste, obiectul fiind ales dupa modelul propriei persoane. O investire a obiectului cu insusirile subiectului mai degraba decat o identificare propriu-zisa.

odata cu constituirea complexului Oedip si cu formarea eu-lui, are loc o prima decentrare afectiva a copilului. Identificarile vor forma o structura complexa, tata si mama fiind pe rand si in proportii diferite obiecte de iubire si rivalitate. Ambivalenta si polimorfismul fata de obiectul identificarii vor deveni o caracteristica a acestui proces, regasindu-se ulterior, in forme diferite, in aproape toate relatiile afective ale subiectului.

prin rezolvarea complexului Oedip are loc o sublimare a unei parti dintre sentimentele fata de obiectele libiduale ale identificarilor succesive, rezultand sentimentele de tandrete, prietenie si afectiune, lipsite de conotatie sexuala, neglijabila. Se produce acum a doua decentrare afectiva ce diversifica apreciabil universul afectiv, prin identificari cu obiectele alese si pe criterii de similitudine sau complementaritate cu eul ideal al subiectului.

in ultima faza a decentrarii afective, cand normele si modelele culturale incep sa aiba o pondere din ce in ce mai mare, criteriile axiologice vor prevala in alegerea obiectului identificarii fara ca celalalte criterii sa fie eliminate.

Concluzie: psihanaliza clasica considera diferitele forme de preferinte interpersonale ca rezultat al identificarii subiectului cu un obiect ales dupa anumite criterii. Astfel, Freud distingea doua forme principale de alegeri interpersonale:

alegerea narcisica - subiectii isi iubesc propria imagine proiectata in altii, imagine trecuta, actuala sau numai dorita, dar generatoare de afinitate.

alegerea analitica - se orienteaza catre persoane capabile sa reactualizeze o persoana cu valoare pentru experienta sa psihosociala. Este cazul cautarii inconstiente a modelului parental in alegerile intersexuale sau cazul cautarii continue a modelului oferit de o persoana ce a jucat un rol major in existenta subiectului.

GRUPUL DE TEORII FENOMENOLOGICE

Asupra preferintelor afective, aceste teorii pun accent pe aspectul trairii nemijlocite si semnificarii subiective a actului interpersonal. Spre deosebire de psihanaliza, care adopta o perspectiva monadica si ecologica, teoriile fenomenologice adopta o perspectiva viabila si interpsihologica. Simpatia apare ca o disponibilitate innascuta, generatoare de relatii sociale in care se poate actualiza prin traire nemijlocita, prin comunicare si semnificare interpersonala.

In conceptia lui Scheller, preferinta simpatetica este o dispozitie innascuta a subiectului fara conotatii sexuale, care fundamenteaza orice act social prin relatiile interpersonale pe care le genereaza. Simpatia si iubirea sunt predispozitii sociale fundamentale care pun in comunicare doua persoane. Starile simpatetice presupun o intelegere reciproca a sentimentului care nu se transforma intr-o fuziune emotionala. Este un proces interpsihologic care are o dimensiune intelectuala, respectiv intelegerea si interpretarea emotiei celuilalt si o dimensiune axiologicai de semnificare si valorizare a trairii emotionale intr-un anumit spatiu cultural.

Sociometria este una din teorii, intemeiata de Moreno (1954). Relatiile preferentiale reprezinta raporturi interumane funciare cu functii socio-genetice si socio-dinamice. Preferinta este rezultatul actualizarii predispozitiei simpatetice specifice fiecarui om. Imbraca forme precum alegerea, respingerea sau indiferenta. Singura conditie este intalnirea ca modalitate concreta de contact interpersonal. Manifestarea preferintelor este spontana, creatoare, spontaneitatea avand ca indicator viteza reactivitatii psihice, iar creativitatea exprimand continutul reactivitatii.

Newcomb aduce completari teoriei, legand explicit formarea preferintelor de actul comunicarii si de perceptia sociala, aceasta indicand mijlocirea relatiei de un obiect si de un sistem de orientare in raport cu obiectul.

Relatiile preferentiale implica atat un proces de comunicare interpersonala, cat si unul de co-orientare in care fiecare persoana este sursa, dar si obiect de orientare pentru celelalte persoane. Fiind mijlocite de un obiect, relatiile implica doua dimensiuni, si anume: atractia interpersonala si atitudinile fata de diferitele obiecte care mijlocesc relatiile interpersonale. Newcomb introduce si notiunea de "gratificatie interpersonala" care inseamna frecventa si intensitatea satisfactiilor obtinute de actorii unei relatii interpersonale. De aici, atractia semnifica o pozitie asociata unei recompense reale sau posibile, iar respingerea reprezinta o dispozitie asociata unei pedepse sau unei pierderi. Cand satisfactiile unei relatii nu sunt echivalente, echilibrul relatiei se rupe, aparand tendinta spontana de refacere a echilibrului:

incercarea de apropiere sau convergenta atitudinala in urma evolutiei unuia sau ambilor parteneri;

devalorizarea, deprecierea sau diminuarea importantei acordata obiectului generator de tensiune si dezechilibru afectiv, cognitiv si motivational;

dezimplicarea afectiva prin reducerea intensitatii relatiei afective dintre parteneri, ceea ce reduce si valoarea obiectului generator al dezechilibrului.

TEORIA PSIHOSOCIOLOGICA

Aceasta teorie realizeaza o sinteza a diferentelor perspective privind natura preferintelor interpersonale pe fondul conceptual oferit de teoria generala a sistemelor sociale. Principalele teze de teorii sunt:

afinitatile si preferintele interpersonale apar si se manifesta numai in contextul interactiunii dintre doua persoane intr-un cadru social determinat, caz in care calitatea de fiinte sociale este determinanta;

relatiile preferentiale reprezinta rezultanta unei situatii sociale in care interactioneaza dinamic factori psihoindividuali innascuti si dobanditi, factori psihosociali de grup si factori socio-culturali;

structurarea preferintei interpersonale implica factori cognitivi, afectivi, motivationali, axiologici, fiecare avand pondere si functie diferentiata de la o situatie sociala la alta;

cadrul social in care se desfasoara relatia interpersonala implica spatialitatea, sistemul rolurilor sociale, statutele sociale, normele si modelele culturale, ce regleaza raporturile sociale;

adecvarea interpersonala se realizeaza pe baza unor feedback-uri negative ce corecteaza dinamic schimburile din cadrul relatiei astfel incat sa rezulte un echilibru afectiv, cognitiv si motivational;

fenomenele ce se manifesta in cadrul relatiei preferentiale au un caracter psihosocial care nu se reduce la insumarea simpla a unor particularitati psihosomatice, psihologice si sociologice.