CONFLICTELE

In mod normal, atunci cand exista putere, iar un actor social doreste sa domine si celalalt actor social "din fata sa" nu se lasa dominat, apar conflictele.

Conceptul de conflict evoca in primul rand contradictia dintre integrare si ruptura, dintre consens si disens, dintre stabilitate si schimbare, dintre ordine sociala si conflictul social care stau la baza sistemului social insusi.

TEORII SOCIOLOGICE ALE CONFLICTULUI

Abordand opozitia dintre consens si conflict, intram in problema teoriei sociologice a notiunii de integrare sociala si dezintegrare sociala.

In epoca contemporana societatile occidentale, in special, abordeaza teoria conflictului social din perspectiva ordinii sociale, astfel, marxismul apare drept teoria dominanta care explica conflictul social din perspectiva claselor sociale, a raporturilor de exploatare si din perspectiva abundentei economice si a consumului de masa. Marxistii afirmau ca atata timp cat exista proprietari care sunt interesati sa obtina maximum de profit, cu minimum de efort, si atata timp cat exista muncitori care au drept proprietate forta lor de munca, societatea industriala, capitalista, va inregistra conlicte de interes, de intensitate crescuta.

In opozitie cu ideea marxista despre conflict, sociologii americani afirmau ca abundenta economica, consumul de masa, duc in mod obligatoriu la bunastare sociala si, in mod implicit, si la regresul conflictelor sociale.

Vom observa ca cele doua teorii sunt "adevarate" si "neadevarate" in viata cotidiana a fiecarui actor social. Aceste teorii s-au desprins din ideile filosofice ale lui Thomas Hobbes si John Loke.

Ideea conform careia conflictul si armonia exista in acelasi timp in societate ii apartine pentru prima data lui Thomas Hobbes. Auguste Compte afirma ca in mod obligatoriu dupa conflictul social apare armonia si progresul social. Ele ofera ordinea sociala, iar conflictul ofera dezordinea sociala.

Dupa A. Compte, teoriile formulate de Max Weber si Emile Durkheim privind conflictul social au avut relevante deosebite in teoria sociologica.

Astfel, Emile Durkheim, in cartea sa despre diviziunea muncii sociale descrie trecerea de la o integrare bazata pe solidaritate mecanica, ce apare in societatile de tip arhaic, la o noua forma de integrare, asociata de data aceasta cu prezenta accentuata a diviziunii muncii. Prima forma de integrare depinde de constiinta colectiva, cu ajutorul careia se realizeaza controlul social, in timp ce adoua forma este strans legata de interdependenta actorilor sociali. Daca, in cazul in care, in societatea de tip mecanic nu erau respectate regulile, aparea excluderea sociala. In cazul societatilor de tip mecanic, in cazul conflictelor, apar recompensele sociale si pedepsele sociale.

Sociologul care a mai abordat teoria conflictelor este Max Weber, care sustinea ca un conflict se poate traduce, ca si la Marx, prin lupta de clasa. Totusi, spre deosebire de Marx, Weber definea in special lupta, care este o relatie sociala, in masura in care activitatea este orientata spre a influenta si a impune propria vointa partenerilor, deci lupta propriu-zisa pentru o concurenta, in sensul unei incercari pasnice sau nepasnice de a obtine si de a dispune de sanse, oportunitati, privilegii materiale pe care le doresc si altii.

Max Weber vede conflictul si notiunea de conflict ca fiind o devenire inevitabila a lumii sociale. Astfel, conflictul isi pierde valoarea "patologica" de la Marx si se transforma intr-un concept necesar dezvoltarii sistemului social.

In epoca contemporana, Parsons distanteaza notiunea de tensiune, boala, neliniste, de conceptul principal de conflict social si constata ca acesta impulsioneaza dezvoltarea sociala. El vede conflictul social ca fiind un prim pas in integrare. Parsons evidentiaza aparitia conflictului intre 4-7 ani si la 14 ani, relevand ulterior nasterea conformismului si a respectarii regulilor rezultate din "instabilitate", deci, individul (actorul social) produce o adaptare sociala.

CONFLICTELE SOCIALE. MOBILIZARI SI REVOLUTII

Conflictele sociale erau vazute ca apartinand doar intereselor si luptelor de clasa (teoria marxista). Datorita sociologilor americani, conflictele sociale au fost vazute si ca reprezentand alte interese.

De ex.: conflictul social generat de un sindicat urmareste si lupta dintre patron si muncitor, dar in acelasi timp poate urmari si cresterea salariilor, reducerea numarului orelor de munca, obtinerea altor beneficii extra-servici etc. Aparitia conflictului social poate urmari in acelasi timp si/sau obtinerea, mentinerea puterii.

Miscarile sociale sunt initiate de actori sociali care apartin in general clasei de mijloc, au un inalt nivel de educatie, nu au legatura in general cu conflictele sociale. Sunt mult mai organizate ca primele, sunt mai putin provizorii, pot fi generate de anumite institutii si, in mod obisnuit, au anumite viziuni morale, aproape mesianice, asupra lumii.

Teoria actiunii sociale (Weber) vede miscarea sociala ca realizandu-se prin diferite actiuni mai putin radicale decat in cazul conflictului social. Teoria lui Weber continua in a analiza diferenta dintre conflict social si miscare sociala. Astfel, in cazul miscarii sociale se renunta la teoria avantajului gratuit, care afirma ca, indiferent daca particip sau nu, tot obtin anumite beneficii, si promoveaza ideea implicarii sociale (vezi individualismul de la Sodalitate).

Revolutiile ne indeparteaza de explicatiile conflictului social si a miscarilor sociale, totusi acestea au o mare legatura cu conflictul. Ele apar in momentul in care cantitatea de frustari devine insuportabila. Diferenta si asemanarea dintre revolutii si revolte consta in faptul ca revoltele au caracter spontan, restrans, iar revolutiile au o amploare mai ridicata, uneori putand fi "programate".