Rolul cognitiilor in sanatate

Rolul cognitiilor in sanatate

Obiective operationale: prin parcurgerea acestui modul studentul va cunoaste:

1. Rolul convingerilor despre sine, lume si viitor in sanogeneza si patogeneza
2. Ce este autoeficacitatea perceputa si cum influenteaza mentinerea sanatatii
3. Ce este stima de sine si cum influenteaza mentinerea sanatatii
4. Ce este controlul perceput si cum influenteaza mentinerea sanatatii
5. Ce este robustetea si cum influenteaza mentinerea sanatatii
6. Ce este sentimentul de coerenta si cum influenteaza mentinerea sanatatii
7. Ce este optimismul si cum influenteaza mentinerea sanatatii.

Cuvinte cheie: sanogeneza, patogeneza, stima de sine, autoeficacitate, control, robustete, sentiment de coerenta, optimism.

1 Rolul teoriei social-cognitive a personalitatii in psihologia sanatatii

In incercarea de a depasi controversele privind rolul factorilor interni sau externi in intelegerea personalitatii, teoria social-cognitiva sugereaza ca personalitatea este intotdeauna un produs al interactiunii dintre organism si mediu. Teoria social-cognitiva furnizeaza cadrul necesar pentru studierea relevantei personalitatii in contextul vulnerabilitatii si rezistentei la stres si boala.

Teoria social-cognitiva rejecteaza taxonomii si evaluari globale ale personalitatii tipice teoriei trasaturilor si incearca sa ofere informatii explicative despre mecanismele psihologice ce pot determina comportamentul uman. Variabilele personale sunt derivate din intelegerea mecanismelor si proceselor cognitive care influenteaza functionarea individului in toate aspectele sale: motivational, emotional, comportamental.

Conform teoriei social-cognitive comportamentul manifest rezulta din interactiunea mecanismelor psihologice cu factorii de mediu, deci comportamentul este in mare masura discriminativ si dependent de context. Aceasta nu inseamna negarea consistentei personalitatii si a diferentelor individuale de catre teoria social-cognitiva. Stabilitatea personalitatii trebuie cautata la nivelul mecanismelor psihologice si ale evenimentelor care le activeaza iar specificitatea si discriminarea la nivelul comportamentului manifest. Diferite comportamente pot sa exprime acelasi mecanism. Opozitia dintre consistenta personalitatii in situatii diverse de viata, sustinuta de modelul trasaturilor si specificitatea comportamentului, sustinuta de modelul situationist dispare prin paradigma teoriei social-cognitive. Variabilele personale sunt conceptualizate atat ca produs (al invatarii cognitiv-sociale) cat si ca proces (structuri care functioneaza "aici si acum"). Adoptand acest punct de vedere, se recunoaste si se subliniaza flexibilitatea adaptarii si raspunsului uman. Prin studierea modului in care persoana selecteaza, evoca, structureaza cognitiv informatia despre lume se creaza un cadru valid de intelegere a interactiunii persoana-mediu. Contextele si situatiile specifice nu pot afecta comportamentul decat prin intermediul mecanismelor cognitive. Omul este vazut mai mult ca o fiinta proactiva decat ca un organism reactiv la mediu. Premisa centrala a teoriei social-cognitive este ca omul isi regleaza comportamentul pe baza expectantelor, a planificarii si predictiei, a anticiparii situatiilor si consecintelor actiunilor intreprinse.

Rotter (1966) si Bandura (1986) se numara printe primii autori care au subliniat rolul invatarii sociale in dezvoltarea graduala si sistematica a personalitatii. Autorii subliniaza ca facultatea de a gandi este la om un proces modelat social, ca ideile sunt internalizari ale practicilor sociale. Cognitiile trebuie vazute nu numai ca proces ci si ca produs al factorilor sociali cum sunt rolul, pozitia, identitatea sociala, comparatiile cu indivizii din grupul de referinta. Se propune propune termenul de "sociocognitie" pentru a descrie aceste influente. Un termen relationat cu cel de sociocognitie este cel de "reprezentare sociala" propus de Moscovici (1986). Reprezentarile sociale sunt definite ca imagini mentale prin care oamenii fac atributii si explicatii cauzale; sunt sociale deoarece isi au originea in interactiunea si comunicarea umana, facilitand comunicarea indivizilor care apartin acelorasi grupuri sociale, totodata furnizand si un mijloc de a distinge diversele grupuri sociale. Deseori se utilizeaza si alti termeni, precum convingeri, reprezentari mentale, scheme mentale sau cognitie.

Teoria social-cognitiva a personalitatii plaseaza pe scara intereselor sale pe primul loc cognitiile referitoare la sine, lume si viitor. Ele sunt cele care se interpun si mediaza relatia dintre stocul de cunostiinte si actiune. Capacitatea de a produce si stoca reprezentari despre sine si lume are importante consecinte nu numai asupra invatarii ci si asupra proceselor motivationale prin includerea perspectivei viitorului. Reprezentarile despre sine in actiuni viitoare pot sa ajute sau sa inhibe persoana in comportamentele sale. Pe aceasta constatare se bazeaza diversele forme de terapie prin imagerie. De exemplu, in desensibilizarea sistematica clientii anxiosi sunt pusi sa isi imagineze reusite graduale in confruntarea cu situatia anxiogena.

Asa cum am aratat mai sus, oamenii nu numai ca reactioneaza la mediu, dar mai ales actioneaza asupra lui luand in considerare semnificatiile si consecintele evenimentelor. Oamenii au o nevoie fundamentala de semnificatii. Kreitler si Kreitler (1992) propun teoria orientarii cognitive a personalitatii in care elementul major este acordarea de semnificatii. Aceasta nu se produce ca un proces cognitiv rational si voluntar in care se cantaresc beneficiile si pierderile ci ca un proces dinamic in care convingerile si motivatiile orienteaza semnificatia si deci declansarea comportamentul. Atribuirea de semnificatii implica procesari ale informatiei despre stimul. Aceasta nu inseamna ca procesarea se realizeaza intotdeauna cu acuratete. Discriminarea si integrarea informatiei poate fi impietata de diversi factori, cum sunt presiunea timpului, asteptari prea mari sau nevoi prea stringente. Prin procesari informationale de tip subiectiv se ajunge de la stimuli obiectivi la "constructe personale", termen preluat de la Kelly, prin care lumea este perceputa. Un astfel de construct personal este conceptul de sine (self-schema, self concept). Conceptul de sine lansat de teoria social-cognitiva a starnit un real interes in randul cercetatorilor de diverse orientari teoretice.

Psihologia social-cognitiva admite ca functionarea persoanei in lume implica, pe langa reprezentari cognitive, procese motivationale, comportamente sociale invatate si mecanisme fiziologice si biochimice. Acesti factori contribuie, alaturi de cei situationali si de procesele cognitive si motivationale, la un anumit tip de interactiune individ-mediu. Factorii constitutionali pot intensifica raspunsul fiziologic si emotiile negative rezultate din perceperea stimulului ca ostil sau amenintator, dupa cum pot influenta si procesele cognitive de evaluare. Paradigma social-cognitiva integreaza tipurile de interactiune genotip-mediu descrise de Plomin.

Prezentam in continuare principalele dimensiuni cognitive ale personalitatii studiate in psihologia sanatatii.

2. Autoeficacitatea

In teoria social-cognitiva a personalitatii, autoeficacitatea perceputa reprezinta o variabila centrala in mecanismele de autoreglare a organismului la cerintele mediului. Conceptul de autoeficacitate (AE), propus de Bandura (1982) reprezinta un construct relevant pentru intelegerea factorilor protectori la stres si boala.

Conform definitiei lui Bandura, autoeficacitatea se refera la 'convingerea unei persoane in capacitatile sale de a-si mobiliza resursele cognitive si motivationale necesare pentru indeplinirea cu succes a sarcinilor date' (1988, p. 1). AE perceputa mai poate fi definita ca o anticipare a rezultatelor pozitive in actiunile intreprinse datorita cunostintelor si abilitatilor posedate. Perceptia propriei competente modifica si perceptia esecului sau a performantei reduse; in aceste cazuri, insuccesul tinde sa fie atribuit efortului redus investit in sarcina si in mai mica masura lipsei competentei necesare indeplinirii sarcinii. Altfel spus, autoeficacitatea crescuta se asociaza cu atributii autoprotectoare ale esecului sau succesului.

AE ca proces cognitiv genereaza optiuni, motivatii, emotii, idei si comportamente. Persoana nu numai ca isi evalueaza abilitatile in lumina succeselor sau esecurilor trecute, dar si opteaza pentru anumite sarcini, isi dozeaza efortul, isi monitorizeaza progresele in functie de experienta anterioara. Asa cum Bandura sugereaza, evaluarile optimiste ale autoeficacitatii pot fi considerate un imbold suplimentar pentru intentiile de actiune si pentru persistenta in depasirea obstacolelor. Cu cat AE este mai accentuata cu atat nivelul de aspiratie vizand atingerea scopurilor propuse este mai inalt.

Convingerile despre AE afecteaza si procesele gandirii si atentionale in directia potentarii sau reducerii eficientei lor. Persoanele cu AE perceputa isi focalizeaza atentia inspre analiza si gasirea de solutii la problemele cu care se confrunta. Cei ce au indoieli asupra AE isi indreapta atentia spre propria persoana, fiind preocupate de inabilitatea lor de a face fata situatiei; aceste ganduri intruzive interfereaza cu folosirea eficienta a potentialului intelectual, recanalizandu-l de la cerintele sarcinii la teama de insucces.

Anticiparea succesului sau esecului declanseaza emotii pozitive sau negative, care la randul lor vor influenta cognitiile si calitatea actiunii intreprinse. Anxietatea este indusa de cele mai multe ori nu de stimulul sau situatia in sine ci de perceperea ineficientei resurselor de coping. Cercetarile au demonstrat ca cei ce au convingerea ca nu pot face fata situatiei experienteaza un nivel inalt de distres (Barlow, 1991). Perceptia copingului deficitar poate fi acompaniata si de perceptia inabilitatii de a controla anxietatea. Putem afirma ca este vorba de o reactie de 'frica la frica' care poate culmina cu atacul de panica.

Daca perceptia propriei ineficacitati in relatie cu situatiile amenintatoare duce la anxietate, perceptia inabilitatii de a atinge scopurile propuse duce la depresie (Pervin, 1993). Consideram ca perceptia ineficacitatii personale este doar o componenta a depresiei. Alte cauze ale reactiei de tip depresiv rezida in tendinta acestor persoane de a-si impune standarde inalte, scopuri stringente, dublate de un autocriticism excesiv.

Persoanele care se considera pe sine ineficace tind sa isi limiteze comportamentele de initiere si implicare in sarcini; dificultatile sarcinii sunt apreciate ca insurmontabile. In contrast cu acestea, persoanele confidente in competenta lor vor cauta cai diferite de a exercita control asupra mediului si de a obtine performantele dorite. Relatia semnificativa dintre cele doua variabile (eficacitate si comportament) este ilustrata de cercetarile care demonstreaza ca terapia focalizata spre cresterea AE ajuta persoanele fobice sa-si depaseasca frica si sa adopte comportamente adecvate (Bandura, 1982). AE s-a dovedit a corela semnificativ si cu succesul renuntarii la fumat sau cu toleranta durerii fizice (Karoly, 1993).

Foarte recent interesul lui Bandura si a colaboratorilor sai s-a indreptat spre investigarea relatiei dintre AE si functionarea sistemului imun. Astazi exista dovezi certe ca stresul excesiv deterioreaza capacitatea de aparare a organismului (Glaser si Kielcolt-Glaser, 1994). Cercetarile lui Bandura si colab. (O'Leary, Bandura, Brown, 1990) demonstreaza ca AE perceputa are un important rol de 'tampon' intre stres si impactul lui asupra sistemului imun. Cresterea nivelului celulelor T (cunoscute ca avand rol in distrugerea celulelor canceroase si a virusilor) a fost demonstrata pe subiectii cu fobie de serpi implicati in antrenamentul de dobandire a sentimentului de AE (O'Leary, 1990 b). Perceptia ineficacitatii proprii in controlul stresorilor activeaza de asemenea si sistemul endogen opioid care s-a dovedit a fi un mediator al competentei sistemului imun (Bandura, Cioffi si Taylor, 1988).

Evaluarea acurata sau nu a AE se bazeaza, conform teoriei lui Bandura (1986) pe patru surse majore de informatii:

• performantele anterioare;
• experienta dobandita prin invatarea vicarianta;
• persuasiunea verbala si
• starea fiziologica din momentul anticiparii si desfasurarii sarcinii.

Bandura sugereaza existenta si a altor surse pentru conturarea convingerii de AE. Asa este grupul de apartenenta, clasa sociala; perceptia colectiva a AE influenteaza intr-o oarecare masura AE individuala.

Nu fara de critici, consideram conceptul de AE ca fiind unul major in categoria convingerilor despre sine cu rol in mentinerea sanatatii.

Stima de sine

Stima de sine (SS) este o componenta a schemei cognitive referitoare la sine si este definita in multiple moduri. Unii autori vad SS ca reprezentand o evaluare globala a propriei persoane (Rosenberg, 1965); alti cercetatori sugereaza ca SS este determinata de combinatia dintre evaluarea propriei valori si abilitatile de a atinge scopurile dorite cu sentimentele rezultate din procesele de evaluare. In opinia noastra stima de sine incorporeaza ambele aspecte; fiind o atitudine care descrie gradul in care persoana are tendinta de a se autoevalua pozitiv si de a respinge atributele negative, stima de sine are atat componente cognitive cat si afective (ca de altfel toate atitudinile). Stima de sine nu decurge din procesari informationale 'la rece' despre sine. Omul nu poate gandi despre sine detasat, neimplicat afectiv. El se simte bine sau rau in functie de termenii favorabili sau negativi prin care se judeca pe sine.

SS este considerat a fi un concept-cheie in diverse discipline ale psihologiei: sociala, clinica, a sanatatii, a personalitatii, a dezvoltarii. Ideea ca oamenii au o nevoie fundamentala de stima de sine nu este noua in psihologie. Acum un secol Wiliam Janes (1890) nota: 'stima de sine este o dotare elementara a conditiei umane'. Alti autori apreciau ca stima de sine este un factor de protectie impotriva angoasei existentiale, atunci cand omul este confruntat cu propria fragilitate si cu conditia sa de muritor.

Dispozitia de a se autoevalua este invatata in procesul socializarii cand persoana devine constienta de valoarea proprie prin raportarile la ceilalti. Caracteristicile cognitiilor si sentimentelor despre sine sunt un rezultat al experientelor anterioare in care succesul sau esecul indeplinirii scopurilor si sarcinilor propuse au un rol determinant. Cognitiile si sentimentele despre sine stimuleaza persoana sa se comporte in maniera in care ii permite sa isi intareasca imaginea de sine. De aceea SS este conceptualizata ca o caracteristica cognitiva de autoprotectie si autointarire (Kaplan, 1996).

Persoanele cu tendinte de autoevaluare negativa, datorita anticiparii esecului, tind sa experienteze afecte negative de genul depresiei, anxietatii, maniei. SS este considerata a fi o caracteristica esentiala in sanatatea mentala. Este dificil insa de identificat daca stima de sine este un predictor sau un indicator al sanatatii mentale si starii de bine. Aron Beck releva rolul major al SS scazute asociata cu evenimente de viata negative in declansarea si mentinerea depresiei. Desi confirmata asocierea stimei de sine scazute cu depresia, natura relatiei este controversata. Exista teorii care explica depresia prin prezenta SS redusa ca trasatura generala, relativ stabila. Alti autori conceptualizeaza SS ca o consecinta a activarii diferentiate: persoanele cu SS crescuta sunt activate de afecte pozitive iar persoanele cu SS redusa de afectele negative. Al treilea punct de vedere, de origine psihanalitica, considera sursele sentimentului de autoevaluare si autoapreciere ca fiind externe, in sentimentele de iubire si aprobare furnizate de ceilalti.

Daca depresia este o expresie a cognitiilor negative despre sine, in acelasi timp poate fi considerata si un mecanism defensiv pentru contracararea acelor cognitii negative. Adoptarea unei imagini de sine negative ofera persoanei posibilitatea de a se elibera de incercari viitoare de a actiona in directia mentinerii stimei de sine. Cu alte cuvinte, convingerile negative referitoare la sine previn dezamagiri viitoare si minimalizeaza impactul esecurilor. Stima de sine crescuta se asociaza cu expectante pentru succes, cu optimism privind performantele viitoare, cu lupta pentru atingerea scopului si persistenta in depasirea obstacolelor.

SS este interpretata ca o variabila individuala relevanta in procesul stresului si bolii. Se asuma ca SS influenteaza evaluarea stimulilor, a resurselor de coping si modereaza efectele confruntarii cu circumstantele stresante.

4. Locus de control

Conceptul de locus de control (LOC) este introdus de Rotter (1966). Autorul argumenteaza ca atitudinile si convingerile privind relatia cauzala dintre comportament si efect se contureaza ca o caracteristica de personalitate globala si relativ stabila. Conceptul isi are originea in teoria invatarii sociale si defineste modul in care o persoana isi explica succesul sau esecul prin cauze de tip intern sau extern, controlabile sau necontrolabile.

Locusul de control intern implica convingerea ca puterea si controlul personal pot influenta evenimentele, ca succesele proprii se datoreaza aptitudinilor si muncii depuse.

Locusul de control extern se refera la convingerea ca puterea personala are un efect minim asupra evenimentelor, acestea fiind cauzate de destin, sansa sau puterea altora.

Rotter relationeaza conceptul de LOC cu alte variabile din psihologia personalitatii cum sunt: alienarea, competenta, autonomia, nevoia de succes, atribuirea s.a.

Diferentele individuale in control se manifesta la trei nivele distincte:

(a)      cognitiv, convingerea privind posibilitatea de a exercita control asupra evenimentelor;

(b)      preferinta si nevoia controlului; si

(c)      comportamental - efortul depus pentru a obtine controlul.

Rotter (1975) considera ca dezvoltarea unei tendinte interne sau externe a LOC depinde de situatiile obiective si de tipul de cultura si societate. Pentru dezvoltarea internalitatii, situatiile obiective cu un nivel minim de libertate si optiuni sunt o conditie sine qua non. Cand un cadru social interpersonal este controlat de o putere ostila sau arbitrara, ca in cazul societatilor dictatoriale, persoanele vor avea tendinta sa-si interiorizeze convingerea controlului extern. In acest sens exista o stransa relatie intre LOC si conceptul lui Seligman (1975) de neajutorare invatata.

Studii interculturale confirma diferentele in LOC intre societatile traditionale (musulmane sau hindu) si cele occidentale. Societatea traditionala nu numai ca nu sprijina prin normele si valorile sale internalitatea, dar uneori chiar o reprima sau blameaza. Societatea vestica valorizeaza controlul intern iar persoanele din asa numita categorie 'self-made man' se bucura de apreciere din partea semenilor si a institutiilor sociale. Diferente in LOC s-au constatat si in grupuri etnice diferite in cadrul aceleasi societati, dar cu statut socio-economic diferentiat. Astfel copiii evrei din Israel au dovedit internalitate mai accentuata decat cei arabi din aceasi tara; copiii chinezi din SUA s-au dovedit mai externi decat cei americani, la fel ca si copii negri din Africa de Sud fata de cei albi. Formarea internalitatii la copii se asociaza si cu atitudini parentale consecvente, clare si lipsite de confuzie, educativ-constructive, ce acorda incredere, autonomie si intariri pozitive. Desi internalitatea nu este o expresie a unor capacitati intelectuale superior dezvoltate, ea are un rol motivational pozitiv pentru actiune si performanta.

In prezent exista conceptualizari diferite a LOC. Rotter descrie LOC ca o trasatura unidimensionala, privind controlul personal asupra unei arii largi de domenii ale vietii. Alte studii, utilizand analiza factoriala interpreteaza LOC ca fiind o trasatura bidimensionala: o dimensiune referindu-se la controlul asupra scopurilor si succeselor personale, iar a doua - la controlul asupra sistemului socio-economic si politic. Studii recente sustin modelul bidimensional, facand totodata distinctia intre controlul in situatii specifice si controlul generalizat. Totodata, se arata ca oamenii tind sa adopte, o data cu inaintarea in varsta sau prin confruntarea cu anumite experiente negative de viata (ex. somajul), o orientare predominant externa. Exista opinii care interpreteaza LOC ca un continuum, aceiasi persoana putand manifesta orientare externa sau interna in functie de situatie sau de rolul profesional.

Cercetari experimentale subliniaza importanta includerii LOC in studiul stresului, sugerandu-se rolul de factor protector al LOC intern. Mecanismul ipotetic prin care LOC extern devine o forma maladaptativa in conditiile de stres se refera la modificarile de la nivel biologic, subiectiv si comportamental pe care perceperea incapacitatii de control le poate induce. Se apreciaza ca persoana cu orientare interna este:

(a) receptiva la informatiile utile furnizate de mediu;

(b) preocupata de aptitudinile sale in succes si esec;

(c) rezistenta la incercarile externe de a fi influentat si

(d) va lua initiativa in a-si imbunatati conditiile de mediu.

Prin aceste caracteristici devine o persoana rezistenta la stres. Exista cercetatori care considera ca in anumite circumstante un nivel inalt de internalitate devine contraproductivsi ca doar o internalitate moderata determina ajustari eficiente la stres. Antonovski (1991) interpreteaza contradictiile rezultatelor privind efectul LOC in stres prin distinctia pe care o considera necesara intre tipurile de LOC. Externalitatea poate fi defensiva (cand persoana atribuie esecul factorilor externi, protejandu-se astfel pe sine) si pasiva (care este expresia perceptiei lipsei de control, cu efecte negative). Internalitatea, de asemenea se poate manifesta in doua moduri: responsabila (exprimand dorinta de a-si asuma controlul si responsabilitatea pentru succes si esec) si culpabilizanta (subiectul autoblamandu-se pentru esecuri dar in acelasi timp neacordand suficienta importanta succeselor). Autorul sugereaza ca doar internalitatea responsabila este o sursa de sanogeneza.

5. Robustetea

Conceptul de robustete (hardiness) a fost introdus de Kobasa (1979) ca fiind o variabila individuala cu semnificatie in rezistenta la stres. Robustetea a fost definita ca o dispozitie de personalitate, manifesta la nivel cognitiv, emotional si comportamental. Trasatura rezulta din perceptia controlului personal, al valorii si semnificatiei implicarii si din perceptia evenimentelor si schimbarilor de viata ca stimulante. Conform autoarei, robustetea implica urmatoarele trei caracteristici:

• control
• angajare
• provocare/stimulare.

Controlul exprima convingerea ca evenimentele pot fi controlate si influentate; aceasta convingere nu implica expectatii naive privind un control total al evenimentelor ci mai degraba perceperea abilitatilor proprii de a se raporta activ la mediu, de a-si asuma cu responsabilitate propria soarta.

Angajarea exprima tendinta implicarii si persistentei in scopul propus, convingerea ca evenimentele au sens si semnificatie. Altfel spus, angajarea se refera la abilitatea de a crede in importanta actiunilor intreprinse, de a avea un interes real pentru diversele domenii ale vietii: profesie, familie, relatii interpersonale, institutii sociale.

Provocarea este o caracteristica a robustetii ce deriva din perceptia schimbarilor ca un aspect normal al vietii care pot oferi sanse de dezvoltare personala; datorita flexibilitatii cognitive si tolerantei ambiguitatii experientele noi sunt cautate si interpretate ca situatii stimulante si benefice. Provocarea se exprima si prin tendinta orientarii spre viitor.

Constructul de robustete a fost elaborat pe baza rezultatelor unui studiu prospectiv ce a urmarit timp de sapte ani peste 900 de subiecti din punctul de vedere al relatiei dintre nivelul stresului si incidenta bolilor. Datele cercetarii sustin ca anumiti subiecti raman sanatosi in ciuda stresului intens la care sunt supusi datorita unor particularitati de personalitate descrise de autori sub numele de robustete. Robustetea este o caracteristica ce se structureaza prin experientele bogate, variate si recompensatorii avute in copilarie, adolescenta si tinerete. Fundamentul teoretic al conceptului se bazeaza, dupa afirmatia autorilor, pe teoria psihologiei existentiale a lui E. Fromm si pe principiile psihologiei lui G. Allport. Astazi conceptul este inclus in categoria factorilor cognitivi ce exprima atitudini si convingeri fata de lume si a generat in ultimul deceniu un considerabil interes si un numar apreciabil de cercetari.

6. Sentimentul de coerenta

Experiente de viata concrete si dramatice ale unor semeni au influentat in mod covarsitor activitatea de sociolog si cercetator a lui Antonovski. In urma interviurilor cu supravietuitorii lagarelor de concentrare, absolventul eminent in sociologie a universitatii Harvard este impresionat de atitudinea pozitiva fata de viata si de echilibrul emotional a unora dintre acestia. Ce determina situarea unor supravietuitori ai holocaustului spre polul de bunastare psihica si fizica a continuumului sanatate-boala? Care este secretul nu doar al rezistentei psihice si fizice evenimentului traumatic, dar si al recuperarii din experiente ce au anihilat psihic si/sau fizic atatea mii de oameni? Dupa trei decenii de cercetari in sociologia medicala, Antonovski, devenit unul dintre cei mai prodigiosi cercetatori ai domeniului, considera ca poate aproxima raspunsul. 'Misterul' mentinerii sanatatii in ciuda unor adversitati uneori extreme, poarta numele in opinia autorului de sentiment de coerenta (sense of coherence).

Relatia dintre stres, coping si sanatate este intai schitata de Antonovski in cartea Health, Stress and Coping inca din 1979 cand, prea putini psihologi isi indreptau atentia spre aceasta asociere. 'Dezvaluirea' secretului sanatatii este facuta de autor in celebra sa carte Unraveling the Mistery of Health (1987); iar parcursul stiintific al autorului, de la observatii empirice la formulari riguroase ale modelului de sanogeneza, este redat in Personal Odyssey in Studying the Stress Process (1990).

Sentimentul de coerenta (SC) este definit de autor ca o orientare cognitiva globala ce exprima gradul in care persoana are convingerea ca:

(a)     stimulii externi si/sau interni intalniti pe parcursul vieti sunt explicabili si predictibili;

(b)     are resurse de a face fata stimulilor;

(c)     solicitarile au sens si scop, deci implicarea si investitia de efort este justificata.

SC nu este conceptualizat de autor ca o trasatura de personalitate in sensul clasic al conceptului de trasatura. In ciuda numelui, sentimentul de coerenta nu se refera nici la un aspect emotional al personalitatii. SC este 'o caracteristica esentialmente cognitiva ce exprima modul persoanei de a percepe, judeca si interpreta lumea si pe sine'. Indiferent ca ii spunem sentiment, convingere sau imagine coerenta despre lume si sine, coerenta deriva din sinteza celor trei caracteristici descrise in definitie:

comprehensiune

control

scop

Comprehensiunea se refera la gradul in care persoana poate intelege situatia prin care trece, ii poate atribui un sens. Informatia generata de situatie este decodificata la nivel cognitiv ca fiind clara, structurata, consistenta si nu haotica, redundanta, accidentala sau inexplicabila. O persoana cu SC anticipeaza evenimentele din viitor datorita caracterului lor previzibil. Chiar atunci cand evenimentele se deruleaza intempestiv ele pot fi explicate si ordonate. Comprehensiunea nu are de-a face cu dezirabilitatea situatiei. Moartea, razboiul, esecul pot avea loc, dar persoana le poate gasi explicatii.

Controlul este definit ca si capacitatea persoanei de a percepe existenta unor resurse disponibile in vedera confruntarii cu evenimentele stresante. 'Resursele disponibile' nu se refera doar la capacitatile personale de a face fata situatiei; in aceasta categorie se includ toate resursele la care persoana poate apela in caz de nevoie: sot/sotie, prieteni, colegi, divinitate, medic, organizatie etc. In masura in care persoana percepe resursele personale si sociale, ea nu se va simti victima destinului chiar daca evenimentele traite au semnificatii personale negative.

Scopul se refera la perceptia unei finalitati necesare sau dorite. Scopul subliniaza importanta implicarii individului in procesul de decizie si modelare a situatiilor de zi cu zi, sau a celor care determina destinul personal. Evenimentele care se includ in categoria celor cu scop perceput tind sa fie vazute ca incitante si demne de implicare. Aceasta nu inseamna ca a pierde pe cineva apropiat, a fi concediat sau a te supune unei interventii chirurgicale sunt evenimente percepute de o persoana cu SC ca fiind incitante. O astfel de persoana va considera important mobilizarea efortului pentru a face fata situatiei nedorite si pentru a o depasi. Daca primele doua componente vizeaza mai ales caracteristici cognitive ale SC, cea din urma reprezinta elementul motivational al SC.

Asa cum am aratat, SC este definit ca o orientare generala de a vedea lumea, si pe sine in raport cu ea. Definirea constructului ridica problema 'granitei' acestei lumi. Ce reprezinta lumea pentru un individ? Cu siguranta, in lumea personala nu au relevanta directa evenimentele de pe intregul mapamond. Este clar ca fiecare dintre noi ne stabilim granitele propriei lumi. Consideram ca este mai putin important daca persoana intelege, controleaza, percepe finalitatea sau nu a evenimentelor care au loc in afara acestor granite. Diferentele individuale se manifesta nu numai in gradul SC dar si in ceea ce percepe persoana ca fiind lumea sa. Pentru unii aceasta lume este mai ingusta, pentru altii mai larga. Conform lui Antonovski, oricat de ingusta ar fi lumea unei persoane ea include in mod obligatoriu patru sfere: lumea interioara (a propriilor ganduri si sentimente), sfera relatiilor interpersonale (familie, prieteni, colegi), activitatea definitorie pentru individ (ex. profesie) si probleme existentiale (ex. esec, conflicte, izolare, decese). A intelege, a avea control si a percepe rostul acestor patru sfere (cel putin, am adauga noi) reprezinta continutul sentimentului de coerenta. In opinia personala, a nega importanta uneia din aceste patru sfere implica de asemenea SC redus.

Conform lui Antonovski (1987), SC se formeaza in perioada copilariei si a adolescentei si se stabilizeaza in jurul varstei de 30 de ani, ca o caracteristica cognitiv-motivationala relativ stabila. Care sunt sursele formarii SC? Antonovski (1991) citeaza trei surse majore care conduc la SC:

• consistenta experientelor
• dificultatea sarcinilor
• participarea la decizie.

Consistenta experientelor reflecta nevoia umana de stabilitate. Daca persoana se confrunta constant cu mesaje diferite, haotice, uneori chiar contradictorii ii va fi dificil sa inteleaga lumea sa, sa-si inteleaga propriile ganduri, sentimente sau comportamente. Evident, consistenta nu implica rigiditatea sau identitatea situatiilor; totusi, chiar intr-o lume in continua schimbare sunt necesare anumite reguli, repere, criterii pentru stabilirea prioritatilor. Fara o anumita continuitate intre trecut, prezent si viitor, fara un minim grad de integrare si armonie, ajungerea la un inteles (comprehensiune) asupra lumii si propriei persoane este periclitata.

Echilibrul dintre dificultatea sarcinilor si resurse determina conturarea controlabilitatii. Dificultatile ce exced sau subestimeaza capacitatile de a face fata sunt nebenefice pentru formarea controlabilitatii. Din nou se scoate in evidenta efectul negativ nu doar al supraincarcarii ci si al subsolicitarii.

Participarea la decizii si la hotararea efectelor furnizeaza cadrul necesar intelegerii scopului actiunii. Cand altcineva decide in locul unei persoane, aceasta este transformata in obiect. Chiar daca nu intotdeauna se poate vorbi de decizii proprii (ex. in acest sens sunt copiii care nu pot lua in calcul datele problemei pentru a lua o decizie) importanta este participarea si intelegerea motivului pentru o optiune sau alta. Nu pot fi omise nici originile culturale, sociale sau etnice ale SC.

Mai multe cercetari au explorat relatia dintre SC si starea de sanatate in conditii de stres. In general, datele converg spre concluzia ca persoanele cu SC puternic tind sa isi mentina sanatatea chiar in conditii de stres acut, in timp ce persoanele cu SC slab sunt mai vulnerabile la stres si la boala. Se presupune ca intervin urmatoarele mecanisme ce relationeaza SC cu starea de sanatate: prin evaluari cognitive mai putin amenintatoare a factorilor de stres reactivitatea emotionala si fiziologica este mai redusa; prin adoptarea unor forme de coping adecvate situatiei problema stresanta este solutionata, redusa sau tolerata; prin practicarea unor comportamente sanatoase (alimentatie, exercitiu fizic, consum redus de alcool etc.) starea de sanatate este intarita.

7. Optimismul

Publicarea cartii Helplessness: on Depression, Development and Death de catre Seligman si colab. (1975), unde prin contrast cu aspectul cercetat autorul pomeneste de 'optimism invatat', poate fi considerat momentul care initiaza studiile asupra optimismului. De altfel, 16 ani mai tarziu Seligman publica o carte intitulata Learned Optimism, carte care indica noua orientare din Psihologia Sanatatii.

Scheier si Carver (1992) definesc dispozitia spre optimism ca tendinta generala, relativ stabila, de a avea o conceptie pozitiva asupra viitorului si experientelor vietii. Conceptul este derivat din teoria autoreglarii comportamentului in functie de anticiparea efectelor. In acest sens, optimismul mai este definit ca o structura cognitiv-motivationala caracterizata prin reprezentari mentale si expectante pozitive privind atingerea scopurilor propuse. Persoanele care privesc viata cu optimism - evalueaza pozitiv mediul social si fizic, investesc mai mult efort pentru a preveni problemele sau pentru a le transforma, savureaza mai mult viata, se ajusteaza mai eficient la stres si boala.

In contrast cu optimismul este descris stilul pesimist - caracterizat prin expectatii negative privind efectul actiunilor intreprinse. Pesimistii reactioneaza la situatii problematice si dezamagiri prin renuntare, evitare si negare. Repercusiunile stilului pesimist sunt agravate de asocierea cu un stil atributional intern, stabil si global. Pesimismul din perioada de tinerete s-a dovedit a corela cu deteriorarea starii de sanatate la adultul de varsta medie si inaintata prin mecanisme imunologice.

Optimismul este interpretat ca o 'trasatura magica' in predictia sanatatii si a starii de bine, a emotiilor pozitive si a recuperarii din boala. In studiile lui Scheier si Carver (1986) efectuate pe un lot de paciente cu cancer mamar si pe un grup de pacienti supusi unei interventii chirurgicale cardiace, optimismul a aparut a fi un bun predictor in recuperarea post-chirurgicala si rata de supravietuire.

Prezenta optimismului la studenti la inceput de semestru a corelat semnificativ cu un numar redus de simptome somatice la sfarsitul semestrului si a sesiunii de examene (Scheier si Carver, 1989). S-au pus in evidenta mai multe cai prin care optimismul influenteaza sanatatea fizica si psihica. In primul rand se sugereaza ca optimismul influenteaza efortul oamenilor de a evita bolile prin atentia acordata informatiilor despre factorii de risc; in al doilea rand se afirma ca optimismul este un predictor pentru copingul activ in situatiile de stres si pentru utilizarea redusa a formelor de coping evitativ, prin negare si retragere; de asemenea, optimismul poate influenta starea de sanatate si prin tendinta de a-si mentine dispozitia afectiva pozitiva chiar in situatii de stres acut. Exista si autori care incearca sa dovedeasca ca nu atat prezenta optimismului are efect benefic asupra sanatatii, cat absenta pesimismului, cu efectul sau imunosupresiv.

Din argumentele aduse, rezulta ca optimismul este o caracteristica care are intotdeauna efecte benefice. In ciuda unor rezultate incurajatoare, au aparut o serie de intrebari privind efectul optimismului, in special in cazul asa-numitului optimism nerealist sau naiv. Autorii dovedesc ca optimismul poate corela cu efecte negative in cel putin doua situatii: cand optimismul determina un comportament pasiv iar efectul pozitiv este asteptat de la sansa, divinitate sau ajutorul unui prieten; sau in situatiile care desi sunt netransformabile, optimistul persista cu tenacitate in schimbarea lor.

Sumar: Continutul modulului porneste de la teoria social-cognitiva a personalitatii, respectiv a rolului cognitiilor despre sine, lume si viitor in medierea relatiei dintre personalitate si riscul pentru imbolnaviri. Sunt prezentate cognitiile care au rol de sanogeneza, adica de protectie pentru sanatate, cum sunt optimismul, stima de sine, controlul perceput, autoeficacitatea, sentimentul de coerenta si robustetea. Sunt puse in discutie mecanismele prin care cognitiile au efecte benefice asupra starii de sanatate.

Exercitii si aplicatii:

M.A. are 56 de ani si in ultima vreme s-a simti foarte rau. I s-au facut numeroase analize, dar de fiecare data cand se intereseaza in privinta rezultatelor, medicul si familia evita sa raspunda sau ofera informatii foarte evazive. Comentati posibilele efecte din perspectiva afirmatiei: Oamenii au o nevoie fundamentala de semnificatii (pag. 13)

Doi prieteni incearca sa renunte la consumul de alcool. Unul dintre ei are un locus de control preponderent intern, iar celalalt - preponderent extern. Descrieti influenta acestui factor asupra hotararii luate.

Ilustrati, pe marginea unui exemplu efectele negative pe care le poate avea optimismul nerealist.

Considerati autoeficacitatea ca fiind o trasatura globala sau una specifica, dependenta de domenii de activitate? Argumentati raspunsul

Adrese pagini internet:

www.globalideasbank.org/1993/1993-38.HTML

www.wkyc.com/health/news/020730agingstudy.asp

www.dentalcare.com/soap/ce116pc/pg08.htm

www.aegis.com/pubs/step/1995/STEP7204.html

www.thebody.com/dreher/immpower.html

www.cflri.ca/cflri/tips/94/LT94_05.html

www.self-esteem-nase.org/research.shtm#drugs www.angelfire.com/mo/countrysoulcafe/selfesteem.html

www.colorado.edu/hazards/qr/qr87.html

www.emory.edu/EDUCATION/mfp/effbook7.html

www.boots-plc.om/news/default.asp?NID=246

www.sageplace.com/BirthQuake_personality_and_illness.htm

www.macses.ucsf.edu/Research/Pychosocial/notebook/purpose.html