Uitarea: Teoria stergerii urmelor, Teoria interferentei

Uitarea

Nu intotdeauna ne amintim informatiile stocate anterior. Care sunt cauzele uitarii? De ce unele amintiri sunt pierdute sau nu mai pot fi reactualizate? Exista o serie de teorii care explica aparitia uitarii: teoria stergerii urmelor, care sustine ca timpul face ca urmele de memorie sa slabeasca; teoria interferentei care sugereaza ca alte informatii pot interfera cu cele pe care dorim sa ni le reamintim; teoria reconstructiei care sustine ca urmele de memorie sunt denaturate de timp, uneori devenind de nerecunoscut; teoria uitarii motivate, care sugereaza ca informatia uitata este neplacuta si amenintatoare.

1. Teoria stergerii urmelor

Conform acestei teorii anumite modificari fiziologice, numite "urme de memorie" raman in creier dupa invatare si treptat slabesc in timp daca nu sunt reactivate, adica reamintite din cand in cand. Uitarea apare pur si simplu pentru ca timpul trece. Aceasta teorie este contestata in ultimul timp. Uitarea este un fenomen mult mai complicat decat slabirea urmelor de memorie datorita trecerii timpului si implica si alti factori in afara de timp. Se pare ca teoria se verifica in cazul memorie senzoriale si de scurta durata. Slabirea informatiilor din memoria de lunga durata se pare ca nu se datoreaza trecerii timpului. "Urmele" de memorie sunt "permanente" odata ce au intrat in MLD. Alti autori considera ca unii itemi pot fi insa pierduti sau pot slabi. Toate teoriile biochimice ale memoriei sustin ideea ca itemii din MLD pot slabi deoarece structura chimica a lor se poate rupe sau rearanja din anumite motive. Acestia sunt pierduti pentru ca au o structura chimica slaba. Ei nu au fost importanti sau nu au fost bine retinuti.

2. Teoria interferentei

Uneori informatiile din MLD pe care incercam sa ni le reamintim pot interfera cu alte amintiri, influenta acestora fiind cunoscuta sub numele de efect de interferenta.

Sa presupunem ca suntem interesati de pictorii impresionisti francezi si ca citim o carte despre tehnica lui Degas, Monet sau Matisse. Nu este mare lucru sa invatam tehnicile celor trei pictori, dar sa presupunem ca invatam si despre tehnicile altor trei pictori impresionisti, apoi ale altor trei. In curand reamintirea devine dificila deoarece informatii asemanatoare interfereaza cu amintirea altora. La fel se intampla cand incercam sa ne reamintim, de exemplu, mai multe numere de telefon sau formule matematice. Acest lucru a fost demonstrat experimental. Un grup de subiecti a avut sarcina de a memora 6 liste de cate trei combinatii de cifre (632, 785, 877). Subiectii sunt tot mai incurcati pe masura ce memoreaza mai multe liste. Listele memorate anterior interfereaza cu reamintirea noii liste. Celui de la doilea grup i s-a cerut sa memoreze 5 liste de combinatii de cate 3 litere si o lista de numere asemanatoare celor folosite pentru primul grup. S-a constat ca subiectii isi reamintesc progresiv din ce in ce mai greu combinatiile de litere datorita interferentei, dar isi amintesc foarte bine a sasea lista, de numere, deosebita de primele. In aceasta situatie interferenta nu a aparut pentru ca informatiile nu erau asemanatoare. Interferentele initiale se datoreaza faptului ca informatiile erau similare.

In acest experiment interferenta vine de la informatiile care au fost achizitionate inainte de a invata lista. Memorarea anterioara a unui material similar cauzeaza interferenta cu reamintirea noului material invatat. Interferenta poate fi cauzata si de informatii care au fost invatate dupa memorarea materialului.

Psihologii denumesc interferenta datorata invatarii anterioare, interferenta proactiva, iar interferenta provocata de invatarea ulterioara, interferenta retroactiva.

Interferenta proactiva

In paradigma interferentei proactive subiectii memorau doua seturi de materiale asemanatoare, cum ar fi memorarea a doua liste de cuvinte similare, mai tarziu fiind testata memorarea celei de a doua liste. Amintirea celei de a doua liste era comparata cu cea a subiectilor din grupul de control. Grupul de control a avut inainte de a invata prima lista o sarcina fara legatura. Procedeul are urmatoarea schema:

Grup invatarea invatarea testarea

Experimental listei A listei B listei B

Grup sarcina invatarea testarea

de control fara legatura listei B listei B

Daca performanta primului grup este mai mica decat cea a grupului de control, putem concluziona ca amintirea listei A a interferat cu amintirea listei B.

Interferenta retroactiva

In aceasta paradigma subiectii invata lista A si B, apoi li se cere sa-si reaminteasca lista A. Grupul de control invata lista A, apoi realizeaza o sarcina care nu are legatura cu materialul listelor. Procedeul are urmatoarea schema:

Grup invatarea invatarea testarea

Experimental listei A listei B listei A

Grup invatarea sarcina testarea

de control listei A fara legatura listei A

Daca subiectii din grupul experimental sunt mai putin capabili sa-si reaminteasca lista A in comparatie cu subiectii grupului de control, putem trage concluzia ca lista B invatata ulterior a interferat cu reamintirea listei A.

Utilizand aceste paradigme cercetatorii au putut sa studieze proprietatile interferentei asupra amintirilor si sa demonstreze ca aceasta este o cauza importanta a uitarii.

Interferenta nu este o cauza a uitarii doar pentru memoria de lunga durata ci si pentru cea de scurta durata. Interferenta in cazul MSD actioneaza diferit: prin incarcarea sau slabirea capacitatii acesteia sau eliminarea unui item din depozitul de memorie. Daca privim un numar de telefon, 689-2354 si cineva spune "probabil este 689-5423" inainte de a forma numarul, putem spune ca am experimentat interferenta.

3. Teoria reconstructiei

S-a sugereaza ca anumite urme de memorie pot fi modificate de trecerea timpului putand deveni de nerecunoscut. Amintirile devin astfel mai putin complexe, mai consistente si mai congruente cu ceea ce individul deja stie si crede. De exemplu, ascultam o lunga poveste despre Mircea (persoana pe care nu o simpatizam), in poveste fiind relatate si aspecte pozitive dar si negative. Povestea o vom relata altui prieten, mai scurt si mai putin detaliat. Daca parerea preconceputa despre Mircea este una negativa, este mai probabil sa omitem faptele pozitive si sa le exageram pe cele negative.

Modificarile de memorie au fost demonstrate experimental. Cercetatorii au aratat subiectilor figuri ambigui, dand informatii verbale despre ce inseamna fiecare dintre aceste figuri. S-au folosit doua grupe experimentale si pentru fiecare grup s-a dat o lista diferita de semnificatii ale desenelor prezentate.

De exemplu:

Figura reprodusa Grupul 1 Figura stimul Grupul 2 Figura reprodusa

Sapte Patru

Ulterior subiectilor li s-a cerut sa reproduca desenele figurilor. Desenele au fost distorsionate pentru a fi in acord cu semnificatiile date pentru figurile ambigui.

Alte studii experimentale au demonstrat ca distorsiunile de memorie nu apar treptat ci in timpul procesului reamintirii. Studiul prezentat anterior a fost reluat mai tarziu. Acesta a observat ca nu apar diferenta intre cele doua grupe de subiecti atunci cand li se cerea sa recunoasca stimulii originali. Se pare ca mesajul verbal nu a alterat ceea ce a fost stocat in memorie sau modul cum a fost stocat. Situatia este alta atunci cand semnificatiile (de exemplu, sapte sau patru) figurilor sunt date putin inainte de a cere subiectilor sa reproduca figurile. Uitarea reconstructiva apare in timpul procesului de reamintire.

Aceasta teorie are au punct de vedere interesant legat de uitarea informatiilor din MLD, dar in ultimii ani a avut un impact mai slab in cercetarile asupra memoriei. Acest lucru se datoreaza faptului ca Barllet a utilizat in explicatie termeni vagi. Ultimele versiuni ale teoriei folosesc distinctia lui Tulving intre memoria episodica si semantica. Bransford si Franks (1971) au sugerat ca noi avem tendinta de a distorsiona sau reconstrui amintirile deoarece in MLD noi retinem semnificatiile evenimentelor mai curand decat detaliile episodice. Daca incercam sa ne amintim un eveniment mai tarziu, este mult mai probabil sa ne reamintim semnificatiile acestuia si mai putin detaliile. Fara a fi constienti de acest lucru, noi inventam detalii care sunt in concordanta cu semnificatia a ceea ce ne amintim. S-a incercat testarea acestei versiuni a teoriei reconstructiei. Subiectii ascultau un pasaj ca acesta:

"Era tarziu in noapte cand telefonul a sunat si o voce incepe sa planga in hohote.

Spionul arunca documentul secret in semineu cu doar 30 de secunde inainte de a fi prea tarziu."

Mai tarziu subiectiilor li s-a cerut sa precizeze daca au auzit urmatoarea propozitie:

"Spionul a ars documentul secret cu 30 de secunde inainte de a fi prea tarziu."

Observam ca aceasta propozitie nu a fost ascultata anterior. Propozitia originala nu spune nimic despre arderea documentului (putea sa nu arda focul in semineu). Cei mai multi dintre subiecti au spus ca au auzit afirmatia. Autorii considera ca semnificatia propozitiei, care implica puternic ideea ca documentul a fost ars, este reactivata din memoria de lunga durata, dar detaliile au fost reconstruite pentru a completa aceasta semnificatie. Dupa cum spune Bartlett (1932) memoria este partial o "reconstructie imaginativa" a experientei noastre anterioare.

4. Uitarea motivata

Freud considera ca uitam informatii pentru ca acestea sunt, intr-un anumit fel, amenintatoare pentru noi. Freud considera ca constiinta impinge informatiile neplacute sau periculoase in inconstient, prin fenomenul numit represie. Aceasta teorie nu a fost testata in laborator, dovezile provenind din domeniul clinic. Exista multe cazuri de pierdere a memoriei datorate unor evenimente foarte stresante cum ar fi accidente sau crime.

Aceste dovezi nu reprezinta un suport puternic al teoriei din trei motive. In primul rand pentru ca istoria cazurilor nu a implicat un control experimental atent, unele cazuri de pierdere a memoriei putand fi cauzate, de exemplu, de lovituri la cap in timpul unui accident. In al doilea rand, s-a constat ca stresul are efect de intrerupere a proceselor biologice de consolidare a urmelor de memorie in MLD si mai putin de a determina reprimarea informatiilor in inconstient. Un alt argument este acela ca uitarea motivata poate face parte din viata noastra zilnica, fiind legata de evenimentele stresante inutile.

Teoria lui Freud a fost studiata experimental. Subiectilor li s-a aratat o lista de cuvinte, iar mai tarziu si li s-a cerut sa si-o reaminteasca. S-a constat ca acestia isi reaminteau mai bine cuvintele cu un impact emotional pozitiv decat pe cele cu impact emotional negativ. Cuvintele neutre au fost retinute cel mai slab, ceea ce nu este in concordanta cu teoria lui Freud.

Desi Freud afirma ca ne amintim mai bine experientele emotionale pozitive in comparatie cu cele negative, exista motive sa credem ca experienta emotionala, in general, ne-o amintim mai bine decat cea neutra. Viata de zi cu zi sustine aceasta afirmatie. Multi dintre noi ne putem aminti in detaliu un eveniment cu puternice implicatii emotionale. Ambele tipuri de emotii, pozitive sau negative, imbunatatesc reamintirea, dar - dupa cum a afirmat si Freud - este mai dificil sa ne reamintim amintirile negative.