SEXUALITATE/PSIHOSEXUALITATE

SEXUALITATE/PSIHOSEXUALITATE

Conceptul psihologic contemporan decurge in mod direct din conceptiile lui S. Freud (1905), care a largit extensiunea uzuala a termenului. Freud a subliniat faptul ca definitia juridica a sexualitatii in dreptul penal din vremea lui (crime si delicte zise sexuale) era mult mai vasta decat definitia psihologica si medicala obisnuita. Consensul social cu privire la campul perversiunilor sexuale, punea in evidenta o necesitate a unei definitii mai cuprinzatoare a sexualitatii, care sa inglobeze toate devierile pulsiunii sexuale in legatura cu scopul si/sau cu obiectul. In aceste conditii, unitatea (numitorul comun) al manifestarilor atat de diverse ale sexualitatii nu putea fi gasit decat in placerea specifica si in emergenta unei energii pulsionale specifice: libido-ul. Calea a fost astfel deschisa studiului transformarii libido-ului, plasarilor, deplasarilor si sublimarilor sale. Psihanaliza a afirmat contributia pulsiunilor sexuale in diferite activitati (de la insistenta pentru exercitarea unei munci, trecand prin sport si invatamant) fara nici o legatura constienta si directa cu comportamentul sexual genital, motiv pentru care acest pansexualism (conceptie despre om care reducea natura acestuia la sexualitate) i-a fost adesea reprosat. Reprosul se reactualizeaza permanent datorita rezistentelor la inconstient prezente la fiecare. Iata de ce, trebuie reamintit ca:

investirea libidinala a unor procese aparent nonsexuale este un proces inconstient;

libido-ul are doua forme, obiectuala si narcisica;

psihanaliza nu explica totul prin libido, ci prin conflictul dintre libido si pulsiunile de autoconservare (prima teoria a pulsiunilor) si, odata cu a doua teorie a pulsiunilor, prin conflictul dintre pulsiunile de viata (incluzand libido-ul si pulsiunea de autoconservare) si pulsiunile de moarte sau de distrugere.

PULSIUNE/PULSIUNE PARTIALA

In psihanaliza, este definita ca un puseu exercitat de somatic, dar impus si aparatului psihic. Este vorba despre un puseu care impinge spre actiune. Pulsiunea are deci o sursa (somatopsihica), un scop care induce satisfactia si descarcarea de energie investita, precum si un obiect in raport cu care scopul poate fi atins. Daca obiectul nu a fost gasit, si daca scopul nu a fost atins, apare frustrarea si o crestere a tensiunii care este traita ca neplacere. S. Freud a fost constant atasat unei conceptii dualiste a pulsiunilor. Pana in 1920, el a considerat ca exista pulsiunile sexuale (orale, anale etc.) si pulsiunile eului sau de autoconservare (alimentatie, activitate musculara etc.). Dar in lucrarile ulterioare, incepand cu Dincolo de principiul placerii, el va introduce un nou dualism, intre pulsiunea de viata (care acopera simultan pulsiunea sexuala si pulsiunea de autoconservare) pe de o parte, si pulsiunea de moarte (pulsiunea agresiva, de distrugere) pe de alta parte.

Freud a definit pulsiunea ca un concept la granita dintre psihic si corp, continand patru componente de baza: sursa si presiune, scop si obiect. Primele doua apartin laturii somatice, celelalte doua celei psihice. Definita ca atare, conceptul de pulsiune pare foarte usor de inteles. Are o sursa somatica, probabil ceva ce tine de organele genitale si hormoni, rezultand intr-o presiune care urmareste o eliberare, adica, coit, cu celalalt sex ca obiect adecvat. In aceasta privinta, pulsiunea nu este cu nimic mai mult decat un instinct, indreptat de actiuni reflexe si eventual functionand pe baza fixatiilor conditionate din copilarie.

Aceasta perspectiva este la fel de usor de inteles pe cat este eronata. Este eronata intrucat ignora doua dintre caracteristicile fundamentale ale pulsiunii. Mai intai, fiecare pulsiune este una partiala; apoi, fiecare pulsiune este in esenta autoerotica. Aspectul de a fi partial se manifesta in doua directii. Mai intai, pulsiunea este partiala in relatie cu ideea de procreare, chiar in relatie cu ideea de coit. O persoana manifesta o pulsiune orala, anala etc., dar nu dispune de o pulsiune sexuala totalizata. Freud a fost foarte critic cu privire la existenta unei nevoie sexuale totale. In al doilea rand, fiecare pulsiune este partiala in relatie cu corpul, in sensul ca o pulsiune niciodata nu cuprinde intreg corpul. Din contra, fiecare pulsiune pare sa se specializeze intr-o anumita parte a corpului sau o activitate corporala, fie intr-o maniera activa, fie intr-una pasiva. Dezvoltarea psihosexuala reprezinta o incercare de a aduna (a reuni) toate aceste pulsiuni partiale sub eticheta sexualitatii genitale sau "mature", dar aceasta incercare nu este niciodata una convingatoare. In ciuda asa-zisei maturitati genitale, este destul de evident ca fiecare are propriile sale predilectii "pre-genitale", care fac si mai dificila construirea unei imagini globale.

Aceasta dezvoltare psihosexuala prezinta foarte clar si a doua caracteristica, anume ca aceste pulsiuni fragmentate sunt indreptate spre propriul corp. Ele sunt in esenta autoerotice. Numai in final obiectul devine unul extern, si chiar si atunci, nu va avea niciodata aceeasi importanta ca si originalul.

Din punctul de vedere al pulsiunii partiale, celalalt (alter-ul) ramane totdeauna un mijloc, iar nu un scop (finalitate). Traiectoria pulsiunii partiale este una curbata, trecand prin alter si intorcandu-se spre sine (oneself), creand astfel un ciclu autosuficient. Astfel, scopul pulsiunii partiale nu este alter-ul ca obiect, ci scopul sau este o anumita juisanta. In perspectiva acestui scop, importanta alter-ului nu are nimic de a face cu statutul sau de alta fiinta umana. Alter-ul are doar valoare instrumentala, si este intr-adevar redus la un obiect, chiar la unul partial.

Aceste sunt caracteristicile descrise de Freud pentru sexualitatea infantila. El subliniaza faptul ca nu exista diferenta intre copiii de ambele sexe in aceasta privinta, acestia impartasind aceeasi dispozitie perversa polimorfa.

LIBIDO

Termen latin (dorinta) utilizat de S. Freud pentru a desemna energia psihica a pulsiunilor sexuale. Libido-ul este pentru pulsiunile sexuale ceea ce foamea este pentru trebuintele alimentare.

In prima teoria freudiana a pulsiunilor, libido-ul este unul din cei doi termeni fundamentali ai conflictului psihic, care opune pulsiunile sexuale pulsiunilor eu/ego-ului (cele de autoconservare). Eul se opune cerintelor libidinale in numele exigentelor proprii de autoconservare si de adaptare la realitate. Dupa descoperirea narcisismului, S. Freud nu a mai putut mentine o distinctie atat de clara intre interesele eului si libido, din care o parte este investita narcisic asupra eului.

NARCISISM

Initial folosit in sensul restrictiv al unei perversiuni sexuale in care subiectul are drept obiect preferat propriul corp. Freud a introdus acest concept in mod diferit in functie de perioade si de texte. Pentru el, acesta a fost deopotriva un concept teoretic care ii permitea sa explice psihoza ca o intoarcere a libido-ului asupra subiectului si un concept clinic care descrie un ansamblu de atitudini umane dominate de doua trasaturi principale: dezinteresul pentru lumea exterioara si o imagine de self grandios.

ZONA EROGENA

Zona a corpului care este sursa de excitare sexuala, regiune a corpului susceptibila de a fi sediul unei astfel de excitatii.

FIXATIE

Modul de inscriere a anumitor continuturi reprezentative (experiente, fantasme - scenariu pentru indeplinirea dorintei inconstiente care implica deformari defensive) care persista nealterat in inconstient si de care pulsiunea ramane legata. Fixatia, in sens clasic, are o multipla determinare: stadiul dezvoltarii libido-ului, traumatismul sau obiectul, care nu se exclud intre ele. Fixatia impiedica trecerea de la un stadiu la altul in cursul dezvoltarii, determinand patologicul.

AUTOEROTISM

In sens psihanalitic, modalitate a sexualitatii infantile precoce prin care o pulsiune partiala, in functie de un organ sau de o zona erogena, isi gaseste satisfactie pe loc (placere de organ), nu numai fara obiect exterior, ci si fara referire la imaginea corpului unificat care caracterizeaza narcisismul.

PERVERSIUNE

Freud releva la toate fiintele umane o dispozitie perversa polimorfa, insista asupra rolului evenimentelor din prima copilarie (doliu, seductie, modalitati de refulare a complexului Oedip) in actualizarea la anumiti subiecti a acestei dispozitii perverse. Freud a introdus o clasificare rationala a devierilor sexuale, distingand devierile referitoare la obiect (homosexualitate, pedofilie, zoofilie etc.) si devierile referitoare la scop (felatie, penetratie anala, voaiorism, exhibitionism, sadism, masochism etc.).

Freud considera perversiunile mai degraba niste aberatii sexuale, studiate in raport cu un model genetic al dezvoltarii conform teoriei sexualitatii propuse in 1905. Freud a urmarit riscurile dezvoltarii acestei organizari sexuale cu deviatie de obiect, de scop si de mijloace pentru obtinere placerii

SEXUALITATE PRECOCE INFANTILA

In sens larg, notiunea de sexualitate precoce infantila se aplica tuturor manifestarilor sexualitatii infantile descoperite de S. Freud, de la placerea orala a suptului pana la manifestarile de masturbare din perioada de latenta. Dar intr-un sens mai restrans, S. Freud foloseste, in 1905, expresia de sexualitate infantila precoce pentru a desemna manifestarile sexualitatii in timpul perioadei de "inflorire" precoce a sexualitatii infantile, aduca de la doi la cinci ani si in special intre trei si patru ani. Aceasta perioada, marcata de a doua faza a masturbarii infantile (prima corespunde onanismului sugarului), corespunde unui fel de "trezire" provizorie a pulsiunii sexuale a regiunii genitale inainte ca aceasta sa intre in latenta si sa fie refulata. In aceasta perioada, dispozitia perversa polimorfa poate fi actualizata prin deturnarea sexuala de catre adult sau de catre un alt copil, pulsiunile partiale sunt pe primul plan, iar pulsiunea cunoasterii duce la elaborarea teoriilor sexuale infantile. Aceasta perioada de inflorire precoce a sexualitatii infantile este in primul rand perioada complexului lui Oedip.

STADIUL ORAL

In conceptia lui S. Freud, primul stadiu al dezvoltarii sexualitatii infantile, in care cavitatea buco-faringiana si buzele constituie zona erogena si in care placerea este oferita de excitatia care insoteste activitatea de supt al mamelonului matern sau substitutului acestuia, biberonul. De notat ca gura ramane o zona erogena vizibila, pe cand celelalte zone erogene sunt sau vor fi ascunse. In Trei eseuri asupra teoriei sexualitatii, in 1905, Freud analizeaza procesele psihice in actiune la sugar prin ceea ce el numeste "sexualitatea orala" si care se mentin la adult ca factor de excitatie sexuala in anumite perversiuni, dar si in placerile preliminare satisfacerii genitale. Odata cu suptul degetului mare, sugarul isi gaseste un substitut al sanului absent, isi face din deget o a doua zona erogena, se desprinde de dependenta materna prin autoerotism si isi procura o prima placere de tip masturbator. In 1915, S. Freud vorbeste despre un stadiu sau o organizare orala canibalica. El considera ca pulsiunea sexuala isi are ca sursa corporala gura; ca obiect, sanul; ca scop, incorporarea. Excitatiei specifice zonei erogene bucale, S. Freud ii adauga deci luarea in considerare a unei relatii de obiect speciale cu privire la modul de a manca-a fi mancat, Fantasmele sexuale orale apar atunci mai mult ca reprezentari decat ca niste cauze ale relatiei de obiect in actiune.

ANAL/STADIUL ANAL

Adjectiv aplicat in psihanaliza unei forme de erotism legate de excitatia mucoasei anale, de pulsiunile sexuale corespunzatoare, de o faza de dezvoltare libidinala in care aceste pulsiuni predomina si de anumite trasaturi de caracter care sunt fie traducerea directa, fie supracompensarea scopurilor pulsionale anale. S. Freud intrevede existenta erotismului anal inca din 1897, dar nu-i elaboreaza teoria decat in 1905, in Trei eseuri asupra teoriei sexualitatii. In aceasta lucrare el distinge doua componente in erotismul anal. Una este pasiva, scopul sau pulsional este excitatia mucoasei anale (mai ales la trecerea fecalomului sau cu ocazia ingrijirilor de igiena) si isi are sursa in zona erogena anala. Cealalta este activa, scopul sau pulsional este de a stapani si de a exercita controlul (mai ales asupra fecalomului, dar si asupra obiectelor de iubire) si ea isi are sursa in musculatura striata si mai cu seama in sfincterul anal. Existenta acestei componente, pulsiunea de dominatie, face din organizarea anala a libido-ului un stadiu sadic-anal. Pulsiunea de dominatie nu are ca scop sa provoace suferinta obiectului, dar este indiferenta la aceasta suferinta.

In 1908, in Caracter si erotism anal, S. Freud subliniaza legatura intre o fixatie anala importanta si existenta unor trasaturi de caracter adesea asociate intre ele: zgarcenia, dragostea pentru ordine si incapatanarea. Primele doua sunt formatii reactionale impotriva risipei si a gustului pentru murdarie si dezordine, iar a treia exprima direct unul dintre aspectele pulsiunii de dominare. Analiza omului cu sobolani i-a permis lui S. Freud sa faca o expunere de ansamblu a sexualitatii anale si a legaturii ei cu homosexualitatea, precum si sa arate importanta fixatiilor anale sau a regresiei erotismului anal in nevroza de constrangere (sau nevroza obsesionala), in paranoia si in melancolie.

FALUS/STADIUL FALIC

Psihanaliza diferentiaza intre penis, ca organ barbatesc in realitatea sa corporala, si falus, care exprima simbolic valoarea sa. Stadiul falic al evolutiei libidinale corespunde complexului de castrare. Astfel, pentru fata, ca si pentru baiat, este vorba de a avea falus (vagin sau penis) sau de a fi castrat.

COMPLEXUL OEDIP

Freud a descoperit inca din 1897, asupra lui insusi si in cadrul autoanalizei sale, existenta unor dorinte inconstiente de moarte dirijate contra tatalui sau, a unor dorinte incestuoase indreptate catre mama sa si a unei legaturi intre acestea doua. El a inteles ca impartasea aceasta nu numai cu pacientii sai, ci si cu ansamblul oamenilor si se refera la Oedip Rege a lui Sofocle. Insa abia in 1908 a descris complexul nuclear al nevrozei, iar in 1910 il numeste complex Oedip. Freud a descris de la inceput forma pozitiva sau directa a complexului Oedip masculin: dorinte incestuoase pentru mama, sentimente ambivalente cu privire la tata care este, in acelasi timp, un rival si un obiect de dragoste si identificare. Aceasta forma directa coexista sau alterneaza cu forma numita negativa sau inversa: dorinte homosexuale pasive pentru tata, sentimente ambivalente cu privire la mama. Aceste doua forme ale complexului cedeaza refularii motivate prin frica de castrare, cand castrarea este sesizata ca o pedeapsa (forma directa), ca o consecinta sau o conditie a raportului sexual cu tatal (forma inversa). Forma directa a complexului Oedip feminin, din contra, incepe, dupa Freud, cu complexul de castrare: invidia de penis ar deturna fiica de la mama sa si ar determina-o sa aleaga tatal ca obiect sexual; in ce priveste forma inversa, ea se diferentiaza greu de atasamentul preoedipian fata de mama. Complexul Oedip este in acelasi timp o etapa a vietii individului, trait, dupa Freud, intre doi si cinci ani, si un organizator permanent al fantasmelor si dorintelor inconstiente.

INVIDIE DE PENIS

Invidia de penis este, dupa Freud, ansamblul sentimentelor de amaraciune si de ciuda pe care fetita le-ar incerca atunci cand constata diferenta anatomica dintre sexe si intelege ca ea nu are si nu va avea penis. In acest sens, invidia de penis este ireductibila la dorinta de a avea un penis si chiar mai mult la dorinta de a primi un penis prin actul sexual.

CASTRARE

Complexul si angoasa de castrare au fost treptat recunoscute de catre Freud ca universale, legate de stadiul falic al dezvoltarii libidinale si de organizarea oedipiana. Aceasta explica numeroase simptome (ca fobiile micului Hans), numeroase forme de angoasa precum complexul de inferioritate, tabuul virginitatii si invidia de penis.

La cele doua sexe, in momentul organizarii genitale infantile, dupa Freud in 1923, intrebarea care se pune este de a avea sau nu penis, parte esentiala a imaginii eu/ego-ului si miza simbolica fundamentala a schimburilor interumane ca schimburi sexuale. Teoria sexuala infantila explica diferenta sexelor prin alternativa falica sau de castrare. La baiat, fantasma de castrare este in raport cu interdictia paternala a dorintelor sexuale fata de mama si determina renuntarea oedipiana, constituirea supraeului si intrarea in perioada de latenta.

La fata, fantasma tinde sa o deturneze de la mama pentru a determina angajarea in organizarea oedipiana. Nu mai este vorba de frica de suprimare traumatica a penisului, ci de suportarea unui sentiment de prejudiciere pe care ea cauta sa-l nege, sa-l compenseze sau sa-l repare.

PERIOADA DE LATENTA

De la 5 sau 6 ani (declin al complexului oedipian) pana la inceputul pubertatii, sexualitatea cunoaste o intensa intarire favorabila sublimarii.

GENITAL/STADIU GENITAL

Termen devenit necesar, dupa largirea de catre Freud a sensului termenului sexualitate, pentru a desemna ceea ce limbajul curent recunoaste ca sexual. Trebuie totusi precizat ca notiunea de sexualitate genitala este mai restransa decat conceptia comuna a sexualitatii, deoarece nu inglobeaza anumite forme de sexualitate perversa nici folosirea organelor genitale pentru obtinerea unor scopuri pregenitale (pulsiuni partiale; sadism, masochism, voaiorism, exhibitionism). Stadiul genital se caracterizeaza in principiu prin reunirea tandretei si senzualitatii in privinta obiectului dragostei si prin unificarea, sub primatul tendintelor genitale, a tuturor componentelor sexuale nonrefulate sau sublimate, cele ale scopurilor sexuale pregenitale care sunt mentinute ca fiind cu titlu de preliminarii. Aceasta unificare este pregatita in cursul stadiului genital infantil sau stadiului falic, dar nu se incheie decat dupa pubertate, atunci cand dezvoltarea organelor genitale permite raporturile sexuale normale.