SOCIALIZAREA SI GRUPURILE UMANE

. CONCEPTUL DE SOCIALIZARE

Animalele aflate in partea inferioara a scalei evolutioniste, cum ar fi insectele, sunt in stare sa se apere de cand s-au nascut, cu ajutor foarte mic sau chiar deloc din partea parintilor. Pe masura ce urcam pe scara lui Darwin si ajungem la mamifere, constatam ca puii acestora sunt din ce in ce mai neajutorati. Copilul speciei umane nu poate supravietui fara sprijin primii patru cinci ani din viata.

,,Socializarea reprezinta procesul psihosocial prin care copilul neajutorat devine treptat o persoana constienta de sine, inteligenta, integrata in tipul de cultura in care s-a nascut (Giddens). Este vorba despre un proces care are loc nu numai in copilarie, dar si la varsta adulta. El presupune asimilarea si transmiterea valorilor, conceptiilor, atitudinilor sau modelelor de comportare ale unui grup sau comunitati umane, in vederea formarii, adaptarii si integrarii sociale a unei persoane. Socializarea se bazeaza pe invatarea sociala, care este mecanismul ei fundamental de realizare, si care are ca finalitate integrarea indivizilor in societate.

Nasterea unui copil modifica vietile tuturor celor care vin in legatura cu el. In acest sens, nu numai copilul este cel care invata, desi la el procesul se manifesta cel mai intens, ci si cei din jurul sau parcurg o noua experienta de viata. Pentru parinti este ceva absolut nou, iar pentru bunici este o rememorare a clipelor petrecute cu proprii lor copii. Procesul socializarii leaga deci, intre ele, mai multe generatii.

In psihologia sociala, socializarea desemneaza procesul prin care indivizii invata modurile de a actiona si de a gandi despre mediul lor, pe care le interiorizeaza, integrandu-le personalitatii lor si devin membri ai unor grupuri in care capata un status specific (Ferrol, 1998).

Prin combinatii teoretice multiple se pot individualiza diverse tipuri de socializare :

q           In functie de finalitatea urmarita

socializare adaptativa sau integrativa, care presupune configurarea acelor caracteristici sau capacitati personale, ce faciliteaza integrarea, participarea si realizarea sociala a unor activitati intr-un cadru institutional dat . Acest tip de socializare comporta doua fatete :

socializarea primara : se refera la ansamblul caracteristicilor psihologice pe care le dobandesc membrii unei colectivitati umane, datorita partajarii de timpuriu, a aceluiasi spatiu existential. Acest tip de socializare alimenteaza aparitia specificului national. Catre varsta de 6/7 ani, procesul socializarii primare inceteaza (apud. S. Mentzos, 1977 si A. Munteanu, 1998);

socializarea secundara: implica totalitatea trasaturilor pe care un individ le dobandeste in urma impactului exercitat asupra lui de institutii precum scoala (cu diversele ei grade), institutiile culturale, organizatiile politice;

socializarea anticipatoare (R.K. Merton, 1945): consta in asimilarea acelor norme, valori si modele de comportare care faciliteaza adaptarea sau integrarea intr-un cadru institutional sau organizational viitor ;

q           In functie de interventia puterii legitime (clasificarea lui Weber) :

socializarea asociativa, prin acord voluntar al membrilor grupului ;

socializarea institutionala, prin impunerea de reguli si dominatia puterii legitime.

Corelate cu socializarea sunt procesele de desocializare si resocializare. Desocializarea presupune izolarea fizica si sociala a unei persoane sau departarea ei de contextele sau persoanele care i-au satisfacut nevoile de interactiune si i-au sprijinit statusurile adoptate , in vederea eliminarii modelelor de comportare si de interactiune anterior insusite . Acest proces poate fi bine relevat de situatia acelor indivizi internati in asa-numitele institutii totale, precum armata, manastirea, puscaria etc. Pentru a se integra mai repede in ele, noii intrati in aceste tipuri de institutii, trebuie sa se debaraseze cat mai repede de vechile obiceiuri si comportamente, pentru a-si insusi noile modele de comportament.

Resocializarea este concomitenta cu procesul de desocializare si consta in orientarea invatarii si contolului social catre asimilarea si manifestarea de comportamente individuale, compatibile cu tabla de valori si atitudini a noului sistem integrator. Eficacitatea resocializarii depinde nu numai de receptivitatea individuala, ci si de intensitatea controlului social exercitat de noul agent de socializare si de gradul de eliminare a factorilor gratificatori anteriori (C. Zamfir si L. Vlasceanu, 1993).

Copiii nesocializati

Cum ar arata copiii care si-ar petrece primii ani de viata in afara familiei ? Exista cateva cazuri de copii care si-au trait primii ani de viata in afara unei legaturi umane, aspect care n-a ramas fara urmari in existenta lor. Vom prezenta si noi doua asemenea cazuri.

Copilul salbatic din Aveyron

In ianuarie 1799, intr-o zona impadurita din sudul Frantei, plasata pe langa satul Saint-Serin, a fost observata o creatura stranie, care se exprima numai prin urlete stridente ce sunau ciudat. La scurta vreme s-a observat ca era vorba de o fiinta umana, si mai mult, de un copil cu varsta de unsprezece sau doisprezece ani. Baiatul nu avea cunostinte de igiena personala si se usura cand si unde ii venea. Dupa ce a fost anuntata politia, a fost condus intr-un orfelinat. Refuza sa poarte haine, pe care le sfasia mereu. De asemenea, incerca sa evadeze continuu din cladirea in care era cantonat.

Supus unui examen medical de specialitate, s-a ajuns la concluzia ca nu sufera de vreo anomalie majora. Epopeea sa educationala nu se incheia aici. Fiind mutat la Paris, s-a incercat schimbarea sa din ,, fiara in om '', depunandu-se un efort sistematic in aceasta directie. Munca de educare a fost partial incununata de succes. A acceptat sa poarte haine, a invatat sa se imbrace si chiar a invatat sa mearga la toaleta. Nu-i placeau jucariile, si n-a reusit sa stapaneasca niciodata mai mult de cateva cuvinte. Nu a fost emisa ipoteza ca ar fi retardat mintal, dar parea refractar si probabil incapabil sa deprinda graiul uman. A murit in anul 1828, la varsta de aproximativ 40 de ani, reusind sa faca doar mici progrese.

Amala si Kamala din India

Din anul 1924, a retinut atentia cazul a doua fetite crescute de lupi si recuperate apoi in mediul uman. Cea mai mica dintre ele, pe nume Amala, s-a stins din viata la scurta vreme dupa ce a fost gasita, si dupa ce avusese cateva tentative de evadare. Cealalta, pe nume Kamala, a supravietuit mai bine de 10 ani, timp in care a fost supusa unui intens program de umanizare. Cu toate eforturile depuse, setul de achizitii dobandite a fost suficient de modest. Desi arbora pozitia mersului biped, atunci cand nu era supravegheta mergea tot ,,in patru labe''. Vocabularul achizitionat numara 40 de cuvinte, iar la masa folosea cu greutate tacamurile, profitand de orice moment de neatentie al educatorilor pentru a manca cu gura direct din farfurie, sau pentru a sfasia carnea cu unghiile.

Situatiile prezentate aici fac parte din setul celor 52 cazuri de copii salbatici crescuti, mai ales de lupi, si devenit clasic in literatura de specialitate. Ele ne arata ca omul la nastere este ,,un candidat la umanitate'', drumul devenirii sale umane depinzand de ambientul in care se formeaza. Sansele de recuperare sunt cu atat mai modeste, cu cat interventia factorului uman survine mai tarziu (Munteanu, 1998).

Alaturi de conceptul de socializare prezentat, pentru sociologie s-au formulat si concepte inrudite cum ar fi cele de sodalitate, sociabilitate si socialitate. J. Baechler in Tratatul de sociologie (1997) avanseaza urmatoarele definitii:

sodalitatea, capacitatea umana de a intemeia grupuri, definite ca unitati de ativitate: cupluri, familii, intreprinderi, echipe sportive, biserici, armate;

sociabilitatea, capacitatea umana de a forma retele, prin care unitatile de activitate, individuale si colective, transmit informatiile ce le exprima interesele, gusturile, pasiunile, opiniile : relatii de vecinatate, categorii de public, saloane, cercuri, curti regale, piete, clase sociale, civilizatii ;

socialitate, capacitatea umana de a mentine impreuna grupurile si retelele, de a le asigura coerenta si coeziunea ce le constituie in societati: tribul, cetatea, natiunea, ca forme de solidaritate sociala ce pot fi numite morfologii .     

Aceste trei moduri ale socialului pot cunoaste toate starile, de la organizat la neorganizat, de la formal la informal, de la institutionalizat la neinstitutionalizat, de la mediat la nemediat si asa mai departe.

GRUPURILE SOCIALE (SODALITATEA

Grupurile umane iau nastere datorita faptului ca oamenii, prin firea lor, urmaresc anumite scopuri, iar realizarea lor nu se poate face intr-o izolare totala. Cel mai mic grup este cuplul, iar cel mai mare ar fi umanitatea, daca ar fi cu putinta unirea tuturor oamenilor intr-o unitate de actiune, pentru rezolvarea unor probleme comune, cum ar fi poluarea, terorismul, saracia. Definitiile date grupurilor sociale difera in functie de natura abordarii, de scoala sociologica care a lansat-o sau de perioada in care a fost formulata. Ne oprim asupra unei definitii operationale prin care grupul social este definit ca un mediu si un spatiu in care se desfasoara viata si activitatea oamenilor, un mod specific de organizare, un stimulent pentru angajarea unor atitudini, comportamente, interactiuni, un centru activ, dinamic al schimbarii, transformarii, devenirii si autodevenirii umane (R. Dabu si B. Ielics, 1993). Grupul este o unitate capabila sa actioneze unit, compusa din indivizi sau subgrupuri formate la randul lor din indivizi. De aici se pot desprinde trei consecinte decisive pentru sociologia grupurilor:

orice grup, indiferent de efectivele sale numerice, are unul sau mai multe scopuri;

indivizii din care este compus grupul au la randul lor unul sau mai multe scopuri individuale:

scopurile lor pot fi identice cu cele ale grupului,

pot fi fara nici o legatura cu scopurile grupului,

se pot combina mai mult sau mai putin cu scopurile grupului;

orice grup vine in contact sau in concurenta cu alte grupuri ce au sau nu aceeasi definitie; orice grup face parte dintr-un sistem de activitati care actioneaza asupra lui ca o constrangere (J. Baechler, 1997).

Elemente necesare constituirii si existentei grupului

q           Prezenta unui principiu de organizare care se materializeaza in:

stabilirea unor obiective si sarcini comune;

structurarea unor relatii ierarhice si functionale;

stabilirea si recunoasterea de catre membrii grupului a mijloacelor de control si actiune;

conturarea unor modele de actiune.

q           Existenta unui sistem de valori si atitudini comune care se reflecta in:

ierarhizarea valorilor recunoscute de catre grup;

adoptarea de atitudini corespunzatoare adeziunii la aceste valori;

transmiterea acestora daca se doreste mentinerea si perpetuarea grupului.

q           Sentimentul apartenentei la grup ce se observa prin:

existenta ,,constiintei de noi'' ca expresie a coeziunii grupului;

comunitatea de vointa si de actiune a grupului.

In paralel cu notiunea de grup, se mai gasesc in circulatie si alti termeni, ale caror intelesuri, din perspectiva simtului comun, se confunda, desi, din punct de vedere stiintific sunt diferite. Pentru a face o delimitare neta intre conceptul de grup social si alte concepte, prezentam in continuare cateva dintre acestea.

Multimea se refera la un numar relativ mare de persoane, care se reunesc mai mult sau mai putin intamplator, pentru o perioada determinata de timp si care cauta sa-si satisfaca anumite dorinte sau nevoi individuale. Exemplu: publicul de pe stadioane, cozile de la magazine, oamenii care se aduna la locul unui accident etc.

Caracteristici:

gradul de organizare si diferentierea rolurilor este foarte slaba;

relatiile care se stabilesc intre indivizi sunt rezultatul contagiunii emotionale;

constiinta scopurilor este neclar conturata, deoarece fiecare urmareste satisfacerea unor dorinte personale.

Ceata presupune reunirea voluntara a unor indivizi care se aseamana intre ei din punct de vedere al preocuparilor, idealurilor, preferintelor sau pentru placerea de a fi impreuna. Exemplu: cetele de copii, de aolescenti, de delincventi.

Caracteristici:

un numar relativ mic de membrii;

perioada de existenta se intinde de la cateva ore pana la cateva luni;

grad de organizare si de structurare relativ scazut.

Grupa semnifica acel numar relativ mic de persoane, care se reunesc periodic, in intervalele dintre intalniri manifestandu-se o relativa permanenta a scopurilor. Exemplu: grupele de elevi, de studenti, de sportivi.

Caracteristici:

oarecare structurare si organizare interna, ca o consecinta a intereselor comune tuturor membrilor sai;

diferentiere a rolurilor in interiorul ei.

Studierea grupului este necesara din mai multe motive:

grupul este mai mult decat suma membrilor sai, cunoasterea fiecarui membru in parte nefiind suficienta pentru cunoasterea intregului;

intrucat grupul dispune de parghiile necesare, pentru a determina modificari ale comportamentului membrilor sai, cunoasterea acestor modalitati de influentare se impune de la sine;

de asemenea, grupul se bucura de o dinamica accentuata, care lasata la voia intamplarii, poate duce grupul pe cai gresite, spre ineficienta sau pierderea de resurse. Dirijarea autentica a miscarii grupului nu se poate face fara cunoasterea legilor si factorilor acestei dinamici;

numai prin cunoasterea interna a grupului se pot aplica eficient o serie de metode de activare, interventie si schimbare a acestuia.

Tipologia grupurilor sociale

Compexitatea acestei notiuni, multiplele forme in care se regaseste in viata sociala, numeroasele scopuri, relatii, nivele de structurare si de organizare, functiile pe care le poate indeplini au impus urmatoarea tipologizare:

q           Dupa structura si organizarea lor, ca si dupa numarul de indivizi ce-l cuprinde, sociologul american Ch. Cooley (apud. R. Dabu si B. Ielics, 1993) imparte grupurile sociale in doua mari categorii:

grupuri primare, ce se caracterizeaza prin:

numar mic de membri;

toti membrii sai isi asuma scopurile;

prezenta solidaritatii de grup si a unor norme de conduita proprii;

relatiile intre membrii sai sunt stranse, calde si apropiate.

Cooley descrie patru tipuri de grupuri primare, despre care se spune ca ar apartine tuturor tipurilor si stadiilor de dezvoltare ale omenirii si anume: familia, grupul de joaca al copiilor, grupul de vecini si comunitatea batranilor. O parte a acestor grupuri se mentin si in ziua de astazi, dar altele au suferit modificari, pe masura ce societatea a devenit mai complexa, iar grupurile secundare sunt in ascensiune. In prezent, grupurile primare sufera o serie de nuantari. Concret, ele desfasoara urmatoarea configuratie:

grupuri primare naturale: familia , vecinatatea, satul;

grupuri primare artificiale sau ocazionale: de formare, reunite pentru o experienta;

grupuri temporare: o reuniune de dezbatere;

grupuri durabile: cluburi, clase scolare, membrii unui birou.

grupuri secundare, cu urmatoarele caracteristici:

numarul de membrii este destul de mare;

relatiile dintre membrii sunt reglementate de diverse norme sociale si sunt reci si distante;

predomina organizarea de tip formal.

q           Dupa natura raportului pe care membrii il stabilesc intre ei:

grupuri formale institutionale, in care relatiile intre membrii sai sunt oficiale si sunt specifice organizatiilor sociale;

grupuri informale, in care sistemul normativ si regulile de convietuire sunt stabilite de comun acord, iar relatiile intre membrii sai sunt amicale, neoficiale, realizandu-se un climat permisiv, de intelegere si colaborare.

q           In functie de scopurile comune avem:

grupuri de baza, sau de ,,convietuire impreuna'' (familia);

grupuri de lucru sau de actiune, constituite pentru atingerea unor performante sau pentru indeplinirea unor sarcini (lotul olimpic, grupul creativ);

grupuri de laborator sau artificiale, reunite in vederea unei experiente sau pentru realizarea unui experiment stiintific;

grupuri de deliberare, ai caror membri se reunesc pentru a schimba puncte de vedere asupra unei anumite probleme;

grupuri de decizie, care iau nastere pentru a gasi solutii practice la probleme de interes general;

grupuri de formare sau de antrenament, organizate in vederea invatarii unor comportamente interpersonale satisfacatoare;

grupuri de intalnire, grupuri terapeutice prin care se urmareste ameliorarea unor comportamente deviante, axate pe analiza in comun a unor atitudini, situatii frustrante;

grupuri de presiune, al caror scop este modificarea deciziei grupurilor presate in directia dorita de primele.

q           Dupa gradul de aderare al membrilor la normele si valorile grupului se identifica:

grupuri de apartenenta, din care individul face parte la un moment dat, insa apartenenta poate fi fictiva sau reala;

grupuri de referinta, din care individul nu face parte, dar la care se raporteaza in permanenta si de unde imprumuta norme, valori, atitudini, opinii. Spre aceste grupuri individul tinde sa faca parte.

INSTITUTIILE SI

INSTITUTIONALIZAREA

Primul lucru pe care trebuie sa-l mentionam este ca din punct de vedere sociologic, conceptul de institutie este diferit de semnificatia sa din limbajul comun. Astfel, institutia nu este o cladire in interiorul careia se desfasoara diferite activitati si nici un grup particular de oameni sau o mare organizatie. Mai degraba, institutiile sunt procese structurate, bine organizate, prin care grupurile si indivizii se straduiesc sa-si realizeze in mod eficient activitatile.

Satisfacerea diferitelor nevoi a determinat pe om, de-a lungul timpului, sa caute diferite modalitati de atingere a lor care, prin repetitie, s-au transformat in obiceiuri. Spre exemplu, C.E.C.-ul a aparut pentru a satisface nevoia oamenilor de economisire si pastrare a banilor. Mass-media a aparut din nevoia oamenilor de informare, divertisment, culturalizare etc.

Institutionalizarea consta in infiintarea unor norme clare, care stabilesc statusuri si roluri sociale, in corelatie cu un anume comportament. Comportamentul spontan, nestandardizat si imprevizibil este inlocuit prin institutionalizare cu un comportament bine precizat, reglementat, previzionat si presupus a avea loc. Un scandal declansat pe strada este un coportament care nu este institutionalizat, pe cand un meci de lupte libere este institutionalizat. In sociologie, prin institutie se inteleg acele modele specifice si stabile de organizare si desfasurare a interactiunilor dintre indivizi si grupurile sociale, orientate spre satisfacerea unei nevoi de baza, valori si interese cu importanta esentiala, strategica pentru mentinerea colectivitatilor sociale, alaturi de regulile de influentare si control social al comportamentelor individuale.

In societatile moderne cele mai importante institutii sunt institutiile familiale, educative, religioase, guvernamentale, economice etc. Diversitatea lor ne permite o grupare a lor in functie de mai multe criterii:

dupa gradul de ,,cristalizare'' sau de reglementare formala a normelor de comportament individual si sau colectiv: obisnuinte, obiceiuri, legi;

dupa modul de punere in aplicare si de sanctionare: institutii formale (banci, scoli) si informale (familia, prietenia), institutii primare (dobandite de indivizi prin socializare) si secundare (pe care indivizii le creeaza).

Caracteristici ale institutionalizarii

Fiecare institutie are particularitatile sale, dar fiecare are insa, asemanari cu toate celelalte institutii in unele privinte. Pentru a putea functiona, institutiile trebuie sa gaseasca modalitatile prin care sa stabileasca responsabilitati pentru membrii componenti, sa formuleze standarde de comportament, sa mentina loialitatea participantilor si sa perfectioneze metodele de legatura cu alte institutii. Institutiile prezinta urmatoarele modalitati de legatura:

simboluri culturale

Pentru identificarea lor toate institutiile recurg la diverse simboluri. Astfel, cetatenilor li se aminteste de religie printr-un crucifix, semiluna sau steaua lui David; de familie prin inelul de casatorie; de sistemul economic prin intermediul monedei s.a.m.d. .Cladirile pot reprezenta si ele un simbol institutional. Nu ne putem inchipui, astfel, o familie fara o casa, o religie fara biserica, educatia fara scoli, sau guvernarea fara o cladire prezidentiala sau un palat regal.

coduri de comportament

Oamenii implicati in activitatile institutiilor trebuie sa fie pregatiti pentru a-si indeplini rolurile. Aceste roluri sunt deseori exprimate prin coduri formale, cum ar fi: juramantul de credinta fata de patrie, juramantul lui Hipocrate depus de medici si codurile etice aferente altor grupuri. Aceste roluri definite, institutionalizate reprezinta si o modalitate a controlului social. Un cod formal al comportamentului, oricat de impresionant ar fi, nu este o garantie pentru realizarea eficienta a rolului. Sotii si sotiile pot incalca juramantul facut cu ocazia casatoriei, cetatenii care vorbesc cu ardoare de credinta fata de tara pot comite acte de tradare, iar membrii unei biserici, fata de care au jurat credinta, pot cadea in indiferenta. Daca codul comportamentului este bine invatat si interiorizat, acesta poate fi observat, iar daca nu, sunt stabilite masuri rapide si sigure pentru a preveni incalcarea acestuia, codul poate fi in liniste ignorat.