Politica sociala - componenta a politicii de stat

Politica sociala - componenta a politicii de stat

Din unghiul in care se intersecteaza abordarea prioritatilor sociale cu investigarea mijloacelor si resurselor de satisfacere a obiectivelor sociale se contureaza politica sociala a statului.

Conceptul de politica sociala a statului reprezinta un ansamblu de scopuri si instrumente de analiza prin care puterea publica realizeaza afectarea normativa a resurselor publice si a distribuirii veniturilor in perspectiva umanista a dreptatii sociale. In conceptia statului, politica sociala reprezinta un element de reglare a conflictelor economice, sociale, politice.

Conceptul poate fi caracterizat prin obiectivele sale, campul de actiune, natura precisa a masurilor adoptate precum si efectele si amploarea acestora.

"Suprafata" politicii sociale a statului cuprinde aria marilor probleme sociale (sanatate, educatie, locuinte) dar mai poare fi apreciata si prin interventiile statului in materie sociala pe categorii de beneficiari: familii cu multi copii fara sustinere economica, lucratori straini, persoane de varsta a treia, handicapati etc.

In viziunea statului, elaborarea unei politici sociale eficiente depinde de interdependenta dupa care bunastarea societatii este influentata doar de bunastarea fiecarui individ in parte.

Statul se manifesta prin intermediul obiectivelor sociale in variate sfere: culturala, educationala, a populatiei, minoritatilor nationale, sexelor si mediului inconjurator, in scopul crearii unor mecanisme proprii capabile sa asigure egalizarea oportunitatilor membrilor colectivitatii.

Unii autori includ in sfera conceptului de politica sociala a statului si interventia acestuia in configuratia proceselor sociale caracteristice unui anumit moment in dezvoltarea colectivitatii, urmarindu-se acea directie considerata de actorii politici a fi dezirabila.

Alti autori formuleaza opinii in legatura cu sfera atotcuprinzatoare a politicii sociale dupa care, pe langa rolul statului se mai adauga programele si activitatile organizatiilor non-guvernamentale, voluntare si private care au insa un obiectiv similar: modificarea intr-un anumit sens a realitatii sociale pe linia aspiratiilor colective.

Politica sociala a statului nu are ca obiectiv intregul sistem social, ci doar acele puncte pe care actorii politici le considera de modificat fata de starea rezultata din mecanismele complexe si spontane ale genezei vietii sociale.

In functie de organizarea societatii, de ideologia actorilor politici, politica sociala a statului cuprinde o arie mai larga sau mai restransa de obiective sociale care se realizeaza prin actiuni statale specifice. Aceste masuri pot stimula sau bloca initiativele organizatiilor non-guvernamentale sau a celor private de a participa alaturi de institutiile publice la rezolvarea problemelor sociale.

Din punct de vedere al obiectivelor politicii sociale a statului, acestea se pot situa la nivelul foarte general al afirmatiei de principiu:

a.       promovarea unor bunuri publice: aparare, securitate, infrastructura urbanistica, sanatate, educatie, cultura, stiinta;

b.      protectia sociala a segmentelor de populatie care din diverse motive se afla in dificultate. Aceasta are in vedere doua componente relativ distincte: sistemul asigurarilor sociale si sistemul asistentei sociale;

c.       dezvoltarea sociala generala. La acest nivel, politica sociala formuleaza obiective de asigurare a unor conditii sociale, care sunt considerate a fi importante global pentru colectivitate in procesul de dezvoltare a stiintei si culturii, a sistemului de educatie, de difuzare a culturii si informatiei, de promovare a familiei si de ingrijire a copilului, de crestere a solidaritatii sociale si a spiritului de colaborare international, a responsabilitatilor umane.

Politica sociala a statului poate interveni si in alte domenii cum ar fi: aplicarea unor masuri de reglementare sau prohibire      a procedeelor de productie sau consum, cu efecte nocive (poluarea aerului, apei sau alterarea mediului si peisajului) sau elaborarea politicilor sociale la nivel macroeconomic urmarind rolul sindicatelor, dreptul la munca, durata zilei de munca si timpul liber.

Pornind de la realitatea economica in schimbare si mai ales de la esenta transformarii sistemului economic de la centralism la economia de piata, literatura economica de dupa 1989 ataca cu precadere tema interventiei statului in mecanismele economico-sociale.

Indiferent de tara de origine, dezvoltata sau nu, indiferent de zona -est, vest - grupurile sociale defavorizate sunt primele tentate sa ceara interventia statului. Cu toate acestea insa, se apreciaza ca nu despre replierea semnificativa a statului este vorba, ci de dozarea diferita a interventiilor sale de la un domeniu la altul. Cand o societate isi cauta propria-i certitudine intr-un mediu instabil si dezordonat (asa cum este perioada de tranzitie) solicita statului nu doar calitatea de arbitru si simplu garant al legii si ordinii, ci aceea de factor de echilibru intre interesele private ale subiectilor economici si binele public.

Realizarea unui consens social care sa urmareasca si sa vizeze o larga cooperare sociala in procesul reconstructiei socio-economice, porneste de la repartizarea echitabila a dificultatilor transformarii.

Diversitatea de pareri si programe, interese si nevoi care se concureaza au un efect pozitiv, opus sistemului social demodat al comunismului.

Obiectivul unui program social nu trebuie sa reprezinte o povara pentru societate, deoarece pe termen lung isi va dovedi utilitatea. Toate proiectele sociale au lungi perioade de gestatie, nefiind totdeauna posibil sa se recupereze de la beneficiari costurile cerute de investitie si de operatiunile efectuate. Din acest punct de vedere, cheltuielile pentru problematica sociala nu pot fi realizate in proportia cea mai covarsitoare de la bugetul statului.

In acest moment, pe fundalul realitatii perioadei de tranzitie apare conditia preliminara de sprijinire a transformarii: notiunea de autoritate publica. Ea nu trebuie utilizata ca sinonim pentru "stat", ci ca mijloc de descriere a acelei capacitati de introducere a regulilor de comportament public si de autoreglare a proceselor economice si sociale. Un astfel de sistem de reguli isi face aparitia fie ca rezultat al unor organe legislative noi cu legitimitate democratica, fie ca urmare a diferitelor tipuri de angajamente contractuale intre actorii sociali.

Masurile de politica sociala oglindesc urmatoarele:

a)      valabilitatea in virtutea continutului lor (fiind corespunzatoare unei anumite etape in evolutia societatii, inscriindu-se ca masuri posibile si dorite de populatie);

b)      acceptarea la modul general de catre societate, chiar daca aceste masuri declanseaza costuri nedorite din punct de vedere social.

In pofida avantajelor economice pe care le contureaza economia de piata, perioada de tranzitie, in care greutatea raspunderii fata de populatie pare sa concentreze atentia implicarii "legice" a statului in economie, nu este un experiment privind impletirea intr-o noua paradigma a socialului cu economicul.

Analizand aspectele concrete ale politicii sociale specifice tranzitiei apar evidente acele unde de soc ale sistemului economic propagate social, care in unele momente se transforma in incapacitatea de corelare a mecanismelor economiei cu psihologia individului.

Ruperea granitelor dintre sfera publica si cea privata a generat un larg curent de reflectie in baza caruia in Europa s-a dezvoltat ideea "etatizarii socialului".

Intuitiv putem accepta o varietate sensibil mai ridicata a sistemelor de politica sociala decat a celor economice. Economia s-a mondoalizat. Regulile sale se stabilesc nu in cadre nationale, ci in schimburile economice care sunt tot mai mult traditionale.

Politica sociala este o reactie la problemele politice ale      fiecarei tari, fiind elaborata prin mecanismele politice specific nationale.

Ne putem astepta ca in aceasta suprafata specificitatea sa fie mult mai ridicata: configuratia economica si sociala a fiecarei tari isi va pune intr-o mare masura amprenta; sistemul de valori, traditia culturala si social-politica sunt elemente determinante la care se adauga fireste, vointa populatiei.