OPTIMISTUL

FACULTATEA DE STIINTE SOCIO-UMANE

SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE

OPTIMISTUL

1. CAPITOLUL I - FUNDAMENTARE TEORETICA

1.1. Optimismul - cadru conceptual

1.1.1. Ce este optimismul? - definitii

Optimismul este o stare de spirit in care individul vede partea pozitiva a oricarei situatii, partea plina a paharului, stare de sprit care nu-i permite individului sa faca tragedie de situatia in care se afla si nu-l lasa sa exagereze in mod negativ consecintele unor evenimente.

Sigur ca numerosi autori au incercat sa defineasca optimismul, cat mai complet posibil, astfel incat s-au nascut urmatoarele teorii:

Martin Seligman (2004) spune despre optimism ca este trasatura psihica a acelor oameni care, cu toate ca se confrunta cu greutati in viata, la fel ca si semenii lor, "se gandesc la necazurile lor intr-o maniera opusa. Isi inchipuie ca infrangerea este numai un pas inapoi temporar, iar cauzele se limiteaza la situatia respectiva. Optimistii cred ca infrangerea nu e din vina lor: circumstantele, ghinionul sau alte persoane au generat-o. Pe astfel de oameni esecul nu-i demonteaza. Pusi intr-o situatie proasta, o percep ca pe o provocare si isi dau si mai mult silinta."

Alt autor, W. Huit (1996), spune despre optimism ca este "tendinta de a anticipa cele mai bune rezultate ale unor actiuni si evenimente."

Optimismul reprezinta o conceptie conform careia realitatea este capabila sa ne orienteze catre o continua perfectionare si fericire, lumea si omul progresand continuu din punct de vedere spiritual si indreptandu-se astfel spre un viitor mereu mai bun.

Optimismul reprezinta o conceptie despre viata, bine, fericire, armonie, Dumnezeu, care afirma posibilitatea desavarsirii spirituale a omului, atingerea fericirii, imbunatatirea continua a conditiilor sale de viata, progresul launtric psihic, mental si spiritual.

Se mai considera ca optimismul este si o trasatura de caracter individual, constand in rezonanta predominanta cu energiile subtile, binefacatoare, sublime, din Macrocosmos si din predispozitia de a intelege lumea pe latura ei buna, de a prevedea si a astepta numai binele, fericirea, sanatatea, iubirea, armonia.

O gandire optimista implica simtul umorului si o atitudine preponderent pozitiva. Ea se bazeaza foarte mult pe speranta, incredere sau credinta. A avea permanent incredere in reusita unei actiuni sau a alteia, fara a pierde bunul simt, a gasi solutii acolo unde altii s-au resemnat, a avea curajul sa strabati neprevazutul si sa provoci la lupta misterul inseamna ca manifesti o gandire pozitiva. A vedea binele in orice lucru, a te opune raului din om, dar nu omului, a sti sa transformi o infrangere in victorie, a sti sa pierzi cand esti infrant, toate acestea fac parte dintr-o gandire pozitiva

Robert E. Thayer (1996), considera optimismul ca fiind relationat cu un pattern energetic ridicat si cu unul tensionat scazut, factori ce interactioneaza, in functie de situatie, cu ganduri relevante care-l determina pe un individ sa interpreteze realitatea intr-un anumit fel. Se da aceasta explicatie in conditiile in care optimismul se considera o stare de spirit si se postuleaza faptul ca starile de spirit au doua dimensiuni pe care psihologii le-au numit:

- afect pozitiv

- afect negativ

Sigur ca fiecare din aceasta dimensiune este asociata cu anumite stari:

-afectul pozitiv este asociat cu o stare energica de buna dispozitie, entuziasm, forta si activitate.

-afectul negativ este asociat cu o stare de distres, frica, ostilitate, instabilitate, nervozitate.

1.1.2. De unde provine optimismul?

Prin sintagma lansata de Martin E. P. Seligman (2004), "Optimismul se invata", se poate da un raspuns scurt si concis la aceasta intrebare. Insa, pentru a putea da o explicatie complexa la aceasta problema, va trebui sa vorbim si despre pesimism in aceeasi masura si sa raspundem si la intrebarea: "De unde vine optimismul si pesimismul? "

Omul nu se naste pesimist sau optimist. Din acest punct de vedere el se naste "tabula rasa". Toate experientele care urmeaza dupa nasterea sa si care il solicita, il vor determina, in functie de reactiile pe care le va avea in fata acestor experiente, sa devina optimist sau pesimist.

Seligman si colaboratorii sai sustin ca la baza acestei trasaturi optimism / pesimism sta sentimentul neajutorarii invatate. In putine cuvinte, neajutorarea invatata se traduce prin sentimentul unei persoane ca orice ar incerca sa faca, nu va reusi sa schimbe o situatie data si ca orice actiune e sortita esecului.

Neajutorarea invatata survine atunci cand persoana cedeaza in fata unor circumstante, se resemneaza la gandul ca e "prea mica" pentru a reusi sa schimbe ceva. Este o experienta traumatizanta, care repetata de nenumarate ori pe parcursul vietii unei persoane poate duce la neajutorare invatata.

1.1.2.1.Teoria atribuirii

Ca si raspuns la aceste intrebari trebuie detaliata "teoria atribuirii". Ea se refera la faptul ca, in cazul oamenilor, comportamentul este controlat, in afara intaririlor - pozitive sau negative din mediu-, de o stare mentala interna, de explicatiile pe care oamenii si le dau pentru a intelege de ce mediul exterior le da acele intariri. Aceasta teorie studiaza influentele cauzale sau felul cum e perceput motivul pentru care s-a intamplat un eveniment. Astfel, specialistii din domeniu, teoreticienii atributionisti, incearca sa explice felul in care isi raspund persoanele la milioanele de intrebari care incep aproape intotdeauna cu: "De ce?", "De ce am fost respins?", "De ce a strigat la mine?", "De ce nu ma ajuta?", "De ce am intarziat?" etc.

Cel care a elaborat prima data aceasta teorie a fost Fritz Heider, care a fost sprijinit si de colaborarile lui Edward Jones si Harold Kelly, care activau in domeniul psihologiei sociale. Ei s-au ocupat mai mult de efectele pe care le provoaca asupra persoanelor raspunsurile de tipul "Sunt prost", la intrebari precum "De ce nu am avut succes?". Un astfel de raspuns poate afecta stima de sine, dar in acelasi timp, nivelul stimei de sine influenteaza raspunsul la aceasta intrebare.

Analiza amanuntita a acestei teorii incepe prin a raspunde la intrebarea "Care sunt efectele implicarii sinelui asupra inferentelor cauzale?". Intervine aici conceptul de "biasare hedonica", care mai e numit si "autoapararea sinelui". Acest concept se refera la faptul ca avem tendinta sa atribuim succesul si / sau esecul unor factori externi, ca in cazul unui raspuns de felul: "Am luat nota mare la matematica pentru ca m-am straduit, dar am luat nota mica la fizica pentru ca profesorul are ceva cu mine". Deci, conform acestui principiu, avem tendinta de a maximiza satisfactia adusa de succes si de a reduce insatisfactia adusa de esec. Alti patterni indusi de aceasta biasare hedonica se mai pot referi la faptul ca atribuim succesul unor factori permanenti, iar esecul unor factori temporari.

Dupa ce s-a dovedit existenta acestei biasari hedonice, specialistii s-au preocupat sa afle cand apare ea, care sunt conditiile in care aceasta are tendinte de maximizare.

Bradley (apud.B. Weiner, 1990) a facut urmatoarele afirmatii:

1. Biasarea apare atunci cand comportamentul persoanei este vazut si de alte persoane;

2. Mai apare atunci cand persoanei i s-a oferit de la inceput sansa sa-si aleaga modul de actiune si se simte responsabila pentru rezultate;

3. O alta circumstanta e atunci cand exista o mare implicare a eului persoanei;

4. In conditiile prezentei unei constiente de sine ridicata si obiectiva.

Implicatiile si efectele acestei biasari hedonice asupra personalitatii se materializeaza mai intai, in faptul ca indeplineste functia de pastrare a unei dispozitii pozitive a unui individ. Este bine cunoscut faptul ca o stare de spirit pozitiva si o imagine pozitiva despre sine sunt factori necesari unei bune adaptari la viata si mentinerii unei atitudini consecvente in vederea atingerii scopurilor propuse.

1.1.2.1.1.Locus of control

Acest concept a fost introdus de Rotter in 1966 si se refera la diferentele individuale in ceea ce priveste increderea in internalizarea sau externalizarea controlului asupra realizarilor sau esecurilor unei persoane. Locus of control isi are originea in teoria invatarii si intaririi sociale si defineste modul in care o persoana isi explica succesul sau esecul prin cauzele de tip intern sau extern.

Persoanele care cred intr-un control externalizat asupra succeselor sau esecurilor lor, au un locus of control (LOC) extern, si se percep pe sine ca fiind agenti pasivi, considerand ca evenimentele ce se succed in viata lor sunt tributare unor forte externe, necontrolabile. De asemenea cred ca tot ce vor sa obtina tine doar de noroc, sansa, sau de alte persoane si institutii influente din mediul lor apropiat. Nu au incredere in puterea lor de control asupra vietii si actiunilor proprii. De asemenea considera ca nu pot schimba nimic din ceea ce nu le place prin forta si vointa lor.

In opozitie cu acestia, persoanele care cred intr-un control internalizat, au LOC intern, se percepe sine ca fiind agenti activi, se simt stapani pe credintele si pe capacitatea lor de a influenta mediul din care fac parte. Ei considera, de asemenea, ca sunt capabili sa controleze evenimentele din viata lor prin eforturi proprii. Rotter mai spune ca atitudinile si convingerile privind relatia cauzala dintre comportament si efect se concretizeaza printr-o caracteristica globala a personalitatii, care tinde sa fie stabila.

Externalitatea poate fi defensiva atunci cand persoana atribuie esecurile celor din jur, cautand sa-si protejeze sinele de consecintele psihice ale esecului. Ea mai poate fi pasiva, cand exprima lipsa totala a controlului, cu consecintele sale negative. In cazul aparitiei unei probleme, Lefcourt (1982), spune despre indivizii care au LOC extern ca, datorita faptului ca se considera incapabili sa schimbe lucrurile, pornesc cu sentimentul de neajutorare, sentiment care-i face sa manifeste dependenta de ceilalti si astfel sa devina cooperatori pasivi.

Internalitatea poate fi responsabila prin asumarea controlului personal in ceea ce priveste succesul sau esecul. Ea mai poate fi culpabilizanta pentru esecurile personale, ignorand succesele anterioare. In cazul unei situatii problematice, acelasi Lefcourt (1982), afirma ca individul care crede in controlul intern si personal asupra evenimentelor, va cauta in mod activ sa controleze 'regulile jocului' astfel incat sa determine in mediul sau reactia scontata ( apud. Boone si colab., 1998 ). In acelasi timp, acesti indivizi sunt pregatiti sa preia controlul asupra faptelor si chiar adopta tactici mai agresive de rezolvare a problemelor.

Nu toti psihologii au aderat la teoria conform careia, LOC intern aduce doar beneficii. Unii dintre ei au postulat ca atribuirile interne care caracterizeaza LOC intern, sunt maladaptative. Explicatia lor este urmatoarea: dupa cum se stie, cei care au LOC extern si in consecinta sunt pesimisti, considera ca evenimentele pozitive sunt generate de o cauza externa, instabila si specifica, si-si asuma evenimentele negative ca fiind cauzate de un factor intern, stabil si general. In acelasi timp persoanele cu LOC intern, optimistii, considera ca evenimentele pozitive sunt cauzate de factori interni, stabili si globali, in timp ce evenimentele negative se datoreaza unor factori externi, instabili si specifici absolvindu-l pe individ de responsabilitatea acestor rezultate. In consecinta, Kamen si Seligman (1987), spun ca putem vorbi despre beneficiile LOC-ului intern doar in cazul explicarii evenimentelor pozitive, explicatie ce-l face pe individ sa-si intareasca stima de sine si increderea si nu in cazul explicarii evenimentelor negative, explicatie care, asa cum am mentionat, il scuteste pe individ de asumarea responsabilitatii, privandu-l astfel de posibilitatea de a invata din propriile lui greseli.

1.1.2.1.2.Stilul atributional (explicativ)

Exprima tendintele, obiceiurile noastre explicative. S-a constatat ca exista niste patternuri generale care se regasesc in explicatiile noastre cauzale, indiferent de situatie. Un alt aspect al acestui stil e faptul ca e caracteristic fiecarui individ si, fiecare dintre noi incercam sa impunem si celor din jurul nostru aceasta deprindere.

Stilul explicativ nu se rezuma doar la niste fraze pe care individul le spune atunci cand esueaza. Acest stil reprezinta o tendinta de a gandi, o deprindere care se formeaza in copilarie si adolescenta. Seligman considera ca stilul explicativ are la baza opinia individului despre sine, modul in care se vede pe sine, si anume, valoros sau fara valoare, folositor sau inutil, cu un viitor stralucit sau fara perspective.

Stilul explicativ are trei componente in functie de combinarea carora depinde stilul atributional caracteristic fiecarei persoane:

1. permanent - temporar

2. internalizare - externalizare

3. generalizare - particularizare.

1. Permanent - temporar se refera la faptul ca anumiti oameni percep motivele evenimentelor ce li se intampla ca fiind permanente. Acest tip de oameni renunta foarte usor la lupta, cedeaza in fata oricaror greutati. Opusii lor sunt persoanele care vad motivele cauzatoare de evenimente neplacute ca fiind trecatoare, temporare. Acesti oameni nu se supun esecului si neajutorarii.

E important de stiut ca un stil explicativ permanent este unul pesimist, iar un stil explicativ temporar este unul optimist:

Cum gandeste o persoana Cum gandeste o persoana

cu stil explicativ permanent cu stil explicativ temporar

(Pesimist) (Optimist)

"Sunt terminat!" "Sunt extrem de obosit!"

Niciodata nu ma intelegi!" "Uneori nu ma intelegi!"

"Viata mea e ratata!" "Trec printr-o perioada grea.

"Seful meu ma uraste!" "Seful are o zi proasta!"

Sintagmele care includ notiuni permanente, extremiste si care nu lasa cale de intoarcere sunt specifice unui stil explicativ pesimist.

Explicatiile date sub forma unor notiuni temporare ce exprima cauze trecatoare sunt caracteristice unui stil explicativ optimist.

2. Internalizarea - externalizarea se refera la tendinta oamenilor, atunci cand se intampla lucruri neplacute, sa atribuie cauzele acestor lucruri altor oameni, ceea ce inseamna externalizare, sau sa se autoinvinovateasca, ceea ce inseamna internalizare. Persoanele care apeleaza la internalizare atunci cand li se intampla lucruri neplacute au un nivel al stimei de sine foarte scazut. Considera despre sine ca sunt lipsiti de valoare, fara insemnatate si fara calitati.

La polul celalalt se afla persoanele care apeleaza la externalizare pentru a explica anumite evenimente neplacute. Acestia au o stima de sine ridicata si nu si-o pierd nici atunci cand li se intampla ceva rau. In general, ei se pretuiesc pe sine mai mult decat persoanele care autoblameaza.

Cum gandesc persoanele Cum gandesc persoanele

care apeleaza la -internalizare care apeleaza la externalizare

(stima de sine scazuta) (stima de sine crescuta)

"S-a intamplat din cauza mea!" "S-a intamplat din cauza lui!"

"Sunt prost!" "El e prost!"

"Nu sunt talentat!" "Am avut ghinion!"

"Nu am invatat destul!" "Profesorul are ceva cu mine!"

3. Generalizarea - particularizarea se refera la tendinta oamenilor de a da explicatii generale sau specifice (particulare) pentru ceea ce li se intampla. Unii oameni considera ca neplacerile li se vor produce in toate domeniile vietii lor si renunta sa mai faca ceva in acest sens. Altii insa, isi izoleaza problemele intr-un anumit domeniu si isi continua viata intr-un mod nealterat in celelalte domenii.

Cum gandesc persoanele Cum gandesc persoanele

care apeleaza la generalizare care apeleaza la particularizare

(pesimist) (stilul optimist)

"Sa faci o facultate e nefolositor!" "Sa faci o anumita facultate e nefolositor!"

"Toti barbatii sunt ticalosi!" "Unii barbati sunt ticalosi!"

"Toate femeile sunt cicalitoare!" "Unele femei sunt cicalitoare!"

"Toti functionarii publici "Unii functionari publici

sunt corupti!" sunt corupti!"

Stilul explicativ (atributional) poate fi folosit pentru a explica diferentele individuale care se regasesc in raspunsul indivizilor la evenimente necontrolabile.

Aceste explicatii au la baza cele trei dimensiuni descrise anterior, oamenii folosind in atribuirea cauzala cele trei trasaturi dihotomice, pe baza carora abordeaza evenimentele pozitive sau negative care li se intampla in viata.

Analizand explicatiile oferite de diferiti indivizi, Seligman(2004), a afirmat ca cei care dau explicatii caracterizate prin internalizare, stabilitate (permanenta) si generalitate unui eveniment negativ, sunt susceptibili de a avea un stil explicativ pesimist, in timp ce alti indivizi care dau acelorasi evenimente negative explicatii caracterizate prin externalizare, instabilitate (temporabilitate) si specificitate, au un stil explicativ optimist.

Adica optimistii cred ca infrangerea e temporara iar cauza si vina acestei infrangeri nu le apartine. Pesimistii insa, considera ca evenimentul negativ va dura la nesfarsit, va afecta o mare parte din domeniile vietii lui si ca vina acestor evenimente le apartine.

Combinatiile dintre cele trei trasaturi definitorii ale stilului explicativ, dau o multitudine de stiluri explicative, dintre care unul il vom detalia aici, fiind cel mai deficitar si care-l face pe individul care-l detine sa aiba probleme colaterale.

Acest stil explicativ problematic este cel depresiv. El induce o stare de depresie pentru ca este corelat cu sentimentul ca evenimentul negativ este incontrolabil si ca nu mai este nimic de facut. Indivizii care prezinta acest tip de stil explicativ, prezinta deci si o neajutorare invatata, care-l determina pe individ sa creada ca este imposibil sa aiba rezultate pozitive intr-o anumita situatie, sau cel putin, ca e imposibil sa eviti consecintele negative.

Stilul explicativ depresiv clasic se caracterizeaza prin internalizare: "Din cauza mea s-a intamplat!", stabilitate: "Asa va fi mereu!" si globalitate: "Mi se intampla in orice domeniu al vietii mele!".

Deci, ca o concluzie la aceasta problematica, "De unde vine optimismul?", putem raspunde in putine cuvinte ca el este determinat de stilul atributional pe care-l are un individ. Modul in care el isi explica evenimentele pozitive sau negative determina stilul sau explicativ, care poate fi un stil explicativ optimist sau unul pesimist. Stilul explicativ se formeaza in copilarie si adolescenta, in functie de tipul de situatie cu care se confrunta individul in aceasta perioada si modul sau de a reactiona la ea. In acest caz nu e de neglijat nici exemplul pe care-l primeste copilul sau adolescentul de la cei din jurul sau. Daca individul, care are inca un stil explicativ neformat, se confrunta cu o situatie in care orice ar face nu poate sa modifice consecintele, si mai are si in anturajul sau pe cineva care spune: "Esti prea mic sa poti schimba ceva!" invata ca puterea de a-si imbunatati viata nu-i apartine. Daca o astfel de situatie se repeta si nimeni nu-i arata o solutie sau o modalitate prin care sa se "salveze" singur, se va contura deja un stil atributional pesimist sau negativ.

Un cercetator care s-a ocupat de aceasta problematica a fost George Brown (apud. Seligman, 2004), care in preocuparile sale a reusit sa izoleze trei factori protectori care le faceau invulnerabile pe anumite femei, din cele care se aflau la periferia Londrei si care traiau intr-o saracie extrema. Deci, exista cel putin trei factori care imunizeaza persoana de aparitia depresiei, iar prezenta a cel putin unul dintre ei face ca depresia sa nu apara nici chiar in cazul unor pierderi si privatiuni importante. Primul factor protector este o relatie intima reusita cu un sot sau un iubit. Al doilea factor este detinerea unui loc de munca, iar ultimul factor este a nu avea in grija mai mult de doi copii sub 14 ani.

Pe langa acesti factori de invulnerabilitate au fost izolati si doi factori majori de risc de depresie: disparitia recenta a unui sot sau fiu si mai ales moartea propriei mame inainte de intrarea in adolescenta a femeii. Moartea mamei unei fete este o pierdere permanenta si generala. Evolutia unei fete depinde enorm de mama sa, mai ales inainte de pubertate, adica inainte ca fetele sa gaseasca inlocuitori partiali ai parintilor intre cei de aceeasi varsta cu ele.

1.1.3. De cate tipuri este optimismul?

Dupa parerea lui Max More(1996), optimismul este dinamic(activ) sau pasiv.

Optimismul dinamic sau optimismul efectiv este trasatura de caracter care determina individul sa treaca dincolo de afirmatiile de genul: "Totul va fi bine!", care suna foarte optimist, dar lasate la nivelul de afirmatii nu vor da nici un rezultat. Deci, a fi un optimist activ inseamna sa preiei fraiele vietii tale si atunci cand se iveste o situatie dificila sa cauti solutii active, nu sa astepti sa se indure Divinitatea de tine si sa-ti rezolve problema.

Optimistul activ traieste la capacitatile sale maxime si trece dincolo de credintele pe care le are despre viitor, manifestand atitudini active, de schimbare a existentei sale. El manifesta o atitudine activa, constructiva si energizanta care creaza conditii pentru succes prin concentrarea si actionarea in conformitate cu posibilitatile si oportunitatile ivite.

Optimismul activ, este compus, in viziunea lui More, din doua parti esentiale:

A. Interpretarea pozitiva a experientei

B. Influentarea pozitiva a rezultatelor.

Cele doua laturi ale optimismului dinamic converg si interactioneaza, in sensul ca interpretarea pozitiva duce la actiuni pozitive, prin schimbarea directiei atentiei si energiei investite, si apoi actiunile pozitive pot sa intareasca stilul atributional pozitiv.

Fiecare dintre aceste doua laturi are la randul ei anumite componente, dupa cum urmeaza:

A. Interpretarea pozitiva a experientei:

1. Concentrarea selectiva:

Viata unui om e atat de complexa incat nu poate fi perceputa in intregime intr-un singur moment. Ea contine atat de multe elemente, evenimente, cauze, perspective, posibilitati, situatii, consecinte, impliniri, neimpliniri, incat o persoana nu-si poate concentra atentia pe fiecare aspect, in fiecare moment.

Optimistii dinamici isi aleg din multitudinea si varietatea vietii lor sa se concentreze pe adevaruri, fapte care le produc bucurie, incurajare, placere si activitate constructiva. Ei privesc aceiasi lume ca si pesimistii, dar vad lucruri diferite, sau vad lucrurile din alte perspective.

De exemplu optimistul (O) si pesimistul (P) merg cu acelasi autobus. Autobusul se strica si ambii sunt obligati sa parcurga distanta ramasa pe jos. Domnul O se gandeste ca ii prind chiar bine 10 minute de mers pe jos pentru a-si imbunatati conditia fizica; domnul P nu se gandeste decat ca-si va prafui pantofii si poate, va obosi.

Optimistul isi petrece cel mai mult timp acordand atentie oportunitatilor, intalnindu-se cu oameni care il inveselesc, il energizeaza, si de pe urma carora are beneficii (nu neaparat materiale).

Optimistul poate vedea un eveniment frustrant, il accepta in totalitate, il percepe corect, dar alege sa-l interpreteze intr-un mod pozitiv, care sa duca la actiune si dezvoltare.

De exemplu daca sotul devine plictisit si lipsit de initiativa in cuplu, daca sotia este optimista, va interpreta acest aspect ca o sugestie pentru ea de a-si imbunatati felul de comunicare cu sotul ei sau de a face lucruri noi si interesante impreuna cu acesta, ca el sa-si recapete interesul pentru viata de cuplu.

Atunci cand optimistului ii merge bine el vede acest fapt ca fiind permanent si durabil, si se considera capabil sa mentina aceasta stare a situatiei in toate aspectele vietii sale. Atunci cand nu-i merge foarte bine, optimistul interpreteaza experienta ca fiind una educativa si se concentreaza pentru a fi mai bun in viitor.

Pesimistul e descris comform unei anecdote, ca fiind persoana care "se simte rau cand se simte bine, de teama ca se va simti rau cand se va simti bine". El se fixeaza pe absolut orice ar putea sa-i strice dispozitia si parca in disperare cauta orice care ar putea sa arate ca viata lui e grea, deprimanta si plina de probleme. El isi face griji in mod neconstructiv, considerand ca orice e bun nu dureaza mult si traind dupa dictonul "Este prea frumos sa fie adevarat" sau, mai bine spus, durabil.

Daca ceva merge rau, sunt convinsi ca va fi si mai rau, dupa principiul "Un rau nu vine niciodata singur". Pesimistii vad orice oportunitate ce li se ofera ca fiind plina de capcane ce-i pandesc pe ei, tradari, pierderi sau chiar ruinare totala.

2. Abtinerea de la exprimarea nemultumirilor:

Langa un optimist e o placere sa stai pentru ca intotdeauna vede mai mult bine decat rau, lauda mai mult decat acuza, vede mai multe carari deschise decat drumuri inchise. Chiar si atunci cand el se gandeste la un eveniment negativ, pastreaza pentru sine toate supozitiile si le spune doar in cazul in care acestea ar ajuta pe cineva sa gaseasca noi solutii.

Cu cat cineva se plange mai mult altor oameni, cu atat identifica mai mult fenomene deranjante si frustrante. Pe langa aceasta, cu cat cineva se plange mai mult, cu atat plictiseste pe cei din jurul sau. Cu cat ne plangem mai putin, cu atat lasam loc in mintea noastra pentru lucruri constructive, placute si creative.

Cand un pesimist se plange de nedreptate, el scoate la iveala credinta irationala ca viata trebuie sa fie dreapta.

A trai cu adevarat inseamna sa accepti ca lumea va exista in continuare, dar nu va fi intotdeauna dreapta. Nu ne duce nicaieri daca stam nefericiti si plangem pentru asta. Astfel de tanguiri, lipsite de sens si irationale pot doar sa genereze resentimente. Resentimentele duc la ura, ostilitate si invidie.

3. Fortarea limitelor:

Fiecare om are limitele lui. Fiecare situatie si fenomen are o limita ce nu poate fi depasita. Exemplu: nu poti alerga mai repede ca lumina.Acest gen de limite nu tin cont de ceea ce ne-am propus noi sa realizam in viata.

Optimistul isi cultiva un scepticism constructiv care forteaza barierele credintelor limitate ale lui, ale prietenilor sau ale societatii. El manifesta deschidere spre posibilitati, deschidere care devine molipsitoare. El incearca sa forteze credintele traditionale, necontestate, despre diferite limite, in domeniile in care nimeni nu a demonstrat ca nu e posibil ceva. Increderea optimistului in el insusi si-n calitatile sale nu poate fi zdruncinata usor.

Un optimist rational nu va incerca permanent imposibilul. De altfel, in viata reala nu te confrunti zilnic cu fortarea limitelor sau depasirea imposibilului.

Optimistii dinamici devin in mod special suspiciosi cand e vorba despre niste limite propuse pe care altii le numesc "sacre" sau inerente in "ordinea divina". Cei care inteleg intr-un fel dezvoltarea tehnologiei actuale, vad ca fiecare dintre aceste limitari umane traditionale se dovedesc a nu fi invincibile, cum pareau initial.

Pesimistii accepta aceste limitari fara sa le puna la indoiala, simtindu-se confortabil si lasandu-i pe altii sa ii conduca spre obtinerea unor solutii.

Optimistii incearca presupusele limitari (limite), ramanand in acelasi timp deschisi spre cai alternative si creative.

4. Simtul abundentei:

Pesimistii vad lumea ca fiind plina de obstacole si aproape secata de oportunitati. Simt succesul cuiva ca pe un esec propriu. Ei vad viata ca aducand un profit zero. Castigul cuiva inseamna pierderea altcuiva, deci rezultat zero. Aceste credinte, adeseori inconstiente, despre recompense limitate, succese limitate si optiuni limitate duc pana la urma la invidie si resentiment. In contrast, un optimist adevarat stie ca fiecare persoana poate sa-si imbunatateasca situatia. El admira succesul altuia pentru ca acest succes, nu numai ca nu il afecteaza, dar poate sa-l ajute pentru ca intruchipeaza un model din care poate sa invete si care-i arata ca succesul e posibil. Daca un prieten scrie o carte de succes, eu de ce sa nu pot daca incerc?

Optimistii dinamici se simt liberi sa faca ce vor. Ei se autoconduc dupa valori pozitive si nu dupa frica sau invidie, si experimenteaza lumea intesata de posibilitati din care ei pot sa aleaga.

In mod tipic, ei nu simt nici o obligatie fata de oameni sau de circumstante de a face ceva special. Tot ceea ce fac se conduce dupa dorinta lor si nu dupa presiuni exterioare. Lucreaza la ce le place, nu pentru ca a fost profesia parintilor sau pentru ca e o meserie "respectabila". Ei traiesc cu pasiune, si-si concentreaza atentia asupra ceea ce doresc sa realizeze si asupra modului in care pot face asta. Apreciaza ceea ce au si iubesc lumea pentru tot ce ofera ea. Decat sa se planga ca trebuie sa-si castige existenta, ei isi exprima simtul abundentei apreciind toata gama de posibilitati ce se deschide spre ei. Daca nu detin toate deprinderile necesare ocupatiei dorite le invata.

Daca esti in favoarea lucrurilor si ai un simt puternic al abundentei iti creezi energia personala. Un simt optimist al abundentei incurajeaza generozitatea si activitatea.

Cand esti intr-o stare puternic optimista doresti sa ataci anumite sarcini pentru ca te astepti sa te simti bine: desfasurand acea activitate te astepti sa inregistrezi progrese in acel domeniu. Aceste comportamente creaza un ciclu de reintarire a sinelui. Optimismul duce la cresterea entuziasmului; entuziasmul genereaza eforturi si progrese care valideaza optimismul si duce la cresterea lui. Virtuosul ciclu al optimismului inlocuieste ciclul vicios al pesimismului.

5. Umorul:

Umorul se constitue atat ca o cauza cat si o consecinta a optimismului dinamic. Optimistii fiind tipuri vesele vor avea tendinta de a vedea mult umor in fiecare eveniment, in comparatie cu mohoratul pesimist.

Pesimistii, cand glumesc, apeleaza la o forma cinica si suparatoare de umor. Pentru ei umorul se constitue intr-o cale de a-i infuria pe ceilalti, de a lua in deradere realizarile si caracterul altora.

B. Influentarea pozitiva a rezultatelor:

1. Rationalizarea:

Fiind rational inseamna a ne stradui sa vedem realitatea asa cum este si nu cum am vrea noi sa fie. A fi rational implica adaptarea propriilor credinte la dovezile realitatii, adica abtinerea de la a ne ralia parerea la credintele care nu au suport in realitate, chiar daca ne dorim mult sau credem in ele. Sa nu credem cu certitudine in idei incerte, sa fim intotdeauna dispusi sa ne revizuim ideile pe masura ce apar noi dovezi si argumente.

Optimistul dinamic dezvolta motive pentru a gasi cai prin care sa-si atinga scopurile si nu ceea ce vrea el sa fie adevarat cu ceea ce e adevarat.

Optimistul rational este optimistul care se confrunta cu realitatea, nu se opune ei, isi separa impulsurile rationale de gandirea lui. El judeca in mod critic si logic lumea din jurul sau.

2. Autoperfectionarea:

Optimistii dinamici se vad pe sine in continua transformare - ei vad sinele ca un proces si nu o entitate statica. Ei admit faptul ca sinele poate sa se dezvolte continuu, sa se corecteze si sa se imbunatateasca.

Niciodata nu-si vad personalitatea sau profilul psihologic ca fiin unul finalizat. Mai degraba percep toate acestea ca fiind o tranzitie spre o faza superioara, spre ceva mai bun.

Impulsul puternic de a te dezvolta si de a-ti depasi granitele si limitele sinelui, la optimisti, nu e generat de frica sau de dezgustul fata de sine. Nu! Acesta vine din imaginea de sine, care e o sursa de inspiratie. Optimistii isi formeaza o imagine a ceea ce doresc sa devina si se folosesc de ea ca de un ghid care-i conduce in actiunile pe care le intreprind. Ei se indreapta cu pasi repezi spre idealurile lor si nu fug de ceea ce sunt acum. Ei cauta sa devina frumosi si nu sa-si acopere uratenia.

Optimistii dinamici actioneaza dupa principiul ca o continua depasire a propriilor limite alimenteaza succesul, fericirea si realizarea personala.

3. Experimentarea:

Optimistii dinamici vor fi primii care vor adopta o practica mai eficienta. Optimismul dinamic presupune mai mult decat convingerea ca lucrurile se vor inbunatati. El presupune o cautare activa a unei solutii creative. Cu certitudine, optimistii invata cu inversunare din intaririle culturale, care sunt felurile de organizare a unei afaceri, principiile unei casnicii sau metodele de a ajunge la performante atletice. Cu toate acestea ei nu-si vor pune o credinta de necontestat in aceste idei, doar pentru ca ele sunt vechi si unanim acceptate. Mai degraba vor evalua fiecare idee, fiecare metoda cu beneficiile ei, fiind gata sa incerce abordari noi, acolo unde ele par a oferi mai multe avantaje.

Optimistii isi vad sinele ca pe un proces, nu ca pe o entitate statica. Aceasta ii determina sa isi imbunatateasca ideile, metodele si practicile. Ei se asteapta la succes sau, cel putin, se asteapta sa invete din experientele lor si nu vor fi paralizati sau opriti de frica de esec. Isi pastreaza atentia concentrata pe scop, comparativ cu pesimistii care se sperie de experientele incerte pentru ca ei intretin toate rezultatele nedorite, prin faptul ca simt ca daca ar gresi ar insemna ca au esuat si ca sunt prosti.

4. Increderea in sine:

Fiecare se simte sigur pe sine intr-un anumit domeniu al vietii. Poti fi sigur pe tine cand joci tenis sau cand inchei o intelegere. In acelasi timp sunt domenii in care nu ai foarte multa incredere. Poate nu stii schimba un scutec sau sa repari hardul computerului tau. Si optimistii dinamici au laturi slabe dar acest lucru nu ii impiedica sa ramana increzatori in sine.

Increderea in sine nu inseamna increderea in anumite domenii, ci inseamna o convingere fundamentala ca esti competent in viata. Probabil ca mie imi lipsesc o serie de competente pentru a desfasura o anumita meserie dar am incredere ca pot sa dobandesc acele competente. Sunt sigur ca voi gasi solutii sau voi gasi pe cineva care sa-mi dea sfaturi de nadejde. Daca unei persoane ii lipseste acest simt al increderii in sine, simt de baza, drumul spre pesimism este greu de evitat. Sa ajungi la sentimentul de incredere in sine cere un efort, si daca cineva iti promite ca poate sa ti-l obtina usor, minte. Increderea in sine se poate construi numai prin exercitii repetate de recunoastere si celebrarea a tuturor achizitiilor noastre.

Optimistul dinamic crede ca el va schimba in bine ceea ce vrea. Nu-si lasa viitorul pe seama unor sperante si dorinte false, ci preia controlul actiunii. Daca doreste o slujba mai satisfacatoare nu sta sa astepte o oferta, ci merge singur sa caute, fiind increzator ca are abilitatile necesare sau ca poate sa le invete.

Pesimistii nu insista pentru ca ei vad multe scopuri imposibil de atins. Prin faptul ca renunta usor si esueaza ei isi reintaresc sentimentul ineficacitatii personale.

Pesimismul general, la o persoana, merge mana-n mana cu o imagine de sine caracterizata de esecuri inabilitate si resemnare. Drumul spre imbunatatirea sinelui si spre experimentarea corecta a realitatii nu poate fi parcurs fara incredere in sine.

5. Valorizarea sinelui (autoeficacitatea):

Incredera in sine combinata cu autoeficacitatea duce la stima de sine.In timp ce increderea in sine inseamna un sentiment fundamental, ca sunt capabil sa muncesc, autoeficacitatea inseamna sentimentul ca merit sa traiesc. Uneori, un individ nefericit care are autoeficacitate in deficit este tributar unor parinti distructivi, care in mod continuu l-au subminat in timpul copilariei, sau este tributar unor doctrine religioase care proclama ca avem o mostenire genetica rea, corupta si lipsita de valoare.

Optimismul dinamic se poate practica si fara un simt al propriei valori, crezand ca suntem valorosi si ca avem dreptul la succes si fericire facem optimismul sa perpetueze. Cat de motivata e o persoana care nu crede ca merita sa exulte de fericire, atunci cand trebuie sa-si creeze conditii pentru succes? Cat de mult isi va dori fericirea daca el considera ca merita sa fie pedepsit? Poate insa sa existe o motivatie: persoana poate sa doreasca sa dobandeasca ceva pentru a putea servi cuiva sau sa poata oferi acel ceva unui Dumnezeu. Aceasta motivatie extrinseca risca sa creeze resentiment. Valorizarea sinelui in legatura cu increderea in sine formeaza o stima de sine puternica. Cand stima de sine nu inunda personalitatea putem aborda orice noua provocare cu multa siguranta.

6. Responsabilizarea personala:

Aici se cere intelegerea corecta a rolului pe care fiecare il joaca pentru a ajunge la rezultatul pe care-l doreste. Optimistul activ stie ca obiectivele pot fi atinse numai prin efort personal. Asumarea responsabilitatii pentru noi insine presupune un simt puternic al scopului. Fara o viziune clara a destinatiei noastre ni se va parea greu sa ajungem undeva. Pentru a fi responsabili trebuie sa fim autodisciplinati: trebuie sa ne pastram valorile si scopurile in minte, sa ne concentram si sa ramanem rezistenti in fata tentatiilor si distragerilor. Mai mult decat atat, mai inseamna sa persistam in munca indiferent ce se intampla cu noi. Persistenta si perseverenta sunt virtuti care se gasesc in caracterele tuturor oamenilor de succes.

Responsabilizarea personala presupune o combinatie intre caracteristicile psihologice si valorile etice.A fi responsabil implica mai mult decat efort personal, concentrare si persistenta. Mai implica si integritate: sa traiesti conform valorilor proprii. O personalitate integrata si-a dezvoltat un set de valori consistent si rational, care-l conduce spre o existenta de succes. Daca iti propovaduiesti valorile dar traiesti dupa capriciile si premisele sociale te vei trezi tras in partea opusa.

7. Selectarea mediului ambiant:

Putem sa ne mentinem o atitudine optimista, creativa si indreptata spre solutii in orice context. Abilitatea de a alege ce simtim si ce sa facem e un aspect de autonomie umana. Chiar si in lagarele naziste unii ramaneau in viata prin faptul ca se concentrau pe gandurile lor, pe sperantele lor si pe aspectele pe care ei puteau sa le controleze.

Optimistii dinamici se vor simti atrasi de persoane si de ambiente care sa-i inspire, sa-i sustina, nu sa-i descurajeze, submineze sau sa-i distraga. Aceasta selectie a mediului si a persoanelor nu trebuie inteleasa ca pe o izolare, ci ca pe o caracteristica a optimismului dinamic. Trebuie sa ne plasam printre persoanele care nu intotdeauna sunt de acord cu noi pentru ca se stie ca pentru a avea succes trebuie sa avem o viziune clara asupra realitatii asa cum e ea si nu asa cum am vrea sa fie. Daca in jurul nostru am auzi doar aprobari de la cei care gandesc asemanator cu noi am vedea lumea intr-un mod eronat. Credintele noastre, valorile si scopurile trebuie sa ne fie testate, provocate si puse la indoiala.

Optimistul pasiv

In comparatie cu optimistul activ, optimistul pasiv in fata unei situatii problematice spune: "Va fi bine!" sau vorba romaneasca: "Nu a fost niciodata sa nu fie cumva!". Pentru inceput e bine, e promitator, dar daca cineva se rezuma la atat, dupa care lasa lucrurile in voia lor, atunci da dovada de un optimism pasiv, de o mica speranta pe care insa nu doreste s-o puna in aplicare. El gandeste bine, insa nu actioneaza, ceea ce inseamna schimbare zero.El se ascunde in spatele sintagmei "Va fi bine!". Isi ascunde neincrederea si lipsa de initiativa in spatele acestor afirmatii pozitive.

Daca analizam amanuntit trasaturile acestui tip de optimism apare in primul rand deficienta pe care o au astfel de persoane in ceea ce priveste imbunatatirea sinelui. Din cauza ca optimistii pasivi nu doresc sa faca nimic si se asteapta ca altcineva sa le schimbe viitorul, intr-o situatie problema in care solutia ar putea fi imbunatatirea sinelui, ei nu vor face fata.

Din punct de vedere al transformarii sinelui, optimistul pasiv da dovada de rigiditate si de plafonare, neexistand la el dorinta de perseverare, schimbare si evolutie.

In ceea ce priveste lucrurile noi si dorinta de experimentare a lor, din nou optimistii pasivi sunt deficitari, pentru ca atat ei, cat si pesimistii raman credinciosi lucrurilor cunoscute, familiare, obisnuite si aprobate de altii. Daca se confrunta in viata cu reguli si lucruri impuse, ei se supun fara cartire, nu le discuta si nu pun intrebari. Nu-i deranjeaza ca lucrurile date poate nu le folosesc la nimic, poate situatia nu-i avantajeaza. Cred orbeste, nu se indoiesc si nu trec prin filtrul gandirii lor nici unul din lucrurile asa numite "sacre", le accepta, se impaca cu ele si le urmeaza pentru ca sunt invataminte "de-a gata", pentru care nu trebuie sa depuna mult efort pentru a le extrage.

In ceea ce priveste autocunoasterea, din nou sunt deficitari pentru ca nu prezinta interes pentru abilitatile lor, evita sa se cunoasca, sa-si testeze posibilitatile sau sa-si depaseasca limitele. Daca ar incerca sa se autocunoasca poate ar descoperi aptitudini, abilitati sau tendinte pe care nici nu le banuiau si pe care apoi le-ar putea utiliza eficient pentru a-si imbunatati existenta. Necunoasterea de sine determina si lipsa de incredere in sine. Este un circuit: daca incerci lucruri noi si iti reusesc sau ai succes, descoperi ca ai abilitati de a realiza ceva nou, iti testezi capacitatile si iti depasesti limitele. Din toate acestea deriva un sentiment de incredere in sine si o usoara mandrie, desigur in sensul pozitiv al acestui termen. Increderea astfel capatata iti da imbold pentru a merge mai departe, a savarsi alte lucruri noi, care sa-ti aduca alta doza de incredere. Acesta poate fi circuitul anterior mentionat.

Cum optimistului pasiv ii lipseste veriga cea mai importanta si cea care este declansatoarea intregului circuit, veriga in care sa incerce lucruri noi, nici urmatoarele verigi care vin dupa ea nu se vor putea forma. El, in consecinta, nu va putea sa-si testeze capacitatile, nu va obtine rezultate cu care sa se poata mandri si, astfel, nici increderea in sine nu va avea ocazia sa se intareasca.

In consecinta, optimistul pasiv nu se poate lauda cu o incredere in sine prea puternica si functionala.

.Ce efecte are optimismul asupra calitatii vietii oamenilor?

Pentru inceput putem pomeni de un studiu facut de Chris Peterson (apud Adam Khan) si aplicat pe studentii de la Virginia Tech, unde el era profesor. Le-a aplicat studentilor sai Chestionarul pentru stilul atributional, ASQ, si un set de intrebari despre starea lor generala de sanatate si despre cat de des merg la doctor. Dupa aceste teste, timp de un an, Peterson a monitorizat starea de sanatate a studentilor sai si a descoperit faptul ca pesimistii au suferit de doua ori mai multe boli infectioase si au fost nevoiti sa mearga la doctor de doua ori mai des decat optimistii.

O astfel de concluzie se poate explica prin faptul ca atunci cand o persoana este pesimista si deprimata anumiti hormoni secretati de creier devin inactivi, fara consistenta creand astfel un circuit de reactii biochimice care duc la incetinirea activitatii sistemului imunitar. Doua componente foarte importante ale sistemului nostru de aparare sunt celulele "T" si celulele "NK". Celulele "T" detecteaza organismele invadatoare precum virusii si-si activeaza capacitatea de a le neutraliza pe acestea. La pesimisti celulele "T" nu se multiplica atat de repede ca la optimisti, permitand astfel virusilor sa afecteze organismul. Celulele "NK" sunt componente ale sangelui si au rolul sa neutralizeze orice microorganism considerat strain fata de organism, cum ar fi celulele cancerigene. La pesimisti celulele "NK" pot sa afecteze entitatile straine, insa nu le pot distruge suficient de repede si complet.

Optimismul il ajuta pe individ:

- prin faptul ca se inlocuieste sentimentul de neajutorare cu un sentiment de control, optimismul sprijina sistemul imunitar. Aceasta s-a demonstrat in experimentul cu sobolani de catre Maclelon Vis Intrainer

- optimistul va cauta un ajutor medical si se va integra in programe de sanatate si tratament mai mult decat pesimistul. Pesimistul isi va spune "Nici nu mai conteaza ce fac" si va renunta sa ceara sfatul si ajutorul medicului.

- cu cat o persoana intalneste mai multe evenimente negative in viata, cu atat creste probabilitatea de a suferi de mai multe boli. Daca intr-o luna iti pierzi slujba, te desparti de partener si iti moare un prieten, posibilitatea de a te imbolnavi creste foarte mult. Pesimistii experimenteaza mai multe astfel de evenimente pentru ca nu fac nimic pentru a le preintampina, iar cand se intampla isi fac mai mult rau gandindu-se la ele in mod persistent, negativ si lipsit de ajutor.

- multe studii au aratat o clara corelatie intre rezistenta la boala si gradul de suport social. Oamenii singuratici care nu au prieteni apropiati, sau care se retrag nefericiti din societate, prezinta un risc mare de boala si cand sunt bolnavi devin tot mai grav bolnavi.

Pesimistul nu prea actioneaza pentru a gasi sprijin.

Optimistul lasa la o parte pasivitatea si cauta ajutorul oamenilor. Compania altora reduce stresul, ceea ce duce la sprijinirea sistemului imunitar. Ajutorul celorlalti ne face sa avem grija de noi, ne incurajeaza sa ne luam medicamente sau sa mergem la medic.

In ceea ce priveste efectele stresului asupra organismului unui individ, s-a constatat experimental ca, daca un individ este optimist va invata sa fie detasat fata de stres, va fi predispus sa-si gaseasca metode de coping pozitiv si activ, cum ar fi sportul, practicarea hobiurilor sau relaxarea. Aceasta concluzie a fost formulata de Jonathan C. Smith (1993).

Un alt aspect pe care-l previne optimismul este frica. Datorita faptului ca un optimist are de obicei expectante pozitive de la viata, de la oameni si de la situatii, fie chiar si o situatie in care el a gresit, nu traieste sentimntul de frica si nu anticipeaza un final negativ niciodata. Mergand mai departe, se poate spune ca optimismul ne permite instalarea anxietatii, care e de fapt un sentiment de frica generalizat si fara un obiect declansator.

Primele dovezi ale faptului ca optimismul faciliteaza succesul vin de la Martin Seligman (apud Max More). El a comparat efectele optimismului asupra rezultatelor muncii, educatiei, sportului si asupra sanatatii. A pornit de la ipoteza ca succesul va fi determinat nu doar de aptitudini si motivatii, ci si de optimism.

In ceea ce priveste succesul educational, si aici stilul atributional a avut acelasi efect. Seligman si Kamen au aplicat ASQ pe 300 de studenti incepatori din Universitatea Pensilvenya. Au descoperit ca la sfarsitul primului an studentii care au fost mai optimisti s-au descurcat mai bine. Cercetatorii spuneau ca din doua persoane cu activitati academice egale, cea care va fi mai optimista va avea mai mult succes si note mai bune. Optimistii au fost cei care si-au explicat succesul prin caracteristici personale de durata si nu prin succes, noroc, soarta, teste usoare sau standarde scazute.

CAPITOLUL II: METODOLOGIA CERCETARII

2.1. Obiectivul cercetarii

Obiectivul acestei lucrari este conturarea trasaturilor specifice ale unui optimism in conditiile influentei unei palete vaste de variabile psiho-sociale. Altfel spus, cautam sa-l descriem pe optimist asa cum e el in viata de zi cu zi, la locul sau de munca sau in relatia cu prietenii lui.

2.2. Subiectii

Atat in etapa de testare cat si in cea de retestare sunt solicitati subiecti (N= 117) de ambele sexe, masculin si feminin, cu varste cuprinse intre 18 ani si 59 de ani, cu educatie medie si superioara si care provin atat din mediu urban cat si din mediu rural. In privinta confesiunii religioase acestia sunt ortodocsi, catolici si protestanti.

2.3. Ipoteze si design experimental

Lucrarea propune testarea a 2 ipoteze:

HS 1: Optimismul si stilul atributional sunt influentate de evenimente recente de viata.

V.I.A- frecventa evenimentelor de viata: - a1 evenimente de viata absente

- a2 evenimente de viata frecvente

V.D.X-frecventele de raspuns la scalele ASQ si Optimism

Design experimental de baza

HS 2: Exista diferente in functie de starea civila in ceea ce priveste optimismul, suportul social si satisfactia in viata resimtita de subiecti.

V.I.A-starea civila a respondentilor: - a1 - necasatoriti

- a2 - casatoriti

V.D.X-frecventele de raspuns de la scalele ASQ si Optimism

2.4.Instrumente si metode

Se utilizeaza ca instrumente de lucru mai multe scale aplicate subiectilor prin metoda creion-hartie atat in faza de test cat si in cea de retest.

2.4.2. Scala de evenimente recente in viata (SERV)

Pentru monitorizarea evenimentelor recente de viata a fost utilizata SCALA DE MONITORIZARE A EVENIMENTELOR RECENTE DE VIATA. Scala a fost conceputa de Kohn si Macdonald in 1992. Aceasta scala permite masurarea tracasarilor cotidiene care conduc adesea spre stresul cronic. Scala cuprinde 41 itemi.

Posibilitatile de raspuns sunt intre 1 si 4, unde 1 inseamna "aceste situatii nu fac parte din viata mea" si 4 "sunt o parte importanta a vietii mele". Cotarea se face direct pentru cei 41 itemi.

Studiile efectuate pe populatia americana au relevat o consistenta interna adecvata, pusa in evidenta in urma aplicarii scalei. In ceea ce priveste, validitatea discrimininativa, scala permit discriminarea intre populatii clinice si non-clinice in ceea ce priveste stresul si aspecte care sunt mai putin evaluate de scalele globale consacrate in literatura de specialitate.

S-a calculat coeficientul de consistenta interna Cronbach pentru intreaga scala.

Dupa cum se poate observa (tabelul 2), consistenta interna a chestionarului, este foarte buna, ceea ce permite folosirea acestui instrument in scopuri de cercetare si diagnosticare.

Tabelul 2 ά pentru scala de evenimente recente de viata (S.E.R.V.)

2.4.3. Scala de optimism (LOT) Alfa pentru testul Optimism-Pesimism (LOT)

Optimismul si pesimismul. Este masurat prin intermediul testului de orientare a vietii (The revised Life Orientation Test, L.O.T.-R), construit de Scheier, Carver si Bridges (1994). Testul de orientare a vietii este compus din 12 itemi. Astfel, 4 itemi masoara diferentele interindividuale in ceea ce priveste optimismul (1, 4, 5, 11) si 4 masoara pesimismul (3, 8, 9, 12). Acestor 8 itemi le este asociat un set de distractori sau itemi filtru (2, 6, 7, 10). Rezultatele sunt inregistrate pe o scala de la 1 (dezacord puternic) la 5 (acord puternic). Testul de orientare a vietii (LOT-R) este o versiune scurta si modificata a a testului original de orientare a vietii (Scheier si Carver, 1985). La acest test in literatura de specialitate au fost gasite corelatii de .95 cu alte teste (Scheier si colab., 1985). Exista studii care considera si evalueaza optimismul si pesimismul ca fiind un fenomen unidimensional Totusi, cele mai multe studii cuantifica separat scorurile pentru optimism si pesimism, astfel coeficientul a pentru subscala optimism a fost de .68 si .80 pentru subscala pesimism.

S-a calculat coeficientul de consistenta interna Cronbach atat pentru intreaga scala cat si pentru subscalele testului de optimism si pesimism Dupa cum se poate observa (tabelul 3.), consistenta interna a chestionarului in general, precum si a fiecarei subscale in parte, este foarte buna, ceea ce permite folosirea acestui instrument in scopuri de cercetare si diagnosticare.

Tabelul 3 ά pentru testul de optimism si pesimism (LOT-R)

2.4.4. Test de stil atributional (ASQ)

Chestionarul a fost dezvoltat de catre Peterson, Semmel, von Baeyer, Abramson, Metalsky si Seligman in 1982 (The Attributional Style Questionnaire-A.S.Q.) pentru a masura tendinta stabila de a face atribuiri sau inferente cauzale care se presupune ca joaca un rol determinant in depresie (Peterson si Seligman, 1984).

ASQ este format din 12 situatii ipotetice, primele 6 descriu rezultate pozitive si urmatoarele 6 descriu rezultate negative. In plus, prima jumatate reprezinta situatii interpersonale sau afiliative, iar a doua jumatate reprezinta orientarea succesului sau a realizarii. Fiecare situatie este urmata de o serie de probleme la care raspunsul va fi dat de subiect prin intermediul unei scale cu 7 puncte (vezi anexa). La prima intrebare subiectul va face "speculatii" in legatura cu ceea ce a cauzat rezultatul in acea situatie. Acesteia ii sunt urmate de o serie de 3 probleme care vor intreba daca cauza rezultatului este una interna sau una externa, stabila sau instabila, globala sau specifica.

Consistenta interna masurata de autori pentru evenimente pozitive a fost (.75 si (= .72 pentru evenimente negative.

Chestionarul a fost supus criticilor insa nu a fost negat de nici o grupare de teoreticieni; autorii sunt de acord cu ideea conform careia cognitia (stilul explicatoriu sau atributional) si evenimentele negative prin ele insele nu ar putea fi predictori ai depresiei; interactiunea acestor doua variabile totusi ar putea servi producerii unor expectante negative care pot fi cauze ale depresiei.

S-a calculat coeficientul de consistenta interna Cronbach atat pentru intreaga scala cat si pentru subscalele stilului atributional.

Dupa cum se poate observa (tabelul 4.), consistenta interna a chestionarului in general, precum si a fiecarei subscale in parte, este foarte buna, ceea ce permite folosirea acestui instrument in scopuri de cercetare si diagnosticare.

Tabelul 4 ά pentru scala de stil atributional (ASQ)

2.4.5. Scala de satisfactie in viata (SV)

Pentru aprecierea satisfactiei a fost utilizata SCALA DE SATISFACTIE IN VIATA. Scala a fost conceputa de Pavot si Diener, 1993. Aceasta scala permite masurarea satisfactiei in viata si "starea de bine" emotionala. Scala nu evalueaza starea de sanatate sau satisfactia financiara.

Scala cuprinde 5 itemi. Posibilitatile de raspuns sunt intre 1 si 7, unde 1 inseamna "nu sunt de acord" si 7 "acord total". Cotarea se face direct pentru cei 5 itemi ai scalei propuse.

Studiile efectuate pe populatia americana (N=176) au relevat o consistenta interna relativ stabila. Coeficientul alfa raportat a fost intre .82 si .87.

S-a calculat coeficientul de consistenta interna Cronbach atat pentru intreaga scala de satisfactie in viata. Dupa cum se poate observa (tabelul 5), consistenta interna a chestionarului este foarte buna, ceea ce permite folosirea acestui instrument in scopuri de cercetare si diagnosticare.

Tabelul 5 ά pentru scala de Satisfactie in viata (S.V.)

2.4.6. Suportul social perceput (SSP)

Pentru evaluarea perceptiei suportului social a fost utilizata SCALA MULTIDIMENSIONALA A PERCEPTIEI SUPORTULUI SOCIAL. Scala a fost conceputa de Zimet, Dahlem, Zimet si Farley in 1988. Scala cuprinde 12 itemi din care pot fi extrasi trei factori. Primul factor se numeste "familia". Cel de-al doilea factor se numeste "prietenii", iar cel de-al treilea factor se numeste "altii semnificativi". Fiecare item este structurat in functie de cei trei factori. Posibilitatile de raspuns sunt intre 1 si 7.

Scorul pentru fiecare subscala se realizeaza prin insumarea scorurilor itemilor care o compun. In cazul primului factor sunt reuniti urmatorii itemi: 3, 4, 8, 11. Pentru factorul "prieteni" sunt reuniti itemii: 6, 7, 9, 12 iar pentru factorul "altii semnificativi" sunt reuniti itemii: 1, 2, 5 si 10.

Studiile efectuate pe populatia americana au relevat o consistenta interna adecvata, pusa in evidenta in urma aplicarii scalei pe un esantion de peste 150 de persoane. In ceea ce priveste, validitatea discrimininativa, subscalele permit discriminarea intre populatii clinice si non-clinice in ceea ce priveste stima de sine.

S-a calculat coeficientul de consistenta interna Cronbach atat pentru intreaga scala cat si pentru subscalele suportulul social perceput.

Dupa cum se poate observa (tabelul 6), consistenta interna a chestionarului in general, precum si a fiecarei subscale in parte, este foarte buna, ceea ce permite folosirea acestui instrument in scopuri de cercetare si diagnosticare.

Tabelul 6 ά pentru scala de Suport Social Perceput (SSP)

2.5. Procedura de lucru

Respondentii au fost alesi prin selectie aleatoare cu pas statistic de 5, din locuri aglomerate (supermarket). Cei selectati sunt rugati sa participe la o cercetare despre pesonalitatea oamenilor. Daca persoana aleasa refuza, se alege urmatoarea, adica a sasea, pentru a se respecta unitatea initiala de selectie.

CAPITOLUL III. REZULTATELE CERCETARII

3.1.Analiza cantitativa a rezultatelor

Pentru verificarea ipotezelor, fiind vorba de doua esantioane perechi, am considerat distributiile datelor normale si am utilizat testul t pentru esantioane perechi.

Prelucrarea datelor s-a facut cu ajutorul pachetului statistic SPSS 13.

Pentru a verifica ipoteza 1, referitoare la influenta evenimentelor recente de viata asupra optimismului si stilului atributional, constatam ca in studiul de fata, subscalele relevante sunt cele legate de: increderea in capacitatea proprie de rezolvare de probleme, stilul apropiere-evitare in rezolvarea de probleme, controlul perceput asupra capacitatii de rezolvare de probleme, index-perceptie de rezolvare de probleme, optimism, satisfactia in viata, pesimism, suportul prietenilor, intern pozitiv, stabil pozitiv, stil atributional pozitiv si speranta, pentru ca aici s-au obtinut diferente semnificative.

Ipoteza 1

Tabelul 8 Indicii statistici de start in cazul variabilelor ipotezei 1

Tabelul 9 Rezultatele la testul de comparatie t, pentru ipoteza 1

Pentru a verifica ipoteza 2, referitoare la influenta starii civile asupra optimismului si stilului atributional, constatam ca in studiul de fata, subscalele relevante sunt cele legate de: satisfactia in viata, suportul altora semnificativi, suportul prietenilor, permanent pozitiv, pentru ca aici s-au obtinut diferente semnificative.

Tabel 15 Indicii statistici de start in cazul variabilelor ipotezei 2

Tabel 16 Rezultatele testului de comparatie t, pentru ipoteza 2

3.2. Analiza calitativa a datelor

Inspectarea rezultatelor obtinute ne permite sa precizam daca ipotezele se confirma sau nu, si sa desprindem anumite concluzii.

Astfel, pentru a vedea in ce masura actioneaza fiecare variabila psiho-sociologica asupra subiectilor nostri, vom recurge la analizarea datelor in mod amanuntit.

In ipoteza 1, conform careia evenimentele de viata influenteaza optimismul si stilul atributional al unui individ, avem ca variabila independenta (V.I.A.) - frecventa evenimentelor de viata, cu doua variante: a1, evenimente de viata absente si a2 evenimente de viata prezente. In aceasta ipoteza variabila dependenta, (V.D.X.), este data de frecventele de raspuns inregistrate la scalele ASQ si O.

Din analiza rezultatelor putem concluziona ca indivizii care erau optimisti in momentul T1 si care nu au avut pana in momentul T2 evenimente semnificative de viata, au continuat sa inregistreze scoruri mari la scala de optimism, insa cei care au avut in acelasi interval evenimente semnificative de viata care i-au marcat, au devenit mai pesimisti.   

In ceea ce priveste subscalele testului ASQ, la dimensiunea "intern pozitiv" au inregistrat cele mai mari scoruri subiectii carora nu li s-au intamplat recent evenimente semnificative, ceea ce inseamna ca internalitatea atribuirilor este dependenta de frecventa evenimentelor semnificative de viata. La fel putem sa afirmam si despre dimensiunea "stabil pozitiv", unde tot cei din primul grup, cei care nu au inregistrat evenimente semnificative de viata, au avut cele mai mari scoruri. Si aici e evident ca stabilitatea atribuirilor este influentata de frecventa evenimentelor de viata.

Dimensiunea care condenseaza tot ce am spus pana acum, "stilul atributional pozitiv", este de asemenea influentata de frecventa evenimentelor de viata pentru ca si aici s-au inregistrat scoruri elocvente in acest sens.

Referindu-ne la dimensiunea "speranta" putem observa din datele obtinute ca cele mai mari scoruri sunt inregistrate tot de subiectii care nu au trecut prin evenimente semnificative de viata in ultima perioada si in consecinta sunt mai increzatori in viitor si il privesc cu mai multa speranta.

In concluzie, ipoteza 1 se confirma si putem spune avand si suportul cifrelor ca evenimentele recente de viata influenteaza semnificativ stilul atributional si gradul de optimism al indivizilor.

Ipoteza 2 postuleaza existenta unor diferente longitudinale intre T1 si T2, in ceea ce priveste rezolvarea de probleme, satisfactia in viata si atribuirile facute de un individ. Folosind corelatia intre rezultatele obtinute in momentul T1 si T2 am primit scoruri din care putem observa ca au aparut modificari astfel:

In ceea ce priveste stilul abordat de subiecti in rezolvarea problemelor, daca in momentul T1 abordau problema direct, in T2 unii dintre ei au inceput sa o evite si sa adopte un stil de sustragere din fata problemei.

La cea de-a doua dimensiune, "index de perceptie a capacitatii de rezolvare de probleme", daca in T1 subiectii nu erau foarte siguri pe capacitatea lor de rezolvare de probleme, in momentul T2 siguranta si increderea lor a crescut, probabil datorita faptului ca experimentasera deja confruntarea cu o problema pe care au rezolvat-o, si astfel, increderea lor a crescut.

In ceea ce priveste variabila "evenimente de viata" ea inregistreaza un scor mai mic in T1 si unul mai mare in T2, fapt care poate fi explicat tocmai prin aparitia unor evenimente semnificative in ultima perioada a vietii individului si care explica si prezenta diferentelor inregistrate in cazul altor variabile.

In cazul variabilei "suportul altora" se observa ca subiectii din T2 il resimt mai putin decat cei din T1, care au inregistrat scoruri mai mari, fapt ce poate fi explicat tocmai prin cele mentionate la variabila de mai sus. Aceleasi observatii se potrivesc si la variabilele "suportul familiei" si "suportul priertenilor", unde subiectii din T1 au scoruri mai mari decat in T2, fapt ce poate fi reflectat si prin proverbul "Prietenul la nevoie se cunoaste".

La dimensiunile "intern pozitiv", "stabil pozitiv" si "stil atributional pozitiv", observam ca toti subiectii din T1 au inregistrat scoruri mai mari, fapt ce demonstreaza ca inainte de a li se intampla ceva semnificativ in viata indivizii sunt mai optimisti si adopta un stil atributional pozitiv in comparatie cu momentele in care li se intampla ceva semnificativ.

De asemenea, speranta inregistrata de subiectii din T1 este vizibil mai mare decat a subiectilor din T2, fapt explicabil tot prin cele mentionate anterior.

In concluzie, ipoteza 2 ni se confirma si putem sustine ca intre momentul T1 si momentul T2 s-au inregistrat diferente longitudinale datorita intamplarii intre cele doua momente a unor evenimente semnificative in viata subiectilor.

Concluzii si implicatii

Acest studiu a pornit de la premisa ca un individ optimist iese in evidenta oriunde s-ar afla prin toate trasaturile care-l caracterizeaza, deci este un individ deosebit. In consecinta am dorit sa-i schitam un portret atat in functie de trasaturile pe care le are, cat si in functie de modaliatatea de raspuns la influenta diferitelor variabile psihosociale.

Astfel, ne-a interesat daca evenimentele semnificative de viata au efect asupra stilului atributional si asupra optimismului unui individ. In acelasi timp am cercetat daca optimismul, stilul atributional, suportul social perceput, satisfactia in viata si speranta, sunt stabile sau se modifica de la un moment la altul, in functie de natura evenimentelor de viata care se petrec in ultima perioada din viata unui individ.

Rezultatele obtinute ne-au confirmat ipotezele de la care am pornit, deci putem afirma cu tarie urmatoarele:

• evenimentele semnificative de viata influenteaza gradul de optimism si stilul atributional;
• daca intre doua momente diferite din viata se petrec evenimente semnificative, stilul de abordare a problemelor se schimba, modul in care este perceputa capacitatea de rezolvare a problemelor se schimba si ea, satisfactia in viata inregistreaza o scadere semnificativa, suportul social perceput se diminueaza, iar dimensiunile stilului atributional pozitiv se    modifica si tind sa formeze un stil atributional negativ;

La nivel teoretic, acest studiu abordeaza o serie de teorii implicate in optimism, pesimism si stil atributional. In acest sens s-a incercat cuprinderea, integrarea si asocierea unor modele explicative pentru fiecare dintre conceptele prezentate separat, intr-o viziune de ansamblu, care sa contureze intr-un tablou cuprinzator tot ce inseamna optimismul.

La nivel metodologic, ne-am propus sa aplicam studiul nostru pe un lot consistent, masurand T1 si T2. Astfel, in cazul ipotezei 1 am masurat influenta evenimentelor de viata asupra optimismului si stilului atributional.

In ipoteza 2 am masurat diferenta dintre T1 si T2, in ceea ce priveste rezolvarea de probleme, satisfactia in viata, suportul social perceput, stilul atributional si optimismul.

La nivel pragmatic contributia cea mai mare s-a inregistrat in faptul ca rezultatele obtinute duc la conturarea portretului unui optimist si acum stim despre el, pe langa ceea ce stiam din cartile de specialitate, ca este o persoana satisfacuta de viata sa, ca isi rezolva cu usurinta problemele pentru ca are incredere in capacitatile proprii, nu se lasa doborat de evenimentele din viata sa, are un stil atributional pozitiv.

In acelasi timp, rezultatele pot duce la constituirea unor reclame sau programe publicitare care sa se adreseze populatiei de indivizi optimisti, unor cursuri sau traininguri organizate in diferite institutii, care sa duca la cresterea gradului de optimism amembrilor lor si astfel a calitatii muncii prestate.

In ceea ce priveste punctele slabe ale acestui studiu, se poate enunta aici pe viitor posibilitatea abordarii acestor probleme, cu folosirea altor instrumente sau a altor categorii de indivizi, demersuri care sa duca la imbunatatirea rezultatelor la care s-a ajuns acum.

Bibliografie

• Bonchis, Elena (coordonator) (2000) Dezvoltarea umana - aspecte psiho-sociale, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea;

• Gray Jeffrey-Alan (1987) The Psychology of Fear and Stress, Cambridge University Press
• Ionescu, Serban; Jaquet, M.M.; Lhote, C.; (2002) Mecanisme de aparare - teorie si aspecte clinice, Editura Polirom
• Marian, Mihai (coordonator), (2004), Psihoterapii - teorii, metode, interventie, Editura Universitatii din Oradea
• Miclea, Mircea (1999) Psihologie cognitiva - Modele teoretico experimentale, Editura Polirom
• Newland, John; Furnham, Adrian (1997) Perceived availability of social suport. Personality and Individual Differences vol. 27(1999), pp. 659-663
• Radu, Ion; Ilut, Petru; Matei, Liviu (1994), Psihologie sociala, Editura Exe Srl, Cluj-Napoca

Zlate, Mielu (1999) Psihologia mecanismelor cognitive, Editura Polirom