Ramurile psihologiei sociale

Ramurile psihologiei sociale

Daca - asa cum am aratat in primul capitol al cursului - nimic nu exista in societate care sa nu aiba componente si implicatii psihologice, va trebui sa admitem ca in sectoarele vietii sociale vom gasi un ansamblu de fenomene psiho-sociale care le asigura functionarea.

Astfel, sistemul psihologiei sociale (ca stiinta) poate fi divizat in discipline de ramura, dupa criteriul tipului de relatii sociale pe care fenomenele psihice studiate le reflecta. Iata tabloul acestor corespondente propus de psihlogul Pantelimon Golu (2):

- de productie

Relatii materiale - de schimb Psihologia sociala a vietii materiale

- de consum (industriala, agrara, comerciala, cotidiana)

- ale vietii cotidiene

- interpersonale

psiho-sociale - de grup Psihologia sociala generala

- colective

Relatii spirituale - politice Psihologia sociala a politicii

- juridice Psihologia sociala juridica - filosofice Psihologia sociala filosofica

ideologice - etice Psihologia sociala a moralei

- pedagogice Psihologia educatiei

- estetice Psihologia sociala a artei

- religioase Psihologia sociala a religiei

- stiintifice Psihologia sociala a stiintei

Impreuna cu psihologia generala, aceste "psihologii de ramura" formeaza SISTEMUL PSIHOLGIEI SOCIALE ca disciplina de cunoastere (ca stiinta).

Din schema de mai sus rezulta ca se poate vorbi de existenta unui nivel psihosocial al constiintei sociale. Asupra lui isi exercita influenta nu numai relatiile sociale (obiective, materiale), ci si relatiile ideologice (subiective, spirituale). De aceea se poate vorbi de o latura ideologica a psihologiei sociale (impregnarea psihologiei oamenilor cu idei politice, juridice, filosofice, etice, religioase etc.). Aceste relatii nu sunt, insa, pur spirituale, nu sunt simple fapte de constiinta, ci se impletesc nemijlocit cu activitatile materiale care asigura producerea schimbulului si a comunicarii. Cercetarea legilor care guverneaza aceste tipuri de relatii, indiferent de sectorul de activitate in care se manifesta, este de competenta psihologiei sociale generale.

Pentru a ne familiariza cu problematica pe care o vom aborda in continuare, sa trecem in revista problematica fiecarei ramuri.

Psihologia sociala a vietii politice⁽⁸ studiaza:

manifestarile psihice legate de activitatea politica,

caracteristicile conduitei oamenilor in situatii politice,

legile conditionarii sociale a atitudinii politice a maselor,

locul si rolul organizatiilor politice in modelarea psihologiei sociale si a conceptiei despre lume a oamenilor,

participarea oamenilor la viata politica, la conducerea statului, precum si aspectele psihologiei ale "jocului democratic",

formarea opiniei publice la diferite segmente ale populatiei,

influenta indoctrinarii politice a maselor asupra structurii si dinamicii vietii sociale.

Psihologia sociala juridica se ocupa de studierea urmatoarelor aspecte psihologice implicate in raportul dintre legislatie si conduita oamenilor:

constientizarea si internalizarea normelor social-juridice,

cauzele si consecintele psihice ale abaterii de la norme,

caile redresarii conduitelor psihice ale abaterii de la norme,

caile redresarii conduitelor anomice, infractionale,

problemele delincventei juvenile.

Psihologia sociala a moralei studiaza radacinile socio-psihologice ale normelor etice si ale comportamentelor morale:

baza psihologica a atitudinilor morale fundamentale,

baza psihologica a influentarii morale a oamenilor,

aspectele psihologice ale confruntarii dintre sistemele de valori morale.

Psihologia sociala a educatiei studiaza fenomenele ce se petrec in:

microgrupuri scolare,

relatii interpersonale dintre elevi si profesori, elevi si conducatorii scolii,

munca instructiv-educativa,

grupurile educationale scolare si extrascolare (rolul liderului, influenta educationala a grupurilor asupra persoanei etc.).

Psihologia sociala a artei studiaza problemele psihologice ale:

genezei atitudinii estetice fata de realitate,

influentei factorilor social-istorici asupra creatiei artistice si asupra receptarii operei de arta,

formarii preferintelor estetice si a gustului pentru frumos,

mecanismului transpunerii valorilor estetice in conduita reala a indivizilor si grupurilor umane.

Psihologia sociala a stiintei cerceteaza:

- radacinile social-psihologice ale stiintei,

influenta atmosferei social-psihologice asupra stilului gandirii stiintifice si asupra caracterului cercetarii,

semnificatia psihosociala a raspandirii cunostiintelor stiintifice in randurile maselor.

Psihologia sociala a filosofiei studiaza:

originea social-psihologica a unor teme filosofice sau chiar a unor probleme (vezi, de pilda, asa-numita "problema fundamentala a filosofiei", pe care Engels o origina in trairile sufletesti ale omului primitiv, legate indeosebi de experienta visului⁽⁹.

influenta unor particularitati psiho-sociale (de ordin clasial, national etc.) asupra gandirii filosofice.

Psihologia sociala a religiei incearca sa cotribuie la:

elucidarea mecanismului influentelor religioase asupra constiintei omului,

intelegerea mecanismului de convertire religioasa,

conduitele de grup si de masa in cotextul fenomenului religios (ritualuri, actiuni protestatare, razboaie religioase).

Psihologia sociala industriala se ocupa de studierea:

relatiilor interpersonale ("om-om") din intreprinderea industriala,

relatiile pe "axul vertical" al organizarii intreprinderii, care include probleme de organizare; decizie; comunicare; circulatiata informatiei; cooperarea intre niveluri; selectia si promovarea cadrelor;

relatiile de pe "axul orizontal" al intreprinderii, incluzand probleme cum sunt :relatii interpersonale din cadrul echipei; relatii psihologice dintre echipe, ateliere, sectoare, sectii, birouri; relatiile cu alte intreprinderi; relatii cu consumatorii;

problemele social-psihologice ale colectivului de productie;

premisele unei bune structurari a colectivului;

conditiile unei distributii eficace a functiilor si rolurilor intre membrii colectivului;

conturarea celui mai eficient stil de conducere.

Psihologia sociala agrara studieaza:

efectele psihosociale ale mutatiilor ce au loc in agricultura,

implicatiile psihologice ale relatiei sat-oras,

consecintele calificarii (recalificarii) fortei de munca.

Psihologia sociala comerciala cerceteaza:

momentele psihologice ale interactiunii vanzator-cumparator,

particularitatile si preferintele publicului consumator,

probleme ale actiunii de prezentare si desfacere,

influenta traditiei asupra conduitei consumatorilor.

Psihologia sociala a vietii cotidiene se ocupa de probleme ale modului de trai :

sistemul deservirii si autoservirii comunale cotidiene,

relatiile de familie, de rudenie, de vecinatate, de petrecere a timpului si de organizare a spatiului,

probleme psihosociale ale timpului liber (psihologia loisir-ului).

N O T E

1. Este vorba de a gandi esenta umana in aceeasi termeni in care fizicienii contemporani (post-relativisti) concep esenta unei entitati fizice: ea nu se afla in interiorul acesteia, ci in relatia ei cu alta entitate. Ne aflam in fata unei schimbari de paradigma, in care entitatea centrala a universului de cunoscut nu mai este obiectul, ci relatia. Nu se mai pune problema de a "desface" obiectul in parti componente, da a face lista acestora, de a le ierarhiza si - in cel mai bun caz - de a stabili relatiile dintre parti; sarcina subiectului cunoscator este de a contextualiza obiectul, de a-l intelege in intercatiunile sale complexe cu alte obiecte, cu sistemul caruia ii apartine, pentr ca - pe aceasta baza - sa-i intelegem si alcatuirea interna. Astazi, cercetatorii din stiintele naturii vorbesc despre abordarea "ecologica" sau "organizationala" a oricarei entitati.

Insistam asupra "infrastrucuturii epistemologice" a psihologiei sociale tocmai fiindca acest principiu teoretico-metodologic vine adeseori impotriva "evidentelor" simtului comun. In multe sectoare ale acestuia, esenta umana este considerata inerenta individului izolat - fie in varianta dura a biologismului ("continutul" personalitatii este pre-determinat de codul genetic), fie in varianta mai slaba a psihologismului (este recunoscuta o anumita "influenta a mediului", dar aceasta este raportata la un "individ pre-existent", care este dotat cu toate datele esentiale inainte de a intra in campul relatiilor sociale). Vom vedea, cu alta ocazie, ca aceasta conceptie nu este straina de pozitia pe care adeptii ei o au in ansamblul relatiilor sociale, de statutul lor socio-profesional sau de prestigiu: cei cu un statut inalt vor fi tentati sa-si explice situatia lor sociala prin propriile "calitati personale", diminuand la maxim aportul conditiilor sociale; dimpotriva, cei cu pozitii sociale marginale isi vor explica "soarta" prin conditiile sociale "vitrege", alunecand, de aceasta data, in eroarea polara - sociologismul. [Aceste probleme vor face obiectul unei teme de seminar].

2. Intr-o perspectiva actualizata nu trebuie trecut cu vederea factorul aleator ("intamplarea"), care nu poate fi codificat stiintific si care este foarte rar constientizat de catre subiect. Profesorii lui Beethoven i-au pus in vedere, de mai multe ori, sa lase muzica, fiindca nu are nici o sansa; profesorii lui Thomas Edison, inventatorul becului electric, l-au propus pentru exmatriculare, considerandu-l "un cretin incapabil sa retina si sa rationeze". Pe Albert Einstein, pana la varsta de patru ani, cand a inceput sa vorbeasca, familia il considera debil mintal, iar profesorii l-au lasat repetent din cauza matematicii (nici la fizica nu avea note prea mari). Walt Disney a fost concediat de trei firme specializate in filme de desene animate, pe motiv ca "nu are talent si nici un dram de imaginatie"; la varsta de 14 ani, Michel Jordan, celebrul baschetbalist din NBA, a fost dat afara din echipa de baschet a clasei, iar profesorul de sport nota in fisa psihologica a acestuia: "un tantalau fara pic de talent". In toate aceste cazuri, ce a fost determinant in evolutia persoanei: mediul socio-cultural, care a stimulat aptitudinile native, sau intamplarea? Dupa cum am vazut in exemplele de mai sus, doua instante fundamentale ale socializarii (familia si scoala) s-au impotrivit actualizarii aptitudinilor latente ale persoanelor evocate; concluzia este ca in conditii socio-culturale defavorizante, prohibitive, intamplarea (un mic amanunt din biografia individului, de cele mai multe ori trecut cu vederea chiar de acesta) poate favoriza autoactualizarea persoanei in pofida unui mediu socio-cultural ostil.

3. In discutia actuala despre "schimbarea mentalitatii" romanilor exista tendinta de a se aluneca in iluminism (Discursul Rational!), tocmai datorita eludarii acestor mediatori. Prea multi "specialisti" isi inchipuie ca un popor poate fi educat prin intermediul Discursului (moralizator, critic si autocritic sau rational). Eludarea mediatorilor duce, pe de alta parte, la psihologizare (reducerea problemei la psihologia individuala), de unde si o serie de paradoxuri de genul "romanii sunt niste oameni extraordinari, dar societatea romaneasca nu functioneaza" (cand valorizam "romanul" pozitiv, facem aprecieri in campul psihologiei individuale sau, cel mult, al psihologiei grupului mic; cand apreciem conduitele sociale ale romanilor - coruptia, politicianismul etc. - sau functionarea institutiilor, ne situam in planul psihologiei grupurilor mari si al fenomenelor de masa (de pilda, al culturii), unde rolul mediatorilor este mult mai important.

4. Vezi, de pilda, campania de imagine realizata, in vara anului 2000, de SAACTHI & SAATCHI ADVERTTISING, pentru candidatul PNTCD la functia de Primar General al Capitalei, Catalin Chirita. Conceputa ca o campanie de publicitate, ea a promovat "produsul Catalin Chirita" ca pe orice alt produs lansat pe piata (de pilda, un detergent). Cand a trebuit sa apara in dezbaterile televizate alaturi de contracandidatii sai, "detergentul" a inceput sa vorbeasca; din acest moment, candidatul a inceput sa scada in sondajele preelectorale progresiv si ireversibil, pana in ziua primului tur de scrutin. Chirita nu a intrat in turul al II-lea.

Cei care isi inchipuie ca o campanie electorala (specie a comunicarii politice) se poate duce exact ca o campanie publicitara ignora diferenta dintre nivelul "psihologic" si cel "ideologic" al constiintei sociale.

5. Gradul de apropiere dintre psihologic si ideologic poate fi analizat si evaluat teoretic, fiind de mare importanta teoretic-explicativa si chiar predictiva (de pilda, raportul dintre morala capitalista si etica protestanta). Dar pentru aceasta analiza este mult mai indicat cuplul notional "constiinta reala" - "constiinta posibila" (L. Goldmann) sau cel folosit de Pierre Janet si Jean Piaget: "valori de finalitate" si "valori de randament" (la care ne vom referi pe larg in capitolul VII, paragraful 2).

Pentru intelegerea radacinilor adanci ale legaturilor dintre psihologic si ideologic este utila consultarea cartii lui H.J. Eysenck, Psihologia politicii, in special capitolul 6, intitulat "Ideologie si temperament".

Eyseck porneste de la ipoteza ca indivizii ar putea fi distribuiti de-a lungul axei radicalism-conservatorism in functie de atitudinile lor sociale, iar modul in care sunt exprimate aceste atitudini depinde de caracteristicile temperamentale ale celor ce impartasesc punctele de vedere respective (de pilda, religios sau neofascist in partea dreapta a scalei si pacifist sau comunist - in partea stanga).

O alta ipoteza a fost ca "duritatea" reprezinta o proiectie a tipului de personalitate extrovertit, iar "sensibilitatea" - o proiectie a tipului introvertit. El a asociat extroversiunea persoanei cu taria de caracter si invers: introversiunea cu caracterul slab.

Cercetarile coordonate de Eysenck au ajuns la concluzia ca aceasta corelatie, intre taria de caracter si personalitatea extrovertita, are valori diferite la adeptii diferitelor ideologii politice:

liberalii (barbati si femei) - corelatie pozitiva 56;

socialisti barbati - corelatie 51:

socialisti femei - 42;

conservatori femei - 27;

conservatori barbati - 22.

Alte studii, care au folosit teluri proiective (Coulter s.a.) au ajuns la concluzia ca fascistii si comunistii au un indice al tariei de caracter foarte asemanator - cu un usor avantaj de partea fascistilor; dar si unii si altii aveau o tarie de caracter mai mare decat a grupului martor (soldati).

Astfel de cercetari ofera date pretioase pentru strategiile de comunicare politica; ele deschid calea spre o adecvare a tipului de mesaj la tipul de personalitate dominant intr-o anumita "familie politica" [Desigur, e vorba de situatii sociale in care "familiile politice" se formeaza dupa criteriul adeziunii oneste la o anumita ideologie, ceea ce in societatea romaneasca a anilor '90 se intampla mai rar.]

6. Un exemplu de produs prin transformare este folclorul politic (cunoscutele "bancuri politice"); in planul constiintei estetice, exemplul cel mai elocvent este kitsch-ul, pe care Abraham Moles il considera "un sistem estetic de comunicare pentru masele largi" (10, p. 68) .

7. A se vedea conceptul absurd de maturizare ideologica a maselor, folosit de aparatele de propaganda comuniste, care este tributar unei viziuni liniare asupra faptelor de constiinta. El implica presupozitia ca asimilarea unei noi ideologii - in speta, a celei comuniste - ar fi doar un proces de crestere, de evolutie cantitativa. Este aceeasi presupozitie care i-a facut pe Enciclopedisti sa creada ca simpla acumulare de cunostinte stiintifice va determina o trecere in masa de la religiozitate la ateism (aceasta iluzie iluminista a fost preluata si de ideologia oficiala a regimurilor comuniste, care se declarau adversare ale ideologiei burgheze!).

Din punct de vedere epistemologic, este vorba de o presupozuitie constitutiva paradigmei clasice a modernitatii (rationalitatii liniare). La nivelul simtului comun o intalnim, de pilda, atunci cand un parinte este convins ca urmasii lui au alte preferinte, alte obiective, aspiratii si idealuri pentru ca nu au suficienta "experienta de viata". Un astfel de om crede ca simpla acumulare de cunostinte ii va face pe copiii lui sa simta si sa gandeasca la fel ca el, adica "normal" ("O sa va vina voua mintea la cap!").

8. Preocuparile de psihologie politica au inceput cu Aristotel, care a incercat o tratare psihologica a organizarii politice a societatii. Lucrarile lui Hobbes, Spinoza, Lock sau Rousseau consacrate teoriei contractului social contin multe elemente de psihologie sociala a vietii politice. In secolul XIX a predominat abordarea conceptuala a acesteia; abia in secolul XX apar primele cercetari concrete - in special in domeniul opiniei publice si in selectarea si pregatirea oamenilor politici. In zilele noastre, aportul psihologiei sociale consta si in cunoasterea particularitatilor psihice nationale, foarte importanta in relatiile politice dintre state.

9. Iata cum explica Engels geneza psiho-sociala a problemei raportului dintre gandire si existenta, despre care credea ca ar fi "marea problema fundamentala a oricarei filosofii": "Din timpurile cele mai indepartate, cand oamenii, care nu stiau inca nimic despre structura propriului lor corp, au ajuns, sub impresia viselor, la reprezentarea ca gandirea si simtirea nu sunt o activitate a trupului lor, ci a unui suflet deosebit de el, care salasluieste in acest trup si il paraseste la moarte, inca din acele timpuri ei au fost nevoiti sa se intrebe care este raportul dintre acest suflet si lumea exterioara" (11, p.342).

TRIMITERI BIBLIOGRAFICE

G.W.F. Hegel, Fenomenologia spiritului, trad. Virgil Bogdan, Editura Academiei, Bucuresti, 1965

Pantelimon Golu, Psihologie sociala, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1974

Otto Klineberg, Psychologie sociale, PUF, Paris, 1963

M. Sherif, The Psychology of Social Norms, New York, 1936

M. Zilling, "Eisstelung und Aussage", in "Zeitschrift fűr Philosophie", 1928

Lucien Goldmann, Sociologia literaturii, Editura Politica, Bucuresti, 1972

Dumitru Bortun, Semiotica - limbaj - comunicare. Bazele epistemologice ale comunicarii, curs, Facultatea de Comunicare si Relatii Publice, SNSPA, Bucuresti, 2000

Jean-Pierre Deconchy, Psichologie sociale. Croyances et idologie, Paris, Mridiens Klincksieck, 1989

Mihai Ralea, Traian Herseni, Introducere in psihologia sociala, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1996

Abraham Moles, Psihologia Kitsch-ului. Arta fericirii (traducere: Marina Radulescu), Editura Meridiane, Bucuresti, 1980

Friedrich Engels, "Ludwig Feuerbach si sfarsitul filosofiei clasice germane", in Karl Marx, Friedrich Engels, Opere alese in doua volume, vol.II, editia a III-a, Editura Politica, Bucuresti, 1967