Reprezentarea sociala a batranetii

Reprezentarea sociala a batranetii

Abordand aceasta problema a reprezentarii sociale asupra batranetii si batranilor, sugestiva pare a fi concluzia la care a ajuns Simona de Beauvoir: despre batranete stie toata lumea, dar ce este ea cu adevarat numai batranii stiu.

In urma unei anchete efectuate pe un esantion mic de 50 de persoane, cu structura stratificata s-au extras cateva concluzii: reprezentarile sociale ale batranilor si ale celorlalti indivizi ce apartin altor categorii de varsta sunt diferite, insa ele se imbogatesc odata cu inaintarea in varsta si chiar se apropie de imaginile batranilor prin acumularea de informatie si experienta. Astfel pana la varsta adolescentei nepotilor, batranii sunt bunici minunati, intelepti, buni, generosi, totdeauna multumind dorintele acestora, mediind conflictele cu parintii. Aceasta imagine se mentine si mai tarziu dar este eclipsata de noi constatari: zgarcenie, irascibilitate, neputinta, incoerenta, nerabdare. Insa prima reprezentare este dominanta pastrand rolul de a orienta in continuare comportamentul celor tineri in virtutea acelui sentiment de datorie pentru rolul bunicilor in cresterea si ingrijirea nepotilor, de respect pentru anii, nevoile, necazurile prin care au trecut, pentru "parul alb", de intelegere chiar, pentru aceste modificari ce intervin la nivelul personalitatii bunicilor, ce tin mai mult de afectiv si mai putin de cognitiv.

Batranetea inseamna uzura, deteriorare, modificare, dar nu intotdeauna si nu in primul rand boala.

Sentimentul neputintei se acutizeaza pe masura ce regresia fiziologica se accentueaza: posibilitatile de constatare a lumii exterioare fiind din ce in ce mai reduse, se instaleaza sentimentul de izolare, care sperie in cele mai multe cazuri. El insa are si alte surse: pierderea rolului social, protectiv, a prestigiului, a responsabilitatii sociale, a rolurilor si statutelor in familie, abandonul in institutiile de ocrotire.

Batranii se tem de singuratatea in suferinta si, mai ales, de aceea din clipa mortii, pentru care, de altfel, se pregatesc material si spiritual.

Totusi nu putine sunt cazurile de autoizolare, de retragere din lume, din viata sociala, daca nu exista motive suficient de puternice care sa-i scoata din apatie, din blazare.

Totodata la varsta a treia s-a sesizat o anumita disonanta cognitiva intre valorile realitatii trecute, cea a tineretii lor, pe care le regreta si pe care le considera superioare in comparatie cu cele prezente, disonanta pe care n-o mai pot echilibra pentru ca mecanismele invatarii sunt afectate si pentru ca ii opreste sentimentul ca s-a schimbat ceva si nu vor sa-l inteleaga.

Sentimentul de abandon constituie o fapta cu urmari deosebite asupra personalitatii abandonatului. Nimic nu poate justifica un asemenea gest intrucat, in general, in relatiile interumane din cadrul familiei apar in prim plan aspecte de natura afectiva, care inglobeaza foarte multe elemente: afectiune, mare apropiere sufleteasca, grija, sprijin, puternica suferinta si atractie interpersonala. Efectele psihotraumatizante ale abandonului sunt incontestabile.

Pentru mentinerea echilibrului psihologic, a sanatatii psihice a individului, este necesara, in primul rand, mentinerea unei relatii normale interfamiliale. Starea de abandonat se poate asocia cu instalarea unei stari depresive, a unor atitudini de autoizolare, de autodepreciere si autodevalorizare, de aceea se impun masuri de actiune educational terapeutica, orientata in directie suportiv-compensatorie.

Chiar daca prin actiune judecatoreasca cel care a comis fapta de abandon isi reia obligatiile nu inseamna ca, automat, si celelalte efecte, cum sunt cele de natura psihotraumatizanta, sunt total si definitiv inlaturate. Odata abandonat membrul familiei se poate confrunta cu "teama de abandonat" intrucat relatia sa cu cel ce a comis fapta de abandon nu mai este incarcata cu elemente psihoafective de natura securizanta, ci ea se mentine mai ales datorita "reglajului juridic".

Abandonul in lumea umbrelor trecutului, se extinde tot mai mult in comparatie cu cea a prezentului care se ingusteaza, este adeseori singura modalitate de existenta a celor varstnici. Totusi, ei au nevoie de iubire si mai pot inca sa iubeasca, chiar daca se tem sa recunoasca acest lucru. Batranii trebuie imaginati si cunoscuti prin prisma nevoilor, dorintelor, sentimentelor si intereselor lor; atunci poate ii vom intelege mai bine si ii vom ajuta mai mult.