Structura si dinamica personalitatii copilului

1). Conceptul de personalitate:

- Modele de abordare a personalitatii - modelul trasaturilor, modelul factorial,

modelul umanist s.a;

- Structura personalitatii - temperament, aptitudini, caracter. Unitatea si dinamica lor.

Perspective noi in abordarea structurii personalitatii.

2). Caracteristicile dezvoltarii psiho-fizice a scolarului mic si mijlociu.

3). Dimensiunea creativa a personalitatii. Formare, dezvoltare, exprimare, afirmare in plan individual si social.

4). Metode si tehnici de cunoastere a personalitatii copilului

BIBLIOGRAFIE

. Allport,G.,Structura si dezvoltarea personalitatii, Bucuresti, EDP, 1981.

* Badea A., Caracterizarea dinamica a copilului si adolesentului de la 3 la 18 ani, cu aplicatii la fisa scolara, Bucuresti, EDP, 1993

*Cosmovici,A.; Iacob,L., Psihologie scolara, Iasi, Editura Polirom, 1998.

. Cretu,C., Psihopedagogia succesului, Iasi, Editura Polirom,1997.

. Davitz,G.;Ball,S., Psihologia procesului educational, Bucuresti, EDP, 1978.

. Dragu Anca, Cristea Sorin, Psihologie si pedagogie scolara, Ovidius University Press, 2003

* Miclea M. Psihologie cognitiva. Modele teoretico-experimentale, Polirom, Iasi, 2003

* Mitrofan, N., Testarea psihologica a scolarului mic, Bucuresti, Editura Press Mihaela

SRL, 1997

. Oprescu,V., Fundamentele psihologice ale pregatirii si formarii didactice, Craiova,

Editura Universitaria,1996.

. Pavelcu,V., Cunoastera de sine si cunoasterea personalitatii, Bucuresti,EDP,1982.

. Popescu-Neveanu, P., Zlate, M.,Cretu,T.,(sub redactie) Psihologia scolara Bucuresti

Tipografia Universitatii Bucuresti, 1987.

* Raducu, A., Reprezentarile copiilor de 6-7 ani despre scoala, Bacau, Editura Tudor, 1998

. Schiopu,U., Verza,E.,Psihologia varstelor. Ciclurile vietii,Bucuresti,EDP,1995.

. Zlate,M., Fundamentele psihologiei, Bucuresti Editura XXI,1994.

. Zlate,M., Eul si personalitatea ,Bucuresti,Editura"Trei",1997.

Conceptul de personalitate (P)

Fiind o notiune foarte generala si complexa nu poate exista o singura viziune sau definitie. Personalitatea este obiectul mai multor stiinte, fiecare abordand-o din unghiul sau specific: antroplogia biologica si culturala, sociologia, psihologia, stiintele educatiei (pedagogia), medicina (psihosomatica), istoria.

Cele mai multe definitii includ o viziune integrativa si dinamica, releva caracterul specific uman, unitar si sintetic al P, determinarea ei biologica si socioculturala.

Definitia P dupa Anca Dragu (2003) - un ansamblu sistemic, deosebit de complex al programelor, structurilor profunde, trasaturilor, precum si organizarea lor privind omul concret in ceea ce are el unic, original, relativ stabil si il deosebeste de ceilalti.

Multi autori considera ca exista cel putin 3 elemente (caracteristici) definitorii ale personalitatii:

Globalitatea;

Coerenta;

Permanenta (stabilitatea) temporala.

Modul de organizare al P se elaboreaza in baza genotipului si se transforma sub influenta maturizarii biologice si a experientei personale (socio-culturale si afective).

Educarea (si educabilitatea) personalitatii este finalitatea pedagogica de maxima generalitate (idealul educational).

Modele de abordare a personalitatii (Dragu, 2003)

Exista o multitudine de teorii, perspective si acceptiuni asupra personalitatii.

cea antropologica - considera personalitatea ca fiind o entitate bio-psiho-socio-culturala, analizand omul viu, concret, empiric, ca intreg;

cea biologica, care pune accentul pe structura morfologica si functionala a omului; P reprezinta fiinta umana care cunoaste, actioneaza si valorizeaza, transformand lumea si pe sine;

cea axiologica, pentru care personalitatea reprezinta un produs dar si un producator de valori si medii, doarece omul asimileaza dar si creeaza imprejurarile, le poate dirija si transforma

perspectiva atomista - descompunerea personalitatii in elementele sale componente; ca exemplificare avem orientarea medicului antic Hipocrate, urmat de Galenus, cu privire la temperament (cele 4 tipuri - sangvinic, coleric, flegmatic si melancolic); o alta abordare de tip atomist este cea realizata prin analiza de tip factorial (Eysenck si Cattell);

Eysenck sustine ca exista doua domensiuni esentiale ale personalitatii, in functie de nivelul de nervozism: instabilitate si stabilitate; acestea se coreleaza cu tipologia propusa de Jung (introvertit - extrovertit) si rezulta urmatoarele tipuri de personalitate:

Extrovert stabil-sangvinic

Introvert stabil-flegmatic

Extrovert instabil-coleric

Introvert instabil-melancolic.

perspectiva structurala apreciaza personalitatea pornindu-se de la global, de la intreg, de la organizarea si ierarhizarea elementelor componente (Guilford

perspectiva configurationista, Lewin - dinamica grupului - sesizeaza trei momente succesive in structurarea personalitatii (structuri globale - 3 ani; semidezvoltate - preadolescenta si dezvoltate);

perspectiva sistemica - personalitatea este o unitate integrativa, superioara, un sistem supraordonat care nu se poate reduce la procese si functii psihice - este un sistem dinamic, hipercomplex, cu organizare ierahica si purinivelara, care dispune de intrari-stari-iesiri ca orice sistem

Descrierea si explicarea P in lumina teoriei sistemelor

P = sistem supraordonat cu autoorganizare si autoreglare, structurat pe 3 niveluri integrate ierarhic:

a)      nivelul biologic (ens instinctualis) - fiinta instinctuala, cu anumite trebuinte biologice, tendinte si pulsiuni (Freud - sinele ca inconstient);

b)      nivelul psihologic (ens cogitans) - fiinta care gandeste - constientul - structurat pe nivelul biologic, sub influenta nivelului urmator:

c)      nivelul social (ens socialis) - fiinta socio-morala, produs al socializarii si educatiei, care controleaza si regleaza activitatea celorlalte 2 niveluri - in raport cu conceptia despre lume si viata, cu modul propriu de apreciere si structurare a valorilor, convingerilor, intereselor, idealurilor deprinderilor si stilurilor de viata = supra-eul, ca si cenzura sociala.

perspectiva psihosociala are in vedere cunoasterea personalitaitii concrete, asa cum ea reactioneaza in sistemul interrelatiilor, pe baza statusurilor si rolurilor indeplinite (Kardiner - nucleu de baza; Linton - personalitati de statut - perspectiva socioculturala)

perspectiva umanista (Abraham Maslow, Carl Rogers, A. de Perreti etc) propune o personalitate care sa traiasca sansele implinirii, satisfactiei , succesului, sa construiasca relatii de colaborare, solidaritate si pe aceasta baza sa se implice in marile probleme ale omului si omenirii (boala, sanatate, fericire, nonfericire, exploatare, fraternitate, razboi, pace)

Carl Rogers considera ca personalitatea trebuie sa se centreze pe dezvoltarea necesitatii de autoactualizare, de dezvoltare a potentialului propriu al omului

G. Allport sustine ca trasaturile personalitatii se ierahizeaza, unele fiind dominante, cardinale (una-doua) iar altele subordonate acestora. Trasaturile principale, cam 10-15 pot fi identificate usor deoarece sunt caracteristicile individuale; mai exista apoi sute sau chiar mii de trasaturi secundare, slab exprimate, lipsite de continuitate.

George Kelly a formulat teoria constructelor personale, care se constituie la fiecare individ pe baza experientei proprii; acestea pot fi locale sau generale au un caracter bipolar (bun/rau, sensibil/insensibil) si pot fi utilizate in evaluarea celorlalti.

orientarea experimentalista (experientiala) - afirma unicitatea fiecarei persoane.

Perspective noi - modul the Big Five (cei cinci mari)

Este un model care pare a fi acceptat din ce in ce mai mult de catre comunitatea academica. Mai multi cercetatori au ajuns independent incepand cu anii 70' la aceeasi concluzie - cele mai multe trasaturi de personalitate la oameni pot fi comprimate la cinci dimensiuni, indiferent de limba sau culura:

extroversia - a fi asertiv si sociabil sau a fi retras si solitar;

tendinta de ordine - a te incadra in timp, a fi organizat, structurat si retinut la flexibilitate, varietate, spontaneitate si gluma;

stabilitatea emotionala - relaxare, calm, siguranta si optimism;

acomodarea - amabilitate, incredere in si sprijin pentru oameni;

curiozitatea - dorinta de cunoastere, imaginatia, creativitatea.Este de

subliniat ca s-a ajuns la aceste cinci trasaturi prin chestionarea a mii de oameni cu sute de intrebari si apoi a fost utilizata analiza factoriala.

Exista teste care identifica ponderea acestor trasaturi la oameni.

Dupa adeptii acestei teorii modelul de personalitate se poate modifica cu timpul,

nu este definitiv stabilizat la varsta de 30 de ani.

Structura personalitatii

Introducere - continutul activitatii psihice - abordare generala

Abordarea traditionala - procese, activitati si insusiri psihice - denumite generic fenomene psihice.

Procese psihice - modalitati ale conduitei cu o desfasurare discursiva, plurifazica

- cognitive - senzoriale - senzatii

- perceptii

- reprezentari

- logice - memoria

- gandirea

- imaginatia

- afective - emotii, dispozitii, sentimente, pasiuni, afecte

- volitive - vointa

Activitati psihice - modalitati esentiale de raportare a individului uman la realitatea inconjuratoare:   

limbajul

invatarea

munca

jocul

creatia

Insusiri psihice - sintetizari si generalizari ale diverselor particularitati dominante    - temperamentul

- aptitudinile

- caracterul

Conditii facilitatoare sau perturbatoare ale proceselor activitatilor si insusirilor

psihice - motivatia, deprinderile si atentia.

In psihologia romaneasca contemporana M. Zlate introduce conceptul de

mecanism psihic - in locul celui de fenomen psihic (cu referire la procese activitati si insusiri psihice).

Componentele personalitatii

Personalitatea cuprinde in structura sa (Dragu, A, 2003):

subsistemul de orientare al personalitatii: motive, interese, aspiratii, inclinatii, convingeri, idealul de viata;

subsistemul bioenergetic al personalitatii - temperamentul;

subsistemul instrumental al personalitatii: deprinderi, priceperi, obisnuinte, aptitudini si capacitati, creativitatea si potentialul creativ;

subsistemul relational valoric si de autoreglare - caracterul.

Componentele (laturile) personalitatii cele mai frecvent prezentate in literatura de specialitate sunt temperamentul, aptitudinile si caracterul.

Clasificarile mai recente ale teoreticienilor adauga acestor trei componente si:

inteligenta - ca latura rezolutiv-productiva a personalitatii;

creativitatea - ca latura transformativ-constructiva a personalitatii.

Temperamentul (T) reprezinta sistemul dinamico-energetic al P.

T se bazeaza pe tipul de activitate nervoasa superioara, respectiv pe cele 3 insusiri ale proceselor de excitatie si inhibitie: intensitatea, echilibrul si mobilitatea. T isi pune amprenta pe intreaga viata bio-psihica si comportamentala, el furnizeaza energia necesara personalitatii. T se exprima cel mai pregnant in comportamentul uman. Exista o serie de indicatori psihocomportamentali care ne ajuta sa identificam temperamentul:

ritmul si viteza desfasurarii trairilor si starilor psihice

vivacitatea sau intensitatea vietii psihice

durabilitatea manifestarilor psihocomportametale

intrarea, persistenta si iesirea din actiune

impresionabilitatea si impulsivitatea

egalitatea sau inegalitatea trairilor psihice

capacitatea de adaptare la situatii noi

modul de folosire, de consumare a energiei disponibile.

T reprezinta un aliaj de insusiri innascute si dobandite.

Exista mai multe clasificari ale T (Dragu, 2003).

tipologiile substantialiste, propuse de Hipocrates si Galenus pornesc de la luarea in considerare a unor substante din organismul uman (sangele, limfa, fierea galbena si fierea neagra). Dupa Hipocrates exista, in functie de dominanta uneia sau alteia dintre aceste substante 4 tipuri de temperament: sangvin/sangvinic, flegmatic, coleric si melancolic);

tipologiile constitutionale, care se bazeaza pe aspectul somatic, morfologic al individului, plecand de la premisa ca o anumita constitutie predispune la un anumit comportament; psihiatrul german Kretschemer distinge astfel 3 tipuri de temperament:

tipul picnic (talie joasa, fata rotunda, ten fin) are ca si corespondent in plan psihologic ciclotimicul - cu dispozitie spre stari tonico-afective ciclice, sinusoidale, cu alternante intre stari active si depresive; oamenii de acest tip sunt putin increzatori in fortele lor si tematori.cu predispozitie spre stari maniaco-depresive si hipomanii;

tipul lepsotom sau astenic (talie inalta, membre lungi si subtiri, etc) - oameni hipersensibili, dominati de introversie - cu predispozitie spre boli de tip schizoid;

tipul atletic - intermediar intre primele doua, dezvoltat armonios din punct de vedere fizic si relational, normal din punct de vedere psihic.

tipologiile psihologice - au drept criteriu de clasificare fapte si fenomene de natura psihica (Jung - extrovertiti si introvertiti)

Tiplogiile psihofiziologice (vezi Pavlov, cele 4 tipuri care exprima combinarea specifica a trasaturilor ANS - activitatea nervoasa superioara)

puternic echilibrat mobil

puternic echilibrat inert

puternic neechilibrat excitabil

tipul slab

Tipologiile psihosociologice (T. teoretic, economic, estetic, social, politic si religios) - Spranger, Vernon si Allport

Tipologiile psihopatologice - destructurarea trasaturilor temperamentale; Kahn descrie: nervosii, sensibilii, obsesivii, expozivii, hipertimicii, depresivii, instabilii, amoralii, nestatornicii, impulsivii, fantasticii, bizarii etc,

Psihologul francez La Senne distinge 8 tipuri temperamentale, in functie de emotivitate, activitate si rasunet (viteza de reactie).

Tipul nervos - este fermecator, entuziast, uneori agitat alteori scanteietor; intreprinde actiuni cu entuziasm dar nu reuseste sa le termine.

Tipul sentimental - are tendinte spre timiditate, inchidere in sine, constiinciozitate, sensibilitate.

Tipul activ - este exuberant, intreprinzator, aventuros, bun camarad, independent.

Tipul pasionat - este sigur, sarguincios, ii place sa reuseasca, sa comande.

Tipul flegmatic - serios, ordonat, dar lipsit de entuziasm.

Tipul sanguin - abil, descurcaret, 'interesat', stie sa-si ia partea leului intotdeauna.

Tipul amorf, nonsalant - nepasator, indolent, apatic, influentabil, gurmand, nu lucreaza decat daca este fortat.

Tipul apatic - fara resurse mari, lent, ranchiunos (Sillamy M, 1996).

Educatia T coleric (nervos) acesta se caracterizeaza prin predominanta

excitatiei, este neechilibrat, prezinta oscilatii intre entuziasm exagerat si abandonarea initiativei, urmata uneori de stari depresive, anxietate, neincredere in fortele proprii; lipsa de rezistenta la efort, agitatie, impulsivitate, nestapanire, iritabilitate, incapatanare (opozitie), agresivitate, tendinte de dominare.

Din listarea acestor trasaturi rezulta necesitatea modelarii, temperarii lor prin educatie. Deoarece colericii se plictisesc repede, in procesul de invatare este necesara crearea motivatiei puternice pentru:

invatare;

disciplina si rigoare;

organizarea activitatii.

Prin educatie si autoeducatie colericii pot ajunge personalitati marcante (de

pilda Napoleon, Mihai Viteazul, Caragiale).

In lipsa unor influente socioeducationale adecvate, colericii sunt predispusi uneori la nevroze de adaptare, uneori chiar la acte antisociale.

Educatia T sanguinic; acesta este tip nervos puternic, echillibrat, optimist, curajos, deschis, energic, sensibil, impresionabil, mobil, bine dispus, rezistent, stapanit, rapid si activ. Pare a fi tipul ideal, dar desi invata usor si repede se plictiseste rapid, nu manifesta un entuziasm deosebit, nu ii place sa riste. Este sociabil, uneori exuberant, dar instabil in starile afective, influentabil, superficial, 'usuratic'.

Din prezentarea ultimelor trasaturi rezulta necesitatea interventiei educationale, pentru a preveni instalarea unor trasaturi negative de caracter.

Educatia T flegmatic; la acesta este specifica predominanta inhibitiei, este insa echilibrat, calm, linistit, calculat, constant, ordonat, rabdator, meticulos, muncitor, perseverent - dar este lipsit de initiativa si entuziasm, este de obicei inchis si putin sociabil.

Prin educatie, modelare si flegmaticii pot deveni destul de productivi, inclusiv oameni de actiune. Se pot da exemple ilustre in acest sens : Kutuzov, Mihail Sadoveanu.

Educatia T melancolic; este un tip mai slab din punct de vedere nervos, nerezistent la eforturi, interiorizat, trist, timid, anxios, nehotarat, retras, nesigur, cu sentimentul inferioritatii, neincrezator in fortele proprii, adeseori visator; are si suficiente calitati: este serios, constiincios, exigent cu el insusi, sensibil, supus (ascultator, disciplinat ca elev), sarguincios etc. (Exemplu - Eminescu).

Elevii cu acest tip de T sunt capabili (prin exersare si educatie) de eforturi considerabile, de rezultate destul de bune la invatatura.

Este necesar antrenamentul progresiv pentru rezolvarea de sarcini in mod autonom, cresterea increderii in sine.

Lipsa conditiilor propice de mediu si educatie poate conduce la accentuarea pesimismului, a complexelor de inferioritate, a lipsei de sociabilitate, la consumarea interioara si la inadaptare datorita esecurilor.

Tipurile temeramentale nu sunt pure si imuabile. In realitate exista mai degraba aliaje, mixturi, combinatii, interferente intre diversele tipuri de T. prezentate. Este posibila modificarea in buna masura a unui tip de T prin educatie si autoeducatie, asa cum s-a exemplificat mai ales in cazul colericului si melancolicului.

Pentru cadrele didactice este foarte important sa cunoasca temperamentul elevilor. Acest lucru se poate realiza prin metoda biografica, chestionare, teste de personalitate, observatia curenta etc.

Aptitudinile (A)

Ca structuri de personalitate A reprezinta un complex de insusiri psihice individuale, structurate intr-un mod original, dispozitii naturale si dobandite, care se exprima prin capacitatea de a efectua anumite sarcini (operatii, activitati) mai rapid si mai eficient, cu succes deosebit.

Clasificarea A

In raport cu natura operatiilor implicate, aptitudinile pot fi:

- aptitudini simple, elementare, care se bazeaza pe un tip omogen de operare sau functionare; exemple: proprietatile senzoriale - acuitate vizuala, auditiva, olfactiva, simtul ritmului, capacitatea de concentrare si distributie a atentiei, etc   

aptitudini complexe, care presupun, la prima vedere o reuniune de aptitudini

simple, elementare; aptitudinea muzicala presupune de pilda acuitatea auditiva dar si auz absolut, simt al ritmului, reprezentarea melodiilor, memorie muzicala etc. La o interpretare mai profunda se are in vedere faptul ca nu poate fi vorba de o simpla insumare, aditionare de aptitudini simple pentru a forma una complexa, ci mai degraba de o structura sau o matrita dupa care se structureaza un stil individual de receptare si reactie intr-un domeniu - cel muzical in cazul de mai sus.

Aptitudinile complexe pot fi generale sau speciale. Cele speciale mijlocesc eficienta activitatii intr-un anumit domeniu, restrans (interpretarea muzicala la un anumit instrument de pilda), in vreme ce aptitudinile generale - spiritul de observatie, capacitatea creativa, inteligenta - pot fi fi solicitate de mai multe domenii de activitate.

Inteligenta ca aptitudine generala (cea mai generala dupa multi autori) =

buna organizare a functiilor gandirii in rezolvare problemelor si adaptarea la mediu.

Forma calitativ superioara de manifestare a aptitudinilor complexe este talentul - grad inalt de dezvoltare si imbinare orginala a acestora, ceea ce face posibila creatia de valori noi, originale.

Geniul - forma cea mai inalta de dezvoltare a aptitudinilor care se manifesta intr-o activitate de importanta istorica pentru viata societatii, pentru progresul cunoasterii umane, care conduce la creatii unice, irepetabile.

Caracterul si atitudinile

Ca latura relationala a personalitatii, responsabila de modul in care oamenii interactioneaza in societate, caracterul a fost interpretat ca o pecete sau amprenta ce se exprima in comportament, un mod de a fi al omului, o structura psihica complexa prin care se filtreaza cerintele externe si in functie de care se elaboreaza reactiile de raspuns.

Caracterul (C) exprima valoarea unei persoane, a mai fost denumit si profilul psihomoral al persoanei, conduita sa relativ stabila din acest punct de vedere;

C se aseamana mult cu temperamentul, dar nu este identic cu acesta.

C are ca nucleu atitudinile (A) = o constructie psihica sintetica si complexa, ce reuneste elemente intelectuale afective si volitive, un mod de a fi, de a simti, de a reactiona; A exercita o functie directionala reglatorie si evaluativa (P.P.Neveanu), este o modalitate interna de a raportare la diferitele laturi ale vietii sociale.

Atitudinile se exprima cel mai adesea in comportament prin intermediul trasaturilor caracteriale: modestia, demnitatea, siguranta de sine etc. Sunt considerate trasaturi caracteriale cele care satisfac o serie de exigente :

sunt esentiale, definitorii pentru om;

sunt stabilizate, durabile, determina un mod constant de manifestare a individului;

sunt coerente cu toate celelalte trasaturi.

Atitudini mai importante = trasaturi de caracter:

fata de munca: seriozitate, harnicie, punctualitate etc;

fata de propria persoana: onestitate, modestie, demnitate etc

fata de societate: responsabilitate, dominare, supunere, prudenta etc.

Modelul balantei caracteriale - atitudinile exista doua cate doua una fiind opusa

celeilalte. La nastere trasaturile de caracter se afla la cota zero, evolutia lor spre un pol sau altul fiind teoretic egal probabila. Evolutia intr-o directie sau alta este influentata mai ales de reactiile de raspuns (intarire sau respingere).

Modelul cercurilor concentrice caracteriale - derivat din conceptia lui Alport, cu privire la structura ierarhizata a personalitatii. Modelul descrie trasaturi comune, care ii aseamana pe oameni si trasaturi individuale - dispozitii personale.

Modelul piramidei caracteriale, propus de M. Zlate, pleaca de la premisa ca nu este important numarul atitudinilor si trasaturilor ci modul lor de organizare, relationare si structurare.

Interesele de cunoastere - forma superioara de atitudine si de motivatie -

reprezinta orientarea selectiva si durabila a subiectului spre anumite discipline de invatamant sau activitati scolare. Interesele se formeaza in esenta prin cunoastere, adeziune afectiva si manifestarea capacitatii volitive corespunzatoare. Procesul de invatamant, profesorul trebuie sa manifeste o atentie deosebita pentru formarea acestor interese, a motivatiei pentru invatare in general.

Unitatea si dinamica componentelor personalitatii

Intre laturile (componentele) personalitatii exista relatii specifice de:

ierarhizare, cu dominanta neta a caracterului asupra celorlalte doua, cu capacitatea acestuia de a le regla si valorifica maximal;

interinfluentare, cu efecte pozitive sau negative, de avantajare sau de periclitare, rigidizare si chiar anulare reciproca;

compensare, astfel incat unitatea globala a personalitatii sa nu fie afectata;

feed-back, efectele produse de o latura se repercuteaza si asupra laturii care

le-a generat.

Din analiza mai multor teorii ale personalitatii, rezulta cateva idei mai larg acceptate (Dragu, 2003):

ideea de totalitate - P - ansamblu de trasaturi, agregat, sistem de procese si functii psihice;

ideea de individualitate - caracterul unic, orginal al P, pe baza caruia se diferentiaza un individ de altul;

ideea de concret - cunoasterea personalitatii ne permite o predictie privind modul concret de actiune a unui individ intr-o anumita situatie

ideea de unitate - organizarea, caracterul sistemic

ideea de stabilitate - constanta comportamentala.

Dimensiunea creativa a personalitatii. Formare, dezvoltare, exprimare, afirmare in plan individual sim social

Notiunea de creativitatate (C)

Creativitatea poate fi abordata atat din perspectiva procesului cat si a produsului.

Taylor distinge cinci niveluri de creativitate:

C. expresiva - exprimarea libera si spontana a unei persoane, fara preocupari de utilizate sau valoare, cum ar fi in cazul desenelor realizate de copiii mici

C. productiva - o persoana si-a insusit priceperi si deprinderi care permit producerea de lucruri utile, chiar daca ele nu sunt cu totul diferite de altele; este deci o tendinta de a restrange si de a controla imaginatia, si in acelasi timp de a imbunatati tehnica de executie

C. inventiva - face posibila aparitia unor produse a caror caracteristici exprima relatii noi si neobisnuite intre parti, elemente anterior separate; este nivelul care face posibile inventiile, imbunatatiri suficient de importante pentru a fi brevetate si difuzate in productie (100.000 anual in Japonia);

C. inovatoare - modificarea semnificativa a fundamentelor si principiilor care stau la baza unui intreg domeniu de stiinta sau arta; este specifica unei minoritati, respectiv celor talentati;

C. emergenta (emergentiva) - in care un principiu total nou sau o ipoteza emerge la nivelul cel mai profund si mai abstract, deschizand cai noi de abordare a unui domeniu (vezi afirmarea unor genii precum Einstein in fizica sau Bethoven in muzica).

Conceptul de structura creativa - o grupare de parti functionale in relatie care indeplineste o functie calitativ-distinctiva in producerea noului si orginalului (Dragu, 2003). Structurile care conlucreaza la realizarea creativitatii poarta si denumirea de eureme (grecescul heuriskein - a afla, adescoperi). La realizarea fenomenului de creativitate conlucreaza mai multe eureme (E):

E. de acumulare si comprehensiune a informatiei - realizata de memorie, gandire, limbaj, interese etc.

E. asociativ-combinatorie - realizata de inteligenta, imaginatie, inconstient etc

E. energetico-stimulatorie - in cadrul careia conlucreaza pasiunea, sentimentele, motivatia, interesul curiozitatea, forta proceselor nervoase exprimate in tipul de activitate nervoasa superioara, efortul intens si de durata, vointa, curajul, trebuintele, ambitia, placerea de a descoperi etc

E. critica - realizata de gandirea analitica, de functia critica a inteligentei si constiintei etc;

E. de obiectualizare a imaginilor, la care conlucreaza elemente ideativ perceptive si motorii.

Aspecte ale procesului de creatie si ale produsului sau

In mod traditional (Wallas) se apreciaza ca procesul creativ presupune 4 faze:

pregatirea (prepararea) - constientizarea existentei unei probleme si culegerea de informatii despre ea;

incubatia - perioada de asteptare, in care problema ramane 'nedestelenita';

iluminarea - aparitia, adesea pe neasteptate a unei idei de rezolvare, a unei 'strafulgerari';

verificarea - punerea la punct, revizuirea solutiei.

O definitie a creativitatii (Dragu, 2003) - activitatea conjugata a tuturor functiilor

psihice ale persoanei, intelectuale, afective si volitive, constiente si inconstiente, native si dobandite, de ordin biologic, psihofiziologic si social implicate in producerea noului si originalului.

Conditii (cerinte) si metode de cultivare a creativitatii copiilor si elevilor (Dragu, 2003)

Conditii

Un climat scolar de cultivare a creativitatii la elevi este mult mai dificil de realizat

decat cel traditional, obisnuit de transmitere (predare) si asimilare (invatare) a informatiilor programate prin curriculum.

Promovarea creativitatii presupune construirea de situatii de invatare prin care sa fie stimulata curiozitatea, alternative de lucru, confruntarile, spiritul de investigatie, de cautare a unor solutii originale.

Psihologii sunt de acord ca se poate cultiva creativitatea prin promovarea curajului de a emite ipoteze, chiar hazardate (nu absurde), a capacitatii de a aprecia in ce masura este plauzibila o ipoteza, de a elabora o strategie de lucru si nu de a astepta o solutie de-a gata

Cultivarea creativitatii la elevi mai inseamna promovarea flexibilitatii, a abilitatii de a gandi abstract, originalitatea, fluiditatea expunerii ideilor, capacitatea de a compara, organiza (ordona) si reordona

Dupa psihologul roman Alexandru Rosca, veriga centrala in lantul de mai sus este

flexibilitatea gandirii, care depinde de modul in care inteligenta a fost solicitata si cultivata in directia rezolvarii problemelor, prin dezvoltarea initiativei, independentei, originalitatii, capacitatii de investigatie.

Metode de cultivare a creativitatii

Metoda synecticii (Gordon, 1961), are la baza doua operatii:

a face un lucru "ciudat" sa devina familiar

a face ca un lucru obisnuit sa devina "ciudat".

Prima faza este in esenta una analitica, care implica intelegerea problemei. Cea

de-a doua faza presupune o orientare complet noua, in care actioneaza trei mecanisme cu caracter complementar:

Analogia personala - capacitatea elevului de a se transpune in situatia si elementele problemei, de a personifica termenii problemei;

Analogia directa - comparatia faptelor, ideilor, a descoperirilor stiintifice apartinand la doua domenii diferite dar in acelasi timp foarte asemanatoare (de pilda orga si masina de scris).

Analogia simbolica - impune subiectului renuntarea la simbolurile obisnuite si crearea de noi simboluri, prin care sa se reprezinte elementele unei situatii problema.

Furtuna de idei (brainstormingul)

Metoda brainstorming este primul pas in rezolvarea de probleme. Este o metoda care stimuleaza gandirea creativa si produce mai multe alternative.

In derularea acestei metode se solicita participantilor cat mai multe idei, variante posibile. Este foarte important ca toate ideile sunt inregistrate si ca nu se fac nici un fel de judecati de evaluare in aceasta faza.

Dupa ce s-a elaborat lista exhaustiva, se trece - de regula intr-o alta etapa - la analiza critica a optiunilor si se elimina ideile/solutiile care nu par a fi posibile, pana cand se selecteaza cele mai bune 1-2 solutii (Education for Development, Susan Fountain, UNICEF, 1995)

Metoda 6-3-5 (Cosmovici, 1998)

Un grup mare de elevi (clasa) este impartit in grupuri de cate 6 persoane, in care

fiecare propune 3 idei, in timp de maxim 5 minute. Primul grup discuta problema si pe o fisa sunt trecute trei idei, fiecare formand capul unei coloane sub care se vor trece in continuare ideile celorlalti. Dupa 5 minute fisa este trecuta la alt grup, care adauga alte trei idei (cate una in fiecare coloana) sub celelalte s.a.m.d., pana cand fiecare fisa trece pe la toate grupurile. Conducatorul starnge foile, le citeste in fata tuturor si se discuta pentru a se decide care dintre propuneri sa fie insusita (e).

Cerinte specifice invatarii creative

dezvoltarea unei atitudini si a unui stil de gandire creator, liber, independent

stimularea, orientarea, incitarea gandirii elevilor spre nou, neexplorat, necunoscut;

asigurarea unei atmosfere permisive, care sa ofere elevilor un climat optim pentru manifestare libera, spontana, fara frica de a gresi, de a fi sanctionat

directionarea potentialului creativ al elevilor spre acele zone in care ei au sansele cele mai mari de realizare eficienta;

cultivarea increderii in sine, incurajarea efortului creator al elevilor cat mai de timpuriu;

realizarea unui activism permanent al gandirii - nu pentru a obosi ci pentru a produce satisfactia dinamicii, a initiativei in abordarea problemelor

cultivarea unei atitudini specifice fata de risc; in creatie riscul temporar, dezordinea si ambiguitatea creaza tensiuni intelectuale productive

Metode si tehnici de cunoastere a personalitatii precolarului si scolarului mic.

Necesitatea cunoasterii personalitatii elevilor

Respectarea individualitatii elevului, formarea si dezvoltarea acestuia in concordanta cu potentialul propriu de dezvoltare sunt deziderate psihopedagogice cu tendinta de accentuare permanenta.

Identificarea si cultivarea specificului individual al copilului in scoala sunt legitimate si de participarea stiintei la actiunea de orientare scolara si profesionala, de educare pentru o cariera viitoare care sa valorifice maximal posibilitatile individuale.

Principii de organizare a activitatii de cunoastere

Analiza copilului in dependenta cu conditiile in interiorul carora se desavarseste procesul de dezvoltare si maturizare umana (ereditate, mediu si educatie) pe doua linii de evolutie:

a procesului de socializare, prin care individul asimileaza experienta social-istorica

a procesului de individualizare, de structurare specifica a caracteristicilor de personalitate

Cunoasterea va adopta un punct de vedere functional, sintetic si dinamic, copilul fiind privit in interdependenta si dinamica factorilor care concura la formarea personalitatii

Este utila combinarea metodei longitudinale (evaluarea in succesiunea anilor de viata) cu cea transversala de cunoastere (studiul caracteristiclor anumitor procese psihice la un copil sau a unor grupuri de copii).

Metode si mijloace de cunoastere a copiilor si elevilor

Observarea conduitei elevilor reprezinta o metoda sintetica de cunoastere si

apreciere a personalitatii acestora, in conditii spontane si autentice (in clasa, in procesul de invatamant). Valoarea cunoasterii prin aceasta metoda este conditionata mai ales de corecta interpretare a faptelor inregistrate si mai putin de numarul acestora. Observatiile cadrului didactic de la clasa trebuie confruntate cu cele ale colegilor, cu ale membrilor familiei si ale elevilor din clasa. Toate informatiile obtinute prin observare trebuiesc prelucrate, comparate, analizate, supuse unor confruntari, deductii si inductii.

Analiza produselor activitatii are o valoare deosebita in diagnosticul nivelului de dezvoltare a aptitudinilor unui elev, al intereselor de cunoastere si exprimare ale acestuia (schite de desen, o compozitie literara, realizari tehnice, sportive etc).

Conversatia constituie un mijloc de a cunoaste motivatia elevilor, starile emotionale, preferintele si interesele, nivelul de informatie etc. Desfasurarea corecta a conversatiei presupune unele conditii care statueaza o relatie coorespunzatoare intre profesor si elev: incredere, apreciere, o anumita intimitate si un anumit cadru propice.

Metode cu valente mai insemnate de cercetare stiintifica

Ancheta si chestionarul

Autobiogafia

Testul sociometric

Testele psihologice (de inteligenta, analitice - diagnosticare aptitudini etc)

Alegeri - interese - de cunostinte).

Fisa psihopedagogica - studiaza individualitatea elevului, in interdependenta factorilor care contribuie la dezvoltarea umana.

Caracteristici ale fisei:

este o fisa de concluzii

are caracter sintetic

evidentiaza elementele caracteristice

permite o prezentare dinamica

are caracter directional   

are caracter explicativ

are caracter de continuitate

are caracter de accesibilitate

prezinta usurinta de parcurgere

constituie un document secret (confidential).