Teoriile invatarii sociale: A. Bandura, J. Rotter

Teoriile invatarii sociale: A. Bandura, J. Rotter

Albert Bandura, asemenea lui B. F. Skinner, afirma despre comportament ca acesta se invata, insa similitudinea dintre ei inceteaza aici. Bandura l-a criticat pe Skinner datorita accentului pus de acesta pe studiul animalelor in calitate de subiecti, afirmand necesitatea studiului omului ca subiect, in interactiune cu altii. Conceptia lui Bandura se prezinta ca un mod de abordare a comportamentului prin prisma sociala, sustinand ca acesta se formeaza si se modifica intr-un context social. Autorul afirma ca nu poate accepta informatii din experimente care nu contin interactiuni sociale, care sa nu fie relevante vietii de fiecare zi, caci putini oameni exista in izolare sociala.

Chiar daca Bandura considera ca invatarea este rezultatul intaririi, el accentueaza si faptul ca virtual toate formele de comportament pot fi invatate in absenta experientei directe de intarire.

In conceptia lui se vorbeste si despre invatare observationala, termen ce indica rolul observarii comportamentului altor persoane in procesul de invatare. Chiar daca noi ne intarim comportamentul prin actiuni intreprinse de noi insine, totusi noi putem realiza reintarirea prin observarea comportamentului altor persoane si a consecintelor acestor comportamente. Aceasta centrare pe invatare prin observare sau prin exemple, mai degraba decat prin intarire directa, este cea mai distinctiva trasatura a teoriei lui Bandura.

O alta trasatura a conceptiei despre invatarea observationala este tratarea specifica a proceselor interne. Spre deosebire de Skinner, Bandura nu propune o regula care sa combata existenta influentei variabilelor interne. El crede ca procesele cognitive sau ale gandirii pot influenta invatarea observationala. Noi nu copiem automat comportamentele pe care vedem ca ceilalti oameni le manifesta. Mai degraba noi deliberam constient si    luam o decizie, decat sa reproducem acel comportament.

Pentru a invata din exemple si intarire indirecta noi trebuie sa fim capabili sa anticipam si sa apreciem consecintele comportamentului pe care il observam la altii. Bandura presupune ca noi putem sa ne ghidam si sa ne adaptam comportamentul nostru, vizualizand si imaginandu-ne consecintele, chiar daca noi nu le-am experimentat direct. Nu exista nici o legatura directa intre stimul si raspuns, ori intre comportament si intaritor cum a propus Skinner, in schimb, exista un mecanism mijlocitor intre cele doua, iar acesta este constituit de procesele cognitive.

Bandura prezinta o forma mai putin extrema a comportamentului, decat Skinner. El accentueaza rolul observarii altei persoane ca un inteles al invatarii si considera ca invatarea este mediata de procesele noastre cognitive. Teoria lui este bazata pe o cercetare riguroasa de laborator cu subiecti umani normali aflati in interactiuni sociale, iar nu cu sobolani asezati separat in cate o cusca sau cu nevrotici pe canapele.

La fel ca si    Albert Bandura, Julian Rotter urmareste atat interiorul cat si exteriorul organismului, intarirea exterioara si procesele cognitive interioare pentru a exprima comportamentul. El face referire la lucrarea sa ca la o teorie a studierii (educatiei) sociale a personalitatii; acesta fiind crezul lui si anume ca noi ne educam comportamentul mai cu seama prin experientele noastre sociale. Rotter se pare ca a fost prima persoana care a folosit termenul de teorie a educatiei sociale. El a inceput sa scrie despre aceasta in 1947 si a tiparit in 1954 lucrarea "Educatia Sociala" si "Psihologia clinica".

Rotter acorda atentie preferintei lui Skinner's pentru studierea indivizilor solitari, izolati de experientele sociale si sustine abordarea lui Skinner despre raspunsurile subiectilor animali la stimuli simpli. El crede ca o astfel de cercetare asigura putin mai mult decat un punct de pornire pentru a intelege comportamentul uman, mult mai complex.

In cercetarea din care si-a dezvoltat teoria educatiei sociale, Rotter si cei care i-au urmat au studiat subiectii umani concentrandu-se asupra persoanelor normale, mai ales copii si studenti de colegiu. Teoria lui este bazata pe experimente riguroase si bine controlate, derivand direct din laborator si nu din clinica.

Rotter trateaza procesele cognitive mai extins decat Bandura, unii psihologi spunand ca Rotter a conceput (cognitivizat) psihologia comportamentului (behaviorismul). El sugereaza ca noi ne remarcam ca fiinte constiente, capabile de a ne influenta experientele si de a lua decizii care ne reglementeaza vietile. Intarirea exterioara este importanta in sistemul lui Rotter dar eficacitatea intaririi depinde de abilitatile noastre cognitive (cognisociabile). Rotter a descris personalitatea ca fiind interactiunea dintre indivizi si ambianta semnificativa a acestora.

Comportamentul nostru mai este influentat de cativa factori. Noi avem o speranta subiectiva a urmarii (consecintei) comportamentului nostru in termenii intaririi ce-i va urma. Noi estimam probabilitatea ca actiunea sau comportarea noastra intr-un anumit mod va duce la o intarire specifica si noi ne ghidam comportamentul in consecinta. Noi plasam valori diferite pe diferite intarituri si le judecam valoarea relativa in situatii variate. Deoarece fiecare dintre noii functioneaza intr-un context psihologic unic, o intaritura data ar putea sa nu aiba aceeasi valoare sau importanta pentru noii toti. Astfel, procesele noastre cognitive interioare sunt vitale in determinarea impactului experientelor noastre sociale psihice exterioare.

Situatiile exterioare conduc, de asemenea, la comportamentul nostru, deoarece noi suntem motivati sa tindem catre gradul maxim de intarire pozitiva si pentru evitarea pedepsei. Astfel, abordarea lui Rotter asupra personalitatii incearca sa integreze doua orientari in cadrul cercetarii personalitatii: teoriile cognitive si teoriile de intarire.

Intrebari de verificare

1. Prin ce se deosebeste conceptia lui Bandura de conceptia lui Skinner?

2. Cum se explica in conceptia lui Rotter determinantii comportamentului uman?