Teoria arhetipurilor

1. Inconstientul personal si inconstientul colectiv

Inconstientul personal este format din continuturi ce se constituie pe parcursul vietii individuale în special în ontogeneza timpurie, din întâlnirea dintre anumite instincte (sexuale, agresive, de autoafirmare) si influentele sociale si socializatoare pe care le exercita în primul rând familia. Aceste continuturi sunt repugnante si stranii pentru ca aici se acumuleaza tot ceea ce este negativ în om, tendintele incestuoase, patricide, matricide, pe care individul le traieste în cadrul Complexului Oedip (3-6 ani), înclinatiile spre inversiune sexuala, vointa de putere, complexele de inferioritate, într-un cuvânt egoismul primar al fiecaruia. Marea varietate a conditiilor biologice si culturale în care se produce socializarea individului explica singularitatea continuturilor inconstientului personal.

Inconstientul colectiv spre deosebire de inconstientul individual este o achizitie filogenetica, în el concentrându-se experienta speciei umane. De aceea inconstientul colectiv este un inconstient supraindividual. Fiind un rezultat al experientei speciei, inconstientul colectiv cuprinde continuturi ce nu au fost niciodata constiente, putându-se vorbi de o asa numita „obiectivitate a inconstientului colectiv”.

2. Jung si precursorii teoriei arhetipurilor

Precursorii teoriei arhetipurilor pot fi grupati în mai multe categorii:

i). precursori pe linie religioasa (arhetipul reprezinta imaginea lui Dumnezeu în om): Philo Judens, Dionysus Areopagitul, Sfântul Augustin

ii). precursori pe linie filosofica – Platon (teoria ideilor pure), Kant (teoria formelor apriori ale sensibilitatii si intelectului);

iii). precursori pe linie stiintifica – Levi Bruhl (teoria reprezentarilor colective), Henri Hubert si Marcel Mauss (categoriile imaginarului)

Asemenea maestrului sau Freud, Jung se particularizeaza printre autorii care teoretizeaza arhetipurile prin faptul ca se bazeaza pe o practica de clinica. Dar daca Jung ar fi fost doar un eminent psihiatru, nu ar fi putut niciodata ajunge la teoria arhetipurilor daca nu ar fi fost dublat de un om de o vasta si diversa cultura. Excelent cunoscator al istoriei religiilor (apreciat în mod deosebit de Mircea Eliade), el a detinut ca nimeni altul domeniile marginale devalorizate de cultura oficiala, cum ar fi alchimia, astrologia, stiintele oculte în general (teza sa de doctorat se intituleaza Contributia la psihologia asa numitelor fenomene oculte). Teoria arhetipurilor a luat nastere din punerea în contact a materialului psihiatric cu istoria culturii, Jung fiind una din marile personalitati interdisciplinare ale Europei.

3. Formarea arhetipurilor

Fiind vorba de o mostenire filogenetica, problema formarii arhetipurile face trimiteri la biologie. Jung identifica 4 surse posibile ce stau la baza formarii arhetipurilor:

a). Prima sursa de formare a arhetipurilor o constituie întiparirea fenomenelor fizice într-un mod particular prin intermediul reactiei subiective. Fenomenele geo-fizice nu se întiparesc ca atare (în inconstientul colectiv), de exemplu fenomenul universal si permanent al alternantei zi-noapte se întipareste la nivel arhetipal sub forma unui zeu erou care se naste în fiecare dimineata, strabate bolta cereasca iar la capatul drumului îl asteapta un monstru care îl înghite. Dupa Jung întiparirea fantastica a fenomenelor fizice este posibila datorita relatiei speciale de participare mistica pe care omul arhaic o are cu lumea. Este o relatie în care obiectul si subiectul nu sunt clar distinse „ceea ce se petrece în afara se petrece si în interiorul sau, iar ceea ce se petrece în interior se petrece si în exterior”.

b). A doua sursa de formare a arhetipurilor o constituie conditiile biologice ale organismului uman, resursele sale instinctuale. Si acestea se întiparesc tot prin intermediul reactiei afective fata de ele. Astfel sexualitatea apare la nivel arhetipal ca zeu al fecunditatii, ca demon feminin etc.

c). A treia sursa de formare a arhetipurilor o constituie situatiile umane fundamentale care lasa si ele urme arhetipale: „situatiile particulare, fie ca e vorba de pericole trupesti, fie ca e vorba de pericole sufletesti trezesc fantasme colorate afectiv si, deoarece astfel de situatii se repeta, ele se întiparesc ca arhetipuri”. Exemplu: balaurii pot fi întâlniti în preajma cursurilor salbatice de apa, spiritele rele salasuiesc în pustiuri sau în funduri de prapastie etc.

d). A patra sursa de formare a arhetipurilor o constituie evenimentele si persoanele esentiale pentru viata omului care se repeta constant. Barbatul, femeia, mama, tatal copilul, triunghiul familial produc cele mai puternice arhetipuri.

Ipoteza lui Jung referitoare la formarea arhetipurilor ca întiparire prin mijlocirea reactiei subiective a fenomenelor fizice, a fiziologiei umane, a situatiilor fundamentale si a persoanelor si evenimentelor esentiale ridica întrebari ce par menite sa nu primeasca nici un raspuns. Se pare ca ipoteza deplaseaza problema în loc sa o rezolve nespunându-ne explica de exemplu de ce fenomenele cosmice se întiparesc într-un mod si nu într-altul. Nu cumva modul particular de întiparire presupune la rându-i o grila apriorica? Daca este asa atunci arhetipurile nu sunt fenomene originare, cum sustine Jung.

În perioada maturitatii Jung adopta o atitudine noua fata de problema formarii arhetipurilor renuntând la tentativele de explicare anterioare. Concluzia ultima a lui Jung este ca „daca arhetipurile s-au format cândva, atunci suntem confruntati cu o problema metafizica”.

4. Principalele arhetipuri

i). Persona (în latina persona = masca) Persona este un fragment din psihicul colectiv suprapus psihicului individual. Sensul în care persona este arhetip difera de întelesul clasic dat de Jung arhetipului; se poate vorbi de persona ca de un „arhetip social”. Manifestarea sa este un fenomen pe care îl întâlnim în orice societate umana si care asigura comunicarea, convietuirea, colaborarea dintre indivizi. Continutul concret al personei poate varia de la o cultura la alta, si chiar în timp, în cadrul aceleasi culturi, însa functia ramâne neschimbata. Acestea par a ne autoriza sa nu atribuim personei rangul de arhetip în sensul strict al termenului, acela de forma preexistenta la nivelul mostenirii filogenetice. Marea parte a continutului personei este învatat pe parcursul existentei individuale, astfel atitudinile, conceptiile care tin de statusul social sau profesional se dobândesc si nu se transmit genetic.

Putem gasi în persona un nucleu arhetipal în sens strict daca apelam la notiuni de etologie. Ca stiinta ce studiaza comportamentul animal determinat genetic, etologia confirma existenta unor instincte sociale care fac posibila coerenta grupurilor animale.

ii). Umbra – este în esenta partea negativa a personalitatii umane, cuprinzând continuturile inconstientului personal, functiile psihice inferioare, nedezvoltate, trasaturile ascunse dezavantajoase. Ca si persona, umbra pare a nu fi arhetip în sens strict, deoarece inconstientul personal pe care Jung îl include aici se formeaza pe parcursul ontogenezei timpurii a fiecarui individ (deci nu are nici o trimitere filogenetica). Totusi, si umbra are un nucleu arhetipal în sens strict, si anume latura negativa a celorlalte arhetipuri.

iii). Anima si animus – Anima reprezinta dimensiunea feminina inconstienta din fiecare barbat. Un prim sens dat de Jung arhetipului anima ar fi acela de imagine colectiva a femeii din inconstientul fiecarui barbat cu ajutorul caruia percepe esenta femeii. La acesta se adauga ulterior si un alt sens, si anume anima reprezinta chiar feminitatea barbatului. Trasaturile feminine sunt refulate si se acumuleaza în inconstient, barbatii alegând ca partenera femeia care corespunde cel mai bine feminitatii lor inconstiente. Animus desemneaza dimensiunea masculina a oricarei femei (tendintele autoritare).

iv). Arhetipul infans – Manifestari în aparenta fara legatura, cum ar fi reprezentarea mitologica a zeului copil, personaje de basm (piticul, spiridusul), motivul alchimic al lui Mercurus renascut într-o forma perfecta, transformarea lui Faust în copil, au în spate actiunea unui arhetip, si anume arhetipul infans. Jung respinge explicatia ca aici este vorba ramasite din amintirile legate de copilaria individuala si spune ca existe suficiente argumente pentru a sustine ca motivul copilului reprezinta aspectul preconstient al sufletului colectiv.

v). Arhetipul spiritului – are ca forma de manifestare imaginea batrânului ce întruchipeaza, pe de o parte cunoastere, reflexie, întelepciune, intuitie, iar pe de alta parte calitati morale, cum ar fi buna-vointa, generozitatea, care probeaza pe deplin natura sa spirituala.

vi). Sinele – este arhetipul integrator care a retinut atentia lui Jung în ultima parte a operei sale. Sinele se refera la totalitatea integrata armonic a potentialitatilor psihice ale individului în care sciziunea dintre constient si inconstient este suprimata. Fiind mai cuprinzator decât constiinta, aceasta îl percepe ca transcendent. Sinele este personalitatea totala. În sens mai larg, sinele poate fi înteles ca un impuls arhetipal spre coordonare, relativizare si unirea contrariilor. Ca forme de simbolizare, alaturi de divinitate sinele mai este reprezentat de figuri circulare de tip mandale.

5. Domeniile de manifestare

a). Proiectia. Prin proiectie un continut psihic este atribuit lumii exterioare si considerat ca ceva strain, obiectiv. Dupa o perioada în care, în transfer apar doar continuturi ale inconstientului personal, încep sa se manifeste si continuturi arhetipale. Terapeutul este perceput de pacient ca vrajitor, rau-facator demonic, sau ca mântuitor. Pentru astfel de proiectii nu exista reminiscente personale, afirma Jung, vrajitor sau demon sunt figuri mitologice si exprima sentimente necunoscute, non-umane, simbolizari ale inconstientului colectiv.

b). Visul – reprezinta calea regala de acces la inconstient (Freud), el exteriorizând nu numai inconstientul personal, ci si inconstientul colectiv. Visele în care inconstientul colectiv îsi face simtita prezenta sunt numite de Jung vise mari.

c). Produsele culturale arhaice. Creatii culturale de tip mituri, basme, religii sunt considerate rezultatul proiectiei continuturilor inconstientului. Jung nu ezita sa abordeze în acest context si miturile moderne. Exemplu: un mit viu este cel al OZN-urilor, care dupa Jung sunt simboluri ale sine-lui. Interpretarea lui Jung pleaca de la forma obiectelor zburatoare (rotunda sau apropiata de aceasta), similara în esenta cu mandalele culturilor orientale. Functia mandalelor este protectoare, apotropaica, vizând o amenintare externa, dar si una interna de dezagregare psihica. Si cum secolul XX a fost un secol de criza, apare firesc ca la nivel colectiv sa fie activat arhetipul totalitatii psihice integratoare – sinele.

6. De la arhetip la simbol

Fie ca este vorba de inconstientul personal sau de inconstientul colectiv accederea la inconstient este indirecta, prin intermediul simbolurilor. Altfel spus, simbolurile reprezinta singura cale de acces la arhetipuri.

Principala deosebire între Freud si Jung în privinta conceptiei asupra simbolurilor priveste functia acestora. Preocupat aproape exclusiv de inconstientul personal, Freud vede în simbol un mijloc de a deghiza un continut psihic interzis pentru a-i permite într-o forma de nerecunoscut accesul în câmpul constiintei. Fie ca este simptom nevrotic sau simbol oniric, fie ca este viziune religioasa sau opera literara, simbolul (în conceptia lui Freud) trebuie deconstruit pentru a putea descoperi ce nevoi instinctuale se ascund în spatele sau. Analiza are functie eliberatoare. Astfel, religia este o iluzie pe care dezvoltarea cunoasterii umane o va destrama spre folosul libertatii de spirit a omului.

Atitudinea radical diferita a lui Jung deriva din conceptia sa asupra arhetipurilor si simbolurile arhetipale. Ca elemente ale mostenirii filogenetice a omului, arhetipurile sunt indestructibile. Nici o analiza nu le poate dizolva. Ele pot fi doar integrate în constiinta prin intermediul simbolurilor arhetipale. De aceea religia ca simbol arhetipal este un fenomen peren a carui functie benefica provine tocmai din calitatea de mesager a inconstientului colectiv. Prin aceasta teorie a arhetipurilor Jung reabiliteaza gândirea simbolica, specifica visului, copilului, omului arhaic, miturilor, religiei, operei de arta.