RELATIILE INTERPERSONALE

RELATIILE INTERPERSONALE

Omul trebuie privit ca organism integral si ca individ social, deci ca persoana care percepe, gandeste, simte si actioneaza, precum si ca ansamblu de relatii sociale.

El poate fi tratat simultan dintr-un punct de vedere substantial care inseamna ce este omul si care sunt componentele sale structurale si, in acelasi timp, dintr-un punct de vedere situational, ceea ce inseamna modul in care se comporta intr-o situatie sau alta. Aspectul situational se concretizeaza in relatia dintre statut, rol, aspiratii si comportament, care exprima dinamismul situational al persoanei.

Cercetarea persoanei sub acest aspect implica urmarirea ei din perspectiva actiunii care o exercita asupra altora si a influentei pe care o suporta din partea altora, ceea ce reprezinta perspectiva interactiunii. In forma ei primordiala, interactiunea psihosociala se realizeaza in cadrul relatiilor interpersonale.

Dupa cum se stie, reflectarea psihica se produce in cadrul interactiunii subiectului cu lumea externa si indeplineste functia de orientare si relationare a fiintei umane cu mediul ambiant. In mediu, persoana vine in contact cu obiectele, procesele si fenomenele de ordin fizic, dar si cu alte persoane, cu institutii si cu valori sociale.

Comportamentul social reglat psihic se desfasoara intr-un camp social in care individul ia ca obiect al reflectarii si actiunilor sale alte persoane, iar aceste persoane devin interlocutori si parteneri ai individului, raspunzand activ la actiunile acestuia.

Procesul de interrelationare intre doi indivizi se reia incontinuu si capata in acelasi timp o anumita continuitate si intindere. Se creeaza astfel o structura bivalenta, care exprima interactiunea intre un individ si altul. Aceasta interactiune nu este conceputa ca o reciprocitate statica, ci ca una dinamica, care implica ideea de feedback, de cuplaj retroactiv sau retroactiune.

Ceea ce au comun toate fenomenele de interactiune care se pot observa este suita de comportamente a doua sau mai multe persoane. Simplul fapt de a adresa o intrebare cuiva sau un salut, inseamna a actiona asupra acestuia si a-l determina sa raspunda printr-un comportament. Fiecare dintre cele doua persoane afecteaza si este afectata de cealalta in comportament.

In procesul interactiunii fiecare se adapteaza la celalalt si provoaca o ajustare a propriului comportament, dar si a comportamentului celuilalt. Aceasta adaptare incepe cu simplul fapt de a-i remarca pe ceilalti si de a fi remarcat de ei, de a le percepe comportamentul si de a se expune comportamentul perceptiei celorlalti.

V. Parvan: "a fi remarcat inseamna o nemurire in miniatura".

In procesul interactiunii, indivizii se indreapta unii spre altii incarcati cu un ansamblu de ipoteze cu privire la felul in care fiecare il evalueaza pe celalalt. In virtutea legaturii inverse care anima cuplul interpersonal, atractia unui individ fata de altul variaza direct in functie de perceptia pe care primul o are asupra atractiei celuilalt in raport cu el. Aceasta relatie de reciprocitate este o constanta independenta de istoria relatiei dintre cei doi, adica independenta de faptul ca alegerea preferatului se fixzeaza sau nu asupra aceleiasi persoane. Deci, individul ales, indiferent care este, este perceput la randul sau ca unul care ofera un inalt grad de atractie reciproca.

Interactiunea de baza a actului interpersonal implica confruntarea a trei categorii de elemente:

din prima categorie sunt particularitatile individuale ale subiectului: trebuinte, motive, atitudini, preferinte;

in a doua categorie intra ceilalti indivizi, cu cerintele, motivele si atitudinile lor individuale si de grup, asa cum sunt ele percepute de individul in cauza;

in a treia categorie intra situatia in care interactioneaza indivizii.

Capacitatea partenerilor de a se adapta unul la altul si de interactionare optima depinde de corectitudinea cu care fiecare percepe si evalueaza modul in care apare in ochii celuilalt. Ia nastere in felul acesta un ciclu de procese care incepe cu interactiunea, continua cu modificarea partenerilor, cu perceperea modificarii, cu adaptarea la modificare si se sfarseste cu implicarea in relatie.

Acest joc de imagini dintre ego si alter poate fi redat sub forma unui model cunoscut in literatura de specialitate sub numele de modelul cunoasterii reciproce sau matricea intercunoasterii. Modelul reda un raport cognitiv intre doua sisteme umane, fiind o reprezetare grafica a constientizarii de catre cele doua persoane aflate in interactiune a sentimentelor, motivelor, ideilor, comportamentelor care circula intre cele doua entitati.

EGO

cunoscut de catre ego necunoscut de catre ego

cunoscut de catre alter

ALTER

necunoscut de catre alter

Modelul este alcatuit din patru cvadrane, fiecare avand o semnificatie distincta:

Cvadranul 1 (deschis) cuprinde evenimentele interpersonale care se desfasoara intre ego si alter si care sunt cunoscute atat de ego, cat si de alter (+ +);

Cvadranul 2 (orb) cuprinde evenimentele interpersonale care circula intre ego si alter si care sunt cunoscute de alter, dar nu sunt cunoscute de ego (+ -);

Cvadranul 3 (ascuns) cuprinde evenimentele dintre ego si alter care sunt necunoscute de alter, dar sunt cunoscute de ego (- +);

Cvadranul 4 (necunoscut) cuprinde evenimentele interpersonale care nu sunt cunoscute nici de alter, nici de ego (- -).

Aria acestor cvadrane poate varia in functie de tipul relatiilor interumane, adica de dominare, de competitie, de cooperare, de conflict, de ajutor.

Pentru functiile matricii sunt necesare anumite conditii. Astfel, pentru ca un sentiment sau o motivatie sa fie inclusa in cvadranul 1, trebuie ca evenimentele sa fie cunoscute de fiecare dintre cei doi, iar intre ego si alter sa existe o comunicare asupra a ceea ce cunoaste fiecare dintre cei doi. Deci, fiecare trebuie sa stie ca fiecare cunoaste evenimentul, deci sa fie informat ca celalalt stie tot ce cunoaste si el. De aici rezulta ca intercunoasterea nu este numai o suma de cunoasteri paralele, ci este includerea cunoasterilor unuia in sistemul cunoasterilor celuilalt, in urma carora rezulta un efect de coevolutie a partenerilor in interactiune.

Relatia dintre cvadrane se poate modifica odata cu evolutia interpersonala. Asa cum am discutat-o noi, ea reprezinta matricea cunoasterii la un moment dat. Dar, intre cele doua entitati aflate in relatii se petrec o serie de procese cognitive. Acestea sunt:

transpatrunderea sociala = masura in care cineva cunoaste caracteristicile psihologice si relatiile tuturor celorlalte persoane cu care vine in contact;

transparenta sociala = masura in care caracteristicile personale si relatiile unuia dintre cei doi sunt cunoscute de ceilalti;

autodezvaluirea = gradul in care o persoana ofera celorlalti informatii despre sine si despre relatiile sale;

permisivitatea la cunoastere = masura in care o persoana se lasa observata, analizata si cunoscuta de ceilalti.

Calitatea acestor procese cognitive nu transpare din matrice. Deci, pentru identificarea lor sunt necesare tehnici speciale de personalitate si interpersonalitate.

Relatia interpersonala se deosebeste calitativ de relatia dintre om si obiectele mediului fizic. Desi intre un om si un obiect exista procese de interactiune, ele sunt diferite pentru ca omul poate actiona asupra obiectului si poate primi informatii privind efectele interactiunii sale asupra obiectului. Totusi, obiectul fiind neinsufletit nu raspunde psihic, nu reactioneaza la interventia omului, suporta pasiv influenta si este neutru fata de ea. Aceasta inseamna ca relatia este unilaterala, asimetrica si necomplementara.

Relatia interpersonala se deosebeste si de relatia intre om si animal. Animalul, in special din categoriile superioare, dispune de psihic, dar psihicul sau nu depaseste limitele primului sistem de semnalizare (semnele), ceea ce inseamna ca interactiunea, desi este interpsihologica, ramane unilaterala, limitata pentru animal la nivelul pur perceptiv si nemijlocit comportamental. Osmoza psihica intre om si animal este superficiala sau exclusa in totalitate, deoarece, nedispunand de al doilea sistem de semnalizare (limbajul), nu-si poate dezvalui comportamentele. Animalul este o entitate biologica inconsitenta si nu-si planifica comportamentele. Animalul este o entitate biologica inconstienta. Omul este o sinteza bio-psiho-sociala constienta. Aceasta inseamna ca relatia dintre om si animal nu este interpersonala, ci una interindividuala, deoarece numai unul din termenii relatiei dispune de constiinta.

Relatia interpersonala ramane asadar o relatie exclusiv interumana.

In sens larg, ea reprezinta orice legatura interpersonala, realizata sub forma perceperii, intelegerii, evaluarii si preferarii unei persoane de catre alta persoana. Sau, intr-o alta definitie, relatia interpersonala consta in mecanismul prin care un spirit isi exercita actiunea asupra altui spirit, avand ca rezultat asemanarea lor sau opozitia.

Relatia interpersonala presupune in mod obligatoriu constiinta relatiei si reciprocitatea activa a conduitei partenerilor. Este o relatie mixta de natura psihosociala, a carei definitie exacta este: relatia interpersonala reprezinta o uniune psihica, constienta, directa, bazata pe o legatura inversa complexa, uniune care cuprinde minim doua persoane. Legatura inversa complexa din definitie presupune faptul ca trecutul persoanelor aflate in interiorul actiunii se coreleaza cu prezentul lor si presupun viitorul.

In procesul interactiunii interpersonale oamenii se percep, comunica, actioneaza si reactioneaza unii in raport cu altii, se cunosc si drept urmare se asociaza, se indragesc, se ajuta, se imprietenesc sau, dimpotriva, se suspecteaza, se resping, se urasc sau devin gelosi. Actul interpersonal nu se reduce la momentul atractiei sau repulsiei afective si reprezinta intotdeauna o sinteza de perceptii, comunicari si acte simpatetice. Distingem in cadrul sau desfasurarea vie, actuala, schimbatoare ce exprima dinamica cotidiana a interactiunii dintre oameni.

Sigur ca exista si o concentare a actelor interpersonale in tiparele relatiilor stabile care se stabilesc intre oameni ca urmare a interactiunii lor esalonate in timp: prietenie, tovarasie, dragoste, intimitate, solidaritate, dispret, ura, invidie etc. Toate aceste sabloane au fost indelung studiate si expuse in nenumarate opere de arta care sunt pline de tipologii psihosociale.

Interpersonalul se dedubleaza in actiune si in relatie. In starea lor de act, fenomenele interpersonale nu pot fi surprinse decat prin observatie. Testarea sociometrica se poate efectua cu referire fie la trecutul interactiunii, fie la proiectia ei in viitor. Aceasta vine in contradictie cu cerintele testarii sociometrice, si anume, in special cu necesitatea surprinderii relatiei "in vivo".

O alta dedublare a planului interpersonal este aceea in relatie si in constiinta a relatiei, doua nivele care nu coincid in mod automat. Astfel, constiinta sau imaginea relatiei poate fi superficiala sau profunda, intinsa sau limitata, in raport cu relatia.

O a treia dedublare poate fi in comportamentul interpersonal efectiv si opinia despre comportament. Aceasta din urma vizeaza modul cum apreciaza oamenii relatiile dintre ei: bune, prietenoase sau rele, reci. Si aici pot apare necoincidente intre cum sunt relatiile cu adevarat si modul cum cred oamenii ca sunt acestea. In ciuda acestor necoincidente, planul interpersonal reprezinta un tot, un intreg, care cuprinde conduita efectiva, informatia despre ea, aprecierea conduitei (valorizarea) si aitutdinea preferentiala.

Planul interpersonal are un caracter sistemic, evolutiv si in cadrul sau marimile interpersonale, adica cele externe comportamentale sunt reglate de marimile interne, acestea din urma formandu-se in cadrul primelor.