Raportul eului cu personalitatea

Raportul eului cu personalitatea

Asa cum remarca si Mielu Zlate in lucrarea Eul si Personalitatea, relatia dintre aceste doua realitati psihologice se inscrie pe cele doua pozitii contrare, de confundare si de distingere a lor. Prima perspectiva, aceea care afirma caracterul identic al eului cu personalitatea pleaca de la Titchner (1910), si este sustinuta de Guilford (1955), in conceptia caruia "personalitatea este o constructie bazata pe Eul liber, ceea ce duce in final la confundarea ei cu Eul" (1959, pp.4-5, cit in Zlate, M., 1997, p.112). Cealalta perspectiva este intalnita mai ales la filozofi. Madleine Grawitz, prezentand acceptiunea filosofica a Eului, il definea ca fiind "personalitatea profunda a individului" (1983, p.119, cit in Zlate, M., 1997, p.112), deci nu toata personalitatea, ci doar cea profunda.

Distingerea Eului de personalitate isi are originea, in conceptia lui M Zlate, in controversa existenta in jurul incercarii de a raspunde la intrebarea: "Eul este anterior sau posterior personalitatii?". Psihologii care eu studiat evolutia ontogenetica a copilului, P.Janet, J.Piaget, H.Wallon, au afirmat fara echivoc ca Eul este ultima achizitie a vietii psihice, aflandu-se la sfarsitul, si nu la inceputul evolutiei psihice. Critica acestui punct de vedere radical face referire la faptul ca, in locul Eului psihologic, al Eului simtire, autorii au asezat de fapt Eul moral, confundand eul cu constiinta. Nu ne intereseaza totusi foarte mult controversa anterioritatii sau posterioritatii Eului in raport cu personalitatea, asa ca vom reveni la definirea raportului Eului cu personalitatea, a relatiei existente intre Eu si personalitate. Zlate afirma ca, fara a fi identice, "Eul si personalitatea nu sunt nici despartite, ci intr-o continua interactiune si interdependenta".(Zlate, M., 1997, p. 112). Eul este nucleul personalitatii, doar un fapt de constiinta individuala, pe cand personalitatea se extinde in mediu, in contextul situatiilor sociale, in raport cu care se construieste si se defineste. Distinctia dintre Eu si personalitate o regasim si in Radulescu - Motru: "Personalitatea se cristalizeaza in jurul Eului, dar in structura sa, in afara de Eu, se cuprind si alte elemente sufletesti" (1927, pp. 102-103), si putin mai incolo: "Eul traieste in clipita actualitatii, personalitatea in durata trecutului. Unul este momentul, celalalt vectorul fortei."

Ceea ce este esential de remarcat, dincolo de limbajul poetic, vizeaza influenta reciproca dintre dinamica Eului si dinamica personalitatii, in sensul in care ridicarea lui echivaleaza cu ridicarea personalitatii pana la nivelul principiilor morale si ideale, in timp ce coborarea lui inseamna, in cazuri mai grave, disolutia personalitatii. Pe aceeasi directie, nivelul de dezvoltare al Eului influenteaza nivelul de dezvoltare al personalitatii: cand Eul este mai dezvoltat, mai amplu, creste gradul de constientizare, de adancire a gandirii, se amplifica posibilitatea de directionare a intregului comportament al persoanei. In situatia unui Eu slab dezvoltat, personalitatea este instabila, confuza.

Concluzionam cu o fraza din aceeasi lucrare a lui M.Zlate, care afirma ca " Eul si personalitatea sunt consubstantiale, se formeaza si evolueaza concomitent. Nu ne nastem nici cu Eu, nici cu personalitate, ci vom dobandi Eul, vom deveni personalitati. Nu este deloc intamplator faptul ca omul devine personalitate atunci cand ajunge la constiinta de sine, deci cand se formeaza ca Eu, si nici faptul ca degradarea Eului duce inevitabil si invariabil la degradarea personalitatii."

Aderand la punctul de vedere de mai sus, a consubstantialitatii Eului cu personalitatea, a devenirii lor comune, remarcam corespondenta structurala si functionala intre Eu si personalitate. Asa cum am considerat ca intr-unul si acelasi individ nu exista mai multe personalitati, ci una si aceeasi personalitate, ce contine "fatete" diferite, autorul continua cu afirmatia ca "tot asa intr-una si aceeasi personalitate nu exista mai multe Euri, ci doar unul singur, care dispune la randul lui de fatete distincte" (Zlate, M., 1997, p. 119). Autorul proclama chiar o simetrie perfecta intre structura personalitatii si cea a Eului, astfel incat la cele sase "fatete" ale personalitatii asociem sase "fatete" ale Eului, si anume: Eul real (individul asa cum este), Eul autoperceput (cum crede el ca este), Eul ideal (cum ar vrea sa fie), Eul perceput (cum percepe individul Eurile celorlalti), Eul reflectat (cum crede ca il percep altii) si Eul actualizat (cum se manifesta).