Aspecte psihosociale cu care se confrunta familia monoparentala

Aspecte psihosociale cu care se confrunta familia monoparentala

Daca in cazul unei familii cu ambii parinti exista o distributie a responsabilitatilor, rolurile parentale exercitandu-se in directie complementara si compensatorie, in cazul familiei monoparentale tensiunea si incordarea in ceea ce priveste adoptarea rolului parental cresc intrucat responsabilitatile ce revin ambilor parinti cad acum in sarcina numai a unuia dintre parinti, de regula a mamei.

Pe termen scurt, copii de varsta mica (sub 6 ani) sunt cel mai puternic afectati; ei par a deveni mai dependenti, mai neascultatori, mai agresivi, mai putin afectuosi decat cei care raman in familiile complete, dezvoltarea lor generala fiind bulversata. Copiii de 6-8 ani sunt marcati de o mare tristete, de sentimente de frustrare, confuzie si anxietate, de conflicte de loialitate, multi dintre ei cautand contactul cu parintele absent. La aceste varste baietii sunt mai vulnerabili: ei inregistreaza mai frecvent esecul scolar, dificultatea de integrare sociala, se restabilesc mai greu.

Pentru copiii intre 9-12 ani, perceptia rupturii este mai clara, modalitatile de manifestare mai sobre; ei sunt capabili sa puna in functiune diferite mecanisme de protectie si sa lupte impotriva propriilor stari psiohologice; totusi multi dintre ei reusesc cu greu sa-si controleze anxietatea, rusinea, durerea si sentimentul neputintei, revarsandu-si furia asupra ambilor parinti sau numai asupra celui pe care il considera vinovat. Nici in adolescenta experienta separarii de unul dintre parinti nu este suportata fara probleme: furia, tristetea, sentimentul de amenintare si de neliniste, deceptia, indignarea morala, chiar dispretul sunt evidentiate de cercetatori.

La 10-15 ani de separare de unul dintre parinti, copiii de ambele sexe au probleme relationale, traiesc sentimente de anxietate si vinovatie, asteapta atitudini de respingere din partea partenerului si rup frecvent relatiile cu persoanele de sex opus; exista o mare probabilitate ca mariajul lor sa se incheie printr-un divort timpuriu" .

Familiile monoparentale se adapteaza mai greu modelului cultural consumatorist actual, fiind victime ale "noii saracii"; ele au tendinta de a se auto-reproduce (copiii proveniti din astfel de familii au "sanse"mai mari de a repeta experienta in calitate de adulti), reproducand si extinzand, astfel, un lant intreg de probleme sociale.

Studiile sociologice evidentiaza faptul ca majoritatea familiilor monoparentale se confrunta cu probleme materiale, fiind astfel victime ale "noii saracii". Pe langa aceste probleme materiale, sociologii mentioneaza supraincarcarea si conflictul de rol traite de femeia obligata sa adauge la sarcinile cotidiene de ingrijire si educatie s pe acelea de aducator principal de venituri si de exercitare a autoritatii. Astfel, N.Lefaucheur (1987) observa ca acei copii care traiesc in situatia familiei monoparentale au in medie, conditii si un nivel mediu de viata inferioare de cei care traiesc in camine bi-parentale.

Chiar si printre copiii a caror mama exerseaza o activitate profesionala, cei care traiesc cu o mama singura au nivelul de viata mai scazut. Dar venitul pe unitatea de consumatie a caminelor in care traiesc acesti copii este superior celui din familiile cu doi parinti in care femeia este inactiva professional.

Copiii care traiesc in familii de acest tip sunt considerati "populatie de risc", condamnata la a ingrosa randurile celor care traiesc la limita subzistentei, celor care esueaza scolar ori ale deviantilor si delincventilor.

Singurul mediu care poate asigura nivelurile cele mai inalte de dezvoltare psiho-afective si integrare sociala a copilului si care permite dezvoltarea normala este mediul format bi-parental.

"Familia monoparentala prezinta particularitati organizatorice si functionale diferite fata de modelul de familie cu ambii parinti. Pentru fiecare dintre cei doi parinti apar noi tipuri de solicitari care determina schimbari in plan comportamental. Relationarea cu copiii capata infatisari diferite, iar efectele asupra procesului de crestere si maturizare psihologica si psihosociala a acestora sunt diferite. Fiind insa tot mai prezinta aceasta forma de familie in cadrul arhitectonicii sociale, ea trebuie sa intre tot mai mult in atentia cercetatorilor in vederea conturarii unui ansamblu de recomandari destinate a ajuta la cresterea eficientei prelucrarii, adoptarii si exercitarii acestui tip specific de rol parental in cadrul familiiei monoparentale, conduse de un singur parinte."[2]