FACTORI PSIHOSOCIALI CARE INTERVIN IN FORMAREA IDENTITATII

FACTORI PSIHOSOCIALI CARE INTERVIN IN FORMAREA IDENTITATII

Dezvoltarea constiintei de sine este determinata de o serie de factori psihosociali, in primul rand de relatiile adolescentilor cu adultii, aprecierile lor fata de munca, calitatile tanarului dar si aprecierile colectivului din care face parte. Comportamentul in scoala, in afara ei, dar si rezultatele pe care le obtine la scoala il diferentiaza de ceilalti, il face sa-si dea seama ca este o fiinta cu o anumita individualitate ce gandeste, simte si actioneaza intr-un mod specific.

In adolescenta, tanarul isi da seama daca gandeste corect sau nu asupra diferitelor probleme, daca isi iubeste parintii, colegii, profesorii, daca are vointa tenace sau este calauzit de simtul datoriei; daca este principal sau daca exista o mare deosebire intre ceea ce gandeste si ceea ce face.

Omul nu este un produs inert al unor forte anonime externe sau interne, el nu este intr-o mare masura opera vointei sale proprii. In cadrul tiparelor biologice pe fondul si urzeala matritei ereditare se contureaza si se diferentiaza treptat modele sugerate de familie, apoi de scoala pentru a ajunge la acele permanente personale, sisteme dinamice si organizate care asigura omului echilibrul durabil, integritatea lui unica si creatoare ( 35 pag. 113). In etapa de varsta la care ne referim, tinerii capabili sa judece singuri, isi cauta identitatea, incearca sa se autodefineasca prin comparare cu cei din jur (parinti, frati, colegi). Un rol important in formarea si dezvoltarea identitatii il are familia. Aceasta constituie matricea fundamentala pe baza careia se dezvolta personalitatea si care contribuie de timpuriu la aparitia unor reprezentari despre sine si despre ceilalti, prin ideile, atitudinile, sentimentele, etc. cu care i-a contact in primele clipe de viata. Nici un alt domeniu nu ofera asemenea diversitate de relatii intr-o unitate sociala atat de restransa. Parintii ofera modele de formare a personalitatii copiilor, modele care vor apare adaptate, in relatiile adultilor de mai tarziu. Modul cuiva de a vedea, de a simti,  de a stabili raporturi cu ceilalti membrii ai societatii trebuie cautat si in  particularitatile convietuirii cu cei care i-au format familia.  Familia este locul unde se construiesc prototipurile pentru toate relatiile de supra sau subordonare, de complementaritate sau reciprocitate, cu nenumarate nuante afective care le coloreaza.

Un cuplu de parinti, scrie N. Galli, compus din personalitati suficient integrate si echilibrate, solidare si in genere satisfacute, persoane avand un anumit grad de inteligenta, tact, intuitie si stabilitate emotiva, constituie prin sine un factor de educatie complet si eficient. Negativand imaginea propusa de N. Galli, ne dam seama imediat ce rol nefast il joaca in educatia copiilor o familie deformata, dezintegrata, ce traume morale provoaca lipsa de armonie, certurile, brutalitatile. Lipsa unuia dintre parinti, datorita divortului sau decesului, dezechilibreaza personalitatea copilului nu numai pentru ca anuleaza indispensabilul caracter de bipolaritate al prestatiei educative, dar si prin faptul ca saraceste imaginea pe care copilul si-o formeaza despre universul social. Diversitatea mediului familial ofera copilului si posibilitatea de a se defini si preciza  pe sine, el joaca un rol de neanlocuit in cucerirea coerentei personale. Totodata, el contribuie la descoperirea comportamentelor sociale fundamentale ca de pilda apararea drepturilor proprii si respectarea drepturilor altuia si ajuta , prin urmare, atat individualitatea cat si socializarea copilului. Astfel, diversitatea mediului familial ofera copilului si posibilitatea de a se defini si preciza pe sine. ( 5, pag. 126 )

De regula adolescenta este considerata varsta cea mai critica din viata unui om, acum confruntandu-se copilaria cu maturitatea, experienta de viata redusa cu interesele si preocuparile adultului. Multi parinti se vad parca pusi in fata unui alt copil decat cel pe care il stiau; parca nu-i mai asculta si nu-i mai respecta in aceeasi masura, devine noncomformist si chiar rebel. S-ar putea spune ca daca in  anii anteriori au invatat sa devina parinti "in general" acum au nevoie de o noua "specializare" trebuind sa devina "parinti de adolescenti"

Cautarea identitatii in adolescenta are o relatie importanta cu spiritul de revolta. El considera ca parerile sale trebuie sa primeze, el dorind in orice chip sa faca impresie, sa atraga atentia, sa fie luat in seama si considerat un adult. Isi da seama ca nu mai este copil deoarece atitudinea in fata vietii este alta: "Am ajuns la o varsta in care copilul a disparut. Felul de judecata, faptele mele sunt mai mature, iar felul de a privi viata este altul decat in copilarie." Nici un adolescent nu doreste sa fie tratat ca un copil iar in fata adultului manifesta o atitudine de revolta. Iesirea din conformismul infantil este echivalent cu castigarea independentei.

Conflictul dintre generatii este si va fi etern; intotdeauna parintii ca adulti, vor avea principii stabilizate, verificate, o doza de scepticism, in timp ce tinerii vor avea idealuri, vor tinde spre perfectiune, fiind mai increzatori.( 23, pag. 17-19)

Adolescentii depind inca de parintii lor sub aspect emotional si material. Retragerea afectiunii si dragostei precum si masurile disciplinare influenteaza modul de percepere a propriei persoane de catre adolescent.  Expectatia parintilor fata de rezultatele scolare ale adolescentilor are de asemenea, un rol important in dezvoltarea constiintei de sine. Mai ales mamele se preocupa de problemele rezultatelor scolare. Mamele adolescentilor cu autoconstiinta inalta, siguranta in rezultatele scolare, au tendinta de a manifesta conduite lejere fata de copii lor, se mandresc cu rezultatele scolare, dar in fapt mentin reguli severe si cerinte fata de tineri de teama ca acestia sa nu scada atentia fata de obtinerea de rezultate bune scolare. Mamele cu tineri cu expectatie joasa au tendinta de a subevalua capacitatile acestora si trateaza uneori copiii ca pe o povara, ceea ce erodeaza dezvoltarea constiintei de sine a acestora. Exista ca atare forme subtile de feed-back intre tineri si familiile lor, forme ce opereaza pe terenurile autoevaluarii si ale formarii constiintei de sine. (33, pag. 220)

Tanarul sau tanara nu cauta doar sa se afirme ci cauta un statut care sa le stabileasca anumite drepturi.

Preocuparea adolescentului in relatie in relatie cu adultul este sa stabileasca raporturi de egalitate si nu raporturi de tipul educat si educator. Totusi, putin sigur pe el, provocator si timid totodata, simte nevoia sa fie sustinut de cei de-o seama cu el. (30, pag. 101). Cu toate atitudinile de revolta sau independenta pe care le afirma, adolescentul simte inca nevoia de protectie. Ea constituie efectiv un factor de securizare. In familie adolescentul doreste sa fie considerat, acceptat si stimulat. El este deosebit de sensibil la felul de afectiune care i se arata si la atitudinea apreciativa a celor din jur.  Pentru dezvoltarea personalitatii si a identitatii adolescentului, parintii trebuie sa arate adolescentului afectiune si intelegere. Indiferenta, afirma A. Berge, este singura atitudine de care copiii au cu adevarat teama, iar frica se stie este una din cele mai izbutite unelte de schilodire a personalitatii. Parintii trebuie sa tina cont ca exemplul personal are infinit mai multa eficienta pedagogica decat "predicile" si "cicaleala". Ei trebuie totodata sa nu uite ca scara de valori a tanarului de 18 ani nu este aceeasi cu scara de valori a adultului de 50 de ani si ca divergentele dintre adolescent si parinti sunt adeseori inevitabile, spune Stela Teodorescu (4, pag. 61).

Pentru dezvoltarea adolescentului este necesar ca acesta sa fie lasat cat mai liber, concomitent cu invatarea unor atitudini cat mai morale prin exemplul parintilor. Este bine ca tanarul adolescent sa fie lasat sam experimenteze si sa-si asume responsabilitati pentru a deveni independent. Libertatea de a intra intr-un grup de varsta lui ii permite sa experimenteze comportamente sociale pe care si le-a insusit in climatul afectiv al familiei. Grupul este acela care conduce la formarea unei identitati sociale. El ofera adolescentului un ideal de sine, o imagine linistitoare a propriului eu, un antidot pentru nelinistile sale anterioare. Numai grupul poate sa-i satisfaca valentele de afirmare, poate sa-i redea sentimentele de valoare, spune A. Neculau (5, pag. 165). 

Pana la aceasta varsta copilul nu dovedea preocupari pentru rolul pe care-l putea juca in societate, la adolescent se remarca aparitia constiintei sociale, el devine constient de persoana altuia, dar si de a lui. El nu se poate defini decat facand comparatie cu ceilalti membrii ai societatii pe care o frecventeaza. Copilul capata sentimentul responsabilitatii. (7, pag. 134)

Libertatea si independenta fata de relatiile parentale sunt adesea frustrante si creeaza nu numai nesiguranta ci si sentimente de culpabilitate. Aceleasi fenomene au loc si cu privire la grup. Apartenenta la grup este competitiva si adesea tensionata, ceea ce va genera sentimentul de dependenta, dar concomitent si de independenta si o oarecare nesiguranta. Astfel procesul formarii constiintei de sine se ajusteaza si prin raportare la cei din aceeasi generatie.

In etapa adolescentei, relatiile dintre fete si baieti sunt mai putin distantate, pot sa se organizeze prietenii de grupuri mixte. Prieteniile cu tinerii de acelasi sex sunt pline de confidente si se organizeaza pe preocupari comune. Atitudinea fata de parinti pierde din opozabilitate, integrarea in grup este competitiva si de generatie, plina de aspiratii inalte (33, pag. 224-229). Imaginea de sine se formeaza la aceasta varsta si prin integrarea in propria clasa de elevi, prin interactiunea cu colegii si profesorii. Profesorul are rolul de a "ghida" munca in grup, a realiza aprecieri la adresa elevilor, cat si prin a fi un indrumator, obiect de comparatie si identificare pentru elevi. Profesorul joaca rolul de model in masura in care aspiratiile adolescentului tind sa gaseasca implinirea modului de a fi in obiectul pe care il preda si in modul in care o face. Clasa este un mediu de socializare prin comparatiile pe care adolescentul are posibilitatea sa le faca. Comparatiile pe care adolescentul le poate realiza ii ofera puncte de reper, posibilitatea de a afla care-i sunt propriile capacitati in raport cu ale celorlalti; deci de a-si forma o imagine a calitatilor de care dispune. In scoala adolescentul isi dezvolta creativitatea, invata sa-l ajute pe celalalt, sa il accepte, invata sa se exprime, sa devina responsabil, sa fie acceptat de celalalt. Ei sunt preocupati sa discute problemele comune si sa participe la solutionarea lor. Astfel ei isi vor asuma roluri, vor impune statusuri. Stimularea creativitatii si comunicarii in grup, atat in scoala cat si in afara ei poate duce la constientizarea unor posibilitati, la largirea campului relational si motivational, a invatarii unor norme si conduite sociale si la implinirea social afectiva a tinerilor.

Grupul scolar antreneaza un sistem complex de interactiuni ce duce la stabilirea unei retele de relatii (fie formale, fie informale) corespunzatoare; el constituie un subsistem social care se relationeaza cu alte subsisteme si se integreaza in sistemul social.(33, pag.223)

Fiecare are constiinta unui rol, a unei pozitii pe care o ocupa in societate. De aceea intelesul de eu este individual legat de pozitia pe care o ocupam in societate. Daca statutul social si rolul s-ar schimba de la o zi la alta s-ar cadea intr-un haos psihologic. Ceea ce ne face sa ne regasim si sa ne recunoastem este in mare masura aceeasi atmosfera sociala pe care o respiram, stabilitatea familiei, a aspiratiilor etc. Echilibrul nostru intelectual reflecta echilibrul grupului social din care facem parte.(28 pag. 50)

In perioada adolescentei, rolurile dobandite si de adeziune se multiplica. Ele genereaza treptat roluri prospective. Intotdeauna unul din roluri este dominant. Reputatia vocationala contribuie la structurarea statutului lor, se stie ca statutul este emancipatia evaluarii si competentei avand deci alta conditionare si structura psihogenetica decat rolul, desi la fiecare rol  se tinde spre dobandirea unui statut. (33, pag 251) Identificarea vocationala se manifesta mai mult ca descoperire de aptitudini, capacitati si abilitati si ca pregatire activa directionata. Fiind in plina cursa pregatitoare de a patrunde in procesul de activitate sociala majora a grupului, pe langa rolurile actuale, adolescentul prezinta si o gama de roluri virtuale sau potentiale. Virtual, orice adolescent este un om politic, un filosof, un reformator social, un om util societatii. Rolurile virtuale nu se exteriorizeaza printr-o "actiune de rol" si nici nu sunt "asumate", ci preseaza adesea constiinta si nu rareori erup sub forma de structuri ideale. A asuma un rol inseamna implicit a te incadra intr-un statut, intre statut si rol existand un raport dialectic care, in planul persoanei, se sprijina pe bipolaritatea constiintei, un pol fiind reprezentat de individ, celalalt de societate.(4, pag. 83-84)

Odata cu adolescenta apare si interesul pentru profesie. Ca orice rol social, si rolul profesional face parte din societate. Se poate vorbi de roluri profesionale vocationale, indiferente sau traumatizante. Dintre toate rolurile pe care le intrevede adolescentul in perspectiva, rolul profesional ocupa primul loc. Pentru ca profesia pentru care se pregateste adolescentul sa ii indeplineasca aspiratiile intime este necesara o descoperire a vocatiei. O falsa imagine a adolescentului despre sine, in virtutea afirmarii unui rol ce l-a ales drept model, influenta climatului familial si social, respectarea vointei parintilor, pot face adolescentul sa aleaga o profesie care sa nu corespunda vocatiei sale. O adecvata indrumare vocationala conduce la realizarea personalitatii, presupune o buna autocunoastere si o imagine de sine bine conturata, precum si o optimala integrare a tanarului in viata. Reversul acesteia poate reprezenta un factor de generare a unor consecinte negative atat pentru individ cat si pentru grupul social care il include. Neimplinirea  vocationala poate duce la neimplinire sufleteasca, la nemultumire si la sentimentul esuarii in viata, ceea ce nu poate genera o imagine pozitiva despre sine.          

Un alt factor important ce intervine in descoperirea vietii interioare este propria camera in care adolescentul are ocazia sa mediteze asupra sa. Marele scriitor Anatole France scria: "din momentul in care am avut propria mea camera, am avut o viata interioara, fiind capabil de reflexie si reculegere. Nu gaseam   frumoasa aceasta camera, nu ma gandeam nici un moment cum ar fi trebuit sa fie, o gaseam unica, incomparabila. Ea ma separa de univers, aici s-a format spiritul meu"

Proiectarea in viitor este alt factor in dezvoltarea identitatii. Este interesul pentru profesia ce o va imbratisa. Adolescentul se analizeaza pentru a-si cunoaste calitatile. reactiile asupra propriei persoane sunt foarte frecvente. Dupa unii psihologi, preocuparea de propria persoana duce la solitudine. motivele sunt diverse. Unii cauta linistea, iar altii pentru a fugi de ochii iscoditori ai adultilor spre a nu fi expusi criticilor prefera singuratatea.

Straduindu-se sa inteleaga viata in ansamblul ei, adolescentul simte nevoia sa dobandeasca in constiinta sa rationalitatea existentei, sensurile ei unitare, ordinea si determinarile existentei si in acelasi timp, problemele sociale, dorind si straduindu-se sa afle solutii si raspunsuri care sa-l satisfaca. Astfel adolescentul se straduieste sa-si defineasca locul si menirea sa in societate, idealul de viata si de munca. El simte nevoia unei conceptii etice, se straduieste sa si-o faureasca si tinde sa se calauzeasca dupa ea. Elementul care contribuie la integrarea adolescentului in viata, in societate si in ultima instanta in colectiv este munca. Satisfactia in si prin munca creeaza adolescentului un climat stimulativ daca factorii educativi explica, lamuresc adolescentilor rostul social al muncii lor, daca li se implanteaza sentimentul participarii, contributiei la munca celorlalti, daca la se acorda raspunderi personale, definite prin raportare la ceilalti daca fiecarui adolescent i se ofera posibilitatea sa dovedeasca celor din jur si siesi ca este capabil de ceva, ca este util, ca apartine colectivului. (11, pag. 91) 

Noutatea dominanta in evolutia morala a adolescentului consta in aceea ca el nu se multumeste sa afle ce "trebuie" sau "ce este bine sa faca" ,ci vrea sa afle mai ales "de ce trebuie sa faca intr-un fel si nu in altul". Adolescentul nu accepta pur si simplu sa fie obligat si pus sa execute anumite actiuni, ci vrea sa descopere si sa inteleaga ce valori sau care sunt sensurile sociale si rationale ale obligatiilor si actiunilor sale.

Adolescentul nu-si poate forma singur o conceptie morala. De multe ori ii lipsesc criteriile autentice pentru a deosebi moralul de imoral, binele de rau. De asemenea au nevoie sa fie ajutati de adulti pentru a pune de acord criteriile aprecierii morale. El simte nevoia sa afle cheia patrunderii in fondul care identifica binele si frumosul.

Intrucat tendinta adolescentului este de a fi considerat o fiinta libera, independenta, care nu accepta sa fie tutelata sau condusa in chip autoritar, se considera ca formarea constiintei sale etice trebuie sa urmareasca scopul realizarii sale reale, in cadrul vietii sociale. libertatea nu poate fi decat o realizare a  vietii sociale si nu individuale, intrucat el apartine societatii, iar interesele sale personale trebuie puse de acord cu interesele societatii (4, pag. 118-120).

Experientele dobandite pe parcurs, pot duce la reevaluarea si reorganizarea conduitelor, de aceea problemelor de educatie in familie, in scoala, etc, trebuie sa li se acorde o mare importanta, pentru a evita greselile, indeosebi cele doua procedee extreme deopotriva de periculoase: educatia prea indulgenta, de rasfatare, lipsa de exigenta pe de-o parte, si educatia prea severa, cu constrangeri si interdictii, care nu angajeaza vointa si personalitatea adolescentului pe de alta parte.