SURSE DE INFORMARE ALE ADOLESCENTILOR PRIVIND VIATA SEXUALA

1 Parinti/familie

Notiunea moderna de familie provine din latinescul familia. Constituind cea mai veche institutie creata de om, de-a lungul existentei sale social-istorice, familia reprezinta o forma de comunitate umana ale carei relatii intre membrii sai (relatii de esenta natural-biologica, spiritual afectiva si moral juridica) permit continuitatea speciei umane si evolutia societat Termenul de "familie" nu are un continut si o sfera notionala bine circumscrise. Definitiile de tip sintetic (G.Murdock, Claude Levi-Strauss, N. Damian, V. Stanoiu si M. Voinea) au doar valoare orientativa, ele prezentand multiple limite. In toate definitiile prezentate apare termenul "grup social". Prin grup social se intelege o pluritate de indivizi, asociati prin legaturi de tip normativ, comunicativ, afectiv si functional. Grupul social mic sau restrans este caracterizat prin dimensiunile sale reduse (min.2, max.30-40 indivizi) prin existenta relatiilor explicite, a unui sistem de interactiuni dinamice si a unui obiectiv comun; prin existenta unei retele de roluri si status-uri, a unui sistem de norme si valori recunoscute si acceptate.

1.1. Principii de educare a copiilor

Unul din elementele esentiale ale relatiei dintre parinti si copii este iubirea. Aceasta reprezinta nucleul bunei functionari a sistemului familial si fundamental proceselor familiale. Intrebati ce simt pentru copii lor, majoritatea parintilor raspund: iubire. La fel, copii afirma ca simt pentru parintii lor in primul rand sentimentul iubir

W. R. Burr si colaboratorii sai (1993) au elaborat un model al iubirii familiale care include urmatoarele componente: altruism reciproc, prietenie, recompense - schimburi mutuale, angajare altruista - individualism si iubirea materna. Conform conceptiei lor, caracteristicile iubirii necesare functionarii armonioase a individului si a familiei sunt: orientarea spre ceilalti, spre actiune, caracterul ei neconditionat si durabil. Complexitatea iubirii familiale si parentale nu are probabil egal, ca baza a dezvoltarii armonioase a copiilor si a sistemului familial mai larg. Totusi, gradul in care ea este resimtita si exprimata poate avea efecte diferite. Astfel, iubirea sufocanta - ca parte a supraprotectiei parentale - conduce la dependenta ridicata si la diminuarea maturitatii copilului (M. Bowen, 1978), dupa cum, iubirea irationala si excesiva poate impiedica progresul adolescentului si tanarului spre autonomie si individualism (D. Baumrind, 1978). Alti autori considera ca, nivelul ridicat al afectiunii parentale favorizeaza prea mult dezvoltarea conformismului si a dependentei la fete (D. Baumrind, 1980).

Iubirea parentala nu este consecinta autonoma a nasterii copilului si a tranzitiei spre parentalitate ci iubirea parentala apare ca o rezultanta a interactiunii factorilor biologici cu cei ai experientelor traite in cadrul primelor relationari cu copilul. Parintii si copii interactioneaza verbal, paraverbal si nonverbal in mod complementar si mutual. Odata cu cresterea copilului, iubirea pe care parintele i-o comunica prin caldura si incredere, faciliteaza dezvoltarea stimei de sine. Iubirea, considerata a fi suportul parental al dezvoltarii copilului, ii sugereaza copilului ca este o persoana bine valorizata. In raspuns, copilul poate dori mai mult sa se identifice cu parintii, sa raspunda expectantelor acestora, sa-si interiorizeze atitudinile si valorile lor, sa accepte in mai mare masura indrumarea parentala.

Copii care primesc suficienta iubire parentala au sanse mai mari de a fi competenti social, gratie legaturii continue si echilibrate dintre parinti si copii, gratie evolutiei acestora din urma spre autonomie (G. W. Peterson si G. K. Leigh, 1990). Atunci cand aceasta baza securizanta a iubirii ii lipseste copilului, exista sanse mai mari ca el sa sufere sentimente de abandon, ostilitate, agresiune si diminuarea increderii in sine, de incapacitatea oferirii raspunsului emotional adecvat si de relatii perturbate cu co-varstnic

Iubirea parentala ramane o forta puternica si dupa ce adolescentii sau tinerii maturi parasesc caminul parintesc. Vizitele, asistenta mutuala, telefoanele permit impartasirea iubirii, la distanta mai mica sau mai mare. Unii autori au indicat faptul ca, exista o imbunatatire a relatiei parinte - copil, odata cu tranzitia adolescentului spre maturitatea varstei tinere si adulte (D. A. Bodman si G. W. Peterson 1998).

Nu exista reguli bine definite in ceea ce priveste educarea copiilor in lumea moderna, atat de diversa si dinamica, dar ca principii orientative optimale pot fi considerate urmatoarele (Strong de Vault, Sayad, 1998, pp.360 -361):

   respectul reciproc parinti - copii, in asigurarea caruia rolul conducator revine parintilor, fiind importanta imbinarea cat mai stransa dintre: blandete, caldura, dragalasenie si fermitate (prin bunatate si caldura aratam respect copiilor nostri, prin fermitate ne respectam pe noi insine si situatia in cauza);

   constanta si claritate, adica practicarea unitatii dintre vorba si fapta de catre ambii parinti, daca e cazul, si de catre ceilalti membri ai familiei - in raportul cu copii si persistenta unor cerinte in timp (constanta), pentru a se asigura ca respectivele cerinte si reguli au fost intelese de catre copii si stiu care sunt consecintele incalcarii lor;

   comunicarea deschisa presupune ascultarea activa a celor spuse de copil si incercarea de a intelege, din manifestarile verbale si nonverbale, mesajul real pe care acesta doreste sa ni-l transmita (sunt recomandabile luarile de decizii prin consens si nu prin majoritate, fiind importanta in acelasi timp si argumentarea rationalitatii deciziilor);

   fara pedepse fizice reprezinta un principiu, sustinandu-se ca prin aplicarea pedepselor fizice (cu atat mai mult bataia), chiar daca se rezolva un comportament nedorit pe termen scurt, costurile psihologice pe termen mijlociu si lung sunt mai mari pentru copii (manie, resentimente, frica si ura), iar uneori si pentru parinti, ei simtindu-se vinovati, confuzi, necajiti, suferind alaturi de cop

Dincolo de varietatea comportamentului parental, categoriile de practici cel mai frecvent analizate au fost: permisivitatea si autoritarismul. Analizand stilurile educationale parentale in functie de gradul de control si de manifestarile afective ale parintilor in relatia lor cu copilul, D. Baumrind (1971, 1978, 1991) a clasificat parintii in cinci grupe: autoritari, subiectivi, permisivi, neglijenti, supraprotectori si autoritari obiectivi.

. Stilul autoritar subiectiv combina controlul puternic, adesea punitiv si arbitrar (de unde si atributul de subiectiv), cu nivelul redus al afectivitat Parintii care apartin acestui stil sunt foarte putin deschisi informatiilor sau influentelor venite dinspre copil. Rolul parental este vazut ca fiind cel al sefului casei, al creatorului de reguli care disciplineaza si planifica. Parintii autoritari subiectivi valorizeaza in mod deosebit obedienta copiilor si nu ezita sa utilizeze forta atunci cand actiunile sau ideile copilului sunt in conflict cu ceea ce cred parintii ca este bine. Desi pot simti afectiune pentru copii lor, ea este rar exprimata verbal sau comportamental. Consecintele acestui stil educational parental sunt, cel mai adesea, cresterea ostilitatii, stima de sine redusa si impiedicarea dezvoltarii competentei sociale a copilului (D. Baumrind 1978, 1991). El se conformeaza deciziilor parentale de teama consecintelor si nu ca urmare a unei decizii morale bine gandite.

. Permisivitatea este opusul stilului autoritar subiectiv, ea combinand un grad scazut de control parental cu un nivel ridicat al afectivitat Granitele dintre subsistemul parental si cel al copiilor sunt extrem de permeabile. In aceasta practica educativa, parintii nu constituie o resursa importanta pentru copil, agentii activi care sa-i formeze sau sa-i modifice comportamentul, ei permitand copilului sa-si regleze, pe cat posibil, singur, conduita si sa preia de timpuriu unele dintre sarcinile sistemului executiv.

Desi parintii isi exprima in mare masura afectiunea fata de copil, pe care-l incurajeaza puternic in ceea ce intreprinde, lipsa indrumarii parentale, a efortului de control parental, diminueaza capacitatea de cooperare necesara in situatiile sociale. Chiar daca dispun de un nivel ridicat al stimei de sine, de creativitate si autonomie, acesti copii au dificultati in a-si subordona, atunci cind este necesar, interesele personale celor ale grupului (D. Baumrind 1978).

. Neglijenta parentala se caracterizeaza prin utilizarea limitata, in mica masura, atat a controlului cat si a afectiun Este cazul parintilor centrati pe propriile lor interese, care "fug" de responsabilitatile lor parentale. Granita dintre subsistemul parental si cel al copiilor este destul de permeabila dar, acest lucru se datoreaza refuzului parintilor de a se implica prea mult in relatia cu copilul.

Dezavantajele acestui tip de indrumare parentala rezulta din slaba socializare a copiilor, care nu au o idee prea clara despre regulile familiale. Neglijarea lor este fizica si psihologica. Prin urmare, copii ajung sa aiba un nivel scazut al stimei de sine, o capacitate scazuta de conformare la norme, iar afectiv, se afla la o mare distanta de parintii lor.

. Supraprotectia reprezinta un alt tip de indrumare parentala, care combina un nivel ridicat al controlului cu o afectivitate ridicata. Ambele dimensiuni ale relatiei parinte-copil sunt folosite intr-o maniera intruziva care permite manipularea experientelor emotionale ale copilului. Subsistemul parental este foarte puternic, parintii incercand sa manipuleze granitele dintre subsisteme pentru a obtine subordonarea copilului. De aceea granitele subsistemului executiv sunt variabile si semipermeabile. In scopul obtinerii unei mari coeziuni familiale, parintii sunt tentati sa practice supraprotectia, utilizeaza un control excesiv si tind sa sufoce copii cu dragostea lor.

Aceasta strategie educativa favorizeaza internalizarea problemelor care se pot manifesta intr-un mod negativ prin: depresie, suicid, tulburari de alimentatie, dificultati de realizare a autonomiei la varsta adulta.

.Stilul autoritar obiectiv este cel mai adecvat. El combina, ca si in cazul precedent, un nivel ridicat al controlului cu o puternica afectiune, dar intr-o maniera diferita. Daca parintii autoritari subiectivi cauta sa obtina mai ales obedienta copiilor, din care fac o virtute, parintii autoritari obiectivi incearca sa directioneze activitatea copilului dar, nu insista sa obtina obedienta doar de hatarul lor. Ei utilizeaza in mod realist restrictiile, explicand copilului (chiar in perioada prescolaritatii) care sunt ratiunile ce stau la baza conceptiei parentale cu privire la controlul ferm.

Ca urmare a existentei acestui numar de stiluri educationale parentale, cei doi parinti pot adesea sa difere in modul lor de abordare a copiilor. Unele dezacorduri in legatura cu practicile parentale sunt inevitabile, iar diferentele moderate care apar intre cei doi parinti pot fi benefice in procesul unui stil parental unitar si eficient. Dar, daca unul din parinti inclina, spre exemplu, spre stilul autoritar, iar celalalt spre stilul permisiv, regulile pe care unul din parinti incearca sa le fixeze sunt subminate de celalalt. Astfel, granita dintre sistemul executiv si cel al copiilor poate fi serios afectata. De aceea este nevoie de o linie ferma de demarcatie intre cele doua subgrupuri in scopul realizarii eficiente a indrumarii parintesti.

S. Minuchin (1974) afirma ca disfunctiile apar in familie atunci cand legatura maritala nu este cea primara - sursa loialitatii, angajarii, aliantei si a obiectivelor comune. In lipsa acestui tip de legatura, nu poate fi construita o strategie parentala unitara. Daca alianta parentala lipseste, copii pot fi introdusi in conflictul marital sau se pot alia cu unul din parinti, spre propriul lor beneficiu. Dealtfel, chiar si atunci cand aceasta alianta exista, unii copii sunt tentati sa o puna la incercare.

Functiile esentiale ale familiei

Familia, ca nucleu fundamental al societatii, indeplineste un sistem de functii intre care cele mai importante sunt:

a)      functia naturala, biologica;

Prin aceasta functie, familia asigura perpetuarea (reproducerea) fiintei umane, rezolvandu-se prin familie problema demografica.

b)      functia economica;

Familia trebuie sa asigure baza materiala necesara satisfacerii trebuintelor de alimentatie, imbracaminte, incaltaminte, a tuturor membrilor familiei; chiar in conditiile in care parintii nu sunt salariati, familia trebuie sa rezolve problemele economice, prin folosirea chibzuita a veniturilor pentru satisfacerea tuturor trebuintelor membrilor familiei.

c)      functia de socializare;

Familia reprezinta nucleul de baza al societatii in care actioneaza relatiile interumane, sociale si civile la nivel de microgrup social. In acest caz familia contribuie la socializarea membrilor ei, a copiilor indeosebi, dezvoltand relatii de intelegere, de cooperare, respect si ajutor reciproc, de rezolvare in comun a unei serii de trebuinte materiale, spirituale si sociale.

Orice situatie noua (de viata, educationala, relationala, afectiva, comportamentala) aparuta in viata copiilor trebuie sa fie sesizata imediat si realizate masurile, mijloacele si actiunile adecvate pentru a feri copii de socuri grave (tensiuni, nemultumiri, traume diverse) care duc la disconfort familial, educational, psihosocial cu consecinte negative in evolutia vietii si personalitatii copiilor. Problemele planificarii familiale (planning familial), ale educatiei sexelor (sexuale), ale contraceptiei si ale consecintelor negative ale necunoasterii lor, cum este imbolnavirea cu HIV-SIDA, reprezinta o indatorire deosebita a familiei.

d)      functia educativa;

Cresterea si educarea copiilor reprezinta indatoriri si responsabilitati deosebit de importante ale familiei, oricare ar fi dificultatile economice sau de alta natura. Mediul educogen familial are influente deosebit de puternice asupra formarii personalitatii copilului, a comportamentului lui, care isi mentin forta educativa uneori toata viata. De aceea se acorda o importanta deosebita educatiei "celor 7 ani de acasa". Dupa integrarea copiilor la gradinita sau la scoala, functia educativa a familiei nu inceteaza, ci ea continua sa aiba aceeasi importanta, realizandu-se, insa, intr-o ipostaza noua, de interactiune a familiei cu institutiile de invatamant. De astfel, functia socio-educativa a familiei nu inceteaza toata viata, caci si atunci cand au ajuns adulti si si-au intemeiat o familie, parintii ii considera tot copii lor si nu pot, oricand, sa nu-i ajute.

1.3. Comunicarea parinti - adolescenti; definitie, forme, functii

Comunicarea este unul dintre aspectele cele mai importante ale:

vietii familiale;

relatiilor parinti copii;

dezvoltarii psihice normale ale membrilor familiei.

Parintii folosesc in comunicarea cu copii lor:

■ comunicarea verbala - care se realizeaza prin intermediul simbolurilor verbale care permit elaborarea si transmiterea explicita a unor continuturi complexe;

■ comunicarea paraverbala - cand informatia este codificata si transmisa prin intermediul elementelor prozodiei: accent, intonatie, ritm si debit al vorbirii;

■ comunicarea nonverbala - care se realizeaza prin intermediul gesturilor, mimicii, pantonimicii sau a altor comportamente, care mijlocesc transmiterea complexa a unor atitudini ale emitatorului fata de contextul interactiunii, fata de subiectul abordat la nivel verbal, fata de propria-i persoana si fata de persoana, persoanele cu care comunica.

Mesajul global transmis poate fi analizat la cel putin doua niveluri:

cel al continutului - este preponderent cel al informatiilor verbale, al cuvintelor efectiv utilizate;

cel relational - este cel al informatiilor nonverbale sau paraverbale, care ofera date despre natura relatiilor dintre subiectii implicati in actul comunicarii, ca si informatii suplimentare ce ajuta la explicitarea mesajului verbal sau a altor comportamente, care mijlocesc transmiterea complexa a unor atitudini ale emitatorului fata de contextul interactiunii (placut-neplacut, confortabil-stresant), fata de subiectul abordat la nivel verbal (intersant-plictisitor, acord-dezacord), fata de propria-i persoana (stima de sine mai ridicata sau mai scazuta) si fata de persoana (persoanele) cu care comunica (simpatie, antipatie sau indiferenta).

Aspectele diverse ale comunicarii parinti - copii (verbal, nonverbal, paraverbal, continut relational direct-indirect) se pot intari reciproc sau se pot opune unul altuia (verbalul si paraverbalul se desfasoara intotdeauna simultan pe cand comunicarea nonverbala poate sa le anticipeze, succeada, sa fie simultana sau sa compenseze lipsa lor).

Comunicarea in cadrul relatiilor parinti - copii indeplineste urmatoarele functii:

a)      asigura functionarea sistemului familial;

Prin intermediul comunicarii sunt definite:

- rolurile parintilor si ale copiilor;

- granitele dintre subsistemul parental si cel al copiilor;

- structura puterii;

- strategiile educationale si de control folosite in familie.

Toate acestea vizeaza comportamentul asteptat si autoritatea atribuita fiecarui membru al familiei.

b)      are functia de sustinere si suport;

In orice familie iubirea este exprimata verbal sau nonverbal. Exprimarea in acest mod a iubirii exercita o influenta pozitiva asupra legaturilor familiale si asupra dezvoltarii stimei de sine a membrilor grupului familial. Cuvintele sau comportamentul parintilor pot comunica respect, incredere si iubire.

c)      indeplineste o functie educativa;

Parintii isi modifica patternurile comunicationale in functie de nivelul de dezvoltare al copiilor pentru a le permite acestora sa dobandeasca structuri comportamentale si cunostinte cat mai diverse. Copii, la randul lor ii pot invata anumite lucruri pe adulti.

d)      are o functie informationala;

Comunicarea permite parintilor si copiilor sa impartaseasca ganduri, sentimente, fapte, evenimente curente.

e)      indeplineste o functie istorica;

Comunicarea permite parintilor si copiilor sa discute fapte, tinand de istoria familiei, legendele, traditiile si ritualurile familiale. Construite stabilirea arborelui geneaologic contribuie sau poate contribui la dezvoltarea unei "paradigme familiale", la comunicarea expectantelor, la construirea unui "caracter familial" si la intarirea sensului continuitatii si vietii impreuna.

f)       indeplineste si functia de dezvoltare a copiilor;

Impartasirea semnificatiilor cuvintelor, faptelor, intamplarilor permite schimbarea mediului familial, trecerea spre noi etape ale relatiilor parinti - copii, ale unor relatii mai profunde. Dezvoltarea relatiilor parinti - copii necesita ca regulile, expectantele comportamentale si noile libertati sa fie continuu re-negociate si clarificate. Toate etapele:

- invatarea acceptarii autoritatii parentale,

- dobandirea succesului in perioada scolara,

- modul de adaptare la relatiile egalitare,

- dobandirea unei mai mari autonomii,

- realizarea tranzitiei spre varsta adulta, necesita un dialog constant inte parinti si cop

Comunicarea constructiva/distructiva

Comunicarea parinti - copii dobandeste adevarata valoare, permitand buna functionare si obtinerea satisfactiei familiale, atunci modalitatile comunicarii constructive devin preponderente in raport cu cele ale comunicarii distructive.

► Formele comunicarii constructive sunt:

a) "intoarcerea celuilalt obraz" - trebuie sa implice o evaluare onesta a propriului comportament, in scopul de a determina in ce grad a contribuit la insatisfactia celorlati membri;

b) tactul - implica "sinceritatea, comunicarea deschisa, respectful aratat celorlati membri si grija de a nu-i rani gratuit" (S. Wahlroos, 1983) si necesita empatie fata de: gandurile, sentimentele ti starile motivationale ale celorlalti, astfel incat sa se gaseasca cel mai potrivit moment pentru a se discuta anumite aspecte;

c) feedback-ul de verificare - arata ca persoana a ascultat mesajul comunicat in mod active; este utilizat cand ascultatorul vrea sa verifice daca mesajul transmis de vorbitor a fost correct inteles (opinii, sentimente, nevoi);

e) mangaierile - atingerile fizice - reprezinta cel mai primitive mod de a stabili contactul cu cineva; are o functie importanta socializatoare si afectiva.

► Formele comunicarii distructive sunt extrem de numeroase, cele mai des intalnite, in existenta familiilor fiind urmatoarele:

a) dublul mesaj - este posibil in conditiile in care un parinte poate comunica concomitent pe mai multe canale, utilizand diverse coduri; apare atunci cand pe doua canale diferite se trimit doua mesaje diferite in acelasi timp, contradictiile dintre mesaje producand disconfort, ambiguitate si nesiguranta;

b) punerea celorlalti intr-o pozitie defensiva - apare atunci cand vorbitorul isi asuma o atitudine de superioritate sau atunci cand adopta statutul de procuror, judecator sau membru al unui juriu. Vorbitorul se poate autoevalua ca fiind mai inteligent, mai informat cu privire la un subiect ori la viata, in general sau poate incerca sa-si ascunda astfel sentimentele de inadecvare sau insecuritate. (J. R. Strong, 1983; J. R. Gibb, 1973);

c) suprageneralizarea si afirmatiile absolutizatoare pot fi distructive. Suprageneralizarea apare atunci cand facem afirmatii prea largi. Utilizarea cuvintelor "intotdeauna, "tot timpul" sau "niciodata" este frecventa in constructia propozitiilor absolutizatoare ("esti ca toti ceilalti", "intotdeauna in camera ta este dezordine"). Observatiile absolutizatoare ca si suprageneralizarile sunt in mod deosebit distructive atunci cand sunt critice si acuzatoare (S. Wahlroos, 1983). Copilul - adolescentul trebuie privit cu sinceritate si respect, iar defectele pot fi comunicate in lipsa tonului acuzator.

d) citirea gandurilor este o sursa frecventa de neintelegeri in relatia parinti - copii, ce apare atunci cand parintii "citesc" sau "ghicesc" gandurile copiilor. Ei fac presupuneri cu privire la ceea ce gandesc si simt copii si reactioneaza doar in functie de presupunerile facute. Aceste interpretari ale parintilor sunt adesea gresite. Oamenii se schimba si, de aceea, in relatiile apropiate, procesul de culegere a datelor despre ceea ce simte si gandeste copilul trebuie sa fie continuu. Comentariile precum "Pai, nu am crezut ca te vei supara!" sau "De unde sa stiu ce vei obiecta?" apar ca urmare a presupunerilor facute in urma citirii gandurilor copilului. Uneori parintii care practica citirea gandurilor pot ajunge la forma extrema in care, ei ajung sa nege trairile copilului lor, considerand ca le inteleg mai bine decat acesta.

e) punerile la punct ale copiilor vizeaza confruntarile care pot lua forma blamarii, atacului si criticii, cu intentia de a rani, pedepsi sau de luare a revansei. Ele favorizeaza schimburile negative, oferirea - primirea de atacuri si raniri. Schimburile negative sporesc nivelul furiei, favorizand evitarea reciproca. Furia este o "emotie normala care trebuie exprimata, darn u prin utilizarea punerii la punct nedrepte a partenerului, prin atac sau acuzatii grave gratuite (S. Wahlroos, 1983, p.96)". Adesea punerea la punct implica etichetarea copilului - ca totalitate intr-o maniera negativa.

f) comunicarea tip alegere este intalnita la parintii care au tendinta de a monologa fara sa permita copilului sa intervina, sa adauge vreo informatie. Persoanele care prezinta aceasta tendinta trec frecvent de la un subiect la altul, fara intrerupere sau pauza. Ele devin practic imposibil de intrerupt si pentru ca sunt atat de preocupate de ceea ce spun, ignora mesajele verbale sau nonverbale primite de la copil.

Mituri

Mitul (definitie interna: mitul este explicat din punctul de vedere al mitului insusi) este o poveste orala sau scrisa prin care un grup uman ilustreaza sensul care il da valorilor sale, legandu-le de un moment fondator, anume acela al origin Aceasta poveste angajeaza membrii grupului sa actioneze in sensul valorilor pe care ea le vehiculeaza.

Miturile traditionale se transmit cu usurinta din generatie in generatie in cadrul nucelului familial prin educatia informala transmisa de membrii familiei. Transmiterea si vehicularea miturilor traditionale se realizeaza la nivel macrosocial, in cadrul comunitatii deci, un alt mod de transmitere a acestora realizandu-se in afara familiei, direct intre membrii comunitatii (religie, moravuri, folosirea timpului, politica, cariera, mediul profesional, rolurile sexuale, educatia tinerilor, categoriile sociale, stilurile de viata, moda, felul de a se imbraca, a vorbi).

Miturile traditionale au anumite caracteristici:

Ø in educarea copiilor multi parinti apeleaza la prejudecati decat sa se raporteze la fapte de viata;

Ø emit o parere eronata in legatura cu o anumita categorie de oameni (oameni care provin din alta regiune a tarii, orientari religioase diferite);

Ø apar atunci cand nu se judeca un om dupa insusirile si faptele lui, ci in functie de parerile noastre despre grupul caruia ii apartine omul respectiv;

Ø ne impiedica sa apreciem in modul propriu o persoana, un grup de persoane, o categorie sociala sau un fapt de viata;

Ø pot contribui la intemeierea unor relatii dizarmonice intre oameni, bazate pe conflict si discriminare.

Mituri ale parintilor- ca sursa de informare privind viata sexuala:

Casatoria asigura fericirea si implinirea sexuala

In realitate casatoria este o problema grea cu presiuni, ingrijorari si conflicte. Intr-o relatie buna sexul conjugal variaza in calitate: de la neplacut pana la extraordinar. Daca o persoana se asteapta ca lucrurile sa devina automat perfecte sau macar bune, va fi constant dezamagit si frustrat.

Prea mult sex te afecteaza/slabeste.

In realitate este adevarat aproape opusul. Un apetit sexual sanatos, satisfacut in mod regulat va genera si mai multa placere, dar si mai mult entuziasm in viata de zi cu zi.

Cand va veni momentul copilul meu va sti ce sa faca

In realitate comportamentul sexual se invata, el nu este automat sau instinctiv. Informarea cu privire la sexualitate incepe de la o varsta frageda, atat direct cat si indirect. Informatia poate veni de la prieteni, de la copii mai mari (care sunt la fel de ignoranti), din glume cu tenta sexuala, din reviste, din filme si de la comportamentul parintilor si al altor persoane.

In dezvoltarea adolescentilor un rol foarte important. il joaca relatiile cu parint Cel mai frecvent intalnit mit referitor la relatiile dintre parinti si copiii lor adolescenti este ca acestia nu se pot intelege. In lipsa unei comunicari deschise a acestor stari contradictorii este firesc sa apara conflictele. Pentru evitarea/rezolvarea conflictele acute sunt benefice:

- exprimarea deschisa a emotiilor;

- evitarea etichetelor si a blamarii;

- descoperirea impreuna a unor strategii rezolutive eficiente in situatiile conflictuale;

- constientizarea faptului ca orice relatie implica si aparitia unor conflicte;

- considerarea adolescentului ca partener egal in discutii;

- protejarea adolescentilor de erorile datorate lipsei de experienta;

- discutarea oricaror teme care ii preocupa;

- ascultarea si luarea in considerare a argumentelor lor;

- explicarea motivelor din spatele unei decizii referitoare la ei.

2 Profesorii

Alaturi de familie scoala (principal izvor de cultura si civilizatie) influenteaza, prin conditiile concrete in care se desfatoara procesul de invatamant, personalitatrea elevului.

Ca institutie educationala de sine statatoare, scoala este elementul de baza al sistemului de invatamant. Scoala desemneaza, in sens larg, institutia specializata in realizarea educatiei copiilor si tinerilor "in mod organizat si sistematic", cu personal specializat, dupa un program (de continut si organizatoric) fundamentat stiintific si care exercita actiuni de evaluare "pentru a facilita reusita scolara, succesul formarii elevilor".

Scoala, ca si agent coordonator, trebuie sa permita copiilor sa acumuleze cunostintele care sa le permita apoi acestora garantia insertiei sociale. Acest lucru trebuie facut astfel incat fiecarui copil sa i sa dea sansa sa-si atinga la maxim potentialul biologic si psihologic de care dispune, astfel incat sa-si formeze o imagine cat mai adecvata asupra propriilor capacitati si abilitati.

Un rol important in educarea sexuala, pe langa familie, il are scoala. Scoala este o importanta sursa de informare cu privire la sexualitate (maniera formala si neformala). Este locul in care stim ca putem avea acces la tineri si deasemenea tot aici pot sa apara cele mai serioase discut

Tinerii sunt foarte valorosi pentru societate. Totusi, educatia cu privire la educatia sexuala in scoala este deseori amanata pentru adolescenti din urmatoarele motive:

subiectul este considerat prea senzitiv sau controversat pentru a fi abordat;

educatia poate fi limitata la anumite categorii de varsta;

programul este de o calitate proasta;

subiectul poate fi acoperit doar partial.

Modalitatile de depasire a acestor probleme pot include:

stabilirea unor relatii de parteneriat cu: lideri politici, O.N.G.-uri sau reprezentanti ai Ministerului Sanatatii;

elaborarea unui program extrascolar, adaptat la circumstantele culturale locale.

elaborarea de programe educationale pentru elevi si parintii lor astfel incat acestia sa-si impartaseasca informatii si sa mentina o cale deschisa de comunicare in familiile lor.

2.1. Comunicarea educationala/didactica

Comunicarea educationala sau pedagogica este cea care mijloceste realizarea fenomenului educational in ansamblul sau, indiferent de continuturile, nivelurile, formele sau partenerii implicati. Atat comunicarea educationala cat si cea didactica pot fi considerate ca fiind forme specializate ale fenomenului extrem de complex si dinamic al comunicarii umane.

Functiile comunicarii

Comunicarea ca instrument social:

a) faciliteaza realizarea sarcinii si asigura "locomotia" grupului catre obiectivul sau;

b) favorizeaza coeziunea grupului, protejeaza, uniformizeaza opiniile "sparge gheata" si creeaza ambianta;

c) valorizeaza grupul: permite afirmarea originalitatii grupului, justifica existenta sa, il exprima;

d) rezolva problemele grupului, are ro therapeutic pentru grup, protejeaza grupul fata de exterior;

e) actioneaza ca factor de unitate socio - culturala pentru toate grupurile umane;

f) faciliteaza grului sa devina cadrul de referinta pentru individ. (Neculau, 1977, 82-83).

Comunicarea este o flictogena in doua situatii: cand este absenta (individul nu spune ce il doare, dar acumuleaza tensiune si in cele din urma aceasta se descarca intr-un moment, la nivel si intr-o maniera la care nut e astepti) sau defectuoasa (care duce la intelegerea eronata, neintelegeri). Absenta sau nivelul nesatisfacator al unora din "competentele sociale" pe care le citeaza S. Moscovici: "dispozitia si capacitatea de a acorda gratificatii si sprijin, foarte importante in prietenie si atractia personala; o buna autoapreciere a expresivitatii in comunicarea nonverbala; bune abilitati de comunicare verbala, obligatorii pentru performantele profesorilor si liderilor; empatia; cooperarea; atentia acordata celorlalti; factorii cognitive (cunoasterea si respectarea regulilor care guverneaza fiecare tip de relatie informala; intelegerea si identificarea adevaratei nature a fiecarei situatii si relatii; cunoasterea si respectarea unor principii ale unei conversatii, rezolvarea problemelor psiho-sociale; prezentarea sinelui (comportamentul care vizeaza influentarea manierei in care suntem vazuti de ceilalti)" determina stabilirea unui anumit tip de comunicare.

Relatia elevi/ adolescenti- profesor

Stilul educational (E. Geissler, 1977) reprezinta expresia modurilor de comportament preferate care revin cu o anumita regularitate, iar pentru B. O. Smith, el este modul caracteristic in care actele de predare sunt executate.

Prin natura sa procesul educational presupune o relatie de conducere. Profesorul este liderul desemnat, a carui activitate se subsumeaza unor functii de conducere: el planifica, organizeaza, controleaza si apreciaza activitatea elevilor, exercita o anumita putere, modeleaza atitudinile si conduitele elevilor, ii determina sa accepte ti sa raspunda influentelor lui. Ipostaza de lider pe care o are profesorul genereaza in mod inevitabil anumite practici educationale sau stiluri de conducere. Stilul de conducere al liderului are un puternic impact asupra unor aspecte esentiale ale vietii de grup: performanta, relatii interpersonale, climat afectiv, motivatie.

Lippit, White si Lewin au oferit modele, pe baza cercetarilor efectuate, pentru caracterizarea comportamentului de conducere al profesorului.

Stilul de conducere autoritar se caracterizeaza prin faptul ca liderul (in cazul clasei scolare - profesorul) determina intreaga desfasurare a activitatii: el dicteaza tehnicile si etapele activitatii, fixeaza fiecarui membru al grupului sarcinile de munca si colegii cu care va lucra, distribuie aprecieri (critici si laude) intr-o maniera personala fara a face cunoscute copiilor criteriile de evaluare, se mentine in afara activitatilor concrete ale grupului.

Stilul de conducere democratic se caracterizeaza prin faptul ca problemele sunt discutate si deciziile sunt luate cu participarea intregului grup, care beneficiaza de incurajarea si asistenta liderului. Perspectivele noi, etapele activitatii sunt schitate de la inceput.

Stilul de conducere laissez-faire presupune un rol pasiv al liderului. Membrii grupului au intreaga libertate de decizie in ceea ce priveste etapele de desfasurare a activitatii si metodele utilizate.

Particularitatile pozitive ale afirmarii de sine cer sa fie inlaturata tutela adolescentilor de catre profesor si alti factori educativ. Intre profesor, alti factori educative si elevii afolescenti este necesar sa se dezvolte relatii caracterizate prin: indrumare si exigente corespunzatoare, dar si cooperare, intelegere, incredere si ajutor reciproc. In acest context, tutelarea excesiva si autoritarismul profesorului trebuie inlaturate din relatia profesor - elev - adolescent. Adolescentii trebuie sa se fereasca de exagerarea fenomenului de infantilism, adultii intelegandu-i insa de trairea ultimelor momente frumoase ale copilariei, deoarece si perioada adolescentei este o varsta a copilariei, desigur a copilariei mari, ce-I apropie de adulti (tineri).

Adolescenta se caracterizeaza prin dezvoltarea, dar si prin manifestarea partiala a inclinatiilor si aptitudinilor, mai ales cand scoala ii ofera si o profesionalitate, dezvoltare si manifestare carora trebuie sa li se acorde atentia corespunzatoare.

Daca se amplifica caracteristicile negative ale afirmarii de sine, atunci adolescenta este considerata o varsta "critica". In acest context, trebuie sa cunoastem tendintele comportamentale negative ale unor adolescenti pentru a le putea preveni (contracara). Astfel, unii adolescenti sunt atrasi de anumite acte ce pot denatura comportamentul ca: alcoolul, agresiunile, distrugerile de bunuri, etc. Sunt foarte receptivi la "moda", moda este un fenomen firesc, care poate aduce si elemente pozitive si negative, comportamentul excentric, extravagant. Daca nu vor fi descoperite si aplicate cu maiestrie si tact strategiile educationale, nu se va reusi prevenirea sau inlaturarea fenomenelor negative ale "afirmarii de sine". Adolescenta se poate caracteriza si ca o varsta "critica" cu consecintele ei negative in dezvoltarea aolescentilor. Daca strategiile sunt aplicate in mod constient, adolescentii pot fi antrenati ca parteneri loiali, ca subiecti ai educatiei si vor fi prevenite sau inlaturate fenomenele negative ale "afirmarii de sine", iar varsta adolescentei va fi o etapa normala, frumoasa si valoroasa de dezvoltare a personalitat

Adolescentul are numeroase particularitati pozitive, chiar daca sunt in stare potentiala, pe care se poate pune baza pentru a-l transforma intr-un subiect al educatiei, intr-un partener al acestui proces.

Stima de sine este o componenta afectiva a imaginii de sine. Dar in vreme ce imaginea de sine este ansamblul ideilor pe care un individ le are despre el insusi, despre trasaturile de character si corpul sau, stima de sine explica sentimentele noastre fata de noi insine: ce gandesc eu despre mine, ce consider ca sunt capabil sa fac, daca ma simt util, optimist, pessimist,

Exista unele conduite interpersonale care, lezand stima de sine, afecteaza comunicarea si in final capata potential conflictogen si anume:

a) contestarea, minimalizarea de catre o alta persoana a succeselor, realizarilor majore, sau critica sistematica ori doar accidentala a modului in care individul a performat o activitate sau a rezultatului acesteia.

b) propunerea unor sarcini cu standarde inaccesibile, care depasesc vizibil capacitatea persoanei - conduc la esec;

c) contestarea, minimalizarea, atacarea valorilor celuilalt;

d) constrangerea sau persuadarea unei personae sa actioneze contrar constiintei sale este un motiv in plus pentru a-si leza stima de sine. Coercitiile exterioare, supraeul psihanalitic, odata interiorizate, acceptate, adoptate, devin propria instana morala, forul intim care vegheaza sa ne comportam "corect". Un om care actioneaza in acord cu constiinta sa se pretuieste si este echilibrat afectiv. Orice incalcare a propriei constiinte, orice ignorare a "vocii interioare" nu numai ca determina indispozitia psihica, dar mai ales lezeaza stima de sine. Omul se dispretuieste pentru slabiciunea de a fi cedat si devine ostil celui care l-a constrans sau l-a influentat in aceasta directie.

Nerespectarea normelor, explicite sau implicite. Normele sunt standarde sau comportamente comune, acceptate de membrii grupului si asteptate de ei. Unele norme sociale sunt explicite si pot fi afisate: "Fumatul interzis", "In aceasta manastire se intra numai cu capul acoperit". Altele sunt nerostite si nescrise, dar si ele influenteaza comportamentul.

Comportamente neadecvate, la modul absolut sau relativ. Aici putem sesiza cateva genuri distincte:

a) comportamente negative, poate chiar antisociale, manifestate intr-un climat normal si care pe buna dreptate sunt respinse de celalalt/ ceilalti indivizi cu care interactionezi (un act de egoism, o minciuna);

b) comportamente pozitive in sine, ca valoare umana generala, dar atipice, neobisnuite fie in contextul social, cultural sau al relatiei in care au loc (daruri spontane, manifestari de simpatie, sau un act de altruism intr-o societate individualista), fie constantei comportamentale a persoanei care-l manifesta (o vecina avara se ofera sa-ti imprumute bani);

c) comportamente pozitive si dezirabile social, dar cu un mesaj negativat de partener, fie datorita unor trasaturi constante de personalitate, cum ar fi slaba incredere in sine, susceptibilitatea (tu il inviti la o petrecere a colegilor de munca, dar el te banuieste de ganduri ascunse), fie datorita starii dispozitional-afective pasagere (este iritat ca seful tocmai i-a respins proiectul, iar tu il intrebi, prieteneste, care mai este soarta proiectului pe care stiai ca trebuie sa-l termine;

d) comportamente neadecvate situatiei: hohote de ras la o inmormantare sau de plans disperat in casa prietenilor.

2.3 Mituri

Cele mai frecvent mediatizate mituri, care vizeaza scoala ca sursa de informare a adolescentilor privind viata sexuala, sunt:

  Scoala ar trebui sa fie principalul responsabil de educatia sexuala a copiilor

Multi parinti sunt de acord cu aceasta afirmatie, pornind de la premiza ca in cadrul unui sistem educational organizat trebuie sa existe persoane specializate in domediul sexualitatii, persoane care ar fi cele mai in masura sa-i pregateasca pe copii sau adolescenti pentru viata de cuplu.

In realitate nu exista, inca, in Romania suficienti profesori pregatiti sa discute problemele vietii sexuale cu elev Profesorii de biologie, dincolo de cunoasterea termenilor stiintifici si a modului de desfasurare a proceselor fiziologice, raman complet descoperiti.

Al doilea lucru demn de semnalat este constientizarea adevarului ca fiecare copil/adolescent isi percepe intr-un mod propriu sexualitatea, iar mediul scolar nu prea poate oferi cadrul adecvat unor discutii intime, discrete intre un consilier sexual si elev.

Iar daca tinem seama de punctul de vedere al elevilor, ei vor tine intotdeauna cont de cele spuse de persoana pe care o considera cea mai demna de incredere. Din categoria "persoanelor de incredere" fac parte prietenii lor (de aceeasi varsta sau mai mari), parintii - acestia doar daca reusesc, prin eforturi sustinute, sa-si castige acest titlu - si, uneori, modelele/idol

3. Colegii

Clasa scolara reprezinta un grup de elevi supusi unor influente educative organizate si sistematice in cadrul scolii, exercitate de catre un formator sau un grup de formatori intr-un spatiu determinat.

Fiecare dintre noi apartinem unuia sau mai multor grupuri: familie, clasa de elevi, grupul de prieteni, colectivul de munca, echipa sportiva. In sens psihologic grupul reprezinta un ansamblu de indivizi care sunt in interactiune intr-un context dat.

Pentru copii, pana in perioada preadolescentei, grupul de referinta este familia, parintii, care le ofera modele de conduita, criterii de apreciere, valori. Incepand cu preadolescenta si mai ales in adolescenta, modelele familiale trec pe plan second, locul lor fiind luat de grupul de aceeasi varsta (colegi de clasa, prieteni), care le ofera norme, opinii, valori de referinta. Ceea ce este considerat characteristic si nonconformism, odata cu tendinta de a afisa un contramodel fata de cel produs de generatia adulta (Radu, 1974, p.176).

Grupul si adolescentii

In cazul adolescentilor exista doua tipuri de grupuri din care acesta poate face parte:

Ø grupul formal (clasa scolara);

Ø grupul informal (gasca - anturajul).

Grupul formal (clasa scolara) este un ansamblu de personae care are o organizare explicita, institutionalizata, iar relatiile dintre membri sunt relatii oficiale, formale, reglementate prin norme, legi, ordine, deciz Are o structura formala reflectata in organizarea ierarhica si functionala a grupului.

Particularitatile clasei scolare ca grup:

□ implineste cateva dintre motivele fundamentale ale conditiei umane: nevoia de afiliere, de altul, nevoia de participare, nevoia de protectie, de securitate. Acest grup are o imensa influenta asupra membrilor sai, alcatuind "creuzetul" in care se contureaza personalitatea;

□ este un grup de munca specific, format dintr-un numar de membri egali intre ei (elevii) si dintr-un animator (profesorul), ale caror raporturi sunt reglementate official de tipul sarcinii si normele de functionare (Neculau, 1983, p.105);

□ este un grup formal, constituit pe baza unor reglementari scolare in functie de anumite reguli si prin distribuirea unor roluri diferite educatorilor si educatilor;

□ este un grup mic prin numarul de membri (25-30);

□ este un grup educational prin natura scopurilor;

□ este un grup de formare, de modelare a unor capacitati si trasaturi de personalitate, de invatare a unor comportamente de insusire a cunostintelor si abilitatilor necesare;

□ un grup primar si de aceea poseda toate caracteristicile generale ale acestuia:

Grupul informal (gasca - anturajul) este un grup constituit spontan, fara o organizare explicita, iar relatiile dintre membri exprima modul de distributie a simpatiei si antipatiei in grup. Are o structura informala, care evidentiaza pozitia membrilor populari si a celor respinsi, polii de atractie si de conflict dincolo de structura oficiala.

Varsta la care se manifesta cel mai puternic nevoia de grup este adolescenta. Adolescentii resimt ca pe o necessitate psihologica fundamentala faptul de a fi impreuna cu persoanele de aceeasi varsta, avand preocupari relative commune cu ei.

Caracteristicile care transforma o multime de indivizi intr-un grup uman sunt:

existenta unui ansamblu de persone;

manifestarea unui complex de interrelatii intre acestea;

participarea la actiuni commune in vederea atingerii unui scop comun;

constituirea unor functii si sarcini specifice la nivelul ansamblului respective de persoane.

A fi impreuna cu cei de aceeasi varsta creeaza o stare de confort psihic, de siguranta, de recunoastere.

Cele mai importante functii ale grupului, care asigura membrilor sai o serie de "servicii" sunt considerate urmatoarele:

. de integrare si de securitate: grupul ofera adolescentului posibilitatea sau sansa de a fi el insusi, lipsit de inhibitii pagubitoare si stresante (in grup adolescentul se simte protejat, aparat prin si de simpla prezenta fizica a celorlalti; membrii grupului sunt suportul initiativelor celor care fac parte din grup, fie ca acestea sunt positive (apararea victimei, argumentarea unui punct de vedere care nu-I apartine), fie ca sunt negative (bravada, teribilism);

. de reglementare a relatiilor interindividuale prin aprobare sau dezaprobare mutuala - adolescentul consimte sa vina in relatii cu ceilalti din interiorul si din perspective normelor grupului (prezenta in grup echivaleaza cu acceptarea cerintelor altora, cu respectarea si promovarea lor);

. de reglementare a relatiilor intraindividuale - facand parte dintr-un grup, adolescentul descopera prin relatiile interpersonale pe care le stabileste: propria imagine despre sine si imaginea altora despre el;

. nevoia de participare la activitatile commune - individual simte nevoia sa fie acceptat, sa fie admis intre ceilalti.

Alaturi de grupul formal adolescentii (marea majoritate) adera la diferite grupuri informale. Grupul informal (gasca - anturajul) este un grup constituit spontan, fara o organizare explicita, iar relatiile dintre membri exprima modul de distributie a simpatiei si antipatiei in grup. Are o structura informala,care evidentiaza pozitia membrilor populari si a celor respinsi, polii de atractie si de conflict dincolo de structura oficiala.

Din punct de vedere biofizic, majoritatea adolescentilor ating in aceasta perioada parametrii maturizarii fizice. Multi traiesc o stare de confuzie privind relatiile sexuale si care poate veni din partea mediului social in care a crescut si care si-a extins presiunea erotica (in special mass-media si grupurile de aceeasi varsta).

La un numar mare de adolescenti normele si valorile siocietatii, responsabilitatile, implicarea imaginii de sine actioneaza in sensul autocontrolului si evaluarii mature a situatiilor de viata si a oamenilor, a consecintelor actelor acestora.

In societatea actuala adolescentii sunt expusi mai multor patimi, tentatii, ispite ce tin de natura inferioara a omului si de efectul de satisfactie imediata (alcool, droguri, pornografie, jocuri de noroc, relatii sexuale fara afectiune, homosexualitate). Grupul constituie o prezenta vie, concreta in viata adolescentului mai apropiata decat cea a parintilor si profesorilor. Adolescentului ii place sa apartina unui grup, sa stea impreuna cu grupul, sa fie implicat in actiunea grupului. Intr-un fel grupul (gasca) il izoleaza de lume.

Lumii tuturor (o lume nesigura, de spectatori, abstracta, ostila sau perceputa ca fiind ostila, careia ii este indiferenta identitatea lui), adolescentul ii opune lumea grupului sau:

   lume care il incurajeaza si ii respecta identitatea;

   lume concreta (pentru care stie ca face sau ca poate face ceva);

   lume sigura;

   lume de actori.

In gasca adolescentii sunt in centrul atentiei, se simt pe scena (in spectacol, in rol), se intrec sa starneasca rasul, sa socheze, sa surprinda. Ei asteapta reactia imediata a celorlalti (care nu intarzie sa apara) - raspunsurile fiind immediate si particularizate. Adolescentul este foarte sensibil la reactia grupului, vrea sa fie pe placul grupului.

Atitudinile adolescentilor in grup sunt (usor) ironice la adresa celor monotoni si uzati, depasiti, ei folosind gluma nu numai pentru acrea buna dispozitie dar si pentru ca se afla la "jumatatea drumului" dintre o afirmatie si o afirmatie absolute gratuita, incercand astfel sa spuna indirect ce au de spus.

3.2 Mituri

Un contact sexual reusit este doar cel care survine spontan, neprogramat

In realitate anticiparea momentului contactului sexual si pregatirea cu grija a conditiilor in care sa se desfasoare nu afecteaza cu nimic intensitatea trairii erotice. Fiorul asteptarii nu poate decat sa cresca dorinta resimtita de catre cei doi parteneri, conducand astfel catre o percepere la cote maxime a actului erotic.

Masturbatia (sau masturbarea) este un gest condamnabil si nesanatos

In realitate prin masturbatie, adolescentul are posibilitatea sa-si cunoasca mai bine propriul corp si modul in care raspunde la diversi stimuli. Va putea descoperi ce rol joaca fantasmele sexuale (sau imaginatia sexuala) pentru el/ea, de cat timp are nevoie pentru a ajunge la orgasm. Mai mult, persoana de sex feminin poate, pe parcursul masturbarii, sa exerseze unele practici menite sa sporeasca gradul de satisfactie sexuala, atat personala  cat si a partenerului.

Sexul oral este o perversiune sexuala

In realitate prin sex oral se intelege stimularea cu ajutorul gurii a organelor genitale externe ale partenerului/partenerei. rand, nu Notiunea de sex oral are doua fatete: felatia si cunilingusul, aplicandu-se deci atat la barbat cat si la femeie. Aspectele igienice legate de desfasurarea sexului oral (intre doua persoane cu un grad apropiat de igiena personala) sunt perfect comparabile cu cele din timpul unui contact sexual asa zis "clasic". Atat timp cat ambii parteneri sunt de acord, sexul oral se poate constitui intr-un uimitor si foarte eficient mijloc de apropiere intre parteneri, pe toata durata actului sexual si dupa.

4. Mass-media

o          televiziunea

o          internetul

o          literatura beletristica

o          literatura "interzisa": erotica, pornografica.

Mass-media este o denumire generala a tuturor mijloacelor si modalitatilor tehnice moderne de informare a maselor: presa scrisa, radioul, televiziunea, internetul si alte mijloace de stocare si transmitere a informatiei (discuri, casete audio si video, CD-uri).

Mass-media sau mijloacele de comunicare in masa sunt o forta deosebita, avand diferite roluri:

are un rol informativ- alimenteaza publicul cu stiri sau informatii despre evenimentele sociale, afaceri publice si viata politica;

are un rol interpretativ- evenimentele sau faptele cotidiene difuzate de mass-media sunt intepretate si judecate

are un rol expresiv- este un forum in care persoane sau diverse grupuri sociale pot face cunoscute opiniile si castiga o identitate culturala, politica, sociala;

are un rol critic- joaca rolul de "caine de paza', in numele opiniei publice, fata de sistemul de guvernare al statului, de investigare sau punere in lumina a situatiilor sau aspectelor anormale din viata sociala si confruntarea unor curente diferite de opinie care se manifesta prin intermediul mass-mediei;

are un rol instructiv-culturalizator- difuzeaza informatii si cunostinte cultural-stiintifice;

are un rol de liant social- poate genera un mecanism de solidaritate sociala in caz de calamitati naturale, situatii personale deosebite care solicita ajutorul celorlalti membri ai sociatatii;

are un rol de divertisment pune la dispozitia publicului modalitati de petrecere a timpului liber.

Ziarele sau publicatiile, pot fi foarte utile, in masura in care informatia poate ajuta la luarea deciziilor adecvate sau exprimarea solidaritatii cu altii sau sa ne imbogatim cunoasterea noastra in privinta realitatii in multiplele sale dimensiuni. Ar trebui asadar, sa fie gasite raspunsurile la urmatoarele intrebari:

- Ziarele si publicatiile sunt cu adevarat complete? (De obicei, adevarul este spus pe jumatate.)

- Exista prejudecati ale celor care l-au realizat? (Intotdeauna exista grupuri de interese

- Ce stiri sunt selectionate pentru a fi trasmise? (De cele mai multe ori stirile de senzatie.)

- Ce este prezentat la stiri? (Nu se prezinta intotdeauna ceea ce este mai important.)

- Informatia este corecta si echilibrata? (Uneori, nu.)

In cazul televiziunii, ar trebui gasite raspunsurile la urmatoarele intrebari:

Exista unele programe care trebuie  analizate, discutate? (Da, multe dintre ele.)

- Care sunt valorile personajelor pe care le urmarim? (Valorile promovate sunt: libertinajul, frumusetea fizica, banii, puterea, distractia.)

- Care sunt metodele folosite pentru a focaliza atentia asupra unor personaje? (Modalitati tehnice ca: iluminarea, unghiul de filmare, costumele, machiajul.)

Mass-media este "imbibata' de publicitate. Publicitatea are ca scop: informarea oamenilor cu privire la calitatile unor bunuri si servicii- care pot fi reale sau nu - influentarea lor, astfel incat ei sa devina cumparatori sau consumatori ai acestor bunuri sau servic Dar dorintele de lucruri, bani, placere, distractia si confortul inoculate prin publicitate, nu sunt la indemana oricui si devin astfel sursa de tensiune, facand posibila aparitia comportamenzelor de risc.

Mass-media in general, dar televiziunea in special, reprezinta o minune si o extraordinara inventie a omului, care a transformat lumea intr-un sat global, este o buna sursa de cunoastere si de educatie si o modalitate de destindere, dar, reconstruieste realitatea, realizeaza un nou mod de existenta, influentand prin:

- vizionarea in sine- ca obicei zilnic- afecteaza dezvoltarea si functionarea creierului uman,

- mesajele TV, natura acestora si consecintele pe termen lung ca de exemplu: schimbarea modului de viata si a credintei.

Transmiterea informatiilor prin imagini, vizionarea in sine: activeaza mai ales emisfera dreapta a creierului care raspunde de vizual, emotii, senzatii, intuitie, placere si inhiba activitatea emisferei stangi a creierului care raspunde de gandirea logica, analitica, exprimarea corecta a ideilor, citit si scris, rationamentul matematic

Principalele mesaje transmise prin televiziune sunt: eroticul si violenta.

Efectul  mesajului erotic asupra publicului este foarte puternic, televiziunea se exprimandu-se cel mai bine si seducator prin erotism. O statistica facuta pe programele populare in randul tinerilor arata ca:

- 83% fac referiri la sexualitate,

- 80% vorbesc despre sexualitate,

- 49% apar explicit comportamente sau relatii sexuale.

Efectele mesajelor erotice sunt:

Ø disparitia sentimentului de vinovatie asupra tinerilor care traiesc impreuna

Ø stimularea simturile prin prisma senzualului

Ø tendinta de a se intoarce la primitiv care se reflecta in comportament socio-sexual.

Cartea-oglinda a evolutiei media din ultimii ani se numeste sugestiv 'Sexul vinde'. Cartea, scrisa de Rodger Streitmatter. Lucrarea pune accentul pe 'aventura mass-media de la reprimare la obsesie'. Autorul subliniaza faptul ca sexul a acaparat toate aspectele vietii publice. Dupa 50 de ani, sexul este prezent peste tot, de la panourile publicitare cu fotomodele aproape goale, Streitmatter subliniind procesul prin care mass-media a ajutat la propagarea Revolutiei Sexuale. De asemenea, autorul incearca sa puncteze si aspectele pozitive ale acestui boom de sexualitate. Evolutia media ofera parintilor si educatorilor o cale de a aborda subiecte dificile precum SIDA, identitatea sexuala si comportamentul sexual adecvat al tinerilor.

Influenta negativa a televiziunii in viata de familie contemporane se exercita sub mai multe forme. Forta distructiva a televiziunii se manifesta atat direct, prin: promovarea avortului, a libertinajului si prin reducerea relatiei de dragoste la satisfacerea mecanica a placerii sexuale, cat si indirect, prin: promovarea unei vieti lipsite de griji, comode, cu mult confort si multa distractie, pentru care familia sau copii ar putea constitui un serios impediment.

Televiziunea joaca un rol principal in normalizarea relatiilor sexuale in afara casatoriei, a adulterului, a perversiunilor sexuale si a divortului. In telenovele, de exemplu, relatiile sexuale sunt de 24 de ori mai frecvente in afara casatoriei decat cele intre soti, sau, 94% dintre intamplarile erotice se desfasoara intre persoanele necasatorite. De asemenea, adulterul si divorturile abunda, depasind cu mult rata celor din realitate. Nemultumirile sau frustrarile privind propria persoana cat si a celuilalt, slabirea fidelitatii, a dorintei de a avea copii sau de a intemeia o familie sunt consecinte directe ale vizionarii materialelor erotice si pornografice. Televizorul devine o lume cu care adolescentii se imprietenesc, cu care petrec mai mult timp, in care investesc afectivitate mai mult decat in cei dragi. Efectele mici, cumulate de-a lungul timpului, fac, ca dupa cativa ani, indivizii sa nu se mai poata intelege intre ei, sa nu se mai recunoasca.  Chiar daca familia nu ajunge la divort, familia devine un cosmar. Reprosurile, cearta, vilenta verbala si fizica devine tot mai frecventa si mai grava in familia care-si duce existenta in jurul televizorului si al valorilor acestuia, iar membrii isi transforma viata intr-o scena, se simt pentru cateva clipe eroii propriei telenovele.

Pornografia este prezenta, accesibila si frecvent utilizata de persoanele care abuzeaza sexual de minori pentru a-i convinge pe copii ca actul sexual e ceva acceptabil si placut.

Pe Internet si in mass-media sunt prezentate tot felul de comportamente imorale, deviante si nesociale despre care adolescentii lor pot gandi ca atat timp cat unii le practica sunt acceptabile, firesti si deci ca pot sa si le insuseasca si ei.

Intrebarea care apare este: inteleg adolescentii diferenta intre fictiune si realitate sau trebuie sa li se explice ca ceea ce ei vad nu descrie intotdeauna viata adevarata? Ca este obligatoriu sa analizeze cu un ochi critic tot ceea ce vad? Ca zambetele, zgomotele, actiunea sunt jucate si nu sunt adevarate? Ca actorii nu fac sex in direct, ci se prefac?