SINUCIDEREA - o problema morala?

SINUCIDEREA

1.Introducere.

In aceasta lucrare imi propun sa tratez problema sinuciderii punand-o in relatie cu libertatea individuala a omului.Pentru inceput mentionez ca ma voi axa numai pe anumite probleme ce vor avea ca scop sa incerce a oferi un raspuns la tema mai sus anuntata.

Pentru a atinge scopul propus voi folosi diferite opinii si teorii cu privire la tema in cauza, ceea ce demonstreaza ca tema a fost dezbatuta cu seriozitate si de catre autori importanti precum G. Minois, E. Cioran, A. Schopenhauer sau Paul-Ludwig Landsberg.

De-a lungul timpului actele de sinucidere au socat fie prin brutalitatea cu care au fost comise, fie prin cauzele, uneori absurde, ce le-au determinat.Niciodata oamenii nu au putut intelege pe deplin actele de sinucidere aratand in mod aproape constant dispret, teama, mila sau indiferenta fata de acestea.Problema care ma intereseaza in cazul de fata este aceea daca actele de sinucidere comise din diverse motive sunt blamabile si de ce.

Daca acestea sunt de condamnat inseamna ca nu sunt in concordanta cu o anume morala care nu le tolereaza.Intoleranta acestei morale se poate sa aiba uneori o justificare elaborata pur rational(d. ex.:Kant), alteori o justificare religioasa sau in alte cazuri sa se bazeze pe simplele sentimente ale omului ce reactioneaza fata de aceste acte.

Daca actele de sinucidere nu sunt blamabile inseamna ca ele sunt recunoscute ca manifestare a libertatii individuale de a hotari fiecare pentru sine si de a actiona conform propriei dorinte in ceea ce il priveste.In cazul in care acceptam ca fiecare individ este liber sa faca ce vrea atat timp cat actiunile sale nu afecteaza in mod direct pe ceilalti sinuciderea nu ar mai trebui judecata si condamnata in vreun fel deoarece ea reprezinta expresia libertatii celui in cauza.

O serie de ganditori existentialisti printre care si E. Cioran vedeau in actul sinuciderii unica sansa de a scapa de mult detestata angoasa a vietii in care suntem prinsi cu totii si de care ne poate elibera doar trecerea in nefiinta.Viata nu este decat un lung sir de suferinta si dezamagiri iar cei ce incearca sa-i gaseasca o parte buna nu fac altceva decat sa se minta necontenit.De la aceasta premisa pornesc existentialistii in incercarea lor de a justifica "solutia ultima".De pilda Cioran scrie:"Semne ale vietii: cruzime, fanatism, intoleranta; semne ale decadentei: blandete, intelegere, indulgenta."

Avand ca punct de plecare astfel de premise, pare destul de evident ca cei ce gasesc in suicid singura salvare vor cauta sa-si justifice actul de suicid ca unul necesar, pur individual a carui responsabilitate le apartine pe deplin.

In urma celor spuse mai sus voi incerca in continuare sa arat in ce masura se poate vorbi de sinucidere ca problema morala.Mentionez ca in sustinerea prezentarii ma voi folosi de punctul de vedere al lui Paul-Ludwig Landsberg deoarece il consider foarte semnificativ pentru aceasta problema.

2.Sinuciderea - o problema morala?

Landsberg sustine ca sinuciderea ca fapt moral exista iar prezenta acestuia se face simtita destul de puternic.Aceasta se intampla deoarece suicidul are loc ca fapt divers si cotidian in lume.Oriunde in presa scrisa sau vorbita se precizeaza foarte des cazuri de suicid.In cadrul acestui fenomen se remarca vizibil un argument impotriva sinucigasilor, argument ce vine indeosebi din partea marii majoritati a oamenilor.Ei judeca actul ca pe unul de lasitate in fata greutatilor vietii.Obiectia lui Landsberg este ca "felul de a muri al unui Cato, al unui Hanibal si Brutus, al unui Mitridate si Seneca, actul unui Napoleon cu greu le-am putea considera ca lase.Cu siguranta ca exista mai multe persoane care nu se omoara pentru ca sunt prea lase pentru a o face decat oameni care se omoara din lasitate" .Aceasta nu inseamna insa ca Landsberg sustine sinucuderea ca act de eroism, sau ca legitimeaza sinuciderea pentru un scop nobil.El doar arata ca actul suicidului nu apare doar ca act de lasitate cum este etichetat in cele mai multe cazuri ci poate surveni in urma unor cauze diverse.

Cu privire la implicatia morala a sinuciderii discutia se pune la nivelul libertatii omului si a intelegerii sale .Inteleasa in mod gresit libertatea, conform lui Landsberg, poate da iluzia unei atotputernicii pe care omul crede ca o detine.In virtutea acestei libertati si a masurarii limitelor acesteia unii pot comite suicidul.Un exemplu in acest caz este personajul dostoievskian Kirilov care vrea sa-si curme zilele pentru a dovedi libertatea absoluta a omului.In acest caz considerandu-se propriul sau stapan Kirilov cade sub incidenta morala a faptei sale.Daca este liber in mod absolut inseamna ca morala crestina iese din discutie.Nici un Dumnezeu nu-l poate pedepsi pentru actul sau deoarece a fost un act de libertate.Daca Dumnezeu i-a ingaduit libertatea inseamna ca i-a ingaduit si dreptul deplin asupra vietii sale

In genere vorbind, chiar daca n-ar cadea sub incidenta vreunei morale aparte, sinuciderea ar capata un caracter imoral fata de simtul comun.Exista ideea ca actul de suicid este un act savarsit impotriva naturii umane;omului ii este in fire sa lupte pentru supravietuire, sa faca , instinctual, tot posibilul pentru a-si mentine viata in siguranta.Asadar avem de a face cu un instinct innascut al vietii.In momentul in care marea majoritate ce poseda acest instinct sesizeaza cazul unui sinucigas are in mod constant o reactie negativa fata de acesta.In aceste situatii se poate vorbi de o morala innascuta in ceea ce priveste suicidul, morala care judeca in mod spontan.

In urma celor afirmate reiese ca actul de sinucidere cade sub incidenta moralei, indiferent daca aceasta este una conventionala sau este vorba pur si simplu de un sentiment moral innascut.Chiar daca in unele culturi suicidul este acceptat aceasta se intampla tot din considerente morale.Acolo unde este acceptat, suicidul este comis in cele mai multe cazuri din motive religioase, politice sau motive ce privesc o anumita valoare morala(d. ex.: sacrificiul de sine intru cuvantul lui Allah in lumea musulmana).

3.Morala crestina si interdictia sinuciderii.

Crestinismul, in special Biserica Catolica, considera sinuciderea drept un pacat capital si nu-i admite nici o justificare.Nimeni nu are dreptul de a-si curma viata pentru ca autoritatea divina o interzice.Credinciosul trebuie sa accepte aceasta porunca in mod definitiv si, totodata, sa i se supuna.

Sinuciderea este definita de Biserica drept "actiunea de suprimare a propriei vieti pentru eliberarea de o nenorocire pe care nu ai curajul sa o suporti" .Acest act este blamabil deoarece incalca porunca divina.Daca Dumnezeu ne da viata el este singurul indreptatit sa ne-o ia.Noi nu dispunem de viata noastra intocmai cu divinitatea.

Privind fapta morala a sinuciderii a aparut in cadrul Bisericii o controversa legata de cazul lui Iisus.Parintii crestini au fost pusi in fata faptului de a explica daca Iisus acceptandu-si pedeapsa a comis suicid;controversa a devenit cu atat mai aprinsa cu cat se considera ca Iisus a venit pe lume cu scopul de a muri pentru ea.In aceasta situatie s-a impus precizarea unei distinctii in morala si dogmatica crestina: sacrificiul difera de suicid.Astfel morala crestina accepta sacrificiul de sine in vederea unui scop divin, sau cel putin a carui necesitate este de natura divina.

Concluzia ce o desprindem din morala crestina este ca in afara cazurilor de martirism, care pentru Biserica nu reprezinta suicid, sinuciderea reprezinta un pacat de moarte si este respinsa cu vehementa.A comite suicid inseamna a te considera egal in drept cu Dumnezeu si, totodata, a-I nesocoti porunca divina.Referitor la aceasta in "Catehismul" lui Richelieu din 1626 e scris".nimeni nu este stapanul absolut al fiintei sale pentru a dispune de ea dupa cum i se pare potrivit, ci numai un depozitar obligat sa conserve depozitul".

4.Sinuciderea - solutie de a iesi din angoasa existentei(cazul Cioran).

Spre deosebire de morala crestina ce considera sinuciderea un pacat exista si alte morale ce privesc suicidul ca singura sansa de salvare a sufletului.Acestea nu sunt neaparat anti-crestine sau necrestine ci, sa le numim, nonconformiste.Acest tip de morala este prezent indeosbi in cazul existentialistilor francezi, precum J.P. Sartre sau A. Camus.Printre acestia se numara si E. Cioran a carui morala merge pe aceeasi directie.In cazul lui Cioran nu putem vorbi de un sistem etic propriuzis ci mai degraba de o stare de spirit ce reflecta o anumita morala.

Pentru Cioran ceea ce provoaca sentimentul repulsiei fata de viata este absurdul ei.Intr-o viata absurda cine mai poate lupta pentru valori?Are vreun rost daca totul se intoarce impotriva ta ?Suferinta este mereu de nesuportat deoarece este a mea, spune Cioran.Mai mult, el gaseste ca lupta pentru cautarea adevarului este in van.Singura certitudine a vietii este moartea.

Avand acestea ca premise Cioran dezvolta aproape in stil schopenhauerian o etica a renuntarii.Spre deosebire de Schopenhauer in cazul caruia se poate vorbi de o tragedie mult mai profunda deoarece vointa este prezenta in absolut orice, avand atat influenta in lumea fenomenala cat si in cea inteligibila, Cioran mai spera totusi ca moartea este singurul refugiu.De aici plecand el va afirma: "Nu exista argumente pentru a trai.Acela care a ajuns la limita mai poate umbla cu argumente, cu cauze, efecte, consideratii morale etc.?Evident nu.Aceluia nu-i mai raman decat motive nemotivate spre a trai.In culmea disperarii, pasiunea absurdului este singura care mai arunca o lumina demonica in haos"

Devine evident ca sub imperiul absurdului viata isi pierde sensul.Sinuciderea in acest caz ramane pentru ganditorii existentialisti o solutie.In aceasta situatie problema nu mai cade sub incidenta moralei, dupa cum afirma chiar Cioran; aici problema se pune dincolo de conventii normative si vizeaza direct conditia omului.

Ciudat pare faptul ca viziunea despre moarte a lui Cioran (si nu numai) este cu totul deosebita de cea a imaginarului colectiv.Pentru el "moartea nu poate fi inteleasa decat daca viata este simtita ca o indelungata agonie, in care moartea se imbina cu viata.Moartea nu este ceva in afara, ontologic diferita de viata, deoarece moarte ca realitate autonoma de viata nu exista"

Observam ca avem de a face si in cazul de fata cu o problema adiacenta celei a libertatii.Libertatea de data aceasta este cea care impinge spre suicid.Daca sunt liber in mod absolut inseamna ca sunt si raspunzator in mod absolut.In aceasta situatie rezulta ca sunt raspunzator de viata mea dar si de absurdul ei.Libertatea imi permite sa pun capat absurdului, caci eu sunt un individ care cunoaste cu adevarat numai absurdul sau.Oricat am incerca sa intelegem suferinta celorlalti nu vom putea deoarece, in opinia lui Cioran, nu exista o percepere obiectiva a suferintei.Suferinta este perceputa numai subiectiv iar unica suferinta care conteaza este a mea.Libertatea in acest caz se va manifesta ca reactie de auto-aparare in fata absurdului.

In acest moment precizez ca libertatea este inteleasa diferit de cum o intelegea de pilda Kirilov.Cazul lui Cioran prezinta dificultatea de a fi prizonierul absurdului in mod liber.Desi paradoxal, acceptand una din premise ca fiind libertatea iar cealalta ca fiind absurdul, Cioran ajunge intr-un punct in care intreg universul omului in aceasta situatie il aduce "pe culmile disperarii".

Diferit totusi de Sartre, dar pastrandu-i spiritul, Cioran ofera o lume in care ideea de suicid apare ca un refugiu pretios.Aceasta nu inseamna ca in mod explicit Cioran ar fi un instigator la sinucidere.Sinuciderea, ca si moartea consider ca apar mai mult ca stare de spirit.In angoasa cotidiana, o stare in spiritul suicidului este singura care ofera un echilibru.

5.Concluzii.

In urma celor prezentate mai sus mentionez ca ideile ce se desprind pot naste pareri impartite.De pilda la intrebarea "trebuie blamat suicidul?" vom intalni raspunsuri atat pozitive cat si negative.Aceasta se va intampla in functie de pozitia celui ce raspunde.Dupa cum am prezentat, exista mai multe tipuri de morala fiecare plecand de la premise diferite si ajungand la concluzii diferite.

Raportul intre libertate si suicid este la randul sau conditionat de tipul de morala in care se incadreaza indivizii.Intr-o morala crestina traditionala libertatea este limitata iar suicidul condamnat.In alte tipuri de morala libertatea este dusa la extrema care uneori se confunda cu sinuciderea.

O alta idee ce se desprinde este aceea ce sinuciderea reprezinta intr-adevar o problema morala, asa cum a aratat si Landsberg.Fie ea acceptata sau nu sinuciderea va sta intotdeauna sub incidenta eticii.Sentimentul moral fie el conventional sau natural nu va putea fi scos in afara problemei.Chiar daca va fi un sentiment in favoarea sau impotriva suicidului el va viza problema morala a acestuia.: daca se accepta sinuciderea in sensul existentialist atunci ea capata o valoare morala; daca se condamna suicidul se condamna pentru ca e imoral insa tot in urma unei judecati morale s-a luat decizia.

In final concluzionez prin a spune ca sinuciderea in raportul sau cu libertatea reprezinta un act pur individual cu insemnatate numai pentru cel care o savarseste.Trecand dincolo de morala cel care se sinucide isi execita in cele din urma o libertate.Problema moralitatii faptei sale ramane din pacate a fi judecata de ceilalti.