Relatia Parinte-Copil

Relatia Parinte-Copil

Perioadele pre-divort si post-divort influenteaza relatia parinte-copil, stilul de educare a parintilor si expresivitatea si starile emotionale ale acestora indreptate spre copii. Relatia pozitiva parinte-copil poate amortiza o parte din efectele negative ale conflictului marital, oferind copilului sentimente de incredere, in timp ce o relatie de ostilitate poate produce supra-arousal ce reduce reglare si invatarea in situatii specifice, iar copilul reactioneaza prin neascultare, agresivitate, comportament neadecvat (Dix, 1991, 1992; Hoffman, 2000; Stocker & Youngblade, 1999; Cowan & Cowan, 2002).

Pentru a mentine o relatie buna cu copilul in perioada conflictuala, este recomandat ca ambii parinti, impreuna, sa comunice cu acesta despre problemele existente in familie, sa ajute copilul sa vada realitatea situatiei, sa vorbeasca despre sentimente si emotii, pentru a-l ajuta in reglarea socio-emotionala (Fabes et. al., 1994; Kenny, 2000). O disciplina eficace prezice ajustarea la copii cu familii divortate intrucat: promoveaza sentimentul de control al copilului (Sadler et. al., 2002), reduce relatiile de constrangere parinte-copil (Patterson, 1982) si previne interactiunea celui mic cu copii cu comportament deviant (Smith et.al., 2001).

In ceea ce priveste custodia, deseori parintele non-rezident se implica mai putin in educarea copilului, de aceea acesta din urma poate nutri sentimente de insecuritate fata de parinte, insa totodata poate fi vazut mult mai distractiv si permisiv, in schimb parintele ce primeste custodia este perceput ca autoritar si strict, acesta putandu-se sa se astepte la furie si rebeliune din partea copilului (Dohortey, 1998; Kelly, 2000). Este deci importanta relatia parinte-copil pentru copingul adaptativ al copilului in urma divortului parintilor. Beineteles relatia mama-copil este diferita de cea tata-copil, fiecare avand specificul, rolul si influenta ei, pozitiva sau negativa, asupra copilului.

1. Relatia Mama-Copil

Timp de 200 de ani, dragostea mamei a fost considerata suprema in dezvoltarea copilului (Sunley, 1955). Legatura care se naste intre mama si copil este intradevar esentiala pentru cresterea armonioasa a acestuia. Insa in timpul divortului, o perioada cu tumult emotional pentru mama, relatia mama-copil este grav afectata. Dupa divort mamele sunt nevoite sa lucreze mai multe ore pe saptamana, din cauza dificultatilor financiare, petrecand din ce in ce mai putin timp cu copilul si ofeindu-i un suport redus emotional si moral, prezentand totodata un risc crescut pentru depresie (Hetherington, Bridjes & Insabella, 1998; Tein, Sandlr & Zautra, 2000; Booth et. al., 2000). Depresia mamelor in urma divortului se manifesta prin retragerea de la interactiunile cu copilul, dand un model negativ afectiv (Simons & Johnson, 1996; Booth & Amato, 2001). Reactia copilului la neimplicarea mamei in educatia sa este de a se angaja in comportamente neadecvate (Wood, Repetti & Roesch, 2004), tocmai pentru a atrage atentia asupra sa si a nevoilor sale.

Daca relatiile negative mama-copil il influenteaza negativ pe copil, o relatie pozitiva joaca un rol crucial in ajustarea acestuia in familiile divortate (Amato & Keith, 1991) intrucat, promoveaza un sens al securitatii emotionale pentru copil si descreste teama de abandon in urma ruperii structurii familiale si pentru ca ofera suport social prin modalitatile de coping in legatura cu stresorii relationati cu divortul ( Sandler, 2001; Kelly & Emery, 2003). In consecinta, mentinerea unei relatii pozitive mama-copil dupa divort, ofera acestuia sansa de a se dezvolta armonic si optim.

2. Relatia Tata-Copil

In perioada anilor '20, rolul tatalui in disciplina copilului era doar ca invatator si educator moral (Atkinson & Blackwelder, 1993). Acesta era vazut ca un model de urmat pentru baieti si un model de sot pentru fete (Rohner & Veneziano, 2001). Insa pe masura ce inaintam in timp, dragostea tatalui fata de copil este privita ca un factor important in ajustarea cognitiva, psihologica si comportamentala, in dezvoltarea rolului de gen, performantele intelectuale, competenta sociala si starea de bine (Rohner & Veneziano, 2001). In comparatie cu mamele, tatii tind sa se angajeze in joaca ce aduce un plus de arousal pentru copii, aceste interactiuni dand oportunitatea copilului de a invata modalitati de reglare emotionala (Parke & Tinsley, 1987).

Implicarea tatilor in educatia copilului e corelata insa cu perceptia acestora asupra relatiei maritale (Feldman, nash & Aschenbrenner, 1983). Ca urmare, pe masura ce casatoria se deterioreaza, iar conflictele intre parteneri se inmultesc, tatal devine mai insensibil fata de copil, nu se mai implica in educatia sa si se departeaza de el (Youngblade et. al., 1991; Stocker & Youngblade, 1999; Cox et. al., 1999), copilul percepand atentia tatalui ca o resursa limitata (Stocker &Youngblade, 1999).

In urma divortului, tatal non-rezident adopta o relatie sociala de prietenie cu copilul sau, fapt ce implica neglijarea disciplinei si a educatiei. De aceea vizitele lui sunt pline de activitati distractive, acesta castigand titlul de "Disney Dad" sau "Tour Guide" (Emery, 1994). Inca de la nastere, tatii par sa se implice mai mult in interactiunea cu copilul daca acesta este baiat (Harris & Morgan, 1991). Explicatia este ca tatii se simt mai pregatiti sa se joace sau sa interactioneze cu un copil de sex masculin, cu care imparte aceeasi identitate de gen (Turcotte et.al., 2001; Pleck, 1997). Astfel ca, e important ca parintele care primeste custodia si copilul sa fie de acelasi gen (Zaslow, 1989).

Chiar daca dragostea mamei a fost considerata ca fiind vitala pentru dezvoltarea armonioasa a copilului (Kagan, 1978; Stearns, 1991; Stendler, 1950; Sunley, 1955), implicarea tatalui in cresterea si educarea acestuia este la fel de semnificativa (Rohner & Veneziano, 2001; NICHD Early Child Care Research Network, 2000; Rouyer, Frascarolo, Zaouche-Gaudron & Lavanchy, 2007; Barnett et. al., 2008; Fagan & Palkovitz, 2007).