NATURA PSIHICULUI UMAN

Plecand de la definitia etimologica a psihologiei (psyche - suflet, logos - stiinta): "psihologia este stiinta sufletului", se ridica intrebarea: "ce este psihicul si care este natura acestuia?"

Pentru a da raspuns la aceasta intrebare trebuie sa plecam de la conceptiile contradictorii, de la disputele aprige care au avut loc intre religie, mitologie, filosofie si stiinta referitor la specificul fenomenelor psihice. Psihicul era cand suflu, spirit divin, ceva nevazut, intangibil, fluid, localizat doar temporar in om, cand materie propriu-zisa.

Democrit (460-370 i.H) considera ca tot ce exista in realitate este constituit din atomi de natura materiala, deci si psihicul. Atomii psihicului se deosebesc insa de atomii tuturor obiectelor si fenomenelor tocmai prin forma lor, ei fiind sferici, sfera intruchipand perfectiunea.

Natura contradictorie a psihicului

Psihicul poate fi intalnit sub mai multe "perechi" de polaritati semnificative:

• Psihicul este obiectiv si subiectiv: obiectiv din punct de vedere existential si subiectiv din punct de vedere al cunoasterii (fiecare individ implicandu-se in cunoastere prin insusirile si particularitatile ce-i sunt proprii);
• Psihicul este material si ideal: este material prin originea lui, avand la baza activitatea materiala a creierului; este ideal prin natura lui, fiind saturat de un continut de imagini dobandite in procesul cunoasterii;
• Psihicul apare in calitate de proces, dar si de produs: desfasurarea procesuala vizeaza succesiunea transformarilor produse in subiectul purtator al psihicului; produsul reprezinta un concentrat al caracteristicilor cantitative si calitative ale efectului final, ce se obtine in urma interactiunii subiectului cu obiectul;
• Psihicul este intalnit atat in stare latenta, cat si in stare manifesta: complexitatea provine din faptul ca nu intotdeauna starea latenta (virtuala) coincide cu starea manifesta (reala): una gandim, una spunem si alta facem;
• Psihicul dispune de desfasurari normale, dar si de desfasurari surprinzatoare, patologice (vise, halucinatii, stari emotionale si ideatice bizare). Complexitatea psihicului provine din imposibilitatea (uneori) trasarii unei linii de demarcatie intre normal si patologic;
• Psihicul este atat determinat, cat si determinant, este produs al imprejurarilor (influentat de factori naturali si sociali), dar este si producator de imprejurari (dispune de initiative si actiuni determinative);
• Psihicul este dat, dar si liber: prin psihic oamenii sunt incorsetati de deprinderi, stereotipii si automatizari ce capata cu trecerea timpului un caracter rigid, si tot prin psihic oamenii isi propaga forta de inteligenta si actiune, de experienta si vointa.

Definirea psihicului

Pentru a defini psihicul trebuie sa recurgem la o definitie "tip caracterizare" care isi propune sa inventarieze principalele note definitorii ale psihicului, apoi sa le sintetizeze intr-o forma concisa. Dar, pentru a ajunge la descoperirea notelor definitorii ale psihicului trebuie sa-l raportam la un criteriu exterior lui insusi, in vederea surprinderii propriei identitati:

daca raportam psihicul la ceea ce se numeste conexiune universala a lucrurilor, el apare ca fiind o forma sau o expresie a vietii de relatie;

daca raportam psihicul la materie, el va aparea ca functie a materiei superior organizate (creierul);

daca-l raportam la realitatea inconjuratoare naturala, el va aparea ca re-producere in subiectiv a realitatii obiective;

daca raportam psihicul la realitatea sociala, el va aparea ca fiind conditionat si determinat socio-istoric si socio-cultural.

Luarea in considerare a celor patru caracteristici pot conduce la o posibila definitie a psihicului: "Psihicul este o expresie a vietii de relatie, un fenomen inseparabil legat de structurile materiale, o re-producere in subiectiv a realitatii naturale obiective, un produs al conditionarilor si determinarilor socio-istorice si socio-culturale".

Psihicul ca forma a vietii de relatie

Toate organismele vii exercita functii de semnalizare, adica de mediere a reactiilor si comportamentelor vitale prin informatii dobandite la diferite niveluri (iritabilitate, excitabilitate, sensibilitate, inteligenta senzorio-motorie, reflexivitate) in virtutea adaptarii lor la mediu.

Relatiile de semnalizare fac parte din sfera vietii de relatie si psihicul reprezinta una dintre formele vietii de relatie, atunci cand organismul reactioneaza prin sensibilitate, inteligenta, reflexivitate. Acest fapt a fost intuit din cele mai vechi timpuri. Aristotel, de exemplu, a inteles cel mai bine caracteristica psihicului de a fi o forma a vietii de relatie, pentru el psihicul reprezentand un mod specific de interactiune a organismelor vii cu mediul ambiant.

Trebuie constientizat faptul ca numai in relatie cu "ceva" anume omul aude, vede, compune ganduri, face miscari, elaborandu-si si construindu-si in felul acesta propria interioritate psihica.

Demonstrarea experimentala a faptului ca psihicul este o forma a vietii de relatie a fost posibila prin suspendarea relatiei cu ambianta, care a dus la perturbarea vietii psihice, facand imposibila viata in general.

In anul 1954, in laboratorul lui Hebb au fost efectuate experimente de izolare si privare senzoriala. Subiectii au fost introdusi intr-o camera in care a fost intrerupt orice contact senzorial cu realitatea inconjuratoare. Li s-a cerut sa nu faca nimic, ci doar sa stea culcati confortabil pe un pat. Nu puteau sa vada, sa auda, sa se miste si sa pipaie. Dupa 20 de ore de deprivare senzoriala, subiectii erau tulburati, psihicul nu mai functiona normal, constatandu-se aparitia unor tulburari emotionale, scaderea performantelor intelectuale (au fost testati inainte si dupa deprivarea senzoriala) si aparitia halucinatiilor.

In urma acestui experiment s-a concluzionat ca psihicul nu exista si nu functioneaza normal decat in relatie cu exteriorul, cu lumea obiectelor, fiind expresia directa a vietii de relatie a indivizilor.

Un alt experiment extrem de sugestiv s-a efectuat in 1959 de catre H.F. Harlow, pe maimute, incercand sa surprinda consecintele in plan comportamental ale privarii puilor de macaci de grija materna sau de prezenta altor maimute. S-au format doua grupuri de maimute: unul era hranit in lipsa totala a mamei, iar celalalt grup era hranit in prezenta unui "surogat de mama" (unul confectionat din sarma, iar celalalt din stofa). Maimutele private complet de prezenta mamei, manifestau comportamente de izolare, de frica in prezenta altor obiecte straine. Cele care au beneficiat de prezenta surogatului de mama aveau un comportament explorator mai pronuntat. Tot in cadrul aceluiasi experiment, punandu-se in contact doua grupuri de maimute private de grija materna, s-a constatat un comportament extrem de agresiv a acestora, ajungandu-se chiar la raniri mortale. De asemenea, reproducerea maimutelor private de mama s-a efectuat cu mare dificultate, deoarece ele nu dispuneau de comportamentele necesare satisfacerii trebuintelor sexuale, iar in rarele cazuri de reproducere, femelele manifestau comportamente de ostilitate si indiferenta fata de puii lor, iar acestia erau agresivi si precoce in viata sexuala.

Dar, psihicul se afla in relatie nu doar cu lumea obiectelor, ci si cu universul uman (cazul "copiilor-lup"). Suspendarea relatiilor dintre psihic si social duce la conservarea structurilor biologice ale omului, in timp ce atributele sociale nici nu apar.

In 1781, un taran roman a gasit in padurile din apropierea Brasovului un tanar de aproximativ 23-25 ani, total salbaticit. Incercand sa-l "umanizeze", nu a putut obtine, dupa mai multi ani, decat anumite performante, cum ar fi: sa umble incaltat, imbracat, sa foloseasca lingura, sa aduca apa de la fantana. Nu s-a reusit in cazul acestui tanar achizitia limbajului.

In 1799, a fost gasit in sudul Frantei un copil de 11-12 ani, in stare de completa animalitate. Timp de 3 ani, un medic a incercat sa-l transforme in om, iar munca acestuia a fost zadarnica.

Foarte cunoscut este cazul copilului de aproximativ 9 ani, descoperit in 1954 in India, caruia i s-a dat numele de Ramu ("pui de lup"). Acesta era complet animalizat. Timp de 14 ani, doi psihologi au incercat sa-l invete sa vorbeasca, dar nu au reusit sa-l faca sa scoata nici macar un sunet verbal.

Datorita faptului ca lipsa relatiilor cu semenii se repercuteaza negativ asupra dezvoltarii psihicului, se poate concluziona ca psihicul este produsul relatiilor cu socialul, dar la randul lui poate influenta relatiile sociale, schimbandu-le in favoarea sa.

Psihicul ca functie a creierului

Psihicul este considerat un produs, un rezultat al functionarii creierului, un fenomen inseparabil de structurile materiale, cuantice si energetice. Psihicul provine din materie, dar nu se identifica cu ea.

Caracteristicile care au venit in sprijinul relatiei dintre psihic si creier, au demonstrat ca distrugerea sau inlaturarea diferitelor zone ale creierului (prin metoda ablatiilor si extirparilor), sectionarea unor segmente ale sistemului nervos central (prin metoda rezectiilor), stimularea directa a creierului cu curent electric au demonstrat ca o data cu modificarea anatomo-fiziologicului se modifica si psihocomportamentalul.

Astfel de metode nu au putut fi folosite pe om, cercetarile fiind efectuate pe animale, dar pentru a demonstra relatia dintre psihic si creier s-a recurs la asa-numitele "experimente invocate".

La om, nu se pot distruge sau extirpa anumite zone ale creierului, dar asemenea fenomene, pot aparea in mod natural in urma unor accidente sau traume cerebrale. De exemplu, daca este afectata zona posterioara a lobului frontal stang, va aparea o tulburare a capacitatii de vorbire (afazie motorie expresiva), iar daca zona afectata se afla in lobul occipital, vor aparea tulburari de vedere.

De asemenea, anumite focare patologice ale creierului (leziuni, tumori) se asociaza cu tulburarea activitatii psihice.

Argumente solide in sprijinul relatiei dintre psihic si creier au fost aduse si de chimia cerebrala si modificarea metabolismului creierului. Cresterea secretiei de noradrenalina afecteaza echilibrul emotional si slabeste controlul voluntar al comportamentului. Dar si introducerea in corp a unor substante psihoactivatoare (alcoolul, drogurile etc.) poate modifica chimismul cerebral, prin intoxicatii grave, care pot duce chiar la abolirea psihicului.

Referitor la modificarea metabolismului creierului, este bine cunoscut faptul ca reducerea aportului de oxigen (anoxia) sau a celui de glucoza (hipoglicemia) se soldeaza cu diferite tipuri de tulburari ale dinamismului psihic (oboseala, slabirea concentrarii atentiei, stare de disconfort, agitatie psihomotorie, incoerenta in gandire, crize de pierdere a constiintei etc.).

Aspectele mentionate mai sus se refera doar la situatiile speciale, dar in cazul omului normal, sanatos, relatia dintre psihic si creier s-a pus in evidenta prin studiul proceselor nervoase superioare (excitatia si inhibitia) si legilor de functionare ale acestora. In conditiile modificarii starii functionale a acestor procese vom asista si la modificarea tabloului vietii psihice.